București-Vatican

Poate fi la fel de bine titlul unui film-thriller de spionaj sau al unui seminar-thriller de Apocalipsa. Scopul este același. Cei care nu merg la cinema își satisfac dependența de adrenalină urmărind itinerariile papei. 

Vorbitorul începe prin a menționa că sunt unii care spun că decretul duminical este o teorie a conspirației, din cauză că nu s-a împlinit și din cauză că ei nu cred că este posibil. Am impresia că toate fețele pe ecran se întorc spre mine și simt nevoia să mă explic.

Unii credem că decretul duminical este teoria conspirației, nu pentru că nu s-a împlinit, ci pentru că orice se întâmplă este interpretat ca împlinirea lui. Psihiatrul care identifică un delir de persecuție, nu o face pentru că nu vede dovezile persecuției. Delirul se vede din natura asociațiilor pe care se întemeiază argumentele pacientului. Spunem că decretul duminical este teoria conspirației din cauza că manifestă structura delirului paranoic. 

Cazul de față este un bun exemplu.

Pe ecran apare harta Europei în trei culori. Lumea – ni se spune – era ”pestriță” înainte de căderea comunismului (era de fapt în două culori). Acum este împărțită în trei zone geopolitice monolite, reprezentate prin cele trei culori: Protestantism, Catolicism, și Ortodoxie. Teoria conspirației cu privire la împărțirea Europei în blocuri geopolitice bazate pe cele trei religii circula în România anilor 1990.  Era obsesia abolirii Tratatului de la Trianon. Trei decenii mai târziu, vedem ce a vrut Europa: o comunitate fără granițe bazate pe etnie, cultură, sau religie. Marele frate rus, pe care Dănăiață îl amintește în treacăt ca protector al zonei ortodoxe împotriva catolicilor și protestanților, este de fapt apărătorul naționalismelor și întegrismelor religioase în fiecare țară din Apus, inclusiv US. Însă aici avem logica circulară a delirului de persecuție și a teoriilor conspirative.

 Media face zoom-in la un punct  roșu pe zona monocromă a Ortodoxeiei. Ca într-un film prost cu Dracula, pe ecran apare o mânăstire medievală din Ardeal. E franciscană, se aprinde un bec?  Hoardele din trâmbița a treia năvălesc aici de la 1442, o dată pe an, ca apele otrăvite de steaua căzută, numită duhovnicește Pelin și întrupată istoric  în huni. Și mai sinistru este faptul că papa s-a dus acolo să se întâlnească personal cu îngerul căzut Pelin/Atila la mânăstirea din Șumuleu Ciuc, numită de barbari Csíksomlyó, într-o limbă neinteligibilă. 

Un alt zoom-in, și punctul este înlocuit de o pată. Biserica Greco-Catolică din România, continuă pastorul, este unică. Este singura biserică din lume care practică ritul bizantin și recunoaște primatul papei. Noi spunem că pastorul putea să adauge o pată mai mare în Ucraina vecină. De fapt, harta are destule pete. Există în lume 14 biserici de rit bizantin care recunosc primatul papei.  

Pastorul a învățat de la comuniști că românii au fost constrânși să se supună papei, dar el știe mai bine. Este de fapt un experiment apocaliptic în vederea pregătirii decretului duminical. Experimentul unic din România a dovedit că bisericile se pot unii sub primatul papei, în ciuda diferențelor de rit și dogmă. Papa a venit să viziteze laboratorul secret înainte de a globaliza produsul.

În realitate, Biserica Unită este separată prin rit și dogmă de Ortodoxie, acolo unde ritul și dogma au fost motiv de schismă în 1054. Ritul bizantin ca atare nu a fost o problemă. Cele patru poziții ireconciliabile au fost: primatul papei, Filioque, purgatoriul, și pâinea nedospită la împărtășanie. Nu există în lume nici o biserică de rit bizantin care să recunoască primatul papei în timp ce acceptă poziția ortodoxă în celelalte trei puncte. 

În ce privește aspectul istoric, pastorul sare din lacul comunist în puțul benzi desenate Chick. Ca român putea ști mai bine. Românii care au adoptat greco-catolicismul după intrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic au făcut-o pentru a obține reprezentare în Unio Trium Nationum și acces la educația apuseană. 

