Anarho-capitalişti ortodocşi?

Diverse feluri de liberali şi libertarieni români (de la M. Neamţu la B. Glăvan sau N. Ganea) avansează fie discursuri economice cu accente moralizatoare, fie produc conţinuturi teologice sau etice ce glorifică liberul schimb.

Ceea ce urmează are oarecum şi un caracter confesiv – eu fiind un ortodox şi un libertarian. Cum pot aceste două opţiuni să relaţioneze sau este oare cazul sa o facă? Dintr-o strategie şchioapă, spun dintru-început că sper că nu se aşteaptă nimeni la altceva decât la o manieră de punere a problemei.

Abordarea standard pe care un economist o poate avea pentru susţinerea unei economii de tip laissez-faire este situată pe calapodul logicii adecvării mijloacelor la scopuri. Adică spune-mi ce vrei să obtii şi cu ce resurse, iar un economist ar trebui să iţi poată arăta ce cale se apropie de cea optimă pentru atingerea obiectivului vizat. Economia nu se ocupă deci cu moralitatea scopurilor şi, de fapt, nici a mijloacelor. Aranjamentul social al proprietăţii private şi diminuarea intervenţiei guvernametale asigură, pentru un libertarian, cea mai buna alocare de resurse şi cea mai buna soluţie la problema coordonării actorilor participanţi la piaţă (dacă mai era vreun dubiu că economia planificată nu e soluţia…it’s like … huh…been there, done that).

E nevoie de teologie, valori morale, etc aici? Nu.

Ceea ce se constată relativ lejer este caracterul anistoric şi non-cultural al schematizării de mai sus. Dincolo de acceptarea sau respingerea tezei weberine – capitalismul oricat de impur (i.e. dirijiat parţial) are nevoie de un fundal juridic instituţional al proprietăţii private la nivel societal şi de un set de trăsături morale ale participanţilor – aceste trăsături morale sunt a fortiori reclamate intr-o virtuală stare originar- anarhică.

Ori in acest punct, problema se pune in felul in urmator: Spune-mi ce mai crezi despre lume şi viaţă (scuzati clişeul), ca să iţi spun dacă fundamentarea etică pe care vrei s-o oferi capitalismului e suficientă pentru reglarea relaţiilor sociale?

Aceasta e o întrebare la care au drept de raspuns nu doar economiştii si nici nu îmi dau seama de ce i-ar mai lua cineva in seamă pe economişti, ca economişti, atunci când intră pe acest teren. Mulţi anarho-capitalisti işi dau seama că apelul la capitalism trebuie să fie de fapt proclamarea libertăţii individuale ca valoare supremă într-o axiologie de care leftarzii trebuie convinşi. Unii (precum V. Topan) riscă chiar o lectură a Căderii în care libertatea este definită ca parte a Imago Dei. Ori din nou, as vrea să citesc asta oriunde, dar nu într-o prefaţă la „Birocraţia …” lui Mises. Pentru că economia, ca disciplină, nu este o metodă de window-dressing pentru a mi se propovădui hermeneutici ale textelor sacre. W. Block, mai consistent, într-un eseu întarziat faţă de a sa Defending the Undefendable, ne informează că el nu legitimează moral activităţile celor de „ne-apărat” (curva, peştele, …), ci doar pledează, ca libertarian, pentru decriminalizarea anumitor fapte. Alţii, precum C. Marinescu, încearcă să puna direct pe masa de joc problema necesităţii unui cadru normativ in care discuţia libertariană să se desfaşoare ( şi nici acest autor nu se sfieşte să-l citeze pr Sf. Ioan Gură de Aur).

Dacă eşti ortodox, crezi că lumea este într-o stare nenaturală şi este, de dragul unui joc de cuvinte, nenatural să te imbraci când în hainele academicului, când în cele ale lui Ioan Botezătorul. Dacă eşti „austriac” esti strâns, în cel mai bun caz, de un inter-subiectivism care nu e o copie a vieţii Treimice. Dacă vrei să pastrezi ce e bun (confrom sfatului apostolului), ar fi indicat să vi cu o propunere integra(n)tă, nu cu bucatele care cad câinilor în bot. Sau poate nu iţi place nici actuala ordine care implică un agnajament constituţional în care, în cele din urma, pentru a influenţa masele va trebui să le evanghelizezi cu propriul program etic. Şi la acest punct nu vad cum te ajută faptul că eşti economist, iar la nivel uman treci drept un totalitarist sub alt nume.

