Casatoriile gay si cadavrul din debaraua bisericii

Dilema pe care o reprezinta pentru crestini casatoriile gay aduce la lumina cadavrul din debara: casatoria este a Cezarului.

Asa numita casatorie crestina origineaza in dreptul roman. Merita amintit aici ca Grecia si Roma au fost singurele civilizatii antice care au definit casatoria ca pe o institutie exclusiv monogama. Cei care vorbesc despre modelul biblic al casatoriei ar face bine sa-l si consulte. Casatoria biblica nu este monogama, nu este “de buna voie” de partea femeii, si nu este in nici un caz “intre egali”.

In zilele tarzii ale republicii, romanii au instituit casatoria emancipata (e(x) – mancipare = iesire de sub mana/autoritate; casatoria traditionala era In Manus – sub mana/autoritatea sotului). Notiunea casatoriei ca parteneriat intre egali isi are deci originea tot in Roma. Prietenii lui Pavel, Priscilla si Aquilla, sunt un exemplu de tratare favorabila a casatoriei emancipate in biserica primara, dar nu reprezinta cultura ei puternic influentata de iudaism si elenism. Augustus, care si-a camuflat asaltul impotriva libertatilor civile sub mantaua reformei morale (deja vue), a incercat sa restaureze casatoria In Manu dar fara prea mult succes. Eforturile lui au fost reluate si finalizate de Constantin si Iustinian. Asa a fost instituita familia crestina.

Aspectul cel mai important al mostenirii romane este notiunea ca “Familia este impletirea dreptului divin si uman” (Modestin). Prin drept divin se intelege cutumele religioase. Prin cel uman se intelege casatoria ca contract civil. Institutia familei era un caz exceptional in care cutuma religioasa era necesara pentru validarea contractului civil. In evul mediu, sacramentul casatoriei a inlocuit cutuma romana ca conditie a casatoriei civile. Protestantismul a respins sacramentul casatoriei dar a pastrat impletirea intre casatoria religioasa si cea civila. In timpurile miderne, oficiul starii civile s-a secularizat, dar casatoria religioasa a ramas dependenta de starea civila.

Biserica recunoaste casatoria civila. Nimeni nu cere unui cuplu casatorit civil sa se recasatoreasca religios atunci cand este acceptat in biserica. Mai mult, biserica nu oficiaza casatoria unui cuplu care nu a trecut pe la starea civila, chiar daca certificatul de casatorie este semnat formal de pastor/preot. In US pastorul spune: “prin puterea data mie de statul… va declar sot si sotie”. Pastorul oficiaza ca reprezentant al statului. Aici e problema.

Legalizarea casatoriiilor gay il aseaza pe pastor/preot in situatia imposibila de a fi reprezentantul statului care aproba casatoriile gay si al bisericii care le condamna. Ce avem aici este o problema intre Dumnezeu si Cezar. Casatorie crestina este ultima institutie in care nu s-a operat despartirea intre stat si biserica.

Casatoria este a Cezarului. Va provoc sa imi aratati un singur text din Biblie care defineste ceremonia casatoriei religioase. Cartile lui Moise sunt pline de ceremonii pentru cele mai triviale situatii din viata, de la nastere la moarte. Unde este ceremonia casatoriei? Noul Testament accepta institutia casatoriei asa cum este, iudeu cu iudeul, grec cu grecul, roman cu romanul. Nu exista o singura referire la servicii religioase de casatorie. Nu exista o definitie a familei crestine, asa cum nu exista o definitie a sclaviei crestine. Institutiile existente sunt acceptate si reforma este propusa doar pe plan moral. Parabolele nuntii sau episodul cu nunta din Cana sunt recunoasteri ale unor obiceiuri culturale, nu canonizarea lor. Apostolii nu substituie familia eleno-romana cu una crestina, ci doar inalta standardele ei etice. Reamintesc faptul ca nu crestinii au inventat monogamia si liberul consintamant intre egali ca baza a casatoriei. Chiar si juramantul de la altar vine de la romani: ubi tu Gaius, ego Gaia… („cum tu esti Gaius, eu sunt Gaia”), ubi tu Gaia, ego Gaius, etc.

Crestinii ar face bine sa lase Cezarului ce este al Cezarului si sa se concentreze asupra standardelor etice. Daca chiar dorim sa definim casatoria dupa reguli biblice, reintroducem poligamia si ne vindem fetele, tratam paranoia sotului gelos obligand sotia sa bea un pahar de apa amestecata cu praf din aspiratorul bisericii, si omorim cu pietre sotiile infidele. Explicam aceste practici ca fiind conditionate cultural. Ei bine, acum avem alta cultura. Se pare ca Dumnezeu respecta Prime Directive (asta e din Star Trek).

Imi povestea o studenta japoneza ca in tara ei multi tineri aleg serviciile bisericilor crestine (de preferinta catolice) pentru casatorie, cele budiste pentru funeralii, si Taoismul sau Shintoismul pentru problemele vietii. Cand am intrebat-o de ce prefera nuntile crestine a raspuns: “pentru ca sunt gay”. Intr-adevar, casatoriile crestine sunt gay, in sensul originar al cuvantului. Dovada smartphone-urile care se inalta spre cer cand apare mireasa si frenezia de imagini pe Facebook. Diferenta intre noi si japonezi este ca japonezii stiu de ce fac nunta in biserica si noi pretindem motive pioase. Sa fiu mai clar: singurul lucru la care se gandesc organizatorii unei nunti crestine este sa fie cat mai gay la biserica si bineinteles pe Facebook. Dati deci si gaylor ce este al lor.