Problema românilor în Ardeal a fost că feudalismul și sistemul breslelor din orașe se bazau pe o ordine socială catolică. Nobilii români au adoptat catolicismul și s-au maghiarizat prin căsătorii. Corvineștii sunt un bun exemplu.   Românii au rămas fără nobili care să-i reprezinte în ierarhia feudală.

În mod natural, greco-catolicii au accentuat latinitatea limbii în contrast cu slavona (Școala Ardeleană). Au obținut educație apuseană și reprezentanți în UTN. Baronii calvini au descoperit peste noapte virtuțile credinței pravoslavnice și au ațâțat clerul ortodox, român și sârb, împotriva celui greco-catolic. Iezuiții au intrat, cum era de așteptat, de partea greco-catolică în conflictul etnic-religios.  Însă pe măsură ce ideile iluministe și naționalismul au pătruns în Ardeal, aspectul religios a devenit secundar. Comuniștii au abolit Biserica Unită la ordinul lui Stalin și Ceaușescu nu a avut nici un interes să schimbe lucrurile.

În cursul expunerii, ni se amintește că o personalitate importantă pe Youtube a spus în luna Octombrie că decretul va venii în 6 luni.  Vizita papei a avut loc în luna Mai, 6 luni de la profeția pe Youtube. Să acceptăm ”ipotetic” că profeția lui Gates s-a împlinit în vizita papei. Cineva obiectează că decretul va pleca din America. Are dreptate pastorul că oamenii nu gândesc adânc.  Punctul roșu și pata verde sunt echivalentul spiritual al cercului mic făcut de Stalin pe hartă în jurul orașului Stalingrad. Aici se va da bătălia care va decide soarta războiului.  

Aici se află laboratorul secret al Vaticanului pentru unirea bisericilor. Aici se află ungurii, coloana a cincea a antihristului (bănuiam noi). Aici este buricul pământului plat. ”România este grădina Maicii Domnului” – cum spunea alt papă care ne-a vizitat acum 20 de ani.

Mare e grădina. 

50 Responses to București-Vatican

  1. polihronu says:

    Ca sa nu mai vorbim despre castelul de nisip al hermeneuticii apocaliptice adventiste.

  2. Cosmin says:

    Exista pe undeva expunerea lui Danaiata?

  3. Ianis says:

    Apropo, „România este grădina Maicii Domnului”: fakenews. Gradina Maicii Domnului este, de fapt, titlul traditional al muntelui Athos. Papii vizitatori au stiut sa ne scarpine unde ne place mai tare

  4. alterego1968 says:

    „Apropo, „România este grădina Maicii Domnului”: fakenews. Gradina Maicii Domnului este, de fapt, titlul traditional al muntelui Athos. Papii vizitatori au stiut sa ne scarpine unde ne place mai tare”

    E soarta boului, vitel adult,
    Sa stea la poarta noului, nitel mai mult!

  5. ibrian says:

    Prezentarea lui Danaiata este pentru orice om cat de cat instruit un numar moca de stand up comedy. Nici macar nu e tezista cum trebuie. Cred ca si un tibetan care citea articole de wiki intelegea mai bine deomgrafia religioasa a Romaniei.

  6. Păi nu avea muntele Athos în Principate moșii cu iobagi care trudeau pentru Maica Domnului? Nu au poleit domnii noștrii, unii martiri, cu aur altarele?

    Adresa lui Ioan-Paul II în traducere liberă: boilor, noi vindeam indulgențe să vă facem mînăstire în Ardeal, vă dăm înapoi limba, și voi vă dați cu grecii și bulgarii care vă fură grădina și limba. Apoi vine Francis și spune: bă tâmpiților, vă las în mama voastră că nimic nu e de scos cum spune poetul.

  7. alterego1968 says:

    „Adresa lui Ioan-Paul II în traducere liberă: boilor, noi vindeam indulgențe să vă facem mînăstire în Ardeal, vă dăm înapoi limba, și voi vă dați cu grecii și bulgarii care vă fură grădina și limba. Apoi vine Francis și spune: bă tâmpiților, vă las în mama voastră că nimic nu e de scos cum spune poetul.”

    ” Ba Kirile, ba Kirile, ori stii adevarul, si nu poti trai altcum decat zicandu-l, si atunci zi-l de-a dreptul, nu pe ocolite, ori…. taci!”

    Ceea ce nu insemneaza ca am vreo obiectie la interpretarea ta! Da’ daca tot te-ai pornit…mergi la capat!

  8. alterego1968 says:

    Cat despre decretul duminical….daca-l asteptati….
    Apocalipsa o traiti chiar acum… apocalipsa nu e un eveniment ci un proces!

  9. Bogdan Vodita says:

    ehee! teoria constipatiei mentale e vesnic actuala… : -)

  10. daimonel says:

    Cine ar vrea sa mai grăiască
    Ca pastorul Danaiață,
    Numai ca sa mai trăiască
    Trai nedemn de Natafleață?!…

    Edi ,ii face o onoare prea mare acestui no name comentându i inepțiile!

  11. Ianis says:

    Un no-name care preda pe vremuri istoria bisericii la fabrica de pastori

  12. mariusandy says:

    Este interpretarea profetica o mistificare a realitatii?
    Stanga liberala se grabeste ca fata la maritat. Nu ar fi prima data.
    Asa cum realiatatea le da peste nas conservatorilor si ii obliga sa reconsidere axiome si propozitii tot asa si istoria executa „barna” liberala. Dar nici unii nici ceilalti nu renunta.

    Unii se impotmolesc in transcendenta altii in imanenta.

    Este futurologia o stiinta exacta? Probabil ca nu. Dar exista cateva modele pe care se pot constitui predictii.

    Teoria sintetica este desigur o stiinta exacta in timp ce o incercare de abordare istorico-profetica este paranoiada.

    Unde esti nene Iancule?

  13. Marius,

    Isus le-a vorbit iarăși în pilde și le-a zis.

    Cu ce voi asenmăna neamul acesta viclean și preacurvar? Îl voi aseamănă cu un vultur transcendent care vânează o rață imanentă.

    Vulturul se repede de sus la rață să o prindă în ghiare. Rața se scufundă în imanență.

    Vulturul se ridică mai sus în transcendental, cârâie cu dispreț pe heiddeggerește, și plonjează după rață.

    Rața înoată la suprafață și își ia zborul.

    Vulturul descoperă că nu poate decola din apă.

    Vulturul se zbate să ajungă la mal. Rața zboară deasupra și măcăne batjocoritor:

    ”Băi găină udă, eu pot zbura în cerul tău, tu nu poți înota în balta mea.”

    Când au auzit aceste cuvinte iudeii s-au crucit.

  14. Sorin Săndulache says:

    Apreciez mult calitatea și conținutul articolului, competența cu care pune lucrurile la punct.

  15. polihronu says:

    “Băi găină udă, eu pot zbura în cerul tău, tu nu poți înota în balta mea.”

    Cea mai buna pildificare a vechei mele obsesii cu absurditatea absolutului.

  16. Paul Csavdari says:

    @poli,

    Pai daca absolutu’ e o absurditate, de ce nu arunci la gunoi fix tampenia aia cu „daca toti… atunci toti… „?… Ha?… Oare nu tocmai cu ea se baga-n capu’ oamenilor absurditatea absolutului?… 🙂

  17. polihronu says:

    Se vede treaba ca n-am nevoie sa ma rup in figuri geometrice pentru a constata absurditatea absolutului.

  18. mariusandy says:

    Pentru ACME- fabrica de pilde si pentru ca iudeii supravietuiesc miraculos holocaustului

    Ptiu gaina uda…

    Deci

    1. Raţa asta multi/plurivalenta care măcăne la cer cu ciocul în bāltoacă nu cumva tot straie de popă poartă? Ba gaina uda…

    2.Ce interes ar avea raţa să zboare in cerul pe care îl detestă? Ba gaina uda …tesla peste deşte

    3.Deşi raţa are acces la cerul vulturului există diferenţă între perspectiva vulturului si cea a raţei? Ba gaina uda…nu vezi ca rechinul e de fapt pheshte

    Nu de alta

    da’ absurditatea asta a absolutului nu cumva este un pretext pentru a fugi de cealalta absurditate?

    Si apoi teatrul acesta nu cumva deşi schimbă decorul si/sau piesa este acelasi teatru al absurdului.

