Baia Kuhne nu este o cura ci un simptom

9 decembrie 2014 de 20 comentarii

Am citit urmatorul post pe Troparul | Facebook:

Editura Viata si Sanatate si Librariile Sola Scriptura ne anunta cu deosebita bucurie cateva aparitii editoriale si media de exceptie. Astfel chiar in prag de sarbatori, numai bun pentru cadouri gasim pe raft in editie limitata, de colectie, volumul „Nici una din aceste boli”, dactilografiat pe hirtie pelur, cu coperti de panza acril. De asemenea nu ratati cartea „Baile lui Kuhne” care in premiera este insotit de un DVD „Sora Jana”. Chiar daca aceste titluri sunt doar reeditari, ele reprezinta raspunsul la nenumaratele solicitari din partea cititorilor nostri si nu numai. Un alt DVD deosebit este „Viata, Sanatate si Aerobic Raw cu Chef Ligia Vegan” care aproape s-a epuizat inainte de a ajunge pe rafturi. Fanii il pot comanda online direct pe site-ul autoarei.

Chiar daca este o parodie, anuntul contine, ca in orice parodie, un adevar. Publicul editurii VS este un mediu prielnic pentru reproducerea complexului de meme reprezentat prin cele trei titluri. Si daca diagrama Venn a obsesiilor detox indica un domeniu vast de conexiune cu idei new age si pseudo-stiinta popularizata ca: bai de colon, eneme cu cafea, bai galvanice, apa restructurata, alimentatie raw, etc., baia lui Kuhne cade apropae exclusiv in afara zonei hasurate.

Ce este baia lui Kuhne?

Este un panaceu bazat pe idea ca toate bolile reale sau posible sunt cauzate de acumularea “impuritatilor” in organism.Tratamentul consta in manipularea mecanica a “impuritatilor” in afara. Baia de abdomen efectueaza eliminarea “impuritatilor” prin hidro-masaj aplicat la zona pelviana. Asa zisa baie mica elimina nu doar impuritatile, ci si tumorile canceroase sau infectiile de orice natura, prin masajul zonei genitale cu o carpa uda. Totodata, sustine Kuhne, baia mica stimuleaza “energia vitala”, intrucat toti nervii se intalnesc in zona respectiva. Stimularea energiei vitale duce la regenerarea organelor distruse prin boala. Entuziastii lui Kuhne sustin ca li se inchide parul si incep sa le creasca dintii. Daca tratamentul nu functioneaza, este din cauza ca pacientul a consumat carne, zahar sau sare.

Oricat de ciudata ar parea baia lui Kuhne, mai ciudata este promovarea ei in timpul nostru. Mai ales cand alaturi de arhetipalele “femeiuste” (gynaikaria) “cari învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevăruluii” (2 Tim 3: 7), se afla si medicul. Cum se explica acest paradox?

Raspunsul este acela ca VS si publicul lor reprezinta o enclava in care s-au pastrat neschimbate preocuparile, obsesiile si prejedecatile lumii in care a trait Louis Kuhne, canonizate via E.G. White. Este vorba despre acel segment al clasei de mijloc, semi-educat si reactionar, pe care Goethe l-a numit “philistine”. In ce constau aceste prejudecati, obsesii si preocupari?

Crestinismul a respins cultura greco-romana a corpului, careia i-a substituit cultul morbid al bolii, mizeriei si mortificarii ascetice. In sec XVIII, Iluminsimul a redescoperit corpul ca element definitoriu al naturii umane. Corpul define obiectul principal al stiintelor despre om si al politicii publice (bio-politica). Viata sanatoasa si igiena, mai ales igiena sexuala, devin subiect de educatie a publicului larg. Tot iluminismul a generat si reactia “filistina” in clasa de mijloc.

In acest context, obsesia iudeo-crestina a pacatului si purificarii este fetisizata in practici de sanatate si igiena. Boala este urmarea pacatului, redefinit ca calcare a legilor naturii. Cauza oricarei boli se reduce in cele din urma la: 1. acumularea de impuritati prin practici alimentare gresite, si 2. risipa de energie vitala. Cea dintai este rezultatul pacatului in alimentatie. A doua este rezutatul pacatului sexual, intemperanta in casatorie, adulter, si, mai ales, “viciul ascuns”. Procesul are loc atat la scara istoriei (6000 de ani de degenerare progresiva), cat si a individului.

Regenerarea este sinonima cu mantuirea. Isus devine “Marele Medic”, nu ca autor de vindecari miraculoase, ci ca un fel de director de spital, care delega autoritatea sa medicului “reformator”, si cere o disciplina stricta din partea pacientilor. Ellen White este un exemplu familiar.

