Noua dogmă

Controverse care cer un răspuns

[Scrisoare deschisă către adolescenții de acum 50 ani.]

1Corinteni 13:11-12 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.

Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.

O listă* a provocărilor contemporane cu care se confruntă membrii confesiunilor creștine.

[Desigur, puteți ucide mesagerul. Dar nu asta rezolvă problema. Mesajul este fundamental.

Suntem în posesia a cel puțin două tipuri de adevăruri:

A. Unele intuitive, potrivite cu bunul simț, convenabile și convenționale, cele care coincid cu idealurile și dorințele noastre de bine, cu aspirațiile și proiecțiile noastre, cu așteptările și speranțele noastre, cu convingerile și credințele noastre, cu simpatiile și dragostea noastră, pe de o parte, și,

B. Altele, contraintuitive uneori, istorice, documentate, verificate, științifice – adevărurile reale, care ne vorbesc despre lumea și realitatea în care trăim, exact așa cum este ea. Adică, cel mai bun și adecvat răspuns, la un moment dat.]

Care va fi atitudinea noastră, privind:

  1. Datele paleontologiei, istoriei documentate ale omenirii prin dovezi databile, universal acceptate și dovedite prin evidențe geologice, datare biologică, confirmare genetică.
  2. Volumul imens de informații neintegrate în istoria sacră: continente, specii, istorie planetară, religii, mitologii, sisteme filosofice, progresul științific, tehnologic, informațional, etic, social și al civilizației.

  3. Contradicțiile legate de conținutul biblic: poligamie, sclavie, superstiții, politeism, regim preferențial, separatist, capricios, rebarbativ și ranchiunos, inechitate, discriminare feminină, genocid, epurare etnică, pedeapsă capitală pt abateri de conștiință.

  4. Caracterul legendar, anistoric, al unor părți din VT, sau evanghelice – de mesaj, solie, nondocumentar și imposibil de documentat prin mijloace științifice – arheologic, istoric.

  5. Indiscriminarea comună între literatura ficțională și povestirile cu pretenție istorică, nevalidate încă.

  6. Discrepanța datărilor: canonul iudaic se formează între sec V îHr și sec I – (Iamnia). Ex clasice: niciun teolog respectabil nu mai acceptă o datare mai veche de 150 î.Hr. pt cartea atribuită lui Daniel. Știe orice seminarist că nu Moise, ci surse multiple – sunt autorii Pentateucului sau Torei. Sursa deuteronomistă este cât se poate de bine precizată.

  7. Atribuirile pseudoepigrafice – falsuri pt adjudecarea credibilității (Enoh, Adam, Petru, Toma, Ioan, epistolele pastorale – școala paulină, etc.

  8. Nediscriminarea între interpretarea mitologică, legendară și datele istorice certe.

  9. Literalismul dogmatic, profetic și populist – popular, accentuat folcloric. Ex clasic: legea duminicală, diverse numerologii: 666, 144 mii, subterfugiul împlinirii condiționate, etc.

  10. Sacralizarea sacrosanctă, cu efortul de invalidare a oricărei tentative de gândire critică.

  11. Poziționarea extremistă chiar în rândul teologilor, de dragul originalității – interpretarea istoristă, actualizarea dogmelor iudaizante – nonevanghelice, perfecțiunea ultimei generații, judecata preadventă, etc.

  12. Idolatrizarea propriilor dogme, istorii recente, redarea eufemistică a propriilor erori.

  13. Fenomenul multiconfesional și religios universal: aceleași dogme, aceleași simțăminte, experiențe, minuni, stereotipii manipulative, separare sectară, izolare culturală, tabu uri, interdicții absurde, controling, filosofie ascetică, pasiv agresivă, anti-vitală, contra-naturală, de amânare sine die a implicării autentice în existență – aici și acum.

  14. Rigiditatea dogmatică, cultivarea suspiciunii, fricii, temerilor, efemerității vieții reale, proiecții fantastice privind universalitatea și mondializarea insignifianței, egocentrismul și egolatria de grup – toate frizează trăsături paranoice culturale, moștenite și dobândite.

  15. Confundarea aspirațiilor, năzuințelor, bunelor intenții, proiecțiilor culturale, profetice și imaginației utopice, ideale – de multe ori pur defensive – chiar a ideologiilor de clasă, etnice, naționaliste – cu realitatea istorică.

  16. Motivarea prin vinovăție – contraproductivă, cu accent pe un sistem punitiv sadic, patologic, concomitent cu gratificații utopice, iluzorii și imposibile legic și logic.

  17. Noncontradictorialitatea perpetuă. Reașezarea succesivă, apologetică, defensiv – stângace, recursul la paralogisme, aporie, autoritate, tautologie, etc., ceea ce conduce la o pseudovalidare internă.

