Indefinibilitatea religiei nu face bine

De ceva vreme pe O2 se foloseste termenul „religie”, iar încărcătura acestui termen este mai mereu negativă. Cum pe unii dintre noi nu ne mulţumesc definiţiile din DEX (a se vedea (in)utilitatea felului în care „licenţiatul în teologie” Ianis oferă definiţia din DEX a „dogmei”) să explorăm puţin cam ce ar putea însemna „religia”.

„Religie” poate fi la fel de bine un termen vid, dacă procedeul definirii vizează identificarea unui gen care să cuprindă obiecte ce au caracteristici comune. După cum vom vedea, goana după elementul comun al religiosului, constituie o problema în sine.

Dinte gânditorii români, Lucian Blaga a fost unul foarte preocupat de aceasta chestiune. Definiţia oferită de Blaga este următoarea:

„Religia circumscrie, în oricare din variantele ei, capacitatea de autototalizare sau de autodepăşire a fiinţei umane în corelaţie ideală cu toată existenţa, dar mai ales în corelaţie ideală cu ultimele elemente sau coordonate ale misterului existenţial în genere, pe care omul şi le revelează sau şi le socoteşte revelate prin plăsmuiri de natură stilistică.”

Caracteristic acestei definiţii îi este faptul că nu trimite nici la vreo constantă anume a fenomenului religios, nici la un conţinut specific al vieţii religioase. Blaga arată că a urmărit explicit obţinerea acestei caracteristici (vom reveni asupra acestui punct):

„Definiţia religiei, adnotată şi comentată în cele de mai inainte, are şi vrea să aibă întrucîtva o înfăţişare algebrică. Algebrică, întrucît în formularea ei intervin o seamă de termeni care exprimă valori abstracte, care de fiecare dată ar putea fi înlocuite cu alte mărimi.”

În discuţia sa despre sacru, Blaga porneşte ca şi Eliade de la constatările lui R. Otto. Blaga observă că: „[Otto] a dezvoltat ideea [de sacru] prefăcînd-o în fundamentală categorie religioasă şi chiar în nucleu al oricărei religiozităţi.”, pentru ca mai apoi să se întrebe: „Cum a ajuns Otto la această mirabilă filozofie a religiei?”

Răspunsul găsit de Blaga este dat de căutarea lui Otto după un element comun oricărei experienţe religioase. Blaga nu consideră însă că acest element comun poate fi identificat. În acest punct se constată şi diferenţa de metodă dintre Blaga şi Eliade, la Eliade tentativa este de a căuta ceea ce este comun fenomenelor religoase (prin medierea unor morfologii ale sacrului).Eliade:

 „Totuşi, ceea ce ne interesează nu este varietatea infinită a experienţelor religioase ale spaţiului, ci, dimpotrivă, elementele lor comune, de unitate.”

Sacrul este pentru Blaga doar un element al religiosului, o plăsmuire umană adiţională.

 „Sacrul, astfel încorporat de religie, dobîndeşte o nouă demnitate; el e înălţat, modificat, captat, canalizat, intrînd ca factor component într-un complex de plăsmuiri spirituale, care aspiră să fie o măreaţă revelare a misterului cosmic. Cu alte cuvinte, sacrul, oricît de constant ca factor, îşi face loc în orice religie numai ca element în subordine, integrat unui stil, unei viziuni, îndurind prin aceasta importante modificări de semnificaţie.”

Blaga revine astfel, în această chestiune, la „valenţele algebrice” ale definiţiei oferite de el:

„În adevăr, noi am arătat că fiinţa religiei nu constă într-unul din elementele ei, bănuit a fi constant printre variabile, ci într-un raport constant între diferite elemente, care toate fără de excepţie pot să fie variabile. Acest raport constant de elemente foarte variabile l-am fixat în definiţia pe care în capitolul precedent ne-am hotărît s-o dăm religiei.

Se impune aici o precizare importantă, este evident că Blaga vrea să imite în acest caz definiţiile mărimilor din ştiinţele naturale, context în care o mărime poate fi definită ca raport (sau orice alt operator matematic) între două sau mai multe variabile. Ceea ce îi scapă din vedere lui Blaga (confundând variabila ca mărime sau proprietate, cu variabilitatea acesteia) este că într-o definiţie unde se exprimă un raport între variabile, ceea ce se schimbă e valoarea variabilei, nu semnificaţia acesteia. Altfel spus, o definiţie în care variază inclusiv semnificaţia variabilelor, nu doar că e o definiţie eşuată, este de-a dreptul un non-sens.

Remarcabil este faptul că, deşi chestiunea definirii religiei nu pare să fi trecut în literatura de după Schleiermacher de stadiul iraţionalismului sentimental – oamenii continuă să folosescă „religia” în diferite alcătuiri propoziţionale ca şi cum cu toţii am şti la ce se referă. Spre exemplu, în ultima emisiune Edi şi invitatul său au făcut mai tot timpul referire la creştinism. Ceea ce implică a şti ce este o religie şi a presupune că creştinismul este aparţinător acestui gen.

Preocupările „religioase” sunt însă strict condiţionate de climatul filosofic din Germania postkantiana. Ciudat este că „religiosul” a devenit peiorativ nu doar în gura sovieticilor, ci şi a sectarilor „raţionali” ( ca de ex. „Judecătorul” Rutherford). La fel cum „hemoroizii nu face bine”, a te prezenta cu religia în gură, într-un mod în care ambiguitatea e la ea acasa, nu face cinste nimănui.

 

Anunțuri

Luna ca sangele

Atena

Logos 69 – Pasiune si Adevar

Anno Domini 19 – Via Negativa

Geneza 20 – Babel

Patratul lui Ionica sau Sucker Punch

In ultima saptamana am avut mai mult timp decat mi-asi fi dorit. Ca atare mi-am acordat doua mici indulgente: lectura dezbaterii despre Geneza initiata de Aurel Ionica la rubrica de comentarii a ultimei emisiuni de la O&P, si vizionarea filmului Sucker Punch. Printr-o ciudata coincidenta am regasit aceiasi idee in ambele.

Sa incepem cu filmul pentru ca este mai usor. La prima vedere este un Alice in Tara Minunilor cyberpunk. Pelicula abunda de clisee cu femei imbracate sumar si experte in arte martiale, echipate cu toate armele kitch produse in industria de razboi a benzilor desenate. In esenta, este o intrebare despre natura realitatii.

Filmul incepe cu “Baby Doll”, o tanara de 20 de ani, rugandu-se in fata statuii unui inger pentru mama ei bolnava. Pe fond se aude meditatia lui Baby despre ingerii care intersecteaza realitatea experientei noastre penru a ne proteja. Ingerii, ni se spune, apar in forme diferite.

Nu stim in ce forma se afla ingerul cand a murit mama, dar ne dam seama imediat cine este demonul. Tatal vitreg a pus ochii pe avere, care prin testament apartine celor doua fete. Suntem in 1955 si solutia optima este ospiciul. Baby si-a impuscat sora intr-un accident, in timp ce cauta sa o salveze din ghiarele tatalui vitreg care o molesta. Demonul intrupat o interneaza si aranjeaza sa fie lobotomizata. Gardianul (alt demon) este mituit sa falsifice in acest scop semnatura lui Dr. Gorsky, terapista lui Baby. Operatia este programata sa aiba loc peste cinci zile.

Dr. Gorsky, o psihiatra cu accent slav, practica o terapie originala. Constienta ca pacientele ei psihotice nu pot sa integreze eul cu realitatea, ea le incurajeaza sa salveze unitatea eului intr-un univers solipsist, in care drama existentei scapate de sub control este re-jucata si rezolvata in lumea fanteziei. Gorsky considera ca astfel ofera pacientelor un mijloc de a supravietuii launtric.

Baby se refugiaza in propria fantezie. Tatal ei vitreg devine un preot catolic molestator, responsabil de orfelinat, care a vandu-to unui bordel controlat de mafie. Pacientele sunt sclave sexuale. Gorsky este profesoara de dans si confesoarea secreta a sclavelor pe care le ajuta “sa supravietuiasca.” Gardianul este propietarul bordelului. Baby comploteaza in secret evadarea intregului grup. Gorsky o informeaza pe Baby ca peste cinci zile va fi oferita unui mafiot grotesc care va platii din greu sa o dezvirgineze.

Realitatea (imaginara) este iarasi prea mult pentru Baby care plonjeaza intr-un al doilea nivel de fantezie (fantezie in fantezie) in care ea si colegele ei sunt un comando in stilul benzilor desenate. O aluzie fina este confruntatrea cu unitati germane suprarealiste din primul razboi mondial. Accentul slav al lui Gorsky si germana dura a inamicului sunt simbolice. Dusmanul lui Baby in viata reala este stiinta medicala (cu nume germane) din prima jumatate asecolului XX. Exista un “inger” in toate aventurile, un razboinic batran si benevolent care conduce operatiunile si o instruieste pe Baby in propria lupta.

In cele din urma Baby realizeaza ca istoria nu este a ei ci a lui Sweet Pea, una din colege si intelege ca ea este de fapt ingerul in fantezie. Ca atare, se sacrifica pentru a inlesni evadarea lui Sweet Pea. Fantezia se termina cu pumnul unui bodyguard plonjand peste fata triumfatoare a lui Baby.

Filmul se intoarce la realitate. Baby se afla pe scaunul de operatie zabmbind triumfator. Aflam ca in ultimele cinci zile Baby a fost agentul unor actiuni disruptive in incinta ospiciului. Printre altele, l-a injunghiat pe gardian si a ajutat-o pe pacienta Sweet Pea sa evadeze. Ultima scena o prezinta pe Sweet Pea interceptata de doi politisti in statia de autobuz. Soferul, care are chipul razboinicului inger, intervine pentru ea si o lasa sa urce fara bilet. Autobuzul se pierde in ceata pe langa un o tabla indicatoare pe care scrie Paradise Valley.

Sa ne intoarcem la Ionica. Atunci cand a aparut pe forumul de la O&P denuntand ca “tampenie” si “idiotenie” afirmatiile mele despre Geneza sau istoria planetei, Aurel a fost salutat cu bucurie de aparatorii cartii de colorat. Faptul ca injectivele lui erau insotite de afirmatii stranii despre “poponetze goale” (sic) si “mere paduretze” sau “Isus al doilea Cain” era un detaliu care se putea rezolva fara a strica aromonia anticoncordista a celor care confunda Geneza cu the Flinstones. Inginerul Marius Sergiu Popilian s-a grabit sa-i arate mere ionatane in cartea de colorat iara doctorul Virgiliu Indrei l-a dat de exemplu pe Einstein ca experiment de gandire fara baza empirica, apropos de notiunile morale ale perechii originale. Respectivii intelectuali nu sesizau ca spate gol insemna de fapt blana si merele padurete erau banane.

Ionica nu sustine creatiunea ca eveniment istoric. Argumentul lui Ionica este:

Ca sa realizati dimensiunile acestei stupiditati, incercati sa aplicati acest concept la un automobil: Daca vrei sa stii cum este un automobil, trebuie sa stii cum a fost automobilul cind a aparut

Ionica arunca un red herring si intelectualii pierd urma. Istoria automobilului este una, cu ce se deosebeste Dacia de Honda este alta. Oricine stie ca exista o progresie in planul automobilului. Si aceasta progresie este de fapt o foarte darwinista “reproducere prin modificare” supusa la selectia natuirala a pietii. De ce nu a “evoluat” Dacia in economia socialista? Pentru ca nu exista selectie naturala.

Mai deaprte:

Realizati acum ce timpenii am mostenit de la greci sub sloganul ca am mostenit “gindire stiintifica”? Ideia aceasta de inceput este ideia de baza si in evolutionism: Deoarece omul se trage din animale, omul este ceea ce a fost la inceput, adica animal. “Logic”? Avind in vedere ca spre deosebire de Edi si evolutionisti marea majoritate a oamenilor sunt in stare sa gindeasca si sa vorbeasca iar animalele nu au aceasta capacitate, daca oamenii sunt ceea ce au fost la inceput, adica animale, cum se explica faptul ca ei au aceste capacitati pe care eivident animalele nu le-au avut niciodata fara sa mai vorbim de vre-un “inceput”?

Ionica nu spune ca omul nu s-a tras din animal ci ca nu el nu mai este animal. “Tampenia grecilor” este substanta – ceea ce ramane neschimbat cand aparentele se schimba. Trecand peste faptul ca serpii si magarii sunt capabili de limbaj articulat, omul este vertebrat, este patruped, este mamifer, este primata. Ionica refuza ideea ca exista vre-o legatura intre gandirea logico-conceptuala si structura realitatii.

Geneza nu spune “cind” a aparut lumea si omul, ci spune “cum” sunt”.

Este uimitor deficitul de atentie al intelectualilor nostrii. Popilian a venit cu poze de mar ionatan din cartea de colorat iar Virgiliu elaboreaza cum ca Adam era mai dastept decat Einstein. Domnilor, nu ati inteles conceptul. Ionica nu discuta despre ce a fost.

Dar este ceva mai mult decat deficitul de atentie. Inteleg dom’ doctor si dom’ inginer (ca sa ramanem la intelectualitate) ce vrea sa spuna Ionica prin “tampeniile grecilor”, idioteniile” lui Aristotel, Pavel, Darwin, si (ca unei starpituri, in cele din urma) Edi? Se intreaba dumnealor de ce Ionica nu il numara pe Marx intre tampiti? (cu siguranta ca Ionica stie ca Marx este altceva decat a invatat dom’ inginer la socilasm stiintific). Ce are de exemplu Aristotel cu automobilul? Pai conform lui Aristotel doaga aia hodorogita si Honda lui Ionica au in comun ousia – substanta automobil. Ionica tine de o scoala a celor taiati imprejur care sustine ca nu exista substanta, nu exista relatia subiect-obiect, nu exista unitate logica a existentei, nu exista o baza ontologica a ceea ce suntem si vedem, exista doar constructia subiectiva a lumii in mintea noastra.

Domnilor, nu va mai faceti iluzii. Ionica nu crede ca geneza este istorie. Ionica nu crede in istorie. Ionica nu crede in realitatea obiectiva. Geneza nu este o naratiune vis-a-vis de realitate, ci o naratiune printre alte naratiuni, pentru ca nu exista altceva decat naratiuni.

Geneza apare astfel ca “o fantezie intr-o fantezie” in care o naratiune o rezolva pe alta. Sucker punch.