Isus și Euclid

Anunțuri

Roma Finita Est

Pretentii din bezna

„… n-am recunoaște Rațiunea Care a venit la noi, pentru noi, ca noi, prin trup, și S-a îngropat prin silabe și litere pentru simțirea care întoarce spre sine toată puterea minții din noi.” (Maxim Marturisitorul – Ambigua, II, 27)

In cele mai recente incursiuni ale sale prin catacombe, Edi prezinta falimentul demersului de a prinde in cuvinte fluxul adevarului. Doua lucruri fac propriul demers al lui Edi demn de deriziune: nu ne-a definit niciunde „adevarul” (si ar fi fost autoreferential sa o faca) si in emisiunea sa a folosit, cum le spune alora,…..”cuvinte”. Dar am aflat de asemenea ca adevarul spuselor lui se va proba in „viitor”, care, in tot cazul, nu este „viitor” propriu denotat si pana la care se vor petrece tot felul de „vedenii”.

Pozitia lui Edi nu este surprinzatoare: el este nemultumit de caracterul precar (in opinia sa) al discursului teologic. In cazul scientismului mut al lui Edi, nu doar ca mintea nu poate exercita o supervenienta asupra cortexului pentru a genera ceva precum un limbaj care excede statutul de epifenomen fizic, dar nici macar Dumnezeu nu poate controla felul in care sunt folosite cuvintele – astfel incat acestea sa dobandeasca o eficienta comunicativa trans-generationala. Ca limbajul este un instrument cat de cat adecvat in a ridica pretentii legate de adevar o arata chiar faptul ca Edi respinge crezurile sau declaratiile confesionale. De ce le respinge? Nu pentru ca ar crede ca nu le intelege sau pentru ca le considera perfect opace (ceea ce ar fi de asteptat, daca ar fi consecvent), ci pentru ca le intelege si le considera false. Oamenii din diverse culturi si generatii reusesc sa comunice si sa pastreze in forma verbala castigurile cognitive – lucrul asta e aproape de natura evidentei.

Pe de alta parte, Edi nu e logocentric pentru ca nu e Logos-centric. Il informam pe crestinul autentic Edi ca Eshatonul a avut deja loc in Hristos (nu avem nevoie de „viitor” pentru a valida aceasta afirmatie) si ca posibilitatea exprimarii verbale a unei teo-logii este un act de condescendenta divina, inseparabil de Intrupare.

La un moment dat, se pare ca necazul lui Edi este de ordin metodologic: adica adevarul (whatever that means) curge si litera il ucide. Acum, ce o fi fiind acela „adevar”, daca il separam de „faptul”de a fi un atribut propozitional?

Cuvintelor lui Edi si cuvintelor lui despre „cuvinte” nu le mai ramane, se pare, decat statutul de vibratii mecanice – lucru care nu ar trebui sa deranjeze pe cineva pentru care ele nu pareau utile, decat, poate, in asteptarea ad infinitum a unui viitor iluzoriu.

Obiectivism de la marginea buzei

„Am vrut doar sa arat aspectul subiectiv al adevarului istoric. Isus putea fi la fel de bine fiul lui Pantheras, Maria putea avea conversatia cu Gabriel ca un defens mechanism, Isus putea avea halucinatii pe cruce, fara ca asta sa stirbeasca adevarul profund al teologiei logosului intrupat.Pe de alta parte, incercarea de a stabili adevarul/neadevarul obiectiv prin abuz de istorie nu duce nicaieri.” Edi

Daca toate spusele despre Isus pot deveni lejer fictiuni istorice si mai toate „logiile” puse pe seama sa pot fi compilari tarzii de autenticitate dubioasa, impresia mea nu este ca asta nu stirbeste „adevarul profund al teologiei logosului intrupat”. Si asta din doua motive: nu este vorba in acest context de niciun fel de adevar (let alone – unul profund) si un logos intrupat este unul necesarmente intrupat intr-o istorie obiectiva (obiectuala- „s-a facut carne”) sau nu avem de a face cu nicio intrupare – punct.

„Karl Heim a remarcata odata in gluma, intr-o conversatie particulara cu mine, ca de cand Karl Barth a relocalizat invierea lui Isus la ‚buza’ istoriei, istoricii din Europa, in ciuda eforturilor herculene de a descoperi o astfel de buza, nu au fost capabili sa o localizeze. ” […]”Barth implica faptul ca revelatia nu a fost data intr-un eveniment istoric obiectiv, care sa poata fi cunoscut in principiu in fara credintei personale” (C.F.H. Henry)

Plasarea lui Iisus in afara istoriei face irelevanta orice discutie despre el si despre teologia crestina. Naratiunile care-l privesc nu sunt defel foarte reusite stilistic si nici planul actiunii nu e foarte captivant. Orice copil poate remarca – daca nu a fost de-adevaratelea, nu prezinta vreun interes. In acest context „logosul intrupat” este o sintagma lipsita de sens, care esueaza in a se referi la ceva identificabil si in a fi supusa unui discurs cu o urma de pretentie publica. Iti ramane doar un subiectivism cras sau un ateism cinstit.

Invierea ramane doar o nota marginala a unei lecturi ce ignora orice pretentie a textului la extra-textual. Daca ar fi sa-l parafrazez pe unul dintre autorii mei preferati as spune ca Edi ne mai poate vorbi doar de o inviere a Hristosului „lui”.

Daca Hristos pica de pe buza istoriei, ingerii nu il vor prinde, pentru ca au disparut si ei din istorisire.

Hristos a inviat!

Webcam cocktail

imagesVersiune audio

Epistemologia (in)estetica a lui Florin Laiu

Numai un suflet bolnav de religie poate gasi litera Genezei mai frumoasa decat stiinta originilor.

Florin Laiu nu este primul care sa revendice argumente estetice in favoarea adevarului. Pitagora, Platon si Kepler sunt cazuri clasice de cautare a armoniei universale in matematica si astronomie. In lumea moderna vorbim despre solutii elegante cum ar fi e= mc^2. Einstein insusi marturiseste ca o intuitie estetica l-a condus la celebra ecuatie. In cautarea unei teorii a tuturor lucrurilor, vorbim despre “universul elegant”. Stiinta este frumoasa.

Problema lui Laiu nu este criteriul estetic in sine ci estetica uratului.

Lasand la o parte stiinta moderna, exista frumusete si precizie in cosmologia anticilor. Babilonenii si egiptenii cunosteau diferenta dintre timpul sideral si cel solar. Evreii masurau ziua de la asfintiti la asfintit, si anul in succesiuni de luna noua/luna plina. (Evreii orotodocsi si adventistii nu sunt constienti de ironia situatiei atunci cand consulta ceasul electronic sa vada daca a a pus soarele). Grecii au masurat circumferinta pamantului si distanta pana la luna, cand evreii credeau ca pamantul e plat. Aristarhus din Samos a propus heliocentrismul pe vremea cand a fost scrisa cartea lui Enoh cu cosmologia ei bizara.

Dar stiinta antica paleste in fata frumusetii universului relativist-quantic, care a facut ca viata unui astronom paraplegic ca Hawking sa fie bogata si implinita fara prea mult din lumea prezenta sau speranta celei viitoare. Miliardele de ani lumina si lumi necunoscute sunt insa pentru Florin doar un accesoriu la un cer monoton unde ingeri cu aripi de gasca si sfinti in camasi de noapte canta 24/7 in fata unui tron de monarh oriental. De ce? Pentru ca in opinia lui universul vechi-testamentar este mai frumos decat cel al lui Hawking.

Darwin a incheiat prima editie a Originii Speciilor cu o fraza poetica:

There is grandeur in this view of life, with its several powers, having been originally breathed into a few forms or into one; and that, whilst this planet has gone cycling on according to the fixed law of gravity, from so simple a beginning endless forms most beautiful and most wonderful have been, and are being, evolved.

Intr-o traducere care paleste in fata originalului:

Exista grandoare in aceasta intelegere a vietii, cu multiplele ei puteri insuflate la inceput in una sau cateva forme; si in timp ce planeta a parcurs ciclu dupa ciclu conform legilor neschimbate ale gravitatiei, pornind de la un inceput atat de simplu, nenumarate forme nespus de frumoase si minunate au evoluat si continua sa evolueze.

In varianta Florin Laiu:

Exista grandoare intr-un pamant “frumos” fara Valea Jepilor sau Grand Canyon, fara oceane nesfarsite populate cu fiinte stranii si batute de furtuni. Exista grandoare in dealuri monotone pascute de cateva variante bovine si ovine, intre care lei si leoparzi de décor. Exista grandoare in imaginea unei divinitati antropomorfe semite care se joaca cu figurine de lut.

Si in timp ce soarele rasare si apune in fiecare zi deasupra unui pamant plat, urmand alaturi de luna si stele ciclu dupa ciclu saptamanal conform legilor levitice la o inaltime de cativa kilometri, cele cateva forme de viata cunoscute de pastorii semiti au degenerat si continua sa degenereze in istoria arborelui darwinian al vietii cu radacini in timpul abisal si peste o suta de miliarde de specii disparute sau existente, o viata ale carei puteri insuflate de Creator la inceput au biruit cinci extinctii planetare si nenumarate dezastre ecologice.

Pe vremea cand imi torturam mintea sa gandesc ca Florin, trebuia sa lupt permanent cu tentatia estetica a grandorii si frumusetii arborelui darwinian al vietii. Pomul parea placut la privit si de dorit sa deschida cuiva mintea. As intelege o dilema asemenatoare la Florin. Dar el gaseste universul ingust al pastorului semit mai frumos decat miracolele descoperite de stiinta moderna.  Cum poate cineva sa aiba asemenea gusturi?

Pentru a afla raspunsul va invit la o plimbare in anumite zone etnice din Chicago unde urmasii celor doi fii ai lui Abraam isi incruciseaza drumurile imbracati in portul lor traditional. Ceea ce izbeste privirea este uratenia ostentativa a hainelor. Teama de a nu suna incorect politic ma face sa ma abtin de la comentarii aditionale despre atavismele neantherdal-simiene ale lui Esau. Cei doi urmasi ai lui Avram au spalat in mare masura efectele consaguinitatii patriarhale prin viol si sclavia sexuala a prizonierelor de razboi. Destul sa spun ca daca in imaginatia noastra fii lui Avraam apar asa cum i-au reprezentat pictorii renasterii – realitatea apare ca si cum ar fi pictata de un pictor parisian decadent dupa cateva pahare de absint.

Este estetica Vechiului Testament care considera vesmintele marelui preot mai frumoase decat cele ale lui pontifex maximus, templul lui Solomon mai frumos decat cel din Atena, pornografia din Ezechiel 23 mai frumoasa decat arta greaca si Plangerile mai frumoase decat Electra. Nu fac aici o referire la inspiratia Vechiului Testament ci la contextul cultural-istoric. Este o lume urata. Aceasta este baza (in)esteticii lui Florin Laiu. Optiunea epistemologica este pe masura.

 

2+2=5

Ecuatia de mai sus este demonstrabila. AltVasile/Daniel Safciu a(u)  folosit-o ca argument in favoarea scepticismului filosofic, acesta din urma fiind folosit la randul sau ca argument  ca… 2+2=5 in sens Orwellian.  Adica, adevarul trebuie definit de autoritate (biserica, in cazul nostru), pentru ca logica oricum nu poate demonstra nimic.

Rezistand tentatiei de a hrani trolul, ecuatia 2+2=5 este o perfecta ocazie de a continua dialogul serios despre creationism si natura teologiei. Voi porni de la ceea ce Betrand Russel numea greseala grecilor.

Spre deosebire de egipteni si babiloneni, grecii au descoperit ca proprietatile geometrice ale corpurilor pot fi deduse printr-un proces pur logic dintr-o serie de propozitii fundamentale numite axiome. Cuvantul modern ratiune vine de la latinul ratio, care este talmacirea cuvantului grecesc logos. Logic, sau rational, insemneaza la origine o masura care poate fi dedusa logic. De ce corespund insa proprietatile geometrice ale corpurilor cu logica sau ratiunea euclidiana? Raspunsul grecilor a fost acela ca Demiurgul a modelat universul dupa legile lui Euclid. De aici rationalismul filosofic. Tot ce e rational este si real. Ceea ce nu este rational nu exista. Este doar aparenta, umbra realitatii. Va amintiti, mitul cavernei.

Greseala grecilor, spune Russel, a fost aceia de a considera ca matematica (geometria) este o realitate platonica, cand ea este de fapt un limbaj inventat de om. Ca orice limbaj, matematica are ambiguitati. 2+2=5  este doar una din mai multe. Mai exact, matematica nu este altceva decat stiinta logicii ajunsa la maturitate. Albert Einstein a asezat acest principiu la baza Teoriei Relativitatii: geometria nu are ca obiect adevarul ci relatiile logice dintre propozitii geometrice. Aveti tot pasajul aici. Daca geometria euclideana spune ca linia dreapta este distanta cea mai scurta intre doua puncte, nu insemneaza ca universul asculta de Euclid sau de logica noastra.

Matematica nu este altceva decat un sistem de silogisme care se refera la relatii logice intre multimi. Exista nenumarate exemple de silogisme valide logic care nu sunt si adevarate. Logica formala nu garanteaza adevarul. Sa nu credem insa ca si reciproca este adevarata. Un silogism invalid logic este todeauna neadevarat. 2+2=5 este corect din punct de vedere algebric (nu spun matematic, caci as include instrumente mai exacte, cum ar fi calculus), dar nu este adevarat. Sa nu ne facem insa iluzia ca ceea ce este gresit matematic ar putea fi adevarat.  De exemplu, ca 4.468×10^9 (timpul de injumatatire al uraniului) = 6000.

Betrand Russel arata ca teologia (o disciplina inventata de Aristotel) are la baza greseala grecilor. Credinta ca structura metafizica a existentei reflecta sintaxa propozitiei sta la baza dogmei trinitatii. Relatia logica intre subiect si predicat este transferata asupra relatiei intre trupul/sangele lui Isus si painea/vinul in eucharistie.  Teologia este 2+2=5.  O disciplina riguros logica care demonstreaza adevaruri posibile intr-un univers alternativ. Fundamentalismul biblic este 2+2=5 prin credinta naiva ca ceea ce se poate demonstra textual in Biblie trebuie sa fie si real. Problema fundamentalistilor nu este in primul rand inspiratia verbala, ci confuzia intre structura gandirii/limbajului si structura realitatii.

Creationismul este 2+2=5. Argumentul creationistior este ca li se pare ilogic ca Dumnezeu sa se foloseasca de un proces in timp cand putea crea totul instant. Ca nu este logic ca un Dumnezeu iubitor sa rabde cateva sute de milioane de ani de predatie (dar poate sa arda in foc copii nevinovati aceiasi perioada de timp  ridicata la puteri astronomice). Sau ca gasesc stiinta evolutiei ne-inteligibila pentru o  minte cu IQ < 100.  Adevarul este ca realitatea nu se supune legilor logicii, nici atunci cand logica apartine ueni minti cu IQ=220. Este insa la fel de adevarat ca intelegerea realitatii implica reducerea ei la un model logico-matematic consistent in care 2+2=5 nu are ce cauta.