2017: Isterie si Fetisism Politic

Ce este lumina care se apropie de la capatul tunelului?

Polihronu m-a prins bine cu Frankfurt School.

Cineva ar trebui sa scrie Dialectica Scolii din Frankfurt. Exista o teza fundamentala cu care nu pot sa nu fiu de acord. Este ceea ce a postat Ianis din Monty Python : marxismul clasic este neutralizat de cultura de consum. Pizza et circenses. In US putem adauga mass media evanghelica la cultura de consum.

Dialectica postmoderna a asa-numitului „marxism cultural” este o mutatie in legea lui Godwin: orice conversatie despre problema „privilegiului alb”, a „tavanului de sticla”, si a zidului de despartire in WC-urile publice, (comparat cu cel din WC-urile din Sud in era Jim Crow), va ajunge in mod obligatoriu la o comparatie cu Hitler.

Naratiunea conform careia germanul de rand este raspunzatorul principal pentru Holocaust este baza naratiunii conform careia albul fara college din US este purtatorul aceluiasi tip de ura etnica/homofobica/misoginista care, prin Trump, pregateste steaua galbena pentru musulmani si genocid pentru minoritati. Efectul este ca, atunci cand muncitorul american se plange ca face trei joburi si nu-i ajung banii, i se aminteste ca el se plange de fapt impotriva impartasirii unor privilegii obtinute prin furt si exploatare cu cei pe care i-a jefuit timp de cateva secole. La fel cum aliatii au spus berlinezei violate de Armata Rosie „you had it coming, bitch”. Legea lui Godwin 102: orice justificare a coruptiei si status-quo-ului va apela la argumentul pericolului neo-nazist.

Dialectica Iluminismului este este probabil mai bine exprimata de Peter Sloterdijk:

Cynicism is enlightened false consciousness. It is that modernized, unhappy consciousness, on which enlightenment has laboured both successfully and unsuccessfully. It has learned its lessons in enlightenment, but it has not and probably been not able to, put them into practice.

Sloterdijk sustine ca, impotriva cinismului iluminat al elitelor, strada raspunde cu cinismul plebeian, care parodiaza cu obscenitati sloganurile “iluminate” in spatele carora recunoaste jocul puterii. In timpul nostru, obscenitatea plebeiana se manifesta prin incalcarea normelor de corectitudine politica si epitete rasiale, folosite cu scopul exclusiv de a ofensa sensibilitatile liberale. Mesajul nu este rasismul, ci refuzul autoritatii morale a elitelor liberale.

Americanii nu l-au votat pe Trump ci limbajul lui. Asta nu inteleg mamele disperate care intreaba: „cum voi explica fetitei mele ca presedintele nostru trage femeile de pussy”. Simplu. Explica-i ca „virtutea pentru dansii ea nu exista, insa, vi-o predica… minciuni si fraza-i totul ce statele sustine”. Acesta este adevaratul mesaj al electoratului. La data asta, conservatorii si liberalii sunt la fel de putini credibili pentru majoritatea care nu a fost spalata la creier intr-un campus studentesc sau intr-o biserica fundamentalista.

Anul 2016 a fost anul mirabilis in America, cand ceva incredibil s-a intamplat: majoritatea americanilor au fost gata sa voteze pentru Socialism. Tradarea democratilor i-a facut sa voteze impotriva sistemului pur si simplu. Votul pentru Trump nu a fost un vot pentru conservatori ci pentru Revolutie. Sa nu uitam ca arhitectul victoriei lui Trump, (si, spre deosebire de el, cel care are cu adevarat o filozofie politica), Steve Bannon, s-a autodeclarat “un leninist” (Daily Beast, 2102) care intentioneaza sa distruga sistemul cu orice pret, si il citeaza pe Marx atunci cand critica corporatismul de stat american. Ciudat conservator.

Hegel interpreteaza revolutia ca o cascada de negatii-a-negatiei. Asta inseamna ca prima negatie, cea a sistemului, este si prima sa ajunga la ghilotina. Sinteza finala este impredictibila.

Deocamdata, americanii vad o lumina la capatul tunelului. Jumatate din ei cred ca este soarele. Cealalta jumatate cred ca este un alt tren care se apropie in viteza pe aceiasi linie. Om vedea.

Curat Caragiale (Trump) – Curat Orwell (Hillary)

Pentru a intelege dezbaterea intre “fascistul” Trump si “democrata” Clinton, e musai sa citim eseul lui George Orwell, „Politics and the English Language” (1946).

Spune profetul:

The word Fascism has now no meaning except in so far as it signifies „something not desirable.” The words democracy, socialism, freedom, patriotic, realistic, justice have each of them several different meanings which cannot be reconciled with one another. In the case of a word like democracy, not only is there no agreed definition, but the attempt to make one is resisted from all sides. It is almost universally felt that when we call a country democratic we are praising it: consequently the defenders of every kind of regime claim that it is a democracy, and fear that they might have to stop using that word if it were tied down to any one meaning.

In traducere:

Cuvântul Fascism nu mai are are acum nici un sens decat in masura in care înseamnă „ceva nedorit.” Cuvintele democrație, socialism, libertatea, patriotic, realist, justiție au fiecare dintre ele mai multe sensuri diferite care nu pot fi împăcate unul cu altul. În cazul unui cuvânt ca democrație, nu numai ca nu există nici o definiție acceptata unanim, dar încercarea de a formula una intampina rezistenta din toate părțile. Exista un simtamant aproape universal că atunci când spunem despre o tara ca e democrata o laudam: prin urmare aparatorii oricarui tip de regim pretind ca acesta este o democrație, și se tem că nu vor mai putea să folosească acstl cuvânt in cazul ca este limitat la un singur sens oarecare.

In viziunea lui Orwell, noul limbaj indeplineste doua functii principale: sa neutralizeze emotional atrocitatile facute de propriul partid/guvern si sa canalizeze emotiile negative impotriva adversarului politic.

Doua lucruri s-au schimbat pe masura ce ne apropiem asimptotic de anul 1984. Mai intai, la vocabularul orwellian s-au adaugat polisemii noi: islamofobie, xenofobie, sexism, homofobie, interventie (militara) umanitara, terorism, axa raului, coexistenta, rasism, corectitudine politica, etc. In al doilea rand, in absenta sensului precis, cuvintele sunt folosite aproape exclusiv ca purtatoare de emotii politice.

Inapoi la dezbaterea prezidentiala. Trump este „fascist” (xenofob, sexist, rasist, etc.), adica nedorit de stabiliment, in timp ce Hillary sustine democratia (este anti-xenofoba, anti-sexista, anti-rasista, etc.), adica este dezirabila sau cel putin acceptabila pentru stabiliment.

Ca politica electorala, diferenta intre cei doi este ca Hillary apeleaza la frica in timp ce Trump apeleaza la manie. Alegatorii sunt prinsi intr-un cerc vicios in care motivul principal pentru care cineva o voteaza pe Hillary este frica de Trump, in timp ce argumentul lui Trump este mania fata de Hillary. Restul e ca in comedia lui Caragiale:

Din doua, una dati-mi voie: Ori sa se revizuiasca dar sa nu se schimbe nimic (Hillary), ori sa nu se revizuiasca dar sa se schimbe pe ici pe colo, prin punctele esentiale (Trump). Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis! (Aplauze în fund, sâsâituri în faţă).

Curat Caragiale. Curat Orwell. Curat 1984.

AD 1933/2016

Biserica catolica si elefantul cu umeras

In timp ce polonezele ies demonstrativ din biserici in timpul slujbei si agata umerase (simbolul avortului empiric) de crengi, americanii sunt suparati pe Trump ca vrea sa bage in puscarie femeile care comit avort.

Lasand la o parte zgomotul alb din media, Trump intelege foarte bine caracterul dilematic al politicii avortului. Declaratia lui are ca scop sa arunce dilema in tabara lui Cruz. Totodata, Trump isi pregateste probabil terenul pentru o schimbare de pozitie in nationale, deja anticipata in declaratii mai recente ca aceea ca Roe vs.Wade este legea tarii si trebuie respectata dincolo de vederil personale, sau ca Planned Parenthood face si lucruri bune.

Elefantul din sufragerie este teologia politica catolica. Acest aspect este tinut insa sub radar in discursul public. Situatia din Polonia ne ajuta sa triangulam baza ascunsa a razboaielor avortului.

Biserica catolica interzice contraceptia pentru ca zigotul ar avea un suflet nemuritor creat la conceptie. Din cauza pacatului originar, copilul trebuie sa se nasca si sa fie curatit prin botez. Altfel ajunge in Iad sau, in cel mai fericit caz, in Limbo. Clar si simplu? Nu va grabiti. Problema este mai complicata.

Alaturi de sufletul divin, fiecare om poseda un suflet animal mostenit de la Adam. Dumnezeu nu a suflat de doua ori suflare de viata, odata in Adam, a doua oara in Eva. Sufletul a trecut de la Adam la posteritate din spermatozoit in spermatozoit. De aceea Isus a trebuit sa se nasca din fecioara, adica dintr-un spermatozoit divin (al doilea Adam), ca sa fie fara pacat originar. Din acelasi motiv, o femeie cinstita nu poate oficia functii liturghice, dar un preot pedofil poate.

