Ambiți​​e: buna neascultare

​Un lucru care mi-a călăuzit căderea de la credință a fost ambiția. Nu a mea personală pentru că treaba cu ambiția e că nu poți avea vreodată destulă. Dincolo de glumă mă refer la tensiunea din conceptul de ambiție.

Ambiția de la cel rău pe care uimitor toți dușii la biserică o nutresc în ascuns copiilor lor. Cap și nu coadă.
Deși pentru orice ‘cap și nu coadă’ există un ‘cu capul în nori’ și o coadă în vecinătatea lui ‘cu picioarele pe pământ’. Cap și nu coadă poate fi oricând întors cu fundu’n sus.

Ce decidem în privința ambiției din moment ce ‘cap și nu coadă’ e bun dar inevitabil se plătește cu neascultare? Ambiția nu rămâne niciodată frumos compartimentată. Deci de la Dumnezeu sau de la cel rău?
Răspunsul mi se spune că nu-l voi găsi în biblie pentru că biblia e scris supus interpretării. Biblia e supusă confuziei (greșelii, păcatului) de care suferă și conceptul de ambiție.
Lămurirea o pot primi doar în prezența șoptirilor duhului sfânt. Duhul vorbește unde biblia muțește. Duhul lămurește unde biblia se împotmolește.

De la Dumnezeu, la biblie. De la biblie la duhul sfânt. De la duhul sfânt ajungem iar dați dracului pentru că duhul sfânt, cel cu lămuriri, cu certitudini, cu sensul adevărat, cu obiectivitate, e cel care unește. Unește pentru a naște noi religii. Duhul e dogmă și schismă în aceeași suflare.
Duhul sfânt reușește aceeași performanță care ne iese când ne descurcăm și singuri. Cu diferența că da, cu puțină inspirație.. vine mai repede.

Duhul e sămânța schismei. Unește pentru a dezbina. Dar tot răul spre bine: cu cât mai multă schismă a sensului, cu atât mai multă indecizie. Sau spune-i toleranță. Sau diversitate. Din constrângere și acestea că doar despre asta discutăm: despre idealul care ne tot scapă și babelul de la care nu avem răgaz.

Cu ambiție e rău, fără ambiție e rău. Rămâne să căutăm ambiția corectă în echilibru. Echilibrul corect care ce să vezi, doar Dumnezeu îi știe proporția potrivită. Care sperăm că ni l-a lăsat scris în biblie. Biblie care ne trimite la duhul sfânt. Duhul sfânt care ne bagă din nou în origine.

Și de la capăt, mai cu ambiție.