Anunțuri

Unde va fi curcanul vor fi si vulturii

America a oficiat iarasi sacramentul curcanului (“acesta este trupul Indianului care se frange pentru voi”) in amintirea evenimentului iconic cand indienii Wampanoag (s-)au adus curcani la masa peregrinilor din Massachusetts – simbol al posibilitatii coexistentei cu cei-care-sunt-altfel-decat-noi.

Numai ca multiculturalismul nu a lucrat pentru amero-indieni. Episodul idilic din toamna lui 1614 a fost preludiul unei bai de sange. Puritanii au continuat sa vina in numar crescut si sa revendice controlul asupra pamantului si triburilor native. Tribul Pequot a opus rezistenta militara si rezultatul a fost cel mai sangeros dintre razboaiele indiene. Maxima salbaticului bun a fost corectata: “indianul e bun doar mort”. De ce nu a a functionat multiculturalismul pentru amero-indieni?

Ca unul care m-am lepadat de invataturile incepatoare ale moralistilor, nu ma voi impiedica in intrebarea sterila cu privire la cine au fost baietii buni, respectiv baietii rai, in colonizarea Americii. Istoria este o lectie de viata, si viata nu opereaza in absoluturi morale. Multiculturalismul nu este astazi un esec din cauza ca unii sunt mai buni/rai decat altii. Statistic, ai sanse egale sa intalnesti acelasi numar din ambele clase in orice cultura. Ceea ce face ca doua culturi sa poata coexista sau, dimpotriva, sa fie incompatibile, nu este diferenta in frecventa indivizilor buni sau rai.

Acestea fiind spuse, consider ca motivul principal pentru care multiculturalismul nu era fezibil in 1624 a fost universalismul abstract al puritanilor. Europa se afla astazi in pozitia paradoxala a nativilor americani, in relatie cu puritanismul si universalismul islamic. Asa cum ne arata si experienta tribului Wampanoag, ospitalitatea nu va inmuia inimile impietrite de inchinarea la un dumnezeu gelos.

Dar inainte de a merge mai departe, sa ne debarasam de cateva mituri despre America.

Mit: Columb a fost o minte luminata care, in opozitie cu scolasticii din Sevilla, credea si voia sa demonstreze ca pamantul e rotund.

Fapt: Motivul pentru care invatatii nu au fost de acord cu Columb a fost acela ca ei se bazau pe stiinta greaca in estimarea circumferintei pamantului, in timp ce Columb se baza pe apocrife iudaice. Iudeii au “corectat” stiinta greaca cu privire la marimea pamantului, asa cum evanghelicii “corecteaza” astazi stiinta moderna cu privire la vechimea lui. Un pamant atat de mare/vechi e greu de imaginat atunci cand Geneza este citita ca manual de istorie naturala. Columb a fost un idiot norocos care a dat de un continent intre doua oceane. Daca Atlanticul si Pacificul formau un continuum pana in India, Columb ar fi fost mancat de propriul echipaj.

Mit: Civilizatia amero-indiana a fost condamnata de Dumnezeu din aceleasi motive pentru care au fost nimiciti cananitii: aducerea de sacrificii umane.

Fapt: Incasii si aztecii se aflau in epoca bronzului atunci cand au fost descoperiti de europeni si, la fel ca eurasiaticii in epoca bronzului, aduceau jertfe umane. Asta nu a impiedicat totusi evolutia civilizatiilor eurasiatice catre adoptarea unor coduri morale universale. Civilizatiile pre-columbiene reprezinta o evolutie similara intrerupta intr-un stagiu primitv. Pe de alta parte, europenii reprezentau anomalia unei civilizatii mult mai avansate care continua totusi sa se inchine unei divinitati din epoca bronzului. In numele acestei religii primitive sunt aduse sacrificii umane ca ardere de vrajitoare si eretici. Victimele sacrificiilor pre-columbiene palesc in comparatie cu cele ale inchizitiei. Mai mult, idolii de aur ai incasilor si aztecilor au fost confiscati si reciclati in efigiile divinitatilor Pesos si Dollar – carora li se ofera inca jertfe umane.

Mit: Istoria lui John Smith si Pochahontas dovedeste ca indienii si colonistii britanici aveau tendinta naturala spre asimilare si multiculturalism, dar extremisti de ambele parti au instigat la rasism si razboi.

Fapt: Smith si Pochahontas au fost individualitati puternice care ar fi meritat ceva mai bun decat kitchul insiropat al studiourilor Disney. Nici unul dintre ei nu reprezenta opinia sau tendintele unei majoritati.

Smith avea intr-adevar formatie si experienta multiculturala. Probabil ca vorbea chiar si limba romana. Pirat si aventurier inainte de a deveni mercenar in Transilvania, Smith a fost inobilat de Sigismud Bathory pentru merite deosebite in lupta cu otomanii. A luptat apoi sub Mihai Viteazul si, dupa asasinarea acestuia, sub Radu Serban, pana a fost luat prizioner de tatari si vandut ca sclav in Crimeea, de unde a evadat si a plecat in America. ( N.B. : mai bine pleci in America decat sa te bati cu tatarii in Romania). John Smith a fost deasemenea un promotor entuziast al individualismului si a ceea ce se va numi mai tarziu visul american. In America, spune el, cine are maini si vrea sa munceasca poate deveni bogat, indiferent de clasa sau etnie. A fost, de asemenea un explorator, cartograf si organizator colonial. A folosit bine experienta militara capatata in razboaiele cu semiluna impotriva triburilor de indieni. Atat despre coexistenta pasnica.

Pochahontas a fost prizoniera si ostateca in timpul razboaielor cu indienii. A refuzat sa se intoarca la tribul ei atunci cand i s-a oferit libertatea, preferand convertirea la crestinism si plecarea in Anglia, unde va deveni rasfatata societatii londoneze. Nu a suportat bine clima din Londra si a optat pentru intoarcerea in America, nu ca nativa ci ca parte a procesului de colonizare europeana. A murit pe drum, probabil de tuberculoza. Atat despre multiculturalism.

Mit (exclusiv pentru azs): America este “pamantul” pustiu din care se ridica “fiara cu coarne de miel”, lumea veche fiind “marea” populata de “multimi, neamuri si limbi”. US a “crescut” pasnic, asemenea cornitelor unui miel, nu a cucerit tara ca celelalte fiare din Daniel. Din nefericire, mielul incepe sa vorbeasca ca un balaur. (N.B. : Dr. Carson are voce de miel).

Fapt: America a fost populata pe la 10.000 I.H.

( Fapt corectat: Asta trebuie sa fie o alta inventie a oamenilor de stiinta, pentru ca se stie ca toate popoarele au plecat de la turnul Babel acum 4000 de ani. Nu stim ce e cu indienii astia, dar America nu putea fi populata inainte de Columb.)

Inapoi la intrebarea fundamentala: de ce nu a lucrat multiculturalismul pentru nativii americani. Jared Diamond are un triplu raspuns: arme de foc, otel si varsatul de vant. Imi permit sa adaug al patrulea si cel mai important: RELIGIA.

Chinezii au descoperit America in acelasi timp cu Columb. Exploratorii cu ochii shlitz s-au intors acasa si au spus imparatului ca lumea noua nu merita costul expeditiei. Nu au gasit porturi si negustori pentru comertul transoceanic. Spre deosebire de cele trei religii ale cartii, Taoismul, Confucianismul si Budismul nu au un mandat pentru convertirea lumii. Crestinii, dimpotriva, se considerau nu doar indreptatiti dar si obligati sa le confiste nativilor pamantul si religia. Mai mult, crestinii considerau o ratacire sa invete caile indienior, carora le-au oferit in schimb optiunea intre calea-cea-dreapta si moarte.

De ce va esua experimentul multicultural in Europa? Raspunsul este elefantul din sufragerie despre care nimeni nu indrazneste sa vorbeasca: Islamul are un mandat pentru convertirea lumii. La asta se adauga tehnologia apuseana si virusii de minte. In mod ironic, acest mandat este afirmat in contextul in care secularismul apusean-iluminist si-a pierdut increderea in propria universalitate.

Rezultatul conflictului este prezis intr-un model clasic din teoria jocurilor: ulii si porumbei. Sa zicem vulturi si curcani. Ferice de ulii caci ei vor mosteni pamantul. Nu sustin morala pasarii de prada. Mai degraba m-asi intoarce la un sfat vechi: fiti blanzi ca porumbeii dar cultivati instinctele sarpelui – antagonistul mitologic al vulturului. Caci unde va fi curcanul vor fi si vulturii.

Starea Religiei

Iluziile Iluminismului?

Discursul presedintelui Cehiei cu ocazia aniversarii „revolutiei de catifea”

(La începutul întâlnirii, participanții au onorat victimele atacurilor teroriste din Paris cu un minut de reculegere, fiind invitati la aceasta de către șeful de stat).

Să comemoram pașnic ambele 17 noiembrie. Atat 17.11.1939 cat și 17.11.1989. Ce leagă aceste două aniversări împreună peste un decalaj de cincizeci de ani? Cred ca sunt două lucruri. În primul rând, dezacordul națiunii noastre cu ocupația. Atat cel manifest, în cazul ocupației germane, cat si cel mai putin vocal, dar existent, în cazul ocupației sovietice. Această națiune merită să se pronunțe independent, in asa fel încât nimeni, repet nimeni, din exterior, sa nu-i poata dicta ce să facă sau ce să nu facă (aplauze).

Un alt aspect al comemorarii celor doua 17 noiembrie este, probabil, la fel de grav. Atunci oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva manipulării. Pentru a protesta față de faptul că li se impune o singura opinie corecta, că sunt cusuti într-o cămașă de forță, o opinie uniformă, și ca nu trebuie să gândească altfel decât le este prescris de manipulatorii lor . (Aplauze; se scandeaza „Trăiască Zeman!”).

Astăzi trăim într-o societate liberă, în care spălarea creierului este mai dificilă decât în trecut. Dar asta nu înseamnă că nu există. Există o manipulare care are o mulțime de nume frumoase. Va voi oferi doar trei.

Cineva pretinde ca este un „lider de valori” și sustine că are dreptul să ne spună ce valori trebuie si, prin urmare, ce valori nu trebuie sa impartasim.

Altul se auto-proclamă așa- numit lider de opinie, de exemplu, lider de opinie publică și, de obicei, acestia sunt cei care se considera a fi elita, încercand sa atraga atentia asupra lor insisi, fără a fi aleși sau autorizati de nimeni altcineva.

Insa cea mai absolut oribila eticheta este aceea de autor de opinie (publica). Oamenii care se numesc pe ei insisi în acest fel sunt plini de dispret fata de calitatea de cetățean. Ei cred că oamenii sunt ca plastilina sau ca aluatul, care pot fi modelate și manipulate dupa nevoile manipulatorului. Dar noi nu suntem aluat, nu suntem figurine de lut. Toti aceia care ne-am adunat aici, toti încercam să gândim independent.

Am fost cu totii martori la multe mesaje mass-media, dar aș dori să menționez unul separat, pentru că rezoneaza cu întreaga națiune. Este un mesaj media asupra crizei migrației.

Consider că este nevoie de toleranța pentru opinii diferite. Că într-o societate liberă, oricine are dreptul să-și exprime punctul de vedere, dar, de asemenea, că punctul de vedere opus nu trebuie să fie redus la tăcere și etichetat, într-o societate cu adevărat liberă, cu diverse etichete, sau chiar insulte, cum ar fi „extremism”, „xenofobie”, „islamofobie”, „rasism” sau „fascism”. Etichetarea si insulta nu sunt argumente. Ele dovedesc doar caracterul rudimentar al gandirii celui care le foloseste. Pe de alta parte, nici urletele nu sunt argumente. Și exista si urlete. Acestea sunt manifestarea fasciștilor. Urletele sunt manifestarea spiritului de turma, asa cum am vazut cu totii in locul acesta anul trecut.

Natiunea noastra nu este xenofoba. În mijlocul acestui popor, în această țară, trăiesc mai mult de o jumătate de milion de straini. Și ei pot sa coexiste cu cultura noastră, sunt tratati prietenos, și nu avem probleme cu ei, dimpotrivă, dezvoltarea noastră sociala este stimulata de prezenta lor. Insa cultura lor este pe deplin compatibila cu valorile europene. Nu este o cultură a omuciderii si urii religioase.

Atunci cand incerc sa inteleg cauzele migrației, observ ca marea majoritate a acestor imigranți ilegali sunt tineri si bine hrăniți. Atunci ma întreb: de ce acești oameni nu lupta pentru libertatea țării lor împotriva statului islamic? Și în cazul în care provin din zone fara conflict, de ce nu lucreaza pentru țara lor, și pentru dezvoltarea acesteia ca să depășească înapoierea ei prezenta?

Vocea președintelui republicii trebuie să fie vocea națiunii, nu vocea mass-mediei, nu sa trambiteze pozitia sustinuta de mass-media. Deși recunosc că mi-ar fi mai usor s fiu in ton cu mass-media. Acei jurnaliști care scriu în fiecare zi despre ceva nou si nu înțeleg nimic, m-ar lăuda pentru astfel de discursuri frumoase. Insa as fi in conflict cu poporul meu. Și astfel, la încheierea discursului meu, aș dori să vă provoc la aceasta: să facem tot ce putem ca să trăim mai departe într-o societate liberă, în care putem aprecia diversitatea opiniilor, in care le putem discuta, în care putem aduce argumente, și în care nu ne vom lasa spălati la creier.

Abuzul de istorie in maniera sodomista

Cornel mi-a reprosat ca induc lumea in eroare prin titlul ultimului articol. Altii mi-au spus in fata ca mint. Sunt dator un raspuns.

Sunt constient ca nu a fost intentia lui Cornel sa faca o declaratie explicita in sensul in care am interpretat-o eu. Probabil ca nici nu s-a gandit la toate ramificatiile afirmatiilor lui cu privire la atacul de la Paris. Totusi asta nu il scuza. Cornel este o persoana publica si trebuie sa isi asume raspunderea pentru ce scrie.

Atunci cand si-a insusit naratiunea Marii Lupte cu privire la Revolutia Franceza, intr-un context care sugereaza ca atacurile de la Paris sunt consecinta „pacatului Sodomei” in versiunea Republicii, Cornel a acceptat implicit ca „pacatul Sodomei” a fost laicizarea casatoriei si legalizarea divortului. Ma astept ca un apologet al valorii istorice a Marii Lupte sa stie ce apara.

Redefinirea casatoriei ca contract civil joaca in interpretarea lui Scott/White rolul apocaliptic atribuit in zilele noastre casatoriilor homosexuale de evanghelicii fundamentalisti. Scott vorbeste despre dreptul la divort asa cum vorbeste dreapta crestina despre Roe vs. Wade. (Nimic nou sub soare). Ellen White il citeaza pentru a dovedi ca laicizarea contractului matrimonial a dus la sodomificarea Republicii – cauza atacurilor de saptamana trecuta, dupa Cornel.

Spune White:

Franţa a prezentat şi caracteristicile care s-au manifestat îndeosebi în Sodoma. În timpul Revoluţiei, s-a dat pe faţă o stricăciune şi o decădere a moralităţii asemănătoare cu aceea care a adus distrugerea asupra cetăţilor din câmpie. Un istoric prezintă laolaltă ateismul şi depravarea Franţei, aşa cum sunt redate în profeţie: „Strâns legată de aceste legi care afectau religia, era aceea care desfiinţa legătura de căsătorie – cel mai sfânt angajament pe care-l pot face fiinţele omeneşti, a cărui durabilitate duce cu toată puterea la consolidarea societăţii – reducând-o la un simplu contract civil cu caracter trecător, în care cei doi se pot angaja şi pe care îl pot părăsi după bunul lor plac”. Dacă demonii s-ar fi apucat să descopere o cale de a distruge cu cel mai mare efect tot ce este venerabil, plăcut, sau permanent în viaţa conjugală şi să obţină în acelaşi timp asigurarea că paguba morală pe care avea de gând să o producă va fi perpetuată de la o generaţie la alta, ei n-ar fi inventat un plan mai cu efect decât degradarea legământului căsătoriei” Sophie Arnoult, o actriţă vestită pentru spiritul ei batjocoritor, a descris căsătoria republicană liberă ca fiind sacramentul adulterului” (Scott, vol.I, cap.17).

Sodomificarea consta deci intr-un act legislativ care aduce “laolaltă ateismul şi depravarea asa cum sunt redate in profetie” . Despre ce este vorba?

“Strâns legată de aceste legi care afectau religia, era aceea care desfiinţa legătura de căsătorie”. Asadar, transformarea Parisului in Sodoma s-a facut prin desfiintarea casatoriei. Insa intreb: cand a “desfiintat” adunarea legislativa casatoria?

Avem raspunsul mai departe: “reducând-o la un simplu contract civil”. Care a fost deci nelegiurea Sodomei? A refuzat sa legifereze sacramentului catolic, recunoscand casatoria civila ca domeniu separat de religie. Trebuie sa adaug ca aceasta este astazi starea normala a lucrurilor in lumea civilizata?

Mai departe: “în care cei doi se pot angaja şi pe care îl pot părăsi după bunul lor plac”. Cu alte cuvinte, adunarea legislativa a recunoscut dreptul la divort. Ei bine Sir Walter Scott, astazi dreptul la divort este recunoscut aproape universal. Printre cei care nu il recunosc (cel putin in dreptul femeii) se afla si autorii atacului din Paris. Aici invocarea maniei divine de catre Cornel da pe fata afinitati ingrijoratoare.

In concluzie: Parisul a devenit Sodoma atunci cand legiuitorii au laicizat casatoria, adica au recunoscut dreptul la casatorie civila fara sacramentul catolic, si au recunoscut dreptul natural de a intrerupe o relatie consensuala fara apropbarea bisericii. Si aici vine intrebarea care doare: cum poate accepta Cornel, chiar daca numai implicit, ca atacurile de la Paris au fost cauzate de redefinirea casatoriei ca pe „un simplu contract civil cu caracter trecător, în care cei doi se pot angaja şi pe care îl pot părăsi după bunul lor plac”, atunci cand el se foloseste de aceleasi libertati pentru a pune capat unei relatii disctructive? Nu ca am avea ceva impotriva. Este viata lui, dreptul lui. Asa au gandit si legiuitorii Republicii.

Cornel crede ca Dumnezeu a pedepsit Franta pentru ca a legalizat divortul in timpul Revolutiei

Cornel ataca din nou…

În urmă cu câteva sute de ani, prin 1789, Franța (oare de ce iarăşi Franța?) s-a dezis de religie, a încoronat o actriță drept zeița Rațiunii și s-au dus cu toții să se închine ei. Bibliile au fost arse în piața cetății, lumea avea nevoie de ateism ca să se scuture de jugul religiei. În trei ani și jumătate însă, Franța a ajuns la o asemenea decădere morală încât unul dintre gânditorii vremii a afirmat: “Dacă nu există Dumnezeu, El ar trebui inventat

Acum stim cine e de vina. Si noi care credeam ca a fost Metal Rock si calcarea Sabatului.

(Ah, era sa uit: Acest articol este proprietatea Ring Media Group şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite – Ziarul „ring”, iar pentru publicaţiile online – http://www.ziarulring.ro/stiri/editorial/268100/2015/-Frontal-Teroare-in-Paris).

Asa, acum ca am citat sursa, il putem si noi ruga cu umilinta pe Cornel sa ne dezvaluie sursele lui cu privire la Revolutia Franceza?

Sa le luam la rand.

În urmă cu câteva sute de ani, prin 1789, Franța (oare de ce iarăşi Franța?) s-a dezis de religie…

Asa zisa decrestinare a Frantei a fost, de fapt, o eliminare a bisericii catolice din spatiul public. Termenul corect este laicizare. Procesul s-a incheiat cu Concordatul din 1801 pe timpul lui Napoleon. Scopul laicizarii a fost de a interzice bisericii sa influenteze politica statului. Un aspect important a fost secularizarea obscenei proprietati funciare a bisericii si abolirea privilegiilor feudale ale clerului.

Conflictul cel mai dramatic a fost determinat de faptul ca Scaunul Papal a cerut preotilor sa nu recunoasca Constitutia votata de Adunarea Nationala. Biserica sustinea monarhia de drept divin. Nu doar republicanismul dar chiar si monarhia constitutionala erau anatema. Revolutia a judecat pentru tradare preotii care au refuzat sa recunoasca autoritatea constitutiei. Preotii executati nu au murit pentru Isus ci pentru monarhia de drept divin.

Pe de alta parte, alti preoti si credinciosi catolici au facut parte din adunarea care a votat constitutia. Cand biserica a declarat razboi Revolutiei, acestia si-au dezbracat haina preoteasca si au denuntat biserica catolica ca dusman al libertatii. Credeti ca degeaba a fost arestat Pius VI in 1798? Sa nu uitam ca Danton si Napoleon au murit catolici desi au sustinut laicizarea Frantei, ultimul pe cea a intregii Europe.

Biserica a exagerat evenimentele nefericite din timpul domniei terorii si cercurile reactionare anglo-saxone au folosit aceste exagerari si inventii in scopuri propagantiste. Acestea au fost izvoarele lui Uriah Smith in interpretarea fantezista a lui Apocalips 11 si de la el au intrat in cartea Marea Lupta. Extrema dreptei crestine din US a imbratisat teza revizionista conform careia Revolutia Americana ar fi fost o revolutie crestina si denunta, prin contrast, Revolutia Franceza ca ateista, pe baza naratiunii catolic-reactionare a timpului.

Bibliile au fost arse în piața cetății…

Faimoasa ardere a bibliilor este o inventie. Evenimentul real a fost un incendiu la manastirea Cluny in 1790, in urma unei revolte de strada, in timpul caruia a ars biblioteca manastirii. Nu exista dovezi sa fi existat o intentie speciala de ardere a cartilor. Ironic, biblioteca de la Cluny a fost intr-adevar arsa intentionat in timpul razboaielor religioase, dar in numele Domnului. Au ars-o Hughenotii.

…lumea avea nevoie de ateism ca să se scuture de jugul religiei.

Conducatorii Revolutiei Franceze, in speta Robespierre, au vazut in ateism o atitudine aristocratica, decadenta, raspunzatoare in mare parte pentru iresponsabilitatea claselor conducatoare fata de generatiile viitoare, exprimata in binecunoscutul slogan atribuit lui Madame de Pompadour: “dupa noi potopul”. Ca reactie, Revolutia a imbratisat credinta in Fiinta Suprema ca fundament al eticii ceteanului. La fel ca Revolutia Americana, al carei model l-au urmat, Francezii au profesat o credinta generala in Creator fara sa specifice preferinta pentru o anumita religie.

Greseala lui Robespierre nu a fost ateismul ci instituirea cultului public al Fiintei Supreme, ceea ce constituia o violare a separarii bisericii de stat. Liberi cugetatorii au raspuns cu drama Cultului Ratiunii, dar guvernul nu a avut nici o legatura si scopul a fost pur dramatic (de aceea a fost aleasa o actrita, nu o “preoteasa a ratiunii”, pentru rolul principal).

În trei ani și jumătate însă, Franța a ajuns la o asemenea decădere morală …

Si in ce a constat aceasta decadere morala? Robespierre a impus un cod etic al cetateanului mai draconic decat in orice tara din Europa.

Victor Hugo, o sursa mai credibila decat Marea Lupta, descrie astfel atmosfera in anul anul 1793 in Paris. Este foamete si saracie, dar nimeni nu sparge vitrinele negustorilor de diamante. Noaptea parizienii se aduna in bisericile si catedralele pe care Revolutia le-a redat poporului (ce e rau in asta?), socializeaza si vorbesc despre vremuri noi. Puterile straine se pregatesc de invazie, dar parizienii au moralul ridicat.

Iata mai jos conversatia intre un preot catolic revolutionar si un tanar nobil (revolutionar) educat de el, in romanul „97”:

„Your Republic weighs, measures, regulates man; mine lifts him into the open sky. It is the difference between a theorem and an eagle.”
„‘You lose yourself in the clouds.’
‘And you in calculation.’
‘Harmony is full of dreams.’
‘There are such, too, in algebra.’
‘I would have man made by the rules of Euclid.’
‘And I,’ said Gauvain, ‘would like him better as pictured by Homer.'”

Acesta era decaderea morala francezilor: visuri si socoteli pentru o lume mai buna. Atunci de unde povestea cu decaderea morala?

Raspunsul este simplu. Revolutia a legalizat dreptul la divort si la casatorie fara aprobarea bisericii. Biserica a sustinut todeauna ca separarea ei de oficiul civil va duce la un potop de imoralitate – si a inventat povestea dezmatului revolutionar. Acum, francezii nu au fost niciodata puritani, dar cu ce erau mai morali pe timpul lui Louis XIV cand prostimea cumpara mantuirea de la preoti atei si episcopii aveau amante de lux? Ori vrea Cornel sa spuna ca revolutia a fost imorala pentru ca a legalizat divortul?

Dacă nu există Dumnezeu, El ar trebui inventat

Asta a spus-o Voltaire, dar a petrecut cei „trei ani si jumatate” in Mausoleu. Nu ca revolutia nu i-a urmat sfatul.