’aḏ māṯāy?
14 mai 2018 35 comentarii
Pina cind ne va imbrobodi Florin Laiu cu rusinoasa lui ipocrizie?
Intr-un recent articol publicat pe academia.edu, susnumitul peroreaza din nou in marginea delirului apocalipticii adventiste – intr-o catena de replici gazduite de Adventist Today si ocazionate, probabil, de revenirea subiectului in studiile SS. Sint in textul lui Florin mai toate vechile semne ale degradantei lui duplicitati intelectuale – de pilda ignorarea faptului ca Roma nu intra, decit in treacat si sub pseudonim, in orizontul autorului danielic, in timp ce babilonienii, mezii (umflati cu pompa in istoria alternativa a cartii), persanii si grecii sint cele patru puteri care bintuie insistent si explicit imaginatia vizionarului; sau obnubilarea realitatii simple ca bolovanul din capitolul doi si tipul cu infatisare omeneasca din capitolul 7 nu sint altceva decit o a cincea putere mondiala, niciodata adeverita, cea a “sfintilor celui preainalt”, adica a iudeilor fundamentalisti din Ierusalimul mijlocului de secol II a. Chr.; sau celebrul sting-in-dreptul al supralicitarii explicatiei angelice din capitolul 8, care vede in regele tare de figura si bine inzestrat la deznodat cimilituri din v. 23 un nou simbol profetic, numai bun de ticsit cu ‘impliniri’. Sa nu mai vorbim ca marele pirt din 1844 (debutul fantasmagoricei “judecati de cercetare”) nu e deloc un eveniment verificabil, ci o noua invitatie la a pune botul.
Gasim insa si semne noi ale devergondajului hermeneutic practicat de Florin. Unul e invocarea abracadabrantei sugestii ca anul 457 a. Chr. a vazut reluarea ciclului anului sabatic in Ierusalimul postexilic. Savantul Laiu nu da surse, dar internetul demonstreaza fara putinta de tagada (pentru ca se gasesc deja alti “savanti” crestini care s-o arate in cartile lor) ca autorul acestei timpenii e un diletant adventist – un oarecare domn Castravete Murat, care nu doar ca se ocupa cu comertul de praf miraculos, dar a si reusit performanta de a calcula circumferinta Pamintului plecind de la apocalipsele lui Ezechiel si Ioan. Sa te scremi niste decenii intr-un doctorat, ca Florin, pentru ca sa ajungi la mina tovarasului Murat e fabulos. Ce sa-i faci? Perversiunile exegetice te lasa uneori cu castravetele bine infipt in cur.
Un altul e invocarea fenomenului lingvistic al diglosiei (coexistenta a doua limbi sau a doua registre diferite ale aceleiasi limbi pentru uzuri distincte) pentru a combate, pe drept, un confrate adventist, numai pentru a arunca apoi la gunoi concluziile lingvistilor de la care a invatat Florin despre diglosie la evrei cu privire la datarea lui Daniel. Dar asta nu ne mai surprinde de mult. Stim atiti creationisti care citeaza evolutionisti in sprijinul obscurantismului lor arogant.
In fine, avem in articolul asta, anuntata inca din titlu, o excelenta formulare a ipocriziei pe care o deplingem la Florin. Scrie savantul nostru drag, referindu-se la interpretari adventiste clasice la care el strimba din nas: “We may need to get rid of some ‘astrologic’ naivetés in interpreting this crucial verse, yet we must follow trustfully and joyously our star, until we meet the King.” Delicios! Draga Florine, atita vreme cit iti urmezi steaua, faci astrologie si colportezi naivitati. Nu e nicio diferenta hermeneutica intre stingaciile pe care le critici tu la inaintasii adventisti si libertatile creative pe care si le-au luat autorii NT in lectura VT – pe care tu incerci sa le justifici cu “There are larger hermeneutic rules” (pe care nu le mentionezi, dar care nu pot fi decit rizibilul “criteriu estetic” despre care ne-ai mai povestit) “that can justify such unusual interpretations”.
