CIUMA PREZENTA

Tizian: Pedeapsa lui Sisif

In anul 1947 este publicat romanul filosofului francez  Albert Camus avand titlul-La Peste, 𝗖𝗶𝘂𝗺𝗮 in traducere .  O poveste in care autorul nu face rabat de la detaliile imunde ale epidemiei si de la tragediile lugubre pe care personajele romanului le traiesc paroxistic. Am convingerea ca similitudini frapante si analogii relevante se pot face de cei care au trait sau traiesc nemijlocit efectele, in prima linie, ale pandemiei anului 2020.

Sigur, nu toti suntem in aceeasi barca. Suntem cu totii in aceeasi furtuna, insa nu toti in aceeasi barca. Pentru unii, carantina se va dovedi un prilej  optim de crestere, dezvoltare personala, refacerea relatiilor de familie, jocuri si timp de calitate alaturi de copii,  perfectionarea abilitatilor gastronomice si cizelarea celor gospodaresti, momente fertile de reflectie. Pentru altii insa, carantina va potenta dilemele existentiale, frustrarile, neimplinirile profesionale si/sau personale, va amplifica tensiunea familiala, va genera, poate, chiar violenta domestica. Pentru unii, e un moment al evaluarii personale fara deficit, al prosperitatii finaciare(sunt domenii care au inregistrat cresteri substantiale), al rasaritului azur in compania persoanei dragi si al amurgului molcomitor privit de pe terasa inflorata. Pentru unii insa, e momentul constatarii vidului interior, al tribulatiilor acumulate in timp, al crizei pecuniare aidoma, nu analize si proiectii financiare de la televizor. Pentru unii, este momentul adevarului, al sacrificiului, dedicarii si demnitatii profesionale, al eroismului sobru si discret, pentru altii e momentul demisiei, al iresponsabilitatii, al lasitatii fatise. Pentru unii, este momentul increderii in Dumnezeu, al miracolului salvarii, pentru altii insa, e momentul lepadarii, deznadejdii, al imbolnavirii, al mortii. Unii asteapta cu speranta finalul crizei, altii trambiteaza cu zambet ipocrit  tragedia si prevad cu precizie profetica apocalipsa si raul mai mare care abia urmeaza.

Asadar, nu suntem toti in aceeasi barca. Traversam o perioada in care provocarile si nevoile fiecaruia sunt  specifice. Toti traversam aceeasi criza si TOTI vom fi schimbati de ea. In ce fel, cat de pregnant, nu stiu. In acest moment, primordial este ca Viata sa fie salvgardata. Apoi, cand primejdia va fi trecuta, va fi timp pentru actiuni specifice. Economistii sa ofere solutii viabile pentru deblocarea economiei si diminuarea efectelor negative. Politicienii sa inteleaga rolul unui om de STAT si sa si-l insuseasca nu doar declarativ, liderii sacerdotali sa ofere indrumare colectiva si ritual celor piperniciti si nevoiasi. Va fi timp pentru toate, profetii sfarsitului apocaliptic vor trai o mare dezamagire, binemeritata! Lumea isi va relua cursul si se va adapta la noile conditii. Viata va continua, insa pentru ca ea sa continue, pentru unii, e necesar ca in aceste ultime saptamani critice sa fie protejata. Hastagul #stamacasa ramane actual!

𝘕𝘢𝘥𝘢𝘫𝘥𝘶𝘪𝘦𝘴𝘤 𝘵𝘰𝘵𝘶𝘴𝘪 𝘤𝘢 𝘪𝘯 𝘴𝘱𝘦𝘤𝘵𝘳𝘶𝘭 𝘭𝘢𝘳𝘨 𝘢𝘭 𝘴𝘤𝘩𝘪𝘮𝘣𝘢𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘷𝘪𝘪𝘵𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘴𝘢 𝘳𝘦𝘨𝘢𝘴𝘪𝘮 𝘴𝘪 𝘰 𝘳𝘦𝘢𝘴𝘦𝘻𝘢𝘳𝘦 𝘢 𝘷𝘢𝘭𝘰𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳. Ma voi referi numai la una. RATIUNEA.

𝗙𝗮𝗿𝗮 𝘂𝗻 𝗲𝘅𝗲𝗿𝗰𝗶𝘁𝗶𝘂 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗲𝗰𝘃𝗲𝗻𝘁 𝘀𝗶 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗻𝘁 𝗮𝗹 𝗿𝗮𝘁𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶, 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗰𝗼𝗹𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗷𝘂𝗿 𝗱𝗲𝘃𝗶𝗻 𝗮𝗯𝗶𝘀𝗮𝗹𝗲. Cei mai multi raman fara capacitatea de a judeca, analiza si filtra informatiile. Este calea sigura de a deveni un subiect facil de influentat si manipulat. Nu este rolul meu aici sa demontez mistificarile si enormitatile care circula si sunt promovate asiduu in spatiul public. Imi lasa totusi un gust amar apelul pe care unii lideri spirituali indraznesc sa il faca in aceste momente- apelul exclusiv la credinta, miracol, metafizic, concomitent cu blamarea nedisimulata a ratiunii. Iar cei “slabi in credinta”, cei fara o intrebuintare suficienta si adecvata a laturii critice, a RATIUNII, cad lesne prada. Ironic, tocmai ceea ce moralistii imorali predica ca fiind nepotrivit in aceste vremuri- jos ratiunea, stiinta si apelul la autoritatea umana laica, este ceea ce va salva omul, aceasta salvare fiind ea insasi corolarul credintei. Inteleg ca intr-o noua paradigma a viitorului, cu toate schimbarile ineluctabile la orizont, sacerdotii intuiesc pericol- imputinarea credinciosilor echivaleaza cu pustiirea visteriei. Nu generalizez!

Doctorul Rieux, eroul lui Camus, luptatorul biruitor al infrangerii generate de epidemiei este intrebat de ce lupta si este atat de devotat bolnavilor loviti de bacterie, tocmai el un om fara credinta in Dumnezeu.

„𝗱𝗮𝗰𝗮 𝗮𝗿 𝗰𝗿𝗲𝗱𝗲 𝗶𝗻 𝗗𝘂𝗺𝗻𝗲𝘇𝗲𝘂𝗹 𝗮𝘁𝗼𝘁𝗽𝘂𝘁𝗲𝗿𝗻𝗶𝗰, 𝗮𝗿 𝗶𝗻𝗰𝗲𝘁𝗮 𝘀𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝘃𝗶𝗻𝗱𝗲𝗰𝗲 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶𝗶, 𝗹𝗮𝘀𝗮𝗻𝗱𝘂-𝗶 𝗹𝘂𝗶 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁ă 𝗴𝗿𝗶𝗷𝗮…

-Da, aproba Tarrou, pot ințelege, dar victoriile dvs. vor fi totdeauna provizorii, nimic mai mult.

-Totdeauna, stiu. Dar asta nu e un motiv sa incetezi sa lupti.

-Nu, nu este un motiv. Dar atunci imi inchipui ce trebuie sa fie pentru dvs. aceasta ciuma.

-Da, spuse Rieux. O interminabila infrangere (…)”

Cred ca personajul acesta, prin abnegatia, dedicarea si implicarea fara limita in salvarea semenilor lui este 𝗽𝗿𝗼𝘁𝗼𝘁𝗶𝗽𝘂𝗹 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗲𝗺𝗽𝗼𝗿𝗮𝗻 𝗱𝗲 𝗰𝗿𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗮. Faptele acestuia, 𝘣𝘪𝘯𝘦𝘭𝘦 𝘧𝘢𝘤𝘶𝘵 𝘥𝘦 𝘥𝘳𝘢𝘨𝘶𝘭 𝘣𝘪𝘯𝘦𝘭𝘶𝘪, fara nicio contraprestatie sau rasplata, fara publicitate si aplauze, circumscriu tipologia crestinului de care societatea are cea mai mare nevoie. Apoi, un exemplu de incredere, optimism si disponibilitate de a lupta pana la capat! Interminabila infrangere prefacuta in biruinta definitiva in lipsa judecatii de apoi.

Toate personajele romanului sunt in final schimbate de experienta dramatica a epidemiei, asa cum viata fiecaruia dintre noi va fi, intr-un fel sau altul, schimbata de Covid-19. In ce fel? 𝘝𝘦𝘴𝘵𝘦𝘢 𝘣𝘶𝘯𝘢 𝘦 𝘤𝘢 𝘴𝘵𝘢 𝘪𝘯 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘯𝘰𝘢𝘴𝘵𝘳𝘢 𝘴𝘢 𝘪𝘯𝘧𝘭𝘶𝘦𝘯𝘵𝘢𝘮 𝘮𝘰𝘥𝘶𝘭 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢 𝘴𝘤𝘩𝘪𝘮𝘣𝘢𝘳𝘦 𝘴𝘦 𝘷𝘢 𝘱𝘦𝘵𝘳𝘦𝘤𝘦 𝘤𝘶 𝘯𝘰𝘪, 𝘪𝘯 𝘯𝘰𝘪 𝘴𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘯𝘰𝘪.