Crăciun Profan

25 Responses to Crăciun Profan

  1. Un gand personal despre evanghelia dupa Marcu, despre care ati vorbit aici. Intai de toate, multi afirma ca pentru Marcu, Iisus era doar un invatator uman adoptat de Dumnezeu la botez. Eu nu sunt sigur de acest lucru. Exista cateva episoade in evanghelia dupa Marcu care lasa sa se intrevada caracterul cel putin ”neobisnuit” al lui Iisus. As cita aici episodul iertarii pacatelor slabanogului in care fariseii se scandalizeaza ca Iisus iarta pacatele, iar El le raspunde ca Fiul omului are puterea de a ierta pacatele, putere ce o are numai Dumnezeu. Apoi, as mai aminti episodul cu umblarea pe apa, cand ucenicii cred ca este o naluca iar El le spune : ”Nu va temeti, Eu sunt.” Acest ”Eu sunt”, care in VT este numele lui Dumnezeu, este afirmat in originalul grecesc al evangheliei la modul absolut : Nu va temeti, Eu sunt. Cred ca este un alt indiciu deosebit de important. Mai sunt si altele dar as vrea sa speculez ceva despre autorul acestei evanghelii. Cand citesti evanghelia dupa Marcu, senzatia cea mai pregnanta pe care o ai, cel putin eu o am, este ca autorul scrie in graba. Repeziciunea cu care se succeda episoadele, stilul grabit, expeditiv, fraza saraca, propozitiile scurte si fara subordonate, toate acestea dau un ton alert evangheliei. Ipoteza mea este urmatoarea. Se pare ca autorul, care pare evident ca nu l-a cunoscut personal pe Iisus, a ascultat niste predici ale apostolilor. Parerea mea este ca evanghelia aceasta a fost scrisa la foarte putin timp dupa moartea apostolului Petru, ca o insiruire rapida de episoade din viata lui Hristos, fara o ordine cronologica precisa, autorul straduindu- se sa piarda cat mai putin din amintirile sale despre predica apostolului. Se stie, se pare, ca Marcu l-a insotit pe Petru la Roma si l-a ascultat. Evanghelia nu pare a fi scrisa in timpul vietii apostolului fiindca, gandesc, ar fi avut mai mult ragaz sa-l intrebe si sa dea la iveala un text mai ”asezat”, mai elaborat si mai amanuntit. Cred ca sub presiunea disparitiei apostolilor Petru si Pavel, in timpul persecutiei lui Nero, autorul evangheliei a simtit nevoia ca marturia pe care o auzise si o retinuse sa nu se piarda. Asa ca eu cred ca evanghelia a fost scrisa spre sfarsitul anilor 60 ai secolului 1, inainte oricum de anul 70. Stiu ca exista teoria conform careia deoarece in evanghelie se pomeneste de distrugerea Ierusalimului care a avut loc in anul 70, de catre Titus, critica liberala considera ca evanghelia e scrisa dupa aceasta data. A judeca astfel insa inseamna a pleca de la premisa ca Iisus nu putea sa emita o profetie deoarce nu era Dumnezeu. Inseamna cu alte cuvinte a pleca de la premise ateiste. Pe de alta parte, nu exista niciun semn clar ca distrugerea avusese deja loc. Autorul scrie extrem de expeditiv. Nu neg ca exista si varianta scrierii evangheliei imediat dupa anul 70, dar o consider mai putin probabila. Cred ca mai degraba, perioada cuprinsa intre anii 64-70 e mai probabila.

  2. Daca teoria aceasta este valida, atunci evangheliile dupa Matei si Luca, care se inspira evident dupa Marcu, au fost scrise de asemenea de catre persoane care nu au fost martori oculari ai evenimentelor vietii lui Iisus. Mai exista si varinta ca toti trei sa fi folosit o sursa comuna a zicerilor lui Iisus, asa-numita sursa Q, de la Quelle – izvor. Nu putem fi siguri, dar in ambele variante, redactorii finali ai textelor in limba greaca nu au fost martori oculari la evenimente. Ramane intrebarea daca autorul evangheliei dupa Ioan este cine pretinde ca este: anume ucenicul care s-a rezemat de pieptul Domnului la cina cea de taina. Este posibil insa ca cea de-a patra evanghelie sa fi fost scrisa direct sub indrumarea lui Ioan, mai ales ca stilul ei seamana cu cel al epistolelor ioaneice. Si mai ales ca evanghelia dupa Ioan cuprinde amanunte si date inedite pe care celelalte 3 sinoptice nu le contin. De pilda, doar in evanghelia dupa Ioan activitatea lui Iisus dureaza 3 ani. In sinoptice un singur an. Sau doar in Ioan scaldatoarea Vitezda este descrisa in amanunt, lucru confirmat de sapaturile si descoperirile arheologice. De asemenea, evenimentele finale ale vietii pamantesti ale lui Iisus par descrise cu mai multa acuratete in Ioan.

  3. Nu in ultimul rand, Ioan surprinde cel mai bine, atat in evanghelia cat si in epistolele sale, trasatura care imi place sa cred ca razbatea cel mai mult la Iisus : dragostea.

  4. polihronu says:

    AV, mincator de cacat, pina cind?

    „A judeca astfel insa inseamna a pleca de la premisa ca Iisus nu putea sa emita o profetie deoarce nu era Dumnezeu. Inseamna cu alte cuvinte a pleca de la premise ateiste.”

    Nicidecum. Daca Iisus a prezis distrugerea Ierusalimului (fapt cit se poate de banal si omenesc – ca doar n-ar fi fost prima data, nici n-a dat detalii care sa confirme prestiinta), a facut-o in jurul anului 30. E perfect posibil ca autorul evangheliei sa fi spus povestea ‘predictiei’ asteia dupa implinirea ei, ba chiar mai probabil, dat fiind ca ‘predictia’ devine de interes mai ales dupa ‘implinirea’ ei. Iar pentru a judeca astfel – adica drept – n-am nevoie de nicio ‘premisa atee’. Nu mai vorbesc ca esti necinstit, plecind de la „premise hristologice” doar cind citesti evangheliile, si inca doar unele dintre ele.

  5. Polihronu, am spus ca exista si posibilitatea unei redactari imediat dupa anul 70. Eu personal, consider insa, dat fiind caracterul extrem de grabit si lapidar al textului, ca a fost scrisa sub presiunea timpului si a dorintei de a-si aminti cat de mult posibil, imediat dupa disparitia apostolului Petru. Nu stim precis cand a fost martirizat apostolul Petru, insa perioada cuprinsa intre anii 64-67 pare cea mai probabila. De aceea eu inclin sa cred, omeneste vorbind, ca ea a fost scrisa inainte de anul 70.

  6. polihronu says:

    „inclin sa cred, omeneste vorbind, ca ea a fost scrisa inainte de anul 70”

    Ok, n-am nicio problema cu asta. Si, asa cum ti-am spus, ateul de mine nu tine sa dateze post-’70 (problema mea era fix cu „premisele tale atee”). De altfel, datarea textelor e relativ neinteresanta. Mai curios e de ce difera hristologia lui ‘Marcu’ de cea a lui Pavel (inainte de el – vezi de pilda Romani 1:3-4) sau de cea a sinopticilor si ‘Ioan’, dupa el.

  7. Daca ar fi sa cautam texte clare unde se afirma in mod indubitabil dumnezeirea lui Hristos, nu gasim in tot Noul Testament decat 3 locuri, daca nu ma insel. E vorba de prologul evangheliei dupa Ioan, celebrul ”La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul”, apoi mai gasim tot la Ioan afirmatia lui Toma care dupa ce pipaie ranile lui Iisus exclama: ”Domnul meu si Dumnezeul meu”. Si mai avem doar inceputul epistolei catre evrei, care este atribuita lui Pavel dar nu se stie cine a scris-o, unde este citat versetul din Psalmi, ”Tronul tau Dumnezeule”, cu referire directa la Iisus. Din cate stiu, aceste 3 locuri sunt singurele in intreg NT unde Iisus e numit explicit Dumnezeu. In afara de astea, mai sunt locuri, in special la Ioan, unde din context reiese dumnezeirea lui, dar doar contextual. Parerea mea este ca Ioan si Pavel l-au inteles cel mai bine pe Iisus. Intr-un limbaj teologic as spune ca ei au fost cei mai ”duhovnicesti” dintre apostoli. Iarasi, e o perceptie personala.