Cind oare vor pricepe adventistii ca opera lui Ellen White nu e decit fan fiction? Cind vor intelege crestinii ca e totuna daca iti place Noul Testament sau Nostradamus (“Many of Nostradamus’s supporters believe that his prophecies are genuine. Due to the subjective nature of these interpretations, however, no two of them completely agree on exactly what Nostradamus predicted, whether for the past or for the future… Popular authors frequently claim that he predicted whatever major event had just happened at the time of each book’s publication… This ‘movable feast’ aspect appears to be characteristic of the genre.”)? Pina cind nu vom accepta ca Isus e un personaj literar, iar Duhul Sfint nu este decit pasiunea noastra intratabila pentru fantezie? Ca adevaratii hulitori ai Duhului sint cei care vor sa puna friu imaginatiei noastre literare? Ca alta soarta decit sa sfirsim de risul generatiilor care vin dupa noi nu avem – si de nimic nu vor ride mai tare decit de faptul ca ne-am inchipuit vreo secunda ‘generatie finala’? Daca Dumnezeu e viu, e pentru ca evolueaza odata cu textele noastre mereu noi, mereu mai mult sau mai putin inspirate. Iar daca e si personal (adica un individ viu), e pentru ca moare – si se bucura cind ne amuzam de cit de mic ni l-am putut vreodata imagina.
PS Florin e aici rezumatul tipologic al unei intregi categorii de oameni, dintre care multi admirabili, care insista sa rateze intilnirea cu umilinta adevarului. Pe Florin il iubesc cel mai tare, d-aia il chinui cel mai mult.
PPS E musai sa-l ascultati pe Edi si aici.
oxigen2 
Partea a doua pune punctul pe i, frumos.
Mai usor trece o camila prin urechile acului decat sa renunte un om la convingerile lui.
Apropo, ati bagat de seama ca in Daniel nu exista niciunde vreo referire la un templu ceresc? Prima data cind apare un templu in viziunile danielice (8:11) e vorba cit se poate de clar si univoc de templul postexilic de la Ierusalim. Cind Daniel se roaga pentru templu in 9:17, e iarasi vorba explicit despre o cladire de cult cit se poate de terestra – singurul obiect al pasiunii lui profetice. Predictia lui Gabriel din acelasi capitol priveste “poporul tau” si “cetatea ta cea sfinta”, si in mod specific istoria postexilica a templului ierusalemitan, de la reconstructie la reinaugurarea macabeica. In 11:31 e vorba – evident – tot despre templul de la Ierusalim si episodul antiohian (interpretare confirmata de NT, chit ca telescopata abuziv in epoca romana). Nu numai atit, dar in viziunea din capitolul 7, fiarele ies din mare, judecata vizeaza actori terestri si se termina cu aruncarea celei de-a patra fiare in – cel mai probabil – riul de foc care izvoraste din tronul de judecata al imbatrinitului de zile. In explicatie, limbajul v. 22 sugereaza si el ca scena judecatii e cit se poate de paminteasca – “pina a venit cel imbatrinit de zile”, unde “a venit” e fix atha din maranatha; vezi si v. 13, unde ai acelasi verb pentru venirea cvasi-puiului de om, “pe norii cerului”, la judecata cit se poate de terestra a fiarelor. Interventia supranaturala in istoria conflictului dintre fiare si sfintii celui preainalt are loc pe Pamint. Nici urma de sanctuare ceresti in Daniel.
Este clar ca acolo se vorbeste de doua perioade, una de 7 saptamani (49 de ani) si alta de 62 saptamani (434 ani). Ce rost ar avea sa fie impartita in doua perioada de 69 de saptamani daca profetia s-ar referi la Iisus si numaratoarea ar incepe de la decretul lui Artaxerxes din 457 BC ? Nu ar avea niciun sens. In plus, contextul istoric e foarte clar : agresiunea lui Antioch Epifanul si rezistenta macabeilor. Ca am putea extrapola acest context si sa consideram aceste fapte ca prefigurari ale unor evenimente din istoria crestina, e foarte posibil, dar asa ceva nu poate fi dovedit. Daniel a fost, cred eu, un autor apocaliptic ale carui profetii utopice nu s-au implinit: anume intemeierea regatului vesnic al lui Israel dupa infrangerea lui Antioh Epifanul si victoria Macabeilor. Tot la fel cum profetiile lui Iezechiel despre templul vesnic unde vor sluji preoti taiati imprejur atat la suflet cat si la trup ( subliniez si la trup) nu e altceva decat o utopie care nu s-a realizat. Un teolog crestin m-ar putea intreba : de ce nu vrei tu sa crezi atunci ca acolo e vorba de Iisus si de regatul sau vesnic ? Simplu, fiindca e mai mult decat clar din context ca a patra imparatie e Grecia, NU Roma, si ca agresorul la care se face referire este Antioh Epifanul, regele Siriei eleniste. Avem confirmarea insasi in cartea lui Daniel si in cartile Macabeilor.
Realitatea este ca VT e plin de profetii esuate si de utopii, iar ceea ce numim noi profetii implinite, in marea majoritate a cazurilor nu sunt decat relatari post-factum ale unor intamplari cunoscute. Imi pare rau sa o afirm, crestinismul nu are nicio legatura cu traditia iudaica despre Mesia si rolul lui in iudaism. Sunt si raman crestin, dar asta fiindca nu pot gasi nimic mai inalt decat Iisus si viata sa, nu fiindca m-ar simti obligat de traditia iudaica sa cred in El. Nu sunt marcionit, nu cred ca VT e opera unui demiurg rau, cred doar ca e un document etnocentric si conditionat istoric care reflecta incercarea in buna parte nereusita a unui popor monoteist dar invartosat la inima de a-l intelege pe Dumnezeu si intentiile Sale. Incercare soldata cu esec, fiindca Dumnezeu nu va fi inteles pe deplin decat in Iisus Hristos, singurul in care s-a descoperit ”gandul” si viata lui Dumnezeu si pe care evreii, laolalta cu neamurile, l-au rastignit.
„incercarea in buna parte nereusita a unui popor monoteist dar invartosat la inima de a-l intelege pe Dumnezeu si intentiile Sale. Incercare soldata cu esec, fiindca Dumnezeu nu va fi inteles pe deplin decat in Iisus Hristos, singurul in care s-a descoperit ”gandul” si viata lui Dumnezeu si pe care evreii, laolalta cu neamurile, l-au rastignit.”
Repede uiti tu ca tot evreii l-au inventat si pe Iisus Hristos, evreul 🙂
Si ca scrierile oricarui parinte bisericesc nu sint cu nimic mai bune (mai putin fan fiction) decit cele ale lui Ellen White.
Fac o completare : descrierea istorica din Daniel 7 si 8 se suprapune perfect peste ceea ce stim din istorie despre perioada elenista. Dovada ca a patra imparatie a Grecia, cele 4 coarne care urmeaza si care ii reprezinta pe cei 4 generali diadohi care si-au impartit regatul lui Alexandru cel mare, apoi cei 10 regi ai dinastiei seleucide, succesorii regelui Seleucos, si in final cornul cel mic, adica Antioh Epifanul. Capitolul 8 chiar explica ca tapul este regele Greciei, ca el se va imparti in patru regate si ca la vremea covarsirii stapanirii lor se va ridica acel rege ”semet”, Antioh. Este practic explicat ”mura-n gura”. Nu vad nicio legatura cu Roma aici. Este o extrapolare nepermisa, mai ales ca nu se poate considera dupa nicio logica omeneasca ca un agresor ca Antioh poate fi o prefigurare a unui Mantuitor, apropos de ”printul legamantului” din Daniel 9. Nu poate avea dublu sens, asa cum au spus unii crestini, fiindca un agresor nu poate prefigura un mantuitor.
Polihronu,
Mie mi-a placut ce a spus dl Edi Constantinescu intr-o prezentare mai veche : Poate ca Iisus a venit sa-i ”vindece” pe evrei de iluziile lor si de utopiile lor.
Legat de discutia noastra : intr-adevar, parintii bisericii au considerat ca a patra imparatie e Roma, total gresit cum am mai afirmat. Exista doar cateva exceptii: Efrem Sirul si Cosmas Indicopleustes sunt printre ele, ei considerand ca Grecia este, in mod corect.
”Si ca scrierile oricarui parinte bisericesc nu sint cu nimic mai bune (mai putin fan fiction) decit cele ale lui Ellen White.”
Nu am citit-o pe Ellen White, iar pe parintii bisericii extrem de putin. Conform confratilor mei traditionalisti eu sunt un eretic.
