Epikuros nu intra in Imparatie
30 august 2016 14 comentarii
Creștinism „ deschis și onest ” ?!?
28 august 2016 2 comentarii
”Este important ca în apărarea doctrinelor pe care le considerăm articole de credință fundamentale, să nu ne permitem niciodată să întrebuințăm argumente care nu sunt cu totul sănătoase. Acestea ar putea reduce la tăcere pe un oponent, dar ele nu fac cinste adevărului. Ar trebui să prezentăm argumente sănătoase care nu doar să închidă gura oponenților, ci să suporte cea mai strictă și mai minuțioasă cercetare. … Noi nu pretindem că în doctrinele cercetate de aceia care au studiat cuvântul adevărului, n-ar putea fi oarecare greșeală, fiindcă nici un muritor nu este infailibil. … Frații noștri ar trebui să fie dispuși să cerceteze într-un mod deschis și onest, fiecare punct de dispută..”
” Va exista o dezvoltare a înțelegerii, pentru că adevărul este capabil de o continuă extindere…. Explorarea adevărului din partea noastră este încă incompletă. Noi am adunat doar câteva raze de lumină ” Ellen White, Testimonies, vol. 5, pp. 708-709; RH, March 25, 1890; RH, August 7, 1894
Scurte impresii cu sau fara oxigen
23 august 2016 3 comentarii
Eddie: s-a inhamat la o dialectica hegeliana intre adventismul progresist-umanist si cel radical-evanghelic. Sa speram ca sinteza va apuca sa vada lumina zilei inainte ca adventismul dinastic sa trimita armatele lui Irod, cele iubitoare de prunci si de status quo.
Aurel Ionica: invidios cronic pe orice a facut, face sau va face Eddie, paraziteaza spatiul public cat de mult poate, in speranta ca va primi ceva atentie. Textele infantil-rautacioase sunt in concordanta cu asteptarile de la o relicva comunista+adventista pe cale de disparitie. Priviti-l cat inca puteti, in viitor s-ar putea sa platiti pentru accesul la muzeul ororilor azs care il va gazdui.
Paul, supranumit caporalul: Se arunca in orice transee il trimite Aurel Ionica, el nu gandeste, el executa. Si incaseaza. Ucenic perfect al scolii lui Aurel Ionica. Unicul. Dar valoreaza cat o academie (dupa unitatea de masura a lui AI).
Mariusandy: face invariabil echipa proasta cu oricine i se pare un bun aliat de moment, inclusiv Aurel Ionica cel cu scurta la mana de la prea mult dat cu subsemnatul. Nu se poate desprinde de clisee verbale imprumutate de la AI ( „eu versus voi”, „oxigenatii”), i-a mostenit pana si mania persecutiei. In limbaj de lemn se numeste laodicean.
Sonata: desi absent, se roaga pe margine pentru marea lovitura cand va modera inca un videoclip de youtube si va sparge recordul de 100 de vizualizari.Dupa ce a facut niste inregistrari cu Aurel Ionica, avand o pisica pe post de element de atractie, viseaza la o cariera de jurnalist-camionagiu. Antena 3 e cu noi.
Polihronu: sub aparentele unei lupte inutile contra imposturii si prostiei, face experimente „psihotronice” cu materialul brut oferit pe tava de baietii anteriori. Freud ar fi invidios pe asa vremuri de belsug. Bata-te logosul sa te bata!
Nimeni: duhul Maicii Tereza e cu el. Din pacate n-are resursele ei financiare si nici suficienti „vagabonzi” de salvat. Cel de la Chicago e pe lista neagra a Gestapo-ului din Silver Spring; daca se atinge de el, va deveni necurat pana seara sau pana se va scalda si va adormi cu pestii intr-o apa curgatoare din BibleBelt. Ingerii pazitori cu ochii albastri il imortalizeaza in cartile de aducere aminte. Cu pixul rosu.
Alexa: I-ar placea sa invite adventismul pe canapea, de preferat intr-o camasa de forta. Din motive logistice, ramane doar cu tehnica lui Charlie Hebdo. Sa speram ca nu va fi vizitata de vreun drept credincios, purtator de Kalashnikov, versiunea pe note, cu coperti de piele.
