Tragicomedia veacurilor

Schematizind, exista doua feluri de tragicomedie: cel in care personaje tragice sint confiscate de happy-end, de utopie (da, Tragedia veacurilor e, pe urma traducatorilor francezi, un titlu nefericit pentru tragicomedia care este The Great Controversy) si cel in care personaje comice se balacesc timp, adesea cu veleitati eroice, in nonsensul veacului (ca-n teatrul absurdului). In timp ce mitul fondator e tragicomedie de primul fel, adventismul e cel mai adesea tragicomic in al doilea sens. Cum e si firesc, de altfel – totul, sub soare, e tragicomic.

Intimplarea face ca ultima zi a lui 2013 sa fie a 1260-a de la aniversarea mea din 2010 – perioada in care am scris cele de sapte ori sapte „editoriale” pentru O2. Nici tapului din Daniel nu i-a fost dat sa-i impunga pe sfinti mai mult de trei ani si jumatate. Asa ca nu-mi ramine decit sa ma inchin adinc in fata domniilor voastre.

De acum mai bine de doua milenii, de cind tragedia a devenit imposibila, tapul ride. Dar numai unul dintre ei – cel care, dat dracului, scapa de flacara pofticioasa a lui Yahweh. Desertul e singurul paradis care ne e dat. Na paradox, na dialectica!

Eddie, you rule! 

Comédia XIII

The Holy Spirit is the Source of Scripture’s inspiration and speaks through it. Through the Spirit, the Written Word remains current and contemporary… The words of Scripture are “living” words. The Holy Spirit interprets Scriptures for today and enables us to walk in the new covenant.

Raspuns

Ok, atunci care loc teologic (a la Melchanton) nu e obiectul adecvat al contemplatiei mistice, poeziei…?

Acel “loc” teologic care “are loc”, adica exista in coordonate de spatiu si timp. Nu discut aici daca locul este real sau imaginar, cunoscut sau necunoscut. Prin definitie un fapt “are loc” in spatiu si timp.

De ce crucea ar fi o exceptie?

Tocmai asta este si idea. Dumnezeu se descopera in spatiu si timp.

Cum poate fi relevant un delir liric pentru contemporaneitate?

Intrebarea este cum poate fi relevanta Geneza ca descriere factuala pentru contemporaneitate. Cum poate fi relevanta orice descriere factuala a ceva dinafara lumii? Care este diferenta intre delirul liric si cel religios?

Plasarea lui Dumnezeu intr-o vecinatate mereu absenta,

Problema cu vecinatatea mereu absenta a explicat-o Philo: “Dumnezeu este locul lumii si lumea nu este locul lui”. Dumnezeu se descopera in timp (istorie/viata, gand, verb), nu in loc (idol, templu, cer). Singura vecinatate in care Dumnezeu nu este absent este aproapele.

despre care nu se poate vorbi, nu reprezinta teologie, deoarece inceteaza a mai fi orice fel de “logie”…

Teologia este “analiza a limbajului in care vorbim despre Dumnezeu” (Barth). Teologia in sens Aristotelian/Thomist, logie despre Dumnezeu ca entitate, este o iluzie.

Edi il citeaza pe Wittgenstein ca si cum ar fi vorba de o descriere a “ceva”, ori intr-un anume sens tocmai asta nemultumeste la  Tarctatus-ul sau, ca vrea sa fie (sau pare a fi) descriptiv si esueaza in acest demers.

Tocmai asta e problema. Sintaxa noastra ne limiteaza la descrierea faptelor definite in saptiu/timp. Daca credem in Creatie, vom accepta ca spatiul si timpul au fost create… si gramatica mea deja incepe sa patineze. Cum pot folosii  timpul trecut cu privire la crearea timpului, ca si cum ar exista “inainte” si “dupa”, inafara lui. Cum pot descrie un eveniment care “a avut loc” inainte ca sa existeun  loc

Toate textele sunt interfete narative pentru ceva, ceea ce nu insemna ca discursurile nu pot avea pretentia ca se refera univoc (si neparadoxal) la ceva. Intrebarea este mai degraba daca un text are astfel de pretentii.

Relatia univoca intre text si acel ceva este definita de faptul ca semnele din care este format textul sunt organizate la fel ca elementele din care este format acel ceva pe care il descrie. Structura limbajului reflecta structura existentei. In cazul Genezei, o astfel de relatie nu e posibila, pentru ca orice naratiune implica existenta lumii asa cum este ca un dat.