„Poate ca Iisus a venit sa-i ‘vindece’ pe evrei de iluziile lor si de utopiile lor.”
Sigur. Dar a fost la fel de sigur un leac evreiesc 🙂 Tot Edi iti explica pe indelete chestiunea asta in video-ul pe care l-am link-at in PPS.
Ar mai fi de spus si ca in Daniel 8 se spune ca dupa cele ”2300 de seri si dimineti”,serviciul la templu va fi din nou restaurat. Acesta e un alt indiciu ca e vorba de victoria Macabeilor si restaurarea jertfelor, nicidecum de jertfa lui Iisus.
Polihronu, o sa ma uit la link.
” in Daniel 8 se spune ca dupa cele ”2300 de seri si dimineti”,serviciul la templu va fi din nou restaurat. Acesta e un alt indiciu ca e vorba de victoria Macabeilor si restaurarea jertfelor, nicidecum de jertfa lui Iisus.”
Mai exact, e vorba de „2300 [de] seara, [de] dimineata”, nu de „seri si dimineti”. Dar da, ai dreptate – e cit se poate de clar ca Daniel vizeaza restaurarea serviciului de la templu, nu vreo faza fireasca a functionarii normale a cultului levitic (cum ar fi slujba de Yom Kippur).
Polihronu,
Am totusi o nelamurire. Daca Daniel scrie in perioada razboiului macabeilor impotriva lui Antioh si daca scrierea lui cuprinde chiar si perioada infrangerii lui Antioh si a restabilirii serviciului la templu, pe care o nimereste cu cele 2300 de seara si dimineata, atunci cum o da in bara cu imparatia vesnica a sfintilor ? Din moment ce autorul a apucat sfarsitul confruntarii si a vazut serviciul la templu restaurat exact dupa cei 3,5 ani, cum de a sfeclit-o cu imparatia vesnica?
Ma rog, acum nu are sens sa facem numerologie. Cand o iei in directia asta, cu numere si socoteli, iar profetia mai e si neclara, nu o scoti niciodata la capat. Problema mare cu interpretarea crestina este ca acolo apar intai 70 de saptamani pana la Mesia, iar apoi apar, in versetul urmator, 62 de saptamani pana cand Mesia va pieri. Bun, dar 62 de saptamani de la ce? Daca se va raspunde ca de la decretul lui Artaxerxes, atunci intrebarea urmatoare este ce e cu cele 69 de saptamani din versetul anterior (7 + 62) ? Astia de unde se mai calculeaza ? Una peste alta, toata chestia asta cu numerele si socotelile mi se pare atat de neserioasa ca nici nu merita sa ne batem capul cu ea.
Un indiciu il ai in capitolul 11. Parte din el se potriveste atit de bine cu istoria, asa cum o stim, incit Florin Laiu poate sa scrie timpenii precum „the details of Dan. 11:1-20 are so spectacular and exact, so that each and every Jew could predict the future, years before the events” – desi respinge posibilitatea ca „each and every Jew” sa fi putut face predictii pe baza Oracolelor sibiline, de pilda. Ultima parte a capitolului e insa din ce in ce mai greu de raportat le datele istorice, inclusiv in privinta sfirsitului lui Antioh Epifanul – culminind cu predictia ratata (dar poate nu imediat evident ratata, date fiind sperantele imperialiste ale hasmoneenilor) a „imparatiei vesnice a sfintilor”.
Apropo, o interpretare nepartinitoare a lui Daniel citeste la fel viziunile lui profetice, indiferent cind dateaza originea cartii. Nu ai nevoie de ‘presupozitii atee’ pentru a vedea ca nu-i urma de templu ceresc in Daniel sau ca Epifanul e eroul negativ al apexului predictiilor. Acceptarea unei date tirzii tine doar de bunul simt al renuntarii la dubla masura.
Era sa uit:
„Exista doar cateva exceptii: Efrem Sirul si Cosmas Indicopleustes sunt printre ele.”
Sau poate ca Daniel a vazut sfarsitul lui Antioh si restaurarea serviciului la templu, dar astepta in continuare invierea mortilor, eveniment pe care nu l-a mai apucat, murind probabil destul de curand dupa victoria macabeilor.
