Emisiuni Video

Avem o problema tehnica. Emisiunile video vor fi reluate dupa ce o rezolvam. Probabil dupa anul nou.

Anunțuri

Niciodata fara opium

Ca avem in noi un gol in forma lui Dumnezeu o stim de la Augustin. Ceea ce am aflat mai recent este ca acest gol poate sa consiste in absenta unui ion de hidrogen intr-o molecula din creier.

Este meritul lui Marx acela de a fi aratat relatia complexa dintre capital, putere, religie si droguri. “Religia este opiumul maselor”. Marx a preferat drogul revolutionarilor din sec xix: nicotina.  Neo-marxistii prefera astazi iarba. Diferenta consta in neurotransmitatorul pe care il mimeaza. Opiumul se ataseaza la receptorul de endorfine. Printr-o actiune complexa poate deveni halucinogen. Bun pentru proletariat.  Nicotina mimeaza acetylcholina. Senzatia este de auto-control si cognitie. Bun pentru revolutionar. Lenin nu a fumat dar a fost in mod clar pe acetylcholina.  Sahist si criminal la rece. Drogul lui a fost bolshevismul. Hitler a apelat la amphetamine pentru dopamina. Bush a trecut de la cocaina la  cruciada (dopamina). Obama prefera drogurile lui Marx (acethylcholina).

Creierele noastre sunt colonii de bacterii specializate (10^11) care comunica asa cum au comunicat todeauna bacteriile in istoria vietii: prin schimb de proteine. O molecula emisa de o celula provoaca o reactie electro-chimica in alta celula. Reactia merge de la activarea unei enzime la expresia genelor. In creierul uman, neurotransmitatorii sunt raspunzatori de comportamentul orientat spre un scop. Cunoastem cu totii sentimentul de rasplata, multumirea de sine, pacea sufleteasca, bucuria scopului atins. Din punct de vedere chimic, toate acestea sunt droguri endogene pe care le cautam intentionat.

Drogurile exogene au o structura asemanatoare cu cea a neurotransmitatorilor. Un neurotransmitator injectat in vena nu ajunge sa strabata bariera de sange a creierului. Drogurile fac acest lucru. Diferenta este de obicei un ion de hidrogen. Grupul  NH3 pierde un proton si devine NH2. Acsta este motivul pentru care sa baga amonium in tigari sau bicarbonat in crack. Ca sa fure un hidrogen. Grupul amin ionizat strabate capilarele bine asigurate din creier prin canale ionice. O alta reactie are loc in interiorul celulei – un proton este castigat,  NH2 devine NH3,  si… voila. Golul lui Augustin a fost umplut. Lipsea un proton.

Exercitiile religioase actioneaza prin mecanisme complexe asupra neurotransmitatorilor. Daca aceste mecanisme au fost initiate de Dumnezeu pentru a rasplati pe cel care-L cauta, sau sunt simple produse ale evolutiei, este o intrebare la care nu exista raspuns stiintific. Aici putem filosofa sau putem crede.  Sigur este faptul ca omul a invatat sa le foloseasca in interes politic si financiar.  Aici avem loc pentru teza lui Marx.

Definesc drogul recreational ca pe un scurt-circuit al mecanismului gratificarii in creier. Din acest punct de vedere religia poate sa fie drog. De exemplu, atunci cand efortul de a intelege si a fi inteles este substituit de auto-indreptatire religioasa. Cand lupta vietii este inlocuita cu rasplata de dupa moarte. Cand efortul de a face lumea mai buna este inlocuit cu fantezii apocaliptice.

Exista religii halucinogene, religii pe dopamina, religii pe serotonina, religii pe acetylcholina, religii pe adrenalina si noradrenalina. Asa cum exista cocaina, opium, nicotina, LSD, iarba, cafeina, ethanol, etc. Teologia abstracta este echivalentul nicotinei. Glosolaleia si vizionarismul sunt halucinogene. Relevant este felul in care atat drogurile exogene cat si cele endogene schimba expresia genelor. Poti deosebi dupa fata un alcoolic de un fumator de tutun, un fumator de iarba de unul de crack, un bautor de cafea de un consumator de LSD. La fel poti deosebi un catolic, un ortodox, un penticostal, un iehovist, un mormon, un adventist. Neurotransmitatorul afecteaza expresia genelor in creier.