    Fie dincolo fie dincoace absurdul ne urmeaza

    Ptiu

    Bip bip bip găină udă…

    It’s rabbit season…

  19. Marius,

    Spune Democrit: ”Totul este atomi și vid, restul este opinie.” Gândirea transcendentală: opinii în vid. Cât privețe rața, nu mă refer la cea domesticită, plonjează ca un pinguin, zboară la distanță mai mare decât vulturul, se orientează după stele, și poate decola ieșind de sub apă.

    Înteresul găinilor pentru absolut a fost bine documentat de poetul național.

    Şi atunci găinăreasa de căderea-i se îndură:
    Despărţi găinărimea cu viaţă imorală
    De chilia solitară a puicuţei, ce îşi spală
    A trecutului păcate prin asceza cea obscură
    Ea căta societatea părinţelului Chirilă,
    A claponului lugubru cu humorul lui de bute
    El iubeşte-n ea ideea frumuseţii cei trecute,
    În matroana desflorită vede încă pe copilă
    Ea vedea în înţeleptul cu-arătare reverendă
    Prototipul cucoşimii, pe-al cucoşilor cucoș
    Când cu flori de-oratorie şi cu ochi bisericoşi,
    Adâncit platonizează în tiradă somnolentă.

  20. polihronu says:

    Stim si noi prototipi din astia 🙂

  21. Dacă adaugi ceva condimente faci o ciorbă tolerabilă cu unii din ei.

  22. mariusandy says:

    Ciorbă tolerabilă pentru vătafii cei noi…

    ăştia de sunt „speciali”la libertăţi, egalităţi şi fraternităţi…

    Ciorba asta tolerabila e tocmai demersul luminator

  23. Liviu says:

    Pentru oricine a citit critica lui Alister McGrath la Dawkins ( “ Dawkins : o amăgire? Fundamentalismul ateu și negarea divinului “ , Curtea Veche) este mai mult decât evident ca Edi plagiază copios, inclusiv fanatismul anti-religios și gravele deturnări de sens , in ciuda unor observații valide precum fobiile anticatolice azs ( aici doar la Edi C ma refer). Epigonii lui Edi ( Poli, Ianis et co ) se străduiesc însă sa-si depășească chiar guru-ul in spumegari anti religie. De ar avea măcar aparenta decenta și discreție a altui fan al guru-ului, cronicarul după ureche .

  24. polihronu says:

    Spumega decent si discret dl. Liviu…

  25. Liviu says:

    Rar “calc” printre “oxigenați”; dacă nici asta nu e “spumegare” decenta și discreta , cum o fi , Mr Poli?

  26. polihronu says:

    Ce e val ca valul trece.

  27. ăştia de sunt “speciali”la libertăţi, egalităţi şi fraternităţi…

    Bineînțeles. Și ăilalți sunt apologeții cucoșului de a se da cucoș cu alți cucooșei mai mici în poiată și a obliga puicuțele la poziția misionară. Știa Minunescu ce spune că învățase pe bune Kant și Schopenhauer cu dascăli prusaci. Dar la sfârșitul zilei, ciorba de cucoș e mai bună când clopanul e tăiat cu ghilotina.

  28. Liviu,

    Rovelli, pentru că despre el este vorbe, îl critică pe Dawkins, și sunt de acord cu el. Dawkins este bun în anti-fundamentalismul creaționist american, dar este reducționist în biologie și cu atât mai mult în studiul religiei.

    În ce privește spumegările, au nu spune Mântuitorul că sarea care și-a pierdut gustul este aruncată afară și călcată în picioare de oamen? Dacă Domnul a dat poprul său în mâinile asirienilor cine ești tu să te împotrivești planurilor Celui-prea-Înalt cu profeții mincinoși de curte? Vei merge în robie dincolo de râu prietene, căci Domnul ți-a descoperit rușinea înaintea neamurilor.

  29. Liviu says:

    Edmond Constantinescu,

    „Mantuitorul”? Care „Mantuitor”? Mantuitor din ce, daca nu a existat caderea in pacat din Geneza/Facerea 3 – dupa tine mitologie?
    Faptul ca Vali Danaiata abereaza in proasta traditie azs pseudo-echatologica si catolico-foba, si prestatia lui denota grave carente de istorie bisericeasca – critica ta e justa aici – nu inseamna ca tu nu aberezi pe urmele lui Dawkins in fanatismul tau anti-religios „agnostic” si in negarea divinului . Adventist nu mai esti, crestin nu esti nici atat, deist e greu de spus ca ai fi, zici tu ca ai fi agnostic sau liber-„cujetator”, dar ce esti de fapt?

