Strugurii mâniei
1 ianuarie 2024 Lasă un comentariu
Relaxati-va, nu este revolutie
1 iunie 2020 58 comentarii
Agenți britanici care i-au urmărite pe cei doi emigre ruși prin Londra au ajuns la concluzia ca sunt inofensivi. Ce-i drept, interesul lor pentru clădiri și locuri istorice putea trezi suspiciunea ca planuiesc sa pună vreo bombă dar cei doi păreau interesați mai degrabă de istorie și cultura. Cand, în cele din urma, vizitand biblioteca de la British Museum, cel mai în varsta, un tip scund si chel, cu barbuta roșie, a spus cu entuziasm celui mai tânăr, un ochelarist înalt si slab: “așa trebuie sa facem și noi”, agenții au înțeles că cei doi sunt mai degrabă niște lunatici. Adevărații revoluționari ard biblioteci nu cad în extaz în fața rafturilor pline de cărți.
Tipul cu barbuta, așa cum probabil banuiti, era Lenin, si avea sa petreaca multe ore in biblioteca de la British Museum conspectand cărți de fizica teoretică și științe economice. Nu pregatesti rasturnarea tarului argumentand ca atomul este divizibil si debitand nonsensuri ca “oligarhia financiara”. Celalalt emigre era, bineinteles, Trotsky.
Cativa ani mai târziu, un grup mic si obscur s-a adunat la Londra pentru a planuii revolutia in Rusia. Agentii britanici au înregistrat conștiincioși numele lor: Lenin, Trotsky, Stalin, Zinoviev, Kamenev, Litvinov, si scriitorul Maxim Gorky, singurul nume cunoscut de publicul larg. Discuția a fost sterila si axata pe probleme teoretice sau de organizare a unui partid minuscul numit bolshevik. Nu s-a plănuit nici un act violent cu excepția lui Stalin care susținea spargerea de bănci pentru a finanta revoluție, însă Stalin părea un tip prea șters sa fie luat în serios. Concluzia agenților britanici: oamenii aceștia sunt niste looseri. Nici un pericol. Sa ne ocupăm mai bine de adevărații revoluționari, cei care pun bombe și inițiază proteste violente pe strada.
Încă zece ani și numele looserilor obscuri va fi în toate ziarele si pe agendă oricărei ședințe a guvernului sau a serviciilor de intelligence. Alt sfert de secol și Churchill va face pelerinaj la Moscova sa îi faca plocon lui Stalin un servetel cu estul Europei împărțit in procente. Lenin nu a fost inca ingropat si ucenicii sai așteaptă cu credință sa invieze. Fantoma trenului lui Trotsky bântuie lumea.
Prima concluzie este aceea ca agenți britanici nu au înțeles cum se fac revoluțiile. A doua este ca facem aceeași greșeală. Contrar prejudecatilor, revoluțiile nu se nasc din violență și haos ci din idei si planuri bine gandite. Violenta și haosul sunt preludiul fascismului.
În US nu va fi revoluție pentru că protestatarii nu au idei ci doar emoții primare. Întrebarea este dacă va fi fascism.
Ideea
2 ianuarie 2018 51 comentarii
Intaia oara, brusc, fara sa stiu,
De dincolo de lucruri am vazut Ideea,
Cum vezi, cand se despica norii grei
Si negri
Zigzagul de argint al fulgerului viu (Camil Petrescu, Ideea).
In 1915, Lenin era dezamagit. Revolutia parea o cauza pierduta. Partidele socialiste muscasera adanc din fructul nationalismului. Proletariatul european se lupta impartit pentru Dumnezeu si Patrie. Marx fusese falsificat.
In acest context, Lenin face ce a facut Saul din Tars cand s-a lovit de perete in drumul spre Damasc: a plecat in pustia Arabiei sa reinterpreteze sulurile profetilor. Lenin iese din viata publica si se inchide in bibliotecile europene sa il ia pe Marx de la capat, adica de la Hegel.
Notele lui Lenin din Hegel au fost considerate atat de periculoase de comunisti incat nu le puteai gasi in biblioteci. Revolutiile – citeste Leinin in Hegel – nu le fac masele si nu sunt determinate economic. Revolutiile le face Ideea. “Istoria este evolutia ideii de libertate” scrie filozoful german.