  8. polihronu says:

    Sigur, ca psalmul citat nu se refera la un om, iar Toma n-ar fi putut sa-i spuna lui Isus „dumnezeule” fara sa-l creada dumnezeu (cum face psalmistul cu regele davidic). Cit despre Ioan, nu e suficient sa spui ca „afirma dumnezeirea lui Isus”. Trebuie sa remarci si ca evanghelia lui incepe cu botezul lui Ioan, ca hristologia lui e cel mai probabil adoptionista. Ceea ce, din nou, se potriveste perfect cu teologia imperiala antica – imparatul e zeu fara sa inceteze sa fie om.

  9. Pai daca spune ca La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu, nu prea suna a teologie adoptionista. Apoi mai spune si ca toate prin El s-au facut si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut. Iarasi nu suna deloc adoptionist. Trebuie sa remarcam ca in greaca veche, ”en arhe”, presupune o dimensiune atemporala. Deci nu stiu de unde impresia de adoptionism.

  10. polihronu says:

    „ca in greaca veche, ‘en arhe’, presupune o dimensiune atemporala”

    Du-te ma! 🙂

    Sigur, Logosul a facut si a dres (‘Ioan’ imprumuta de la altii povestea asta). Dar Isus este, chiar in cuvintele botezatorului, „un barbat”. Si nici el nu i-a dibuit identitatea din priviri. A trebuit sa-i sopteasca „cel ce m-a trimis” despre un botez invizibil (singurul de care beneficiaza Isus in Ioan) pentru ca botezatorul sa-l arate cu degetul si sa-l numeasca „alesul lui Dumnezeu” (varianta originala a v.34).

  11. polihronu says:

    „Epidemie a sacrului” 🙂

  12. AV,

    „Eu sunt” in aramaica este altceva decat „eu sunt” in greaca sau „eu sunt cel ce sunt” in ebraica, iar Dumnezeu despre care vorbeste Yeshua este Allaha.

    Radacinile teologiei crestine nu se gasesc in substantiv ci in verb, si aici Marcu este mai degraba foarte bine scris decat in graba. Yeshua se aseaza deasupra Torei ca fiu al omului fara sa ofere nici o explicatie cu ce drept. Daca Mesia e fiul lui David este sub Lege. Nasterea direct din Allaha il aseaza deasupra legii. Ioan este apoi mai sofisticat si nu are nevoie de nastere miraculoasa.

    Pentru un om modern, indiferent cum s-a nascut Yeshua, are doua randuri de cromozoni, inclusiv un Y care nu vine de la mama. Cu exceptia mormonilor, nimeni nu crede astazi ca Dumnezeu are ADN si cromozoni XY. Explicatia mea, acum trei decenii, era ca Dumnezeu a creat un rand de cromozoni ex-nihilo, (noul Adam) ceea ce este naiv. Oricum, asta nu il face pe Yeshua sa fie Allaha 2. Apoi, este Ioan 8 unde Yeshua spune ca Legea numeste pe oameni Elohim (sunteti Dumnezei dar veti murii ca niste oameni).

    Problema cu Dogma este ca seaza substantivul (substanta) in locul verbului, acceptand astfel premisa iudeilor ca Yeshua comite blafemie daca nu are substanta divina, adica verbul contrazice substantivul.

    Yeshua a cerut oricarui analfabet, sclav, femeie sa il urmeze fara sa apeleze la metafizica sau mistica, care este doar pentru elite filozofice si sfinti.

  13. Intrebarea este daca Yeshua este ceva ce trebuie contemplat mistic sau cineva care trebuie urmat.

  14. polihronu says:

    „Apoi, este Ioan 8”

    Sau Isaia 9.

  15. Victor Palagniuc says:

    Ma simt putin naspa sa ma bag in seama. Ar fi totusi interesanta o dezbatere la A7TV/Speranta intre dl. Constantinescu si Andrei Orasanu.