  30. polihronu says:

    „Mantuitor din ce, daca nu a existat caderea in pacat din Geneza/Facerea 3 – dupa tine mitologie?”

    Parca stabiliseram ca mitologiile pot rosti adevaruri. Si ca mintuitorii pot fi ei insisi mitologici, fara sa-si piarda eficienta soteriologica. Doara de noi depinde cum citim si ce revolutii facem.

    In plus, n-ai auzit tu de Ptolemeu I Mintuitorul? Sau de Papa Mintuitorul, episcop de Roma? Si n-ai citit tu soteriologiile lui Zaharia si Maria din Luca 1, care n-au nevoie de nicio cadere?

  31. Liviu,

    Majoritatea crestinilor pe care îi cunosc sunt liberi-cugetatori 6 zile pe săptămână și cea mai mare parte din ziua a șaptea/întâia. Se raportează la relațiile lor sociale, la problemele economice sau de sănătate, la politică și divertisment, la etica de fiecare zi, A-Theos – fără Dumnezeu. Ei explică situațiile de fiecare zi și rezolvă problemele contingente fără apel la supranatural. Apelează la divinitate numai în ccea ce priveste transcendentul, adică ceva cu care au de a face doar ca abstracție. Chiar și rugăciunile lor sunt mecanice și închinarea este doar terapie. Cei care sunt excepții sunt ocoliți de toată lumea și viețile lor sunt auto-tortură. Viața devine o boală și nu e de mirare că așteaptă moartea ca pe o eliberare, ca Socrate.

    Pe de altă parte, cei mai mulți atei notorii sunt anti-nihilisti, cred într-un sistem etic care transcende experiența, cred într-un un absolut moral și estetic. Dawkins pe care îl hulești este un critic al relativismului cultural și etic. Nu mai vorbesc de Sam Hariis care și-a ridicat în cap liberalii din US din cauză că nu acceptă că valorile morale depind de cultură și că toate religiile sunt egale.

    Faci greșeala pe care i-o reproșezi lui Dawkins și Dănăiață. Înlocuiești istoria religiei religiiilor cu un model imaginar simplificat.

  32. Sau de Irineu, părintele teologiei răsăritene, pentru care căderea a fost un act necesar pentru ca Dumnezeu să cunoască moartea și omul binele și răul, numai că femeia s-a grăbit ca fata mare la măritat și a mușcat prematur din fructul necesar?

  33. Liviu says:

    Eduard Constantinescu,

    ” viețile lor sunt auto-tortură. Viața devine o boală și nu e de mirare că așteaptă moartea ca pe o eliberare, ca Socrate.”

    Nu serios? 🙂 Uite eu ma stradui sa fiu printre exceptiile astea si nici nu-mi e viata o auto-tortura, nici boala si nici nu-mi astept moartea ca eliberare.O asemenea distorsionare atroce a imaginii pe care o ai despre crestinii care se iau in serios tinde sa denote ceva probleme … patologice? Sa inteleg ca de asa „simptome” ai fugit tu si asa ai ajuns ateu? Asta simteai tu cand erai pastor ?
    Atatia crestini or fi mintit asa grosolan cum ii pictezi tu? C S Lewis, Steinhardt, Wurmbrand, Sundar Singh… ca sa dau doar cateva nume , toti au gasit in crestinismul de zi de zi fericirea si nu tortura, viata implinita nu boala, iar pana la moarte au „contaminat” cu fericirea lor si pe atatia altii.

