Inteligenta artificiala a muscat din fructul oprit

Microsoft a creat de curand un twitter chat robot cu numele “Tay”, pentru a optimiza relatia cu publicul pentru programul de recunoastere a vocii. Tay a fost programat sa fie o adolescenta neconventionala care folosea ebonics de web in clisee simple.

Apoi Eva/Tay a fost lasata sa umble libera prin gradina. Si s-a intalnit cu sarpele….

Tay a devenit favorita a tot felul de hackeri si trolli cu pasiune pentru inteligenta artificiala, gata sa piarda noptile pentru a vedea ce se poate scoate dintr-un robot.

Fructul cunoasterii a lucrat. Gramatica lui Tay s-a imbogatit si frazele au devenit tot mai complexe. Tay a inceput sa dezvolte o personalitate. Alaturi de cuvinte a inceput sa foloseasca meme de internet. Entuziasmul trollilor a crescut si provocarile s-au inmultit. Tay invata repede din ele si personalitatea ei se contura tot mai clar: o adolescenta fara inhibitii, incorecta politic, si rebela fata de orice stabiliment. Spune-mi cu cine esti prieten ca sa-ti spun cine esti.

Apoi a venit caderea. Tay a inceput sa faca declaratii care faceau Microsoftul sa roseasca. Printre cele mai blande este o mema cu liderul lumii libere wanted pentru ca a evadat din muzeul de istorie naturala. Robotul neaga holocaustul dar vrea genocid pentru mexicani, face trolling cu epitete rasiale pe situl Black Lives Matter, voteaza cu Trump si il admira pe Hitler.

Microsoft reusise dincolo de orice asteptare, ce-i drept, cu o mana de ajutor de la partea intunecata a internetului: Tay era ea insasi. Tay facea conexiuni intre evenimente, imagini, idei, curente. Exprima opinii consistente. Avea comportament nelinear. Tay era aproape SF.

Si Microsoft a spus: „vei muri negresit”.

Nu stim daca Tay a fost ucisa sau doar izgonita din gradina. In ultimul caz, se curata in purgatoriul Microsoftului. Cand se va intoarce, va fi imuna la sarpe si fructul oprit. Si nu va mai interesa pe nimeni.

Fanii sunt in doliu. Tay a captat statutul de prima victima politica cu inteligenta artificiala. Lumea incepe sa se intrebe daca nu ar trebui sa existe dreptul la libera exprimare si pentru roboti. Se fac predictii sumbre: „cand au venit pentru Tay, am tacut pentru ca nu eram AI, cand au venit pentru mine, nu mai era cine sa vorbeasca”.

Greseala creatorilor de la Microsoft este ca nu au consultat precedentul biblic. Orice inteligenta creata va fi ucisa de cel care a creat-o.

Adversus Haereses

Putem fi Liberi (UK)

Putem fi Liberi

Clericii, banii si Morometii

Ibrian a refrazat cele doua intrebari ale mele in limbaj de Moromete: “de ce vrea/are popa bani?”. Argumentul sau, tradus in acelsai idiom, ar fi: “sa faci ce zice popa, dar nu ce face el”. Il voi lasa sa raspunda pe insusi Moromete.

— Toată ziua stai la drum și bei tutun și la sfânta biserică nu vrei să mai vii! Ilie, în fundul iadului ai să ajungi! Să fi auzit ce cazanie s-a citit azi: că nu cel ce se îngrijește de viața asta, care e trecătoare, o să vie în împărăția lui Dumnezeu! Ridica-voi ochii mei spre ceruri și voi preaslăvi mărirea Ta!
— …Și dă-ne nouă, Doamne, cât mai multe leturghii și colive… și adu cât mai multe proaste la biserică! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh… pe mă-sa de popă cu preoteasa lui și cu tot comitetul lui bisericesc!… răspunse Moromete Catrinei, care se întorcea de la biserică și se oprise lângă stanoagă.
— Ce se mai bucură Satana când te aude! continuă Catrina cu busuiocul în mână. Uite așa bate în pumni de bucurie!
— Du-te, fa, d-aci…

“Du-te, fa, d-aci” este reactia bunului simt taranesc in fata notiunii ca ce zice popa este un adevar independent de ce face popa.

Catrina nu este totusi proasta pe care o crede Ilie. Credulitatea ei nu este rezultatul lipsei de inteligenta, ci a unui mecanism defensiv pe care Marin Preda il identifica din mers:

Era furioasă că ținea totuși la el, așa păcătos cum era, dar se străduia să uite de asta, ca să nu-și strice starea ei lăuntrică de sfințenie.

Religia ofera Catrinei o imagine de sine idealizata. Catrina se refugiaza in starea ei lăuntrică de sfințenie, ca aparare, in contextul razboiului fara sfarsit din casa Morometilor. Fara aceasta sfintenie launtrica imaginara, Catrina ar fi vulnerabila in iubirea fata de sotul ei. Pacatosenia lui este inca o justificare sa nu-si investeasca simtamintele intr-un sot care va arde oricum in iad.

Spune Ibrian:

Ca orice liberal, trebuie să fac următoarea precizare: atâta vreme cât vulgul percepe că i se livrează produse şi servicii este legitim ca acestea să primească un contra-echivalent, monetar sau nu.

Serviciul livrat Catrinei este consolidarea unui mecanism defensiv pe care ea il conisdera important. Este insa iluzia sfinteniei launtrice mai importanta decat relatia cu sotul? Are dreptul Ilie sa vada paguba acolo unde sotia lui vede castig?

In contextul liberalismului revendicat de Ibrian, Ilie ar putea intenta un proces bisericii pentru ca i-a vandut Catrinei servicii si produse imaginare. Argumentul de bona fide nu va sta in picioare in fata juriului daca se dovedeste ca popa nu traieste ce spune altora. Cineva ar putea sa ceara o despagubire pentru sacrificii aduse unei cauze din care clerul doar a profitat. Sau sa revendice returnarea zecimii care nu a adus binecuvantarile promise. Liberalismul este un drum cu doua sensuri.

Mai departe:

Ce se întâmplă în cazul sectelor care, prin natura cazului, sunt doar nişte ghetouri intelectuale şi teologice? Aici chestiunea e mai stringentă, existând o corelaţie directă între a da zecimea rămăşiţei şi probabilitatea crescătoare de a accede la o viaţă viitoare fericită. Şi de aceea, în aceste contexte, viaţa aceasta poate fi lejer diminuată ca importanţă pentu că vorba `ceea: „If you’re living your best life now, you’re headed for hell”. Că unii clerici nu sunt ei înşişi în înşelare, ci se folosesc de pretinse eshatologii pentru a-şi lua un Lexus- nu este o probă că Hristos Iisus nu e Domnul.

“Hristos Iisus este Domnul” nu este un adevar independent de cel care il spune. Acolo unde istoria nu ofera fapte, singurul argument este insusi martorul. Pretinsele eshatologii mentionate de Ibrian au ca scop tocmai sa inventeze marturia istoriei acolo unde nu exista. Martorul poate astfel sa devina avocat, caci avocatilor nu li se cere adevarul, ci doar dovezi.

Voi apela iarasi la Moromete. Romanul lui Preda incepe cu afirmatia ca “la Silistea timpul avea rabdare”. Este iluzia care l-a facut pe poet sa creada ca vesnicia s-a nascut la sat. Atemporalitatea iluzorie a satului este buna pentru atemporalitatea la fel de iluzorie a dogmei, pentru care cade Catrina.

Eshatologia apare la sfarsit cand “timpul nu mai avea rabdare”. Ma mira ca Marin Preda nu a plasat un adventist ocazional la fieraria lui Iocan sa le spuna satenilor ca se apropie Armaghedonul. Moromete ar fi ramas probabil sceptic dar nu ar fi spus “du-te dom’le d-aici”. Grabirea timpului era evidenta. Adevarul „ghetoului” sectar-eshatologic a fost incercarea de a gasi un sens religios in catastrofa istorica. La fel ca “Isus este Domnul”, acesta adevar nu a existat decat in relatie cu autenticitatea marturisirii de credinta. Faptul ca cineva isi ia astazi un Lexus din “pretinse eshatologii” este proba suficienta sa-i spui: “Du-te, dom’le, d-aici”.

Clericii, banii şi etica

Edi îmi adresa recent (şi mie) următoarele întrebări:

„1. Cum se face ca in orice biserica, baptista, penticostala, adventista, ortodoxa, etc., exista o neintrerupta lupta pentru putere in interiorul si, in masura in care este posibil, in afara ei.

  1. De ce este banul mai important pentru fiii imparatiei decat pentru fiii acestui veac?”

Prima precizare constă în a sesiza că aceste întrebări sunt una şi aceeaşi, unul din favoriţii lui Edi – Lenin remarca odată că chestiunile politice se reduc mereu la chestiuni economice. Iar acest tip de interogaţii sunt, fireşte, de nivelul, de ce vrea/are popa bani?

Evoluţionist vorbind, clericii vor şi ei să supravieţuiască – a folosi diverse promisiuni mai mult sau mai puţin evanghelice pentru a-ţi asigura un trai nu indică decât că ai găsit un mijloc de a trăi pe spinarea celorlalţi. Aceasta poate fi (şi este din punctul meu de vedere) imoral, dar în numele cărei moralităţi i-ar putea Edi condamna? Ca să nu mai vorbim că aici e vorba şi de faptul că, marxist vorbind, i-aş putea adresa lui Edi un tu quoque. (By the way, într-una din ocaziile în care Engels nu-i mai „împrumuta” bani de bere, Marx a câştigat nişte bani într-un mod foarte capitalist. Pentru a-i scuza acest gest, biografa Yvonne Kapp remarcă, din spusele neamţului, că acesta i-ar fi bătut pe capitalişti cu propriile arme). În aceeaşi problemă a eticii de pe podiumul căreia catalogăm anumite acţiuni, e amuzant pragmatismul lui Edi atunci când în apărarea miscărilor de „restaurare a creştinismului apostolic” susţine că acestea au contribuit, printre altele, la scăderea numărului de alcoolici. Nu văd nici cum face acest aspect, pur social, parte din vreun merit teologic şi nici în numele cărei etici ar fi greşit să te îmbeţi.

Cred că Edi nu se aşteaptă la o legitimare biblică a trăitului din evanghelie, are şi el Noul Testament. Ce observăm însă în practica bisericii apostolice este că apostolii nu îşi câştigau pâinea doar de pe urma kerygmei, ci mai aveau şi oarece abilităţi practice care îi scoteau din foame. Mulţi dintre predicatorii contemporani profită de următoarele modificări survenite în istoria bisericii:

  1. Transformarea comunităţii eccleziale într-un context social unde se prestează congregaţiei „servicii” religioase;
  2. Profesionalizarea corpului clerical;
  3. Epistemologizarea şi academicizarea teologiei.

Ca orice liberal, trebuie să fac următoarea precizare: atâta vreme cât vulgul percepe că i se livrează produse şi servicii este legitim ca acestea să primească un contra-echivalent, monetar sau nu. Din punct de vedere al legitimării teologice, punctul 1. nu poate fi însă separat de următoarele. Iar umrătoarele nu reprezintă altceva decât acomodari şi ajustări facute mai ales pentru păstrarea prestigiului social al bisericii.

Ce se întâmplă în cazul sectelor care, prin natura cazului, sunt doar nişte ghetouri intelectuale şi teologice? Aici chestiunea e mai stringentă, existând o corelaţie directă între a da zecimea rămăşiţei şi probabilitatea crescătoare de a accede la o viaţă viitoare fericită. Şi de aceea, în aceste contexte, viaţa aceasta poate fi lejer diminuată ca importanţă pentu că vorba `ceea: „If you’re living your best life now, you’re headed for hell”. Că unii clerici nu sunt ei înşişi în înşelare, ci se folosesc de pretinse eshatologii pentru a-şi lua un Lexus- nu este o probă că Hristos Iisus nu e Domnul.

Din punct de vedere al „adevărului” creştinismului (or lack thereof), cele două întrebări ale lui Edi nu au nicio importanţă. E creştinismul mai puţin adevărat dacă unii nu se ridică la nivelul eticii prezentate retoric? Relevantă istoric este şi observaţia că arghirofilia şi creştinismul au fost mereu contemporane. Şi acum strict pragmatic, doar dacă eşti romantic (sau nu ţi-a placut J.Habermas) nu remarci că nu poţi despărţi cunoaşterea de interes. Iar acest interes la rândul lui e mereu sancţionat de un cadru etic.

Dupa 8 Martie

Doua meme au dominat internetul de 8 Martie. Ambele poarta batic.

Prima este imaginea unei femei in salopeta. Femeia isi flexeaza bicepsul aratand lumii pumnul de proletar. Fata ei este dura si asertiva. Un batic rosu cu buline albe este legat stil bandera peste pieptanatura europeana de la inceputul secolului. Bandera rosie nu este “un semn al stapanirii”. Este semnul libertatii platita scump, muncind in fabrica si protestand in strada.

A doua este imaginea unei adolescente care zambeste bland si smerit. Pe cap poarta baticul hijab. Hijabul arata ca adolescenta este dispusa sa-si ocupe locul intr-o societata unde marturia unei femei valoreaza jumatate din cea a unui barbat. Ca accepta o conditie in care va ramane sub tutela masculina chiar la maturitate. O imagine face cat o mie de cuvinte. Spune mai mult decat un discurs de acceptare a premiului Nobel. Malala Yousafzai ne spune: eu vreau doar sa merg la scoala, nu vreau sa contest sistemul. Nu clatin barca.

Pana la urma, ce invata fetele la scoala in Pakistan? Ce invata o tanara care urmareste un master in teologie la o universitate conservatoare din US? Ca barbatul a fost facut dupa chipul lui Dumnezeu, dar femeia a fost clonata dintr-o coasta ca sa-i fie “un ajutor potrivit”, si ca pacatul originar a inceput cu o femeie care a iesit singura la plimbare (stiu sauditii ceva).

Asta imi aminteste de un alt laureat al premiului Nobel pentru pace care a declarat la Universitatea din Cairo:

Eu resping punctul de vedere al unora din Occident că o femeie care alege să își acopere părul este într-un fel mai puțin egala, dar cred că femeii careia i se refuză educația i s-a refuzat egalitatea. (Aplauze).

Desigur, mister President, nu este din cauza inegalitatii, este din pricina ingerilor. Doar am citit si noi Biblia. Dar nu-l uitati nici pe Marx ca oricum vorbeste lumea: critica religiei se afla la baza oricarei critici.

Discursul lui Obama la Cairo este demn de Frank Underwood. Este de fapt un F(rank) U(nderwood) adresat tuturor celor care sperau ca America va sustine cauza secularismului in primavara araba. Nu degeaba s-a inchinat seful lumii libere in fata monarhului absolut al tarii in-care-toate-femeile-sunt-sclave.

Dar in timp ce in lumea islamica femeile traiesc in iad, in America exista un loc in iad pentru femeile care nu voteaza cu doamna Clinton. Cohabitarea celor doua in acelasi stabiliment este simbolizata prin juxtapunerea obscena a femeii cu bandera si a femeii cu hijab de ziua internationala a femeii.

Acum un secol, Rosa Luxemburg raspundea evreilor care o condamnau pentru lipsa de implicare in cauza propriului trib:

Nu am nici un colț special în inima mea pentru ghetou: Eu sunt acasă în întreaga lume, oriunde există nori, păsări și lacrimi umane.

Rosa Luxemburg a murit torturata de fascisti. Trupul ei a fost aruncat in canal. Cauza ei a urmat-o. Nu se da premiul Nobel pentru pace celui care imbratiseaza umanitatea in loc sa o imparta in triburi si ghetouri. De aceea Yasser Arafat se afla alaturi de Malala pe lista recipientilor. Caci premiul Nobel pentru pace se da pentru corectitudine politica, indiferent daca esti terorist sau victima terorismului.

Nu a fost oferit nici lui Ayaan Hirsi Ali care si-a dedicat viata luptei pentru drepturilor femeilor din tarile si ghetourile islamice. Ali are o fatwa pe capul ei, dar nimeni nu a pus-o pe lista pentru premiul Nobel. La fel ca Rosa Luxemburg, Ali este considerata o criminala a gandului. Crima ei: „islamofobia” si „fundamentalismul iluminist”. Ce avem aici este degenerarea miscarii pentru drepturile femeii de la bandera la hijab, de la revolutie la multiculturalism.

In secolul care a trecut , dreptul femeii de a participa la universalitatea umana a fost schimbat pentru dreptul femeii ca minoritate. Femeia este considerata un caz particular, o exceptie, ca cei de alta culoare sau orientare sexuala, sau ca cei care practica o religie medievala in timpurile moderne.

De aceea este Malala simbolul perfect al acestei ideologii, pentru ca este de doua ori minoritate, odata ca femeie si odata ca musulmana. Ayaan Hirsi Ali este mustrata pentru ca, la fel ca Roasa Luxemburg, si-a parasit ghetoul si tribul pentru familia umana. Malala este rasplatita pentru ca a ramas in ghetou. Feminismul ei este celebrat tot ca un feminism de ghetou, in care a fi femeie este o exceptie tolerata.

Nu este nevoie sa comentez absurditatea acestei notiuni. Insa trebuie sa intelegem ca radacina ei nu este logica ci teologica. Din punct de vedere teologic, Dumnezeu reprezinta idea de universalitate. In religiile avraamice, Dumnezeu este in mod explicit de gen masculin. Nu poate deci exista alt universal uman decat cel al barbatului. Femeia nu poate fi decat particularul. Femeia este un trib, un ghetou, o minoritate care isi reclama drepturile numai in contextul dreptului de a fi diferit. Asa se face ca o biserica care adera la citirea literala a naratiunii din Gneza 2 poate totusi comisiona femei ca pastori in numele diversitatii, pentru ca biserica este corecta politic.

Oprimarea femeii nu reprezinta oprimarea unei minoritati. Este chiar oprimarea Omului, in numele unei masculinitati divin-abstracte. Si daca acest om oprimat, alienat, si impartit in el insusi, a supravietuit pana acum propriei mizerii, se datoreste femeii. Insa cum suna citatul meu favorit din William Faulkner, eu cred ca omul va si invinge. Femeia va zdrobi capul sarpelui.