Apropos de ce am scris mai devreme, legat de ani si socoteli, de fapt e invers. Crestinii au calculat 69 de saptamani de la decretul lui Artaxerxes, uitand ca in versetul urmator se vorbeste doar de 62 de saptamani care nu se mai spune de la ce se calculeaza. De-aia zic ca chestia asta cu calculele mi se pare neserioasa.
Younker m-a intrebat o data iritat: „who is this Florin Laiu”? Florin nu intelege ca americanii nu au nevoie de el, nici sa apere, si nici sa deconstruiasca eschatologia lor. Nu ca nu ar fi ei pro-diversity la ei acasa, insa e una sa fii nigger in casa si alta sa fii nigger pe plantatia de bumbac, si Florin este pe plantatie. Florin e prea inteligent sa fie uncle Tom si, in acelsai timp, prea circumcis si castrat sa fie Frederick Douglass. Coborarea lui la nivelul castravetelui murat este concluzia logica a drumului pe care l-a ales. Ai dat dovada de prietenie cand i-ai aratat unde a ajuns in limbajul potrivit pentru ocazie.
Sper ca credinciosii vor avea curajul sa aprecieze profunzimea si rigoarea logica a pasajului de mai jos.
Dumnezeul biblic nu paote fi inteles altfel decat ca text, iar textul este reinventat ori de cate ori este citit. Cred ca singura alternativa, sau mai degraba, complement, la aceasta teologie, este teismul realist, in sens de logica-matematica platonica, a la Descartes/Leibniz/Godel.
„Isus este un personaj literar”
poli, ce ai vrut să spui? Că Isus este DOAR un personaj literar, în sensul de ficțiune, plăsmuire a minții omenești? Adică Isus ar fi o invenție a lui Pavel et cetera?
In masura in care renuntam la ipocrizia pe care o denunt si la Florin, nu avem niciun drept sa-l judecam pe Isus altfel decit pe „Catherine” a lui Brian Weiss, de pilda – nu putem fi sceptici intr-un caz, si creduli in celalalt. Asa ca un Isus care sa fi mers pe ape sigur nu a existat. In rest, nu stiu daca in spatele diferitilor Isusi din NT se ascunde vreun Isus in carne si oase, care sa fi contribuit la inventia propriei legende. Dar stiu sigur ca acest Isus nu intereseaza mai pe nimeni – in niciun caz pe credinciosi. Nu pot decit sa observ ca Isus-ul lui Pavel nu se potriveste nici macar cu Isus-ul pus de „Luca” in gura lui Pavel – daramite cu Isus-ul lui Matei, Marcu, Ioan, etc etc, Toma, Petru, Iacov, etc etc, Marcion, Mani, Bardesanes, etc etc.
Off-topic si nu chiar, ca tot de-o apocalipsa e vorba, iata un surprinzator nonagenar rezumind problematica AI. Citat cheie: “The Enlightenment started with essentially philosophical insights spread by a new technology. Our period is moving in the opposite direction. It has generated a potentially dominating technology in search of a guiding philosophy.”
