Raspuns la o intrebare legitima – I

O discutie recenta la subsolul ultimei emisuni ma determina sa intind din nou degetele deja fripte catre un cartof fierbinte: evolutie sau creationism. Observati ca nu am scris „creatie” ci „creationism”. Pentru ca nu exista o opozitie intre evolutie si creatie, ci intre evolutie si „creationism”, „-ismul” indicand o ideologie. In acelasi mod nu sunt „evolutionist”, in sensul ca nu sunt adeptul unei ideologii materialiste in care evolutia explica totul – in genul lui Dennett sau Dawkins. Sunt un crestin care gaseste raspunsul oricarei intrebari ontologice sau morale in Dumnezeul care s-a descoperit descoperit la Cruce. In acelasi timp, recunosc validitatea epistemologica a stiintelor moderne ale vietii. Nu sunt singurul in lumea crestina, dar se pare ca sunt o exceptie intre ai nostri.

Sunt constient ca un numar de colegi pastori din US si Romania au facut o noua plangere impotriva mea, de data aceasta adresata Conferintei Generale. Este relevant faptul ca acesti colegi nu mi-au propus niciodata o discutie deschisa despre vederile mele. Orice contact a fost punctat cu zambete mieroase si nelipsitul „domnu’ cu tine”. Nu voi da nume si ma voi abtine sa interpretez motivele, desi lama lui Occam indica la piata volatila de pozitii cu salariu si asigurare medicala in biserica. Presupun insa ca acesti colegi si enoriasii lor au dreptul la o intrebare: cum este posibil ca un pastor intr-o biserica care tine Sabatul de la creatiune (sic) sa se exprime deschis in favoarea timpului adanc si a evolutiei organice. Consider ca orice credincios, coleg sau administrator, are dreptul sa-mi puna aceasta intrebare. Voi incerca sa-mi explic motivele.

Lecturile mele in literatura creationista au inceput cu doua lucrari clasice: „In cautarea unui raspuns” (titlul romanesc), un proiect coordonat, daca nu gresesc, de Jean Flori, (care a acceptat ulterior evolutia), si „Originea omului, destinul omului”, scrisa de apologetul mormon Joseph Fielding Smith. Ambele carti dezvoltasera ideile lui McReady Price, care la randul sau luase viziunile Ellenei White ca ipoteza stiintifica. Mai tarziu am citit cartea lui Henry Morris „Potopul Biblic”, care este tot o dezvoltare a ideilor lui Price. Intrucat credeam in inspiratia factuala a profetesei, mi-a fost foarte usor sa accept explicatii stiintifice care erau in acelasi ton cu ea, si am trecut usor cu vederea problemele dificile pe care le ridicau.

Una dintre probleme era dispozitia fosilelor in straturile geologice. Oricine face o excursie virtuala sau imaginara prin straturile geologice, nu poate sa evite concluzia ca fosilele indica o evolutie gradata de la formele cele mai primitive la cele moderne. Creationistii explica aceasta prin sortarea hidraulica a animalelor inecate la potop, incepand cu cele de pe fundul marii si terminand cu mamiferele de pe inaltimi. Explicatia este satisfacatoare pentru cineva care nu cunoaste distributia fosilelor decat in linii generale. Insasi viata marine, incluzand-o cea de pe fundul marii, evolueaza dintr-u strat in altul, la fel ca fiecare alta zona ecologica. Apoi fiecare forma de viata apare clar ca o adaptare noua a alteia din stratul inferior. In sfarsit, gradul de fosilizare creste de sus in jos.

O alta problema era aceea a datarilor radiometrice. Literatura creationista aduce argumente anecdotice despre cazuri de exceptie in care mostra a fost probabil contaminata. Am fost insa nedumerit de faptul ca masuratorile radiometrice, dezvoltate la mai bine de un secol dupa datarea stratigrafica, au confirmat cronologia relativa a fosilelor, si au impins mult inapoi vechimea lor absoluta. Nici un creationist nu a reusit sa-mi explice consistenta acestor masuratori, sau de ce ar gresi ceasurile atomice. Intodeauna se apeleaza la anecdotic (ignorand marja de erori acceptabile prin contaminare), sau argumente idioate de genul ca potopul ar fi modificat constantele fizice fundamentale.

Erau si alte probleme la fel de incomode pe care nu le voi aminti din lipsa de spatiu. Am fost insa dispus sa traiesc cu astfel de nedumeriri, acordant credit creationismului stiintific, din doua motive: mai intai, pentru ca era in armonie cu Spiritul Profetic, si dupa aceea, pentru ca imi recunosteam limitele. Eram sigur ca exista in afara Romaniei izolate de comunism oameni de stiinta crestini care au raspunsul la astfel de intrebari. Eram totodata sigur ca stiinta va descoperi in curand acel glont de argint care va rasturna castelul de carti al lui Darwin. Cu atat mai mult cu cat profetia arata spre o victorie a Babilonului religios impotriva Egiptului ateu. Pentru evolutionisti aveam raspunsul clasic: ambele teorii sunt plauzibile si ambele sunt doar atat, teorii. De aceea o voi prefera pe cea care imi ofera ceva mai mult decat maimuta si moartea. Cunoasteti lectia.

In primavara lui 1997 am vizitat o pestera in Tennessee. Studenta care ne servea de ghid ne-a aratat o gaura care „duce pana in iad” si de unde „se aud uneori gemete lugubre”. Daca torni apa, ne-a explicat ea, gemetele se domolesc. Apoi si-a cerut scuze imediat, admitand ca nu trebuie sa interferam cu justitia divina. Ne-a vorbit si despre o pisica uriasa al carei schelet fusese gasit in pestera, despre hill-bilies care faceau candva moonshine acolo, si bineinteles, despre soldatii confederati care folosisera pestera ca depozit de munitii.

Aveam o puternica dorinta sa-mi cer banii inapoi, dar m-am multumit sa o intreb la sfarsitul turului de ce nu ne-a dat nici o informatie despre originea geologica a pesterii sau despre pisica uriasa. Mi-a raspuns neasteptat de direct (pentru cineva proaspat venit din Romania). Spre surprinderea mea, studenta era pasionata de geologie si fauna preistorica. Pisica era un saber-tooth cat. Stia multe lucruri interesante despre originea lantului Apalasi (pe care eu nu le acceptam pe atunci) si despre pesterile din zona. Dar nu avea voie sa vorbeasca. „In America? You’ kidding me?” „Da, in America. Welcome to the Bible-Belt”.

Ne aflam nu departe de Dayton, unde in 1925 a avut loc faimosul proces al maimutelor. Acuzarea l-a chemat atunci pe McReady Price ca martor, dar profesorul adventist i-a sfatuit sa nu accepte argumenete stiintifice in proces. Apararea i-ar fi strivit cu Princeton si Harvard. Este ceea ce s-a intamplat mai tarziu la Denver.

Zona este presarata cu universitati si colegii religioase, intre care si Universitatea Adventista din Sud. Talk-show-uri locale varsa flacari impotriva lui Roe vs. Wade si a ocupatiei pagane inceputa cu victoria Nordului in razboiul civil. Camp-meeting-uri stil „ole-time”, cu vorbit in limbi si predici cu flacari si pucioasa, sunt organizate frecvent in resorturile izolate. Este o zona cu poezia ei, care iti aminteste de Elmer Gantry si Forest Gump simultan. Locul cel mai potrivit pentru o epifanie.

Atunci mi s-au deschis ochii.

(Va urma)

Anunțuri

Logos 85 – Realitatea Inconfortabila

Logos 84 – Sfinxul Gheturilor

Logos 83 – Neanderthal