Eterna stea a literalismului concordist

Va amintiti de episodul cu magii si steaua care ii aduce intr-o casa din Betleem? Ei bine, a fost recent confirmat stiintific. Acum doua milioane de ani, nucleul galaxiei noastre a explodat pe cerul emisferei sudice, concurind probabil luna. Australopitecii au inceput sa se minuneze si sa caute explicatii. Creierele au inceput sa se ingrase, aparind genul Homo.

Iata cum, respingind orice metafora, Biblia e razbunata de stiinta. Sub stea s-a nascut Omul.

Anunțuri

Intre texte

Also sprach Edmond:

Geneza a fost scrisa cu intentia de a fi inteleasa literal… Incercarea mea de a citi stiinta in Geneza am justificat-o cu o idee postmoderna: atat textul original cat si citirea lui transcend intentia autorului prin intertextul care il face posibil… Eu am propus o citire a Genezei in intertextul [de fapt contextul] stiintelor moderne despre origini, plecand de la idea postmoderna ca sensul intentionat de autor ne este inaccesibil. Prin aceasta nu resping ideea revelatiei sau inspiratiei, ci mai degraba ii confer alt sens decat cel traditional. Pe scurt, am considerat ca citirea influentata de teorii stiintifice este la fel de inspirata ca textul original, fara sa sustin ca autorul Genezei a avut in cap explozia Cambrianului cand a scris despre crearea luminatorilor.

Trecind peste contradictia dintre asumarea „ideii postmoderne” cum ca „sensul intentionat de autor ne este inaccesibil” si certitudinea cu care se clameaza ca „Geneza a fost scrisa cu intentia de a fi inteleasa literal”, lasind deoparte si detaliul tehnic ca strategia interpretativa adoptata tine de reader-response criticism, nu de teoriile intertextualitatii, remarcind totusi paradoxul optiunilor postmoderne de lectura la un apologet al modernitatii, trebuie sa spunem: huh?

Cum adica? Daca o lectura stiintifica a Genezei e „la fel de inspirata ca textul original”, nu inseamna si ca orice alta interpretare, una ateista sa zicem, sau – fereasca sfintul! – una metaforica, e „la fel de inspirata”? Daca nu stim nimic despre intentia autorului, de unde stim ca nu la „explozia Cambrianului” s-a gindit cind a scris despre „luminatori”? Si in ce sens putem vorbi despre o lectura „literala” cind siruri de litere precum „explozia Cambrianului” nu apar niciunde in Geneza, dar citim in schimb „sarpele a zis femeii”?

Si nu era fundamentalistul Florin Laiu cel care sustinea ca textele sacre (revelate, chit ca pe de-a-ntregul omenesti, nu?) pot contine idei incomprehensibile pentru autorul lor? Cu ce sint mai bune lecturile stiintifice ale Genezei fata de elucubratiile „istoriciste” derivate din apocalipsele biblice? Nu ne inspira dracul pe toti?

Cu leul si vaca la pascut

La congresul romanilor de la Chicago cineva a provocat o unda de activitate cerebrala in coma colectiva inndusa de Dr. Emil Silvestru si supravegheata de colegii mei. „Daca leul pastea iarba in Eden, atunci exista evolutie”.

Este posibil ca un animl omnivor sa sa se pocaiasca si sa treaca pe vegetale. Exemplu este ursul panda. Nici un biolog evolutionist nu crede insa ca procesul poate avea loc in cateva generatii. E nevoie de milioane de ani.  Cand este vorba insa de procesul invers, de la ierbivor la carnasier, probabilitatea este practic nula chiar si in timp geologic.   Digestia ierbivorului este un proces complex: dentitie specializata, saliva si sucuri gastrice alcaline, stomac urias, intestine lungi, instincte gregare pentru protectie. Genele care controleaza acest proces lucreaza impreuna. Schimbarea ar presupune ca toate aceste gene sa se muteze instantaneu intro noua configuratie: alta dentitie specializata, digestie acida, stomac mic, intestin scurt pentru eliminarea rapida a toxinelor, instincte de vanator, ghiare si colti, etc. Cainele poate supravietuii pe mere padurete. Ierbivorul nu poate supravietuii pe carne.  Asa ca populatia lipsita de hrana nu se adapteaza ci moare.

Un „fratele doctor” povestea intr-un seminar vegan cum au ajuns ierbivorele sa manance carne. Din cauza pacatului a intrat Satana in ele, si au inceput sa se bata si sa se muste pana s-au spurcat la sange. O sora specialista in baile lui Kune a confirmat din experienta: cand pisica ei simte carne sub nari intra Satana in ea.  Pisici posedate. Semnele sfarsitului.

Spune-le ca balena a coborat de pe uscat si rad de tine.  ADN-ul balenei este foarte apropiat de cel al camilei. Balena are pelvis ca orice mamifer terestru. Uneori se nasc balene cu picioare atavice. Avem lantul complet de fosile care leaga cetaceele de stramosul comun terstru. Dar vor rade in hohote. Auzi idiotenie. Ba se suie pestele pe uscat, ba, hop inapoi in apa. Cum isi pierd oamenii mintile cand se cred singuri intelepti.  Ierbivorele pe care le-a intaratat Satana la bataie si s-au spurcat la sange? Asta da. Nu ne-a esplicat fratele doctor la ora muzicala?

Inapoi la conventie. Daca leul a evoluat dintr-un ierbivor misterios in ceea ce se stie ca este, in mai putin de doua mii de ani de la creatiune (de exemplu frescele din Mesopotamia sau Sfinxul egiptean, ca sa trecem sub tacere subiectul dificil al picturilor rupestre cu lei vechi de peste 20. 000 de ani), insemneaza ca credem in evolutie.

Raspunsul fratelui om de stiinta:

„Este microevolutie pentru ca este in interiorul genului.”

„Vi s-a raspuns” conclude fratele pastor. Este acelasi gen, deci nu este evolutie”.

ACELASI GEN? Leul face parte din genul Panthera, familia Felidae, ordinul Carnivora, clasa Mamalia.

Genul Panthera cuprinde tigrul, leopardul si jaguarul. Nu stim de nimic care sa aduca de departe a ierbivor in genul Panthera. Toate speciile sunt masini de ucis perfecte. Toate  au pe Satana cand miros carne si sange.

Dar hai sa mergem o treapta mai jos. N-o fi acelasi gen dar poate este micro-evolutie+,  la nuvelul familiei Felidae. Aici dam de pisica posedata a sorei specialiste in baia Kune. Din cate stim, toate felinele au pe necuratu cand miros carne. Toate sunt supra-specializate in a vana si ucide.

Bun, este microevolutie ++ la nivelul ordinului. ORDINUL CARNIVORA! Fara comentarii.

Atunci hai sa incercam microevolutia+++ la nivelul clasei. Clasa Mamalia. Bingo. Amd dat de stramosul comun al leului si mielului, al mamiferelor carnivore si vegetariene din Gradina Edenului. Sau e Jurassic? Ce conteaza. Problema este ca leul este produs al microevolutiei+++ la nivelul clasei mamiferelor, si ca evolutia este poveste de adormit copii.

Satana este infruntat si umilit pe terenul sau (bilogia). Fratele care se credea intelept isi pune mana la gura si tace  (ma rog, nu este chiar mana lui, dar ce conteaza).  Omul  de stiinta nascut din nou continua sa raspunda cu argumente stiintifice irefutabile la intrebarile fratilor. Suntem martori la microevolutie+++ in interiorul genului homo, familia hominime, ordinul primate, sub-ordinul primate rumegatoare.

Serile albastre ale anilor ’50

Tocmai am incheiat lectura monografiei lui Dorin-Liviu Bitvoi despre anii ‘50 “- Asa s-a nascut omul nou”-, primita gratie lui Alexa, si onorata cu autograful autorului. Este o carte pe care am asteptat-o multi ani.

Dincolo de bogatia surselor si rigoarea analizei cartea este un exercitiu de introspectie.  Ceea ce am gasit in primul rand fascinant este paradoxul carnii si sangelui care mostenesc nemurirea. Parul dat pe spate, tunsura Cicero, pantalonii malagambisti, taxatoarea care spune “avansati inainte”, lacrimi proletcultiste la “Zboara Cocorii”, coada la bilete pentru “Contele de Monte Cristo”, porumb fiert si seminte, primirea medaliatilor olimpici de la Roma, margarina, eugenia, dilema sapca/palarie, etc., sunt punctele in care autorul descopera evazivul zeitgeist al decadei care, conform tezei, continua sa ne defineasca. De unde intrebarea daca “omul nou” este reversibil. (Andrzej Wajda se lupta cu aceiasi problema in “Omul de Marmora”, iar Zizek se fotografiaza ostentativ langa tabloul lui Stalin).

Raspunsul scurt este  “nu”. Raspunsul elaborat ar fi “da si nu”. Pentru ca elaborarea cere mai mult spatiu, ma voi multumii in aceasta pagina sa comentez doua referinte ale autorului la realismul socialist. Este vorba despre  “Zoia si Sura”, de  L. Kosmodemianskaia, si “Seri Albastre”, de Costache Anton.

In primul caz, avem situatia paradoxala in care Zoia Kosmodemianskaia este perceputa de o adolescenta ca model de rezistenta anticomunista. Acelasi lucru se poate spune despre Oleg Kosevoi sau Alexei Meresiev, dar Zoia a fost fara indoiala cea mai populara icoana stalinista. Ceea ce ne duce la teza lui Foucault ca aceia care opun rezistenta intr-un context istoric dat, folosesc aceleasi tehnici si actiuni ca cei aflati in exercitiul puterii. Acesta este si motivul pentru care cei care ne-au decatusat au fost absolventi ai scolii de scriitori-tractoristi, ca Marin Preda sau Fanus Neagu, mai mult decat formidabila elita interbelica. Ei ne-au aratat cum sa “intoarcem armele” a doua oara, de data aceasta impotriva sovieticilor, pentru ca ei aveau armele timpului, orcat de barbare si grosolane ne-ar parea noua astazi.

De aici ajungem la alta teza a lui Foucault, mult mai importanta in contextul temei cartii. Subiectul uman este definit de putere, indiferent daca o exercita, se lasa modelata pasiv, sau rezista. Detinutul si tortionarul sunt manifestari extreme ale omului nou. Intre ele se manifesta diferite forme de conformism, revolta, resemnare, lichelism, escapism, eroism, etc. Raspunsuri diferite la presiunea politica produc diferite forme ale omului nou.

Mentiunea romanului “Seri Albastre” este o surpriza binevenita, nu numai ca analiza a realismului socialist, dar, mai ales, pentru ca romanul este o excelenta poveste de dragoste idealist-inocenta intre adolescenti timpurii. De aici, un alt aspect al decadei: “s-a dat drumul la dragoste”. Biologia stalinista a fost definita de dogma lui Miciurin/Lisenko. Proletcultismul a extrapolat la fel de dogmatic eroarea lamarckiana, in convingerea ca natura umana se poate schimba, si ca schimbarea se va transmite generatiilor urmatoare. Ceea ce dovedeste “Seri Albastre”, alaturi de multe alte carti, filme sau muzica, in care viata abunda in ciuda canonului proletcultist, este exprimat in replica neo-darwinista a lui Malcom in Jurassic Park: “Viata va gasi o cale”. Detinutii care vaneaza serpi la peninsula, detinutul intors acasa, sotia care l-a asteptat, femeia care se angajeaza (si probabil se va inscrie la seral), nu de dragul constructiei socialismului, ci pentru a evada din servitutea balcanic-patriarhala, elevul fara origine sanatoasa, explozia de vitalitate vulgara deplansa de generatia interbelica, toate acestea au fost doar caile pe care viata le-a descoperit atunci cand se credea ca a fost definitiv invinsa.

Concluzia? Viata va gasi o cale, dar viata nu se intoarce inapoi. De unde naivitatea restaurationismului pre-1950. Batranul Steinhardt are ultimul cuvant: “Ia spune, ai mancat ceva?”.