Vreau sa spun un gand al meu legat de Hristos. Sa presupunem ca El este Dumnezeu intrupat. Zic ”sa presupunem” fiindca nu putem dovedi. Dar sa intram putin in aceasta logica. Daca Iisus este Dumnezeu facut om, atunci, ca sa-l parafrazez pe Eclesiast, acesta este singurul eveniment cu adevarat nou sub soare. In termeni imprumutati din fizica, Intruparea este o singularitate. Or daca este o singularitate, inseamna ca exista intre Inomenirea lui Dumnezeu si orice alt eveniment din lume o discontinuitate. Am avut aceasta discutie cu un teolog catolic care sustinea ca Iisus nu a aparut de nicaieri si ca Noul Testament este in continuarea directa a Vechiului Testament. I-am spus atunci ca daca Dumnezeu se face cu adevarat om, nu are cum sa fie o continuitate reala si deplina intre acest eveniment unic sub soare si orice altceva. De aici el a tras concluzia ca eu neg Vechiul Testament. Eu i-am raspuns ca nu il neg, dar nici nu il compar cu ceva incomparabil. Intruparea, daca este reala, este incomparabila. Cat despre Vechiul Testament il privesc cu discernamant. Tot asa cum un om intreg la minte nu poate sa-si inchipuie ca un Dumnezeu-Iubire porunceste soldatilor evrei sa omoare copii, tot asa nu-si poate inchipui ca Dumnezeu care este Tatal tuturor are preferinte legate de o anumita natie. Inteleg motivele pentru care Dumnezeu ar fi putut sa inceapa colaborarea Sa cu oamenii incepand cu evreii, dar nu inteleg de ce Dumnezeu ar dori ca neamurile celelalte sa fie mai prejos decat evreii si sa le slujeasca evreilor. Fiindca asta afirma VT. Si nu o data, ci de mai multe ori. Si chiar in cartea lui Daniel de care vorbeam se spune ca toate neamurile vor sluji poporului de sfinti ales de Dumnezeu, adica poporului evreu. Hristos insa le spune evreilor ca Dumnezeu poate si din pietre sa ridice pe fiii lui Avraam si ca daca L-ar fi cunoscut pe El L-ar fi cunoscut si pe Tatal. Dar intrucat nu-l cunosc pe El, nici pe Tatal nu-l cunosc. Sa fie oare asta o aluzie la limitele si la putinatatea legii vechi ?
Nu avem nevoie „sa presupunem ca El este Dumnezeu intrupat” pentru ca sa beneficiem de aceasta „singularitate” ontologica (idee pe care o gasea Edi, nu demult, la Pavel). Putem consuma acest moment (nu tocmai exclusiv evreiesc) din istoria gindirii speciei fara sa suspendam iremediabil incredulitatea consumatorului de fantezie. Isus e renasterea ideii de Dumnezeu – reimaginarea zeului local, tribal, legalist in dumnezeul universal, tolerant si dotat cu constiinta morala. Ca sa recurg si eu la parafraza, Isus e „inchiderea ce se deschide”, iar asta se vede cel mai bine (am mai discutat-o, nu o data) in reconfigurarea conceptului de sacru.
Singura continuitate dintre VT si NT este aceea a sfisierii catapetesmei. Ia in cosiderare si exegeza NT la Daniel. Daca in textul veterotestamentar ‘fiul omului’ e Israel, in teologia NT fiul omului/Israel e Isus. Adevarata taiere imprejur e a Duhului lui Isus, nu a toiagului dintre picioare. Evreitatea insasi e radical redefinita in NT. Iti dai seama ca prima victima a acestei redefiniri e YHWH insusi.
Apropo, din perspectiva conflictului intra-evreiesc dintre Isus si Yahweh, spectacolul de la Ierusalim de saptamina asta nu e decit un conclav taliban. E plina lumea de evrei carora le e rusine de invierea vechiului zeu pusa la cale de conservatorii religiosi din America si Israel.
Cred ca cea mai puternica lovitura data de Hristos utopiilor iudaice este aceasta afirmatie : ”Imparatia mea nu este din lumea aceasta”. Aceasta propozitie scurta si percutanta mi se pare a fi negarea explicita a tuturor sperantelor utopice evreiesti si dovada clara ca evreii nu l-au inteles pe Dumnezeu cum trebuie, inclusiv in VT, si ca de aceea l-au si rastignit pe Iisus. Cugetul lor a fost mult prea ”trupesc”, prea lumesc si mult prea ”nationalist” si tribal si egocentric in acelasi timp. Asta i-a orbit. Asta dovedeste ca pe Dumnezeu nu-l poti recunoaste dupa semne exterioare, nu-l poti recunoaste nici dupa litera unui text. Nu e suficient sa citesti VT sau Biblia litera cu litera si fraza cu fraza ca sa poti spune : ”Aha, l-am gasit pe Hristos”. Nu, nu e suficient. Dovada cea mai clara este ca si astazi, ca si atunci, evreii l-au respins pe Hristos si continua sa-l respinga cu argumente cat se poate de logice si pertinente, desi utopice, dar conforme cu litera textului VT si contextului istoric respectiv.
Argumentul multor crestini este ca spiritul profetic este neclar si echivoc, si dau exemplu Matei capitolul 5 unde profetia lui Hristos despre sfarsitul lumii se suprapune si se amesteca cu cea referitoare la distrugerea Ierusalimului. Acesti crestini zic ca asa trebuie vazut si Daniel. Eu nu vreau sa polemizez cu ei. Sunt de acord ca e posibil ca unele evenimente particulare sa serveasca drept metafora si prefigurare a unor evenimente cu semnificatie mai larga din viitor, iar acest lucru l-am recunoscut deja cand am spus ca istoria se poate repeta intr-un fel, desi in circumstante diferite. Motivul care ma face sa vad in aceste profetii vetero-testamentare o abatere de la conceptia eshatologica crestina este faptul ca totul este centrat in VT pe poporul evreu. Sa ne uitam nu doar la Daniel, ci si la Iezechiel, Zaharia si chiar Isaia. Citit literal si in contextul respectiv, este clar ca sensul istoriei este triumful poporului evreu. Acest caracter tribal si nationalist este cel care ma face sa am retineri, si nu evenimentele istorice cu caracter particular si regional relatate acolo.
De altfel, motivul explicit pentru care evreii l-au respins pe Hristos este chiar acela ca ei asteptau un mesia politic care sa-i elibereze de sub dominatia romana, sa-i stranga la un loc in pamantul sfant si sa le asigure suprematia in fata tuturor popoarelor instituind in acelasi timp o pace mondiala. Dar sa nu uitam ca profetii VT vad aceste lucruri intr-un mod foarte concret si pamantesc. Copiii si batranii se vor strange in pietele Ierusalimului, neamurile vor sluji Israelului si vor veni in fiecare an sa praznuiasca sarbatoarea corturilor, in templul de la Ierusalim preotii taiati imprejur inclusiv la trup vor jertfi vitei si alte animale, iar conducatorul Mesia va avea copii trupesti si va asigura pacea lumeasca definitiva a neamului evreiesc. Toate neamurile se vor tine dupa evrei ca sa fie calauzite intru cele spirituale. Cam asta e viziunea utopica iudaica care, trebuie sa fim onesti si s-o recunoastem, nu se potriveste deloc cu viziunea crestina.
‘Cred ca cea mai puternica lovitura data de Hristos utopiilor iudaice este aceasta afirmatie : ”Imparatia mea nu este din lumea aceasta”
Ce putin evrei au spus despre el ca are drac, dar cei care si l-au asumat si confiscat, or fi inteles cum este cu imparatia care nu este din lumea asta, ca nu se vede altfel?
Cel putin
„nu l-au inteles pe Dumnezeu cum trebuie… motivul explicit pentru care evreii l-au respins pe Hristos este chiar acela ca ei asteptau un mesia politic care sa-i elibereze de sub dominatia romana… Cam asta e viziunea utopica iudaica care, trebuie sa fim onesti si s-o recunoastem, nu se potriveste deloc cu viziunea crestina.”
Andrei, se vede treaba ca trebuie sa faci un efort si sa depasesti, istoric si filozofic, distinctia asta facila intre „evrei” si „crestini”. Niste EVREI au inventat crestinismul – ca un nou iudaism, inainte de orice altceva. Asa cum sugeram mai sus, sint si azi evrei care sint mai crestini decit multi crestini care, chiar si fara restrictiile vechii legi, il reinventeaza pe Dumnezeul inacceptabil pe care il condamni tu. Nu, nu toti „evreii l-au respins pe Hristos si continua sa-l respinga”. Si da, intr-o ingrijoratoare majoritate, crestinii „l-au respins pe Hristos si continua sa-l respinga”. Uita-te mai atent la Dumnezeul majoritatii ortodocsilor din Romania – e nationalist, legalist, intolerant, paranoic si violent. Analizeaza – iarasi zic – conceptia despre sacru la ortodocsii romani – vei vedea ca e vechitestamentara (vezi si numai refacerea catapetesmei in iconostas, sau exclusivitatea masculina a preotiei).
Iar acum complet off-topic: cind aveti ragaz, face sa-l descoperiti (daca nu-l stiti deja) pe fratele mai mic al lui Galileo – Michelagnolo Galilei. A aparut acum o saptamina o inregistrare excelenta cu muzica lui pentru lauta (albumul e disponibil si pe iTunes, si pe Spotify).