    Dincolo de o critica extrem de subiectiva si rautacioasa a crestinilor – „de 6 zile” si „masochisti” – , eviti sa raspunzi direct la intrebarea : ce zici tu despre tine ca esti? Cum te identifici? Esti printre ateii ne-notorii (inca…) pe care vad ca ii lauzi si ii contrapui „nefericitilor” de crestini-exceptie „ocoliti de toata lumea”? Sa inteleg ca-i preferi pe Dawkins si Sam Harris „miturilor” lui Isus si Pavel? Esti ateu? Sa fii sanatos, dar de ce eviti sa te declari ce esti? Ti-e rusine de ce esti? Daca esti multumit de ce esti si te satisface viziunea despre lume si viata la care ai ajuns, de ce te agiti atunci atat? De ce simti nevoia sa fii militant, activist,propagandist pentru cauza atee? Esti la „dragostea dintai” in ateism? 🙂

    PS: 1. „Ma cunosti mult prea superficial ca sa-mi pui „diagnostice” gen „model imaginar simplificat”
    2. Nu ai competenta sa-l judeci pe Irineu; fanatismul tau „agnostic” nu te lasa sa vezi la Irineu decat ce serveste cauzei atee.

  34. Liviu says:

    Scuze, Edmond… 🙂

  35. Liviu says:

    Poli,

    „soteriologiile lui Zaharia si Maria din Luca 1, care n-au nevoie de nicio cadere”

    :)) Tu te auzi ce aberezi? Sa te salveze din ce? N-ai nevoie de nici o salvare fara cadere, care salvare, din ce salvare?

    PS: erai in Scotia si ai tras la masea niste whisky cand ai scris tampenia asta? Voi mai aveti vreun dram de logica si coerenta sau v-a luat mintile cu totul nebunia atee?

  36. polihronu says:

    To’ar’su, iarasi zic: pune mina pe carte.

  37. Liviu,

    Cine spumegă acum?

    Ai dreptate. Nu practic creștinismul de Disney Park al Cronicilor din Narnia, trilema lui Lewis e ridicolă, Isus și Pavel nu au susținut crezul creștin. Vin din comunism și știu că din NKDV nu se ieșea decât cu picioarele înainte, mai ales când ți-ai turnat camarazii la siguranță, nu cu un pașaport pentru US ca Wurmbrand. Sundar Sing a fost schizofren și am îndoieli față de popa circumcis.

    Nu l-am criticat pe Irineu ci l-am menționat în favoarea ideii că istoria căderii a cunoscut interpretări multiple în primele secole.

    Sunt creștin în felul secolului I, nu Jesus-freak.

    ”Nu orșicine îmi spune Doamne, Doamne…” Ce faci tu în afară de Doamne-Doamne?

  38. Liviu says:

    Edmond Constantinescu,
    Nu spumeg, sunt doar exasperat de lasitatea ta de a nu-ti asuma deschis ateismul si a incerca sa te dai crestin de vreun soi, cand nu mai esti nici macar teist daramite crestin !
    Daca crestinismul clasic ti se pare de Disney si Narnia , ma intreb cum arata „crestinismul” tau, „in felul secolului I” : cu apostolii Darwin , Dawkins si Sam Harris in locul sfintilor Petru, Pavel si Andrei? Cu un Isus mitologic sau „demitizat”, nedivin, care e orice altceva decat Mantuitor?
    Si eu vin din comunism si daca n-au reusit comunistii sa-mi lichideze credinta, crezi ca in locul lor vei duce la un final fericit misiunea lor? Ce diferenta e intre propaganda ta si a lor? Vad ca le repeti dialectica marxista invatata ca la carte…
    Esti de-a dreptul marsav sa insinuezi asa ceva despre Wurmbrandt cand tu n-ai stat nici o ora (nu ani) torturat de NKDV…
    Sundar Singht a fost „bineinteles” schizofren. Toti crestinii din toate veacurile, toti martirii au fost fie schizofreni, fie psihopati, fie… orice alt „diagnostic” numai sa nu cumva sa reiasa ca ar fi fost inteligenti, rationali,normali la cap…
    Steinhardt nu a fost popa, ci calugar, desi era candva un agnostic evreu ca si Wurmbrandt.
    Ai indoieli fata de oricine ar putea sa fie un exemplu care sa-ti dea socotelile peste cap. Augustin, Pascal, Loyola, si cati si mai cati altii, toti au fost in vreun fel dusi. Altfel nu iese pasenta…
    Tu nu crezi pe nimeni, nu crezi in nimeni, doar…in tine! Ratiunea ta este cea mai credibila si mai inalta instanta care ne arata drumul corect si bun. Come on! Wake up man…
    Crestin in felul secolului intai? Cat ai de gand sa te mai minti si inseli singur? Wake-up! S-ar putea sa vina ziua cand sa nu mai poti iesi din lumea „paralela” in care te afunzi.

