​1 Corinteni 13:prezent

​Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil, când m-am făcut om mare.. am aflat că se bat neveste și-n afară, că ‘prin credință’ e destulă și-n știință, că creierele de la garderobă n-așteaptă toate steluțe-n coronițe, că avortul nu-i alternativa mai umană varguței la fund, că pedofilii n-au preferință exclusivă și pentru religie, că orgiile sexuale nu necesită strict autoritate pastorală, ca toți suntem egali în ochii lui Dumnezeu dar pe negri îi vede mai bine, că mijlocire fac și ong-urile, că vorbitul în limbi inundă științele sociale, că să fii coadă și nu cap e echitate pentru coadă, că nu e circumcizie dacă tai cu totul, că nu ai voie să ceri seamă nici experților nu doar lui Dumnezeu, ca spălatul la creier nu e doar cu Biblia în cap ci și cu curcubeul pe gât, că fusta scurtă din ziua a șaptea poate să lipsească în luna pride, că împreuna simțire e mai profundă după o lună intensă decât o zi de odihnă, că există nu doar păcat împotriva duhului sfânt ci și banare veșnică pe twitter, că să fii fără cusur se poate: pe instagram cu mult post și fără rugăciune, că se face colectă la biserică dar se strâng daruri și pe onlyfans, că ‘lăsați copilașii sa vină la mine’ se aude nu doar din gura lui Isus ci și la show-uri cu drag ‘kinks’, că nu funcționează doar pusul sub cenzură ci și privarea feministă trimestrială de sex, că degeaba iartă Dumnezeu când psihologul te vede neprihănit într-o lume vinovată, că și zâna maseluță răspunde la rugăciuni și împlinește orice gen îți dorești, că te poți identifica și cu spaghetti monster nu doar cu imaginea lui Dumnezeu, că creștinii trebuie să întoarcă și obrazul dar popoarele sfinte sunt ofensate de logos, că se îngenunchează și la altarul cu BLM nu doar cu GOD, ca icoanele nu-s demodate dacă e Georgele potrivit, că dă rezultate nu doar dacă strigi la Dumnezeu ci și dacă țipi cu portavoce la aproapele, că corpul tău e templu sfânt și cu cât mai încăpător cu atât mai ‘positive’, că e concurență și la cel mai victimă nu doar la cel mai păcătos, că veganismul poate birui, că poți avea autoritate peste adulți și ascultând de influenceri nu doar îndemnat de duhul sfânt, că nu e spirit de turmă dacă e la modă, că prozeliți sunt nu doar cei cu bătutul la ușă ci și nesuferiții care îți schimbă iconițele la aplicații, că stickere cu God sunt și ‘they’ în semnătura de email, ca îl mărturisești pe Dumnezeu nu doar menționându-i numele ci și înlocuind pe ‘el’ cu ‘ea’ în fiecare paragraf, că problemă nu e doar finalul ‘mulțumesc lui Dumnezeu’ ci și debutul cu pronumele preferat, că exersezi pentru cer nu doar dacă n-adormi până se termină predica ci și cu fața serioasă pe durata lecturii despre diversitate.

În sfârșit, de când m-am făcut om mare, gust mai bine ironia: că marea deșteptare le lipsește și wokeiștilor.

​Păcatul împotriva duhului sfânt: respingerea noului

Încep cu concluzia:
Păcatul religiei e că permite fundamentalismului literei să prevină apariția noului.
Păcatul secularismului e că permite progresului să fie absolutist în respingerea noului în idei din trecut.
Păcatul transumanismului e paradoxul că noul e posibil în ciuda eliminării impredictibilului.

Laodiceenii sunt căldicei datorită tensiunii de mijloc iar mai important vărsatului din gură e aerul proaspăt ce-l succede.

Intriga:
E noul și setea de cunoaștere așa-zisul ‘mușcat din fructul oprit’ sau e împlinirea poruncii de a ‘crește și umple pământul’? Iar dacă e umplerea pământului, risipește Dumnezeu universul doar pentru a ne limita la pământ?

În cuvinte care se vor multe, tipicul povestirii despre rai din copilărie e că toate-s bune și frumoase până când trebuie schimbat subiectul pentru a evita plictiseala și sesiza staticul și sumbrul din Eden. Începe să fie evidentă absența transformării. De exemplu lipsește detaliul cotorului. Mărul mâncat nu ajunge cotor pentru că nașterea cotorului implică moartea mărului.
Cu cât e internalizată lipsa transformării, cu atât zbenguitul pe pajiștile veșnic verzi sfârșește nemișcat într-o colivie gri bacoviană. Din ce știm despre rai, episodul White Christmas din Black Mirror oferă gustul cel mai apropiat de gândul veșniciei.

Idea articulată fiind că ‘cea mai moarte’ e de fapt absența noului. Prin comparație, moartea biologică asemeni cotorului, rămân doar benigne transformări. ‘Adevărata moarte’ e lipsa noului, iar apogeul suferinței e imaginea conștientului captiv în colivia unde noul nu mai vizitează niciodată.

O altă formulare care atinge aceeași idee o menționează des Elon Musk. În particular în ce privește geriatricul politic (parafrazez): ‘oamenii ajung să nu-și schimbe ideile, motiv pentru care prelungirea nelimitată a vieții s-ar putea să nu fie o idee tocmai bună, iar moartea sa nu fie neapărat un bug ci un feature (nu un defect ci o abilitate)’.
Din nou ‘adevărata moarte’ fiind reprezentată de lipsa noului.

