Știință din vechiului testament: paza de rău pretinde sacrificiu

Gândurile sunt pe marginea subiectelor abordate în expunerile următoare deși ideile din expuneri transcend cele două episoade.
https://oxigen2.net/2021/06/24/nu-te-lasa-mintit-2
https://oxigen2.net/2022/01/05/argumentele-politice-ale-apocalipticismului

Sunt două fenomene pe care le observ în forfota contemporană care îmi dau impresii demne de timpurile mistice de care am aparținut cândva: o retorică în jurul nevoii de sacrificiu și o manifestare a perfecționismului prin intenția de prevenire și eradicare a răului.
Un ecou cu origini din vechiul testament: izbăvirea de rău pretinde dreptul la jertfă.

Manifestarea perfecționismului prin prevenirea și încercarea de eradicare a răului

Edi a expus de mai multe ori și sub diferite forme diferența între adevărul susținut de religie / filozofie și adevărul manifestat în știință. Religia și filozofia pornind de la premisa că dețin adevărul iar în știință adevărul nu aparține nimănui și este de sine stătător. În știință adevărul nu e cunoscut pe deplin dar se descoperă, nu e definitiv dar nici relativ, este tranzitoriu și probabilistic.
Mai departe Edi prezintă omul de știință care există doar ca parte dintr-o comunitate, credibilitatea fiindu-i acordată, legitimizată și dependentă de consensul comunității. Consensul comunități e de importanță semnificativă pentru că multitudinea de experți determină ca probabilitatea de a nu observa un neajuns grav să fie mică iar probabilitatea de a avea o înțelegere corectă să fie mare.
Motivul expunerii adevărului și consensului științific este de a explica de ce probabilitatea înclină de partea consensului comunității științifice și este necesar și justificat să optezi pentru consens când este în opoziție cu opinii dizidente izolate. Asta în ciuda faptului că există posibilitatea consensului să greșească și a argumentelor dizidente să fie persuasive și posibil adevărate.
După prezentarea motivațiilor, Edi aplică explicațiile la contextul covid.

Nu găsesc nimic de reproșat ci doar câteva nuanțe și detalii de evidențiat.
Odată internalizată înțelegerea de mai sus, realizăm că nu contribuie semnificativ la rezolvarea dilemei principale a prezentului: care e contractul social în contextul în care o probabilitate de 1-3% de deces (+ efecte adverse) pentru cineva apare extrem de riscantă și inacceptabilă iar pentru altcineva care lucrează de exemplu în construcții sau șoferie e un risc la ordinea zilei pe care deja îl are asumat prin natura meseriei? Covid fiind doar un extra risc nu foarte diferit de celelalte în probabilitate. Un alt exemplu sunt medicii și asistentele care sunt expuși la risc crescut de a contracta diverse boli și de la a avea un orizont de viață semnificativ redus din cauza meseriei.

Cineva pentru care riscul este intolerabil va legitima orice măsuri. Cineva pentru care același risc este tolerabil, nu va găsi justificată intoleranța celui dintâi.
Chiar dacă gândim în probabilități, nu există acord social cu privire la măsuri decât dacă probabilitățile tind spre extreme iar costul este invers proporțional.
De aici și tensiunea socială semnificativă în contextul covid. Probabilitatea de deces e prea mică pentru determinarea unui acord social semnificativ în favoarea la măsuri radicale fără intervenția autorității. Cu cât crește probabilitatea de deces, cu atât se formează mai mult acord social.

Dacă e să speculăm în ce privește desconsiderația pentru probabilități, îmi imaginez cum cei abandonați spaimei de covid în ciuda riscului relativ mic, vor fi tot cei maxim isterici când vor putea beneficia de prelungirea vieții biologice în perpetuitate. Îi percep în stare de izolare pentru totdeauna undeva într-un buncăr din frica de a muri de diverse accidente fizice cu probabilități minore dar datorită cărora nu merită să-și piardă eternitatea. Iar când va fi necesar să părăsească bucațica de rai pentru a-și alimenta nemurirea din pomul de aur situat în afara grădinii, o vor face cel puțin înconjurați de aurora protectoare a unui costum de astronaut. Tehnic nemuritori, practic o cam sfârșesc cu trăitul din cauza fricii de excepții.

Deși sunt de acord și găsesc pertinente observațiile și deducțiile lui Edi și pe cât m-ar încânta ca gândirea în probabilități să rezolve ceva semnificativ pe atât mi-e greu să identific cum. Cel puțin în materie de măsuri. În practică o măsură va fi implementată ușor și rapid doar dacă probabilitatea de consecințe negative este mare iar costul de implementare este mic.
În afara acestei circumstanțe fericite ești din nou în lumea în care totul e cam la fel de complicat ca înainte.

Poate răspunsul ar fi că de fapt experții trebuie să facă decizia cu privire la măsuri. Dar de ce experții și în funcție de ce fac decizia?
Pentru că atât timp cât probabilitatea de deces este într-un interval redus este o dilemă de preferință socială subiectivă fiecăruia nu de domeniul autorității experților ca și cum ar fi amenințată specia umană în sine.
Dacă obiecția e că nu e o preferință socială atunci întreb dacă avem de gând să fim consecvenți și cu alte conjuncturi similare: de exemplu libertatea să mănânci ce dorești cu riscul obezității. Sau să salvăm potențialele victime prin interzicerea șofatului, a muncii în construcții și a serviciilor medicale.
Dacă probabilitatea de risc în covid justifică să nu fie tratat ca o preferință socială atunci de ce probabilitatea de risc în cazul altor activități nu ar fi tratată similar?