Ceea ce Marx nu stia insa este faptul ca drogurile, atunci cand mecanismul este inteles stiintific, cuprind in ele promisiunea vindecarii si optimizarii mintii. Si aici paralela poate fi extinsa in domenii mult mai roditoare decat metafizica si teologia scolastica. Si daca vreti un ultim argument, nu lasati drogurile pe mana celor care vor sa ne controleze mintea. Asta se aplica la chimicale si la religie in mod egal.

Cand ramai fara opiu…

“Fiecare om si-a facut un acoperis deasupra capului pentru a se proteja in punctul lui de tensiune.In punctul de tensiune omul nu se gaseste intr-o pozitie de consecventa in sistemul lui si acoperisul este facut ca o protectie impotriva lumii reale, interioare si exterioare. […] Cand acoperisul este inlaturat, fiecare om sta gol si ranit in fata adevarului existentei.” (F.Schaeffer)

 Marx a remarcat ca religiozitatea e o modalitate de a atenua suferinta produsa de opresivitatea clasei burgheze, el a aratat, printre altele, felul in care ideologia burgheza falsifica realitatea, oferind o descriere pervertita a ei…Ceea ce a omis Marx sa sublinieze indeajuns este ca viata sociala este o sursa inepuizabila de opiu si ca oamenii, in calitatea lor de animale cautatoare de sens vor prolifera opiaceele intr-o reproductie socialista (sau capitalista,dupa caz) care poate starni invidia oricarui planificator etatist.

Ca oamenii au construit reprezentari deformate ale realitatii nu este surprinzator, cred ca este chiar necesar, in sensul de inevitabil. In acest context, religia este doar una dintre formele prin care omul a incercat si inca incearca sa dea sens lumii si lucrurilor si asta pentru ca nu se poate abtine. Tranzitia de la anumite esafodaje explicative (religioase, stiintifice etc) la altele este si ea un fenomen comun…Ce faci insa cand constati ca acoperisul s-a sfarmat?

Deconvertirea religioasa, ca si cea ideologica, si trecerea la o alta forma de a structura realitatea  au fost adesea analizate pe calapodul psihologist al unei convertiri bruste (ca in cazurile lui Pavel sau Augustin). Pe de alta parte, contemporaneitatea ne arata cazuri de deconvertire care se petrec gradual si care nu au nici un fel de tusa dramatica-“Astazi la capatul unui vechi drum, nu mai cred ca sacrul se camufleaza; pentru moderni el piere fara regrete prin uitare”(M.Neamtu).

Tinand seama de aceasta tranzitivitate perpetua a opiniilor  ne putem intreba- cand merita un individ  a fi citit sau macar bagat in seama? Nu ne aflam oare intr-un rau heraclitian de convingeri in care nici noi insine nu mai putem regusta de o maniera convingatoare fluxul trecutelor opinii? Un caz exemplar este poate Edward Carnell, care de la o pozitie rationalist –clarkiana in Introduction to Christian Apologetics a ajuns la o diluata zeama kierkegaardiana spre sfarsitul vietii. In acest context poate este recomandabil sa te gandesti mai mult inainte sa scrii sau (cine stie?!) sa nu scrii deloc….Tutea, altfel injurat pe aici si de catre mine, are o remarca interesanta: “E foarte greu, cand ai responsabilitatea a ceea ce faci, sa te pui pe scris, in sensul ca te arata fara posibilitate de iesire”.

Uneori denominatii intregii, precum Wordlwide Church of God, schimba macazul spre bucuria diverselor categorii de habotnici de tipul Hank Hanegraaff, sau spre necazul unor tipi de aceasi speta, la capatul opus al spectrului convingerilor religioase.

Daca esti insa inregimentat ideologic/religios  iti va fi greu sa te dezintegrezi spiritual in cautarea unei noi surse de opiu…uneori e greu sa minti si sa te minti in acelasi timp, pasajul de mai jos le este, cred, deja cunoscut unora:

 “[..] the religious teacher, in his heart of hearts, is well aware of the radicalism of his views, but is unwilling to relinquish his place in the hallowed atmosphere of the church by speaking his whole mind”(G.Machen)

 Ce-i de facut? Poate ca nu-i intelept sa consideri alegerea intre diferite  convingeri ca fiind  “the only game in town”…poate ca, daca ai mai ramas cumva religios, nu e cel mai intelept lucru sa-i bagi pumnul in gura lui Dumnezeu, sustinand intr-o pasareasca wittgensteiniana ca de vreme ce noi nu putem vorbi despre Dumnezeu, el nu mai poate vorbi cu si despre noi….