  16. Lossky, un teolog ortodox rus, spune ca cea mai clara marturie biblica despre dumnezeirea lui Hristos este prologul evangheliei dupa Ioan. Probabil ca este si cel mai teologic fragment din toata Biblia. Eu cred ca ar mai fi si finalul evangheliei dupa Matei, unde Iisus ii trimite pe ucenici spunandu-le sa boteze pe toti in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. E greu de imaginat ca Iisus e o creatura, fie si cea mai inalta dintre toate, cum credea Arie, fiindca e absurd sa botezi in numele lui Dumnezeu si al unei creaturi. De aceea cred ca si acest verset poate fi considerat unul puternic, daca excludem acel verset din prima epistola a lui Ioan cap 5 care se pare ca nu este autentic : caci trei sunt care marturisesc in cer, Tatal, cuvantul si sfantul duh si acestia 3 una sunt.

  17. ”Eu sunt” in aramaica este altceva decat „eu sunt” in greaca sau „eu sunt cel ce sunt” in ebraica, iar Dumnezeu despre care vorbeste Yeshua este Allaha.”

    Eu cred ca nu trebuie sa facem greseala de a ne intreba cum suna in aramaica textul evangheliei. Evangheliile au fost scrise in greaca iar semnificatia cred ca trebuie luata in limba greaca. Daca ne apucam sa ne inchipuim cum a zis de fapt in aramaica sau in nu stiu ce dialect din aramaica nu o mai scoatem la capat. Spre exemplu, catolicii, cand interpreteaza versetul din Matei unde Iisus il numeste pe Petru ”piatra”, argumenteaza ca in aramaica nu e nicio diferenta intre Petru si piatra. Dar in greaca, limba evangheliei, aceasta diferenta de nuanta exista si eu cred ca varianta greaca trebuie sa primeze, deoarece autorul a intentionat sa transmita ce avea de transmis in aceasta limba, in greaca.

  18. polihronu says:

    „nu o mai scoatem la capat”

    Exact cum spuneam: ii acuzi pe altii ca pleaca de la premise arbitrare, cind tu faci asta non-stop.

  19. Paul Csavdari says:

    @AV,

    Aha, deci botezu’ ala e argumentu’ tau? Si daca Domnu’ a dat porunca aia asa cum e scrisa ea in limba greaca, ca in aramaica suna ca dracu’, imi spui si mie unde, cine si cand a botezat ori a fost botezat cu formula aia magica trinitariana? Nu de alta, da’ cine stie daca tu nu ai norocu’ si-o gasesti, ca altii si-au batut degeaba capu’… 🙂

  20. Paul Csavdari says:

    @Edi,

    Ai grija cum citesti Ioan 8, ca daca omu’-i numit „dumnezeu” fara sa aibe spita de neam ales or macar fro’ „ungere” din asta mai speciala, tot ce-ti mai ramane este Geneza 3… 🙂

  21. ge2oana says:

    Da, si eu cred ca Ioan asta 8, cu dumnezei, e baza si fundamentul adevarului cum ca oamenii-s dumnezei.

    Adica, de aicea vine si expresia(deloc de neglijat si des folosita….) ca ex:

    ” in dumnezeii ma-ti…”
    Sau, dupa caz si grad de enervare dumnezeiasca:

    „in cristosii, dumnezeilor si mortilor ma-ti…” in concordanta cu Ioan 8, cum ca si dumnezei mor si-s oameni.

    Aaaa..

    Dar parca in Ioan 8 e doar o muiere ,restul is barbati, adica oameni, adica dumnezei.

    Acuma inteleg, singrul nedumnezeu e fimeiea , si aia curva, numai buna de omorat. Cu pietre.

    Da, inteleg acum mai bine Ioan 8,41.

    Injuraturi institutionale, in cadrul Legii :

    ” curva de ma-ta, fiu de curva….”

    Clar ca lumina zilei !

  22. Haideti mai bine sa ne veselim cu un frumos colind romanesc.

  23. Mariana Maritoi says:

    Crăciunul nu e pentru lași
    Olavo de Carvalho

    In Constituția americană nu există vreun „zid despărțitor” între religie și stat. Când Thomas Jefferson a creat această expresie, a fost pentru a proteja bisericile împotriva statului. Numai într-o lume post-orwelliană ea poate fi folosită ca pretext pentru a legitima reprimarea religiei de către stat.

    Dar îngrădirea lui Dumnezeu în sfera „religioasă“, excluderea Lui din dezbaterile științifice și filozofice, pe care astăzi chiar și oamenii religioși o acceptă ca pe o clauză imuabilă a ordinii publice, nu este altceva decât o moștenire morbidă a prostiei iluministe. „Zidul despărțitor” dintre cunoaștere și credință este o farsă kantiană ridicată între două stereotipuri.