Pentru a face o revolutie, Ideea trebuie sa infecteze mintea unui om supra-dotat, ambitios, egocentric, caruia nu-i tremura mana sa verse sange, pe care Ideea il foloseste si apoi il scuipa din gura sa moara timpuriu. Adevaratul revolutionar, intelege Lenin, urmeaza Ideea, nu vointa poporului, bun doar sa sparga vitrine si sa revendice paine si circ.
Hegel spunea ca a vazut Ideea atunci cand l-a vazut pe Napoleon calare, in copilarie. Eugène Delacroix a vazut-o intr-o pariziana cu tricolorul in mana in 1830. (Pasajul cu Incoronarea zeitei ratiunii din Marea Lupta este caricatura aceluiasi motiv).
Am vazut Ideea intr-o iraniana cu parul dezvelit si pumnul ridicat, folosind hijabul pentru a se proteja de gaze lacrimogene. Zilele astea, Teheranul nu crede in lacrimi.
Nu cred in democratia religioasa. Valoarea democratiei nu consta in faptul ca acorda un vot celor 999 de prosti intr-o mie. Valoarea democratiei consta in faptul ca acorda o voce celor 1 la mie in dezbaterea publica, ca tolereaza dizidenta si disobedienta civica. Democratia religioasa cu care se lauda Iranul este tirania celor 999 de imbecili asupra celor 1 la mie, reprezentati de femeia care nu crede in hijab, lacrimi, si puterea venita din cer.
Apusul crede in lacrimi. Apusul nu este (deocamdata) o teocratie care arunca bombe lacrimogene. Este o idiocratie care arunca imagini lacrimogene. Tot ce are media de facut este sa ne arate imaginea fara substanta a victimelor dusmanilor Apusului. Apoi Apusul sta la TV mancand pizza si priveste cum cad bombele in numele drepturilor omului. Apusul se afla in versiunea digitala a pesterii lui Platon. Vede imagini dar este orb la idei.
De accea, femeia care nu crede in lacrimi, hijab si Quran, femeia infectata de idei, nu este vazuta ca Ideea, ci doar ca o problema social-economica.
Propaganda occidentala si Iraniana sunt de acord cu privire la faptul ca problema in Iran este economia. “It’s the economy stupid” suna sloganul marxist al capitalismului corporat de stat. It’s not the economy, idiot. Pana si Lenin, cat era el de marxist, a inteles ca “pace, paine, pamant” e doar un slogan, si ca poporul nu face revolutii, ci doar betii si acte de vandalism. Revolutia inseamna educatie, electrificarea satelor, disciplina, biciul pe popor, si cativa popi spanzurati de stalpii de telegraf. Revolutia este actul unei minoritati care se foloseste oportunist de furia populara pentru a face un pas inainte, impotriva poporului indobitocit de votca si superstitie. In 2017, revolutie ar inseamna un imam spanzurat cu un hijab.
Este momentul sa amintim aici ipocrizia feminismului occidental, care tace cu privire la femeia oprimata in Islam dar urla si miauna cu privire la oprimarea femeii musulmane in Apus, pentru ca nu are voie sa transforme un bazin public intr-o ciorba de microbi si secretii acumulate sub varza foilor de vesminte canonice. Pussocratele si pussygraberii sunt uniti in atitudini reactionare.
Va fi revolutie in Iran? Nu stie nimeni. Poporul va fi gata oricand sa isi apere lanturile si Iranul este o democratie religioasa. In mod sigur, Apusul nu o doreste.
Insa, la fel de sigur, de la Camil Petrescu citire, „de dincolo de lucruri am vazut Ideea”.
Mesia si abuzul de istorie
8 aprilie 2015 52 comentarii
In faimosul sau eseu „Vom Nutzen und Nachteil der Historie für das Leben”, in traducerea lui Kaufmann: “The Use & Abuse of History”, Nietzsche argumenteaza ca “abuzul de istorie”, adica istoria ca scop in sine, anemizeaza. Istoria ar trebui dimpotriva sa serveasca viata. Nietzsche se ofera pe sine ca exemplu:
But I must be allowed to ascribe this much to myself on account of my profession as a classical philologue, for I would not know what sense classical philology would have in our age unless it is to be effective by its inappropriateness for the times, that is, in opposition to the age, thus working on the age, and, we hope, for the benefit of a coming time.
Ma intereseaza un studiu al istoriei Noului Testament fara abuzul de istorie. Adica, parafrazandu-l pe Nietzsche, nu vad sensul NT pentru timpul nostru altfel decat (tocmai) prin incompatibilitatea si opozitia fata de timpul nostru. Modelul pentru un astfel o astfel de istorie este chiar incompatibilitatea si opozitia NT fata de propriul timp.
NT se descopera istoricului ca o serie de erori. Evanghelistii ar fi interpretat profetiile mesianice dupa ureche. La care se adauga naivitatea de a fi crezut ca un evreu rastignit putea fi altceva decat alt evreu rastignit. Aici abuzul de istorie nu face altceva decat sa repete obiectiile rabinilor si ale istoricilor clasici.
Intrebarea este insa daca un Mesia revolutionar ar fi avut vreo sansa sa se nasca din exegeza stiintifica a unor texte care au fost scrise cu scopul de a conserva status-quo. Sau daca YHWH, asa cum il cunoastem din aceleasi scripturi, poate fi luat la palme. Nu mai intreb daca ar fi putut trece prin capul cuiva, indiferent de religie, ca Dumnezeu poate fi crucificat.
Greseala consta in faptul ca evanghelistii sunt vazuti ca niste studenti la scoala de popi care nu si-au invatat bine lectia, cand de fapt ei exploateaza fisurile iudaismului. Ceea ce au invatat ucenicii de la Iisus si de la Pavel a fost cum sa lucreze sistemul dinlauntru.
Spune Nietzsche:
These are the services which history can carry out for living. Every person and every people, according to its goals, forces, and needs, uses a certain knowledge of the past, sometimes as monumental history, sometimes as antiquarian history, and sometimes as critical history, but not as a crowd of pure thinkers only watching life closely, not as people eager for knowledge, individuals only satisfied by knowledge, for whom an increase of understanding is the only goal, but always only for the purpose of living and, in addition, under the command and the highest guidance of this life. This is the natural relationship to history of an age, a culture, and a people: summoned up by hunger, regulated by the degree of the need, held to limits by the plastic power within, the understanding of the past is desired at all times to serve the future and the present, not to weaken the present, not to uproot a forceful living future. That all is simple, as the truth is simple, and is also immediately convincing for anyone who does not begin by letting himself be guided by historical proof.
Voi lua ca exemplu profetia nasterii din fecioara. Isus era in acte fiul lui Iosif. In versiunea birtherilor ar fi fost de fapt fiul din flori al unui soldat roman numit Panthera. Orice pretentie mesianica era astfel exclusa. In acest sens, singurul argument valid ar fi fost certificatul de nastere de la templu. Asta nu ar fi oprit barfa, dar ar fi satisfacut legea.
Matei si Luca ofera acest argument, desi difera cu privire la genealogia lui Iosif. Oricum, ambele surse il declara pe Iisus fiul lui David, singurul lucru important pentru sustinerea pretentiilor mesianice. Si totusi, ambii evanghelisti isi darama propriul argument, afirmand ca, totusi, Iisus nu a fost cu adevarat fiul lui Iosif, ci fiul lui Dumnezeu nascut din fecioara.
Este ca si cum evenghelistii ar spune: putem oferi dovezi ca Iisus este din linia lui David, dar nu ne intereseaza, pentru ca astfel am confirma iudaismul. Legea cere ca Mesia sa fie din neamul lui David. Noi spunem ca Mesia este abrogarea legii.
De ce este importanta profetia din Is 7:14? Pentru a legitima mesianitatea lui Iisus in iudaism? In acest caz, argumentul este cel putin discutabil. Motivul este insa diametral opus. Nasterea din fecioara intrerupe linia lui David. Dupa lege, Mesia nu are nici un drept in iudaism. Mesia este abrogarea legii, sau este respins implicit.
Mesia este homo sacer prin excelenta, omul dezbracat de orice calificativ social. Cu alte cuvinte, Mesia nu poate fi decat un condamnat, rastignit chiar de la nastere.
Pavel, care a scris inaintea evenghelistilor, nu pomeneste nimic de nasterea din fecioara. Marcu si Ioan ignora istoria, pentru ca publicul lor nu este dintre iudei. Mai mult, in contextul mitologiei pagane, argumentul nasterii din fecioara ar fi fost ceea ce a devenit in timpul nostru. Adica un alt argument pentru status-quo.
Nu este nimic revolutionar intr-o zeita care ramane vesnic virgina sau intr-o nascatoare-de-dumnezeu care ramane virgina dupa nastere. Asemenea miracole satisfac imaginatia populara si consolideaza ordinea existenta.
Insa daca Mesia se afla deasupra legilor de succesiune, si Dumnezeu este indiferent la onoare sociala, atunci Mesia ar putea fi chiar si fiul unei taranci sedusa si abandonata de un soldat roman, iar aceasta poate fi o sfanta in ciuda disgratiei sociale. Atunci orice femeie care naste intr-un grajd un copil fara tata este nascatoare-de-dumnezeu. Asemenea afirmatii sunt insa prea tari pentru urechile de atunci sau de acum. La fel ca in filmul “Life of Pi” adevarul poate fi digerat doar ca poveste-miracol.
Revolutie?
21 ianuarie 2012 170 comentarii
Anno Domini 26 – Machiavelli
19 iulie 2011 90 comentarii
Revolutia Araba ca Tragedie si Farsa
5 aprilie 2011 42 comentarii
Hegel comenteaza undeva că toate faptele mari si protagonistii lor in istoria lumii apar, ca să spunem aşa, de două ori. El a uitat să adauge: prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă. Karl Marx, 1852.
Revolutia araba este o farsa. Tragedia a avut loc acum o jumatate de secol.
Aduc in favoarea acestei afirmatii argumentul celor care ma vor contrazice: “revolutiile arabe sunt revolte spontane ale maselor impotriva exploatarii si tiraniei.” Tocmai asta este problema.
Poporul nu face revolutie. Dati-mi pace cu mitul poporului care lupta pentru libertate. Poporul sparge vitrine, linseaza, si cere un tap ispasitor. “Prosti da’ multi.” Revolutia o face clasa de mijloc care foloseste furia populara pentru a inlatura clasa conducatoare si a-i lua puterea in numele poporului. Scopul activistului revolutionar nu este satisfacerea cerintelor strazii ci folosirea lor. Cititi “Ce-i de Facut” de V.I. Lenin, care stia ceva despre revolutii. Thomas Paine, Marat, Danton, Robespierre, Lenin, Trosky, Stalin, Mao, au fost intelectuali dezradacinati, uneori de mana a treia, ale caror aspiratii nu aveau nimic in comun cu poporul dar stiau sa coboare ideologia in strada.
Obiectivul adevarat al revolutiei nu este dorit de popor. Poporul se teme de ceva nou. Poporul vrea restaurarea privilegiilor pierdute. Revolutionarul vrea transformarea radicala a societatii. Domnia terorii, care insoteste orice revolutie, nu este indreptata impotriva clasei conducatoare asa cum se pretinde, ci impotriva poporului. Adevaratul agent al revolutiei nu este omul de rand ci comisarul. Comisarul stie ca inamicul lui este traditia si ca singura putere capabila sa infrunte traditia este domnia terorii.
Revolutiile duc la castigarea unor libertati si pierderea altora. Balanta difera de la o revolutie la alta. Dar orice revolutie duce la disciplina sociala si progres. Pretul este de obicei platit in ceea ce Stalin numea “statistica”. Cu cat traditiile sunt mai adanci in popor, cu atat statisticile sunt mai mari. O adevarat revolutie intre arabi ar duce la cifre astronomice.