“Femei care se machiaza si protesteaza pentru ca asa este moda”

Aceasta este pozitia parlamentarului Abhijit Mukherjee cu privire la protestele generate de complicitatea pasiva a guvernului Indian la o crima pe care nu este nevoie sa o descriu.

Abhijit a mostenit in buna traditie feudala pozitia tatalui sau, Pranab Kumar Mukherjee, atunci cand acesta a devenit presedinte. Protestele din Delhi, sustine probabilul viitor presedinte, nu au nimic de a face cu incidentul de gang-rape care a scandalizat lumea civilizata. Scopul lor este acela de a destabiliza sistemul politic. Un sistem care face posibil violul si tentativa de omucidere intr-un autobuz la ora de varf.

Nu stiu daca sunt singurul, dar chestia asta cu femeile care se machiaza si vor nu stiu ce parca ma mai auzit-o. De exemplu, (ex)fetitele care arunca cu noroi in chelia omului lui Dumnezeu. Unde sunt ursii cand ai mai multa nevoie de ei?

Abhijit este un devotat inchinator la zeita Durga. Inchinatorii la divinitati feminine sunt de regula misogini. Femeia Mantuitoare genereaza in mod natural femeia Antichrist. Feminitatea idealizata lasa loc doar pentru femeia penitenta  in fata idealului neatins. Este  taranca lui Petre Tutea, ingenunchiata murdara in fata Fecioarei. Este femeia cu burca, femeia cu batic, femeia cu rochia de reforma, etc. Femeia moderna este anti-Fecioara, anti-Fatima, anti-EllenWhite, este Antichrista. Emma Goldman vine in minte.

Probabil ca Abhijit gandeste mai mult decat spune. Femeia violata este adevaratul criminal. Predatorii sunt victimele. Este o mentalitate comuna. O musulmana violata are toate sansele sa fie condamnata de o curte islamica, sau sa devina victima unui “honor killing” in familie.  Romanii nu omoara cu pietre dar barfa este aproape la fel de brutala. Femeia agresata de huligani este in culpa din cauza tinutei. Oameni ai amvonului sunt torturati in timpul predicii de anatomia bipedalismului hominid si uneori cad victime inocente ca David.

Primul contact cu civilizatia  al hoardei lui Israel a avut loc in Egipt. Pastorii nespalati pe care Faraon i-a expediat discret in Delta Nilului au fost scandalizati de preocuparea pentru igiena a claselor educate. Evreii au vazut in baia zilnica si tinuta lejera intr-o clima fierbinte o preocupare sexuala. Este mentalitatea pe care am intalnit-o in Delta Dunarii la cei care pasteau capre printre corturile turistilor. Sau am auzit-o la cei care pasteau oameni ovinizati si bovinizati printre cladiri urbane. Sotia lui Potifar este intruchipare acestei obsesii. Machiata si emancipata, trebuia in mod necesar sa fie si un predator sexual. In realitate,  departe de a reprezenta femeia egipteanca asa cum o cunoastem din istorie, ea reprezinta felul in care a fost perceputa de evrei. Iosif i-a amintit ca ea este proprietatea sotului ei – baza moralitatii sexuale in Vechiul Testament (vezi porunca a 10-a). Iamamii reprezinta femeia apuseana in aceleasi culori. In activitatea mea de pastor rural am auzit nu odata vorba inteleapta ca fata care nu se marita in adolscenta, sau care merge la scoala, sau merge la lucru, sau isi taie parul, nu mai are decat un pas pana la a deveni „femeia aceea, Isabela”.  Mentalitati neschimbate din Epoca Bronzului s-au perpetuat timp de milenii prin canalele paralele ale religiei si economiei domestic-agrare.

Totusi Adjib are dreptate atunci cand spune ca ceea ce se petrece in India este un exercitiu de destabilizare politica. Femeile care protesteaza stiu bine ce gandesc coloanele de politisti care le blocheaza drumurile. Stiu ca Abhijit spune ce gandesc multi din putere. Studenta violata a avut ce a meritat si India plateste oalele sparte. Femeile din Delhi vor o revolutie, si o vor avea daca nu lasa strada sa se intoarca la cratita.

Cat despre noi, vom cauta cararile cele vechi. Din Epoca Bronzului.

Se dau fagaduinte

Un studiu recent arata ca mainile noastre nu au evoluat nici pentru munca (cum sustinea Engels), nici pentru a mangaia, (cum cred hippi), ci pentru lupta. Pumnul strans, ni se spune, este o formidabila maciuca naturala. Folosirea lui este o stiinta si o arta, probabil una dintre primele inventate de om.

Este un fapt care readuce in discutie mesajul lui Isus. Predica de pe munte este cea mai radicala reforma a folosirii maini. Pavel a reinterpretat Geneza 3, transformand o naratiune care condamna femeia la sclavie sexual-reproductiva si omenirea la sclavie rasiala fata de poporul “ales”, intr-o condamnare si rascumparare a naturii umane. Evanghelia este vestea cea buna despre un Dumnezeu luat la pumni. Theologia Crucis este rastignirea mainii care a evoluat sa fie pumn.

Dusmanul acestei teologii nu este secularismul sau stiinta evolutiei ci iudeo-crestinismul pugnacios. “Daca Adam ar fi pus pumnul pe Eva ca un adevarat barbat nu trebuia sa moara Isus”. “Avem nevoie de pastori care sa bata cu pumnul in amvon sa sara Biblia”. “Cine cruta pumnul nu isi iubeste copilul”. “Dumnezeu cand bate, bate cu bata” (adica cu pumnul evoluat ). Nu am inventat nci unul din pugnaforismele de mai sus.

Richard Dawkins (un tip care cere pumni) ne intreaba retoric ce am gandi despre cineva care a trait si a prosperat in ghettoul din Chicago. Intrebarea are ca scop sa introduca conceptul genei egoiste. In limbaj biblic, samnta lui David. Cel care omora leul cu pumnul gol. Si omora femei si copii ca sa nu afle filistenii de raidurile lui. David cel care a dus iubitei sale un buchet de flori. Sau nu erau flori? David care si-a ucis prietenul sa-i ia sotia. David care taia oameni cu ferastaul si-i ardea in cuptoare de vii. Om dupa inima Domnului.

Theologia crucis se reduce la doua propozitii simple. Prima: Isus a luat ADN-ul lui David si s-a rastignit imporeuna cu el. A doua: Isus a executat prin rastignire voluntara pe Domnul care l-a gasit pe David dupa inima Lui (observati majuscula). Ladies & gentlemen, acesta este scandalul crucii, daca puteti suporta adevarul.

Daca nu, biserica la care mergeti va ofera o alternativa confortabila de iudeo-creationism. Mai ales, nu lipsiti de anul nou ca se dau fagaduinte.

 

 

De ce este important Robert Brinsmead

Argumentul cel mai des amintit impotriva lui Brinsmead este acela ca si-a schimbat pozitia de trei ori. Ca si cum incapacitatea de a recunoaste ca ai gresit este o virtute. Ceea ce face ca Brinsmead sa fie important este insa faptul ca evolutia lui urmeaza pana la capat o linie logica care decurge in mod necesar din premisele Adventismului.

Brinsmead face prima lui descoperirie in timpul anilor de seminar de la Avondale. Preocuparea fundamentala a adventismului istoric este eradicarea deplina si definitiva a pacatului in ultima generatie. Tinand cont de originea lui reformista, era de asteptat ca Brinsmead sa fie aici un radical in cautarea unei solutii clare. Spre surprinderea lui, toata literatura denominationala referitoare la problema desavarsirii eschatologice nu este altceva decat o imensa colectie de non sequiturs.

Brinsmead gaseste la Luther si Calvin claritatea care lipseste profesorilor sai de seminar. Pacatul original este inerent naturii umane pana la glorificare. De aceea indreptatirea prin credinta este forensica. Cine nu a inteles aceasta crede intr-o alta evanghelie. Sa fie anatema. Indreptatirea intrinseca a ultimei generatii trebuie deci sa fie glorificarea ei secreta. “Omul glorificat nu mai poate sa pacatuiasca” – spune Augustin. Sigilarea este tranzitia de la biserica luptatoare la biserica biruitoare. Ceea ce reformatorii nu au inteles este faptul ca aceasta are locul in contextul istoriei.

Precis. Logic. Seducator. Nu este surprinzator faptul ca Brinsmead a devenit conducatorul unei miscari mondiale. Oameni ca el isi petrec de obicei restul vietii aparandu-si idea cu dintii. Dar Brinsmead nu este un om obisnuit. Cand Desmond Ford si Edward Heppenstall arata la doua fisuri in sistemul sau, prima fiind aceea ca este fundamentat pe o sursa extra-biblica (EGW), a doua ca EGW face afirmatii care se anuleaza reciproc referitor la desavarsirea eschatologica, Brinsmead cedeaza.

Faza a doua a lui Brinsmead este definita de aplicarera teologiei reformatiunii la Adventism. Mai exact, de teologia lui Desmond Ford. Cei mai multi dintre urmasii sai nu-l vor urma. Perfectionistii vor fugi de un leu, se vor intalni cu un urs, si vor fi muscati in secolul XXI de serpi veninosi pe care nu este nevoie sa-i numesc. Dar Brinsmead merge iarasi pana la capat. Teologia reformatiunii i-a dezvaluit contradictiile interne ale perfectionismului ultimei generatii. Critica textual-istorica a reformatiunii il va conduce la realizarea lipsei de fundament epistemologic a filosofiei evanghelice. Luther si Calvin sunt morti.

Brinsmead devine un secular-umanist angajat in diferite forme de activism social. Cautarile lui au murit in pustie. “V-am spus noi” – a fost substanta reactiei in diverse forme. Dar Brinsmead renaste intr-o a treia depasire a limitelor educatiei sectare. Nu mai este vorba de teologie sau critica istorica, ci de stiinta originilor.

Brinsmead este deja prea batran sa devina un nou Teilhard, dar semintele unui astfel de sistem se gasesc in eseul sau Jeshua ben Adam. Pentru cine citeste fara prejudecati este surprinzatoare consecventa cu care urmareste pana la capat preocuparea sa initiala, desavarsirea eschatologica a omului, in context contemporan.

Mi-l imaginez pa Brinsmead urmarind impacat ultimul asfintit de soare la ferma lui din Australia. “Ce ati venit sa vedeti in pustie? O trestie clatinata de vant?”. In nici un caz. Trestiile clatinate de vant poarta haine moi. “Atunci ce ati venit sa vedeti? Un profet”?

Un profet?

Ce-i de facut?

Unii isi amintesc probabil ca am avut o prezentare video sub genericul de mai sus. Idea pe scurt era aceea ca trei oameni au scris fiecare o carte cu acest titlu: Cernisevsky, Tolstoy si Lenin. Incercam sa cantaresc doua solutii radicale: anarhismul crestin-iluminist si revolutia. Un lucru este clar: cand biserica l-a anatemizat pe “contele scrantit in Hristos” (Lenin) a deschis usa pentru Rasputin, care a devenit autorul celei mai importante “self-fulfiling prophecy” din secolul XX: aceea ca moartea lui va fi urmata de sfarsitul Romanovilor si al Rusiei imperiale.

Partea tragica este aceea ca nici una din cele doua solutii propuse nu a rezolvat problemele sociale din Rusia. Daca este vorba insa de salvarea sufletului, Tolstoi cu siguranta ca l-a salvat pe al sau.

Ce-i de facut? Cand adevarul si dogma sunt in conflict, minciuna devine un fel de a fi cinstit pentru un un pastor. In sensul unui “non-disclosure agreement”. Este necinstit sa il calci, deci este necinstit sa spui adevarul. Bun venit in secolul eticii corporatiste.

Dar un pastor trebuie sa spuna adevarul. Asadar, pentru ca minciuna sa nu fie minciuna, ai datoria sa te minti pe tine insuti mai intai. Sau daca nu poti sa te minti, fii macar atat de cinstit sa te lasi de meserie.

Mai intai, cred ca atunci cand cineva se afla intr-o pozitie de la care se asteapta o directie spirituala, nu trebuie sa renunte la ea numai pentru ca exista adevaruri inconfortabile pe care le recunoaste. Un orb nu poate calauzi alt orb.

In al doilea rand, am sentimentul ca optiunile sunt limitate la a alege intre un anarhism teologic umanist si o biserica totalitara in definirea adevarului. As vrea sa existe o a treia, dar nu vad cum.

Voi mai mentiona o observatie tolstoiana. Orice forma de putere devine “o conspiratie nu numai sa-si exploateze dar si sa-si corupa supusii”(Scrisoare catre Vasili Botkyn, 1957).  Exista o logica a istoriei care este acum la lucru in lumea crestina, si care duce in mod necesar la Rasputinism.  Iar Rasputinismul va duce la dezastru politico-religios.

Ce-i de facut? Daca nu poti salva lumea, macar salveaza-ti sufletul.