(a ramas cineva neservit? va rog sa ma iertati)
Jesus Market
20 august 2016 146 comentarii
Alexa a facut o analiza fina a subtextului intrebarilor lui John Tampa. Singurul lucru pe care intentionez sa-l adaug este ca subtextul si intrebarile nu erau ale lui ci ale acelui eluziv „noi” pe care Alexa l-a sesizat la fel de prompt. Cine sunt „noi”?
John a intentionat sa modereze o conversatie intre mine si o clasa de credinciosi care au fost surprinsi de evolutia mea din ultimii ani. Uni dintre acestia se considera inca pretenii mei dar nu inteleg ce s-a intamplat. Altii ma demonizeaza. Toti discuta aceleasi lucruri despre viata mea privata si apostazia de la evanghelia porcului si a dinosaurului contemporan cu Noe. „Edi a zis ca nu conteaza ce mananci si ce zi ti”. „Edi e evolutionist”. „Edi e iezuit”. „Edi e ateu”. Etc. John a preluat ideile si atitudinile in forma bruta lucru care nu m-a deranjat catusi de putin pentru ca mi-a oferit posibilitatea unui raspuns fara ocolisuri.
Unii au speculat ca Tampa a incercat sa ma reabiliteze pentru a ma face acceptabil publicului de la Jesus Market. Altii ca, dimpotriva, a vrut sa ma expuna. S-au exprmat ingrijorari cu privire la agenda mea secreta. Nu intentionez sa castig pe nimeni de partea mea dar vreau sa fac lucrurile clare.
Sa incepem cu Jesus Market. JM promoveaza o kerygma radical-evanghelica care in viziunea adventismului istoric este apostazie. Cuvantul „apostazie” este definit in epistola catre Galateni ca intoarcerea (ἀποστασία =intoarcere de la, dezertare) de la kerygma radical-evanghlica a lui Pavel la crestinismul iudaizant. Ironia consta in faptul ca adventismul istoric, cu accentul lui pe standarde de comportament, sabat, cele zece porunci, alimentatie kosher, si sanctuar, este chiar apostazia dupa definitia lui Pavel. Aceiasi iudaizanti definesc insa apostazia ca pe o intoarcere de la iudeo-crestinsim la crestinismul evanghelic. De aceea nu inteleg eforturile lor de a proteja JM de agenda mea „secreta”. Mai precis, inteleg totusi ca ei nu vor sa protejeze JM ci iudaismul epocii bronzului, impotriva infuentelor corosive ale modernitatii. Este o incercare de alianta oportunista.
In ce ma priveste, nu ma consider nici iudaizant nici evanghelic, ci umanist-crestin. Pozitia mea nu este un secret pentru cei de la JM, si John nu a incercat sa ma schimbe sau sa ma vanda ca altceva decat sunt. Daca m-au invitat sa tin un seminar o fac pe deplin constienti ca religia mea este in primul rand pentru aceasta lume. Nu este o agenda ci o doar profesiune de credinta.
O lectie importanta pe care am invatat-o din reactiile la acest interview, pentru mine cat si John deopotriva, este importanta de a nu incerca sa fi altceva decat esti si a nu oferi altceva decat ce ai de oferit. Lasam oportunismul pe seama celor pe care Pavel ii numeste „cainii aceia” si”scrajilatii aceia”.
„Unde este Edi Constantinescu acela care cineva L-a vazut pe Dumnezeu?”
