Restanțe

În finalul discuției de acum un an și jumătate pe care am avut-o cu Edi am pomenit de Akhenaten și revoluția lui materialistă, umbrită de spectrul totalitarismului. Aveam atunci în minte, adînc și difuz, lectura pe care o face Jan Assmann literaturii ateniste. Iată ideile cheie (Moses the Egyptian. The Memory of Egypt in Western Monotheism, 188-190, cu sublinierile autorului):

We are now able to reconstruct the initial insight or ”revelation” which induced Akhenaten to abolish traditional polytheism and to found a new religion based on the idea of divine unity and uniqueness. It was the discovery that not only light, but also time is to be explained as manifestations of solar energy. With this discovery, everything could be explained as workings, ”emanations”, or ”becomings” of the sun. In this system, the concept of the ”One” has not a theological but a physical meaning: the One is the source of cosmic existence. There are no other sources besides this One, and everything can be reduced and related to it.

But a new concept of God, and a new religion, can never emerge as the result of explanation. What Akhenaten actually discovered, what he was probably the first to discover, and what he certainly experienced himself as a revelation, was a concept of nature. With regard to the Divine, his message is essentially negative: God is nothing else than the sun, and he is also nature…

The cosmic process is stripped of its anthropomorphic significance, but is nevertheless not indifferent to man. To the contrary: the less anthropomorphic its interpretation, the more anthropocentric its meaning. Man is intended or ”meant” by that cosmic performance and he may read the signs of parental love in the cosmos…

It is true that the Amarna hymns are obsessively repetitive in stating that all the sun does is ”for them”, but at the end of the ”Great Hymn” all this is related to the king as the ultimate goal of creation, so that the anthropocentric perspective is transformed into a pharaocentric one in the end. It is true that the sun rises to vivify the world, but it is for the sake of the king that the sun vivifies it. The king is the one who is ultimately ”meant” by the cosmic process and he is the only one for whom it has meaning. Meaning, in this world, is something between God and king, not anything shared by the people.

Yet meaning is a social phenomenon; so is religion, and so is God. Saying that meaning is only accessible to the understanding heart of the king amounts to saying that there is no meaning at all. Explanation replaces interpretation. The more there is that can be explained, the less there is to interpret. Thus we may perhaps say that, instead of founding a new religion, Akhenaten was the first to find a way out of religion… He rejected not only the polytheistic pantheon but even the theistic idea of a personal god. There is nothing but nature.

De 33 de veacuri și jumătate intuim că centrul lumii e privitorul și sîntem bîntuiți de ispita piramidei – credem că din vîrf se vede mai bine. Creștinismul a vrut să redea demnitatea vederii ultimului om. Dar istoria creștinismului (care e totuna cu istoria antisemitismului, a wokeismului duhovnicesc) e povestea interminabilă a constructorilor de piramide. Hristocentrismul nu e cu nimic mai bun decît faraonocentrismul. Elevarea centrului – alienarea lui liturgică, politică, metafizică, escatologică – face întotdeauna victime. Predicatorii ierarhiei sînt antihriști, chiar dacă în vîrful scării lui Iacov îl așază pe Tatăl. Ei uită că scara e-n vis.

Nu e al dracului de amuzant că printre cei mai aprigi apologeți ai meritocrației sînt azi adoratorii harului? Slăvit fie Domnul că unora ni s-a făcut harul să merităm mai mult! Tot harnicii socoteau că negrul e om fracționar.

Am pomenit, vorbind despre steag, de (de)ochi. Am uitat, vorbind despre humă, de mînă. Razele divine care înmuguresc în mîini, făcute celebre de iconografia lui Akhenaten, sînt omniprezente în imaginarul religios al monoteismelor. Le-am întîlnit și în muzeele din România. Pînă și Duhul se pogoară „alunecînd pe-o rază”.

Și, pentru că tot am început de la Augustin, să mai adăugăm la pomelnicul demeritelor lui faptul că a introdus (împreună cu discipolul său, istoricul partinic Orosius) noțiunea de „păgîn” în teologia creștină. Țăran e ăla care crede că numai locuitorii cetății lui Dumnezeu sînt de neînlocuit.

10 Responses to Restanțe

  1. Criticul metamodernist says:

    „for them”, but at the end of the ”Great Hymn” all this is related to the king as the ultimate goal of creation, so that the anthropocentric perspective is transformed into a pharaocentric one in the end. ”

    Putem deduce de aici si originea comuna a statului totalitar(reprezentat de faraon) si a monoteismului, in cultul soarelui?

  2. polihronu says:

    Assmann sugerează că Akhenaten a fost mai curînd monist decît monoteist. Iar aspirația totalitară se poate încarna și în profetismul antiimperial. Poveștile sînt mai promiscue decît își imaginează aspergerienii 🙂

  3. polihronu says:

    Iar la min. 30:

    shekhinah (mishkan) – skené – …ați gicit: „lumea-ntreagă e o scenă”

  4. Criticul metamodernist says:

    „Assmann sugerează că Akhenaten a fost mai curînd monist decît monoteist. Iar aspirația totalitară se poate încarna și în profetismul antiimperial. Poveștile sînt mai promiscue decît își imaginează aspergerienii ”

    Povestile sunt si mai promiscue atunci cand polihronii aspergerieni vor sa il prezinte pe Moise ca fiind un capitol diferit fata de perioada Akenathen.Problema e ca „Tatal” si „Fiul” una sunt,frate Polihroane:😉

  5. polihronu says:

    Capitole diferite sînt sigur. Și încă din cărți diferite. Pentru că poveștitorii sînt diferiți.

    În rest, lui Akhenaten poate că i-am găsit și oasele. Moise în schimb își plimbă stîrvul prin cerul poveștii.

  6. polihronu says:

    “There are many ways of being religious in Ireland, and atheism is one of the most familiar.”

    https://unherd.com/2022/08/james-joyces-divine-comedy/

  7. Criticul metamodernist says:

    Intreg modelul prohibitiei are la baza teologia puritanismului : cu cat mai severa pedeapsa lui Yahweh/statului cu cat actioneaza mai mult ca un „deterrant” ca omul sa nu cada ” in pacat.”

    https://mises.org/library/fall-and-rise-puritanical-policy-america-0

    Legalizand drogurile, ii iei statului /Yahweh atributia de a pedepsi constant cetateanul .Pentru ca numai pedepsind constant cetateanul pentru cele mai mici pacate si mentinand o stare de vina /tensiune in viata personala ,statul/Yahweh ii reaminteste omului cine este „in charge”.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: