Efectul Flynn in adventismul actual

Potrivit cu teoria stadiilor evolutive a lui Piaget, inteligenta se dezvolta in mai multe etape dea lungul vietii. Desi cu ritm sau in ordine diferita, toti oamenii se pare ca trec prin primele trei etape care sunt formate din cea senzoriala si motora, cea preoperationala si etapa operatiilor concrete. Apoi, dezvoltarea creierului face posibil ca intre aproximativ 12 si 15 ani sa se treaca la etapa a patra, cea a operatiilor formale/abstracte. Totusi, se pare ca nu toata lumea ajunge la al patrulea stadiu si nici la al cincilea (metaanaliza).

Operatii concrete: desi cu diferente individuale, se formeaza intre aproximativ 7 si 11-12 ani si implica noi perspective de intelegere, si aplicarea logicii in prezent si intr-un loc actual. Se caracterizeaza prin gandirea la concret, la relatii simple intre lucruri, la a generaliza (suprageneraliza de multe ori). In etapa aceasta este dificil pentru adultii ramasi aici sa accepte diferite puncte de vedere, sa foloseasca abstractii, sa-si imagineze alte posibilitati sau solutii la probleme sau sa deduca in functie de diferiti factori. De exemplu, oamenii care gandesc in termeni de operatii concrete pot apara un singur mod de intelegere a unei probleme (mereu a fost asa, nu exista alta cale), sau generalizeaza in functie de experienta personala (eu am simtit Duhul Domnului daca am facut cutare lucru, incearca si tu). Cei care raman la etapa aceasta, cad si victime usor de mintit si manipulat pentru ca gandesc doar din punctul lor de vedere limitat, prezent si tangibil fara sa aiba in vedere alti factori care pot schimba pe viitor datele problemei. Un alt aspect negativ este ca limiteaza o buna intelegere a unui text scris sau a unei conversatii in contextul ei.

Operatii formale: face posibila gandirea logica, abstracta; implica rezolvarea de probleme ipotetice sau gandirea asupra multor probabilitati. Se caracterizeaza prin faptul ca se foloseste gandirea deductiva, abstracta si logica. Nu se mai trag relatii lineale intre evenimente si se poate intelege o problema avand in vedere o aproximare multicausala. Cei care trec la etapa formala, pot sa inteleaga mai bine diferite puncte de vedere sau un text in contextul lui. De asemenea, nu se grabesc sa generalizeze ci cauta sa inteleaga problema in functie de context, diferiti factori sau posibilitati.

Incepand cu secolul XX au avut loc multe schimbari in occident ( industrializare, noua era stiintifica) care au avut ca rezultat o crestere a inteligentei. De exemplu, James Flynn (dupa care s-a numit efectul Flynn), este unul dintre cei care au studiat fenomenul. Intr-un Ted talk el spune ca unii factori cum ar fii accesul public la o educatie stiintifica in scoli de o durata mai mare, o mai mare cerere de resurse cognitive la locurile de munca dar si o actualizare constanta a joburilor (de ex. atat a medicului cat si a vanzatorului) cer o adaptare la mediu care are ca rezultat trecerea de la operatiile concrete la operatii formale. Alti cercetatori aduc in discutie si alti factori cum ar fii o imbunatatire a mediului in care copii se nasc (ingrijirea copiilor, drepturile lor,ingrijirea mamei), a medicinei, imbunatatirea alimentatiei, o stimulare cognitiva generala atat a copiilor cat si a adultilor, imbunatire a metodelor in educatie (tecnici naturale si stiintifice). Toate acestea implica o necesitate de adaptare diferita la noul mediu si ca atare o crestere in inteligenta.

Pentru stramosii nostri gandirea concreta a fost suficienta dar schimbarea mediului incepand cu secolul XX a facut necesara o gandire formala pentru o buna adaptare. 

Lunar imi ajunge acasa o revista adventista si intr-o zi uitandu-ma peste ea, am dat de un articol scris de Ted Wilson (din octombrie) in care se sfatuieste impotriva unei metode critice de citire a bibliei pentru ca inteligenta umana nu poate hotara ce este relevant sau irelevant. Trebuie lasata biblia sa se traduca pe sine. De asemenea, metoda critic-istorica nu este adecvata pentru studiul lectiunii pentru ca aceasta tecnica citez: ’’reduce necesitatea credintei in Dumnezeu si ascultare de poruncile Lui (…) devalorizeaza elementul divin din Biblie ca si o carte inspirata, si afecteaza sau interpreteaza gresit profetiile apocaliptice si escatologice’’.

Ma intreb, predicile, formatul lectiunii, dogmele adventiste, etc. nu au fost pana la urma construite tot de oameni? Punctele doctrinare s-au format pentru ca unii  s-au pus si au studiat Biblia, E. White, iar apoi au tras niste concluzii. Acesti oameni nu au folosit cumva inteligenta lor ca sa faca niste legaturi intre idei si sa hotarasca ce este relevant sau irelevant?

Este Ted Wilson in etapa operatiilor concrete? Eu cred ca nicidecum. Ba, cred ca a ajuns chiar si la a cincea etapa, cea a metaanalizei (gandire si monitorizare asupra propriei gandiri). De ce sfatuieste credinciosii sa ramana la o gandire nici macar adolescenta ci infantila si pubera? Ca sa nu gandesc nici eu concret, nu stiu sincer. Cu siguranta ca sunt mai multe motivatii. Printre altele, poate o teama reala pentru oile lui, poate o teama de pierdere a puterii eclesiastice, cine stie? Oricum, a te afla in etapa operatiilor formale implica si aspecte negative cum ar fii posibilitatea sa controlezi pe ceilalti cu ajutorul fricii si a folosi informatia pentru a manipula sau controla. Wilson si majoritatea predicatorilor folosesc dogmele, profetiile apocaliptice, citate a lui Ellen White scoase din context, etc. pentru a mentine credinciosii la un stadiu de operatii concrete iar metoda este frica, controlul.

Recent a fost o emisiune pe oxigen in care s-a vorbit despre faptul ca tot mai multi tineri pleaca din biserica. Normal, gandirea formala nu mai permite adaptarea la un mediu in care se impune o gandire concreta. Biserica moare din frica de a face un pas spre etapa formala pentru ca nu cumva sa-si piarda credinta in anumite certitudini. Problema este ca aceasta teama si blocaj este tocmai ceea ce provoaca moartea ei si plecarea multora din biserica.

Anunțuri

Apologia victimizarii in Suedia

De ceva timp am vrut sa fiu voluntara la un ONG din Suedia pentru a ajuta tinere care trec prin diferite etape si probleme. Dupa ce am trecut de interviul de cateva ore, m-au acceptat si dupa un timp am inceput cursurile de pregatire impreuna cu alte noi voluntare unde trebuia sa invatam cum sa vedem si sa tratam diferite probleme. Toate bune si frumoase pana aproape la sfarsitul cursului unde m-am intalnit cu doua probleme (pe care nimeni altcineva nu le sesiza).

Prima era ca ni s-a dat un exemplu in care o fata la vreo 14-15 ani, izolata si cam singuratica, a inceput sa chatuiasca cu cineva care se dadea drept de varsta ei si la care a inceput sa-i trimita poze in lenjerie intima. Se pare ca dupa ceva timp, baiatul care de fapt era mai mult spre barbat, i-a postat pozele pe facebook si de acolo a inceput drama. Dupa filmulet, s-au facut grupuri de cate 2 ca sa dezbatem si apoi sa spunem parerea fiecarui grup in public despre cum am ajuta o fata intr-o astfel de situatie. Am picat cu o studenta la sociologie si mai mult decat dezbatere s-a transformat in altceva, pentru ca colega nici nu-si ridica ochii din caiet si tot repeta aceleasi lucruri suparata pe argumentul meu. Dupa ce in sala era linistie si numai noi doua ne mai auzeam, am inceput sa spunem parerea fiecarui grup. Toata lumea aveo o versiune, grupul nostru avea doua. Am spus ca noi nu ajunsesem la nici un punct comun. Argumentul meu era ceva de genul: as incerca sa o fac sa vada ca este doar o faza in viata ei si as incuraja ”victima” sa se concentreze pe a-si forma o identitate proprie, spre a fii puternica, spre a-si vedea partile tari, etc. la care am adaugat ca trebuie sa aiba grija ce trimite pe internet si ca asta este consecinta faptului ca nu il cunostea prea bine pe tip”, etc. Colega mea suparata, spunea ca ceea ce eu spun arunca vina asupra victimei, ca o fac sa se simta rau, ca vina e doar a lui ca a postat pozele, adica in concluzie, fata a facut totul bine, nu a gresit cu nimic. Ideea ca ”victima” si-a asumat un risc atunci cand a trimis pozele unui necunoscut, parea monstruoasa colegei mele.  Dupa ce fiecare grup si-a spus versiunea asemanatoare cu a colegei mele, una dintre liderii proiectului mi-a spus asa mai subtil ca argumentul meu arunca vina asupra victimei si ca nu prea e potrivit.