Sa luam de exemplu pacatul lui Onan. Suntem familiari cu explicatia vitalista motenita din secolul XIX, care vede in Onan un degenerat periculos pentru viitorul speciei. Teologii contemporani pun accent mai degraba pe caracterul egoist al sexului fara partener. Explicatiile moderne nu fac insa decat sa mascheze adevaratul motiv pentru care biserica condamna pacatul care poarta numele lui.

Conform invataturii iudeo-catolice, Onan poate fi considerat autorul primului holocaust impotriva poporului ales. Este Hitler versiunea 101. Intelegem acum si de ce pilula anticonceptionala si condomul sunt mai rele decat bomba H, in declaratiile papilor.

Intelegem si motivul pentru care biserica interzice stem-cell research, embrionii fertilizati in vitro, si clonarea. Motivul nu este etic ci dogmatic. Experimentele mentionate darama teologia spermatozoitului cu suflet si a zigotului persoana.

Biserica nu poate aduce acest argument in dezbateri legislative. Ca atare, a inventat un limbaj codificat in termenii “respectului fata de viata” (pro-vita). In acest fel, preocuparea bisericii pentru mantuirea spermei si zigotilor este deghizata in preocuparea iluminista pentru dreptul natural la viata, libertate, si cautarea fericirii.

In timpul miscarii Solidarność din Polonia anilor ‘80, Ioan-Paul II a folosit foarte eficient retorica iluminista impotriva comunismului. Ironia este ca in timp ce acesta din urma este o pervetire a Iluminismului, biserica este dusmanul lui istoric. Totusi dihotomia guvern catolic/guvern comunist a legitimat pretentiile bisericii din Polonia post-comunista si, impreuna cu acestea, legile anti-choice. Se pare ca noua generatie a crescut dincolo de falsele dileme ale anilor ‘90.

Sa ne intoarcem la Statele Unite.

Mai intai, asa zisul razboi cultural este de fapt un razboi electoral. Ambele partide sunt preocupate in primul rand, daca nu exclusiv, sa obtina cele mai multe voturi. Politica pro-life face parte din “southern strategy” pentru atragerea in partidul republican a acelei parti din societatea pentru care conservatorismul fiscal nu este atragator.

Trecand insa de aceste segment, argumentul pro-life se loveste de doua impedimente majore.

In primul rand, este vorba despre dreptul constitutional la “privacy”, in particular atunci cand femeia merge la medic. Acesta a fost dealtfel si argumentul curtii supreme in cazul Roe vs Wade, cand a decis ca orice femeie din US are dreptul constitutional la avort.

In al doilea rand, este separarea bisericii de stat. Aici protestantismul nu-i ajuta pe evanghelici. De aceea in numirile pentru curtea suprema conservatorii sustin juristi catolici. Catolicii stiu sa vorbeasca despre politica anti-choice intr-un limbaj care ascunde originea ei teologica. Mai mult, imbraca, asa cum am spus, retorica dreptului natural la viata. Cu alte cuvinte, suna foarte american.

Pe plan religios, gandirea catolica a infiltrat usor mediile evanghelice, in general lipsite de sofisticare teologica. Evanghelicii au devenit dusmanii de moarte ai stem-cell research si anticonceptionalelor in numele notiunii ca o celula este o persoana – fara sa realizeze ca obsesii similare la catolici sunt legate o soteriologie pe care dealtfel o resping.

Exista o alta problema pe care catolicii nu o aduc niciodata in discutie si evanghelicii nu o sesiseaza. Daca teologia catolica a reproducerii poate fi intr-adevar tradusa in limbajul dreptului natural si, de aici, in dreptul comun, atunci nu doar femeia care face avort dar si cea care foloseste pilula poate fi acuzata de omucidere. Neatenti la detalii, americanii se gandesc doar la medic (ca la un contract-killer) cand cer criminalizarea avortului. Dar ce facem cu femeile? Imaginea care vine in minte este o femeie care naste cu pistolul la cap.

Aici Trump a atins un nerv. O singura situatie de felul cum eram obisnuiti in Romania lui Ceausescu, sau cum se obisnuieste in America de Sud, ar fi suficenta ca americanii pro-life sa devina pro-choice peste noapte, probabil cu exceptia unei minoritati de zeloti religiosi.

Trump a adoptat o strategie de jiu-jitsu. In loc sa argumenteze pentru o pozitie moderata, le spune alegatorilor ca este dispus sa implementeze pana la capat politica anti-choice daca si ei sunt gata sa accepte consecintele la care nu s-au gandit. Nimeni nu-si doreste ca poster electoral elefantul cu un umeras in trompa.