Tulburarea apei
24 mai 2016 10 comentarii
Oglinzi
6 februarie 2016 3 comentarii
În articolul său privind sfada dintre mine şi Petrof, Edi face oarecum o portretizare şi o oglindire (mai mult sau mai puţin falsificată) a stilului şi ideilor fiecăruia.
Ibrian este conservator şi violent în limbaj. Deşi e stupid să vorbesc, folosind cuvintele mele, despre mine şi despre limbajul meu, voi face câteva precizări. În primul rând, mi s-a întâmplat, nu de puţine ori, ca citind postările mele de pe O2, anumiţi cunoscuţi să tragă concluzia că sunt ateu. Iar în acest registru, al plasării într-un spectru al gradelor de fundamentalism, mă mulţumesc cu zicerea din popor „ Beţiv e oricine bea mai mult ca mine”.
Limbajul meu e intimidant. Dacă aş fi de rea credinţă, aş spune şi că a vorbi unor oameni neangajaţi în filosofia continentală contempoarană despre „homo sacer” (ups, asta era în latină), despre „deconstrucţie” sau „ontic”, e tot un exerciţiu de intimidare, la fel cum pentru gazda noastră a folosi o expresie latină (de dragul abrevierii) e un exerciţiu de intimidare. Eu mă mulţumesc să spun că Edi e nefamiliar cu anumite expresii şi are o aversiune puternică faţă de orice manifestare credală a convingerilor creştine (care or fi fiind alea). Referirile la Luther sunt anistorice, cât de deschis a fost în realitate Luther faţă de alte convingeri şi cum îşi impunea retorica – ne-o spune istoria, chiar şi la o privire sumară.
Se pare că toţi sunt deranjaţi de „flegmele” mele şi poate e oportună precizarea că Sorin folosise „scuipat”, ceea ce, scuzaţi-mi îndrăzneala, nu e la mare distanţă semantică. Acum e drept şi că nu poţi cita din ceva şters de către autor în semn de mare virtute.
Mă întreabă Edi: „De cand este Facebookul biserica, prietene Ibrian?”
Asta a fost chiar o întrebare amuzantă. Pai n-am aflat de la Sorin ce e biserica, aşa că orice contrastare e inutilă. Lasând la o parte ironia că vorbim aici despre cineva care e preocupat de felul în care, la o adică, media trimite la sacru. Să facem concesia, pe care nu ar trebui să o fac, şi să răspund: manifestările publice ale unui pastor sunt irelevante pentru ecleziologia lui, dacă, şi numai dacă, acesta îşi priveşte pastoraţia strict ca sursă de venit sau ca pe o specializare în muncă. Altfel, orice comportament social al unui pastor e o trimitere la „lumea” sa, iar Sorin ştie şi poate mai bine ca mine să arate de ce lucrurile stau taman aşa. Faptul că Poli pretinde că nu vede cum ajungi lejer de la FB la biserică, e pentru mine doar o manieră de a fi simpatic gazdei şi nu ar fi prima dată când colţii analitici ai lui Poli sunt ascunşi din smpatie, nu din acceptare intelectuală.
Dacă eu i-am aplicat lui Sorin eticheta de marxist, acesta a fost considerat un gest necuvenit. Atunci când Edi spune, făcând anumite calificări, că Sorin e marxist, lucrurile pare să fie situate corect. Prima precizare ar fi că nu ştiu de unde vine la Edi ideea că oricine contestă un status-quo este, prin natura cazului, în mijlocul unei contestări marxiste? De unde această echivalare a interogării unui aranjament social cu idea că această interogare se face dintr-un orizont marxist?
Edi face două afirmaţii despre marxismul lui Petrof:
„Spre deosebire de Marx, Sorin nu vede in mistificare o manipulare ideologica a realitatii ci o encodare a ei, care necesita o hermeneutica demistificatoare la capatul celelalt.”
Că să fiu consecvent cu maniera de punere a problemei voi începe şi eu de la capătul celălalt al afirmaţiei. A începe de la un „capăt” în analiza uni fenomen arată deja unde te poziţionezi atât din punct de vedere al demersului, cât şi al metodei.Îi lasăm lui Edi ocazia să ne spună dacă acest capăt este o bază sau suprastructură.