[Ambele tipuri de adevăruri – A și B – sunt necesare, esențiale, fundamentale. Dar trebuie, în sfârșit, să le împăcăm! Pentru valorizarea lor și sănătatea noastră culturală, spirituală, trebuie să devină congruente, complementare!

Vom continua să ne amăgim, cocoloșindu-ne sau vom lua taurul de coarne, vom accepta adevărul așa cum este și ne vom adapta crezurile, convingerile, la realitatea palpabilă și nu unor himere înșelătoare și păguboase?!?

De la Galilei sau poate de la Democrit, această controversă stăruie în cultura și istoria omenirii, și nu e ușor de eradicat!]


*Autorul recunoaște limitele acestui demers complex și le asumă, împreună cu erorile inerente, acceptă critici și dialogul constructiv, este bine intenționat și onest în căutările sale, iar acest text este, în ultimă instanță, rezultatul unor frământări de conștiință, dedicate și închinate celei mai autentice atitudini existențiale.

Dubla erezie

Albumul de familie

(Avertisment: mai bine nu cititi ce urmeaza).

Am vorbit destul despre arhetipurile Jungiene din albumul de familie. E timpul sa ne intoarcem la Freud. Jung spune ca Freud este prea evreu. Freud crede ca Jung este  prea german. Jung crede ca, pentru germanul primitiv, luciditatea exodului fara Canaan inseamna ceea ce astazi, in limbaj de internet, numim pilula neagra. Jung ofera pilula rosie. Psihologul contemporan ofera pilula albastra, impreuna cu diverse pilule chimice.

Eva, Abel, Adam, Cain. Acum vorbim despre familia oedipala.

Eva este mama falica care interiorizeaza atributele Tatalui. Dumnezeu se afla in Spiritul Profetic si Spiritul Profetic se afla in Eva. Eva isi asuma rolul lui Adam de a da nume copiilor. Eva zdrobeste capul sarpelui, adica, dupa Freud, este mama care castreaza (sau circumcide).

Abel (Willie) va devenii primul CEO al trustului Ellen G. White. Mezinul familiei se identifica cu mama falica. Abel este solist in Flori si Stele (sub bagheta mamelor falice surogat) si vrea sa mearga la seminar. Uitati-va la el si spuneti-mi ca nu cere palme.

Adam pare confuz. Dumnezeu i-a ales sotia, „that ugly little thing” de la umar mai jos. Apoi i-a cerut, tot prin ea, sa i se supuna. Adam este cuckolded, in limbaj de internet. Este Iosif care trebuie sa treaca in umbra.

Cain. Uitati-va atent in fata lui Edson. Observati buzele stranse. Ochii vorbesc. Sunt singurii ochi care au ceva de spus. Edson stie ceva. Pentru ce ti s-a posomorat fata Edson White?

Dear Son:

I wish to speak a few words more to you. Notwithstanding your past life has not been such as to please yourself or us, yet our Advocate still lives to make intercession for us. He is pleading His blood before His Father in our behalf.

My son, if you seek for happiness in the right way, you can find it. You have been restless and unsatisfied with yourself and others, but think candidly, From whence does this state of unrest arise? I have some knowledge of the cause of this unsatisfied feeling. You have not assurance that you are in the way of your duty. You do not carry your religion with you in your daily trials.  (April 29, 1869).

Si Edson pare sa aiba some knowledge. Edson a inghitit pilula neagra. Oricine inghite pilula neagra se da batut sau pune mana pe pistol. De aceea prefer pilula rosie, adica drumul eroului. Din fericire, anul este 1869 cand inca nu se tragea in scoala si Edson nu va devenii Cain.

Jesuscrația

Adevărul obscur? Adevărul care te eliberează!

De ce trebuie să fie numit pomul interzis, pomul cunoștinței? Binelui și răului? Sunt implicate aici, în actul căderii, în geneza păcatului și implicit a morții, cele mai sfinte realități: cunoașterea și etica, morala!

Dar este un nonsens!

Este fundamentul spiritualității și religiozității în conflict cu știința, cunoașterea? Este într-adevăr, credința, credulitatea, apanajul naivității, ignoranței, obscurantismului? Aparent da! În profunzime, aspectele esențiale sunt mai complexe și stau cu totul altfel.

Lumea noastră este relativă, limitată și contradictorie. Contrariile sunt universale, ele asigură reglarea și autoreglarea. Feedback. Nu poate fi imaginată o altfel de lume. În însăși dipolii sarcinilor bioelectrice separate de membrana fiecărei celule, contrariile stau față în față. Activitatea și repausul, însăși viața le conține.

