Atunci cand mintea ta este propriul tau dusman

Pentru multi dintre noi imaginea persoanelor religios fundamentaliste, abatute, inacrite, anxioase, rigide, fara viata, … este una obisnuita. Multi se intreaba de ce aceste persoane nu pot vedea ca isi distrug nu doar propria viata si fericire dar si a celor din jur. Nu cred ca ceea ce voi spune mai departe va da un raspuns complet sau exhaustiv (cu siguranta ca expertii in domeniu care vor citi vor putea gasi lipsuri) dar totusi cred ca va arunca cel putin o lumina asupra problemei.

Perfectionismul poate fi de doua feluri:

  • pozitiv: in care persoana este pasionata de ceea ce face dar este flexibila si se poate adapta la schimbari
  • negativ: in care persoana este scrupuloasa, meticuloasa dar nu pentru ca este pasionata de ceea ce face ci pentru ca vrea sa evite greseli; are o mare anxietate si teama de a gresi. Se pare ca la orginea problemei se da un amestec intre factori genetici si ambientali iar persoana in cauza invata foarte devreme in viata ca anxietatea (cronica) pe care o simte se evita prin control, scrupulozitate, etc.

Perfectionismul negativ este legat de OCPD (alterare obsesiva compulsiva a personalitatii) dar poate fi si de OCD (alterare obsesiva compulsiva).

Alterarile sunt dimensionale si problema nu este neaparat daca cineva are alterarea ci in ce grad o are. De pilda, cei cu personalitate obsesiva (OCPD) sunt rigizi, vor sa aiba control asupra lor insisi, a celorlalti, a evenimentelor, le este imposibila delegarea activitatilor, nu sunt niciodata multumiti de ei insisi, de realizarile lor. Odata ce au realizat ceva, nu simt satisfactie ci sunt indreptati spre meta urmatoare. Sunt persoane care supravietuiesc punandu-si obiective, este motorul lor in viata. Si simt o teama teribila de greseli. Nu suporta critica, nu inteleg cum altii pot sa gandeasca diferit de ei (pentru ca ei au dreptate tot timpul), gandesc in alb si negru, etc.

Daca pe deasupra se intersecteaza cu alterarea obsesiva compulsiva (OCD) apar ganduri instrusive care pot lua orice forma (dar ceea ce au in comun este ca provoaca multa anxietate pentru ca sunt nedorite, absurde, cu tema violenta, etc.) si comportamente compulsive (comportamente pentru a ameliora anxietatea provocata de gandurile intrusive). De exemplu, cineva care inainte sa iasa din casa simte nevoie de a controla de multe ori daca a inchis aragazul (gandul intrusiv este ca poate provoca un incendiu si comportamentul compulsiv este uitatul repetitiv la aragaz). Altcineva, poate avea gandul intrusiv ca se va contamina daca nu se spala suficient iar comportamentul compulsiv poate fii spalarea mainilor in mod repetat pana la rani dermatologice grave. Altcineva poate avea gandul intrusiv ca este pedofil si ca atare comportamentul compulsiv poate fii sa evite copii, sa-i fie teama sa aiba copii, etc.

Daca trecem la domeniul religios, consecintele pot fi catastrofale pentru ca acesta este elementul care va afecta cel mai mult viata unei persoane cu aceste probleme. Sa vedem cum.

Daca e vorba doar de obsesii ale personalitatii, acestea sunt persoanele care gandesc in alb si negru, rigide, care se imbraca ca si Ellen White sau care cred ca gradinaritul este cel mai bun sport pentru corp. Care isi pedepsesc corpul si viata pentru ca niciodata nu sunt multumite de ele insele sau de altii. Care vor sa aiba controlul asupra oricarui detaliu al vietii proprii si a celorlalti. Care realmente se simt responsabile pentru mantuirea celorlalti, care se simt foarte rau daca altii nu gandesc ca si ele. Care se simt ofensate pentru ca cineva din biserica poate crede ca creationismul este un mit. Care se raporteaza la un Dumnezeu constant nemultumit de orice ar face. Care nu se simt niciodata multumite de ele insele. Care au o teama teribila ca nu cumva sa greseasca pentru ca Dumnezeu este autoritar si nu iarta greselile. Nu ne putem mira daca aceste persoane sunt abatute, fara viata, inacrite, etc.

Daca e vorba de obsesii compulsive, atunci apar ganduri intrusive de tema sexuala, violenta, etc. care sunt ’’ameliorate’’ prin rugaciuni, penitente, posturi, etc.

Daca ne gandim la idea sfintirii celor 144.000 sau a celor care cred ca nu mai pot pacatui sau nu mai vor sa pacatuiasca, putem observa acelasi fel de gandire. De exemplu, oameni care nu vor sa pacatuiasca nici cu gandul. Sa nu cumva sa uite sa marturiseasca vreun gand, vreun pacat. Sa nu cumva sa le apara vreun gand de pofta, de invidie, etc., si atunci cand acesta apare (ceva normal) se sperie, au anxietate si recurg la tot felul de compulsiuni (rugaciuni, etc.). Sau ne putem gandi la evreii ortodocsi care nu se uita la o femeie daca trece pe langa ei ca nu cumva sa pacatuiasca. Un perfectionism legat de obsesii de a nu pacatui.