O a treia formulare e întâlnită în perspectiva transumanistă comunicată de Harari în Homo Deus:
‘What is death, if not a situation when information doesn’t flow (ce e moartea decât situația în care informația nu mai circulă)?’
‘Adevărata moarte’ fiind lipsa mișcării informației, lipsa noului.

Incidental, am dat peste un ecou al aceleiași idei în comentariul lui polihronul:
‘Am putea spune că Dumnezeu este aspirația totalitaristă a cunoașterii. Și că ateismul e celebrarea fragmentarului ca spațiu al libertății. De altfel, putem deriva un excelent argument antiteist din simpla observație că o hartă 1:1 a universului ar fi anihilarea universului’.
Dincolo de faptul că e perfect valabilă și înlocuirea lui Dumnezeu cu ‘The Science’ și a ateismului cu speculația filozofică, miezul ideii e în ‘cunoașterea ultimă/absolută’ ca fiind însoțită de ‘moartea ultimă’: absența noului.

Pe firul ideii realizezi că încă există poezie în mitul fructului oprit: că dacă te întinzi destul eventual îți fuge craca de sub picioare. Cât din setea de cunoaștere e în același timp și condamnare? Cât din nevoia omului de determinism, de a fi stăpân peste natură, în control asupra propriului destin, de a atinge ‘cunoașterea ultimă’ se plătește cu diminuarea noului și în cele din urmă cu moarte?

Pentru că în cele din urmă, ce poate fi mai sfâșietor decât imaginea unei conștiințe care nu mai are ce cunoaște?

Ironic, absolutul, Dumnezeu, pare să fie singurul care a gustat agonia absolută. Ca singura conștiință captivă unui infinit în care noul e absent. De unde poate încă o explicație a paradoxului în care inviți să fii ca Dumnezeu și în același suflare previi să fii ca Dumnezeu.
Aceeași agonie probabil a inspirat și tabloul lui Dumnezeu care plictisit de lipsa de nou, creează omul, îl dă pe mâna Satanei și slobozește impredictibilul.

Eliminarea impredictibilului e cealaltă față a monedei absolutismului religios și la schimb e tot libertatea și autonomia individuală.

Ca apostol al poziției că nu există întrebări interzise, întreb dacă și cât din setea de cunoaștere e supusă și ea legii randamentului redus?
Cât din eliminarea impredictibilității face loc tiraniei?
Sau dacă e mai preferabil: câtă centralizare a cunoașterii ajunge să amenințe ‘fragmentarul ca spațiu al libertății’?
Sau pe limba huiduitului (Peterson): câtă ordine în haos e prea multă ordine?

Dacă amenințarea religiei e în absolutismul ideologic, pericolul transumanismului și ‘dataismului’ (Homo Deus) e în inițiativa de eliminare a impredictibilului. Cu precădere cel uman.
Ambele riscă păcatul respingerii noului.

Apariții Editoriale

Pentru a rămâne fidel și recunoscător tuturor participanților acestui site și blog cultural și spiritual, ca și inițiatorului și moderatorului său, Pastorul și Omul de cultură și spiritualitate care este Edmond Constantinescu, mă simt onorat să prezint articolele care au fost făcute publice pentru prima dată aici, în culegere, la apariția lor, cele două lucrări, în ordinea apariției la Editura Letras, în format eBook:

Metamorfoze spirituale și Gândul zilei. 

eBook Gandul zilei – Letras

eBook Gandul zilei – LetrasComanda si citeste eBook-ul Gandul zilei – Sorin Sandulache – Editura Letras, 2022. Promovam autorii romani!

eBook Metamorfoze Spirituale – Letras

eBook Metamorfoze Spirituale – LetrasCiteste eBook Metamorfoze Spirituale – Autor: Sorin Sandulache – Editura Letras, 2021. Promovam autorii romani!

Ele au fost continuate, într-un stil oarecum eseistic, dialoguri, meditații, gânduri, mici recenzii ale unor lucrări și autori valoroși.

Este procesul provocator, regenerator al schimbărilor pe care le-am străbătut în ultimii ani! 

Îi consider ani de efervescență intelectuală și spirituală extrem de edificatori și folositori, binecuvântați.

N-a fost ușor, dar urmează să constatați dacă sunt mai puternic, mai stabil, mai realist, mai autentic. Procesul continuă!

Vă Mulțumesc! 

Sorin Sandulache

Știință din vechiului testament: paza de rău pretinde sacrificiu

Gândurile sunt pe marginea subiectelor abordate în expunerile următoare deși ideile din expuneri transcend cele două episoade.
https://oxigen2.net/2021/06/24/nu-te-lasa-mintit-2
https://oxigen2.net/2022/01/05/argumentele-politice-ale-apocalipticismului

Sunt două fenomene pe care le observ în forfota contemporană care îmi dau impresii demne de timpurile mistice de care am aparținut cândva: o retorică în jurul nevoii de sacrificiu și o manifestare a perfecționismului prin intenția de prevenire și eradicare a răului.
Un ecou cu origini din vechiul testament: izbăvirea de rău pretinde dreptul la jertfă.

Manifestarea perfecționismului prin prevenirea și încercarea de eradicare a răului

Edi a expus de mai multe ori și sub diferite forme diferența între adevărul susținut de religie / filozofie și adevărul manifestat în știință. Religia și filozofia pornind de la premisa că dețin adevărul iar în știință adevărul nu aparține nimănui și este de sine stătător. În știință adevărul nu e cunoscut pe deplin dar se descoperă, nu e definitiv dar nici relativ, este tranzitoriu și probabilistic.
Mai departe Edi prezintă omul de știință care există doar ca parte dintr-o comunitate, credibilitatea fiindu-i acordată, legitimizată și dependentă de consensul comunității. Consensul comunități e de importanță semnificativă pentru că multitudinea de experți determină ca probabilitatea de a nu observa un neajuns grav să fie mică iar probabilitatea de a avea o înțelegere corectă să fie mare.
Motivul expunerii adevărului și consensului științific este de a explica de ce probabilitatea înclină de partea consensului comunității științifice și este necesar și justificat să optezi pentru consens când este în opoziție cu opinii dizidente izolate. Asta în ciuda faptului că există posibilitatea consensului să greșească și a argumentelor dizidente să fie persuasive și posibil adevărate.
După prezentarea motivațiilor, Edi aplică explicațiile la contextul covid.

Nu găsesc nimic de reproșat ci doar câteva nuanțe și detalii de evidențiat.
Odată internalizată înțelegerea de mai sus, realizăm că nu contribuie semnificativ la rezolvarea dilemei principale a prezentului: care e contractul social în contextul în care o probabilitate de 1-3% de deces (+ efecte adverse) pentru cineva apare extrem de riscantă și inacceptabilă iar pentru altcineva care lucrează de exemplu în construcții sau șoferie e un risc la ordinea zilei pe care deja îl are asumat prin natura meseriei? Covid fiind doar un extra risc nu foarte diferit de celelalte în probabilitate. Un alt exemplu sunt medicii și asistentele care sunt expuși la risc crescut de a contracta diverse boli și de la a avea un orizont de viață semnificativ redus din cauza meseriei.

Cineva pentru care riscul este intolerabil va legitima orice măsuri. Cineva pentru care același risc este tolerabil, nu va găsi justificată intoleranța celui dintâi.
Chiar dacă gândim în probabilități, nu există acord social cu privire la măsuri decât dacă probabilitățile tind spre extreme iar costul este invers proporțional.
De aici și tensiunea socială semnificativă în contextul covid. Probabilitatea de deces e prea mică pentru determinarea unui acord social semnificativ în favoarea la măsuri radicale fără intervenția autorității. Cu cât crește probabilitatea de deces, cu atât se formează mai mult acord social.

Dacă e să speculăm în ce privește desconsiderația pentru probabilități, îmi imaginez cum cei abandonați spaimei de covid în ciuda riscului relativ mic, vor fi tot cei maxim isterici când vor putea beneficia de prelungirea vieții biologice în perpetuitate. Îi percep în stare de izolare pentru totdeauna undeva într-un buncăr din frica de a muri de diverse accidente fizice cu probabilități minore dar datorită cărora nu merită să-și piardă eternitatea. Iar când va fi necesar să părăsească bucațica de rai pentru a-și alimenta nemurirea din pomul de aur situat în afara grădinii, o vor face cel puțin înconjurați de aurora protectoare a unui costum de astronaut. Tehnic nemuritori, practic o cam sfârșesc cu trăitul din cauza fricii de excepții.

Deși sunt de acord și găsesc pertinente observațiile și deducțiile lui Edi și pe cât m-ar încânta ca gândirea în probabilități să rezolve ceva semnificativ pe atât mi-e greu să identific cum. Cel puțin în materie de măsuri. În practică o măsură va fi implementată ușor și rapid doar dacă probabilitatea de consecințe negative este mare iar costul de implementare este mic.
În afara acestei circumstanțe fericite ești din nou în lumea în care totul e cam la fel de complicat ca înainte.

Poate răspunsul ar fi că de fapt experții trebuie să facă decizia cu privire la măsuri. Dar de ce experții și în funcție de ce fac decizia?
Pentru că atât timp cât probabilitatea de deces este într-un interval redus este o dilemă de preferință socială subiectivă fiecăruia nu de domeniul autorității experților ca și cum ar fi amenințată specia umană în sine.
Dacă obiecția e că nu e o preferință socială atunci întreb dacă avem de gând să fim consecvenți și cu alte conjuncturi similare: de exemplu libertatea să mănânci ce dorești cu riscul obezității. Sau să salvăm potențialele victime prin interzicerea șofatului, a muncii în construcții și a serviciilor medicale.
Dacă probabilitatea de risc în covid justifică să nu fie tratat ca o preferință socială atunci de ce probabilitatea de risc în cazul altor activități nu ar fi tratată similar?

Un exemplu recent de subiectivitate care nu-și are locul în stabilirea contractului social este declarația recentă a lui Macron că „an irresponsible person is no longer a citizen” (o persoană iresponsabilă își pierde dreptul de cetățean). Sub limbajul vag de ‘iresponsabil’ pot justifica aproape orice. ‘Iresponsabil’ e la fel de vag și lipsit de substanță pentru justiție cum e și termenul de ‘ofensiv’. Relativ la subiectivitatea cui?
Din moment ce ne confruntăm cu ceva subiectiv e de așteptat să lăsăm dilema, conflictele și soluțiile să se manifeste și să se negocieze în teritoriul privat al interacțiunii indivizilor și a nu face din autoritatea statului un tătuc cu reguli arbitrare care pedepsește pentru neparticipare la echitate. Toți avem lucruri și limite unde devenim ‘iresponsabili’ și ‘ofensivi’.

Cu alte cuvinte vechea dilemă: adoptăm probabilitățile dar unde-i limita unde lucrurile nu mai rămân preferințe ci devin decrete?
În numele perfecțiunii, eficienței și salvării speciei orice abuz poate fi raționalizat ca fiind justificat și necesar. Devine doar o nouă ‘problemă de limbaj’.
Din motivul acesta nu cred că e recomandată mutarea dilemelor subiective din domeniul privat în teritoriul autorității sub pretextul amenințării speciei umane.

Nu că nu aș considera consensul experților cea mai bună șansă pe care o avem, dar ce faci când partea dizidentă nu e opinia izolată a unui singur individ ci e o parte din comunitate?
Cu cât ne apropiem de proporții egale cu atât ești îndreptățit cu orice alegere și în același timp ești greșit indiferent ce alegi. Doar în cazul în care consensul este drastic disproporționat te confrunți cu o alegere evidentă.
În același timp cum garantezi că experții nu sunt tot oameni care pot fi sechestrați de interese și intimidare? Ai putea spune că prin complexitatea asigurată de un număr mare de experți. Dar se și întâmplă în realitate că numărul de experți crește sau se micșorează? Și cum crești numărul de experți în același timp în care cauți să reduci populația? Din moment ce procentul din populație a celor care ajung experți rămâne constant și mic.
Adaugă la asta fenomenul de cancelare a experților dizidenți.
Edi a sugerat o justificare inteligentă pentru fenomenul cancelării dizidenților dar rămân sceptic consensului prin excluderea opoziției. Motivul e că excluderea opoziției e o chestiune clară și simplă doar când ai de-a face cu nebuni de legat. În afara nebunilor de legat, parcă stabilisem că e binevenită critica în știință.

Un alt aspect în privința vaccinurilor: analiza cost benefit nu indică avantaje ‘compleșitoare’ în favoarea vaccinării. Prezintă niște avantaje, în funcție de multiple criterii dar nu drastic semnificative încât în toate cazurile riscurile vaccinării să fie clar și indubitabil o alegere evidentă relativ la riscurile contractării virusului. De așteptat e ca lucrurile să funcționeze ca în cazul prezumției de nevinovăție: dovezile trebuie să fie multiple, coroborate, clare, semnificative și să încline ‘copleșitor’ (burden of proof) de o singură parte. Cu siguranță în lipsa acestei situații nu e justificată condamnarea, demonizarea și insultarea nevaccinaților. Mai mult de atât, în ce privește medicina, la consensul experților se adaugă ca și criteriu semnificativ individualitatea persoanei. Individualitate care ia precedență și determină ca recomandarea ‘opiniei dizidente’ a doctorului sau doctorilor individului să poată acționa împotriva consensului general. Sau cel puțin cândva ‘însuși consensul general așa stabilise consensul’. Se pare că am asistat la schimbarea regulile jocului în timpul jocului fără nici o discuție și negociere prealabilă. În materie de medicină consensul științific constituie o judecată ‘în medie’ și de ansamblu. Medicii au datoria judecății în detaliu și individuale. Consensul științific însuși a decis că în materie de medicină specificul individual să aibă precedență peste consensul general. Cu alte cuvinte explicația cu privire la consensul științific nu are aceeași valoare și nu face același sens în materie de medicină.

În sinteză, incapacitatea autorității și societății de a reacționa proporțional în fața riscului covid / vaccinare determină o parte a societății să manifeste o atitudine perfecționistă în ce privește prevenirea covid. Până la a improviza artificial eradicarea riscului prin măsuri excesive gen lockdown, abuzul față de copii, masca virtuții, persecuția necuraților etc.
Un procent de creștere a deceselor per total (din orice cauză) în marjă tolerabilă (la nivelul anilor 2010) dar însoțit de o isterie pe care numai o căutare a perfecțiunii în prevenirea răului o poate justifica.
Sunt conștient că progresul prin sine caută să contribuie la prevenirea răului dar mai sunt conștient că există și legea randamentului redus (law of diminished returns) și de asemenea că nu degeaba ne-am ales cu clișeul de a nu permite perfecțiunii să fie inamicul binelui.
Cu alte cuvinte nu încercarea în sine de a controla virusul e intenția de eradicare a răului ci manifestarea credinței că se poate face fără pierderi și cu orice preț gen Australia.

Asta ne conduce către cel de-al doilea fenomen: ‘invitația’ la sacrificiu

Cum n-am îndoială că întrebările de până acum au trecut deja prin mintea cugetătorilor, nu pot să concluzionez decât că sinteza finală sună ceva de genul: nu putem avea garanția consensului experților din a nu fi corupt și nu putem garanta lipsa abuzului față de populație dar chiar dacă domeniul experților va fi corupt putem totuși miza că instinctul de supraviețuire va continua să funcționeze în cei care corup și îi va determina să fie preocupați de supraviețuirea conștiinței.
În ultimă instanță bucuria noastră trebuie să fie supraviețuirea conștiinței. Așadar e numai potrivit să renunțăm la a fi egoiști și individualiști iar nefericirea de-a fi afectați negativ de experimentele pe care e nevoie să le efectuăm (pentru supraviețuirea conștiinței) trebuie manifestată cel mult ca suspin în intimitate. Fă-ți partea. Cum unii se nasc nefericiți de la natură, alții ajung nefericiți în urma experimentelor necesare. Și aceasta în cele din urmă este o îmbunătățire a distribuirii echității sociale în materie de dezabilități.