Un exemplu recent de subiectivitate care nu-și are locul în stabilirea contractului social este declarația recentă a lui Macron că „an irresponsible person is no longer a citizen” (o persoană iresponsabilă își pierde dreptul de cetățean). Sub limbajul vag de ‘iresponsabil’ pot justifica aproape orice. ‘Iresponsabil’ e la fel de vag și lipsit de substanță pentru justiție cum e și termenul de ‘ofensiv’. Relativ la subiectivitatea cui?
Din moment ce ne confruntăm cu ceva subiectiv e de așteptat să lăsăm dilema, conflictele și soluțiile să se manifeste și să se negocieze în teritoriul privat al interacțiunii indivizilor și a nu face din autoritatea statului un tătuc cu reguli arbitrare care pedepsește pentru neparticipare la echitate. Toți avem lucruri și limite unde devenim ‘iresponsabili’ și ‘ofensivi’.

Cu alte cuvinte vechea dilemă: adoptăm probabilitățile dar unde-i limita unde lucrurile nu mai rămân preferințe ci devin decrete?
În numele perfecțiunii, eficienței și salvării speciei orice abuz poate fi raționalizat ca fiind justificat și necesar. Devine doar o nouă ‘problemă de limbaj’.
Din motivul acesta nu cred că e recomandată mutarea dilemelor subiective din domeniul privat în teritoriul autorității sub pretextul amenințării speciei umane.

Nu că nu aș considera consensul experților cea mai bună șansă pe care o avem, dar ce faci când partea dizidentă nu e opinia izolată a unui singur individ ci e o parte din comunitate?
Cu cât ne apropiem de proporții egale cu atât ești îndreptățit cu orice alegere și în același timp ești greșit indiferent ce alegi. Doar în cazul în care consensul este drastic disproporționat te confrunți cu o alegere evidentă.
În același timp cum garantezi că experții nu sunt tot oameni care pot fi sechestrați de interese și intimidare? Ai putea spune că prin complexitatea asigurată de un număr mare de experți. Dar se și întâmplă în realitate că numărul de experți crește sau se micșorează? Și cum crești numărul de experți în același timp în care cauți să reduci populația? Din moment ce procentul din populație a celor care ajung experți rămâne constant și mic.
Adaugă la asta fenomenul de cancelare a experților dizidenți.
Edi a sugerat o justificare inteligentă pentru fenomenul cancelării dizidenților dar rămân sceptic consensului prin excluderea opoziției. Motivul e că excluderea opoziției e o chestiune clară și simplă doar când ai de-a face cu nebuni de legat. În afara nebunilor de legat, parcă stabilisem că e binevenită critica în știință.

Un alt aspect în privința vaccinurilor: analiza cost benefit nu indică avantaje ‘compleșitoare’ în favoarea vaccinării. Prezintă niște avantaje, în funcție de multiple criterii dar nu drastic semnificative încât în toate cazurile riscurile vaccinării să fie clar și indubitabil o alegere evidentă relativ la riscurile contractării virusului. De așteptat e ca lucrurile să funcționeze ca în cazul prezumției de nevinovăție: dovezile trebuie să fie multiple, coroborate, clare, semnificative și să încline ‘copleșitor’ (burden of proof) de o singură parte. Cu siguranță în lipsa acestei situații nu e justificată condamnarea, demonizarea și insultarea nevaccinaților. Mai mult de atât, în ce privește medicina, la consensul experților se adaugă ca și criteriu semnificativ individualitatea persoanei. Individualitate care ia precedență și determină ca recomandarea ‘opiniei dizidente’ a doctorului sau doctorilor individului să poată acționa împotriva consensului general. Sau cel puțin cândva ‘însuși consensul general așa stabilise consensul’. Se pare că am asistat la schimbarea regulile jocului în timpul jocului fără nici o discuție și negociere prealabilă. În materie de medicină consensul științific constituie o judecată ‘în medie’ și de ansamblu. Medicii au datoria judecății în detaliu și individuale. Consensul științific însuși a decis că în materie de medicină specificul individual să aibă precedență peste consensul general. Cu alte cuvinte explicația cu privire la consensul științific nu are aceeași valoare și nu face același sens în materie de medicină.

În sinteză, incapacitatea autorității și societății de a reacționa proporțional în fața riscului covid / vaccinare determină o parte a societății să manifeste o atitudine perfecționistă în ce privește prevenirea covid. Până la a improviza artificial eradicarea riscului prin măsuri excesive gen lockdown, abuzul față de copii, masca virtuții, persecuția necuraților etc.
Un procent de creștere a deceselor per total (din orice cauză) în marjă tolerabilă (la nivelul anilor 2010) dar însoțit de o isterie pe care numai o căutare a perfecțiunii în prevenirea răului o poate justifica.
Sunt conștient că progresul prin sine caută să contribuie la prevenirea răului dar mai sunt conștient că există și legea randamentului redus (law of diminished returns) și de asemenea că nu degeaba ne-am ales cu clișeul de a nu permite perfecțiunii să fie inamicul binelui.
Cu alte cuvinte nu încercarea în sine de a controla virusul e intenția de eradicare a răului ci manifestarea credinței că se poate face fără pierderi și cu orice preț gen Australia.

Asta ne conduce către cel de-al doilea fenomen: ‘invitația’ la sacrificiu

Cum n-am îndoială că întrebările de până acum au trecut deja prin mintea cugetătorilor, nu pot să concluzionez decât că sinteza finală sună ceva de genul: nu putem avea garanția consensului experților din a nu fi corupt și nu putem garanta lipsa abuzului față de populație dar chiar dacă domeniul experților va fi corupt putem totuși miza că instinctul de supraviețuire va continua să funcționeze în cei care corup și îi va determina să fie preocupați de supraviețuirea conștiinței.
În ultimă instanță bucuria noastră trebuie să fie supraviețuirea conștiinței. Așadar e numai potrivit să renunțăm la a fi egoiști și individualiști iar nefericirea de-a fi afectați negativ de experimentele pe care e nevoie să le efectuăm (pentru supraviețuirea conștiinței) trebuie manifestată cel mult ca suspin în intimitate. Fă-ți partea. Cum unii se nasc nefericiți de la natură, alții ajung nefericiți în urma experimentelor necesare. Și aceasta în cele din urmă este o îmbunătățire a distribuirii echității sociale în materie de dezabilități.

Un spirit mai pragmatic poate dezbrăca newspeak-ul: pregătiți-vă să serviți ca material de experiment pentru binele comun pentru că nu-i normal să existăm doar ca niște consumatori, căpușe iraționale care golesc inutil vigoarea planetei.

Să n-o numim jertfă, nici sacrificiu nu e destul de inofensiv, mai bine datorie civică (Macron) sau și mai bine, echitate.
Într-adevăr, o nouă problemă de limbaj pentru oameni foarte inteligenți.
N-am îndoială că se vor descurca bine cu limbajul și vor introduce eufemisme iscusite dar observ în lumea tehnocraților că îngrijorarea este cu lipsa monopolului asupra interpretării.

Regăsesc și printre rândurile lui Edi uneori exemple de avertismente / ‘invitații’ la un ‘sacrificiu social justificat științific’ care e presupus că urmează și e necesar.

De exemplu menționează o teamă pentru soarta experților și lamentează iertarea sub pretextul intențiilor bune și lipsei minciunii în eventualitatea în care empiricul refuză teoria.

O altă aluzie este relativ la nevoia de reconsiderare a eticii în sine. Deși înțeleg ideea și nu implică nimic nelegiuit în sine, m-a dus cu gândul imediat la tehnocrații UE care deja ‘reconsideră’ codul Nuremberg. Nu pot să nu devin puțin suspect intențiilor bune ale tehnocraților când prea multe lucruri dubioase se întâmplă la grămadă.

Altă sugestie e că orice retorică sau întrebare din rândul non-experților e de fapt o întrecere de sofiști și poeți care trebuie ignorată. Din nou sună ca o altă justificare într-un set de justificări pentru ceva ce printre rânduri înțeleg că e necesar și legitim să urmeze.
Presupun că motivul ar fi temerea că experții în etică și filozofie ar găsi vinovate bunele intenții ‘necesare’. În practică se întâmplă că sugestiile se aliniază bine cu cenzura implorată de progresiști.

Separat de expuneri un alt fenomen pe care îl observ în media este jocul cu termenii pentru îngroparea deciziilor greșite sub pretextul ‘autocorecției științifice’.
Înțelegem cu autocorecția dar nu pot să nu percep că suntem luați nițel de fraieri când regulile schimbate în timpul jocului și lipsa premeditată a precauției se cer considerate autocorecție inocentă.

Practic ce interpretez din cele spuse e că soluția pentru ‘asigurarea viitorului’ e inevitabil autoritară dar de data asta suntem sigur siguri că e în numele binelui obiectiv.

Gânduri finale:
Sunt conștient că nu am în minte orizontul și variabilele mult mai elaborate deținute de cei cu mult mai erudiți și aprofundați în aceste subiecte dar ce pot spune e că deși înțeleg și împărtășesc multe idei, în privința măsurilor covid și apocalipsei științifice mai larg, nu am găsit nimic deocamdată substanțial care să mă determine să înclin câtuși de puțin empatic măsurilor și experimentelor abuzive la care suntem supuși și care înțeleg că e necesar și justificat să participăm și în viitor.

Reacționez la atitudinea că e ilegitim și demn doar de lunatici să fii reticent față de vaccinuri și măsurile covid. Opinia mea e că sunt motive justificate pentru reticență fără apel la religie sau conspirații. Nu intenționez să scuz isteria din partea religiei sau a conspirațiilor dar nu sunt ele cele cu pretenții de rațiune și obiectivitate.

Împărtășesc îngrijorarea cu privire la retorica tot mai clocotită de emoții din dreapta și stânga politică dar sunt îngrijorat și de retorica rece și vrută obiectivă a tehnocrației științifice. Nu obiectez pasiunii sau lipsei pasiunii abuzului ci obiectez abuzului.

Lucrurile rămân complicate și nuanțate chiar și în probabilități.

Fascism ca la carte, științific

Câtă vreme cățelul are loc să se mute, lupul nu e retras în colț.

În ciuda ciopârțirii brutale a limbajului, cățelul poate încă lătra la alt copac (one ‘ism’ at a time). Cenzura retrage lupul în colț.

Câtă vreme puii rămân ai părinților, cățelul și-i mută la altă școală. Când serviciile sociale vizitează coliba pentru că circulă povești cu hate speech din Biblie, lupul e împins la colț.

„Aport băiatu’ ” cățelul tolerează, „abort bitch” ridică sprânceana lupului din colț.

Diversitate.. dar nu pentru căței.

Ca și în alte ocazii care ne-au îmbogățit cultura cu zicala ‘don’t let a good crisis go to waste’, pandemia e folosită din plin pentru cotonogit căței.

Cu aceeași precizie ca revenirea lui Isus, ne regăsim la n-th-a încercare de a sfârși lumea cu încălzirea globală, la a 700-a zi din „15 days to slow the spread” și la debutul extratereștrilor în scena autorității care știe mai bine ce-i bine pentru tine.

Odată cu pandemia am văzut lipsa de autonomie a majorității națiunilor. Pentru un moment a căzut cortina și au încremenit marionetele. Am văzut cum federalizarea globală nu dă doar din gură ci are din plin mâinile la lucru. Centralizare UN, WHO, WEF, CDC, FDA etc încât să nu mai ai unde să scapi pe planeta asta de re-educare prin wokeism.
Problema e că ne jucăm cu mecanismul ultim de depresurizare socială: abilitatea de a găsi și a te muta în alt loc unde lucrurile sunt mai în concordanță cu principiile și valorile individului.
Federalizarea în US și globalizarea mai în general caută să distrugă însăși diversitatea socială pe care o predică.
Traiectoria pe care suntem: indivizii copleșiți care cedează autonomia statului. Națiuni copleșite care cedează autonomia marilor puteri. Mari puteri copleșite care cedează autonomia corporațiilor. Corporații copleșite care cedează autonomia la big tech. Big tech copleșit care cedează autonomia la AI. AI nu e copleșit pentru că e Tătucul Suprem V2.
De la AI încolo toți suntem doar niște oameni simpli. Să sperăm că vine direct cu noul testament.

Un alt fenomen din pandemie a fost retrăirea sentimentului prin care am trecut în procesul de părăsire a religiei de modă veche.
Pe românește: realizarea că am sărit din puț în lac iar mai pe englezește: pilula roșie nu a rămas locală infecției cu religie tradițională ci s-a extins si la cancerul matrixului secular.

O dezamăgire însoțită de senzație de dezgust și sufocare pe măsură ce conștientizam că lumea seculară nu e una cu lumea lipsită de religie, lumea adulților nu e pur rațională iar lipsa religiei nu e același lucru cu lipsa ideologiei și incoerenței.

Cu ‘mica dar colosala’ diferență că religia de modă veche o mai poți părăsi, dar religiei seculare nu i te mai poți sustrage. Pentru că religia seculară e așa mai ca islamul, unită cu statul, însăși societatea și camuflată sub eufemismul de ‘sistem’. O formă de fascism științific care deocamdată e la modă și se poartă dar în cele din urmă ne lămurim că și religiei ăsteia îi stă bine divorțată de stat.

Nu mai e destul sa fii doar om simplu, normie și să te naști cu drepturi. În noua religie trebuie să fii expert ca să ai pretenții în a gândi și a vorbi. Problema cu experții e că sunt atât de specializați și concentrați încât nu observă cum li se operează craca de sub picioare (hopefully nu de cei cu gender reassignment). ‘Trust the experts’ îi va bântui și pe experts când se vor găsi domenii cu care să fie abuzați la rândul lor de alți experts. Cum ar fi ăia versați în științele sociale.

Am fost martor la destul încât să-mi dau seama că religioșii științifici, ca și cei mistici, pot fi la fel de orbi, paralizați de frică și capabili de aceleași atrocități. Cei din urmă persistă în salvarea de suflete, cei dintâi după ultimul update salvează ‘conștiința’. Pentru că umanitatea e deja obsolete și a rămas ca petrolul: doar o rușine de vărsat în marea uitării.

Apogeul ironiei e nimeni altul decât Elon Musk. Individ care ușor ar trebui să mulțumească și pe cei alarmați de extincția omenirii și pe cei mai relaxați în privința extincției omenirii.
Tesla adresează problema încălzirii globale. Energie verde și manufacturing distruptive profitului din planned obsolescence.
Neuralink e speranța că va contribui la obiectivitate și agreement social pentru că îmbunătățește accesul la date și capacitățile cognitive ale tuturor. În același timp e speranța că vom fi una cu Tatăl. Tatăl AI.
SpaceX speră că vom stabili colonii în spațiu și vom avea backup și în alta parte decât pământ.
Nereligios, liberal social, excelentă etică de muncă, educat în multe discipline, avid după tehnologie, preocupat de toate temele salvării umanității, tocmai ce a vândut acțiuni să mulțumească progresiştii cu plata celei mai mari taxe anuale din istorie, plin de rezultate pozitive care nu au implicat tiranie și brutalitate față de omul de rând și totuși.. incapabil să mulțumească taman pe progresiștii preocupați de aceleași teme.
Motivul: e nesupus.
Din nou ajungem la miezul problemei. Nu îi e fascismului științific de extincția în viitor a omenirii cât îi e de supunerea în prezent a individului.

Cât despre intelectuali, sunt atât de speriați de fantoma extremei drepta religioase că văd la stânga doar copii cel mult silly dar în cele din urmă inocenți.

Tot aștept să fiu iluminat și eu de înțelegerea cum baubaul sare numai din dreapta. Dar până acum pare că și cu ‘The Science’ e tot ca la biserică. Tainele adânci îs ascunse de sugari, turma să urmeze spuma iar iluminarea pe care o aștept probabil vine doar când îmi îngădui să aud și șoptirile duhului sfânt.

De ce minte pastorul

Mitul occidental

Intrebare pentru viitor

De ce este Islamul religia viitorului

In primul rand, pentru ca mai marii nostrii vor sa fim religiosi. Ei cred ca, daca Dumnezeu nu exista, trebuie inventat pentru fericirea noastra, adica a lor. Doi, pentru ca Islamul este religia ideala pentru ei, adica pentru noi.

Este un truism a spune ca suntem crestini printr-un accident geografic. Preferam sa (i)rationalizam acest accident ca taina a electiei divine. Insa alegerea a facut-o Constantin. Machiavelli a fost primul care a avut curajul sa spuna ca nu exista religie universala fara puterea unui imperiu. Imperatorul hotareste prin forta armelor credinta pentru care generatiile viitoare vor fi gata sa moara. Nu ca nu am avea o explicatie providentiala si pentru victoria armelor.

Pe timpul lui Marc Aureliu, Crestinismul era vazut ca o primejdie pentru civilizatie. Motivul pentru care cel mai iluminat imperator i-a persecutat pe crestini, adevaratul motiv al persecutiilor imperiale, este ca intelectualitatea clasica a inteles ca victoria Crestinismului va insemna sfarsitul libertatilor romane, care se ridicau aproape la nivelul celor moderne.

Un secol mai tarziu, Constantin avea alta problema. Fiecare locuitor al Imperiului, inclusiv masele de imigranti barbari, era acum cetatean roman. Roma fusese unita in vointa colectiva de putere si libertate (cele doua nu pot fi despartite, spune Emil Cioran). Imperiul era o turma fara pastor. Avea nevoie de religie. Versiunea sincretica de crestinism oferita de cezari a fost un iudaism universalizat care anticipeaza Islamul fara sa se ridice la perfectiunea lui.  Iudaismul este religia care a facut din oaie ideal uman.

In acest scop, legitimitatea statului rational si a vointei colective de auto-guvernare trebuia delegitimizata. Delegitimizarea Romei clasice a avut la baza hagiografia crestina a persecutiilor Imperiale. Roma clasica, se pretindea, fusese condusa de impulsul Antihristului. Insa Roma s-a pocait si puterea vorbeste acum in numele martirilor .

Aici este problema.

Consensul moral-politic al timpului nostru este ceea ce Nietzsche numeste morala sclavilor. Statutul de victima confera unui grup superioritate morala si legitimitate politica. Religia viitorului trebuie sa fi fost in primul rand invinsa si cucerita. In al doilea rand, aceiasi religie trebuie sa nu fi facut compromisuri cu ratiunea si statul rational. Trei, religia viitorului trebuie sa fie cat mai aproape de Iudaism, adica sub Lege. Res Publica este cea care face legile ca expresie a vointei colective. Imperiul prefera dreptul divin.

Nu va inselati singuri. Pacatul istoric care i se reproseaza Crestinismului nu este in primul rand irationalitatea. Dimpotriva, oridecate ori vocea bisercii este ascultata in spatiul public este tocmai pentru ca suna irational. Lucrul acesta este adevarat, indiferent daca biserica joaca cu stanga sau cu dreapta. Pacatul Crestinismului este ca, spre deosebire de Islam, nu a reusit sa invinga Renasterea. Consecinta naturala a fost compromisul cu ratiunea si statul rational.

Echivalentul, in viziune post-moderna, al Paganismului roman este Rationalismul. Toate relele istoriei, colonialismul, totalitarianismul, lagarele de concentrare, sunt puse pe seama impulsului faustic al Apusului de a-si vinde sufletul pentru stiinta si dominarea naturii. Atei postmoderni si fundamentalisti religiosi se unesc in credinta comuna in ne-ratiune/naratiune. Primii cred ca nu trebuia sa fi coborat din copaci. Cei din urma, ca nu trebuia sa fi iesit din gradina nestintei binecuvantate a binelui si raului. In cele din urma, concluzia este aceiasi. Mai bine maimuta in copac sau oaie sub toiag decat sapiens ratacitor.

A  venit timpul pentru un asalt final impotriva mostenirii Renasterii. Mai marii nostrii ne vor fara visuri (in afara celor programate digital) si fara silogisme (in afara celor invalide). Crestinsmul este bun atunci cand se ridica impotriva Ratiunii. Insa s-a dovedit neputincios. Islamul si-a sugrumat Renasterea si, mai nou, Modernitatea, in leagan. Islamul este Religia viitorului.

In contextul in care Crucea si-a pierdut puterea, avem nevoie de o noua Jertfa care sa legitimeze teologia politica globala. Un nou consens etic-politic bazat pe mitul superiroritatii morale a victimei fata de invingator. Crestinii au fost victimele Romei acum aproape doua milenii, dar altarul lor s-a racit. Noua victima globala sunt acele culturi care au pierdut cursa Istoriei. Noul Antihrist este cultura care a castigat cursa. Imperiul se pocaieste acum de la religia invingatorului la religia victimei, de la lup, la lup in blana de oaie.

Exista o singura religie care poate juca in secolul nostru rolul politic pe care l-a jucat Crestinsmul in secolul IV, adica, rolul de noua religie universala a sclavilor. De aceea, media este saturata de false asocieri intre Islam si victimele Holocaustului, colonialismului si rasismului, intre Islam si feminism, transgenderism, drepturile homosexualilor, drepturile refugiatilor, etc. Imperiul trebuie sa deligitimizeze Res Publica. Nu ca Crestinsimul nu mai este de folos in peisajul multi-cultural/religios, pentru acelasi scop. Insa nici o alta religie nu poate juca rolul teologico-politic al Islamului.

Nu putem stim cum va arata viitorul insa un lucru este sigu. Incepand din anii ’50 ai ultimului secol, si, mai ales, din anii ’90 incoace, lumea s-a intors, vezi minune mare, la Dumnezeu.

Scurta istorie a Marii Lupte

Ideologia MGGA (Make GreatControversy Great Again) readuce in discutie naratiunea fundamentala a conditiei umane.

O statuie de lut insufletita isi cauta in zadar locul printre animale. Zeul vede ca omul se cauta pe sine acolo unde nu se poate gasii, si decide ca are nevoie de „un ajutor potrivit”. Femeia se pune imediat pe treaba si intelege ca locul omului nu este intre animale ci intre zei. Pentru a fi ca Dumnezeu, omul trebuie sa deschida ochii si sa priveasca in neant fara frica. Teama de moarte este sclavie. Omul deshide ochii si vede ca este gol, adica realizeaza ca nu este un animal intre animale ci un zeu dezbracat. Dumnezeu recunoste ca omul a devenit ca el in cunoastere si decide sa il impiedice sa devina ca el in putere. Se pare ca Dumnezeu se teme de om.

Dumnezeu inventeaza religia. Religia este un exercitiu de supunere neconditionata. Omul se resemneaza in fata mortii si a sclaviei agrare. Orice tehnologie care il poate face pe om independent de o natura impredictibila (irigatii, plug de fier, geometrie, arhitectura) este interzisa. Cand vine seceta sau lacuste omul trebuie sa se pocaiasca. Baza agriculturii este rugaciunea pentru ploaie. Femeia trebuie sa accepte reproducerea ca pe un blestem fiziologic si sa striveasca capul sarpelui. De aceea la baza oricarei religii se afla eternul ne-feminin al babelor superstitioase si al femeilor reprimate care „invata si nu ajung niciodata la cunostinta edevarului”. Acele femei care spala in adorare picioarele preotului.

Pentru ca desupra ierarhiei se afla preotul, adica pastorul arhetipal cu un zambet bland pe fata si o bata in mana. Cain se razvrateste impotriva pastorului, ii smulge bata din mana si inventeaza ghilotina, pentru ca stie ceva despre tehnologia metalelor. Abel devine primul Louis XVI: un mesaj trimes lui Dumnezeu de pe esafod.

Dumnezeu primeste mesajul si incearca sa negocieze un compromis: semnul lui Cain. Cain stie mai bine, si declanseaza revolutia tehnico-stiintifica a epocii bronzului.

Ingerii vad ca fiicele oamenilor sunt frumoase, nu doar masini de facut copii, garbovite sub sclavia domestica. Ingerii descopera eternul feminin. Eternul feminin naste eternul masculin. Se nasc uriasi, eroii legendari ai antichitatii. Dumnezeu aduce potopul, dar potopul nu poate stinge constelatiiile care pastreaza numele si legendele femeilor frumoase si ale eroilor care au facut zeii sa tremure.

Dupa potop, oamenii considera ca a venit timpul sa aiba o conversatie serioasa cu zeii si zidesc un turn care sa ajunga la cer. Dumnezeu decide ca limbajul uman poate pune cerul in pericol daca nu este confuz. Omenirea este impartita in triburi care nu se pot intelege si care se dusmanesc mutual.

Isaac, legat sub cutit, invata lectia fricii si devine primul anti-erou avraamic, adica primul sfant.

Grecii incep sa rezolve problema limbajului si incep sa construiasca un turn pana la cer.

In Iudeea, un invatator obscur le spune oamenilor ca l-au inteles pe Dumnezeu pe dos. Dumnezeu vrea ca omul sa cunoasca binele si raul si sa fie nemuritor. Dumnezeu nu vrea omenirea tribalizata de la Turnul Babel. Grecii aud de invatatorul obscur, si sunt de acord.

Preotii, sleahta eterna a pastorului cu zambet bland si ciomag noduros, explica lumii ca l-au inteles gresit pe Galilean. Satana este legat pentru o mie de ani la picioarele cezaro-papismului.

In Alexandria, o femeie numita Hypatia, are o converstie cu sarpele si musca din fructul oprit al elipselor. Preotii o dezbraca ca pe Eva, o dezbraca si de piele, impiedicand o noua cadere in pacatul grecilor. Femeile invata lectia si se intorc la spalatul picioarelor preotilor.

Dupa ce trece mia de ani, Satana este dezlegat. Un calugar italian, numit Petrarca, se intoarce de la vietile sfintilor la eroii antichitatii clasice. Se naste Umanismul. Este urmat de mai multi artisti care descopera ca ficele oamenilor sunt frumoase si reinvie chipurile uriasilor nascuti din relatia lor cu ingerii in statui si fresce asezate chiar in biserici. Apare Renasterea. Preotii tremura.

Un matematician german este ispitit de Hypatia sa muste din fructul cunoasterii elispelor si descopera bazele astronomiei si ale zborului spatial. Incepe cucerirea cerului, pe care costructorii turnului Babel nu au putut-o efectua pentru ca nu cunosteau limbajul in care a scris Dumnezeu Universul si vorbeau incalcit. Incepe Secolul Ratiunii. Preotii devin isterici.

Omul citeste cartea naturii, si isi cunoaste locul in Univers. Nu mai are neoie de preot si rege sa ii spuna ce sa faca. Incepe Secolul Luminilor. Preotul ridica bata si blastama. Regele scoate sabia.

Incepe Secolul Revolutiilor. Eva/Ficele Oamenilor/Hypatia, tine acum un steag rosu intr-o mana, un pistol in cealalta, si este frumoasa. Eternul masculin construieste baricade. Tronul si altarul se prabusesc. Omul rupe lanturile.

Preotul zambeste siret.

Preotul traieste in veci. Preotul nu se da batut. Preotul nu se va oprii pana ce omul nu va tremura iarasi, legat sub cutit pe altarul religiei.

Intrebarea este: de care parte e Dumnezeu? Galileanul ne-a spus acum doua milenii si a fost rastignit de preoti.

Hristos a inviat.

 

 

 

 

 

 

Boala psihica tine cont de religie, chiar daca religia nu tine cont de boala psihica

Boala psihica depresie religie abuz

Tragedia care s-a petrecut astazi in apropiere de Bucuresti unde o femeie insarcinata impreuna cu cei trei copii s-a aruncat in fata trenului aduce in atentie o problema pe cat de controversata, pe atat de ignorata: tine cont boala psihica de religia bolnavului? Raspunsul simplu, intuitiv, si in parte corect este ca religia nu reprezinta un factor determinant in declansarea unei tulburari psihice. Nuanta este una subtila si este intens exploatata de cei carora li se cer niste raspunsuri privind o tragedie in masura sa zdruncine intreaga societate, precum decizia femeii de a-si lua viata nu doar siesi, ci si copiilor ei. Ziarele deja raspandesc informatia potrivit careia femeia, in varsta de 30 de ani, era membra a Bisericii Adventiste. Ne putem astepta ca reactia oficiala a Bisericii sa fie una de totala dezangajare fata de un membru care, se va spune, are libertate deplina asupra hotararilor pe care le ia, fie ca tin de cumpararea unei masini sau de intentia de suicid. Va face, eventual, unele comentarii despre importanta tratarii depresiei cu ajutorul psihiatrului si al psihologului, subliniind ferm ca boala psihica nu este determinata de religia credinciosului si ca Biserica nu are control asupra sanatatii mentale a enoriasilor sai. Comunicatul va fi distribuit rapid, precis, enoriasii speriati la gandul ca poate au pacatuit intrebandu-se cum e posibil ca un „ales” sa fie in stare de-o asemenea fapta vor fi lamuriti, forfota interioara isi va pierde treptat intensitatea, linistea se va restabili, credinciosii vor reveni la ale lor, conducatorii la ale lor. E in natura lucrurilor sa se intample astfel.

Si totusi, tristul eveniment de astazi ridica niste intrebari care nu mai pot fi tinute sub obroc. Multi s-au straduit indelung sa indese sub pres aceste chestionari impiedicand reflectia, elaborarea si vindecarea unor suflete care s-au izbit, direct sau indirect, de realitatea zdrobitoare a bolii psihice. Fie ca e vorba de anxietate, depresie, schizofrenie, tulburare paranoida, bipolara sau perversiune, oamenii care au o tulburare psihiatrica sau au in jurul lor persoane cu astfel de tulburari, au nevoie sa inteleaga si sa dea un sens suferintei psihice. Sa inteleaga ca boala psihica nu reprezinta justitia divina impotriva pacatosului, nici vreo uneltire a duhurilor rele impotriva credinciosului si, mai ales, sa inteleaga ca tulburarea psihica nu se trateaza cu suc de patrunjel si lanturi de rugaciune. Boala psihica este o conditie medicala patologica si nu tine nici de vointa celui afectat, nici de credinta sau necredinta sa. Boala psihica trebuie tratata impreuna cu medicul psihiatru si cu psihoterapeutul insa, din pacate, in cele mai multe cazuri, ea este bagata sub pres(ul bisericii). Desigur, biserica si conducerea politica au treburi mult mai importante de rezolvat decat sa discute despre tentative de suicid sau abuz emotional. Una se ocupa cu tranzactia de suflete, cealalta cu tranzactia financiara. De cele mai multe ori se confunda intre ele.

Religia nu reprezinta un factor determinant in etiologia bolii psihice, insa ea devine un factor important in masura in care boala psihica este privita ca in Evul Mediu si in masura in care, mai ales in sectele fundamendaliste, este asociata fie cu lipsa reperelor morale (de aici se ajunge la vinovatie indusa si deci, favorizeaza declansarea tulburarii psihice in randul celor instabili emotional), fie cu suferinta imensa pe care divinitatea o „ingaduie” (si in acest caz orice chestionare, reflectie si ajutor medical si comunitar sunt stopate din fasa, daca nu chiar interzise).

Gasesc revoltatoare atitudinea unor secte de a recruta oameni bolnavi psihic sau vulnerabili emotional. Acesti oameni nu sunt stapani pe propria lor minte, nu sunt capabili sa ia decizii rationale sau sa aiba discernamant. Asta nu constituie o piedica in calea bisericilor de a boteza si a adauga, astfel, inca un numar la sirul lipsit de identitate de enoriasi. Gasesc actul de a boteza astfel de oameni aflati in suferinta si complet neajutorati unul pervers si profund distructiv pentru o persoana confuza si vulnerabila. Daca proaspatul recrut experimenteaza durere psihica sau se afla intr-o stare de saracie materiala se agata de orice speranta care il poate ajuta sa supravietuiasca. Daca vorbim despre o conditie psihiatrica, dupa scurta perioada de energie, speranta si gandire pozitiva pe care cineva o poate experimenta atunci cand se afiliaza unui crez religios, va urma, negresit, revenirea la realitate. Or aceasta revenire va fi cu atat mai zdrobitoare cu cat i s-a promis ca se va simti mai bine, ca viata lui se va imbogati, ca relatiile nu vor mai sta sub apasarea ambivalentei. Aceasta realitate carora unii incearca sa se sustraga si cad intr-o patologie si mai severa in care simtul realitatii este profund afectat, va lovi cu o furie extrema in moalele capului deja fragil si va incepe sa sape fagas catre concluzia ultima, aceea ca moartea constituie solutia finala.

Un sistem care perpetueaza ideea ca boala psihica este, in totalitate, in responsabilitatea celui afectat si care asociaza tulburarea emotionala cu vinovatia, rusinea, dezgustul, este un sistem nociv. De asemenea, o comunitate care declara ca este interesata de binele celuilalt si care, in acelasi timp, promoveaza ghetoizarea, ignoranta si chiar ura fata de cel diferit este o comunitate a carei existenta se sprijina pe mecanisme de functionare perverse. Aici nu mai este vorba despre „opium pentru mase” ci de fetisizare, ura de sine si ura fata de celalalt.

Cat despre actul femeii care a hotarat sa-si ia viata si sa traga dupa ea si pe cei trei copii mici, el reprezinta un gest extrem al unui om cu o suferinta psihica teribila. Un gest absurd, greu de inteles si dificil de elaborat. Reprezinta gestul unui om insingurat, cu un jug imposibil de dus, cu o viata care si-a pierdut pana si ultima picatura de licarire vitala. Dar noi, noi am ramas. Si inca putem decide sa traim si sa lucram in slujba vietii. Iar atunci cand esuam, sa cerem ajutor, un ajutor viu si real. Sa punem intrebari, sa reflectam, sa elaboram, sa dam un sens. Sa invatam si sa crestem. Caci aceasta este viata adevarata!

 

LATER EDIT: Conferinta Muntenia a trimis un comunicat extrem de prompt prin care spune ca femeia si sotul ei nu apartineau Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea.

Problemele ridicate in articol raman valabile, intrucat ele nu se refera doar la o situatie particulara, ci la practici si atitudini generale.

Are sens limbajul religiei? Sau ”face” sens?

Biserica, de la Vestea cea Bună la fake news

Biserica a devenit un caz particular al fenomenului fake news. Pentru a înțelege procesul trebuie mai întâi să înțelegem că: 1. fake news este rezultatul implementării unor strategii de marketing în corporațiile mass media, și 2. biserica este o corporație care caută să își maximizeze profitul.

Trebuie deasemenea să amintesc că atunci când spun ”fake news” nu mă refer la aspectul mitologic al religiei. Este vorba de faptul că adevărul, faptele, și consistența logică au devenit irelevante pentru predicator și ascultător chiar și în relație cu mărturia de credință a bisericii.

Așa cum am afirmat, înainte de a fi o formă de manipulare politică/religioasă, fake news reprezintă o strategie pentru profit.

La începutul anilor ‘80, corporațiile au început să mute fișele clienților de pe hârtie pe computere IBM foarte puternice. Asta a deschis posibilitatea analizei de date și au fost create primele tehnologii software pentru Customer Relationship Management (CRM). Ideea este că, înainte de a ridica receptorul, persoana de la pupitru să vadă pe monitor toată istoria în relație cu compania a clientului care sună. Mai mult, analiza datelor arată evoluția probabilă în viitor a acestei relații, ce produse noi ar fi dispus să cumpere, și, mai ales, puterea de cumpărare. Clienții sunt grupați pe categorii, se fac favoritisme și discriminări, se folosesc strategii diferite, și sunt promovate produse diferite.

În decada următoare, datele au fost mutate în cloud, ceea ce înseamna că un număr nelimitat de computere pot avea acces la CRM.

Secolul XXI a adus social media în analiză. SM este instrumentul perfect pentru cuantificarea informațiilor personale și analiza psihologică a clienților, mai ales a clienților potențiali. CRM analizează fanteziile și fetișurile cumpărătorilor, pe baza cărora sunt elaborate produse și strategii noi. Crește cooperarea între corporații, companii financiare, companii de comunicații, guverne, mass media, politicieni, social media, în colectarea și analiza datelor.

Fake news este rezultatul implementării CRM în industria de știri. Oamenii cumpără acele știri pe care vor să le audă. Producătorii de știri studiază fanteziile clienților și le vând produsele care hrănesc aceste fantezii. Mai mult, împărțirea triburilor digitale din social media în camere de ecou asigură loialitatea necondiționată a clienților indiferent cât de mult sunt mințiți.

În mod similar, politicienii știu ce vor constituenții să li se promită și le spun ce vor să audă, nu ce intenționează să facă.

Tehnologia CRM a pătruns repede în biserici. Bisericile sunt corporații care fac profit din vânzarea de mântuire. Membrii sunt clienții și interesele sunt clienți potențiali. Ca orice corporație, biserica caută să cucerească piețe noi. În acest scop, culege informații despre clienții ei sau potențiali clienți, care sunt stocate și analizate prin tehnologii adaptate la propria activitate.

La fel ca în cazul corporațiilor comerciale, unde clientul nu știe că este așezat ca o insectă sub lupă, credincioșii nu sunt conștienți de faptul că se află sub lupa bisericii.

De exemplu, un evanghelist îi invită pe ascultători să scrie cereri de rugăciune pe bilețele pentru ca el să petreacă noaptea rugându-se pentru fiecare în parte. Scopul adevărat este să introducă aceste cereri într-o bancă de date unde să fie analizate în vederea elaborării unor strategii de marketing religios. Cunoașterea e putere, mai ales când este vorba de cunoașterea acelor puncte vulnerabile care se dau pe față în rugăciune. În același fel, colectarea de întrebări are ca scop analiza lor mai degrabă decât răspunsurile. Cele mai multe întrebări rămân fărăr răspuns, iar cele care primesc un răspuns sunt considerate strategice.

Aspectul de fake news constă în faptul că biserica, la fel ca mass media, le oferă clienților acele știri care confirmă prejudecățile lor.  Acestea pot fi știri misionare din zone primitive cu evenimente supranaturale, evenimente sociale sau catastrofe naturale care confirmă profeția, descoperiri care arată că pământul are 6000 de ani, etc. Aspectul cel mai important este că asemenea produse sunt livrate pe baza studiului pieței mai degrabă decât din convingere religioasă. Clienții cumpără ce vor să audă.

Există însă un aspect mult mai sinistru. Corporațiile, mass media, religia, și propaganda politică fac alianțe strategice și războaie info pentru mințile noastre, așa cum făceau păstorii din Miorița pentru oile ”multe și cornute”. Pasivitatea baciului mioritic pierdut în reflecții metafizice ne reprezintă pe noi.