Edi spune cu propriile cuvinte („Un alt aspect….”) că Sorin e marxist în privinţa acceptării teoriei alienării în muncă şi a felului în care doctrina creştină este o manieră mediată de raţionalizare, în sens weberian, a producţiei de masă. Ori tocmai aici îl consider şi eu pe Sorin marxist.
La ce (şi mai ales cui) foloseşte această „hermeneutica demistificatoare” este evident în paragraful următor:
„Diferenta este ca el vede in mistificarea milenist-vizionara encodarea unui mesaj restaurator, si incearca sa ofere celor carora le predica mesajul demistificat, spre furia celor care nu inteleg sau care inteleg dar sunt legati prin interese politic-financiare de aspectul cultic.”
Da, domnule – dacă o perspectivă marxist-demistificatoare slujeşte bine cauzei spălării pionierilor adventişti, atunci, pe cale de consecinţă, este bună. Dacă ăsta nu-i un discurs ideologic, atunci nu ştiu ce e.
Edi spune: „Nu ma astept ca Ibrian cu instinctele lui conservatoare sa fie de acord cu Sorin.”
Dar, în cele din urmă, trebuie ca cineva să fie de acord cu altcineva? Nu este oare adesea un discurs pronunţat expozitiv mai de folos decât unul care încercă diverse stratageme persuasive?
Despre marxismul lui Sorin Petrof
5 februarie 2016 27 comentarii
Cand am intalnit in titlul ultimului articol al lui Ibrian sintagma “tele-evanghelist marxist” am nadajduit impotriva oricarei nadejdi ca prietenul nostru a intors pistolul cu apa de la mine impotriva lui Francis I. In clipa urmatoare era sa improsc cafeaua pe tastatura : “să-şi flegmeze cojile de seminţe pe covoarele altor biserici”. Asta trebuie sa fie Sorin. (Ibrian lasa bomba sa faca fas numai in ultimul paragraf).
E clar ca Ibrian nu are simtul umorului: “Ce fel de viziune asupra bisericii are un asemenea om?”. De cand este Facebookul biserica, prietene Ibrian? “Nu trebuie să ne facem griji că marxistul nostru de la amvon ar fi avut conştiinţa că dă pe cineva afară din comunitatea rămăşiţei” continua el, incercand sa ne faca sa credem ca respectivul a fost excomunicat pentru ca nu a fost de acord cu pastorul in ratacirile lui.
In realitate, pretinsul auto-da-fé a fost doar un “unfriend” pe pagina personala de Facebook a lui Sorin Petrof. Cat despre flegmarea cojilor de seminte, fiecare poate judeca omul dupa cuvintele lui, asa cum sunt reproduse chiar de Ibirian: “el nu îl predică pe Hristos” dar cei care il asculta “cred că ce dă el pe plisc e al dracului”. Locvacitatea de mistocar se amesteca cu clisee pioase, ca atunci cand inveti limbajul de lemn la biserica si arta conversatiei in cartier. Vorba cantecului “ti-am luat seminte si lapte batut” – ultimul fiind laptele duhovnicesc acrit, la care se reduce subzistenta spirituala a neintarcatului intelectual.
Marxismul la care se refera Ibrian trebuie inteles in sensul definitiei lui Derrida in “The Specters of Marx”. Oriunde si oricand cineva critica starea de status-quo apare fantoma lui Marx in ochii celor speriati.
Este panica lui Goldman Sachs cand avertizeaza ca candidatura lui Bernie Sanders este “un moment periculos pentru America”. Pericolul marxist consta in faptul ca un candidat la presedentie a ajuns in fruntea cursei electorale fara bani de la corporatiile si bancile care au ruinat America. Un candidat la Casa Alba care sparge banci ca Stalin. Red-Dawn for real. Raspunsul la astfel de temeri este fraza memorabila din “Opera de trei parale”: “Ce este spargerea unei banci pe langa infiintarea unei banci”? Ibrian vede pericolul rosu in faptul ca un pastor protestant predica asa cum ii dicteaza constiinta si nu cum dicteaza cei care semneaza statul de plata. “Conform animus imponentis asta trebuia să creadă” spune el de la Westminster Confession citire.
Folosirea termenului latin are ca scop sa intimideze. In vernacular, inseamna “intentia corpului care impune”, si Luther trebuie sa se intoarca in mormant de cate ori il aude. Cu alte cuvinte, pastorul trebuie sa creada tot ce i se impune prin votul majoritatii la sesiunea GC.
Asocierea statului de plata cu animus imponentis este binevenita pentru ca, la fel ca in cazul alegerilor din US, cei care voteaza doctrinele sunt banii. Exista un singur dumnezeu, banul, si animus imponentis este profetul lui. Aici este momentul Sanders pentru noi: pericolul ca mana invizibila sa piarda controlul asupra pietei din curtea templului. Aici este spectrul lui Marx. Dar, cum ar spune Bertolt Brecht: ce este salariul din zecime pe langa capitalul transnational din zecime?
Aspectul care ma dezamageste insa cu adevarat este faptul ca Ibrian nu face nici o incercare sa angajeze cu adevarat marxismul lui Petrof, mai precis, regandirea conceptului marxist de mistificare in teza lui de PhD. Spre deosebire de Marx, Sorin nu vede in mistificare o manipulare ideologica a realitatii ci o encodare a ei, care necesita o hermeneutica demistificatoare la capatul celelalt. Aceasta teorie explica si praxisul pe care Ibrian il gaseste dubios. Petrof este cu siguranta de acord cu Ibrian in majoritatea criticilor la adresa aspectelor cultice si sectare ale religiei lui. Diferenta este ca el vede in mistificarea milenist-vizionara encodarea unui mesaj restaurator, si incearca sa ofere celor carora le predica mesajul demistificat, spre furia celor care nu inteleg sau care inteleg dar sunt legati prin interese politic-financiare de aspectul cultic.
Aceasta pozitie ne aminteste respingerea viguroasa de catre tanarul Marx a ateismului elitist al tinerilor hegelieni. Pentru Marx, religia proletarului este o “teorie generala a lumii”, “o consolare” (opium), si “un protest”, in timp ce ateismul tinerilor hegelieni este conservator de status-quo.
Pacat ca Marx nu a adaugat la formidabila lui agenda studiul redesteptarilor religioase in proletariatul urban anglo-american. Nu numai ca redesteptarile mileniste si harismatice au condamnat sclavia si au format primele comunitati integrate rasial, dar au si disciplinat financiar clasa muncitoare, si au indiguit plaga alcolismului si a violentei domestice. Merita amintit aici efortul restaurator al acelei obediente cazone de care rade Ibrian impreuna cu manualul sovietic de ateism, care a stat la baza unei reforme nationale in alimentatie si igiena personala in Statele Unite.
Un alt aspect al marxismului lui Sorin Petrof este relatia intre munca ca alienare (Marx) si penitenta eticii protestante ca mantuire prin fapte/munca. In cuvintele lui Walter Benjamin, crestinismul s-a transformat in capitalism si capitalismul este religie.
Nu ma astept ca Ibrian cu instinctele lui conservatoare sa fie de acord cu Sorin. Stiu ca poseda uneltele intelectuale ale unei dezbateri constructive de pe pozitie opusa din care toti am avea de castigat. Din pacate ne-a oferit doar coji de seminte.
Cele 95 de teze ale lui Sorin Petrof
16 iunie 2014 40 comentarii
Sorin a pus punctul pe „i”, sau, in idiom anglo-american, a lovit cuiul pe cap, atunci cand a definit binomul teologie-bani ca pe o falsa dilema. De fapt, am putea spune ca respectivul idiom este o dubla metafora, intrucat lovirea cuiului poate fi o aluzie la cele 95 de teze.
Intr-adevar, idea ca productia de teologie si „churching people” are ca scop generarea de plus-valoare, si ca munca pastorului este alienata, adica: obiectul pasiunii care l-a dus pe tanarul idealist la seminar este inlocuit cu salariul si preocuparea majora pentru locul de munca, (are si pastorul familie, rata imobiliara, copii la scoala, etc., si, pe langa toate, a devenit „unemployable”), este in esenta versiunea moderna a tezelor lui Luther.
Am dezvoltat idea pe blogul meu.
oxigen2 
Comentarii recente