Un alt element relationat este indoiala patologica care este tot un fel de gand intrusiv si care poate lua orice forma. In mediul religios, persoane care se intreaba la nesfarsit daca Dumnezeu chiar le iubeste, le accepta, le iarta pacatele, etc., urmate de comportamente compulsive ca de exemplu rugaciuni la nesfarsit, cititul exagerat al bibliei, penitente, post, comportamente fanatice, si altele.

Am vazut mai demult o postare pe FB unde este vorba de o fata penticostala care se intreaba la nesfarsit daca Dumnezeu chiar o iubeste. Asa cum vedem, se intreba daca nu este doar in mintea ei si se pare ca mama ei i-a spus de multe ori ca da, ca Dumnezeu o iubeste. Putem observa un alt element al perfectionismului negativ (fata spune ca a facut pacate de moarte). Sunt curioasa ce fel de pacate ‘’de moarte’’ a facut fata asta.

 

Celor care se simt identificati in ceva, as vrea sa le spun ca tendintele acestea nu au nimic de-a face cu Dumnezeu sau cu Satana, nici de faptul ca nu sunt destul de credinciosi, morali sau buni. Problema este prihologica. Este vorba de niste mecanisme ale mintii care trebuiesc intelese pentru a putea avea o viata normala. De aceea, celor identificati le-as recomanda sa nu mearga la pastor sau la alti credinciosi sa le ceara ajutorul, ci la cineva care ii poate ajuta cu adevarat. Adica la un expert in domeniu (psiholog clinic cu specializare in OCD, OCPD/Perfectionism negativ).

Pana la urma si Isus ii vindeca pe oamenii bolnavi inainte ca acestia sa poata fii receptivi cu adevarat la mesajul Lui.

Intoarcerea la tribalism

Felul in care gandim, felul in care ne percepem pe noi insine si lumea in care traim este determinat de tehnologiile intelectului cum ar fii de oralitate sau de scriitura. Nu gandim independent de tehnologia intelectuala a timpului nostru.

Societatile ‘’primitive’’ sau orale denumite si societati de oralitate primara (in care cunostinta scrisului nu exista), transmiteau informatiile cruciale pentru supravietuire noilor generatii cu ajutorul tehnicilor mnemotecnice, mecanismului homeostatic si amneziei structurale. Tehnicile mnemotecnice consisteau in repetarea orala a cunostintelor in care ritmul acustic si ritmul semantic formau un echilibru. Acest fel de compunere orala se numeste formula poetica, care ‘’ nu doar ca are virtutea de stimulare a repetarii dar pe langa asta faciliteaza amintirea’’ (Guarné, 2016).

Alter citat de Havelock (1996) spune ca textele vechi precum Biblia sunt pline de astfel de formule poetice in care asemanarea semantica este o característica fundamentala: Caci El a sfaramat porti de arama, si a rupt zavoare de fier (Psalmii 107:16). Domnul S-a aprins de manie din nou impotriva lui Israel; si a starnit pe David impotriva lor… (2 Samuel 24:1).

Mecanismul homeostatic se poate explica prin faptul ca atunci cand oamenii din societatile orale primare nu mai aveau folos de un anumit lucru sau cunostinta, acesta/aceasta se modifica sau reajusta in timp real avand in vedere ca nu exista diferenta intre timp prezent si trecut sau intre istorie si mit; ori aplicau amnezia structurala care inseamna ca orice lucru in plus sau nefolositor se uita.

Daca in schimb ne gandim la aparitia scrisului, putem intelege ca societatile s-au schimbat intr-un mod fundamental. Goody si Watt (1996) ne spun ca s-a nascut o sensibilitate historica. Una dintre consecintele cele mai importante ale registrului scris este ca oamenii au devenit constienti de diferenta dintre timpul trecut si prezent. Celalalt efect este observatia si analiza incongruentelor, contradictiilor si greseliilor trecutului. In acest fel, scrisul impiedica atat adaptarea trecutului la prezent cat si amnezia structurala.

McLuhan (1973) spune ca aparitia scrisului tiparit este ‘’faza extrema a culturii alfabetice’’ care ‘’destribalizeaza si descolectivizeaza omul’’. Scrisul tiparit a facut posibila trecerea cuvintelor intr-o realitate abstracta si descontextualizata. In contextul scrisului tiparit, textul este lineal si creeaza o gandire la fel lineala si univoca.