19 august 2016 30 comentarii
Proaspăt înfiinţata televiziune cu neverosimilul nume Jesus Market a difuzat recent un interviu cu Edi Constantinescu. Titlul emisiunii? Revelator şi… nu prea. Vom vedea în continuare de ce. Aşadar, titlul este Interviu Edi Constantinescu – Povestea unei vieţi dedicate adevărului. Deşi subiectul emisiunii sugerează că va comunica spectatorului o experienţă personală a cuiva în căutarea adevărului, întrebările moderatorului John Tampa seamănă cu un rechizitoriu. Sau cu un interogatoriu poliţienesc în care acuzatului îi sunt puse anumite întrebări-capcană care să-l trimită la zid şi să-l facă să mărturisească ceea ce vrea însuşi intervievatorul. În cazul interviului-rechizitoriu sus-menţionat curajul, prospeţimea minţii şi consistenţa răspunsurilor invitatului au făcut din emisiune una bogată şi foarte interesantă. Rămâne totuşi modul total neprofesionist din punct de vedere jurnalistic în care interviul a fost realizat şi, mai mult, manipularea psihologică degajată din întrebările moderatorului şi folosită cu scopul de a transmite unei anumite categorii de spectatori un anumit mesaj.
În conturarea reflecţiilor şi a analizei pe care le veţi citi aici, am fost inspirată de un articol al lui Victor Popescu pentru revista de psihanaliză Cafe Gradiva în care analizează un recent interviu TV cu fostul ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, şi unde arată felul în care, prin răspunsurile sale, fostul ministru ocoleşte şi denaturează adevărul în cazul scandalului legat de infecţiile intraspitaliceşti din România (link aici către articol). În continuare, vom urmări punctual întrebările puse de John Tampa lui Edi – şi vă invit să reflectăm o clipă asupra lor. Menţionez că răspunsurile invitatului nu vor fi redate aici, însă le găsesc foarte faine şi cu adevărat inspiratoare pentru oricine le urmăreşte.
Moderatorul începe, bine pregătit pentru „discuţiile care le vom avea” (sic!), cu o experienţă personală avută de un tânăr a cărui viaţă a fost influenţată în urmă cu 20 de ani de Edi şi care astfel s-a hotărât să se convertească. Apoi, moderatorul lansează o primă întrebare:
El, acel tânăr, doreşte să ştie unde este Edi Constantinescu cel de acum 20 de ani,
şi, atenţie, continuarea,
ştii bine că astăzi eşti foarte controversat!
Avem, pe de-o parte, experienţa subiectivă a unui om, pe de alta este introdusă abrupt, pe post de argument (manipulativ), afirmaţia „azi eşti foarte controversat”. Atunci unde mai este acel tânăr cu experienţa lui subiectivă? Ca să nu mai menţionăm că tehnica jurnalistică a intervievatorului John Tampa este o catastrofă. Nu pui o întrebare al cărei răspuns se găseşte chiar în întrebare. Pentru că acest procedeu nu mai poate fi numit întrebare. Ori întrebi, ori sugerezi. Dar vom vedea că întreg interviul va cuprinde nenumărate asemenea exemple de întrebări cu răspunsul inclus.
Revenind deci la preocupările moderatorului John Tampa pentru viaţa dedicată adevărului a invitatului său, acesta mai face un pas şi pune o nouă întrebare, strâns legată de cea de mai sus, în care spune, citez,
Unde este Edi Constantinescu acela care cineva (sic!) L-a văzut pe Dumnezeu? Oamenii şi aceiaşi oameni care L-au văzut pe Dumnezeu, mulţi dintre ei nu-L mai văd pe Dumnezeu prin Edi Constantinescu!
Dincolo de preocuparea pentru traseul credinţei invitatului pe care întrebarea o sugerează în ciuda distorsiunilor ortografice „care este”, se ghiceşte deja un soi de pasiv-agresivitate la moderator care, după cum vom vedea, va creşte progresiv pe parcursul interviului.
Urmează o serie de întrebări la care vă solicit atenţia în mod deosebit pentru a vedea încotro duc ele.
Poţi să ne spui un pic despre familia ta? Despre părinţii tăi?
Invitatul răspunde adecvat. Apoi,
Relaţia ta familiară (sic!), ce ne poţi spune despre ea?
Pronumele personale la dativ „îmi” (vorbeşti), „ne” (poţi spune), „lui” (tânărului) pun o distanţă între moderator care este reprezentantul emisiunii, deci al televiziunii, deci al publicului-ţintă urmărit de aceasta, şi invitat. Dar nu este vorba doar de o distanţare (intenţionat sugerată astfel), ci şi de o superioritate sugerată prin „noi” în contrast cu „tine”, noi care îţi punem întrebări, tu care trebuie să răspunzi.