Ce inseamna ca o teorie legitimeaza intelectual o convingere? Ca ofera suport epistemic (in sens de entitlement)?

O filosofie/teologie este legitima atunci cand ia in considerare ceea ce se cunoaste despre lume. Inainte de Darwin era imposibil chiar si pentru un evolutionist sa desconsidere idea de finalitate in explicarea adaptarii organismelor. Idea noua adusa de Darwin nu a fost evolutia, ci natura aleatorie al procesului. O filosofie nihilista poate aduce aceasta ca argument in favoarea ideii ca viata este doar un accident.

Ce insemna sa corecteze? E aceasta o afirmatie despre “continutul” stiintei?

Probabil ca nu este cuvantul cel mai potrivit. Biserica are datoria sa argumenteze in favoarea unui sens absolut al vietii. Dar idea ca teologia sa corecteze stiinta este nelegitima pentru ca teologia nu  este stiinta.

Teologia nu poate pune limite stiintei (Galileo contra Inchizitiei), dar stiinta are tot dreptul sa puna limite speculatiilor teologice. Acesata pare a fi o varianta de NOMA care, contrar pozitiei exprimate alteori de Edi (vezi referintele lui la Against Method),  nu observa ca progresul stiintei permite si un anahism al legitimitatii intrebarilor (limitelor), afirmatia asta (5.) e asa de dogmatica  incat…

Nu vad unde ma contrazic. Against Method arata ca dogmatismul si formalizarea rigida a cerintelor academice este de aceiasi natura cu opozitia filosofilor impotriva ideii lui Galileo. Daca Feierabend spune ceva relevant la discutia noastra, este ca stiinta nu trebuie sa fie supusa la constrangeri teologice. Pai tocmai asta e problema cand o biserica iti spune ce ai voie si ce nu ai voie sa accepti din stiinta. Inca ceva: autorul a recunoscut ca in conditiile scepticismului filosofic si relativismului post modern, nu ar mai sustine teza anarhismului atat de hoatarat.

Edi se dovedeste a fi un adept al God of the gaps…

Nu vad cum sunt adeptul la “God of gaps”. GOG este atunci cand incearci sa umpli gaurile de cunoastere cu explicatii supranaturale.

…deoarece pana la urma teologia nu va mai ramane cu nicio intrebare de pus.

Teologia nu intreaba “cum” ci “pentru ce”.

Biblia nu este ineranta, iar Geneza este o doar parte din Biblie. Asa si? Crede cineva (cu exeptia unor adventisti hardcore) ca asta trebuie probat pe seama citatelor din EGW, nu vede nimeni nicio ironie aici?

Agumentul are ca scop sa arate unor hardcore SDA o contradictie in hermeneutica lor.

“Revelatie in sine”, ca si cum ar fi convenit cineva ce este aceea “revelatie”. Mai ales ca Edi pare sa aiba o problema cu orice teologie exprimata propozitional si necontradictoriu, atunci nu vad cum un text poate sa reveleze ceva care este in afara discursului logic.

Acesta a fost raspunsul la o intrebare in contextul unei discutii in care s-a convenit ca VT este o revelatie propozitionala. Intr-adevar, eu nu cred in opozitia dintre revelatie si procesul istoric natural, si nici nu cred in inspiratia propozitionala care insemneaza inspiratie verbala pe Clintoneste. Aici nu discut insa problema revelatiei, ci dogma celor sase zile literale ca argument circular pentru sabat.

Biserica nu are dreptul….mi se pare ca notiunea de drept e una foarte nepotrivita aici. Cineva are sau nu are drepturi in functie de cum sunt definite si derivate acestea. Ideea ca drepturile apartin indivizilor si nu comunitatilor e una moderna sadea si nu are nicio relevanta ce drepturi (in sens iluminist) cred unii sau altii ca au intr-o adunare ecleziala.  E la fel de amuzant ca atunci cand pastorii cred ca trebuie sa se adreseze dreptului muncii in chestiuni doctrinare.

Afirmatia mea nu are ncic o legatura cu notiunea de drepturi civile. Nu ma intereseaza drepturile pe care mi le da statul modern atunci cand intru intr-o biserica. Dar nici nu intentionez sa renunt la drepturile mele naturale (de la Creator), ca crestin (libertatea crestina) si ca protestant (dreptul de a intepreta personal).

Nu ma intereseaza prea mult ce se petrece in adventism. Simptomatic este insa faptul ca Edi ia urma unor insi pe care mai de mult ii considera irationali (si care si-au trait traiul, dar acest lucru pare sa-i scape lui Edi) si se plaseaza nu in contra adventismului, ci in contra oricarui fel de crestinism (cu exceptia cazului in care va produce un self-styled brand – in acest cadru hermeneutic iluzoriu propus de teze).

Lipseste ceva: problema adevarului.

Teze despre Geneza

Tezele de mai jos reprezinta in forma concisa pozitia mea in ultima discutie cu panelul Uniunii, Conferintei si a Universitatii. Indiferent de concluzia finala, apreciez franchetea intrebarilor care mi s-au pus, si privilegiul de a fi ascultat.

Doresc sa cunosc opinia voastra. Intrucat discutia a avut un caracter onest, fara atacuri la persoana, va invit sa pastrati acelasi ton in comentarii. Mentionez deasemenea ca scopul meu este o critica constructiva a Adventismului dinlauntru, si ca atare vreau ca afirmatiile mele sa fie cantarite din acest punct de vedere. Diferenta de opinie e bine venita.

1. Intrucat “lumea este totalitatea faptelor” (Wittgenstein), Creatia lumii nu poate fi ea insasi un fapt. Ca atare nu poate fi obiectul stiintei sau istoriei. Creatia este obiectul contemplatiei mistice, poeziei, sau speculatiei ontologice. (Rom 1:20;  Evrei 1:3).

2. Geneza 1-3 este o interfata narativa a Creatiei (incerc sa evit cuvantul mit, pe care noi nu il intelegem), dar Creatia este ireductibila la naratiunea Genezei.

3. Sambata nu este cosubstantiala cu Sabatul, ci doar simbolul Sabatului. (Asa cum sacramentul cinei/botezului nu este co(tran)substantial cu “harul nevazut” in teologia reformata). Idea Sabatului ca timp absolut nu are sens intr-o lume geodezica. Ziua a saptea este o conventie.

N.B. International Date Line a fost stabilita in 1884, nu in 4004 IH, si guvernele locale si-au ajustat propriul calendar in mod repetat, din motive administrative. Cazul Samoa, arata absurditatea conceptului de Sabat absolut. Un rus si un american, amandoi adventisti, vor serba Sabatul in sambete diferite pe ISS, sau dincolo de cercul polar.

4. Teoria evolutiei a legitimizat intelectual notiunea ca viata poate fi un accident cosmic. Este legitim ca biserica sa conteste aceasta notiune, dar este nelegitim sa corecteze stiinta pe baza teologica/filosofica.

5. Teologia nu poate pune limite stiintei (Galileo contra Inchizitiei), dar stiinta are tot dreptul sa puna limite speculatiilor teologice.

N.B. Era legitim acum un secol sa declari evolutia o simpla teorie, asa cum era legitim pentru Inchizitie sa considere heliocentrismul o simpla teorie, pe la 1630. Evolutia a fost demonstrata intre timp ca un fapt stiintific. Asa zisul Creationism Stiintific trebuie abandonat, la fel cum Biserica Catolica a abandonat geocentrismul, la doua secole dupa procesul lui Galileo. Intrucat istoria s-a accelerat, nu ne putem permite sa asteptam la fel de mult.

6. Biblia nu este inerranta, iar Geneza este o doar parte din Biblie.

N.B. Ellen White contrazice inerranta Bibliei:

The Bible is written by inspired men, but it is not God’s mode of thought and expression. It is that of humanity. God, as a writer, is not represented. Men will often say such an expression is not like God. But God has not put Himself in words, in logic, in rhetoric, on trial in the Bible. The writers of the Bible were God’s penmen, not His pen. Look at the different     writers. (Manuscript 24, 1886; written in Europe in 1886.)

7. VT nu poate fi considerat o revelatie in sine, ci doar contextul revelatiei NT (Ioan 1:17; 5:39; Mat 19:8; 2 Cor 3: 6-16; Gal 3:23-25). Ca autoritate independenta, VT contrazice teologia NT, asa cum orice rabin poate demonstra. Absolutizarea VT conduce obligatoriu la marcionism.

N.B. Cel mai des intalnit exemplu de “begging the question” in retorica creationista este argumentul ca nu ne putem inchina unui Dumnezeu care a tolerat moartea si suferinta, ca instrument al evolutiei, timp de milioane de ani. Darwin are aici un argument interesant. Intrucat motorul evolutiei este reproducerea sexuala, nu supravietuirea celui mai tare, (aceasta fiind de fapt teza lui Spencer), este fapt ca animalele nefericite nu au interes pentru reproducere. Asta dovedeste ca istoria vietii in timp adanc este o celebrare a fericirii mai degraba decat un iad al luptei pentru supravietuire. Ascultati cantecul pasarilor in perioada de reproducere. Problema noastra este puritanismul, care vede fericirea doar in pasarile care cantau spre slava Domnului din cartea de imnuri, in Eden.

Bunul simt este mai degraba ofensat de atrocitatile poruncite de Dumnezeu in VT, decat de grandoarea istoriei vietii, care trezeste simtaminte religioase chiar la un Sagan sau Dawkins. Nu am nici o problema cu fosilele ingropate in eoni geologici. Am probleme cu un Dumnezeu care distruge viata terestra intr-un acces de furie (cu ce-or fi rechinii mai buni decat tigrii), pentru a le pastra ADN-ul, adica caile “stricate”,  in arca, iar apoi sa le ingroape in ordine perfecta in straturi geologice (psihopatul care isi aranjeaza victimele in ordine), straturi care sugereaza arborele evolutiei (ca sa ne incerce?), apoi le pune ca piatra de mormant roci radiocative care indica sute de milioane de ani. Dupa care ne condamna ca nu credem in viata de 6000 de ani. Ce fel de Dumnezeu este acesta?

Singurul argument in apararea lui Dumnezeu este sa aratam ca acest concept este un produs cultural-istoric.

8. Biserica nu are dreptul sa ceara de la membrii individuali sa inteleaga Biblia intr-un singur fel, sau sa faca un test de credinta din respingerea dovezilor stiintifice. Vezi Rom 14, tot capitolul. Unul mananca bucate tari, altul (care este slab) doar verdeturi. Primul sa nu dispretuiasca pe cel slab. Cel slab sa nu judece pe cel ce mananca bucate tari (stiinta, logica).

N.B. „The minds of different education and thought receive different impressions of the same words, and it is difficult for one mind to give to one of a different temperament, education, and habits of thought by language exactly the same idea as that which is clear and distinct in his own mind. . . The Bible must be given in the language of men. Everything that is human is imperfect. Different meanings are expressed by the same word; there is not one word for each distinct idea. The Bible was given for practical purposes… The stamps of minds are different. All do not understand expressions and statements alike. Some understand the statements of the Scriptures to suit their own particular minds and cases. Prepossessions, prejudices, and passions have a strong influence to darken the understanding and confuse the mind even in reading the words of Holy Writ” (Selected Messages, vol. 1, pp. 19, 20; italics supplied).

9. Adventismul este viu si creste odata cu noi.

N.B. “The fact that certain doctrines have been held as truth for many years by our people, is not a proof that our ideas are infallible. Age will not make error into truth, and truth can afford to be fair. No true doctrine will lose anything by close investigation… We have many lessons to learn, and many, many to unlearn. God and heaven alone are infallible. Those who think that they will never have to give up a cherished view, never have occasion to change an opinion, will be disappointed. As long as we hold to our own ideas and opinions with determined persistency, we cannot have the unity for which Christ prayed. (Ellen G. White, Counsels to Writers and Editors, p. 35).

10. Cresterea vine de la firul ierbii, si dezbaterea este vitala.

N.B. Agitate, agitate, agitate! (id, 39)

Proscomídie

Am asistat ieri, impreuna cu un amic pianist, la o conferinta-recital sustinuta de András Schiff la Wigmore Hall, dedicata Variatiunilor pe o tema de Diabelli ale lui Beethoven. Am avut, timp de doua ore si jumatate, privilegiul bucuriilor unei exegeze informate si inteligente la un ópus fascinant (executia lucrarii a facut parte fireasca din actul interpretativ). Unde mai pui ca, in doua ore si jumatate, ai ragazul sa te gindesti la prostii.

A sustine ca Noul Testament produce sensurile adevarate ale Vechiului e la fel de idiotic ca a pretinde ca adevaratul sens al temei din Capriciului 24 de Paganini e de gasit in a optsprezecea variatiune din Rapsodia lui Rachmaninov. Sau – doamne fereste! – in vreuna dintre variatiunile propuse de Lutosławski. Da, Apocalipsa e o bucata literara absolut fabuloasa, plina ochi de aluzii si imposibil de inteles fara o cultura textuala solida; dar asta nu inseamna ca profetii Vechiului Legamint au imaginat vreo clipa scenariile istorice sau eschatologice ale vizionarului de pe Patmos. La fel, Unsul crestin e o figura caleidoscopica, alcatuita din cioburile traditiei esuate a cultului si utopiei nationaliste evreiesti; dar nimic din Vechiul Legamint nu-l prevesteste. Isus e Templul, dar templul de la Ierusalim n-a fost niciodata o parabola crestina.

Nu mai vorbesc ca, din diferite pricini (de contaminare ideologica sau limite istorice, de pilda), nu avem acces nemijlocit la primii evrei si ideile lor religioase sau politice (o distinctie, de altfel, moderna). Si eu v-am trimis la un „original” al lui Paganini care nu e citusi de putin original (aveti aici intregul set de Capricii, in versiunea pentru vioara solo – doar una dintre posibilele interpretari ale textului lui Paganini). De altfel, prima inregristrare a integralei Capriciilor (1940, cu austriacul Ossy Renardy) a fost aranjamentul cu pian al lui Ferdinand David – se intimpla frecvent ca cea mai populara incarnare a unui text sa aiba foarte putin de a face cu „intentia autorului”. Pun pariu ca celor mai multi o sa va placa acest Paganini, singurul adevarat (care nu putea sa nu citeze si din Rachmaninov), al lui Denis Matsuev &co. Luati mincati!

PS Evident, i-am lasat deoparte pe multi (Brahms, Liszt, Fazıl Say, Nathan Milstein), dar nu pot sa nu va trimit si la adevaratul Paganini al Aurei Urziceanu.

Comédia XII

Despre timpenia de a-l inghesui pe dracu’ in Ezechiel 28 si Isaia 14 abia daca merita vorbit. Curiosii au la indemina tratamente juste ale pasajelor cu pricina precum cel din Yahweh and the Gods and Godesses of Canaan a lui John Day (p.166-184). Ajunge sa amintim ca doar intimplarea face ca astazi fosforul sa fie bun, ba chiar vital, si luciferul sa fie rau, ba chiar Ala Rau; ca aplicatia strict istorica, non-satanista a celor doua capitole din Isaia si Ezechiel nu e o inventie moderna, fiind sustinuta de crestini eminenti si premoderni ca Luther si Calvin; ca proliferatia demonica din Noul Testament vine tot din literatura enohica (a se vedea un titlu ca Fallen Angels and the History of Judaism and Christianity. The Reception of Enochic Literature). Face mai mult sa observam ca lectia asta SS ne spune deschis ca adventismul are nevoie de o satana literala, ca altfel se duce naibii „tema marii lupte”. Prin urmare, atasamentul doctrinar dicteaza interpretarea biblica. Asa, pe fata.

Am ris satisfacut, mefistofelic citind despre cum „lumile necazute” si ingerii – o gasca nesimtita sau oligofrena (la alegere) – au avut nevoie de moartea lui Isus sa se convinga ca dracu’ e-al dracu’. Si am inchis „lectiunea” ca sa caut doua capitole de carte pe care e musai sa le cititi: paginile 128-137 din The Old Testament in the New. An Introduction si 125-141 din Evoking Scripture. Seeing the Old Testament in the New, ambele ale lui Steve Moyise (nu se supara nimeni daca aveti chef si timp de lecturi integrale). Aici, in groapa cu lei a hermeneuticii vin sa moara iluziile credintei. Daca autorii Noului Testament folosesc in mod legitim scripturile Vechiului, atunci orice interpretare a Bibliei e justa – inclusiv lectura stiintifica a Genesei practicata de Edi (sau cea qumranica sau cea gnostica sau cea origenista etc.). A pretinde ca respingi traditia patristica a impatritului sens al textelor sacre in vreme ce accepti violul in grup practicat de Noul asupra Vechiului e o farsa penibila. Asa cum au evoluat si evolueaza standardele de admisibilitate a probelor in jurisprudenta, asa au evoluat si evolueaza limitele a ceea ce numim „exegeza legitima” (evident, tribunalul opiniei publice se poate multumi cu birfe si speculatii, asa cum eu pot citi Apocalipsa de pe Patmos ca pe un text marxist). La rigoare, nu avem in Biblie decit un munte de probe inadmisibile pe care o indelungata si degeaba pioasa traditie l-a transformat in muntele sfint al revelatiei – Tzaphon-ul pe care troneaza adevaratul Lucifer, Isus.