    La urma urmei, de ce are un om încredere în Biblie? Are, pentru că crede că este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar de ce crede că este cuvântul lui Dumnezeu? Și de ce are încredere în el? Acest cerc vicios presupune un pariu în întuneric, ce depășește resursele omului obișnuit. Credința nu vine din nimic, cu atât mai puțin din ea însăși. Este nevoie de un indiciu, de un semn, un motiv acceptabil rațional, care să aprindă în suflet flacăra încrederii în Dumnezeu. Definiția însăși a „credinței” drept aderență la o doctrină este o pervertire a sensului cuvântului. Doctrina creștină s-a format de-a lungul secolelor. Primii credincioși au avut încredere în Isus înainte de a avea habar de ea. Ei nu credeau într-o doctrină, aveau încredere într-un om. Și de ce aveau încredere în El? Chiar El a explicat de ce.

    Când Ioan Botezătorul, din închisoare, și-a trimis ucenicii să întrebe dacă El este cel trimis de Dumnezeu, sau trebuia să aștepte pe altul, Isus nu răspunde cu vreo doctrină, ci cu fapte: „Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.”

    Învățătura acestor versete este aceea că credința nu e altceva decât încrederea că El, care a redat viața unor morți, poate să le-o redea încă multora. Este un raționament simplu inductiv, un act de inteligență rațională bazat pe cunoașterea faptelor și nu un pariu în întuneric. Singura diferență dintre acesta și oricare alt raționament inductiv este faptul că el duce la o concluzie care poartă în sine o speranță atât de luminoasă încât toată tristețea și negativitatea acumulate în suflet refuză să-l accepte. Sufletul preferă să se agațe de tristețe și de negativitate, deoarece sunt cunoștințe de-ale sale vechi. Ele reprezintă siguranța din rutina depresiei împotriva apelului rațiunii la îndrăzneala încrederii. Ceea ce se opune credinței nu este rațiunea, este lașitatea. Pentru a legitima această lașitate, s-au construit temnițe de pseudo-argumente. În fundul acestora, leprosul își linge rănile, orbul își iubește orbirea, paraliticul își savurează incapacitatea de a merge. Săracii, imaginându-se regi și prinți, sărbătoresc respingerea veștii celei bune. Mândri de neputința lor, ei împodobesc cu numele de „știință” încăpățânarea de a nega faptele.

    Dar exemplul lor nu aduce roade. Șaptezeci și cinci la sută dintre medicii americani cred în vindecări miraculoase. Ei cred că nu numai pentru că le văd zi de zi, ci pentru că știu, sau cel puțin presimt că a le atribui auto-sugestiei sau coincidenței ar însemna a distruge, în act, însăși posibilitatea cercetării științifice în medicină, care se bazează în întregime pe presupunerea că auto-sugestia și coincidența nu au o putere mai mare decât intervenția terapeutică bazată pe cunoașterea rațională a cauzelor.

    Cel mai mare scandal intelectual al tuturor timpurilor este frauda constitutivă a modernității, care, excluzând de la examinare toate acele fapte care nu au o explicație materialistă, trage concluzia că toate faptele au o explicație materialistă.

    Doza de mizerie mintală în care un subiect trebuie să fie cufundat ca să-i placă un asemenea gunoi nu e puțină. Crăciunul ne amintește în fiecare an că acest destin nu este obligatoriu, că există o speranță rațională de ceva mai bun. De aceea, unii doresc să o elimine: pentru ca această chemare la speranță să nu rănească mândria lașilor.

    Olavo de Carvalho, O Natal não é para os covardes,
    Jornal do Brasil, 22 decembrie 2005

  24. In Constituția americană nu există vreun „zid despărțitor” între religie și stat. Când Thomas Jefferson a creat această expresie, a fost pentru a proteja bisericile împotriva statului. Numai într-o lume post-orwelliană ea poate fi folosită ca pretext pentru a legitima reprimarea religiei de către stat.