Şi, insidios,
Ce ne poţi spune de copil, de A.?
Invitatul înţelege unde bate întrebarea şi răspunde clar: „este ateu”.
Apoi artileria grea:
E ateu… ce crezi că l-a făcut să ia această decizie?
urmată de
E ceva de care eşti mândru? E ceva care ai ajutat (sic!) lucrul acela? Să devină ateu?
apoi
Crezi că acest lucru te-a afectat pe tine şi vederile tale?
Şi cu aceste întrebări-atac se termină prima parte a emisiunii-interogatoriu. Concluzia pentru spectatorul din publicul-ţintă? Evidentă…
Dar cum perversitatea unei anchete orwelliene deghizată într-un interviu TV (interesant că şi Edi a menţionat acest tip de procedură în emisiunea în discuţie) nu cunoaşte limite, după ce am aflat detalii „lămuritoare” despre viaţa personală a invitatului, să aflăm cum stă şi cu punctele fierbinţi ale doctrinei. Este chestionat în legătură cu subiecte incitante pentru cei care au fost avertizaţi de ereziile oxigenaţilor, precum Sabatul, evoluţionismul, credinţa în Dumnezeu şi Iisus, Vechiul Testament şi Moise, Ellen White şi ştiinţa. Iată introducerea „foarte jurnalistică” a acestei a doua părţi a emisiunii:
Sunt foarte multe discuţii în culise care spun că „l-am auzit pe Edi şi nu contează ce mănânci, nu contează ce zi ţii”. Şi totuşi, în Biserica Adventistă acestea au fost unele din punctele principale…
Ce se sugerează, de fapt? Dacă în BAZS acestea sunt puncte principale din doctrină şi oamenii au auzit că tu spui că nu contează ce mănânci sau ce zi ţii, atunci ce rezultă referitor la statutul tău de membru?… Păi aici este o contradicţie, nu-i aşa? Din nefericire pentru întrebarea-capcană, invitatul a dizolvat falsa contradicţie apelând la argumente din teologia lui Pavel.
A se observa şi tirul împrăştiat al unor întrebări, dar care au o agendă bine respectată:
Ce poţi să-mi spui despre Creaţiune, despre Adam şi Eva?
Care crezi că e esenţa creştinismului?
Dacă spui că Iisus e esenţa, unde e locul lui Moise?
Este o incertitudine aici… a credinţei tale. Deci dacă Iisus există sau nu. Are Iisus un rol în viaţa ta? Pentru că uitându-ne pe blogurile tale, mulţi dintre fraţii noştri îşi dau seama că tu nu crezi în Dumnezeu. Explică-ne unde este Iisus al tău!
şi
Ajută-ne să înţelegem în ce Dumnezeu crezi tu.
Şi Edi l-a ajutat.
Se pare că te-ai schimbat, ai progresat. Unde mai e Sabatul pentru tine? Sabatul de acum 30 de ani?
Alt atac:
Mulţi dintre prietenii şi colegii tăi ne spun că biserica este astăzi unde este pentru că a fost forţată de tine, de gândurile tale.
Dar UNDE este astăzi biserica? Moderatorul lasă spectatorul să proiecteze după bunul plac.
Şi ne apropiem deja de încheiere, iar moderatorul se pregăteşte de un final telenovelistic cu o întrebare care nu mai necesită nici un fel de analiză:
Cu cunoştinţa (sic!) care (sic!) o ai acum şi cu imaginea de Dumnezeu astăzi, ce ai face diferit din ceea ce ai făcut până acum?
Răspunsul cred că a fost unul neaşteptat pentru că nu a vizat regrete pe care probabil că le anticipa moderatorul atunci cand a premeditat întrebarea. În final, întrebat încotro merge Edi Constantinescu, primeşte din nou un răspuns descreţitor de frunţi: „unde se duc toţi oamenii de la o vârstă înainte”. Apoi, când invitatul concluzionează conform experienţei sale că, în interiorul bisericii se vede un provocator, iar în afara ei un ghid spiritual, moderatorul încheie apoteotic în limbaj de lemn din scaunul său olimpian de televiziune:
Îmi doresc ca Dumnezeu să lucreze cu tine, nu doar ca provocator, ci şi ca ghid spiritual în interiorul bisericii.
