Profesiune de credință
29 ianuarie 2019 96 comentarii
28.01.2019
Profesiune de credință
Exprimarea convingerilor, filosofiei, concepției despre viață și existență, în numele conștiinței libere și în fața lui Dumnezeu, ia în considerare semenii ca martori care au dreptul la convingeri personale, așa cum le dictează conștiința și interesele.
Nicio instituție politică, de stat sau religioasă nu are dreptul să chestioneze, să condiționeze sau să exercite presiuni asupra conștiinței omului. Acesta este un aspect fundamental al drepturilor ființei umane, poate fi tranșat personal de ființa umană conștientă, responsabilă. Orice încercare de imixtiune, presiune sau influență, devine poliție orwelliană a gândirii, manipulare crasă și abuz.
Prin naștere sunt și rămân un om credincios, creștin. Afectiv, prin stereotipii exersate toată viața, social și liturgic, nu doresc să mă schimb. Dar concepțiile mele s-au schimbat.
Deși sunt doar un practician neurolog, prin structură mă consider om de știință și așa vreau să rămân, cel puțin în prezent. Pentru mine, este mult mai important să evaluez, să estimez fenomenele, procesele, pe care le traversez, într-o manieră detașată, obiectivă, realistă, bazat doar pe fapte cuantificabile, măsurabile, științifice.
Atunci când te cufunzi subiectiv în interiorul unui crez, unei filosofii, teologii, unui punct de vedere metafizic, adopți un punct de vedere unilateral, partinic, militezi în favoarea unei consonanțe cognitive, ai tendința să ignori tot ceea ce contrazice poziția adoptată. Este eroarea pe care am perpetuat-o toată viața.
În interiorul unui grup, această apartenență îți conferă confort, părtășie, consens, siguranță. Trebuie să recunoaștem că ele sunt relative, limitate, așa cum suntem și noi, cum este lumea reală în care trăim. Chiar dacă jinduim după solidaritate, speranță, mângâiere, totuși nașterea, suferința și moartea noastră, rămân acte existențiale individuale.
Revenind la convingerile și poziția mea actuală, mă consider în continuare un om de știință credincios, aplic cele două porunci fundamentale ale iubirii față de Dumnezeu și față de semen, de mediu, consider că aspectele etice, morale și de integritate trebuie să aibă un loc prioritar în viața mea privată și profesională. Tot ceea ce trece peste acestea, ține de istoria și cultura umană zbuciumată, sunt profund contradictorii, au caracter de neadevăr, legendar și mitologic.
Profetismul, ascetismul, ca și apocalipticismul au reprezentat efortul omenesc de a găsi un sens istoriei conflictelor supraindividuale, geopolitice, instituționale, religioase – în esență, de interese – naționale, de grup etnic sau social, progresiste la vremea lor, dar vetuste și depășite astăzi. Fiecare concept, noțiune, crez, personaj, are o istorie a devenirii sale culturale și poate fi documentată prin dovezi.
Ceea ce face religia astăzi, în numele absolutului, eternității și veșniciei utopice, este să ne sfâșie conștiințele, să ne stimuleze angoasele, păstrându-ne agățați între mentalități mitologice din urmă cu 2-3 milenii, sau să ne proiecteze către un viitor apocaliptic, terorizându-ne cu chinuri nesfârșite, îngrozindu-ne cu pedepse capitale și definitve, sau promisiuni ale unei existențe utopice imposibile. În numele iubirii, dogmele religioase ne propun izolarea, recluziunea, combat vitalitatea și preocupările mundane pentru viața aceasta, de dragul unei vieți viitoare nerealiste și iluzorii.
Informațiile accesibile acum tuturor, dar neaccesate încă, decât de puțini oameni, vor conduce la o criză existențială, culturală, spirituală profundă, atunci când vor deveni masificate, universale. Această criză este în plină desfășurare, dar nu-i înțelegem încă semnele și consecințele.
Oamenii nu pot renunța la valori, semnificații, sens. Nu pot exista în haos. Este vorba de lumină și sare. Astăzi, obrocul este gros, sarea și-a pierdut gustul. Nu sunt profet, dar mă bizui pe bun simț și luciditate. Dumnezeu nu poate fi slujit cu mijloace mediocre, primitive, cu truisme și un limbaj de lemn, cu erori pioase și bune intenții care nu duc nicăieri, cu măsuri administrative coercitive care vor să siluească conștiințe, în numele unor neadevăruri perpetuate de milenii, care încearcă să contrazică fapte științifice evidente.
Desigur, imaginile pastorale idilice au creat opere și metafore nemuritoare ca Ps 23 și alegoria Păstorului cel Bun. Dar asta nu mă împiedică să constat că este nedemn ca o ființă umană să fie abordată și evaluată unilateral prin instinctele sale gregar-sociale, de turmă care nivelează specificitatea personală individuală, sau să fie redusă la comunicarea subumană, oligofrenă, supusă unei reeducări alternative, bipolare, de tip nutreț / toiag. Sunt procedee simpliste, uzuale, la îndemână, comode.
Detest dogmatismul, atitudinea rigidă, sectară, superioritatea arogată, adevărurile ultime și absolute și nu doresc să fiu parte la acestea. Ele nu fac decât să genereze intoleranță și exclusivism, conflicte și separații, războaie religioase, persecuții și ură.
Voi continua să-mi slujesc semenii cu posibilități tot mai limitate de vârstă, mă voi bucura și voi admira creația, natura, voi călători tot mai puțin, dar mai semnificativ, voi citi mult, cât îmi va permite mintea și memoria, voi avea o atitudine deschisă și modestă.
Viața este atât de frumoasă și bucuria de a o trăi, atât de reconfortantă și deplină, încât merită să fiu pedepsit pentru păcatul capital al bunului simț și lucidității.
Nimeni nu scapă de asta!
Comentarii recente