Ok, am crezut ca pur si simplu a fost o mica diferenta de opinii pana cand ni s-a dat ultimul exemplu ca tema de casa, in urma caruia mi-am dat seama ca nu sunt in locul potrivit. Este vorba de un caz real redat intr-un documentar despre o fata care intalneste un baiat atunci cand iese seara cu prietenii si dupa ce petrec ceva timp la o petrecere acasa la cineva,  fata il acompaniaza pe baiat la el acasa. In timp ce tipul merge dupa inca doua pahare de vin, fata adoarme pe canapea. Baiatul, se pune langa ea si incepe si el sa faca ce este (cam) de asteptat. Incep mangaierile iar fata se intre-trezeste si ii spune ca e un scarbos si ca ce face el este viol. Ce se intampla mai departe este ca tipul trebuie sa o compenseze economic cu 55.000 coroane suedeze pe langa un an de inchisoare vinovat pentru viol.

Care e problema pe care o vad? O apologie a victimizarii. Fetele sau femeile se victimizeaza fara sa-si asume responsabilitatea pentru faptele lor. Nu am nimic de comentat la partea legala si mi se pare bine ca sunt legi impotriva oricarui tip de apropiere atunci cand una dintre parti doarme sau este inconstienta, dar ideea ca fata a gresit si ea, ca si-a asumat un risc, parea sa fie inexistenta in mintea tuturor la voluntariat. Mie mi se parea ca fata si-a asumat riscuri atunci cand a baut si apoi atunci cand a mers acasa la un necunoscut. Pentru celelalte voluntare fata a facut totul bine si vinovatul era doar nesimtitul ala care a incercat sa profite de saraca fata in timp ce aceasta dormea. Oare au mers sa se joace carti sau remi? Nu cred. Pe langa faptul ca bietul tip actioneaza conform asteptarilor momentului (nu spun ca e ok, dar este de asteptat), ea se trezeste dintr-o data ca frumoasa adormita doar ca saruturile nu o readuc doar la viata ca si in poveste, ci si la un proces legal.

Un alt aspect care m-a pus pe ganduri era ca trebuie sa o terminam cu cultura tolerantei (nu te inteleg, nu sunt de acord cu tine dar te respect) si in schimb sa incepem sa fim critici cu normele (daca esti homosexual, ok, nu am de ce sa cred ceva despre tine sau sa am o parere despre sexualitatea ta si tu nu ai nevoie sa-mi auzi parerea). Ideea era cam asa: sa avem grija sa nu jignim pe cineva cu parerea noastra si atunci mai bine sa nu mai avem nici o parere.

Am renuntat la voluntariat dupa ce mi-am dat seama ca nu pot ajuta pe nimeni in conditiile astea. Daca nu sunt libera sa spun ceea ce gandesc si trebuie sa ader la un crez, nu merci.

Iertarea crestina in stil adventist

_96323258_pa-5897010

Adventistii pun ”bine” in practica: orice vi se va ierta in afara de hula impotriva Duhului Sfant.

Homolka, o criminala in serie alaturi de fostul partener Bernardo, a iesit din inchisoare dupa ce a participat la violul si uciderea a trei adolescente printre care si sora ei. Dupa ce a iesit in libertate, s-a casatorit cu fratele avocatului ei si acum au 3 copii.

Se pare ca copii ei merg la o scoala adventista din Canada unde Homolka a participat ca voluntara.

CityNews reported this week that she had been helping supervise kindergarten students at Greaves Adventist Academy.”

Dupa ce parintii au inceput sa protesteze, lucru foarte normal si de asteptat:

”The Seventh-day Adventist Church, which runs the Montreal school, announced on Thursday it had changed its policy on volunteers to exclude anyone with a criminal record.

„We have heard and listened to the concerns of parents and members of the community uncomfortable with recent reports in the media,” the church said in a statement.

Earlier in the week, a spokesman for the church said they had been aware of Homolka’s crimes.”

Asadar, nu numai ca au stiut de la bun inceput cine este Homolka, dar nici macar nu aveau un regulament pentru a interzice ca astfel de persoane sa poata fii voluntare chiar si in conditii speciale (voluntariat sporadic si niciodata singure cu copii).

Aici nu este vorba de iertare ci de prostie, naivitate si o conceptie foarte gresita despre pacat. Homolka nu a fost posedata de vreun demon, nu a cazut in ghiarele pacatului, etc., ci arata clare trasaturi de psihopatie pentru care nu exista remediu. Sa lasi ca o astfel de persoana sa fie in preajma copiilor, chiar si acompaniata, este de neiertat.

Adventistii deci, isi deschid bratele spre psihopati, dar le inchid pentru cei care nu gandesc la fel ca ei.

Identitatea ipotecata a tinerilor (si nu numai) religiosi

Datorita faptului ca m-am nascut in biserica adventista, am avut ocazia sa cunosc destui tineri adventisti si de aceea, mi se pare interesanta legatura dintre un tip de identitate si o categorie de tineri din biserica.

Din punct de vedere psihosocial, adolescentii trec prin diferite faze pentru asi forma o identitate. De fapt, nu toti reusesc sa-si formeze una stabila si atunci se afla in stadiul de identitate difuza. Erikson (1968) ne spune ca acest stadiu este caracterizat de marginalizare, negativitate, frica de schimbare, lipsa abilitatii de planificare a viitorului, probleme legate de invatare. In capatul opus avem identitatea obtinuta care implica coherenta, diferenta de ceilalti si continuitate in timp.

Marcia (1980), cautand sa se bazeze mai mult pe date empirice si sa evite dihotomia difuza-obtinuta a lui Erikson, a completat cu inca doua categorii, ipotecata si amanata, ca si consecinta a doua aspecte:

  • existenta unei crize de identitate, de explorare in care adolescentii sa poata reflexiona asupra alegerilor vitale din trecut si viitor
  • daca s-au compromis cu o alegere in concret

Identitatea obtinuta sau difuza se caracterizeaza prin prezenta sau absenta ambelor aspecte.

In acest fel, identitatea amanata, implica o perioada de criza in care nu s-a ajuns inca la nici un compromis, ci se cauta raspunsuri.

In schimb, in stadiul de identitate ipotecata, adolescentii nu trec printr-o criza de explorare, nu analizeaza diferite optiuni, si ca atare nu se compromit cu alegeri proprii, dar iau decizii care se bazeaza pe optiunile hotarate de cercul lor intim reprezentat de familie, prieteni apropiati si in cazul celor religiosi am putea adauga biserica.

S-a descoperit ca persoanele cu identitate ipotecata si difuza, nu au o moralitate atat de dezvoltata precum cele cu identitate amanata sau obtinuta. Diferente asemanatoare se observa si cu privire la autonomie si autostima.

Din experienta proprie as putea sa spun, ca multi dintre tinerii religiosi pe care ii cunosc, au ramas la stadiul de identitate ipotecata. Nu se intreaba de ce trebuie sa asculte de anumite ”invataturi morale religioase”, de ce au voie sa faca unele lucruri si altele nu, nu realizeaza contradictiile propriei religii sau educatii ci accepta ceea ce altii au hotarat pentru ei. O mare parte dintre ei nu au dreptul la autonomie si la experimentare pentru ca sa-si poata forma pareri si valori proprii. Apoi, daca ne gandim la faptul ca in biserica se vorbeste atat de mult despre invingerea eului, despre a nu avea incredere in sine ci doar in ”Dumnezeu” ceea ce automat poate implica in ”reprezentantii Sai formali”, ne putem da seama ce efecte are asupra autoconceptului si autostimei de exemplu.

In ce priveste dezvoltarea morala, Kohlberg (1976) a definit 3 etape. Preconventionala, in care regulile si normele sociale vin din exterior. Se caracterizeaza printr-o ascultare oarba si dorinta de a evita pedepsele. Conventionala, in care persoana interiorizeaza normele, regulile si asteptarile celorlalti. Postconventionala, fiind etapa in care valorile si principiile se aleg constient si nu prin constrangere autoritara.

Fara sa bag pe toata lumea in aceeasi oala, observ ca cel putin in bisericile frecventate de mine, marea majoritate a tinerilor dar si a adultilor se afla intre etapa preconventionala si conventionala. Acestia nu inteleg cu adevarat de ce au anumite restrictii sau norme ci doar le executa, pentru ca sa nu-si piarda viata vesnica, de exemplu.

Cu privire la dezvoltarea gandirii intuitive, nu se foloseste un proces deductiv ca si in cazul gandirii formale ci implica motive inconstiente, experiente personale si sentimente. Klaczynsky (2000) a descoperit ca, chiar daca tinerii intre 13 si 16 ani incep sa-si foloseasca logica tot mai mult, o mare categorie dintre acestia pot accepta fara probleme argumente false in functie de motive intuitive. Logica lor se subordineaza credintelor proprii.

In ce priveste religia, Klaczynsky a observat cu ajutorul mai multor studii, ca atunci cand adolescentilor li se prezinta idei sau concluzii adverse cu privire la propria religie, acestia pot gasi mult mai usor erorile logice ale acestor argumente decat atunci cand este vorba de idei favorabile credintei lor.  Mai mult decat atat, Berger (2004) a descoperit ca ideile adverse sunt catalogate drept false, imposibile, fara credibilitate. Datele arata ca tendinta aceasta persista  si in cazul adultilor.

Zilele astea am ascultat din curiozitate o parte din festivalul Amicus 2016 si pe langa concertul muzical si ”teatrul” neinteresant (pentru mine), unul dintre pastorii vorbitori a tinut o predica despre Whitney Houston dand niste detalii care te faceau sa crezi ca a fost vreun prieten intim de al ei… si care la sfarsit a dat niste sfaturi tinerilor care vad viata cu ”ochelari roz” . Unele dintre:

  1. Mersul la Amicus pentru ca este decizia cea mai inteleapta din toata saptamana si nu exista un loc mai bun decat acesta

Nu neg faptul ca or fii lucruri bune de invatat la Amicus dar sa zici ca nu exista nici o alta decizie mai inteleapta sau un loc mai bun este total deplasat. De exemplu, faptul ca esti un om onest si integru la scoala sau la lucru, este probabil mai putin intelept decat participarea la Amicus. A fii voluntar la vreun ONG este probabil o decizie mai putin inteleapta decat a merge la Amicus.

  1. Ramanerea in biserica pentru ca este cel mai sigur loc

In principiu da, biserica ar trebui sa fie cel mai sigur loc, cel mai moral, cel mai bun, cel mai relevant pentru fericirea si implinirea oamenilor. Intrebarea este, se incadreaza biserica adventista sau oricare alta intr-un astfel de context? Si inainte ca altii sa sara cu comentarii de genul ”daca nu-ti place nu mai merge la biserica” sau ”biserica este compusa de oameni bolnavi, este un spital”, nu ma refer la o perfectiune totala imposibila ci macar la un nivel moral, etic mai elevat decat cel secular in multe aspecte…

In ciuda tuturor aparentelor, nu-mi pare deloc rau ca m-am nascut in biserica. Pot spune ca am invatat multe lucruri in ea si sper sa pot continua sa o fac in viitor (speranta moare ultima). De aceea, intentia mea nu este sa-i fac pe altii sa o arunce la gunoi ci mai degraba sa inteleaga de ce fac parte din biserica. Au hotarat asta singuri? Ii ajuta cu ceva pentru viata reala de fiecare zi? Cu ce?

 

Biserica.. pardon, Organizatia Adventista de Ziua a Saptea

De obicei membrii bisericii adventiste se simt mandri de felul in care aceasta este organizata, structura ei fiind foarte sofisticata, venita probabil direct de la Dumnezeu..

Studiind Psihologia Organizatiilor (Gálvez et al., 2016) , nu pot sa ma abtin sa nu analizez putin structura bisericii in care m-am nascut. 🙂

Deci, in primul rand, hai sa vedem tema rolurilor. Toata lumea stie ce inseamna un rol. In schimb e interesant sa vedem cum functioneaza acestea intr-o organizatie.

Orice organizatie are anumite obiective si diferite forme sau tactici de a le implini dar important este ca fiecare parte/persoana din aceasta organizatie sa-si faca partea ei. Rolurile intr-o organizatie ii ajuta pe oameni sa inteleaga nu numai ce au de facut ei ci si ce au de facut altii.

la azs obiectivul este sfintirea, viata vesnica, etc.  iar strategiile sunt multe; de obicei membrii isi cunosc rolul cum ar fii sa nu manance porc, sa tina sabatul, etc.; dar important este ca in cazul in care cineva va avea dubii sau nevoie de explicatii, vor fii acolo intotdeauna ceilalti membrii care ii vor arata calea..

Rolurile definesc ierarchia, distributia functiilor si le arata oamenilor locul pe care ei il ocupa in organizatie.

-organizatia adventista este complexa dar la nivel local de exemplu, toata lumea stie unde isi are locul; unii sunt mai bine vazuti, mai binecuvantati, poate mai spirituali, sfinti…

Interesant este ca rolurile sunt interdependente, adica nu se formeaza intr-un gol ci depind mereu de alte roluri.

Daca aprofundizam vom vedem mai bine anumite caracteristici ale rolurilor. De exemplu, rol trimis si rol primit (rolul trimis arata spre procesul prin care membrii unei organizatii isi transmit expectativele de rol unei persoane in concret in timp ce rolul primit este cand aceasta persoana isi percepe rolul in functie de informatia primita de la ceilalti membrii) sau episodul unui rol (cand X dintr-o organizatie actioneaza conform obiectivelor comune ale acesteia si cineva superior ii da un feedback, va face ca X sa isi reajusteze si redefineasca rolul primit). Feedback-ul trebuie inteles ca pe un fenomen permanent.

episodul unui rol adventist: este usor sa ne imaginam cand pastorul ori vreun frate sau sora mai intelepti apreciaza si ne incurajeaza sa mentinem un anumit comportament dar ne indeamna totusi sa nu uitam alte aspecte importante…noi ne redefinim rolul in biserica, iar acest ciclu de feedback continua la nesfarsit…

Trecand la structura organizationala, putem folosi anumiti parametrii pentru ca sa intelegem mai bine ce fel de structura are o anumita organizatie.

Formalizare: in organizatii foarte formale, comportamentul si functiile persoanelor sunt definite in detaliu.

-de obicei membrii azs stiu ce au voie si ce nu

Centralizare: avem de-a face cu o organizatie foarte centralizata daca deciziile cele mai importante sunt luate de putine persoane care au functiile cele mai inalte.

-se pare ca organizatia azs este destul de centralizata..

Ierarchie: organizatia care are multe nivele in organigrama, se denumeste organizatie verticala, adica foarte ierarchizata. In astfel de organizatii este foarte dificil ca persoanele de la baza sa ajunga la informatie. In opozitie avem organizatia de tip orizontal, care este mai descentralizata si in care se tinde spre a da o sansa tuturor la opinie.

-ar fii interesant ca organizatia verticala adventista sa se mai autoevalueze din cand in cand, poate s-ar putea trece la una de tip mai orizontal..sweet dreams 😛

Complexitate: in momentul in care o organizatie are mai multe ierarchii inseamna ca este foarte complexa. In asemenea organizatii, negocierea si comunicarea sunt o problema.

-oare cat de mult se poate negocia de la un nivel local de ex.?

Locus de initiativa (aste e probabil una dintre partile cele mai interesante): acest aspect arata gradul in care persoanele cele mai de jos sau cele mai indepartate de elita, pot contribui la luarea deciziilor sau la a face propuneri. De exemplu in organizatiile de tip sus-jos, sunt cei de sus cei care dau ordine si iau deciziile cele mai importante. In opozitie, sunt cele de tip jos-sus in care persoanele/departamentele de la baza isi pot asuma mai multe responsabilitati si decizii.

-ok, asta este una dintre cele mai grave caracteristici ale organizatiei azs in opinia mea; este clar ca cei din afara sferei privilegiate au putin de spus..

Flexibilitate: capacitatea de a schimba reguli, norme, modele atunci cand este necesar.

-nu e nevoie de prea multe de zis; biserica adventista are o problema in asi schimba ideile in momentul in care exista puternice dovezi contrare..

Sansa de promotie: posibilitatea membrilor de a urca in status, pozitie, responsabilitate, etc. De exemplu se vorbeste de tavanul din sticla, si anume ca femeile au mai multe obstacole ca si barbatii pentru a avansa in status si responsabilitate. Unele dintre motive ar fii ca pentru a ocupa o functie de responsabilitate femeia este mai incapabila decat barbatul, o anumita educatie si cultura in care femeia crede ca nu este capabila pentru o anumita functie sau credinte care considera ca locul femeii este la bucatarie, la gatit, ingrijit de copii, etc.

-probabil exemplu cu hirotonirea se potriveste destul de bine; dar nu ma intereseaza atat de mult precum ideea generala ca femeia  este un fel de om de categoria a doua.

In legatura cu leadership, exista in principal doua feluri de lideri. Liderii formali care au norme interne, functii, obligatii clare si scrise in manualul organizatiei iar apoi ii avem pe liderii informali. Pe acestia din urma ii defineste in primul rand spontaneitatea si faptul ca adeptii sau oamenii din jur il percep ca si un rol emergent si nu impus.

Un aspect interesant este ca Isus e amintit langa Gandhi si Hitler, ca fiind perceputi de adeptii lor exagerat de carismatici, pana acolo incat credeau ca acesti lideri aveau puteri supranaturale. Ce mi se pare captivant sunt caracteristicile acestor lideri, potrivit manualului.

-lideri autodesemnati

-nu tineau cont de  normele, regulile si comportamentele timpului lor

-puteri miraculoase

-radicali care vroiau o schimbare revolutionara in societate si pentru asta au distrus statusul quo al timpului lor

Cred ca Biserica ASZ este destul de departe de modelul lui Isus. Nu stiu de exemplu cat din ”..cel mai mic este cel mai mare..” sau ”…dar intre voi sa nu fie asa..” se mai poate aplica in contextul organizatiei azs. Se pare ca Isus a fost un lider informal care nu are cam nimic de-a face cu pastorii bine pregatiti in tot felul de norme adventiste. Pe de alta parte, nu inteleg care este diferenta dintre organizatia adventista si o alta organizatie din ”lume”. Nu numai ca nu exista nici o diferenta, dar sunt multe organizatii ”lumesti” care se pare ca sunt mult mai etice.

 

Libertate reala sau imaginara?

In occident, suntem obisnuiti cu idea de a fii ”unici”, ”independenti”, ”liberi”. Intra-devar, traim in tari democratice, in care avem infinite posibilitati de alegere in orice domeniu al vietii. Ne place sa ne gandim ca ”facem ce vrem, cum vrem si cand vrem”. Totusi, probabil ca multi dintre noi stim ca lucrurile nu sunt atat de simple.

Dintr-un punct de vedere psihosocial, realitatea noastra nu este definita doar social, noi fiind niste automate fara agentie dar nici doar psihologic, fiind determinati doar cognitiv-individual.

Toata realitatea noastra se formeaza intr-un anume context socio-cultural istoric in care devenim umani ca si consecinta a interactiunii sociale inca din momentul in care ne nastem. Un proces important in formarea noastra il joaca normalizarea. Acest proces consta in crearea normelor explicite si implicite care ne reglementeaza comportamentul, gandurile, perceptia sau dorintele intr-o situatie definita. Traditiile, regulile, obiceiurile, moda sunt cateva exemple care ne arata care este ”comportamentul corect” intr-o anumita situatie.

Am putea lua ca exemplu, normalizarea regulilor in ce priveste bijuteriile din biserica adventista (cel putin in Romania). Asa cum spunea si Edi intr-o emisiune, femeile ”au voie” sa poarte tot felul de brose, agrafe, care mai de care coafura (si in ziua de azi chiar si machiaj sau par vopsit) dar cerceii, bratarile, colierele ”sunt pacat”. Un alt exemplu ar fii ”libertatea” musulmanei care ”decide” sa-si acopere parul.

Din perspectiva interactionismului simbolic, inspirat de George Herbert Mead, intelegem ca identitatea nu exista inaintea interactiunii sociale ci se formeaza in timpul acesteia. Ceilalti ne sunt oglinda, ne arata ”cum suntem” si in functie de asta ne formam o imagine de sine pe care o modificam si ajustam mai rational tot in functie de eul creat in interactiunea cu ceilalti. Selful este multiplu pentru ca se schimba in functie de interactiune si context. Emergent pentru ca nu exista inainte de relatiile sociale. Reciproc pentru ca in timpul interactiunii sociale ne formam reciproc. Negociat pentru ca, chiar daca ceilalti sunt oglinda noastra, nu ne conformam total cu imaginea de sine creata de ceilalti. Identitatea noastra este atat cauza cat si rezultatul interactiunii sociale.

Concentrandu-ne pe tema influentei, obedientei sau conformitatii, experimente din secolul XX cum ar fii cel al lui Zimbardo, Milgram sau Asch ne arata ca nu suntem chiar atat de liberi ci ne arata dependenta noastra de grup, context, norme sociale, roluri sociale, relatii de putere, etc.

Incepand cu experimentul lui Asch, acesta ne demostreaza ca perceptia noastra nu este doar un proces biologic sau cognitiv prin care percepem obiectiv proprietatile unui obiect. De exemplu, masa este un obiect pe care mancam pentru ca asa am invatat; putea sa fie altceva. Perceptia noastra este determinata social. Noi percepem ceea ce invatam din interactiunea sociala sa percepem. Nu putem percepe ceva pentru care nu suntem pregatiti. Un alt element important este presiunea de grup. Experimentul a constat in a arata unui grup (toti in afara de o persoana faceau parte din echipa lui Asch) 4 linii dintre care 2 erau egale. Participantii trebuiau sa spuna care dintre ele erau egale. Bineinteles ca echipa lui Asch arata catre linia gresita. Rezultatul a fost nu numai ca 81% dintre subiectii experimentali s-au conformat grupului la un moment dat dar 100% dintre acestia au trecut printr-o puternica tensiune de-a lungul situatiei. Concluzia lui Feliu i Samuel-Lajeunesse este ca rezultatul se poate intelege dintr-un punct de vedere cultural-istoric care ne duce la nasterea modernitatii: individul si stiinta. Prin urmare, conflictul are loc intre norma de a nu fii diferiti in public si intre cea care ii ofera valoare obiectivitatii.

Stanley Milgram, a incercat sa inteleaga, cum a fost posibil ca genocidul nazist sa fie executat cu atata succes. A adunat intre 1961 si 1962 peste 1000 de participanti care stiau ca vor participa intr-un experiment despre memorie si invatare. Filmul Experimenter din 2015 reda foarte bine ce s-a intamplat. Desi dupa primul experiment Milgram a mai creat 18 variante, ma voi concentra pe primele 2. Participantul trebuia sa ii administreze celuilalt participant (care facea parte din echipa lui Milgram) un soc electric (de la 15V la 450V) atunci cand acesta raspundea gresit la o serie de intrebari pe care trebuia sa le memoreze la inceputul experimentului. ”Experimentatorul” si rolul acestuia de autoritate stiintifica, este un factor cheie in a intelege contextul. In prima varianta, in care ”elevul” nu se auzea, 100% dintre participanti au mers pana la capat administrandui pana la 450V. In a doua varianta ”elevul” se plangea de la 75V in sus ajungand sa urle, sa spuna ca vrea sa renunte si pana la urma sa nu se mai auda nimic. Rezultatul este ca 62,5% au ajuns pana la capat. Concluziile sunt multe dar din perspectiva unei psihologii sociale sociologice cum ar fii cea constructionista se intelege ca individ si sistem sau grup si societate sunt acelasi lucru. Feliu i Samuel-Lajeunesse afirma ca demonstratia nu este pierderea autonomiei individului ci ca acesta nu a avut-o niciodata. Individul ca si autonom este definit de structurile de obedienta in care relatiile de putere sunt camuflate. Individul autonom este produsul situatiei si nu antecedentul acesteia. 

Ma gandesc la un exemplu. ”Libertatea in Hristos” predicata in biserici adventiste si nu numai, care camufleaza relatiile de putere in timp ce acestea definesc semnificatia libertatii pentru credinciosi.

The Stanford Prison Experiment, care are cateva variante cinematografice, ultima fiind din 2015, ne arata care este puterea situatiei. Rolurile pe care le adoptam in circumstante diferite sau pe care societatea le hotaraste pentru noi, ne fac sa fim ceea ce suntem. Rezultatul experimentului ne poate soca daca credem ca actiunile noastre sunt consecinta unei vointe proprii, libere in afara oricarei interactiuni sociale. Dupa Feliu i Samuel-Lajeunesse, concluzia experimentului nu este o dezindividualizare asa cum credea Zimbardo ci o modificare in norme de comportament.

Desi experimentele lui Milgram, Zimbardo sau Asch pot duce cu gandul la determinism, vestea pozitiva dupa Feliu i Samuel-Lajeunesse, este ca pana la urma suntem noi, persoanele, cele care dam semnificatie diferitelor situatii care sunt prin urmare transformabile si negociabile.

In concluzie, cred ca dintr-un punct de vedere crestin am putea intelege ca intruparea lui Isus a fost obligatorie si ca asta nu a depins de vreun ”pacat originar”. Fara interactiune sociala nu putem interioriza noi modele de viata, noi realitati. In ce priveste libertatea, Isus spunea ca adevarul ne va face liberi.

La sfarsitul filmului, Milgram ne da un sfat. Un pas inspre libertate ar putea fii constientizarea. Ceea ce inseamna ca ratiunea joaca un rol fundamental.