Iată finalul interviului-rechizitoriu. J(urnalism) Market. Care este.
Kitch
14 august 2016 41 comentarii
Pe la inceputul anilor ‘90, cand capitalismul de taraba inflorea in pasajul din Piata Universitatii, frunzaream editia franceza a Bibliei de la Ierusalim in fata unui anticar ambulant, dupa aparente un student in nevoie de cash. “Nu are poze” m-a intrerupt sarcastic vanzatorul. “Ma uit dupa aparatul critic” i-am raspuns. Imediat tanarul si-a schimbat atitudinea. Crezuse ca sunt “unul din acei pocaiti” – mi-a explicat apologetic. Ar fi fost randul meu sa fiu taios (“chiar sunt”) dar am recunoscut in tacere ca stereotipul era justificat. Neoprotestantismul este o piata prospera pentru pictura kitch cu tema biblica.
Mi-am amintit incidentul de la pasaj cand am citit critica lui Florin Laiu la adresa lui Durer in contextul ultimului articol cu care m-a onorat.
Week-endul trecut a fost plin de evenimente. Vineri seara (5 august 2016) am vizitat comunitatea din Buford (Nord Georgia), unde am ascultat predica „Isus ca educator” a renumitului Edi Constantinescu – fost predicator, devenit provocator (după propria sa afirmație). Eram și nu eram curios să știu ce va spune. L-am întâmpinat cu oarecare jenă, nici el însuși nu părea fericit de revedere. Ne știm că luptăm pe fronturi opuse.
Sa rezolvam mai intai problema de suflet. L-am salutat sincer pe Florin si nu m-am simtit catusi de putin jenat in prezenta lui. Umanistul din mine nu intelege mania sfinta. Spre deosebire de Florin, nu pot purta ura celor pe care-i ureste Yahweh. Trebuie sa ma pocaiesc?
Trecem la subiect:
Vorbitorul a folosit ca ilustrație celebra pictură a lui Albrecht Dürer, „Iisus învățând pe învățători”. Tabloul acesta ilustrează nu atât ceea ce Luca povesteşte, cât ceea ce avea pe suflet vorbitorul. Fără a diminua ceva din strălucirea marelui artist, presupun că Dürer nu a citit cu atenţie Biblia înainte de a o ilustra, sau mai degrabă a ilustrat sentimentele antisemite dominante în creştinismul catolic şi luteran, din care provenea, decât mesajul lui Luca.
În Evanghelie, Iisus este un băieţel de 12 ani, echivalentul unui pui de evreu care învaţă pentru a deveni bar-mitzva.Artistul i-a dat în schimb lui Iisus o imagine feminină și o vârstă de 14-15 ani. Luca afirmă că Iisus „ședea (jos la picioare? pe scaun?) în mijlocul învățătorilor”, în timp ce artistul Îl așează în picioare, iar învățătorii sunt tot în picioare. Atitudinea lui Iisus din Evanghelie este cât se poate de respectuoasă. El „asculta” și „punea întrebări”, ca orice ucenic care vrea să învețe. Desigur că știa lucruri pe care învățătorii nu le știau, dar cunoscându-și statutul pământesc și social, Iisus nu a dat nimănui de înțeles că El voia să învețe pe învățători, așa cum se numește tabloul cu pricina. Și încă nu am înțeles cum poate un copil să învețe pe învățători, numărând niște argumente sau categorii pe degete, dar cu gura închisă și fără a-și privi în ochi interlocutorii. De fapt, nici cei șase învățători înghesuiți în mod inutil în jurul lui Iisus, nu par să deschidă gura, și nimeni nu se uită în ochii Lui. Dialogul surzilor.