Din acest punct de vedere, adevaratii revolutionari arabi au fost Gamal Abdel Nasser si Anwar Sadat. Esecul lor se explica prin faptul ca nu au avut curajul sa fac ceea ce au facut Lenin si Ataturk. Lenin a intrat cu baionetele in biserici. Ataturk a interzis hijabul si turbanul in spatiul public. Suna dur, dar istoria are legile ei si nu este sensibila la corectitudine politica. Nivelul scazut de educatie al arabilor face imposibila infectarea strazii cu idei sociale radicale. Islamul a ramas ideologia legitima si Islamul este antiprogresist prin natura lui.
Un alt motiv care a dus la esecul revolutiilor arabe din a doua jumatate a secolului trecut este acela ca in contextul razboiului rece, orice reforma progresista era suspecta de marxism si aliniere cu URSS. US a cautat mai intai sa foloseasca nationalismul arab impotriva marxismului si apoi Islamul radical impotriva nationalismului secular, ca dupa aceea sa vaneze monstrul pe care l-a creat la fel ca celebrul doctor Frenkenstein.
In 1953 Mohammed Mossadegh primul ministru al Iranului a fost rasturnat printr-o operatie coordonata de CIA din teama ca ar putea aluneca prea mult spre stanga. Gloate inarmate cu bate si cutite, platite din cufar diplomatic, controlau strazile intimidand opozitia. Doua decenii mai tarziu gloata s-a intors impotriva dusmanilor lui Khomeini. Partidul nationalist Baat a fost sustinut in Siria impotriva rivalilor marxisti. In 1963 Sadam si partidul Baat au fost sprijinite sa ia puterea inpotriva influentelor internationaliste.
Sadam a fost dusmanul neimpacat islamismului si al teroristilor fundamentalisti. Totusi a trebuit sa suporte mania unui electorat indobitocit de religie si talk-radio pentru ceea ce facusera islamistii. Rezultatul a fost re-islamizarea Irakului. Islamul „moderat” ramane optiunea vestului pentru tarile arabe, indiferent de aspiratiile claselor educate.
Faimosii “freedom fighters” care au redat afganilor libertatea de a interzice educatia femeilor si a le impune burka lupta acum impotriva lui Gaddafi ajutati de aceiasi putere care i-a ajutat acum un sfet de secol impotriva rusilor. O jurnalista este violata in plina zi in Cairo. O alta este torturata si molestata in Lybia. Imami radicali arunca flacari in Moschei si statii TV. Poporul cere libertatea de a ucide cu pietre femeile adultere. Un infidel este ucis cu pietre de revolutionari. In acelasi timp, analisti politici discuta despre rolul Islamului in noile democratii arabe.
Aplaudam atunci cand vedem la CNN palate de tirani aruncate in aer si armate spulberate. Acceptam cu seninatate filosofica inevitabilitatea victimelor inocente. Dar este tabu sa te legi de lanturile care leaga 700 milioane de femei. Aruncam bombe pentru dreptul de autodeterminare cultural-religioasa al gloatelor ramase in secolul VIII. Nu ne sinchisim de drepturile individuale ale victimelor unei religii anacronice.
Stiu ce veti spune. Acestea sunt episoade triste dar neesentiale. Cand vor fi liberi de tirani domestici si exploatare imperialista, oamenii se vor civiliza si asemenea lucruri vor inceta de la sine. Quranul va devenii un fel de Magna Charta a lumii arabe aparand drepturile femeii si libertatile civile. Democratia va inflori in teocratie. Imamul si activistul liberal vor paste iarba impreuna ca lupul si mielul in Paradis. Singurul obstacol in calea acestei stari edenice sunt cativa tirani si, fireste, imperialismul.
Ma indoiesc.
Cand ultimul imam va fi spanzurat cu hijabul ultimei musulmane emancipate, voi crede si eu in revolutia araba. Pana atunci, eu zic sa ne pregatim pentru ce-i mai rau. Si ce poate fi mai rau decat o imensa criza a ptrolului, insotita de un val de imigratie islamica, terorism si razboi?
Fireste ca poate fi ceva mai rau: islamofobia.
Anno Domini 08 – Ce-i de Facut?
28 decembrie 2010 49 comentarii
oxigen2 
Comentarii recente