Societatea actuala se mai poate numi si societate de oralitate secundara in care avansul tehnologic face posibil noi forme de comunicare care au la baza scrisul; in care linealitatea scrisului se destrama iar limita dintre scris si oral nu mai este foarte clara. Aveam de-a face cu o cibercultura in care schimbarea, inestabilitatea si multiplicitatea informatiei este departe de a crea o mare biblioteca alexandrina dupa McLuhan. Comunicarea are loc intr-un spatiu global in care descontextualizarea nu-si mai are locul. In acest fel, Guarné afirma ca reflexia personala se topeste intr-un ciberspatiu in care comunicarea digitala (chat, Facebook, comunitati online, etc.)  formeaza realitatea prin identificarea cu mediul concret fara a simti nevoia de a contrasta informatia sau de a cauta resurse externe. Prin urmare, ciberspatiul, un mediu in continua schimbare, global si care e definit de un prezent continu, ne reintoarce la o forma de homeostazie sociala in care chiar daca fenomenul de amnezie structurala nu mai este viabil, comunicarea caracterizeaza dinamica unei societati orale primare si tribale.

De exemplu, ideea ca autismul ar fi cauza unui vaccin, tot felul de informatii si sfaturi, fake-urile care abunda in toate domeniile, etc., gasesc in comunitatea digitala mijlocul genial de propagare in care oamenii se identifica direct cu mediul (Facebook, WhatsApp, si altele) fara a cauta resurse externe care sa confirme ce au citit sau aflat. Guarné ne spune ca astfel omul isi creeaza ‘’propriul context, identitate si sens’’.

Mostenirea din partea grecilor de a diferentia episteme de doxa este cruciala in societatea actuala unde conflictul dintre destribalizare si tribalizare ajunge la cote maxime. De asemenea, Invatatorul Galilean ne spune ca adevarul ne va face liberi.

Efectul Flynn in adventismul actual

Potrivit cu teoria stadiilor evolutive a lui Piaget, inteligenta se dezvolta in mai multe etape dea lungul vietii. Desi cu ritm sau in ordine diferita, toti oamenii se pare ca trec prin primele trei etape care sunt formate din cea senzoriala si motora, cea preoperationala si etapa operatiilor concrete. Apoi, dezvoltarea creierului face posibil ca intre aproximativ 12 si 15 ani sa se treaca la etapa a patra, cea a operatiilor formale/abstracte. Totusi, se pare ca nu toata lumea ajunge la al patrulea stadiu si nici la al cincilea (metaanaliza).

Operatii concrete: desi cu diferente individuale, se formeaza intre aproximativ 7 si 11-12 ani si implica noi perspective de intelegere, si aplicarea logicii in prezent si intr-un loc actual. Se caracterizeaza prin gandirea la concret, la relatii simple intre lucruri, la a generaliza (suprageneraliza de multe ori). In etapa aceasta este dificil pentru adultii ramasi aici sa accepte diferite puncte de vedere, sa foloseasca abstractii, sa-si imagineze alte posibilitati sau solutii la probleme sau sa deduca in functie de diferiti factori. De exemplu, oamenii care gandesc in termeni de operatii concrete pot apara un singur mod de intelegere a unei probleme (mereu a fost asa, nu exista alta cale), sau generalizeaza in functie de experienta personala (eu am simtit Duhul Domnului daca am facut cutare lucru, incearca si tu). Cei care raman la etapa aceasta, cad si victime usor de mintit si manipulat pentru ca gandesc doar din punctul lor de vedere limitat, prezent si tangibil fara sa aiba in vedere alti factori care pot schimba pe viitor datele problemei. Un alt aspect negativ este ca limiteaza o buna intelegere a unui text scris sau a unei conversatii in contextul ei.

Operatii formale: face posibila gandirea logica, abstracta; implica rezolvarea de probleme ipotetice sau gandirea asupra multor probabilitati. Se caracterizeaza prin faptul ca se foloseste gandirea deductiva, abstracta si logica. Nu se mai trag relatii lineale intre evenimente si se poate intelege o problema avand in vedere o aproximare multicausala. Cei care trec la etapa formala, pot sa inteleaga mai bine diferite puncte de vedere sau un text in contextul lui. De asemenea, nu se grabesc sa generalizeze ci cauta sa inteleaga problema in functie de context, diferiti factori sau posibilitati.

Incepand cu secolul XX au avut loc multe schimbari in occident ( industrializare, noua era stiintifica) care au avut ca rezultat o crestere a inteligentei. De exemplu, James Flynn (dupa care s-a numit efectul Flynn), este unul dintre cei care au studiat fenomenul. Intr-un Ted talk el spune ca unii factori cum ar fii accesul public la o educatie stiintifica in scoli de o durata mai mare, o mai mare cerere de resurse cognitive la locurile de munca dar si o actualizare constanta a joburilor (de ex. atat a medicului cat si a vanzatorului) cer o adaptare la mediu care are ca rezultat trecerea de la operatiile concrete la operatii formale. Alti cercetatori aduc in discutie si alti factori cum ar fii o imbunatatire a mediului in care copii se nasc (ingrijirea copiilor, drepturile lor,ingrijirea mamei), a medicinei, imbunatatirea alimentatiei, o stimulare cognitiva generala atat a copiilor cat si a adultilor, imbunatire a metodelor in educatie (tecnici naturale si stiintifice). Toate acestea implica o necesitate de adaptare diferita la noul mediu si ca atare o crestere in inteligenta.

Pentru stramosii nostri gandirea concreta a fost suficienta dar schimbarea mediului incepand cu secolul XX a facut necesara o gandire formala pentru o buna adaptare. 

Lunar imi ajunge acasa o revista adventista si intr-o zi uitandu-ma peste ea, am dat de un articol scris de Ted Wilson (din octombrie) in care se sfatuieste impotriva unei metode critice de citire a bibliei pentru ca inteligenta umana nu poate hotara ce este relevant sau irelevant. Trebuie lasata biblia sa se traduca pe sine. De asemenea, metoda critic-istorica nu este adecvata pentru studiul lectiunii pentru ca aceasta tecnica citez: ’’reduce necesitatea credintei in Dumnezeu si ascultare de poruncile Lui (…) devalorizeaza elementul divin din Biblie ca si o carte inspirata, si afecteaza sau interpreteaza gresit profetiile apocaliptice si escatologice’’.

Ma intreb, predicile, formatul lectiunii, dogmele adventiste, etc. nu au fost pana la urma construite tot de oameni? Punctele doctrinare s-au format pentru ca unii  s-au pus si au studiat Biblia, E. White, iar apoi au tras niste concluzii. Acesti oameni nu au folosit cumva inteligenta lor ca sa faca niste legaturi intre idei si sa hotarasca ce este relevant sau irelevant?

Este Ted Wilson in etapa operatiilor concrete? Eu cred ca nicidecum. Ba, cred ca a ajuns chiar si la a cincea etapa, cea a metaanalizei (gandire si monitorizare asupra propriei gandiri). De ce sfatuieste credinciosii sa ramana la o gandire nici macar adolescenta ci infantila si pubera? Ca sa nu gandesc nici eu concret, nu stiu sincer. Cu siguranta ca sunt mai multe motivatii. Printre altele, poate o teama reala pentru oile lui, poate o teama de pierdere a puterii eclesiastice, cine stie? Oricum, a te afla in etapa operatiilor formale implica si aspecte negative cum ar fii posibilitatea sa controlezi pe ceilalti cu ajutorul fricii si a folosi informatia pentru a manipula sau controla. Wilson si majoritatea predicatorilor folosesc dogmele, profetiile apocaliptice, citate a lui Ellen White scoase din context, etc. pentru a mentine credinciosii la un stadiu de operatii concrete iar metoda este frica, controlul.

Recent a fost o emisiune pe oxigen in care s-a vorbit despre faptul ca tot mai multi tineri pleaca din biserica. Normal, gandirea formala nu mai permite adaptarea la un mediu in care se impune o gandire concreta. Biserica moare din frica de a face un pas spre etapa formala pentru ca nu cumva sa-si piarda credinta in anumite certitudini. Problema este ca aceasta teama si blocaj este tocmai ceea ce provoaca moartea ei si plecarea multora din biserica.

Apologia victimizarii in Suedia

De ceva timp am vrut sa fiu voluntara la un ONG din Suedia pentru a ajuta tinere care trec prin diferite etape si probleme. Dupa ce am trecut de interviul de cateva ore, m-au acceptat si dupa un timp am inceput cursurile de pregatire impreuna cu alte noi voluntare unde trebuia sa invatam cum sa vedem si sa tratam diferite probleme. Toate bune si frumoase pana aproape la sfarsitul cursului unde m-am intalnit cu doua probleme (pe care nimeni altcineva nu le sesiza).

Prima era ca ni s-a dat un exemplu in care o fata la vreo 14-15 ani, izolata si cam singuratica, a inceput sa chatuiasca cu cineva care se dadea drept de varsta ei si la care a inceput sa-i trimita poze in lenjerie intima. Se pare ca dupa ceva timp, baiatul care de fapt era mai mult spre barbat, i-a postat pozele pe facebook si de acolo a inceput drama. Dupa filmulet, s-au facut grupuri de cate 2 ca sa dezbatem si apoi sa spunem parerea fiecarui grup in public despre cum am ajuta o fata intr-o astfel de situatie. Am picat cu o studenta la sociologie si mai mult decat dezbatere s-a transformat in altceva, pentru ca colega nici nu-si ridica ochii din caiet si tot repeta aceleasi lucruri suparata pe argumentul meu. Dupa ce in sala era linistie si numai noi doua ne mai auzeam, am inceput sa spunem parerea fiecarui grup. Toata lumea aveo o versiune, grupul nostru avea doua. Am spus ca noi nu ajunsesem la nici un punct comun. Argumentul meu era ceva de genul: as incerca sa o fac sa vada ca este doar o faza in viata ei si as incuraja ”victima” sa se concentreze pe a-si forma o identitate proprie, spre a fii puternica, spre a-si vedea partile tari, etc. la care am adaugat ca trebuie sa aiba grija ce trimite pe internet si ca asta este consecinta faptului ca nu il cunostea prea bine pe tip”, etc. Colega mea suparata, spunea ca ceea ce eu spun arunca vina asupra victimei, ca o fac sa se simta rau, ca vina e doar a lui ca a postat pozele, adica in concluzie, fata a facut totul bine, nu a gresit cu nimic. Ideea ca ”victima” si-a asumat un risc atunci cand a trimis pozele unui necunoscut, parea monstruoasa colegei mele.  Dupa ce fiecare grup si-a spus versiunea asemanatoare cu a colegei mele, una dintre liderii proiectului mi-a spus asa mai subtil ca argumentul meu arunca vina asupra victimei si ca nu prea e potrivit.

Ok, am crezut ca pur si simplu a fost o mica diferenta de opinii pana cand ni s-a dat ultimul exemplu ca tema de casa, in urma caruia mi-am dat seama ca nu sunt in locul potrivit. Este vorba de un caz real redat intr-un documentar despre o fata care intalneste un baiat atunci cand iese seara cu prietenii si dupa ce petrec ceva timp la o petrecere acasa la cineva,  fata il acompaniaza pe baiat la el acasa. In timp ce tipul merge dupa inca doua pahare de vin, fata adoarme pe canapea. Baiatul, se pune langa ea si incepe si el sa faca ce este (cam) de asteptat. Incep mangaierile iar fata se intre-trezeste si ii spune ca e un scarbos si ca ce face el este viol. Ce se intampla mai departe este ca tipul trebuie sa o compenseze economic cu 55.000 coroane suedeze pe langa un an de inchisoare vinovat pentru viol.

Care e problema pe care o vad? O apologie a victimizarii. Fetele sau femeile se victimizeaza fara sa-si asume responsabilitatea pentru faptele lor. Nu am nimic de comentat la partea legala si mi se pare bine ca sunt legi impotriva oricarui tip de apropiere atunci cand una dintre parti doarme sau este inconstienta, dar ideea ca fata a gresit si ea, ca si-a asumat un risc, parea sa fie inexistenta in mintea tuturor la voluntariat. Mie mi se parea ca fata si-a asumat riscuri atunci cand a baut si apoi atunci cand a mers acasa la un necunoscut. Pentru celelalte voluntare fata a facut totul bine si vinovatul era doar nesimtitul ala care a incercat sa profite de saraca fata in timp ce aceasta dormea. Oare au mers sa se joace carti sau remi? Nu cred. Pe langa faptul ca bietul tip actioneaza conform asteptarilor momentului (nu spun ca e ok, dar este de asteptat), ea se trezeste dintr-o data ca frumoasa adormita doar ca saruturile nu o readuc doar la viata ca si in poveste, ci si la un proces legal.

Un alt aspect care m-a pus pe ganduri era ca trebuie sa o terminam cu cultura tolerantei (nu te inteleg, nu sunt de acord cu tine dar te respect) si in schimb sa incepem sa fim critici cu normele (daca esti homosexual, ok, nu am de ce sa cred ceva despre tine sau sa am o parere despre sexualitatea ta si tu nu ai nevoie sa-mi auzi parerea). Ideea era cam asa: sa avem grija sa nu jignim pe cineva cu parerea noastra si atunci mai bine sa nu mai avem nici o parere.

Am renuntat la voluntariat dupa ce mi-am dat seama ca nu pot ajuta pe nimeni in conditiile astea. Daca nu sunt libera sa spun ceea ce gandesc si trebuie sa ader la un crez, nu merci.

Iertarea crestina in stil adventist

_96323258_pa-5897010

Adventistii pun ”bine” in practica: orice vi se va ierta in afara de hula impotriva Duhului Sfant.

Homolka, o criminala in serie alaturi de fostul partener Bernardo, a iesit din inchisoare dupa ce a participat la violul si uciderea a trei adolescente printre care si sora ei. Dupa ce a iesit in libertate, s-a casatorit cu fratele avocatului ei si acum au 3 copii.

Se pare ca copii ei merg la o scoala adventista din Canada unde Homolka a participat ca voluntara.

CityNews reported this week that she had been helping supervise kindergarten students at Greaves Adventist Academy.”

Dupa ce parintii au inceput sa protesteze, lucru foarte normal si de asteptat:

”The Seventh-day Adventist Church, which runs the Montreal school, announced on Thursday it had changed its policy on volunteers to exclude anyone with a criminal record.

„We have heard and listened to the concerns of parents and members of the community uncomfortable with recent reports in the media,” the church said in a statement.

Earlier in the week, a spokesman for the church said they had been aware of Homolka’s crimes.”

Asadar, nu numai ca au stiut de la bun inceput cine este Homolka, dar nici macar nu aveau un regulament pentru a interzice ca astfel de persoane sa poata fii voluntare chiar si in conditii speciale (voluntariat sporadic si niciodata singure cu copii).

Aici nu este vorba de iertare ci de prostie, naivitate si o conceptie foarte gresita despre pacat. Homolka nu a fost posedata de vreun demon, nu a cazut in ghiarele pacatului, etc., ci arata clare trasaturi de psihopatie pentru care nu exista remediu. Sa lasi ca o astfel de persoana sa fie in preajma copiilor, chiar si acompaniata, este de neiertat.

Adventistii deci, isi deschid bratele spre psihopati, dar le inchid pentru cei care nu gandesc la fel ca ei.

Identitatea ipotecata a tinerilor (si nu numai) religiosi

Datorita faptului ca m-am nascut in biserica adventista, am avut ocazia sa cunosc destui tineri adventisti si de aceea, mi se pare interesanta legatura dintre un tip de identitate si o categorie de tineri din biserica.

Din punct de vedere psihosocial, adolescentii trec prin diferite faze pentru asi forma o identitate. De fapt, nu toti reusesc sa-si formeze una stabila si atunci se afla in stadiul de identitate difuza. Erikson (1968) ne spune ca acest stadiu este caracterizat de marginalizare, negativitate, frica de schimbare, lipsa abilitatii de planificare a viitorului, probleme legate de invatare. In capatul opus avem identitatea obtinuta care implica coherenta, diferenta de ceilalti si continuitate in timp.

Marcia (1980), cautand sa se bazeze mai mult pe date empirice si sa evite dihotomia difuza-obtinuta a lui Erikson, a completat cu inca doua categorii, ipotecata si amanata, ca si consecinta a doua aspecte:

  • existenta unei crize de identitate, de explorare in care adolescentii sa poata reflexiona asupra alegerilor vitale din trecut si viitor
  • daca s-au compromis cu o alegere in concret

Identitatea obtinuta sau difuza se caracterizeaza prin prezenta sau absenta ambelor aspecte.

In acest fel, identitatea amanata, implica o perioada de criza in care nu s-a ajuns inca la nici un compromis, ci se cauta raspunsuri.

In schimb, in stadiul de identitate ipotecata, adolescentii nu trec printr-o criza de explorare, nu analizeaza diferite optiuni, si ca atare nu se compromit cu alegeri proprii, dar iau decizii care se bazeaza pe optiunile hotarate de cercul lor intim reprezentat de familie, prieteni apropiati si in cazul celor religiosi am putea adauga biserica.

S-a descoperit ca persoanele cu identitate ipotecata si difuza, nu au o moralitate atat de dezvoltata precum cele cu identitate amanata sau obtinuta. Diferente asemanatoare se observa si cu privire la autonomie si autostima.

Din experienta proprie as putea sa spun, ca multi dintre tinerii religiosi pe care ii cunosc, au ramas la stadiul de identitate ipotecata. Nu se intreaba de ce trebuie sa asculte de anumite ”invataturi morale religioase”, de ce au voie sa faca unele lucruri si altele nu, nu realizeaza contradictiile propriei religii sau educatii ci accepta ceea ce altii au hotarat pentru ei. O mare parte dintre ei nu au dreptul la autonomie si la experimentare pentru ca sa-si poata forma pareri si valori proprii. Apoi, daca ne gandim la faptul ca in biserica se vorbeste atat de mult despre invingerea eului, despre a nu avea incredere in sine ci doar in ”Dumnezeu” ceea ce automat poate implica in ”reprezentantii Sai formali”, ne putem da seama ce efecte are asupra autoconceptului si autostimei de exemplu.

In ce priveste dezvoltarea morala, Kohlberg (1976) a definit 3 etape. Preconventionala, in care regulile si normele sociale vin din exterior. Se caracterizeaza printr-o ascultare oarba si dorinta de a evita pedepsele. Conventionala, in care persoana interiorizeaza normele, regulile si asteptarile celorlalti. Postconventionala, fiind etapa in care valorile si principiile se aleg constient si nu prin constrangere autoritara.

Fara sa bag pe toata lumea in aceeasi oala, observ ca cel putin in bisericile frecventate de mine, marea majoritate a tinerilor dar si a adultilor se afla intre etapa preconventionala si conventionala. Acestia nu inteleg cu adevarat de ce au anumite restrictii sau norme ci doar le executa, pentru ca sa nu-si piarda viata vesnica, de exemplu.

Cu privire la dezvoltarea gandirii intuitive, nu se foloseste un proces deductiv ca si in cazul gandirii formale ci implica motive inconstiente, experiente personale si sentimente. Klaczynsky (2000) a descoperit ca, chiar daca tinerii intre 13 si 16 ani incep sa-si foloseasca logica tot mai mult, o mare categorie dintre acestia pot accepta fara probleme argumente false in functie de motive intuitive. Logica lor se subordineaza credintelor proprii.