    Absolut de loc. Zidul de despărțire a avut ca prim scop sa separe statul si biserica. Cand un fascist/conspirationist/astrolog ca Olavo de Carvalho vorbeste despre „reprimarea Bisericii de catre Stat” intelege ca Biserica trebuie sa aiba dreptul sa contoleze spatiul public si educatia, in ultima instanta sa reprime libertatile constitutionale. Secularismul nu este reprimarea religiei ci separarea spatiului privat de cel public. Asta a inceput deja in Europa dupa dezastrul care a fost razboaiele religioase si a fost institutionalizat in constitutiiile moderne. Singurele alternative moderne sunt fascismul si stalinismul.

    I contemplate with sovereign reverence that act of the whole American people which declared that their legislature should „make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof,” thus building a wall of separation between Church & State. [Congress thus inhibited from acts respecting religion, and the Executive authorised only to execute their acts, I have refrained from prescribing even those occasional performances of devotion, practiced indeed by the Executive of another nation as the legal head of its church, but subject here, as religious exercises only to the voluntary regulations and discipline of each respective sect.] Adhering to this expression of the supreme will of the nation in behalf of the rights of conscience, I shall see with sincere satisfaction the progress of those sentiments which tend to restore to man all his natural rights, convinced he has no natural right in opposition to his social duties.

    (signed) Thomas Jefferson

    Jan.1.1802.

    Limbajul lui Jefferson este foarte clar si contrazice tot ce sustine Olavo de Carvalho. Limbajul orwellian apartine celui din urma.

    Ingrijorarea lui Jefferson si a celorlalti fonddatori ai US nu a fost secularismul ci tirania multimii prin religie. Inainte de Constitutie, puritanii ardeau vrajitoare si spanzurau eretici. Zidul de despartire le-a smuls dintii dar din pacate nu a smuls si limba bifurcata a unora ca Pence sau Carvalho.

  25. Șaptezeci și cinci la sută dintre medicii americani cred în vindecări miraculoase.

    Sursa? Chiar daca ar fi asa, cati medici practica vindecari miraculoase? Cum deosebesti escrocul de „vindecatorul miraculos”, presupunand ca acesta exista. Carvalho ar vrea ca justitia sa nu protejeze clientul de escroci si lunatici pentru ca asta ar insemna incalcarea libertatii religioase a escrocului/lunaticului. A nu se uita ca Carvalho crede in astrologie. Nimeni nu iti interzice sa practici astrologia, dar Carvalho vrea sa fie considerata stiinta pentru ca altfel nu exista libertate.

    Ei cred că nu numai pentru că le văd zi de zi…

    „Zi de zi”? Numai un schizofren vede miracle zi de zi.

    ci pentru că știu, sau cel puțin presimt că a le atribui auto-sugestiei sau coincidenței ar însemna a distruge, în act, însăși posibilitatea cercetării științifice în medicină, care se bazează în întregime pe presupunerea că auto-sugestia și coincidența nu au o putere mai mare decât intervenția terapeutică bazată pe cunoașterea rațională a cauzelor.

    Stiina medicala se bazeaza pe ceea ce este repetabil in conditii similare, exclude anecdoticul, si foloseste grupuri martor pentru a identifica fenomene de placebo. In activitatea mea de pastor am vazut destule victime ale medicinei alternative si sectele americane au un cimitir intreg de copii carora li s-a refuzat tratamentul stiintific in favoarea rugaciunii. Din pacate, adevaratii vinovati nu intra nicioadata in puscarie. Parintii sunt vinovati dar si victime.

    Cel mai mare scandal intelectual al tuturor timpurilor este frauda constitutivă a modernității, care, excluzând de la examinare toate acele fapte care nu au o explicație materialistă, trage concluzia că toate faptele au o explicație materialistă.

    Acest scandal intelectual a dus la eliminarea unor epidemii care acum un secol faceau milioane de victime, a prelungit speranta de viata cu cateva decade, a facut ca cancerul sa nu mai fie o sentinta de condamnare la moarte, a facut orbii sa vada si ologii sa umble. Astept de la un medic o explicatie materialista a conditiei mele si o solutie materialista unde este posibil. Daca vrea sa se si roage cu pacientul este o alta problema, si nimeni nu-i interzice. Insa cand un psihiatru iti spune ca o boala psihica este posesiune demonica si recomanda exorcismul, locul lui este in puscarie.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: