Protectia Copilului

Teologia pedepsei fizice

Mecanica mingii şi mecanica minţii

În luna iunie a anului 1997, într-un meci Fanţa-Brazilia, Roberto Carlos înscria un gol din lovitură liberă. Datele problemei: distanţa faţă de poartă circa 35 metri, un zid în care apărea şi Zidane, dar brazilianul execută după un elan lung, cu exteriorul piciorului, o bombă care atinge 137 Km/h şi care sfârşeşte în plasa lui Barthez, după un efect de „covrig” care evită zidul. (Prezentarea şi explicarea mecanicii loviturii se găsesc, de exemplu,  aici).

Comentatorii internauţi discută mereu care este fizica din spatele reuşitei magistrale. Cunoştea Carlos cinematica şi dinamica execuţiei lui? Puţin probabil. Un lucru este sigur – execuţia este reuşită tocmai pentru că nu sfidează regularităţile prezente în fizică.

Într-un simulacru de răspuns oferit lui Gigi, gazda noastră face câteva afirmaţii remarcabile:

„Nu inveti sa gandesti memorand ca un papagal manualul de logica asa cum nu inveti sa inoti din carte. Amandoua sunt contraintuitive si se invata prin exercitiu si disciplina. Nu-mi spune mie ca mi-am uitat colacul cu cap de ratisoara pe mal. Elevii tai ar avea mai multe sanse sa invete logica din romane politiste decat din manualul pe care nu intentionez sa-l citesc.”

Logica se practică, pentru că orice practică discursivă implică un aranjament sintactic. Dar dacă eşti un pastor cu pretenţii de a ne spune ce fel de aprecieri şi judecăţi sunt meritorii a fi susţinute, atunci nu e suficient să oferi nişte eschive privind felul în care un manual ajută sau nu elucidarea unei probleme. Mecanica gândirii (a se citi logica) desluşeşte felul în care se întâmplă sa aducem în practică inferenţe corecte, în acelaşi fel în care manualul de mecanică arată de ce golul lui Carlos nu e supranatural. Pentru că aviz maestrului Ionică Aurel, la fel ca şi focul, logica e o descoperire, nu o invenţie.

Edi escamotează vădita incapacitate (provenită din lene sau …incompetenţă) de a-şi analiza logic discursul, printr-un apel la rolul practicii în exersarea abilităţilor argumentative. Ceea ce aduce aminte de veşnicile platitudini, din seria: Viaţa e mai largă decât logica…. Iar mai tot timpul când e la anaghie Edi ne aminteşte că el e un baiat trecut prin viaţă (care ştie să înoate) şi nu are timp de verificat manuale şi de aşa-zise fineţuri. Roberto Carlos ştie să „înoate” (ca să ne menţinem la nivelul glumei extrem de adânci evocate de Edi). Care este explicaţia fizică a acestei ocurenţe? Check out the manual, nu întreba şcoala vieţii.

În acest context, tot ceea ce ne-a oferit în acel răspuns gazda noastră a fost un exerciţiu de plasare a exteriorului labei piciorului în mufă. Acţiune care şi în varianta ei asertată nu are logic valoare (de adevăr).

ADEVĂRUL DESPRE NORVEGIA: O educatoare româncă a DEZVĂLUIT ce ai voie și ce nu în ȚARA NORDICĂ

Postat de clodette86 la rubrica comentarii

16 IANUARIE 2016 • 20:17

Scandalul „Bodnariu”, cazul celor cinci copii ai unui cuplu mixt, româno-norvegian, care au fost reţinuţi de autorităţile nordice pe motiv că părinţii îşi educau copiii prin presupuse corecţii fizice şi îndoctrinare religioasă, a stârnit o furtună de comentarii pro şi contra.

O româncă din Iași, în vârstă de 37 de ani, Daniela C., care locuieşte în Oslo din 2004 și care a urmat cursurile Institutului Pedagogic din Oslo şi lucrează în învăţământul preşcolar de 8 ani, vorbește despre ceea ce se întâmplă în Norvegia.

Legislaţia norvegiană în domeniul protecţiei copilului este una destul de dură, dar îşi are originea într-o serie de tragedii petrecute în această ţară în urmă cu câteva decenii.

E vorba de abuzuri care au îngrozit societatea, disipată în comunități mici de-a lungul coastei la Marea Nordului.

„Legea Protecţiei Copilului (Barnevern) spune că părinţii au principala responsabilitate de creştere a copilului.
Părinţii nu au voie să îşi pedepsească fizic copiii, să îi umilească verbal sau psihic. În Norvegia, a devenit ilegală pedepsirea fizică a copiilor încă din 1972.

În Norvegia, autorităţile nu au dreptul, sub nicio formă, să dezvăluie detalii despre un anumit caz.

Aici vorbim nu numai de Barnevern (Protecția Copilului – n.r.), dar și de Poliţie, foruri administrative etc.“, spune ieșeanca din Norvegia.

Potrivit Danielei, în legislaţia protecţiei copilului din Norvegia se pune mare accent pe ce spune copilul: „Copiii în Norvegia au dreptul să îşi spună cuvântul şi ceea ce spun ei e luat în considerare – rett til medvirkning.

Din ce ştiu eu, în cazuri ca cel al familiei Bodnariu, Barnevern ia copiii doar în momentul în care părinţii fie şi-au bătut copiii, fie au creat un mediu ostil acasă, fie au comis abuzuri de natură sexuală.

Copiii pot fi luaţi fără o consiliere sau o discuţie prealabilă cu părinţii, dacă acei copii au făcut ei înşişi reclamaţie.

Dacă acel copil nu vrea să fie îndoctrinat religios, cum e cazul Bodnariu, şi spune cuiva la şcoală, cadrul didactic are obligaţia să ia măsuri.“

Educatoarea ieşeancă a adăugat că în Norvegia nu s-a făcut mare tam-tam legat de acest caz şi că a fost prezentat doar ca o simplă ştire, la fel şi protestele din România şi din celelalte ţări. „Aici a fost un reportaj pe NRK (post de televiziune norvegian –n.r.), la ştirile zilei. Nu s-a făcut mare caz.

Au fost prezentate şi demonstraţiile din alte ţări şi s-a spus că protestele sunt organizate în sprijinul acelei familii şi că Barnevern e acuzat de părinţi. Atât!

Nu s-a făcut niciun fel de speculaţie pe acest subiect.

Astfel de cazuri nu se întâmplă foarte des şi, de obicei, sunt luaţi copiii ce provin din familii din estul Europei şi locuiesc în Norvegia“, a menţionat Daniela C.

Ieşeanca a mai precizat că în România cazul a fost prezentat doar din punctul de vedere al părinţilor şi că s-a încercat o dezinformare. „Barnevern nu a comunicat că acei copii au fost daţi spre adopţie.Asta au spus părinţii, spre exemplu. Una se întâmplă aici şi altceva apare în presa românească.

Atâta timp cât Barnevern şi şcoala nu au voie să furnizeze informaţii despre acest caz, nu se ştie decât ce spune o parte. În această situaţie este foarte simplu de făcut speculaţii“, apreciază rezidenta din Norvegia.

Pentru educatoarea ieşeancă acest caz ridică mai multe semne de întrebare: „Am văzut că familia prezintă atmosfera din casa lor ca fiind una armonioasă. Că ei cred în Dumnezeu.

Dacă acele fete au fost obligate să repete nişte rugăciuni sau au fost obligate să meargă la biserică, statul intervine, așa e legea în Norvegia. E considerat un abuz.

Acele două fete sunt adolescente şi s-au plâns la şcoală.În plus, mi se pare foarte ciudat de ce nu vorbeşte mama. În schimb, tatăl este foarte vocal. insa mama copiilor nu vorbeste prea mult, dupa cum este in religia lor,femeile nu au voie sa vorbeasca fara sa fie intrebate,ele trebuiesc sa taca si sa fie smerite..ea fiind norvengianca cunoaşte societatea şi legile norvegiene. Cât priveşte îndoctrinarea religioasă, nu mă pot pronunța“.

Locuind de opt ani în Norvegia, pedagogul ieşean consideră că această ţară îţi asigură toate condiţiile să creşti un copil, dar tu, ca părinte, ai obligaţia să-I respecţi.

„A fost multă dezinformare în ţară.Adevărul a fost prezentat trunchiat, iar asta a dus la reacţia românilor din ţară. Eu cred că acei copiii au spus lucruri extrem de serioase de s-a ajuns în această situaţie.Nu cred că e rea voinţă în cazul de faţă, ci o comunicare defectuoasă.

Barnevern nu a primit argumente corecte pentru ceea ce s-a întâmplat din partea părinţilor. Dar dacă părinţii au creat un mediu terorizant acasă, e genul de situație pe care statul norvegian nu-l tolerează. Ca pedagog, dacă aş avea îngrijorări în privinţa vreunui copil, l-aş observa timp mai îndelungat şi aş vorbi cu colegii şi cu şefa mea întâi. Asta e sigur.Norvegia, ca stat, e un loc foarte sigur să-ţi creşti copiii, dar trebuie să-i respecţi!“, a conchis Daniela.

Articol relatat de portalul http://www.7est.ro

Mein Kampf

Scrisoare deschisa catre cadavrele din trecut

(Persoanele si situatiile amintite mai jos sunt imaginare. Orice asemanare cu persoane sau situatii reale este accidentala).

Ma cunoasteti din fotografiile publicate pe internet. Eu sunt fata mai mare. Nu-i asa ca suntem o familie idilica? Poate prea idilica. V-ati intrebat unde sunt celelalte fotografii: de la echipa de baschet, excursiile cu scoala, micile petreceri cu clasa, unde sunt prietenii, rasul, nelipsitele pozne? Nu le-am avut. Parintii au hotarat sa ma protejeze de pacat si de lume.

Inteleg ca pastorii au o pregatire generala in psihologie. Pastorilor, cum de nu v-au pus pe ganduri aceste imagini? Nu stiati ca familiile abuzive isi izoleaza copii? Nu stiati ca abuzul merge mana in mana cu o familie supra-protectiva? Cand ati decis ca am mintit cu privire la parintii mei (sau am fost manipulata si supusa la presiuni psihice) ati tinut cont de frecventa ingrijoratoare a cazurilor bine documentate de abuz in familiile evanghelice? De ce nu mi-ati oferit si mie beneficiul indoielii? Spun MIE, nu guvernului. Pentru ca si eu exist.

Pe voi nu va interseaza persoana mea. De fapt nici nu ma considerati o persoana, ci doar o anexa a religiei si ambitiilor voastre politice. Vreti sa aparati dreptul parintilor de a ma educa cum vor. Eu vreau sa-mi apar dreptul la tinerete. Sunteti liberi sa va scaldati in fantasme despre iad si sa vedeti pacatul pandind la fiecare usa. Dar nu va da nimeni dreptul sa iesiti in strada si sa cereti intoarcerea mea la o educatie inspirata din povesti patriarhale. Am dreptul la aceasta alegere chiar daca sunt inca minora.

Veti spune ca parintii vor sa ma salveze. Ce inseamana sa fii salvat? La varsta mea, o fata este dusa la o noapte de staruinta sa fie salvata. Dovada salvarii este primirea duhului. Stai la mijloc si te simti vinovata ca nu ai primit duhul, continui sa strigi spre tavan si sa plangi disperata. Ai vrea sa fugi, dar esti inconjurata de parinti trupesti si spirituali care striga si ei, si nu te lasa sa pleci pana nu primesti duhul. Cine vorbea de presiuni psihice?

In sfarsit, duhul coboara, esti salvata, versi lacrimi de usurare… si de atunci incolo nu mai esti tu insati. Am vazut asta la alti copii si tineri. Ceva s-a intamplat in creierul lor – fratii spun ca s-au nascut din nou, dar eu ma tem. Nu vreau sa fiu salvata de mine insami.

Curand dupa aceea, parintii te dau dupa un patriarh abuziv, sa-i umpli tolba cu sageti. Faci o droaie de copii pentru care plateste guvernul satanic-nazist, te ofilesti, mori incet, si ai vrea sa mori odata de tot, sa scapi si de frati, si de sot, si de dumnezeu, si de duhul – dar nu poti, ca te asteapta iadul la capatul celalalt.

Nu vreau sa fiu salvata. Luati-va mainile de pe sufletul meu.

Ma gandesc cu groaza ca s-ar putea sa castigati batalia. Tremur la gandul intoarcerii. Anticipez tacerea severa a tatalui, isteriile mamei, privirile mustratoare ale bisericii, predicile cu dedesubt ale pastorului, schizofrenia profetilor. Voi fi ca Iuda. Mai rau, nu ma vor lasa macar sa ma spanzur. Se vor ruga pentru mine. Vor spune „bietul miel ratacit!”, ca am fost amagita de sarpe, si alte insulte voalate. Eu voi plange noaptea cu capul sub plapuma. Ca fata lui Iefta, voi plange tineretea sacrificata pentru ambitiile politico-religioase ale tribului. Voi plange la gandul ca as fi putut sa fiu eu insami.

Vreau doar sa va amintesc ca si eu exist. Pastori, voi va bateti pentru imagine si popularitate. Cei care va numiti crestini, va bateti pentru drepturile tribului vostru de a ignora alte drepturi; conspirationisti, aveti acum ocazia sa agitati paranoia persecutiei religioase; politicieni, voi va bateti doar pentru voturi. Dar eu nu exist pentru voi. Ma tem ca nu exist nici pentru parintii mei. Cel putin, nu exist ca persoana care gandeste. Exist doar in sens biblic – o sageata in tolba, o viitoare Rahela cu pantec roditor, o prelungire a propriului narcisism.

Sunteti multi si ma puteti invinge. Poate voi fi sparta ca un vas pe care vrei sa-l lipesti la loc dupa placerea ta, asa cum am vazut ca se intampla cu multi tineri in biserica. Sunt un copil. Oricine ma va apara va fi demonizat si acuzat de toate crimele naziste si comuniste. Aveti toate sansele sa castigati impotriva mea, o gloata cu furci si faclii, impotriva unui copil care si-a cerut dreptul la tinerete.

Dar nu uitati ca timpul lucreaza pentru mine. Eu sunt viitorul. V-am condamnat la moarte.

Liberalism si Neo-Protestantism in Europa