Dincolo de diferentele in teorie si tratament, exista un consens care uneste pe profetii, evanghelistii si apostolii evangheliei sanatatii:

1. Curatirea corpului de impuritati necesita renuntarea la carne, condimente, zahar, alcool si stimulente.

2. Risipa de energie vitala trebuie oprita prin limitarea activitatii sexuale la reproducere si, bineinteles, abtinerea de la “vicul ascuns”.

3. Punctul 2 este conditionat de punctul 1.

Desi ne desparte putin peste un secol de aceasta lume, accelerarea istoriei face ca distanta sa fie echivalentul unei ere geologice. VS si publicul lor reprezinta un “lost world” in care supravietuiesc urmasii dinozaurilor care au facut candva sa tremure pamantul sub picioarele lor: James Caleb Jackson, Sylvester Graham, John Harvey Kellogg si Louis Kuhne.

Sa-i comparam pe ultimii doi. Kellog a fost ingrijorat de risipa de “energie vitala” prin “viciul ascuns”. Din acest motiv a propus cateva masuri radicale: circumcizia (la varsta pubertatii pentru ca durerea sa fie asoicata cu viciul), coaserea penisului cu un fir de argint pentru necircumcisi, electrocutarea clitorisului, etc. Kuhne, dimpotriva, ne spune ca stimularea zonei genitale are ca efect stimularea “energiei vitale”.

Amandoi sunt absurzi in substanta, si amandoi au o obsesie cu rolul genitalelor in risipa/stimularea “energiei vitale”. Ce explica aceasta obsesie comuna in ciuda “tratamentelor” in directie opusa?

Voi cauta raspunsul la acel psihiatru si psiholog care a facut din lumea lui Kuhne si Kellog obiectul unei stiinte noi: Sigmund Freud. Atat tratamentul Kellog, cat si tratamentul Kuhne, nu sunt tratamente ci simptome.

Simptomul este pentru Freud instinctul reprimat care se intoarce sub forma unei anomalii corporale sau a unui ritual compulsiv si care devine astfel substitutul “acceptabil” al dorintei reprimate.

Simptomul banal in lumea lui Kuhne/Kellog/Ellen White/Freud era isteria. Lucrul interesant este ca isteria a cam disparut in timpul nostru. Se pare ca o lume in care fetele participa la competitii sportive, poarta pantaloni, se tund scurt, urmaresc cariere profesionale, inoata, conduc masina, beau o cafea cu colegul de servici, etc., nu este mediul potrivit pentru anomaliile descrise de Freud.

Aici ne intoarcem la intrebarea despre cauzele supravietuirii memei Kuhne in timpul nostru. Lumea lui VS este o lume care a rezistat si inca rezista acestor schimbari. Uitati-va la titlurile de familie. De exemplu: kitchul sinistru “Minciuni pe care le cred femeile”.

Tocmai din acest motiv, Kuhne ramane. Lumea lui VS este lumea in care femeile inca au crize de isterie. Pe vremea mea, semnul distinctiv al femeii isterice tematoare de Dumnezeu era cocul. Fantezia secreta a acestor femei era sa-si taie parul, un secret atat de adanc incat nici ele insile nu-l cunosteau. Simptomul nu consta doar in farfurii sparte si crize de plans, sau, pe partea luminoasa, teatrul religios la biserica, ci si in simptome psihosomatice tratate prin terapii naturiste.

Cat despre medicul care sustine cauza lui Kuhne, el este probabil produsul unei asemenea mame sau bunici.

Inapoi la Freud:

For certain reasons, however, I shall draw my instances not from hysteria, but from another fundamentally related and very curious neurosis… compulsion neurosis is not so popular as the widely known hysteria; it is, if I may use the expression, not so noisily ostentatious, behaves more as a private concern of the patient, renounces bodily manifestations almost entirely and creates all its symptoms psychologically.

The chief manifestations of compulsion neurosis are these: the patient is occupied by thoughts that in reality do not interest him, is moved by impulses that appear alien to him, and is impelled to actions which, to be sure, afford him no pleasure, but the performance of which he cannot possibly resist. The thoughts may be absurd in themselves or thoroughly indifferent to the individual, often they are absolutely childish and in all cases they are the result of strained thinking, which exhausts the patient, who surrenders himself to them most unwillingly. Against his will he is forced to brood and speculate as though it were a matter of life or death to him. The impulses, which the patient feels within himself, may also give a childish or ridiculous impression, but for the most part they bear the terrifying aspect of temptations to fearful crimes, so that the patient not only denies them, but flees from them in horror and protects himself from actual execution of his desires through inhibitory renunciations and restrictions upon his personal liberty. As a matter of fact he never, not a single time, carries any of these impulses into effect; the result is always that his evasion and precaution triumph. The patient really carries out only very harmless trivial acts, so-called compulsive acts, for the most part repetitions and ceremonious additions to the occupations of every-day life…

Ergo: ritualurile de detoxificare, ritualul curei de sucuri, ritualul bucatariei raw, ritualul enemei si al bailor de colon, ritualul impachetarilor, last but not least, baile lui Kuhne, nu sunt tratamente ci doar simptome.

