Strigoii din Biblebelt

America se confruntă cu aceleași forțe care au dus la războiul civil acum 160 de ani. Atunci era vorba de o alianță dintre oligarhia celor 300.000 stăpâni de sclavi și o mișcare populistă motivată de fantezii teocratice și biblicism îngust. Congresul Confederatiei votase o nouă constituție în care sclavia era recunoscuta ca o institutie biblica si baza civilizatiei crestine. Trebuie de asemenea sa ne amintim ca Sudul este cel care a atacat Nordul, cel din urma actionand în legitima aparare. 

În fața agresivității ideologice a Sudului, Nordul a răspuns cu ezitări și încercări de reconciliere, evitand sa discute deschis problema sclaviei, chiar și după începerea războiului. Abia în al treilea an de război, Lincoln a proclamat eliberarea tuturor sclavilor din statele rebele.

Însă dacă Nordul a mărturisit că luptă doar pentru a salva Uniunea, Sudul admitea deschis că scopul final al rebeliunii era victoria sclaviei.

Istoria revizionista a conflictului interpretează astăzi ezitările Nordului ca dovada ca Razboiul Civil a avut de-a face doar cu drepturile statelor împotriva tiraniei guvernului federal, ignorand cinismul Sudului în definirea propriei cauze.

E timpul sa spunem lucrurilor pe nume. Conflictul Nord cotra Sud a inceput la 1844, atunci cand Southern Baptists s-au rupt de fratii „apostaziati” din teritoriile pagane din Nord pentru ca acestia nu recunosteau principiul biblic al sclaviei.

Victoria militară a Nordului a fost pecetluită prin victoria politică pe data de 9 Iulie 1968 cu adoptarea  Amendmentului XIV, care dă dreptul guvernului federal sa pedepseasca guvernele locale atunci când încalcă drepturile cetățenilor codificate în Bill of Rights. 

Insa Sudul a gasit curand un mod elegant de a ocoli Amendamentul XIV, delegand violenta impotriva cetatenilor incomozi (negri, albi, sau evrei), la the good people, cea mai stringenta manifestare fiind KKK, in timp ce justitia se facea ca nu vede. Termenul potrivit aici este Talibanul Evanghelic. Statul Texas tocmai a reinviat practica intr-o forma „eleganta”. The good people of Texas sunt incurajati pentru 30 de arginti &10.000 sa intenteze proces civil impotriva medicilor care fac avort dupa „heart beat” (la stadiul cand fetusul nu are inima, dar cui ii pasa de embriologie in biblebelt), in timp ce o Curte Suprema inghesuita cu teocrati catolici decide asupra lor in sesiuni stil Caiafa.

Sudul a gasit un mod elegant de a ocoli Amendamentul XIV, delegand violenta impotriva cetatenilor incomozi (negri, albi, sau evrei), la the good people. In imagine, James E. Chaney, Michael Schwerner și Andrew Goodman, voluntari pentru a ajuta afro-americanii din Mississippi să câștige dreptul la vot. Ku Klux Klan, ajutat de poliția locală, a răpit și ucis cu brutalitate pe J.E., Mickey și Andy. O investigație intensă a FBI cunoscută sub numele de „Miburn” (prescurtarea „Mississippi Burning”) a dus la descoperirea cadavrelor și a identității ucigasilor. Edgar Ray Killen, liderul Ku Klux Klan care a organizat crimele, nu a fost condamnat (pana in 2004) pentru ca o membra a juriului a declarat ca ea nu poate condamna un pastor.

Cine uita istoria este condamnat sa o repete. Forțele confederate au renascut periodic în istoria US. Variabilele se schimba dar constantele sunt aceleași: alianța dintre oligarhie și populismul biblic teocratic și bătălia împotriva Amendamentului 14 („drepturile statelor”), în timp ce o timidă rezistenta politică se teme sa spună lucrurilor pe nume, la fel ca Nordul înainte de victoria de la Gettysburg și după asasinarea lui Lincoln.

E timpul sa spunem lucrurilor pe nume. Conflictul Nord cotra Sud a inceput la 1844, atunci cand Southern Baptists s-au rupt de fratii „apostaziati” din „teritoriile pagane din Nord” pentru ca acestia nu recunosteau „principiul biblic al saclaviei”.

Conflictul Nord-Sud a fost un conflict teologic, intre teocratia vechi-testamentara (impietrirea inimilor voastre) si principiul nou-testamentar dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, care este baza istorica a secularismului occidental.

In spatele mult trambitatului „razboi cultural” din US, in spatele protestelor anti-vaccin si anti-masca, in spatele miscarii numita orwellian „pro-life”, si al insurectiei cu steaguri confederate si trambiti de la Ierihon pe 6 Ianuarie, se afla harcile ranjita ale strigoilor rebeliunii Sudului. Este batalia pentru teocratie crestina, talibanul evanghelic. Acum, ca si atunci, elitele financiare si politice gasesc ca teocratii sunt „good for business”.

Teocratia, sub pretextul pios al guvernarii divine, prin cei „alesi de Dumnezeu”, ii face pe oameni sclavi ai dogmelor si traditiilor mostenite din veacurile intunecate. Secularismul inseamna un guvern al omului, prin om, pentru om. Nu este greu de argumentat, cu putina educatie si ceva mai multa demagogie, ca un astfel de guvern este rebeliune impotriva lui Dumnezeu. Acesta este argumentul wahabistilor si talibanilor, dar si al evanghlicilor pe Coca-Cola.

Pentru noi, ramane proclamatia lui Lincoln la Gettysburg: that government of the people, by the people, for the people, shall not perish from the earth.

O problema de limbaj

Zbigniew Brzeziński, consilier pentru securitate națională în administrația Carter și arhitectul originar al intervenției americane în Afghanistan, a declarat intr-un interview in 1997:

Eram profund dedicat drepturilor omului. Am simțit că acest lucru este important, dar nu voi ascunde faptul că am crezut, de asemenea, că există o oarecare utilitate instrumentală în căutarea drepturilor omului față de Uniunea Sovietică, deoarece la momentul respectiv Uniunea Sovietică ne punea ideologic in defensiva. Ei s-au văzut pe ei înșiși reprezentând forțele progresiste ale omenirii, mergând spre un viitor definit ideologic; și ridicarea problemei drepturilor omului a indicat una dintre slabiciunile fundamentale ale sistemului sovietic: și anume, că acesta era un sistem bazat pe opresiune, pe teroarea în masă, pe ucideri extraordinare ale propriului popor. Concentrarea asupra drepturilor omului se concentra într-un fel pe o vulnerabilitate sovietică majoră. Așadar, în timp ce am fost angajat în favoarea drepturilor omului – și sunt angajat în favoarea drepturilor omului – nu neg că am văzut în aceasta și o oportunitate de a-i pune ideologic în defensivă timp în care se vedeau de drept pe ofensivă.

Pentru a-l traduce pe Brzeziński in limbaj comun, vom apela la eseul lui George Orwell Politics and the English Language (1946).

In vremurile noastre, discursul și scrierea politică sunt în mare măsură apărarea indefendabilului. Lucruri precum continuarea stăpânirii britanice în India, purjarea și deportările rusești, aruncarea bombelor atomice asupra Japoniei, pot fi într-adevăr apărate, dar numai prin argumente care sunt prea brutale pentru a fi confruntate de majoritatea oamenilor și care nu se potrivesc cu obiectivele profesate ale partidelor politice. Astfel, limbajul politic trebuie să se compună în mare măsură din eufemism, raționamente circulare și afirmații vagi nebuloase. Sate fără apărare sunt bombardate din aer, locuitorii lor sunt alungați, vitele mitraliriate, colibele incendiate: aceasta se numește pacificare. Milioane de țărani sunt jefuiți de fermele lor și trimiși de-a lungul drumurilor cu cel tot ce pot transporta: acest lucru se numește transfer de populație sau rectificare a frontierelor. Oamenii sunt închiși ani de zile fără proces, sau împușcați în ceafă sau trimiși să moară de scorbut în taberele de cherestea din Arctic: aceasta se numește eliminarea elementelor nesigure. O astfel de frazeologie este necesară dacă cineva dorește să numească lucrurile fără să le afișăm imagini mentale.

Frazeologia lui Brzeziński are ca scop sa ascunda urmatoarele imagini mentale:

Studente la Universitatea Politehnica din Kabul, anii 1970.
Execuția publică a unei femei, cunoscută sub numele de Zarmeena, de către talibani la stadionul sportiv Ghazi, Kabul, 16 noiembrie 1999. Mama a șapte copii a fost găsită vinovată de uciderea soțului care o batea.

Inapoi la Orwell.

(Obiectivele geopolitice ale US in Afganistan) pot fi într-adevăr apărate, dar numai prin argumente care sunt prea brutale pentru a fi confruntate de majoritatea oamenilor (sacrificam femeile afgane si progresul social pentru indiguirea influentei sovietice) și care nu se potrivesc cu obiectivele profesate ale partidelor politice (drepturile omului). Astfel, limbajul politic trebuie să se compună în mare măsură din eufemism, raționamente circulare și afirmații vagi nebuloase.

Ca, de exemplu: „am crezut, de asemenea, că există o oarecare utilitate instrumentală în căutarea drepturilor omului față de Uniunea Sovietică”. Problema cu prima imagine este ca: „(URSS) s-au văzut pe ei înșiși reprezentând forțele progresiste ale omenirii, mergând spre un viitor definit ideologic” si ca „Uniunea Sovietică ne punea ideologic in defensiva”. Brzeziński rezolva aceasta problema in stil „1984”. Daca URSS face abuzuri impotriva drepturilor omului, inseamna ca oricine lupta, cu orice mijloace, impotriva la „forțele progresiste ale omenirii, mergând spre un viitor definit ideologic”, adica impotriva modernitatii, secularismului, drepturilor femeii, si progresului social, lupta de fapt impotriva abuzurilor sovietice impotriva drepturilor omului. Asa au ajuns mujahedin, luptatori pentru teocratie islamica la nivelul secolului VII in secolul XX-XXI, freedom-fighters.

Nu ca salata de cuvinte a lui Brzeziński nu ar apela la imagini:

Fara comentarii

URSS nu mai este. Comunismul e mort, mai precis a redevenit fantoma, adica teoria conspiratiei marxismului cultural, adica bau-bau, pentru publicul infantilizat al talk-showului neo-conservator.

Asa ca trecem la alta imagine si alta salata de cuvinte.

Un membru al poliției religioase a talibanilor batand o femeie afgană la Kabul la 26 august 2001. Filmările, filmate de Asociația Revoluționară a Femeilor din Afganistan, pot fi văzute la pz.rawa.org/rawasongs/movie/beating.mpg

Si comentariul orwellian din ultra-progresistul NY-times (2013):

Este foarte important pentru comunitatea internațională, mass-media internațională și omologii afgani să înțeleagă că mersul înainte cu ideologiile occidentalizate nu poate aduce democrația, drepturile omului și drepturile femeilor în Afganistan. Deși este foarte important să ne uităm în urmă la ultimii 12 ani și să măsurăm progresul, ar trebui să ne amintim întotdeauna că au existat și eșecuri. În timp ce indivizii și organizațiile au continuat să facă presiuni pentru drepturile femeilor, ei au creat și o ură uriașă față de ele, determinând bărbații rurali conservatori, dar influenți, să spună că drepturile femeilor sunt împotriva religiei și a valorilor afgane. Ironia este că a existat o mulțime de publicitate pentru drepturile femeilor și promovarea câtorva activiste de elită în acești ani, dar nu a existat niciun efort pentru a construi încredere în comunități, pentru a încuraja acești bărbați conservatori să se alăture platformei pentru a sprijini drepturile femeilor și să se asigure că abordarea nu este numai în conformitate cu valorile religioase și tradiționale, ci o urmează luând în considerare diversitatea Afganistanului.





Asa grait-a Samira Hamidi, directoare imbrobodita a unei oarecare organizatii pentru societatea civila a femeilor afgane, orice ar insemna aceasta. Nu cucoana, nu exista nici un compromis intre valorile reigioase si traditionale, barbatii conservatori, si drepturile femeilor, iar chestia cu diversitatea este pentru publicul beat de cuvinte al mediei americane. Lasa-ma pe mine sa-ti explic occidentul. In Europa, am executat regi si am exilat papi, am ridicat baricade si am inmuiat steaguri in sange, pentru a fi liberi. In America, au murit 600.000 oameni pentru a zdrobi teocratia si sclavagismul Sudului. Si, da, a fost greseala partidului lui Lincoln ca au fost prea draguti cu Sudul si asa au ajuns sub calcaiul biblebeltului, la fel cum matale vrei sa fi draguta cu barbosii conservatori si mulahii vostri.

Inchei cu un gand al lui Orwell din acelasi eseu.

Cineva bea pentru că se simte un eșec, și apoi eșuează cu atât mai mult cu cât bea. Este mai degrabă același lucru care se întâmplă cu limbajul. Devine urât și inexact, deoarece gândurile noastre sunt prostești, dar slăbiciunea limbajului face mai ușor să avem gânduri prostești.

America a inecat primul esec in betia de cuvinte si betia de cuvinte a condus la al doilea esec. Orwell a avut dreptate in „1984”. Prabusirea libertatilor anglo-saxone vine prin new-speak. America este destul de mare sa traga lumea dupa ea in aceasta prabusire.


Cei mai buni dintre oameni

Andrew Parsons avea dreptate când le-a spus sportivilor paralimpicii la ceremonie de deschidere din Tokyo: „you are the best of humanity”. 

In primul rand, pentru ca omul este un simian paralimpic care a invatat ceva de la reptila paralimpica numita sarpe, și-a depășit handicapul prin inteligență, și a ajuns ca Dumnezeu cunoscând nu numai binele și răul dar și legile universului și cum sa le folosească pentru a-l controla. Pasul următor va fi ca omul sa fure din pomul vieții cum a furat din cel al cunoașterii și să trișeze moartea. 

In al doilea rand, pentru ca fiecare pas înainte în progresul omenirii a fost făcut de indivizi prea infirmi social pentru viața de turmă, care au ales sa rataceasca fără păstor deschizand drumuri noi printre insulte, bate pastoresti, si coltii cainilor asmutiti.  

In sfarsit, pentru ca în era autovictimizarii universale este încurajator să  vezi “minoritati” care isi depasesc condiția în loc sa miorlaie. 

Regulile jocului identifica 7 categorii de paralimpici însă în viata reala fiecare din noi este unul din ei. Diferenta este ca handicapurile noastre sunt considerate “normale” dacă nu chiar normative. Societatea are un loc  pentru ele așa ca vorbim despre grația degenerării trupului și a minții în timp și celebrăm moartea ca pe o împlinire filosofică. 

Inspiratia mea este Diana Nyad. Molestata de antrenorul ei în copilărie, a descoperit mai tarziu ca nu este destul de rapidă pentru a deveni campioana olimpica. Diana a decis sa competizeze cu ea insasi și și-a propus imposibilul. La 64 de ani, varsta cand sportul femeilor este cumparaturile si al barbatilor drumul din fata televizorului pana la frigider și înapoi la fotoliu, a inotat 56 de ore fara intrerupere din Cuba pana in Florida.  

Diana trimite alt mesaj decât campionii olimpici.  Pe aceștia îi admiram pentru ca fac ceea ce noi nu vom fi niciodată în stare. De unde berea și pizza în fata televizorului. Dacă oricum nu poți, de ce sa incerci? Diana Nyad ne spune ca nu avem scuze. La fel, cu atat mai mult, sportivii paralimpici.

Regulile jocului identifica 7 categorii de paralimpici însă în viata reala fiecare din noi este unul din ei. Diferenta este ca handicapurile noastre sunt considerate “normale” dacă nu chiar normative.

“Sufletul este închisoarea trupului.” As corecta limbajul lui Foucault spunând doar că este mai degrabă un exoschelet, cum purta Tom Hanks in rolul lui Forrest Gump, americanul generic. Dar Foucault are dreptate: nu suntem suflete imbracate in corpuri ci corpuri prizoniere în sisteme de bioputere exterioară, bazate pe valori false.

Paralimpicul nu se roaga pentru mantuirea sufletului din inchisoarea trupului. El isi mantuieste trupul in confruntarea cu destinul si iese din aceasta confruntare mai intreg decat ce este considerat normal si sanatos intr-o cultura bolnava.

Suntem în carantina perpetua pentru ca ne temem de virusul numit viața. Mai precis, se tem de ea stapanii nostrii, capitalismul de consum și intruzie, religia organizata, și patologia democrației în egalitatea opiniilor și culturilor. Primul a uzurpat omul, a doua l-a uzurpat pe Dumnezeu, a treia a uzurpat intelectul.

Nimic nu exprima zeitgeist mai bine decat reacția la un film “problematic”.

Pe data de 14 Februarie 2007 a avut loc premiera mondială a filmului “300” la Festivalul Internațional de Film din Berlin. Cei 1.700 de membri ai audienței l-au ovaționat în picioare și i-au dat un A ++. La proiecția de presă, o ora mai devreme, majoritatea participanților plecasera în timpul spectacolului iar cei rămași au huiduit ca la un match de football. Filmul a primit F (urmat de un U).

Se poate obiecta împotriva versiunii de comics a istoriei războaielor greco-persane, insa imaginea unui Xerxes ras si skinhead, aratand mai degrabă ca un miliardar american pe methamphetamine la un party de gay, în fruntea unei armate multiculturale de talibani religiosi, este versiunea perfectă de comics a istoriei contemporane. 

Presa a criticat filmul pentru rasism, xenofobie, homofobie, transgenfobie, xenofobie, middle-eastofobie, eurocentrism si alte pacate, dar mi se pare că păcatul capital a fost “cultul fascist al corpului”. Este ura bisericii medievale împotriva cultului  greco roman al corpului sanatos, dezbracata de limbajul religios. 

Ironia este că cei care apără acum aceste valori o fac din caruciorul cu rotile sau cu membre prostetice. Olimpicii “normali” sunt doar entertainment si, bineinteles, politica. Adevaratul spirit olimpic este al omului care a rupt lanturile genetice, culturale, sau accidentale ale propriului trup, si o face nu pentru cununa banului si vanitatii care se vestezeste, ci pentru acea cununa care este chiar esenta umanitatii lui. E timpul sa ne identificam cu cei mai buni dintre noi.

Maine e marea zi

Nu sunt Caeleb Dressel și nu e nevoie sa demonstrez. Maine fac o luna de cand am implinit 70 de ani. A venit iarna, trece și asta. Nu fara o lupta. 

Do not go gentle into that good night,

Old age should burn and rave at close of day;

Rage, rage against the dying of the light.

Pe cand imi taram picioarele după infectia cu Covid 9 mi-a captat privirea farul de pe stația de pompare din largul lacului Michigan, la distanta de 3.2 km. Am decis atunci ca voi inota distanța dus-întors de ziua mea. 

Apoi am descoperit ca sunt probleme. Chicago are reguli foarte stricte cu privire la inotul in Lake Michigan si, pe deasupra, statiile de apa sunt pazite de Homeland Security. Exista primejdii mai mari decat apa rece și curentii. Am aflat de asemenea ca după vaccinul Pfizer unii au simptome de miocardită și pericardită. Am decis sa aman testul cu o luna și sa inlocuiesc inotul spre orizont cu unul de-a lungul tarmului, la nord de Chicago. Distanța ramane aceeasi.

Maine e marea zi.

Come back with your shield, or on it. 

Eurozoom

Pentru cine are timp…

Oameni de maine

In cautarea unei teologii a vietii
Duminica – Ora 13 – Munchen, Madrid, 12 London, 14 Bucuresti

Topic: Oameni de maine – Zoom Meeting
Time: This is a recurring meeting Meet anytime

Join Zoom Meeting
https://us02web.zoom.us/j/89131136865?pwd=MGxYZGNldzZ1MGg5R2kxS3Z3dUYyQT09

Meeting ID: 891 3113 6865
Passcode: 2021
One tap mobile
+13126266799,,89131136865# US (Chicago)
+16465588656,,89131136865# US (New York)

Dial by your location
        +1 312 626 6799 US (Chicago)
        +1 646 558 8656 US (New York)
        +1 301 715 8592 US (Washington DC)
        +1 253 215 8782 US (Tacoma)
        +1 346 248 7799 US (Houston)
        +1 669 900 9128 US (San Jose)
Meeting ID: 891 3113 6865
Find your local number: https://us02web.zoom.us/u/kuOBwRijh

Join by Skype for Business
https://us02web.zoom.us/skype/89131136865

Cernerea

Ce rol are vaccinarea în cernerea aceasta… in politica aceasta?

“Cernerea” are un loc special în scenariul “evenimentelor finale”, de unde interesul pe care mi l-a provocat întrebarea moderatorului. Mai ales cand invitatul este Lucian Cristescu, expert în scenarii apocaliptice și pericolele științei pe nedrept numita astfel.

Incidental, acesta a fost subiectul discuției mele recente cu un medic în holul bisericii. Miscarea evanghelica, spunea el, a făcut un mare serviciu științei oferind un lot martor nevaccinat pentru studiul efectelor vaccinului anti Covid. Ar fi criminal ca guvernul să refuze vaccinul unui segment de populatie pentru a “cerne” efectele. Dar, voila: cobaiul uman. Evanghelicii reprezinta un sfert din populatia US. Un sfert din acest sfert declară că nu se vor vaccina niciodată. Un alt sfert nu declara “niciodată” dar sunt  nevaccinati. 

La data asta, varianta Delta este cea mai rapidă și mai bine adaptata versiune a virusului care provoacă COVID-19. În Statele Unite, care a cunoscut mai multe cazuri și decese de COVID-19 decât orice altă țară, varianta Delta reprezintă aproximativ 83% din noile infecții. Până în prezent, persoanele nevaccinate reprezintă aproape 97% din cazurile severe. Sita se misca. 

Unchiul Lucian știe mai bine. Prin găurile sitei se cern cei vaccinati.  Are “material  informativ“ cum că producătorii vaccinurilor refuză sa garanteze rezultatele, există părinți care refuză să-și vaccineze copii fără “angajamentul ferm” cu privire la efecte, și ca vaccinurile folosesc saruri de mercur și alte ingrediente rele.

Asemenea „materiale informative” am văzut și noi. Lasand la o parte nerozia cu mercurul, noțiunea de “angajament ferm” în limbajul unor astfel de „materiale” implica efecte predictibile 100%. Așa ceva nu exista în viața și nu poate exista în stiintele vietii. Oricine cunoaste cazuri de betivi si fumatori care au trait sanatosi pana la varste venerabile. Nu înseamnă ca Lucian Cristescu nu are dreptate cand recomanda publicului sa respecte legile sanatatii, dacă nu le garantează ca își vor îngropa unchiul betiv. Întrebarea este cati si-au serbat a suta aniversare cu paharul de tărie și cati au murit tineri. 

La sfarsitul anului 2020, după rezultate intermediare lansate de Pfizer, au fost publicate rezultatele complete, supuse la peer-review, ale procesulu de lansare a vaccinuluii în fază 3. Aproximativ 37.000 de persoane au fost incluse în analiza de siguranță a procesului. Jumătate au primit două doze de vaccin, cealaltă jumătate o injecție salină cu placebo.Important, vaccinul a fost testat la persoanele cu risc mai mare de COVID-19. Analiza a peste 36.000 de persoane a fost utilizată pentru a calcula procentul de persoane pe care le-a protejat de boală în condiții controlate. Nouă participanți vaccinați au fost infectați cu virusul, comparativ cu 169 de persoane injectate cu placebo. Aceasta echivala cu 95% eficacitate.

In luna Aprilie, pe baza experienței acumulate și analizate, vaccinul a fost găsit 100% eficient împotriva bolilor severe, așa cum au fost definite de Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), și 95,3% eficace împotriva COVID-19 sever, așa cum este definit de Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA). La data asta, cum am amintit, numai 3% din cazurile severe de infecție cu varianta Delta se găsesc între cei vaccinati. 

Știința medicala nu va face nici un “angajament ferm”. Îți spune care sunt șansele, iar acestea se schimba pe masura ce apar date noi. Însă confuzia lui Cristescu are rădăcini mai adânci. Lucian este un fundamentalist care crede ca Biblia oferă o teologie și reguli de viata în alb și negru. Mai mult, Biblia oferă știința așa cum nu face stiinta, adică fără ipoteze și teorii, adevar factual pur. De aici, refuzul lui de a accepta stiintele moderne ale vieții, care acceptă adevărul cel mai probabil ca adevăr deocamdată și sunt mereu deschise la nou. Dar certitudinile pe care le cauta Cristescu nu se găsesc nici în Biblie, nici in stiinta, nici in viata. 

Ramane o singura sursa de certitudini: teoria conspiratiei. 

Cineva a făcut chiar declarația ca prin vaccin vom putea sa scadem populatia.

La nivel global, au murit deja 4,23 milioane, dintre care 34.246 în România, și au fost administrate 4,16 miliarde doze de vaccin. Costul este de ordinul trilioanelor. Dacă “cineva” vrea sa scada populația lumii vrem sa vedem cel puțin 4,23 milioane morți vaccinati la banii ăștia. Nu ar fi mai ieftin și mai eficient sa lase  virusul să-și facă treaba?  Ori Satana este iarasi impartit? 

Ce poate fi mai rău decat moartea? Viata ca mutant sau amalgamare, ca în vremurile lui Noe, cand oameni și demoni au umblat la ADN. 

Invitatul nu este împotriva vaccinului bun de odinioara, cand “conținutul nucleic (?!) al virusului creea anticorpi”, dar “la ora asta vaccinul nu se face prin tratarea agenților patogeni ci prin inginerie genetică… se umba la ADN iar noi ne jucăm de-a Dumnezeu”. Mi se pare ca cel care se joacă de-a Dumnezeu aici este chiar Lucian Cristescu. Poți sa te joci cu viața oamenilor fără sa te joci de-a Dumnezeu? Poți sa trambitezi o opinie neîntemeiată, în opoziție cu datele observate și analizate în toate laboratoarele și clinicile din lume, știind bine ca oameni vor muri pentru ca te cred, și sa fi sigur ca ești de partea dreapta, cand te consideri un simplu muritor?

In primul rand, mARN nu poate schimba ADN-ul pentru ca nu intra în nucleul celulei. Dacă Lucian vrea sa numeasca sinteza proteinelor inginerie genetică, atunci si virusul face inginerie genetica, diferenta fiind ca virusul se reproduce pe sine în timp ce vaccinul produce doar antigenul. In al doilea rand, este o concepție medievală sa crezi ca stiinta și aplicațiile ei trebuie sa se opreasca la o granița hotarata de oamenii bisericii. Manipularea genomului a devenit posibila și are promisiunea unor progrese care acum doar un deceniu păreau de domeniul fantasticului. Sa lăsăm oamenii sa sufere si sa moara pentru ca predicatorii se tem de ceea ce nu încape în viziunea lor ingusta?

Problema nu este doar filosofică. Oameni au murit și vor murii din cauza ignoranței agresive a predicatorilor. Dar, pana la urma, și alte culte au sfarsit  prin sinucidere în masa. Sita se misca. 

Intrebarea care conteaza

S-au spus multe cuvinte frumoase despre mine, care dovedesc ca, spre deosebire de stagirit, prietenii totdeauna te iubesc mai mult decât iubesc adevărul despre tine. Accept cu umilinta aprecierile nemeritate, deși mă simt mai confortabil în habitatul meu natural, care nu este simpatia și aprecierea.

Ca sa răspund scurt la multe întrebări, pentru mine, ceea ce conteaza in primul rand este binarul: to be or not to be. Restul este tacere.

Dilema este eludata de majoritatea oamenilor în zona definită de psihiatrul Ion Vianu prin: a muri puțin ca sa nu mori de tot. Este o iluzie. Moartea este reala si este ultimul dusman pe care trebuie sa il infruntam, refuzand buretele imbibat in otet.

Batranetea este un mod de a muri puțin ca sa nu mori de tot. Genele care slujesc viața sunt metilate pentru că viața înseamnă risc și riscul poate însemna moarte. O data ciclul reproducerii încheiat, organismul nu mai este dispus să plătească prețul. Prudenta biologica se reflecta in gandire. Omul devine “intelept”, adica evita gandirea primejdioasa. 

Homo sapiens a inventat prelungirea vieții dincolo de ciclul reproducerii biologice ca pe o strategie de supraviețuire a speciei. Părinții îl fac pe copil Homo, dar bunicii il fac sapiens. Adolescentul vrea să invinga animalul puternic. Vanatorul carunt îl învață să îl respecte. Fiecare zi aduce diferenta dintre viata si moarte. Colaborarea între generatii mărește șansele vieții. Dar confruntarea continua cu realitatea morții nu lăsa loc pentru moartea înceată. Vanatorul cărunt nu este obez sau slabanog, și nu da semne de demență. Cand e gata, e gata.

Apoi au aparut religiile și filozofiile morții. Ele au adus tirania bătrânilor. Batranetea, ca model social respectabil, reflecta degenerarea speciei. 

Pentru a rezolva dilema lui Hamlet mi-am propus un test de ziua mea. Mă voi scula la ora cand poliția lacului încă nu și-a băut cafeaua și voi inota pană la o stație de apa abandonată, aflată la 3,5 km in largul lacului. Dus-intors, 7 km, 8 dacă adaug curentul de la nord la sud.  Dacă ajung la țărm viu, sunt viu. Daca nu… nu va grabiti. Dacă mă sui in barca sau mă agăț de ea o secundă, mă mai antrenez și încerc iarăși pana reușesc. 

Din pacate, m-a dat peste cap vaccinul. Am citit ca risc sa crap în mijlocul lacului dacă fac chestia asta in saptamana dupa vaccin, alții spun doua saptamani. Am decis să-mi acord trei. Dacă barca are semnal pe lac, o sa fiu life dar va fi plictisos, exceptand pentru cei care spera ca ma va inghitii pestele lui Iona. Apoi am ceva de spus.

Pana atunci, va multumesc pentru cuvintele nemeritate.

A fost odată un vaccin

„Secolul al XXI-lea va fi religios, sau nu va fi deloc“ zice, obosit și obsedant, un citat fals atribuit lui Malraux. Ironia face că, dacă aventurierul francez ar mai trăi astăzi, ar spune că existenta frazei mincinoase (categoric renegată în timpul vieții) ar defini foarte bine spiritul secolului XXI: cel al dezinformării, fake-news-ului, teoriilor conspirației, ideologiilor de unica folosință.
La nivel statistic, este o realitate că nicăieri nu înfloresc mai bine conspirațiile și dezinformările ca în mediile religioase. De fapt, religia le cultivă sistematic, uneori frizând ridicolul. Îmi vine în minte acum filmul despre viața lui Isus, „The Greatest Story Ever Told” unde personajul principal e un alb cu ochi albaștri iar sutașul roman, John Wayne, își recită singura replică („truly this man was the son of God„) la concurență cu un sintetizator de voce din anii ’90. Desigur, o producție adaptată la publicul cu IQ obosit din Bible Belt.

Ca orice individ născut și crescut într-o familie religioasă, te întrebi daca și cum îți poți păstra imunitatea mentala printre atâtea tălmăciri și răstălmăciri.
Nu știu ce a avut Edi în minte când a demarat proiectul Oxigen (devenit Oxigen 2) acum mai bine de 10 ani. Știu doar că, pe vremea acea, eram un alt John Wayne, în căutarea replicii ideale. Nu știam pe atunci, dar ceea ce aveam eu nevoie se numea vaccin.


Flashback: ca proaspăt botezat într-o biserică fundamentalistă din București, am avut șansa de a întâlni o familie care avea o pasiune de neclintit: sâmbătă seara vizita sala Arlus din București. Era un fel de act de rebeliune si sfidare, pentru că în biserica noastră se făceau apeluri constante să revenim la programul special de seara unde va fi invitat X sau Y. Protectorii aceștia ai mei aveau un respect deosebit pentru „bătrâni”, „pionieri” sau alte categorii de sfinți. Dar nu și sâmbătă seara. Când am ajuns prima data la Arlus, am fost un pic bulversat. Locul era ticsit, pe holuri și pe scări erau grupuri care parca habar n-aveau de programul dinăuntru (unde, oricum, nu mai găseai loc), balconul era ca o sala de cinematograf, cu tineri relaxați, îmbrăcați colorat și pe jumătate atenți. M-a amuzat si ca, pe lângă uriașele boxe care acopereau balconul, roiau tot felul de „reporteri” improvizați care înregistrau predicile lui Edi și, mai apoi, le vindeau oarecum underground în bisericile lor. Tehnicianul din biserica mea, profesionist in lumea reala, făcuse din multiplicarea casetelor un business sistematic. Serile petrecute la Arlus (mulțumesc Edi și Sorin) mi-au deschis multe perspective noi la ora aceea. Și, probabil, mi-au făcut adventismul mai atractiv. Și mai rațional.

Flashforward: din nefericire, încă nu descoperisem vaccinul. Dimpotrivă, am mers la teologie apoi în pastorație. Timpul a trecut peste noi. Ne-am reîntâlnit pe platforma Oxigen. N-am fost surprins de temele abordate acolo, dimpotrivă. M-am regăsit în dilemele discutate. Nonconformismul și libertatea lui Edi au fost dintotdeauna pietre de poticnire pentru colegii lui. Căci umbra lui încă mai chinuia spiritele pastorilor, ani buni după ce plecase iar eu îi devenisem coleg de breaslă

Am ajuns pe Oxigen într-o faza a vieții mele când toate îmi erau în reconstrucție, cel puțin ca intenție și proiect. Eram saturat de dogmatică și ideologie și de autorități divine, începusem să cultiv îndoiala (de la Satana, evident) dar nu aveam o direcție clară încotro mă voi îndrepta. Un pas decisiv a fost să descopăr un forum creștin, OpenSourceChurch (băieți, vă salut), și să realizez că mai sunt și alții care au trecut sau trec prin șocul sevrajului post-religie. Apoi lumea Oxigen mi s-a deschis în mod natural, ca un loc în care se poate discuta orice, din orice perspectivă. Un loc unde „Nu contează cât de lung am părul, mai presus e cât şi cum gândesc!” În sfârșit, un loc unde, pas cu pas, să mă pot imuniza sistematic și decisiv. Locul vaccinului! Locul unde ideologiile, fake-newsurile și dezinformarea rămân fără hainele cele noi.

În mod evident, meritul pentru Oxigen ii aparține lui Edi. Nu vom știi niciodată prin ce lupte, probleme, încercări sau piedici a trecut până astăzi. Am doar frânturi de informații. Sper că, pe partea cealaltă, prezența noastră sa îi fi adus, de asemenea, satisfacții. Nu știu ce l-a motivat și îl motivează mai departe. Pentru mine, Edi este un vaccin. Nu am cum sa compensez vreodată binele pe care mi l-a făcut, ajutându-mă sa zbor.

La fel ca si vinul bun, Edi devine și mai valoros cu timpul. Acum e deja un vaccin mARN. A trecut de la „analog” la „digital”.

„Sa traiesti vesnic, imparate!”

Sclipirea


“Împărăția cerurilor se mai aseamănă și cu un student care după ce-a făcut cunoștință cu deșertăciunea teologiei, într-o zi, neașteptat, a descoperit sclipirea” (1 Dynamis 9:94).

Mi-aduc aminte că pe la începutul anului trei, în clădirea cojită a seminarului de pe Romulus 59, m-a abordat abrupt Sandu Breja, șoptindu-mi conspirativ că împreună cu un coleg din anul superior, Cornel Ulmeanu, aveam să încep practica studențească la Dynamis. Am crezut că e vreo glumă ardelenească, mai ales că-n urmă cu un an chiar cunoscusem binecuvîntarea notei scăzute la purtarea evlavioasă, pentru păcatul de neiertat de a mă strecura constant la adunările dinamice din sala Arlus, unde acum, dintr-o dată, aveam oficial statutul de practicant. M-a cuprins o mare mirare dar mai ales satisfacție pentru că, în sfîrșit, ieșind din ilegalitate aveam acces direct la pomul cunoștinței. Căci așa se credea pe atunci și de aceea sub porunca stăpînirii toți studenții eram opriți în a ne apropia și deloc nu asculta la ce se vorbea sub pomul fîșnitor de dileme.

A venit și ziua cînd, sprințar și cu patalamaua semnată de institut, m-am prezentat încrezător celui care se zvonea că răspundea de facto de bunul mers al adunării. Nimeni altul decît Cristescu Lucian, trimis de forurile tutelare ca străjer operativ. Chiar din primul sabat, acest frate mai mare în ale bisericii și omileticii m-a luat de-o parte să-mi vestească o taină mare, și anume că eram prietenul său, că atunci cînd predica se simțea ca peștele-n ocean iar că eu, studentul, n-aveam nici o șansă să predic, nu doar din cauza monopolului constantinescian dar mai ales pentru că, tocmai ce aflam, eram cam plat în exprimare. Iată ce început încurajator și plin de perspective, am gîndit eu buimac.

Anul s-a scurs fără evenimente majore, cînd am un déjà vu cu Sandu Breja care mi-a spus că trebuie ca musai să țin o predică la Dynamis pentru examenul de omiletică. I-am transmis solicitarea lui Edi, care, spre surpriza mea, a fost foarte de acord. Nu și veghetorul bisericii. Totuși, în ciuda protestelor lui Cristescu Lucian, pentru că el era pește iar eu eram plat, Edi a făcut imposibilul și m-a programat. Să predici în vremea aceea la Dynamis de la ora 11 era ca și cum Vili Dulă ar fi cîntat după Elvis Presley. După ce m-am introdus cu o remarcă ce aducea a Ispirescu, că “într-un an de Dynamis am învățat mai mult decît în trei de seminar”, remarcă ce președintele bisericii, Nelu Dumitrescu, n-avea s-o uite pentru ceva vreme, am ținut predica.

Tot ce mai rețin de-atunci a fost reacția neașteptat de pozitivă a sălii, cu Petre Anghel care efectiv m-a îmbrățișat la sfîrșit. Totuși, eram mai curios să-i aflu opinia lui Edi. Opinie ce n-a întârziat să apără, mai tîrziu, chiar din gura lui, cînd mi-a destăinuit că după ce-a ajuns acasă în sabatul acela i-a mărturisit Elenei că, “astăzi la predică Sorin Petrof a avut o sclipire”. Atunci n-am înțeles-o decît ca pe-un compliment. Unul foarte încurajator, mai ales că era livrat de Edi. Însă mult mai tîrziu am înțeles ce-a înțeles el. Că de fapt se întrevedea un fel de binecuvîntare patriarhală cu mireasmă deterministă, anume că sclipirea și nu altceva mă va caracteriza de-acum încolo-n predicare.

Au trecut de-atunci peste 25 de ani, cu multe predici și prezentări, însă mărturisesc că deși, din păcate, nu posed o memorie prea grozavă, nici o lectură și cultură extensivă, sclipirea a fost cea care m-a influențat și ghidat constant și care nu m-a părăsit niciodată. Și uite-așa m-am întîlnit în sabatul acela la Dynamis, datorită lui Edi, cu sclipirea. Asta pentru că Edi a văzut-o acolo unde alții decretau olimpian platitudinea. Și pentru că într-un sabat a fost dispus să se dea la o parte pentru a face-un loc unui plat seminarist.

După 70 de ani de preumblare existențială Edi ne-a demonstrat din plin că acest număr nu este nicidecum simbolul robiei ci al libertății greu cîștigate, și din păcate prea puțin apreciate de majoritatea iubitoare de adevăruri conservate în formolul ideologic. Libertate pentru care permanent s-a luptat pentru a oferi și altora șansa să-L cunoască pe Domnul întrebărilor, dilemelor, lucidității, bunului-simț, potențialului, acceptării, ba chiar al sclipirii. Cel care se mai numește printre altele și Dumnezeul lui Constantinescu.

La cît mai mulți ani, patriarhule!

Edmond Constantinescu aniversar

Puțini oameni au stârnit atâtea idei, opinii, tăcere ostentativă, admirație și resentimente. Este marca unei mari personalități, a unui Om viu, efervescent, aflat în mijlocul evenimentelor care contează, exprimându-și opinia în legătură cu cele mai generoase idei, cele mai controversate probleme, cele mai îndrăznețe viziuni.

Citit până la saturație, informat în orice domeniu de interes până la detaliu, având curajul opiniei, puterea de a genera licențe și interpretări, având un crez nobil, un țel altruist purtând marca inconfundabilă a sacrificiului, punând mare preț pe adevăr, pe deconstrucția constructelor, pe demolarea prejudecăților, pe demantelarea edificiilor impunătoare, create pentru veșnicia de o clipă, surpate de efemeritate, fantome și umbre ale limitelor omenești, ale noastre, ale tuturor.

Mai presus de toate, este, știe să fie, un Om real, concret, fără rețineri și inhibiții, deși asta îl costă foarte scump. Dar, e lupta lui, împotriva sistemelor, pentru reînnoire continuă, regenerare. Sistemul tace. Aparent. Îl ignoră. Dar fierbe și se autodigeră prin neputință. Un sistem dintre cele mai conservatoare, rigide, sectare și nefaste.

Multă lume se întreabă dacă Edmond Constantinescu mai este pastor, dacă mai este credincios, dacă este agnostic sau este ateu. Și puțini înțeleg că acest Om este imaginea simetrică, în oglindă, posibila alternativă a falimentului unui sistem teologic milenar, ruinat de contradicții, erori, falsuri, inadvertențe, ipocrizie, oportunism, lașitate. Dacă găurile n-ar fi atât de mari, disoluția atât de evidentă, într-o epocă în care informația nu mai poate fi zăgăzuită, ascunsă, denaturată – deși trăim în plin fake și dezinformare – poate că un Om atât de necesar și potrivit ca Edmond Constantinescu n-ar avea loc, n-ar fi de imaginat.

În naivitatea și credulitatea mea, am fost șocat să constat câte resentimente, ură viscerală, trezește un Om ca Edmond Constantinescu printre colegii săi. Nu neg că pot să am subiectivitățile mele, dar vastitatea informațiilor, forța asociațiilor, diversitatea domeniilor abordate – toate de maxim interes – îl transformă pe Edmond în pastorul ideal, un profet al zilelor noastre, în omul care a realizat tot ceea ce așteptam de la orice pastor și definiția acestui termen. Reacția pastorilor și fundamentaliștilor este cât se poate de creștinească!

Nu pretind că sunt fără greșeală și definitiv. Dar sper ca trecerea timpului și evoluțiile ulterioare să-mi confirme previziunile. Unii speră ca vocea lui Edmond Constantinescu să fie închisă, să nu mai răsune, fiindcă li se pare disonantă prin prisma îndoctrinării și sistemului. Dar, chiar atunci când Edi va tăcea, autenticitatea silabelor sale va continua să reverbereze.

Sunt unul dintre cei care recunosc, cu mândrie și satisfacție, că a fost influențat de Edmond Constantinescu. În bine, în realism, în libertate, în verticalitate, în capacitatea de a sta în picioare, de a te ridica pentru o idee, pentru reformă, pentru adevăr, pentru valori perene. În cazul fericit al lui Edmond, o mare personalitate a învins o personalitate accentuată. Desigur, Edi poartă cicatricile unui război continuu cu nedreptatea și racilele omenești. Neîmplinirile și limitele sale îl fac mai uman, mai demn de respectul și dragostea noastră.

La mulți ani, Edi. Să trăiești! Ne trebuiești și ne-ai fost de mare ajutor! Fii Fericit, sănătos și binecuvântat!