Anno Domini 31 – Rationalism Teist

Anunțuri

”Golul lăuntric” între nevoie de Dumnezeu și simptom al Tulburării de personalitate Borderline

De multe ori m-am întrebat de ce cred ceea ce cred. De ce eu, o ființă umană unică, am ajuns să urmez drumul ontogenetic pe care îl urmez acum, și nu un altul. Apoi, m-am uitat la oamenii din jurul meu, la cei cu care drumul meu s-a intersectat și m-am întrebat de ce ei, ființe umane unice și ele dealtfel, au ajuns să aibă un anume sistem de gândire/credințe/valori/principii și nu un altul. Mai târziu, răspunsul a venit la pachet cu două concepte care mi s-au părut destul de satisfăcătoare: determinism și revelație. Mai important chiar, am înțeles că revelația poate ”veni” abia după ce am înțeles bine care sunt implicațiile determinismului (biologic, genetic, psihologic, cultural etc.) în ceea ce privește alcătuirea mea ca ființă umană unică adaptată unui mediu. În căutarea răspunsului la întrebarea ”de ce așa” a trebui să pornesc pe un drum către înapoi, un drum al deconstrucției atât interioare (psihologice) cât și exterioare (factori externi, de mediu), drum pe care erau înfipte numeroase indicatoare cu ”sensul existenței” și ”gol interior”. De obicei, aceste indicatoare, mi se spunea, duc către Dumnezeu. M-am întrebat adesea de ce Dumnezeu mi-a fost prezentat, într-un mod aproape obsesiv, ca fiind Acela care poate umple golul interior al unei persoane. Întrebarea și-a intensificat semnificația cu atât mai mult cu cât, personal, nu prea puteam simți acest gol interior, această senzație anihilatoare de vid existențial. Astfel, îmi spuneam în sinea mea de adolescentă-flămândă-după-răspunsuri: de vreme ce eu nu am acest gol, înseamnă că nu am nevoie de Dumnezeu? De vreme ce mă simt ”completă” (deși am avut și stări depresive specifice, în definitiv, oricărui adolescent), unde mai intră Dumnezeu în această schemă? Multă vreme am evitat să verbalizez aceste frământări de teamă să nu fiu catalogată ca fiind egoistă, infatuată și lipsită total de evlavie (ca să nu spun nerușinată duhovnicește de-a binelea). Sau poate că astea erau indicii ale unui ateism latent? Când am mai crescut, mi-am dat seama că Dumnezeu nu poate fi redus nici la o supapă menită să ”umple” o gaură lăuntrică, nici la diversele proiecții ale oamenilor, proiecții justificate totuși. El era prezent în toate acestea, dar, și mai important, El era dincolo de toate acestea. Citește mai mult din acest articol

Anno Domini 30 – Dincolo de Bine si Rau

Dignitas – Dreptul meu asupra vietii mele!

Aceasta scurta meditatie se adreseaza celor care au trecut de treapta vietii in care considerau ca au inteles universul in care traiesc, eventual si pe celelalte. Traim fiecare zi cu up’s and down’s-urile ei in diferite colturi ale planetei. Muncitori, someri, intelectuali, superintelectuali, cu situatii stabile sau nu, crize inerente in diverse colturi ale existentei noastre, insa interactionand zilnic cu cei din jur in felul in care ne-am dezvoltat personalitatea, empatia si cercul in care ne invartim.

O intrebare care apare in mintea celor care vor sa isi adauge noi dimensiuni la planul existential este: cum sa ajung sa inteleg alte domenii si sa patrund cu mintea mea alte dimensiuni ale cunoasterii? Se pare ca uneori timpul sau modul in care ne organizam afecteaza progresul nostru. Cel mai grav este cand setea-ti de cunoastere a decedat si a fost inmormantata. Nu conteaza ce religie ai sau daca ai vreuna, cand ai ajuns sa intelegi si sa stii, atunci, persoana care ai fi putut ajunge a murit. Esti asa cum esti, cu limite autoimpuse si de o comoditate ucigatoare.

Vorbeam cu unul din colegii mei de la job si imi spunea ca daca un coleg de-al nostru s-ar dezice pe fata de religia lor (muslim) l-ar ucide si nu i-ar pasa ca ar intra in puscarie lasand doua fete fara parinte si o sotie fara sot. Ca vrei sa ma crezi sau nu, cititorule, acest coleg al meu este unul din cei mai seriosi si mai muncitori din cati stiu. Am discutat cu el ore in sir despre religia musulmana si despre impactul cuceririi Egiptului de catre arabi si am aflat ca omul asta cunoaste o gramada de aspecte istorice si religioase. Fiind crescut intr-o familie egipteana in care tatal nu era extremist nu a fost indoctrinat si a fost lasat sa-si aleaga singur religia.

Am cunoscut personal o familie de intelectuali intr-o biserica neoprotestanta care au amenintat-o pe fiica lor ca daca nu se pocaieste si daca nu isi paraseste prietenul non-azs o dezmostenesc.

Dupa cum bine stii draga cititorule orice dialog si orice incercare de a largi orizonturile tip dead-end in care exemplele de mai sus si-au condus propia fiinta este sortita esecului. Insa daca citesti aceste randuri si intelegi ceea ce am scris mai sus, am sa te provoc sa raspunzi la o intrebare care face sens in secolul in care traim.

Probabil ai auzit de Dignitas. Probabil ai urmarit “Choosing to die” (http://youtu.be/_NUa0SyyyMg)

Daca nu, permite-mi sa-ti sugerez sa urmaresti acest documentar.

In ce masura poate fi ingradita libertatea unei fiinte umane atunci cand aceasta alege sa-si puna capat zilelor si care este motivul pentru care aceasta masura ar trebui impusa in cazul in care personal consideri aceasta varianta. Invit ambele tabere pro si contra sa argumenteze.

Anno Domini 29 – Procesul lui Darwin

Marx si Postmodernitatea

Edi preciza la un anumit moment in emisiunea precedentă (AD 28) caracterul “fictiv” al banilor descris de Marx si adauga că – de vreme ce banii sunt o conventie sociala, putem sa renuntam la aceasta conventie (in viziunea marxista) si “sa o luăm de la inceput”.

Intr-adevar Marx credea ca putem “sa o luam de la inceput” – adica sa spargem toate conventiile economice sau religioase si sa incepem cladirea unui sistem social rational, ceea ce, asa cum bine remarca Edi, este o combinatie bizara intre nevoia iluminista de rationalitate in perimetrul social si setea “profetica” de dreptate (esecul rational choice theory, intr-o alta ordine de idei, arata ca “rational” este un calificativ destul de ambiguu).

Nu este cazul sa reflectam acum/aici in detaliu asupra esecului diferitelor sisteme sociale marxiste sau pretins marxiste, teoria “stiintifica” economica predictiva a lui Marx prezinta un esec de proportii. Desi nu m-as grabi sa spun ca Lenin sau Stalin, ca sa folosesc o expresie fericita a lui Theodore Plantinga, l-au inteles pe Marx mai bine decat s-a inteles el insusi. Marx a punctat foate bine caracterul non-dogmatic al pozitiei sale cand, afland despre francezii ce se etichetau “marxisti” a replicat: “nu stiu ce cred ei, ceea ce stiu insa e ca eu nu sunt marxist”.

Punctul forte al teoriei economice si sociale marxiste care a influnetat puternic posteritatea a fost constatarea caracterului tranzitiv al oricarei realizari umane, sistemul social poate fi schimbat pentrru ca nu e deloc natural, ci uman. Marx nu a ezitat insa sa precizeze ca dezvoltarea sociala este determinata si de o serie de restrictii non-umane precum legile care guvernau echilibrul fortelor de productie sau caracterul obiectiv (cu sensul de inevitabil) al aparitiei istorice a banilor.

Teoria economca marxista si ce mai semana a obiectivitate la Marx a decazut, dar cu relativismul plat al constructiilor sociale s-au molipsit multi – Foucault de exemplu considera ca insasi conceptul de natura umana este un construct. In acest sens, al dinamitarii conventiilor, Marx este postmodern si furnizează materie prima pentru un nihilism feroce. Daca totul este o conventie intersubiectiva, oare realizarea societatii comuniste nu ar fi fost si ea doar un ideal la fel de tranzitiv ca speculatiile burgheze? Ofera oare Marx vreun criteriu conform caruia anumite valori (cum ar fi solidaritatea umana) nu sunt pure conventii sociale?

Cu ce a ramas modernitatea dupa ce Marx a aratat caracterul “fictiv” al pietei si, pe cale de consecinta, al societatii burgheze?
A ramas, totusi, cu un lucru – cu autonomia umana in guvernarea socialului perceput ca joc al conventiei intersubiective. Influenta care nu a durat, se pare, prea mult – de vreme ce, spre exemplu, pietele financiare sunt considerate extrem de rationale datorita unei matematizarii a speculatiei vulgare. (M. Shermer plaseaza, pe buna dreptate, analiza tehnica a pietelor de capital in zona pseudo-stiintei )

Divinul nu mai are nici un loc aici, cel putin divinul schematic medieval, in contextul autoritatii tribale a bisericii. A supravietuit apoi, pentru o vreme o divinitate dialectic-existentiala care reprezinta un pol final, dar irational, de autoritate in fata unei societati in care indivizii nu mai pot schimba regulile jocului (conventiei). Mai avem vreun dumnezeu, la propriu si la figurat, in postmodernismul de filiatie cvasi-marxista? Da, avem un dumnezeu conventional, a carui existenta este la fel de precara ca a oricarei alte fictiuni sociale.

Anno Domini 28 – Fantoma Evreului Pribeag