Filed under Editorial Tagged with , , , , ,

Sindromul sfantului predator sexual

20 septembrie 2016 de 50 comentarii

Psihiatrul si psihologul Ion Popescu-Sibiu, pioner al metodei lui Freud in Romania interbelica, a fost invitat candva sa prezinte un seminar despre psihaaliza pentru familiile pastorilor aflati in concediu la Sovata. Erau vremurile bune cand pastoritele cu parul lins pe spate si adunat in coc faceau drumetie in fusta si isi udau talpile pe marginea strandului, conversand dspre obsesii ipohondre si baia Kuhne. Nu stiu daca psihanalistul a fost atras de oportunitatea rara a unei conferinte despre Freud intr-un context ideologic dominat de stalinismul pavlovian, sau de curiozitate stiintifica. In ultimul caz nu a fost dezamagit. Conferinta a fost intrerupta de reactii isterice.

Psihanaliza are la baza premisa ca existenta este incapsulata intr-o minciuna. Ne place sa credem ca suntem subiecte carteziene a caror viata este structurata de alegeri rationale si principii morale. Esecurile cotidiene si perpetua amanare a idealurilor noastre sunt explicate prin lanturi de circumstante nefavorabile sau absenta perseverentei, (trebuie sa lupt mai tare, trebuie sa ma rog mai mult, am neglijat legatura cu Isus, etc.) Psihanaliza nu le explica ca contingente ci ca necesitate. Nu suntem rationali in alegeri si nu suntem sinceri in morala si religie. Vietile noastre sunt controlate de motive si dorinte pe care nu avem curajul sa le acceptam.

Cand un globetrotter charmant spune ca a avut sex cu peste o mie de femei in cariera de tenisman profesionist, ne intrebam cum a fost posibil. Consideram ca trofeele sexuale l-au interesat mai mult decat cele sportive, si intelegem cum se face ca cel mai talentat jucator din generatia lui nu a castigat nici o data marele W. Insa atunci cand aflam ca un sfant jerpelit, cu harisma de cal mort, a molestat cateva sute de minore in cariera lui de misionar, nu ne intrebam cum a fost posibil, nici nu ne indoim de faptul ca toate energiile lui au fost dedicate trofeului ceresc. Repetarea constanta a aceluiasi delict timp de decenii si numarul incredibil de victime sunt explicate ca un simplu accident care nu anuleaza adevarul ca viata misionarului a fost definita de motive si scopuri inalte. Nu ca el insusi nu ar fi fost convins de aceiasi minciuna cu privire la propria viata.

Cand Boko Haram violeaza femei crestine in Africa, spunem ca da pe fata adevarata natura a fundamentalismului islamic. Cand un pastor african, fundamentalist crestin, cunoscut pentru intransigenta lui impotriva drepturilor femeii si a ideilor Apusului (Boko Haram insemana “educatia Apusului este pacat”) se da pe fata a fi un violator in serie a surorilor lui de credinta, spunem ca “a cazut in har”. Chipurile omul a exagerat putin de partea legalismului si Dumnezeu i-a dat o lectie, ca lui Petru. Seria de violuri repetate a fost “un accident” intr-o viata dealtfel deplin dedicata adevarului si slujirii semenilor din dragoste. El insusi se percepe pe sine ca un vultur ranit care, „prin harul Domnului”, este gata sa-si intinda aripile din nou.

Nevoia de a proteja aceasta iluzie este si motivul pentru care crestinii umplu buzunarele celor doua clase de predicatori populisti: clasa celor care lovesc cu biciul de la amvon si clasa celor care vorbesc dulce. Biciul confirma iluzia ca crediniosul inainteaza pe calea ce dreapta si ingusta, si tocmai de aceea are nevoie de corectii repetate. Bati boul care trage. “Daca ne biciuieste pe spate inseamna ca mergem in directia buna”. Predicatorul cu vorba dulce spune “hai calutul meu”. Iluzia este aceiasi. Adevarul este ca credinciosul a luat-o prin porumb si nu este interesat decat de stiuleti si bostani.

Filmul Life of Pi este istora unui naufragiat care ajunge in barca de salvare impreuna cu o zebra, un urangutan, o hiena si un tigru. Hiena ucide zebra si urangutanul, dar este ucisa si mancata la randul ei de tigrul care iese de sub punte la timp pentru a salva viata naratorului. Protagonistul traverseaza Pacificul intr-o relatie quasi-mistica cu tigrul, relatie care constituie substanta si farmecul filmului.

Un detaliu interesant este numele tigrului: Richard Parker. Numele este luat dupa un personaj din romanul lui Poe, “The Narrative of Arthur Gordon Pym of Nantucket”. In povestirea lui Poe, Parker este canibalizat de membrii echipajului naufragiat. O coincidenta sisnistra face ca, la jumatate de secol de la publicarea romanului, un baiat de cabina avand acelasi nume sa fie mancat de echipajul naufragiat.

Dupa debarcarea in Mexic, un agent de asigurare gaseste istoria neverosimila, si Pi ii ofera o alta varianta. El este Richard Parker, dar un Parker care a supravietuit. Mai mult: si-a mancat rivalul.

Tigrul iese de sub punte (din zona abisala a mintii) in momentul cel mai critic pentru a ucide hiena care, in a doua versiune, este bucatarul canibal. Eroul a supravietuit traversarea Pacificului manancandu-l pe bucatarul care voia sa-l gateasca. A supravietuit deci prin tigruli din el, pe care il proeicteaza asupra tigrului alter ego, pentru ca nu poate traii cu adevarul despre el insusi. Pi este vegetarian si practicant simultan al Hinduismului, Crestinismului si Islamului pentru ca “il iubeste pe Dumnezeu”. O intalnire cu Dumnezeu, in prima versiune a naratiunii, in forma unui plaur-paradis, se termina cu descoperirea ca paradisul este format din plante carnivore care se hranesc cu oameni. Intr-un cuvant, aventura lui Pi ii dezvalui natura irationala (ca si cifra Pi) a universului si a propriei naturi. Un adevar care trebuie dezvaluit si ascuns simultan in fantezia cohabitarii cu tigrul.

Geniul filmului consta in faptul ca spectatorul insusi este pus sa aleaga intre cele doua naratiuni si cei mai multi aleg aventura cu tigrul. Este o alegere care confirma teza psihanalizei.

In alta ordine, filmul arata ca tigrul era necesar pentru supravietuirea lui Pi. Nu suntem fiinte rationale, dar asta nu este rau in sine. Instinctele noastre au fost selectate tocmai pentru ca s-au dovedit bune pentru supravietuirea speciei intr-o evolutie improbabila si intr-o lume primejdioasa. Pentru acelasi motiv sunt prea puternice pentru a fi suprimate. Freud a observat ca reprimarea naturalului poate absorbii energiile sufletului pana la punctul in care intreaga viata devine neproductiva. Istoria lui Pi ne spune ca poti traii cu instinctele tale fara sa-ti pierzi umanitatea. Pe de alta parte, sfintii predatori sexuali pe care i-am amintiti si-au pierdut-o crezand ca instinctul este „pacat” fire pamanteasca” „natura cazuta” „Satana” si au cautat sa il exorcizeze. Intrebarea este daca nu cumva sfintenia si predatia sexuala sunt simptome ale aceluiasi instinct reprimat religios.

Filed under Editorial Tagged with , ,

Unui medic mistic

13 aprilie 2014 de 38 comentarii

Acest articol va fi dureros, dar trebuia scris. Cu câteva luni în urmă am participat la o emisiune radio alături de un medic. Tema era artificialitatea emoțiilor umane. Dacă eu eram interesat de o abordare istorico-sociologică (citisem Baudrillard), interlocutorul meu părea fascinat să vorbească despre nevoile emoționale ale femeilor căsătorite și despre incapacitatea soților de a le satisface. Ideile erau clișee preluate din cărți de dezvoltare personală împletite cu misticism.

La ceva vreme după acea emisiune am găsit întâmplător blogul medicului. Abia atunci i-am înțeles modul de gândire. Mesajul central este următorul: omul nu poate realiza nimic fără Dumnezeu. Orice bucurie este deșartă, orice activitate umană este un eșec. După un număr de ani, orice om ajunge într-o criză existențială în care își poate pierde mințile. Care e remediul? Regăsirea sinelui în contemplație mistică. Doar în tăcere omul poate ajunge robul lui Dumnezeu. Stăpânul îi va îndeplini orice nevoie emoțională, iar omul va putea împărți și altora remediul universal. Citește mai mult din acest articol

Filed under Editorial Tagged with ,