Pornografia ca paradigma politica

Deosebirea dintre pornografie și viața nu ține de suprafață de piele ascunsă sau expusă. Pornografia este caracterizată în primul rand prin absența interiorității. Sărăcia visceral emoțională a privitorului este compensata de excesul de imaginatie voyerista. În filmul și literatura care au viața ca tema, pe scurt, în artă, sexul explicit își are locul într-o țesătură umană de trăiri și evenimente. În pornografie, toate evenimentele și trăirile, întreaga narațiune, sunt doar un pretext pentru a pune sexul în scenă.

Poti face o tragedie din relatia lui Caesar cu Cleopatra. Un film cu titlul Nero si Poppaea nu poate fi decat pornografic. Nu pentru ca primii ar fi fost niste sfinti. Diferenta este ca Caesar a facut istorie in timp ce Nero a facut spectacol fara substanta. Nero nu poate fi imaginat in sex altfel decat a fost in viata politica.

Insa pornografia politica naste monstrii. Secolul XX a fost marcat de un Nero modern. Istoria national-socialismului german a inceput ca un imens spectacol politic. De fapt, am putea spune ca, in ultima instanta, scopul razboiului a fost spectacolul pornografic suprem: Europa aplaudand imparatul gol. O fi pornografia democrat-liberala a secolului XXI mai benigna?

Scopul politicii este viata polisului, iar scopul polisului este viata mai buna a cetateanului. Asa spuneau grecii, inventatorii democratiei. In lumea noastra, scopul politicii este partidul politic iar scopul partidului este viata mai buna a politicianului. Pentru cetatean, scopul politicii este spectacolul. Discursul, dezbaterea, programul, idealurile pe buze, sunt doar mijloace pentru generarea orgasmului colectiv.

Autorul american Philip Roth a ales titlul The Human Stain pentru ultimul roman dintr-o trilogie care care debutează în era McCarthy și se încheie în era corectitudinii politice. Titlul a fost inspirat de faimoasa pată pe rochia lui Monica Lewinsky. Americanii, arată Roth, sunt mai obsedați de o pată de slăbiciune umană pe vesmantul public decât de ce se ascunde sub el. Nu degeaba acuzatorul lui Clinton a devenit apărătorul lui Epstein doi ani mai târziu. 

Pare ciudat că cineva intolerant față de “human stain” îl apără pe Epstein. Nu este nici o contradicție. Aspectul exorcisat nu este “stain” ci “human”. Cu alte cuvinte, morala de spectacol ascunde teama de substanta umana. Paradisul Epstein cuprinde același vid interior pe care îl întâlnim în fundamentalismul cultic, calculul partizan, sau sărăcia orwelliana a limbajului corect politic. Absenta interioritatii garanteaza starea de status quo.  Lucrurile noi vin dinlăuntru.