Cu excepția rabinului cu chipiu negru din stânga sus, ceilalți învățători sunt imaginați de Albrecht Dürer ca fiind bătrâni și decrepiți, unul arătând ca jumătate cadavru, jumătate zombi, ca și cum un învățător religios nu putea fi tânăr, sau dacă era bătrân, n-ar fi putut arăta mai bonom. Învățații evrei trebuie să arate suficient de odioși, întru satisfacția dreptcredincioșilor privitori creștini. Privirile acestor învățători sunt în cele mai multe cazuri, fie absente sau tâmpe, fie viclene. Și desigur, vorbitorul a știut să exploateze aceste trăsături cu asupra de măsură, deoarece ele reprezintă, în imaginația lui, tagma învățătorilor religioși, față de care domnia sa are puternică aversiune.
O diferenta esentiala intre arta si kitch este ca artistul interpreteaza in timp ce autorul de kitch crede ca descrie. Florin ii reproseaza lui Durer lipsa de realism descriptiv ca si cum arta Renasterii a tinut locul fotografiei inainte de inventarea ei. Durer nu incearca sa reproduca fotografic scena de la templu ci sa exprime semnificatia ei universal umana. Probabil ca existau invatatori tineri si batrani bonomi la templu, si dispunerea personajelor in spatiu este nerealista. Geniul artistului consta in reproducerea unor tipologii nu a unor personaje reale. Desigur ca Isus era mai tanar decat in tablou, dar Durer l-a pictat la varsta cand adolescentul descopera ratiunea. Acesta este si sensul enumerarii pe degete, pe care am interpretat-o ca pe o aluzie la termenii silogismului.
Pictura artistului german nu este o imagine didactica intr-una din acele biblii cu poze cum credea amicul de la pasaj ca vreau sa cumpar. Este deconstructia geniala a unei imaginatii religioase in care gandirea critica este absenta: “Isus pe vremuri a-nvatat la sfanta scoala de sabat/Cum poti mostenitor sa fii, a sfintei lui imparatii ”. Aceasta este icoana pe care o apara Florin, dar Durer este un iconoclast.
Incepand cu Geneza (nud kosher) unde un beduin inventeaza viata pe baza de siliciu, si terminand cu Apocalipsa, unde acelasi beduin apare inconjurat de ingeri care se propulseaza cu pene prin spatiul intergalactic, kitchul adventist se vrea si este perceput ca descriptiv. Daca s-ar vrea o reprezentare hieroglifica ca iconografia ortodoxa sau interfata simbolica a unei alte dimensiuni ca arta lui Dali, ar avea o justificare, dar acest pseudo-realism infantil prosteste mintile credinciosilor simpli care cred ce vad. Nu exista scuza pentru asemenea crima impotriva spiritului uman.
Faptul cineva cu inteligenta lui Florin il judeca pe Durer dupa criteriile pictorului de kitch Harry Anderson nu este un accident. In interpretarea picturii lui Durer, Florin este tributar aceleiasi hermeneutici simpliste ca in interpretarea Evangheliei dupa Luca aflata la baza ei. Ceea ce Florin nu intelege este ca textul lui Luca, la fel ca reprezentarea lui Durer, nu ne ofera o descriere ci o interpretare a evenimentului de la Templu. Scena de la templu este preludiul conflictului din pustie, unde diavolul il ispiteste pe Isus cu aceleasi optiuni teologice la care fusese expus la templu, si apoi al controverselor cu fariseii si invatorii legii, culminand in confruntarea finala din noaptea procesului. Tema este aceiasi si se repeta crescand in intensitate pana la deznodamantul final.
„Dupa Walter Benjamin, kitsch-ul este, spre deosebire de arta…cu totul lipsit de distanța critică între obiect și observator; el „oferă satisfacții emoționale instantanee, fără efort intelectual, fără cerința distanțării, fără sublimare”. (Wikipedia). Tocmai aceasta distanta intre observator si tablou, intre text si cititor, intre sensul imediat si sensul sublimat despre care vorbeste Walter Benjamin lipseste la analiza pe care o face Florin nu numai lui Durer dar si Evangheliei dupa Luca.
oxigen2 
Comentarii recente