In ce priveste religia, Klaczynsky a observat cu ajutorul mai multor studii, ca atunci cand adolescentilor li se prezinta idei sau concluzii adverse cu privire la propria religie, acestia pot gasi mult mai usor erorile logice ale acestor argumente decat atunci cand este vorba de idei favorabile credintei lor.  Mai mult decat atat, Berger (2004) a descoperit ca ideile adverse sunt catalogate drept false, imposibile, fara credibilitate. Datele arata ca tendinta aceasta persista  si in cazul adultilor.

Zilele astea am ascultat din curiozitate o parte din festivalul Amicus 2016 si pe langa concertul muzical si ”teatrul” neinteresant (pentru mine), unul dintre pastorii vorbitori a tinut o predica despre Whitney Houston dand niste detalii care te faceau sa crezi ca a fost vreun prieten intim de al ei… si care la sfarsit a dat niste sfaturi tinerilor care vad viata cu ”ochelari roz” . Unele dintre:

  1. Mersul la Amicus pentru ca este decizia cea mai inteleapta din toata saptamana si nu exista un loc mai bun decat acesta

Nu neg faptul ca or fii lucruri bune de invatat la Amicus dar sa zici ca nu exista nici o alta decizie mai inteleapta sau un loc mai bun este total deplasat. De exemplu, faptul ca esti un om onest si integru la scoala sau la lucru, este probabil mai putin intelept decat participarea la Amicus. A fii voluntar la vreun ONG este probabil o decizie mai putin inteleapta decat a merge la Amicus.

  1. Ramanerea in biserica pentru ca este cel mai sigur loc

In principiu da, biserica ar trebui sa fie cel mai sigur loc, cel mai moral, cel mai bun, cel mai relevant pentru fericirea si implinirea oamenilor. Intrebarea este, se incadreaza biserica adventista sau oricare alta intr-un astfel de context? Si inainte ca altii sa sara cu comentarii de genul ”daca nu-ti place nu mai merge la biserica” sau ”biserica este compusa de oameni bolnavi, este un spital”, nu ma refer la o perfectiune totala imposibila ci macar la un nivel moral, etic mai elevat decat cel secular in multe aspecte…

In ciuda tuturor aparentelor, nu-mi pare deloc rau ca m-am nascut in biserica. Pot spune ca am invatat multe lucruri in ea si sper sa pot continua sa o fac in viitor (speranta moare ultima). De aceea, intentia mea nu este sa-i fac pe altii sa o arunce la gunoi ci mai degraba sa inteleaga de ce fac parte din biserica. Au hotarat asta singuri? Ii ajuta cu ceva pentru viata reala de fiecare zi? Cu ce?

 

Biserica.. pardon, Organizatia Adventista de Ziua a Saptea

De obicei membrii bisericii adventiste se simt mandri de felul in care aceasta este organizata, structura ei fiind foarte sofisticata, venita probabil direct de la Dumnezeu..

Studiind Psihologia Organizatiilor (Gálvez et al., 2016) , nu pot sa ma abtin sa nu analizez putin structura bisericii in care m-am nascut. 🙂

Deci, in primul rand, hai sa vedem tema rolurilor. Toata lumea stie ce inseamna un rol. In schimb e interesant sa vedem cum functioneaza acestea intr-o organizatie.

Orice organizatie are anumite obiective si diferite forme sau tactici de a le implini dar important este ca fiecare parte/persoana din aceasta organizatie sa-si faca partea ei. Rolurile intr-o organizatie ii ajuta pe oameni sa inteleaga nu numai ce au de facut ei ci si ce au de facut altii.

la azs obiectivul este sfintirea, viata vesnica, etc.  iar strategiile sunt multe; de obicei membrii isi cunosc rolul cum ar fii sa nu manance porc, sa tina sabatul, etc.; dar important este ca in cazul in care cineva va avea dubii sau nevoie de explicatii, vor fii acolo intotdeauna ceilalti membrii care ii vor arata calea..

Rolurile definesc ierarchia, distributia functiilor si le arata oamenilor locul pe care ei il ocupa in organizatie.

-organizatia adventista este complexa dar la nivel local de exemplu, toata lumea stie unde isi are locul; unii sunt mai bine vazuti, mai binecuvantati, poate mai spirituali, sfinti…

Interesant este ca rolurile sunt interdependente, adica nu se formeaza intr-un gol ci depind mereu de alte roluri.

Daca aprofundizam vom vedem mai bine anumite caracteristici ale rolurilor. De exemplu, rol trimis si rol primit (rolul trimis arata spre procesul prin care membrii unei organizatii isi transmit expectativele de rol unei persoane in concret in timp ce rolul primit este cand aceasta persoana isi percepe rolul in functie de informatia primita de la ceilalti membrii) sau episodul unui rol (cand X dintr-o organizatie actioneaza conform obiectivelor comune ale acesteia si cineva superior ii da un feedback, va face ca X sa isi reajusteze si redefineasca rolul primit). Feedback-ul trebuie inteles ca pe un fenomen permanent.

episodul unui rol adventist: este usor sa ne imaginam cand pastorul ori vreun frate sau sora mai intelepti apreciaza si ne incurajeaza sa mentinem un anumit comportament dar ne indeamna totusi sa nu uitam alte aspecte importante…noi ne redefinim rolul in biserica, iar acest ciclu de feedback continua la nesfarsit…

Trecand la structura organizationala, putem folosi anumiti parametrii pentru ca sa intelegem mai bine ce fel de structura are o anumita organizatie.

Formalizare: in organizatii foarte formale, comportamentul si functiile persoanelor sunt definite in detaliu.

-de obicei membrii azs stiu ce au voie si ce nu

Centralizare: avem de-a face cu o organizatie foarte centralizata daca deciziile cele mai importante sunt luate de putine persoane care au functiile cele mai inalte.

-se pare ca organizatia azs este destul de centralizata..

Ierarchie: organizatia care are multe nivele in organigrama, se denumeste organizatie verticala, adica foarte ierarchizata. In astfel de organizatii este foarte dificil ca persoanele de la baza sa ajunga la informatie. In opozitie avem organizatia de tip orizontal, care este mai descentralizata si in care se tinde spre a da o sansa tuturor la opinie.

-ar fii interesant ca organizatia verticala adventista sa se mai autoevalueze din cand in cand, poate s-ar putea trece la una de tip mai orizontal..sweet dreams 😛

Complexitate: in momentul in care o organizatie are mai multe ierarchii inseamna ca este foarte complexa. In asemenea organizatii, negocierea si comunicarea sunt o problema.

-oare cat de mult se poate negocia de la un nivel local de ex.?

Locus de initiativa (aste e probabil una dintre partile cele mai interesante): acest aspect arata gradul in care persoanele cele mai de jos sau cele mai indepartate de elita, pot contribui la luarea deciziilor sau la a face propuneri. De exemplu in organizatiile de tip sus-jos, sunt cei de sus cei care dau ordine si iau deciziile cele mai importante. In opozitie, sunt cele de tip jos-sus in care persoanele/departamentele de la baza isi pot asuma mai multe responsabilitati si decizii.

-ok, asta este una dintre cele mai grave caracteristici ale organizatiei azs in opinia mea; este clar ca cei din afara sferei privilegiate au putin de spus..

Flexibilitate: capacitatea de a schimba reguli, norme, modele atunci cand este necesar.

-nu e nevoie de prea multe de zis; biserica adventista are o problema in asi schimba ideile in momentul in care exista puternice dovezi contrare..

Sansa de promotie: posibilitatea membrilor de a urca in status, pozitie, responsabilitate, etc. De exemplu se vorbeste de tavanul din sticla, si anume ca femeile au mai multe obstacole ca si barbatii pentru a avansa in status si responsabilitate. Unele dintre motive ar fii ca pentru a ocupa o functie de responsabilitate femeia este mai incapabila decat barbatul, o anumita educatie si cultura in care femeia crede ca nu este capabila pentru o anumita functie sau credinte care considera ca locul femeii este la bucatarie, la gatit, ingrijit de copii, etc.

-probabil exemplu cu hirotonirea se potriveste destul de bine; dar nu ma intereseaza atat de mult precum ideea generala ca femeia  este un fel de om de categoria a doua.

In legatura cu leadership, exista in principal doua feluri de lideri. Liderii formali care au norme interne, functii, obligatii clare si scrise in manualul organizatiei iar apoi ii avem pe liderii informali. Pe acestia din urma ii defineste in primul rand spontaneitatea si faptul ca adeptii sau oamenii din jur il percep ca si un rol emergent si nu impus.

Un aspect interesant este ca Isus e amintit langa Gandhi si Hitler, ca fiind perceputi de adeptii lor exagerat de carismatici, pana acolo incat credeau ca acesti lideri aveau puteri supranaturale. Ce mi se pare captivant sunt caracteristicile acestor lideri, potrivit manualului.

-lideri autodesemnati

-nu tineau cont de  normele, regulile si comportamentele timpului lor

-puteri miraculoase

-radicali care vroiau o schimbare revolutionara in societate si pentru asta au distrus statusul quo al timpului lor

Cred ca Biserica ASZ este destul de departe de modelul lui Isus. Nu stiu de exemplu cat din ”..cel mai mic este cel mai mare..” sau ”…dar intre voi sa nu fie asa..” se mai poate aplica in contextul organizatiei azs. Se pare ca Isus a fost un lider informal care nu are cam nimic de-a face cu pastorii bine pregatiti in tot felul de norme adventiste. Pe de alta parte, nu inteleg care este diferenta dintre organizatia adventista si o alta organizatie din ”lume”. Nu numai ca nu exista nici o diferenta, dar sunt multe organizatii ”lumesti” care se pare ca sunt mult mai etice.