Ne naștem și intrăm în scenă ca gângănii, ca animale. Supraviețuim grație unor stereotipii înnăscute, instincte necondiționate: alimentar, sexual, de conservare, etc. Avem rudimente de psihism, organizare socială, supraviețuim.

Apoi, deodată ne ridicăm, privim înainte, ne folosim mâinile și mintea, devenim conștienți de noi înșine, de viitorul nostru, de faptul că nu suntem veșnici – că cel mai sigur eveniment din viața noastră, însăși condiția acestei existențe – este moartea noastră. Și suferința adiacentă!

Este o cădere!

De fapt, este o înălțare!

Suprapusă peste animalitatea noastră, este conștiința noastră. Gândim, judecăm, raționăm, distingem valori: adevăr și eroare sau minciună, bine și rău, frumos și grotesc.

Valorile sunt bunuri ale individului, dar și ale grupurilor, ale colectivității, societății. Psihismul și aspectele cognitive se suprapun peste animalitatea noastră. Aceasta este contradicția fundamentală a ființei umane.

Lupta sfâșietoare dintre animalitatea și umanitatea noastră.

Dintre inconștientul și conștientul nostru.

Acesta este păcatul capital. În acest moment se moare, sau se trăiește autentic. Aceasta este căderea sau înălțarea!

Și aceasta este substanța miturilor, ne spune Joseph Campbell.

Inclusiv cel edenic, al fructului oprit.

Din conflictul între instincte, pulsiuni, inconștient și eu, supraeu, imperativele culturale, sociale, spirituale, se poate eșua în nevroză, psihoză, sau dimpotrivă, poate fi descoperită calea creativă prin care ne putem tranzacționa, cele mai intime aspirații, ne integrăm și realizăm armonios, evoluăm ca un erou, chiar dacă unul banal, care învinge stereotipia și monotonia unei existențe terne, dar în care poți descoperi la tot pasul nestemate și giuvaeruri culturale, spirituale. Și printre ele, pe celălalt! Semenul!

Cum se poate realiza acest lucru? Când suntem îndopați cu mediocritate, consumerism, primim numere seriale, suntem masificați, înregimentați, marketați, spionați, decimați, după criterii străine nouă?

Descoperă-ți vocația și pasiunile. Trăiește autentic. Urmează-ți întotdeauna intuiția, visul, ascultă chemarea destinului tău! Fii în fiecare moment viu, racordează-te concomitent la prezent – aici și acum – cât și la cele mai nobile și generoase principii ale existenței.

Nu accepta scurtăturile, acceptă negocierea și compromisul intereselor, dar nu a principiilor tale, instituționalizeazăți instinctele și pulsiunile, dă ce ai mai bun din tine, dăruiește-te, fii dispus să sacrifici timp, muncă, energie, talent: consumă-te pentru ceilalți – Iubește. Vei primi înmiit! Și vei fi împlinit, fericit!

Să fim Oameni Întregi, Integri! N-aș vrea să credeți că vorbește sau scrie cineva care este deja. Da’ de unde! E cale lungă. Alții, celebrități, nu anonimi, au încercat! Filip 3, 12-14. Parcursul e totul! Ca și fericirea!

Cea mai banală interconexiune, cea mai cotidiană întâlnire, pot fi transfigurate într-un moment astral!

Nu, adevărul nu este obscur!

Este doar profund, adânc, complex.

Veți cunoaște adevărul și veți fi liberi. In 8,32.

Cain și Abel*

Privesc cele două nume din acest titlu și mă întreb dacă ordinea este pur fonetică sau ține seama de ordinea nașterii, de alte simboluri inconștiente ale grupurilor pe care le reprezintă aceste două personaje mitologice.

Crima lui Cain nu este doar prima crimă mitică din istoria culturală a omenirii, dar este și debutul conflictelor religioase care au fost și sângeroase, și războinice, și crude, deși au fost purtate în numele celor mai pașnice și sfinte idealuri.

Abel reprezintă tipul vânătorului, al prădătorului, păstorului, care vânează și sacrifică pentru a supraviețui. Lanțul trofic necesar vieții, pus la punct în acest sens, este de-a dreptul impresionant, crud și plin de învățăminte.

https://en.wikipedia.org/wiki/Predation

Campbell remarcă dezvoltarea timpurie a miturilor legate de această etapă a dezvoltării omenirii și subliniază considerația și respectul față de vânat, totemurile și tabuurile legate de acesta, sacralizarea relației intime, vitale, a acestui cuplu bizar, rolul sentimentului de vinovăție și sublimarea sa, din instinct de supraviețuire sau impuls individual, în principiu sacru al perpetuării vieții.

Ce a devenit această mitologie?

O regăsim sub forma jertfelor, inclusiv umane, aduse zeilor ca ofrande, de ispășire, pentru pecetluirea unui legământ, sacralitatea vieții și cruzimea morții, fiind transferate asupra relațiilor, socializate, instituționalizate.

Viața, moartea, vinovăția, păcatul, jertfa, expierea, par să fie filonul genetic principal al religiei, care se naște, prin ceea ce are ea esențial, în perioada dezvoltării omului ca vânător și prădător. O etapă necesară, un mod de viață, un stil de supraviețuire, valabil și astăzi, perpetuat prin valențele sale, sublimate, civilizate, verificate ca eficiente.

Interesant, că în primul conflict religios violent, vânătorul, prădătorul, devine victimă, printr-un fel de act compensatoriu, reparatoriu: iată unde conduce modul tău de viață! Abel: omul credincios, omul religios. Victimă inocentă, pașnică a agresivității violente nejustificate, gratuite. Este oare chiar așa?

Prima dilemă.

În orice caz, de partea lui este autoritatea, divinitatea, simbolul, sacralitatea.

Ce și pe cine reprezintă Cain?

Oamenii testează spontant și de nevoie – foamea îi împinge – plantele, fructele, semințele – uneori cu prețul suferinței și chiar al vieții. Le selecteză, încep să le răsădească, să le cultive și amelioreze. Așa se naște agricultura, se trece de la viața nomadă la cea stabilă, de la corturi și peșteri, la bordeie și case, la așezări și cetăți, la civilizație. Hoardele devin colectivități și societate. În spatele acestor ocupații, priceperii și uneltelor pe care le presupun, se află agricultura, știința și tehnologia. Armele și războiul. Instrumentele muzicale și arta. Citez din Biblie. Genesa 4,21.22.

Cain, viitorul criminal, nu vine cu jertfa, cu sentimentul vinovăției și culpabilitatea păcatului. El vine cu darul de mâncare și mulțumire. El este vegetarianul. De ce nu este acceptat?

Să ne mire că cele două categorii s-au intricat atât de mult până azi? Că și-au dat mâna, și-au făcut împrumuturi și compromisuri – reciproc avantajoase, desigur.

Pentru că el, Cain, reprezintă omul secular, umanitatea și civilizația. El vine fără complexe și fără vinovăție. El vine doar cu mulțumire și recunoștință, fără datorii și fără obligații. El se oferă pe sine. Inacceptabil!

Pe vremea aceea, sacrul și mitul reprezentau atotputernicia!

Frustrare. Mânie. Impulsivitate. Jertfă se cere, jertfă aduc! Fratricid. Crimă. Violență. Consecințe.

Cât timp există suferință și moarte, pierderi și devastare, religia va câștiga. Fiindcă ea aduce mângâiere, speranță, promisiunea compensării nemăsurate, infinite. Adică exact ceea ce trebuie, remediul ideal, panaceul.

Dar putem trăi fără știință și thnologie, fără confort și civilizație? Nu putem! Cain trebuie să trăiască! Cât mai departe! Însemnat, ostracizat! Iar, dacă mai nou, nu-l mai putem alunga, ne izolăm noi. Isihasmul și ghetourile neoprotestante.

Este adevărat că civilizația și confortul aduc timp liber, vicii și plăceri, pervertiri și perversiuni. Un rău ne-necesar. Unele sunt pur și simplu a doua natură, obiceiuri, efecte secundare, adversități naturale, mutații.

Ca în orice mit, totul pare ireal și totuși atât de adevărat și semnificativ.

Abel este ucis și totuși supraviețuiește. Chiar foarte bine. Moștenitorii săi sunt religiile și miturile lumii. O înțelepciune aparte, a artei și spiritului. A istoriei și trecutului, cu învățămintele sale. A celor vii și a celor morți, deopotrivă. A celor veșnice. Eternitatea este partea lor. N-o duc rău nici pe lumea asta.

Conform legilor biblice, antice, ale talionului, Cain ar fi trebuit să moară. Dar mitologia funcționează și în cazul său. El îi reprezintă pe industrioși, pe oamenii inventivi și curioși, pe cei ce duc omenirea înainte, spre viitor.

Va fi oare, primul conflict și ultimul conflict? Optimist fiind, nu cred. Se va stinge de la sine, prin lipsă de combatanți și de motivație. Realist fiind, va mai persista. Până ne vine mintea la cap.


  • Ideile apologetice ale lui Sorin Petrof, în favoarea lui Cain, și The Power of Mith a lui Josef Campbell mi-au inspirat aceste gânduri.