Un spirit mai pragmatic poate dezbrăca newspeak-ul: pregătiți-vă să serviți ca material de experiment pentru binele comun pentru că nu-i normal să existăm doar ca niște consumatori, căpușe iraționale care golesc inutil vigoarea planetei.

Să n-o numim jertfă, nici sacrificiu nu e destul de inofensiv, mai bine datorie civică (Macron) sau și mai bine, echitate.
Într-adevăr, o nouă problemă de limbaj pentru oameni foarte inteligenți.
N-am îndoială că se vor descurca bine cu limbajul și vor introduce eufemisme iscusite dar observ în lumea tehnocraților că îngrijorarea este cu lipsa monopolului asupra interpretării.

Regăsesc și printre rândurile lui Edi uneori exemple de avertismente / ‘invitații’ la un ‘sacrificiu social justificat științific’ care e presupus că urmează și e necesar.

De exemplu menționează o teamă pentru soarta experților și lamentează iertarea sub pretextul intențiilor bune și lipsei minciunii în eventualitatea în care empiricul refuză teoria.

O altă aluzie este relativ la nevoia de reconsiderare a eticii în sine. Deși înțeleg ideea și nu implică nimic nelegiuit în sine, m-a dus cu gândul imediat la tehnocrații UE care deja ‘reconsideră’ codul Nuremberg. Nu pot să nu devin puțin suspect intențiilor bune ale tehnocraților când prea multe lucruri dubioase se întâmplă la grămadă.

Altă sugestie e că orice retorică sau întrebare din rândul non-experților e de fapt o întrecere de sofiști și poeți care trebuie ignorată. Din nou sună ca o altă justificare într-un set de justificări pentru ceva ce printre rânduri înțeleg că e necesar și legitim să urmeze.
Presupun că motivul ar fi temerea că experții în etică și filozofie ar găsi vinovate bunele intenții ‘necesare’. În practică se întâmplă că sugestiile se aliniază bine cu cenzura implorată de progresiști.

Separat de expuneri un alt fenomen pe care îl observ în media este jocul cu termenii pentru îngroparea deciziilor greșite sub pretextul ‘autocorecției științifice’.
Înțelegem cu autocorecția dar nu pot să nu percep că suntem luați nițel de fraieri când regulile schimbate în timpul jocului și lipsa premeditată a precauției se cer considerate autocorecție inocentă.

Practic ce interpretez din cele spuse e că soluția pentru ‘asigurarea viitorului’ e inevitabil autoritară dar de data asta suntem sigur siguri că e în numele binelui obiectiv.

Gânduri finale:
Sunt conștient că nu am în minte orizontul și variabilele mult mai elaborate deținute de cei cu mult mai erudiți și aprofundați în aceste subiecte dar ce pot spune e că deși înțeleg și împărtășesc multe idei, în privința măsurilor covid și apocalipsei științifice mai larg, nu am găsit nimic deocamdată substanțial care să mă determine să înclin câtuși de puțin empatic măsurilor și experimentelor abuzive la care suntem supuși și care înțeleg că e necesar și justificat să participăm și în viitor.

Reacționez la atitudinea că e ilegitim și demn doar de lunatici să fii reticent față de vaccinuri și măsurile covid. Opinia mea e că sunt motive justificate pentru reticență fără apel la religie sau conspirații. Nu intenționez să scuz isteria din partea religiei sau a conspirațiilor dar nu sunt ele cele cu pretenții de rațiune și obiectivitate.

Împărtășesc îngrijorarea cu privire la retorica tot mai clocotită de emoții din dreapta și stânga politică dar sunt îngrijorat și de retorica rece și vrută obiectivă a tehnocrației științifice. Nu obiectez pasiunii sau lipsei pasiunii abuzului ci obiectez abuzului.

Lucrurile rămân complicate și nuanțate chiar și în probabilități.

Fascism ca la carte, științific

Câtă vreme cățelul are loc să se mute, lupul nu e retras în colț.

În ciuda ciopârțirii brutale a limbajului, cățelul poate încă lătra la alt copac (one ‘ism’ at a time). Cenzura retrage lupul în colț.

Câtă vreme puii rămân ai părinților, cățelul și-i mută la altă școală. Când serviciile sociale vizitează coliba pentru că circulă povești cu hate speech din Biblie, lupul e împins la colț.

„Aport băiatu’ ” cățelul tolerează, „abort bitch” ridică sprânceana lupului din colț.

Diversitate.. dar nu pentru căței.

Ca și în alte ocazii care ne-au îmbogățit cultura cu zicala ‘don’t let a good crisis go to waste’, pandemia e folosită din plin pentru cotonogit căței.

Cu aceeași precizie ca revenirea lui Isus, ne regăsim la n-th-a încercare de a sfârși lumea cu încălzirea globală, la a 700-a zi din „15 days to slow the spread” și la debutul extratereștrilor în scena autorității care știe mai bine ce-i bine pentru tine.

Odată cu pandemia am văzut lipsa de autonomie a majorității națiunilor. Pentru un moment a căzut cortina și au încremenit marionetele. Am văzut cum federalizarea globală nu dă doar din gură ci are din plin mâinile la lucru. Centralizare UN, WHO, WEF, CDC, FDA etc încât să nu mai ai unde să scapi pe planeta asta de re-educare prin wokeism.
Problema e că ne jucăm cu mecanismul ultim de depresurizare socială: abilitatea de a găsi și a te muta în alt loc unde lucrurile sunt mai în concordanță cu principiile și valorile individului.
Federalizarea în US și globalizarea mai în general caută să distrugă însăși diversitatea socială pe care o predică.
Traiectoria pe care suntem: indivizii copleșiți care cedează autonomia statului. Națiuni copleșite care cedează autonomia marilor puteri. Mari puteri copleșite care cedează autonomia corporațiilor. Corporații copleșite care cedează autonomia la big tech. Big tech copleșit care cedează autonomia la AI. AI nu e copleșit pentru că e Tătucul Suprem V2.
De la AI încolo toți suntem doar niște oameni simpli. Să sperăm că vine direct cu noul testament.

Un alt fenomen din pandemie a fost retrăirea sentimentului prin care am trecut în procesul de părăsire a religiei de modă veche.
Pe românește: realizarea că am sărit din puț în lac iar mai pe englezește: pilula roșie nu a rămas locală infecției cu religie tradițională ci s-a extins si la cancerul matrixului secular.

O dezamăgire însoțită de senzație de dezgust și sufocare pe măsură ce conștientizam că lumea seculară nu e una cu lumea lipsită de religie, lumea adulților nu e pur rațională iar lipsa religiei nu e același lucru cu lipsa ideologiei și incoerenței.

Cu ‘mica dar colosala’ diferență că religia de modă veche o mai poți părăsi, dar religiei seculare nu i te mai poți sustrage. Pentru că religia seculară e așa mai ca islamul, unită cu statul, însăși societatea și camuflată sub eufemismul de ‘sistem’. O formă de fascism științific care deocamdată e la modă și se poartă dar în cele din urmă ne lămurim că și religiei ăsteia îi stă bine divorțată de stat.

Nu mai e destul sa fii doar om simplu, normie și să te naști cu drepturi. În noua religie trebuie să fii expert ca să ai pretenții în a gândi și a vorbi. Problema cu experții e că sunt atât de specializați și concentrați încât nu observă cum li se operează craca de sub picioare (hopefully nu de cei cu gender reassignment). ‘Trust the experts’ îi va bântui și pe experts când se vor găsi domenii cu care să fie abuzați la rândul lor de alți experts. Cum ar fi ăia versați în științele sociale.

Am fost martor la destul încât să-mi dau seama că religioșii științifici, ca și cei mistici, pot fi la fel de orbi, paralizați de frică și capabili de aceleași atrocități. Cei din urmă persistă în salvarea de suflete, cei dintâi după ultimul update salvează ‘conștiința’. Pentru că umanitatea e deja obsolete și a rămas ca petrolul: doar o rușine de vărsat în marea uitării.

Apogeul ironiei e nimeni altul decât Elon Musk. Individ care ușor ar trebui să mulțumească și pe cei alarmați de extincția omenirii și pe cei mai relaxați în privința extincției omenirii.
Tesla adresează problema încălzirii globale. Energie verde și manufacturing distruptive profitului din planned obsolescence.
Neuralink e speranța că va contribui la obiectivitate și agreement social pentru că îmbunătățește accesul la date și capacitățile cognitive ale tuturor. În același timp e speranța că vom fi una cu Tatăl. Tatăl AI.
SpaceX speră că vom stabili colonii în spațiu și vom avea backup și în alta parte decât pământ.
Nereligios, liberal social, excelentă etică de muncă, educat în multe discipline, avid după tehnologie, preocupat de toate temele salvării umanității, tocmai ce a vândut acțiuni să mulțumească progresiştii cu plata celei mai mari taxe anuale din istorie, plin de rezultate pozitive care nu au implicat tiranie și brutalitate față de omul de rând și totuși.. incapabil să mulțumească taman pe progresiștii preocupați de aceleași teme.
Motivul: e nesupus.
Din nou ajungem la miezul problemei. Nu îi e fascismului științific de extincția în viitor a omenirii cât îi e de supunerea în prezent a individului.

Cât despre intelectuali, sunt atât de speriați de fantoma extremei drepta religioase că văd la stânga doar copii cel mult silly dar în cele din urmă inocenți.

Tot aștept să fiu iluminat și eu de înțelegerea cum baubaul sare numai din dreapta. Dar până acum pare că și cu ‘The Science’ e tot ca la biserică. Tainele adânci îs ascunse de sugari, turma să urmeze spuma iar iluminarea pe care o aștept probabil vine doar când îmi îngădui să aud și șoptirile duhului sfânt.

De ce minte pastorul

Mitul occidental

Intrebare pentru viitor

De ce este Islamul religia viitorului

In primul rand, pentru ca mai marii nostrii vor sa fim religiosi. Ei cred ca, daca Dumnezeu nu exista, trebuie inventat pentru fericirea noastra, adica a lor. Doi, pentru ca Islamul este religia ideala pentru ei, adica pentru noi.

Este un truism a spune ca suntem crestini printr-un accident geografic. Preferam sa (i)rationalizam acest accident ca taina a electiei divine. Insa alegerea a facut-o Constantin. Machiavelli a fost primul care a avut curajul sa spuna ca nu exista religie universala fara puterea unui imperiu. Imperatorul hotareste prin forta armelor credinta pentru care generatiile viitoare vor fi gata sa moara. Nu ca nu am avea o explicatie providentiala si pentru victoria armelor.

Pe timpul lui Marc Aureliu, Crestinismul era vazut ca o primejdie pentru civilizatie. Motivul pentru care cel mai iluminat imperator i-a persecutat pe crestini, adevaratul motiv al persecutiilor imperiale, este ca intelectualitatea clasica a inteles ca victoria Crestinismului va insemna sfarsitul libertatilor romane, care se ridicau aproape la nivelul celor moderne.

Un secol mai tarziu, Constantin avea alta problema. Fiecare locuitor al Imperiului, inclusiv masele de imigranti barbari, era acum cetatean roman. Roma fusese unita in vointa colectiva de putere si libertate (cele doua nu pot fi despartite, spune Emil Cioran). Imperiul era o turma fara pastor. Avea nevoie de religie. Versiunea sincretica de crestinism oferita de cezari a fost un iudaism universalizat care anticipeaza Islamul fara sa se ridice la perfectiunea lui.  Iudaismul este religia care a facut din oaie ideal uman.

In acest scop, legitimitatea statului rational si a vointei colective de auto-guvernare trebuia delegitimizata. Delegitimizarea Romei clasice a avut la baza hagiografia crestina a persecutiilor Imperiale. Roma clasica, se pretindea, fusese condusa de impulsul Antihristului. Insa Roma s-a pocait si puterea vorbeste acum in numele martirilor .

Aici este problema.

Consensul moral-politic al timpului nostru este ceea ce Nietzsche numeste morala sclavilor. Statutul de victima confera unui grup superioritate morala si legitimitate politica. Religia viitorului trebuie sa fi fost in primul rand invinsa si cucerita. In al doilea rand, aceiasi religie trebuie sa nu fi facut compromisuri cu ratiunea si statul rational. Trei, religia viitorului trebuie sa fie cat mai aproape de Iudaism, adica sub Lege. Res Publica este cea care face legile ca expresie a vointei colective. Imperiul prefera dreptul divin.

Nu va inselati singuri. Pacatul istoric care i se reproseaza Crestinismului nu este in primul rand irationalitatea. Dimpotriva, oridecate ori vocea bisercii este ascultata in spatiul public este tocmai pentru ca suna irational. Lucrul acesta este adevarat, indiferent daca biserica joaca cu stanga sau cu dreapta. Pacatul Crestinismului este ca, spre deosebire de Islam, nu a reusit sa invinga Renasterea. Consecinta naturala a fost compromisul cu ratiunea si statul rational.

Echivalentul, in viziune post-moderna, al Paganismului roman este Rationalismul. Toate relele istoriei, colonialismul, totalitarianismul, lagarele de concentrare, sunt puse pe seama impulsului faustic al Apusului de a-si vinde sufletul pentru stiinta si dominarea naturii. Atei postmoderni si fundamentalisti religiosi se unesc in credinta comuna in ne-ratiune/naratiune. Primii cred ca nu trebuia sa fi coborat din copaci. Cei din urma, ca nu trebuia sa fi iesit din gradina nestintei binecuvantate a binelui si raului. In cele din urma, concluzia este aceiasi. Mai bine maimuta in copac sau oaie sub toiag decat sapiens ratacitor.

A  venit timpul pentru un asalt final impotriva mostenirii Renasterii. Mai marii nostrii ne vor fara visuri (in afara celor programate digital) si fara silogisme (in afara celor invalide). Crestinsmul este bun atunci cand se ridica impotriva Ratiunii. Insa s-a dovedit neputincios. Islamul si-a sugrumat Renasterea si, mai nou, Modernitatea, in leagan. Islamul este Religia viitorului.

In contextul in care Crucea si-a pierdut puterea, avem nevoie de o noua Jertfa care sa legitimeze teologia politica globala. Un nou consens etic-politic bazat pe mitul superiroritatii morale a victimei fata de invingator. Crestinii au fost victimele Romei acum aproape doua milenii, dar altarul lor s-a racit. Noua victima globala sunt acele culturi care au pierdut cursa Istoriei. Noul Antihrist este cultura care a castigat cursa. Imperiul se pocaieste acum de la religia invingatorului la religia victimei, de la lup, la lup in blana de oaie.

Exista o singura religie care poate juca in secolul nostru rolul politic pe care l-a jucat Crestinsmul in secolul IV, adica, rolul de noua religie universala a sclavilor. De aceea, media este saturata de false asocieri intre Islam si victimele Holocaustului, colonialismului si rasismului, intre Islam si feminism, transgenderism, drepturile homosexualilor, drepturile refugiatilor, etc. Imperiul trebuie sa deligitimizeze Res Publica. Nu ca Crestinsimul nu mai este de folos in peisajul multi-cultural/religios, pentru acelasi scop. Insa nici o alta religie nu poate juca rolul teologico-politic al Islamului.

Nu putem stim cum va arata viitorul insa un lucru este sigu. Incepand din anii ’50 ai ultimului secol, si, mai ales, din anii ’90 incoace, lumea s-a intors, vezi minune mare, la Dumnezeu.

Scurta istorie a Marii Lupte

Ideologia MGGA (Make GreatControversy Great Again) readuce in discutie naratiunea fundamentala a conditiei umane.

O statuie de lut insufletita isi cauta in zadar locul printre animale. Zeul vede ca omul se cauta pe sine acolo unde nu se poate gasii, si decide ca are nevoie de „un ajutor potrivit”. Femeia se pune imediat pe treaba si intelege ca locul omului nu este intre animale ci intre zei. Pentru a fi ca Dumnezeu, omul trebuie sa deschida ochii si sa priveasca in neant fara frica. Teama de moarte este sclavie. Omul deshide ochii si vede ca este gol, adica realizeaza ca nu este un animal intre animale ci un zeu dezbracat. Dumnezeu recunoste ca omul a devenit ca el in cunoastere si decide sa il impiedice sa devina ca el in putere. Se pare ca Dumnezeu se teme de om.

Dumnezeu inventeaza religia. Religia este un exercitiu de supunere neconditionata. Omul se resemneaza in fata mortii si a sclaviei agrare. Orice tehnologie care il poate face pe om independent de o natura impredictibila (irigatii, plug de fier, geometrie, arhitectura) este interzisa. Cand vine seceta sau lacuste omul trebuie sa se pocaiasca. Baza agriculturii este rugaciunea pentru ploaie. Femeia trebuie sa accepte reproducerea ca pe un blestem fiziologic si sa striveasca capul sarpelui. De aceea la baza oricarei religii se afla eternul ne-feminin al babelor superstitioase si al femeilor reprimate care „invata si nu ajung niciodata la cunostinta edevarului”. Acele femei care spala in adorare picioarele preotului.

Pentru ca desupra ierarhiei se afla preotul, adica pastorul arhetipal cu un zambet bland pe fata si o bata in mana. Cain se razvrateste impotriva pastorului, ii smulge bata din mana si inventeaza ghilotina, pentru ca stie ceva despre tehnologia metalelor. Abel devine primul Louis XVI: un mesaj trimes lui Dumnezeu de pe esafod.

Dumnezeu primeste mesajul si incearca sa negocieze un compromis: semnul lui Cain. Cain stie mai bine, si declanseaza revolutia tehnico-stiintifica a epocii bronzului.

Ingerii vad ca fiicele oamenilor sunt frumoase, nu doar masini de facut copii, garbovite sub sclavia domestica. Ingerii descopera eternul feminin. Eternul feminin naste eternul masculin. Se nasc uriasi, eroii legendari ai antichitatii. Dumnezeu aduce potopul, dar potopul nu poate stinge constelatiiile care pastreaza numele si legendele femeilor frumoase si ale eroilor care au facut zeii sa tremure.

Dupa potop, oamenii considera ca a venit timpul sa aiba o conversatie serioasa cu zeii si zidesc un turn care sa ajunga la cer. Dumnezeu decide ca limbajul uman poate pune cerul in pericol daca nu este confuz. Omenirea este impartita in triburi care nu se pot intelege si care se dusmanesc mutual.

Isaac, legat sub cutit, invata lectia fricii si devine primul anti-erou avraamic, adica primul sfant.

Grecii incep sa rezolve problema limbajului si incep sa construiasca un turn pana la cer.

In Iudeea, un invatator obscur le spune oamenilor ca l-au inteles pe Dumnezeu pe dos. Dumnezeu vrea ca omul sa cunoasca binele si raul si sa fie nemuritor. Dumnezeu nu vrea omenirea tribalizata de la Turnul Babel. Grecii aud de invatatorul obscur, si sunt de acord.

Preotii, sleahta eterna a pastorului cu zambet bland si ciomag noduros, explica lumii ca l-au inteles gresit pe Galilean. Satana este legat pentru o mie de ani la picioarele cezaro-papismului.

In Alexandria, o femeie numita Hypatia, are o converstie cu sarpele si musca din fructul oprit al elipselor. Preotii o dezbraca ca pe Eva, o dezbraca si de piele, impiedicand o noua cadere in pacatul grecilor. Femeile invata lectia si se intorc la spalatul picioarelor preotilor.

Dupa ce trece mia de ani, Satana este dezlegat. Un calugar italian, numit Petrarca, se intoarce de la vietile sfintilor la eroii antichitatii clasice. Se naste Umanismul. Este urmat de mai multi artisti care descopera ca ficele oamenilor sunt frumoase si reinvie chipurile uriasilor nascuti din relatia lor cu ingerii in statui si fresce asezate chiar in biserici. Apare Renasterea. Preotii tremura.

Un matematician german este ispitit de Hypatia sa muste din fructul cunoasterii elispelor si descopera bazele astronomiei si ale zborului spatial. Incepe cucerirea cerului, pe care costructorii turnului Babel nu au putut-o efectua pentru ca nu cunosteau limbajul in care a scris Dumnezeu Universul si vorbeau incalcit. Incepe Secolul Ratiunii. Preotii devin isterici.

Omul citeste cartea naturii, si isi cunoaste locul in Univers. Nu mai are neoie de preot si rege sa ii spuna ce sa faca. Incepe Secolul Luminilor. Preotul ridica bata si blastama. Regele scoate sabia.

Incepe Secolul Revolutiilor. Eva/Ficele Oamenilor/Hypatia, tine acum un steag rosu intr-o mana, un pistol in cealalta, si este frumoasa. Eternul masculin construieste baricade. Tronul si altarul se prabusesc. Omul rupe lanturile.

Preotul zambeste siret.

Preotul traieste in veci. Preotul nu se da batut. Preotul nu se va oprii pana ce omul nu va tremura iarasi, legat sub cutit pe altarul religiei.

Intrebarea este: de care parte e Dumnezeu? Galileanul ne-a spus acum doua milenii si a fost rastignit de preoti.

Hristos a inviat.