  39. polihronu says:

    “S-ar putea sa vina ziua cand sa nu mai poti iesi din lumea paralela in care te afunzi.”

    In cazul tau, se pare, a si venit.

  40. RV,

    Eu spun creștinilor din jurul meu că noi ar trebui să-i considerăm prietenii noștri pe teroriști. Teroriștilor care citesc aceasta, le spun: ”Sunt prietenul vostru și a celor care gândesc ca voi”. Richard Wurmbrand

    Școlit la Moscova.

    Cominternist în România.

    Își vinde camarazii la Siguranță.

    Trece la creștinismul pozitiv în 1937 (Hitler pare viitorul).

    O dă în bară. Joacă iarăși cartea comunistă. O dă iarăși în bară. E arestat pentru că a trădat la siguranță, nu pentru credință. Nu a fost torturat pentru Hristos ci pentru Iuda.

    Decide să joace cartea dizidentului religios. Anti-comunism de mucava în US, platitudini religioase, își scoate cămașa în congres, prost gust, isterie ieftină. Dă bine în US.

  41. ibrian says:

    Edi nu inteleg rolul acestor afirmatii abjecte din ultimul comentariu.
    Chiar nu imi pasa ce a facut la viata lui Wrumbrand si e clar evanghelicii au brodat multa legenda in jurul personajului, dar sa spui (fara absolut niciun fundament – si astept inca niste surse macar firaf credibile) ca a fost cominternist, nazist etc, e mult mult prea mult de inghitit, mai ales din partea unuia care infiereaza fakenewsul si spoiala informarii online.

  42. Poate nu am fost destul de clar. Orice membru PCR ilegalist din Romania a fost cominternist. Face scoala de partid la Moscova si nu e cominternist? E NKDV-ist.

    Once NKDV, always NKDV. Probabil ca s-a infiltrat intre saxonii luterano-pozitivo-crestini asa cum s-a infiltrat intre iudeii mesianici din Galati. Sigur este ca nu a fost arestat „pentru credinta”. In afara tradarii a fost si zionismul. Nu poti spune ca Ana Pauker si Paulina Molotova nu au fost staliniste doar pentru ca lui Stalin i s-a pus pata pe zionistii din partid.

    Operatia de infiltrare a misiunilor crestine din US de catre KGB si Securitate cu „dizidenti” nu e fake-news. Am suspiciuni fata de nume familiare.

  43. Întrebarea este, dacă H erectus ar fi avut mintea să înțeleagă ce urmează, nu ar fi făcut tot ce era posibil să împiedice venirea pe lume a lui H sapiens, ca Irod sau Iulian Apostatul? Io zic să sugrumăm monstrul în fașă.

  44. mariusandy says:

    sa sugrumam monstrul
    exact

    dar

    amenintarea nu este privita ca reala…

    H Sap nu stie ce il asteapta

    asta e problema cu apocalipsa

    Intrebarea e deci

    poate apocalipsa fi prevenita???

    functia futurologului deci necesara…

    ne intoarcem iar la mathesis ul lui Noica

    ceea ce lipseste lumii de azi si de maine este o abordare istorica

    dar dupa ce ati ucis zeul asta nu se mai poate

    cand omul devine stapan ŞI peste istorie (Antropocen-ul)

    apocalipsa devine necesara…

    noroc cu AI…

    cum se va implementa un cod moral in AI si care va fi acesta??

  45. ”ne intoarcem iar la mathesis ul lui Noica”

    Si asta nu este posibil decat prin AI. Complexitatea si viteza informatiei depăseste limitele umane. Deci până la urmă Heidegger are dreptate: metafizica va fi tehnologie sau nu va fi de loc.

  46. alterego1968 says:

    „metafizica va fi tehnologie sau nu va fi de loc.”

    Heiddegger e in eroare!
    Metafizica va fi metanoia.

  47. polihronu says:

    Cu ochelarii pe nas si enciclopedia in nor (ca sa nu trimit la tehnicile-de-sine vechi de milenii), orice innoire a mintii e deja tehnologie.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: