Homo Deus: Peterson este mort

2 iulie 2022 de 10 comentarii

​​Nu puțini ar zice că încep literal cu ‘devil its due’ dar odată trecut de fragmentele împrăștiate pe social media poți aprecia cu ușurință că Harari își merită elogiile.
Homo Deus este o lectură foarte bună. Aprinde neuroni, ridică păr pe spate, stârnește indignare, are ce-i trebuie. Mai mult de atât, sintetizează vocabular pentru dezbaterea publică.
Harari rostește veștile proaste, articulează intuiții pe care le avem fiecare și are un mesaj optimist pentru toți, dar nu și pentru individ.
Cum nu strică doza de umor în introducere, reiterăm dorința autorului în particular pentru frații din state: don’t shoot the messenger. Nu doar atât dar merită să-i fim recunoscători pentru friendly fire.

Între prezentările lui Edi și Homo Deus, am rămas cu context în privința originii dezicerii de individualism, ce stă în spatele respingerii ideii că problema cu care ne confruntăm e marxism cultural, în ce context socialismul democratic reprezintă o soluție, m-a făcut să internalizez o nouă perspectivă cu privire la cum teoriile conspirative chiar adevărate pot fi irelevante, în ce fel putem aluneca într-un nou dark age, mi-a întărit sentimentul că wokeismul e reacția emoțională/religioasă la deducțiile și implicațiile transumanismului și nu în ultimul rând mi-a descris și confirmat suspiciunea că religia împarte momentan masa parastasului alături de iluminism, liberalism, individualism și umanism. Câteva subiecte abordate în cele ce urmează, altele într-o a doua parte.

Mai mult decât ocazional nu mă abțin de la sarcasm cu privire la fundamentalismul religios și wokeism pe motiv că ambele pe cât pot fi de absurde au în aceeași măsură și dreptate. Și nu dintr-o perspectivă postmodernistă ci din perspectiva că ambele filozofii sunt extremele distorsionate ale ideilor fundamentale care ne definesc timpul. Zeigestul ne invită la revizuirea raportului dintre filozofia competiției și filozofia cooperării.

Filozofia competiției reprezintă lumea veche. Confortul din uter al umanității. Uitatul înapoi care te menține stană de piatră. Etapa infantilă a omenirii când era despre supraviețuirea celui mai puternic. E libertatea negativă, lumea opoziției puterii și intereselor, lumea subiectivismului. E ‘ortodoxia trecutului’ la care ne-ar întoarce sau ar cauta să ne mențină voluntar sau involuntar Peterson.

De cealaltă parte se află orizontul nou: filozofia cooperării. Aflată în durerile nașterii și reprezintă progresul neapărat spre care trebuie să ne îndreptăm pentru a ajunge adulți necondiționati de instincte și biologie. E libertatea pozitivă, lumea interesului comun și lumea obiectivismului. Curentul este reprezentat de Harari.

Harari și Peterson sunt reprezentanți involuntari ai acestor filozofii datorită alinierii intelectuale și notorietății publice contemporane.

Peterson este cât se poate de potrivit pentru filozofia umanistă. Încorporează suficient din religie dar în același timp destul de eluziv încât să fie suferitor ca purtător de cuvânt și pentru noii vizați de rezistență față de progres: iluminismul, liberalismul, individualismul și umanismul.

În prima etapă am trecut prin conflictul dintre religie și valorile iluministe. Religia reprezentând ortodoxia lumii în care pământul era scopul și centrul universului iar realitatea ne-a lovit cu dezvăluirea că suntem departe de evadarea stropului de entropie fără direcție în universul rece.
În prezent iluminismul se alătură religiei în a reprezenta ortodoxia trecutului. Lumea în care deși pământul a părăsit centrul universului, totuși păstrează omul ca măsură a tuturor lucrurilor.
Transumanismul prevestește apocalipsa ultimului rudiment al geocentrismului. ‘Geocentrismul moral’ în care omul e apogeul conștiinței, sursa și vast subiect al moralei și eticii.
Dezicerea de valorile iluministe e reflectată printre altele și în tranziția semnificativă a spectrului politic spre stânga. Semeții liberali clasici se regăsesc acum modești conservatori moderni. Valorile iluministe sunt acum relicvă a trecutului, indiciu conservator.

Revenind la titlul expunerii, remarc că mi s-a părut totdeauna exagerată împiedicarea de greșelile lui Peterson. Nu sunt câtuși de puțin deranjat de așa-zisa ‘întoarcere în trecut’ (‘ce nu spune Peterson’). Că nu spune nimic nou.. puțini ajung să spună ceva nou, e util și spusul diferit. Ideea că naște legionari și white supremacists.. :eyes_roll..
Încă nu am dat peste argumentele care să-mi pară substanțiale în practică dar pe parcursul lecturii Homo Deus am realizat construcția la posibil argumentul cel mai solid împotriva lui Peterson: futilitatea.
Futilitatea lui Peterson, futilitatea iluminismului, liberalismului, individualismului, raționalismului, umanismului, geocentrismului moral.
Nu e lipsa valorii, nu e lipsa relevanței, nu e lipsa substanței, e neajunsul, depășirea, copleșirea soluțiilor vechi în lumea care nu e doar nouă, ci nu mai ia răgaz de la nou.

Futilitatea împuternicirii individului
În perspectiva transumanistă omul e atât de depășit de algoritmi, informație și schimbare încât e futil mesajul de împuternicire a individului predicat de Peterson. Un mesaj cât se poate de liberal de altfel.
De exemplu îndemnul lui Peterson de a nutri potențialul de a fi periculos și de a-l păstra nemanifestat. Nu neapărat în direcția violenței ci în sensul mai general, al competenței. Sau să folosesc o analogie inspirată de Edi: nuclearele. Libertatea negativă prin balanța opoziției de putere. De data asta care trebuie s-o manifeste individul.
În perspectiva lui Harari, lucrurile se îndreaptă într-o totală altă direcție. Individul devine curând irelevant. Steril aportului economic și militar pentru că algoritmii și super oamenii vor controla aceste domenii.
Practic în lumea viitorului vei fi atât de depășit ca individ încât să te pretinzi periculos sau impredictibil va fi futil și va atrage atenția cel mult a ridicolului.

Futilitatea suportului emoțional
E futilă căutarea de sens și suport emoțional din moment ce pentru imensitatea de vulg fără sens și utilitate la orizont, va fi nevoie de mult mai mult decât discursuri motivaționale gen Peterson.
Dilema este prezentă și în sarcasmul care-l însoțește pe Harari în aparițiile publice (parafrazez): pentru enormitatea de clasa inutilă care răsare la orizont, momentan nu avem soluție mai bună decât opiu și realitate virtuală.
Dincolo de jumătatea de glumă, Harari susține că soluțiile pentru depresie și probleme psihice care se amplifică la scară largă vor putea fi gestionate doar sub forma manipulărilor chimice și fizice ale creierului. Altfel riscăm lipsă de Petersoni pe cap de inutil.

Futilitatea insistenței liberului arbitru
În timp ce Peterson adaugă 12 reguli la cele zece porunci pentru că nu strică puțin ajutor cu multitudinea de decizii care te așteaptă, Harari indică spre futilitatea exercițiului deoarece nu numai că ‘tu’ nu faci deciziile, dar ‘tu’ nici măcar nu poți fi definit iar în cel mai generos caz ‘tu’ ești cel mult un algoritm depășit.
Pe bună dreptate Harari evidențiază cum sinele în cele din urmă e rezultatul unei sinergii de influențe, mai mult decât orice asemănător unui algoritm care procesează date. Liberul arbitru e iluzia creată de scurtăturile și improvizațiile creierului în scopul conservării de energie. De unde și parte din sursa subiectivismului, speculației, preferințelor și diferențelor de opinie.
Indignarea constă în inevitabila concluzie că tu vei fi suficient cu o singură regulă de aur: algoritmul știe mai bine. Și implicația că va rămâne tot mai puțin loc de subiectivitate. Subiectivitate care e necesară personalității. Fără de care nu poți demonstra că există cineva sub carcasă. Fără de care nu poți justifica indivizi ci doar actori, clone. Fără de care nu poți justifica și deduce drepturi.

Futilitatea să lupți pentru adevăr și să te opui minciunii
Odată că algoritmii vor indica mai bine decât oricine realitatea universului dar te vor cunoaște și pe tine mai bine decât te cunoști tu însuți.
În privința minciunii, dezicerea arată mai degrabă a act de lepădare de sine. În sensul că în sine exiști ca o minciună. Din moment ce propriul creier nu are multe inhibiții în a minți cu improvizații și narative pentru a compensa lipsa de date.
De unde și deducția dataismului că liberalizarea fluxului de date va fi una dintre cele mai importante aspecte ale viitorului. Promisiunea obiectivității în schimbul datelor.

E futil să educi cu privire la masculinitate
Individul pierde relevanța economică. Masculul nu mai este provider. Explorator de teritorii noi este AI. Înmulțirea nu mai e necesară pentru că matriarhatului singularității nu îi mai e utilă diversitatea indivizilor ci conformitatea agenților.

E futil să lupți pentru familia tradițională
Algoritmii oricum fără să realizăm îi vor educa pe părinți cum să educe pe copii.

E futilă dezbaterea despre echitate și egalitate când direcția e inevitabil clasa useless: egalitate în nimicnicie.

E futil să continui pentru că va persista același mesaj optimist pentru noi toți ca singularitate dar nu și pentru noi înșine ca indivizi.

În final mesajul pentru Peterson pare valabil și pentru Edi și noi forumiștii: e futil refugiul în iluminism. Iluminismul împarte masa cu religia la parastasul filozofiei competiției și în cele din urmă, ca un ciclu al istoriei care mimează lecțiunile care o iau de la început, a ajuns și moș Ion sa fie vindicat la biserică: competiția e până la urmă de la diavol iar creierul stătea cu motiv la garderobă.

Filed under Editorial Tagged with , , , , , , , ,

Boicotul istoriei

18 septembrie 2021 de 2 comentarii

Filed under Video Tagged with , , ,

Racul la romani

8 ianuarie 2020 de Lasă un comentariu

Image result for boiling lobster

Filmul 30 DE ANI DE DEMOCRATIE mi-a amintit iarasi de racii lui Peterson. Pentru cei care nu cunosc conceptul, racul care se cocoata pe alții are secretii de serotonina. Povestea un capitalist de mucava, in respectivul documentar, cum s-a cocoțat el în noaptea de anul nou pe salteaua cu $ 100.0000.000 cash, a baut o sampanie scumpa, și a f…ăcut “dragoste” (un eufemism) cu soția (de atunci). Bănuiesc ca racul baron mustea de serotonina.

Diverse clase de looseri invidioși, în loc sa urmeze sfatul Profetului, pune-ti camera în ordine, mangaie pisica, mergi la biserica, se întrebau cum sa faca sa functioneze o societate falimentară și ieseau in strada sa schimbe lumea. Te miri ca nu aveau serotonina.

Și mie mi s-a tăiat serotonina cand am văzut ditamai racul miscandu-si antenele, însă nivelul a început sa creasca cand l-am văzut pus la fiert. Insa, ne explicau martirii tranziției, ei erau victimele invidiei loserilor cu concepții învechite, cum ar fi binele comun, care nu au fost destul de isteti pentru economia si politica de bazar, si, pe deasupra, nu este etic sa faci spectacol media din drama lui Patru Case cu camere puse în ordine.

Așa o fi, dar și-au luat și looseri porția lor de serotonina. Căci, spune Profetul, racul sa ne fie de pildă că merge tot înapoi spre Evul Mediu, se cocoata întru serotonina pe cash, pe soția marfa, pe lege, pe stat, pe looseri. Noi facem serotonina cand mergem înainte și vedem egalitate.

Poate si americanii ar trebuii sa vada filmul.

Filed under Editorial Tagged with ,

Nu, domnule profesor, Abel nu este un erou

19 iulie 2019 de 16 comentarii

Întorcând spatele kibbutzului post-edenic, unde Cain administra munca comună după criteriul ”from each according to his ability, to each according to his needs”, Abel devine primul capitalist. Apoi, face un pas mai departe, descoperă capitalismul religios, și devine pastor de mega-stână.

Cain hotărește să jertfească Domnului o parte din produsele muncii lui. Abel jupoaie câteva oi. Domnul, sau mâna invizibilă, cum vreți să-i spuneți, primește cu plăcere jertfa din sângele altora, dar se uită cu dezgust la jerfa din propria sudoare, căci Domnului nu-i plac looserii. Looserul este cuprins de invidie, devine marxist, post-modern, Incel, NEET, broscoiul Pepe. În loc să-și pună camera în ordine, Cain vrea să schimbe lumea. După ce își ucide fratele, Cain devine drifter, unemployed, immigrant, agentul haosului.

Abel, explică Jordan Peterson, este arhetipul eroului Jungian care pleacă de acasă să confrunte haosul lumii și crează civilizația prin jertfire de sine. Cain este arhetipul umbrei, omul care în loc să învingă partea întunecată a naturii umane o proiectează asupra fratelui său.

Toate bune și frumoase, domnule profesor, numai că am citit și noi Biblia și ne amintim că cel care a plecat de acasă și a creat civilizația a fost Cain. De fapt, acceptând de-mitologizarea istorică îmbrățișată de Peterson, conform căreia Cain și Abel reprezintă conflictul între agricultori și păstori în Epoca Bronzului, înțelegem clar că Geneza este de partea păstorului nomad, care răspândea haosul ecologic în Semiluna Roditoare și era văzut ca purtător de boli de egiptenii care se spălau zilnic, și împotriva civilizației urban-agrare, care ne-a lăsat moștenire geometria, scrisul, arhitectura, roata, și sistemul de irigații.

Aici profesorul își amintește însă că e catolic și ne trimite la Augustin. Cain a construit într-adevăr o cetate dar este Cetatea Pământească. Abel a construit Cetatea lui Dumnezeu.

Spune Augustin:

Vedem deci că cele două cetăți au fost create din două feluri de iubire: cetatea pământească a fost creat de dragostea de sine care a ajunge la punctul disprețului față de Dumnezeu, orașul ceresc din dragostea de Dumnezeu dusă până la disprețul de sine.

Întrebarea care se ridică acum este: cum se împacă disprețul de sine cu arhetipul jungian al eroului din inconștientul purtător de viitoruri care, conform psihiatrului german, îl face pe tânărul plecat de acasă să creadă că în el dorm puteri ascunse, care pot cucerii universul?

Peterson ar face bine să își amintească întrebarea retorică adresată de Jung lui Freud: nu ai înțeles nimic din național-socialism? Teza lui Jung este că metoda lui Freud nu se poate aplica la arieni pentru că inconștientul arian este romantic. Copilul visează să ucidă dragonul și să salveze prințesa, nu să doarmă cu maică-sa.

Nu este cazul să pierdem timpul discutând teza lui Jung. Nu există nici o dovadă că ADN-ul uman codează mituri, și, dacă ar face-o, acestea ar fi universale. Există însă un punct în care Freud și Jung sunt de acord: incompatibilitatea între monoteismul mozaic și cultul politeist al eroului. Biblia nu este despre eroi ci despre sfinți. Eroul apare în Biblie doar pentru a fi condamnat, sau, eventual, să se pocăiască de infatuarea lui.

Freud observă că eroul mitologic de obicei își ucide tatăl. Isaac reprezintă evlavia celui care se lasă legat de altar sub cuțitul tatălui. Păgânii credeau că eroii s-au născut din relația între zei și femei și le-au așezat legendele în constelații. Geneza îi condamnă ca urmași ai relațiilor ilicite între îngeri și femei și așează constelațiile sub puterea lui Elohim.

Peterson susține că Geneza și mitul sumerian al creației sunt versiuni ale monomitului. Marduk învinge haosul în persoana lui Tiamat. Elohim învinge haosul primordial în Geneza.

Diferența este că creația din Geneza nu este agonistă, deci nu poate fi eroică. Marduk este un erou pentru că Tiamat îl poate învinge. Marduk se confruntă cu universul așa cum este și îl transformă. Elohim zice și se face. Este atotputernic, deci nu este erou.

Mai degrabă, putem spune că interpretarea feministă, unde Marduk este condamnat ca reprezentant al patriarhatului, care identifică femeia cu haosul și o ucide pa mama primordială, este mai aproape de Geneza, pentru că condamnă mitologia în numele unei ordini morale anti-romantice. Am mai spus-o, mișcarea woke este noul iudeo-creștinism. Este ultimul om , cum bine a înțeles Peterson. Ceea ce ignoră el este dezgustul filozofului german față de amestecul de eroism păgân nordic și pietate catolică din opera lui Wagner, Parsifal, sau, am spune noi astăzi, Lord of the Rings. Un astfel de  amestec apare și în Geneza după Peterson.

De asemenea, într-o eră în care nativii din Hawaii protestează împotriva construirii unui observator care ne-ar oferii o privire unică în spațiul adânc și originea universului, pentru că ar profana muntele pe care strămoșii lor s-au născut din relația între tatăl cer și mama pământ, și protestul lor este susținut de fanatici ecologiști și ai multiculturalismului sau feministe new-age, Peterson ar face bine să își re-examineze teza despre mitul care corectează excesele rațiunii și salvează civilizația de excesele postmodernismului.

În sfârșit, în favoarea lui Peterson, aș adăuga că el nu este Abel ci Cain. Domnul a primit cu plăcere oițele jertfite de colegii săi pe altarul academic.  Ca dovadă, mulți dinte ei se vor pensiona ca multi-milionari. Profesorul post-modern este un model al succesului în capitalism. Vinde ce se cumpără. Indignarea lui Peterson se îndreaptă, în ultimă instanță, la fel ca a marxistului Cain, împotriva mâinii invizibile.

Spune Manifestul pe care Peterson l-a citit nu de mult:

Toate relațiile fixe, înghețate, cu trenul lor de prejudecăți și opinii vechi și venerabile, sunt măturate, toate cele nou formate devin vechi, înainte de a se putea osifica. Tot ceea ce este solid se topeste în aer, tot ceea ce este sfânt este profanat și omul este în cele din urmă obligat să confrunte cu simțurile treze condițiile sale reale de viață și relațiile sale cu semenii.

Sexul se topește, genul se topește, adevărul se topește, arhetipurile se topesc, pentru că banul e lichid și totul se reduce la bani. Nu e de mirare că lui Cain i se întunecă fața, devine Incel, sau NEET, are fața broscoiului Pepe, și își ventilează furia vizionând Peterson. Cain a îmbrățișat arhetipul umbrei.

Peterson ar face bine să își conducă urmașii la Cetatea Pământească.

Filed under Editorial Tagged with , ,

Zizek contra Peterson: o dezbatere între ne-persoane

21 aprilie 2019 de 40 comentarii

Numitorul comun la Zizek și Peterson este că amândoi sunt unperson. A fost ca si cum ai fi urmărit o dezbatere între Trotsky și Buharin pe timpul lui Stalin.

Pentru ca comparația să fie completă, Sam Miller și Harrison Fluss, scriu într-un articol din Jacobin, întitulat Prostul și Nebunul: „this is not Žižekism or Petersonism, but the old metaphysics of bourgeois pessimism”. Fraza sună ca scoasă dintr-o critică a lui Boris Pasternak în Pravda.

De partea liberală, The Guardian, unde jurnalismul este stenografie, conclude :„They needed enemies, needed combat, because in their solitudes, they had so little to offer”. Este opinia lui Stephen Marche care nu are nimic de oferit. Lipsește doar remarca că, la fel ca unperson Assange, Zizek este jegos. Peterson, ce-i drept, a încercat (oarecum) să fie la patru ace, dar costumul nu stătea bine pe el.

Dezamăgirea fanilor, de ambele părți, este că rumble in the jungle nu a fost exact rumble in the jungle. Peterson a încercat să danseze în ring cu contradicțiile logice ale Manifestului însă, cum remarcă criticii informați, nu prea știa despre ce vorbește. Zizek i-a dezamăgit pe cei care așteptau să-și dovedească pumnii într-un domeniu în care este expert. S-a mulțumit să-i spună lui Peterson că nu-l poți înțelege pe Marx dacă nu te întorci la Hegel. Idea aparține de fapt lui Lenin, dar Zizek evita prudent să recunoască dumnezeii la care se închină.

Zizek îi cere mai degrabă elegant lui Peterson să-i ofere nume pentru marxismul cultural și Peterson îi oferă procente în sondaje de opinie și o vagă remarcă cu privire la post-structuraliști francezi. Zizek știe mai bine în ce ape se scaldă post-structuralismul și îi amintește pe nume pe profesorii marxiști din US. Reiese că sunt la fel de bineveniți în campusurile universitare ca Peterson. Adică, ca un grand wizard KKK.

La fel ca Ali, Peterson se retrage în rope and dope, adică în colțul de ring familar al psihologiei clinice, dar, spre deosebire de el, nu găsește combinația fatală. Dimpotrivă, spre dezamăgirea fanilor de ambele părți, dezbaterea se transformă într-o conversație între psihologia clinică și psihanaliză. În sfârșit, Zizek o dă pe teologie și îi explică lui Peterson că strigătul lui Isus pe cruce dovedește că Dumnezeu însuși are îndoieli ateiste. Se pare că evanghelia după Zizek îi merge la inimă catolicului.

Să ne întoarcem însă la subiectul central: relația între fericire, marxism, și capitalism. Ambii protagoniști sunt de acord că fericirea este prin har mai degrabă decât prin fapte. Prin fapte, spune Peterson, este ieșirea din mizerie, adică din starea de nesiguranță și sărăcie. De aceea capitalismul este mama fericirii. Dar este de acord că, pentru a oferii condițiile fericirii capitalismul trebuie ajustat cu mai multă protecție socială, mai ales în US.

Zizek răspunde că cetățenii fostelor republici socialiste din Europa centrală declară că au fost mai fericiți sub dictatura comunistă tocmai din cauza că le oferea un nivel minim de prosperitate împreună cu un nivel crescut de siguranță. Nu este un argument pentru dictatura comunistă, spune el, ci un argument că iluzia fericirii corupe. Fericirea este opiumul maselor. De unde suspiciunea lui față de regulile pentru fericire ale lui Peterson.

Pune-ți camera în ordine și nu încerca să schimbi lumea – găsește Zizek că este ideologia defetistă în regulile pentru fericire. Peterson răspunde că prima trebuie doar să o preceadă pe a doua. Atunci, răspunde Zizek, soldații SS sunt idealul de urmat. Un exemplu straniu cu toaletele germane este oferit ca dovadă că ideologia pătrunde până în cele mai private aspecte ale vieții. Nu-ți poți pune ordine în viață dacă nu confrunți mai întâi iluziile ideologiei și asta înseamnă a încerca să schimbi lumea.

Ambii protagoniști urăsc politicile de identitate, dar, în timp ce Peterson crede că acestea reprezintă infiltrarea marxismului cultural, Zizek vede o diversiune ideologică de la contradicțiile capitalismului. Argumentul este Africa de Sud, unde exploatatorii negrii justifică mizeria prin apelul la moștenirea colonialismului și apelează la identitate rasială împotriva fantomelor Apertheidului.

Am punctat doar ceea ce mi s-a părut mai important. În opinia mea, dezbaterea a fost bună tocmai din motivul care i-a dezamăgit pe alții. Cei doi nu au oferit spectacolul de insulte și pugilism intelectual care a fost anticipat, ci mai degrabă deschidere și o dorință onestă de comunicare peste bariere ideologice. Sala ticsita și biletele vândute timpuriu, la prețuri de loc modeste, dovedesc că ne-persoanele nu mai vor să meargă la groapa comună.

Filed under Editorial Tagged with , ,

Teologia psihanalitica a lui Jordan Peterson

10 ianuarie 2019 de 24 comentarii

Dialogul de mai sus, intre Freud și Jung, arata ce este rău cu teologia psihanalitica a lui Jordan Peterson. Cu toate ca o mare parte din publicul lui Peterson, intoxicat de teoria conspirației marxismului cultural, îl număra pe Freud intre cele trei broaște ale Apocalipsei, alături de Darwin și Marx, primii doi sunt indispensabili, in discursul lui Peterson, pentru a-l anula pe primul. Darwinismul social are nevoie de Darwin și arhetipul Jungian au nevoie de părintele psihanalizei.

Vreau sa ma refer pe scurt la doua idei din film. Prima: „obsesia” lui Freud cu sexualitatea nu are ca scop sa distrugă morala creștina, ci sa restrângă psihanaliza într-o zona care poate fi analizata științific. A doua: metoda lui Jung este „periculoasa”. In ce consta pericolul?

Peterson ne spune ca Nazismul a fost consecința naturala a ateismului lui Hitler. Cu siguranța ca Hitler nu a fost creștin in convingerile lui personale, însa nu a fost nici ateu. Dimpotrivă, Hitler considera ateismul o cauza a degenerării social-rasiale. Teologia oficiala a Germaniei naziste a fost Creștinismul Pozitiv, care are la baza ideea (jungiana in esență), ca inconștientul semit și cel arian sunt populate de arhetipuri opuse și ireconciliabile.

Nazismul, ca mișcare spirituala, a îmbrățișat inconștientului ca sursa a adevărului. Asta face și Peterson.

Filed under Editorial Tagged with ,

Ce nu ni se spune despre mișcarea Trans

16 noiembrie 2018 de 14 comentarii

Filed under Video Tagged with , , , , , , , ,

Revolta amfibienilor împotriva crustaceelor sau viața care găsește o cale

26 martie 2018 de 36 comentarii

sau

Omul și racul nu au avut un strămoș comun acum 350 milioane de ani. Nu putem spune același lucru despre broaște. Ei bine, dacă ierarhiile nevertebratelor sunt un argument pentru împărțirea vertebratelor în cocoșați și cocoși, atunci, cu atât mai mult, faptul ca broaștele (care nu au ierarhii) își pot schimba sexul (am văzut și noi Jurassic Park) este argumentul socio-biologic pentru transgenderism.

Pentru a nu fi acuzat de o interpretare simplistă a argumentului racilor, voi aminti că, în filozofia lui Peterson, adevărul este o strategie de supraviețuire păstrată în memoria genetica a speciei, adică în inconștientul colectiv. Adevărul este arhetipal. Știința și logica trebuie subordonate ințelepciunii biologice cristalizate în arhetipuri psiho-abisale.

Dacă psihologia abisală vi se pare prea complicată, puteri cumpăra versiunea user-friendly de la Biserica Catolică. Biserica mânuiește arhetipurile salvatoare prin sacramente și simboluri religioase. Simbolurile cheie se găsesc în Apocalipsa: Femeia, Balaurul și Pruncul. Adică: Biserica, Marxismul și Capitalismul.

Pentru a înțelege conflictul apocaliptic, trebuie citit Soljenițîn, pe care Peterson îl așează alături de Dostoievski. Este ca și cum ai compara Război și Pace cu Batalia pentru Berlin. Pentru că, la fel ca scriitorii și regizorii ceaușiști deveniți anti-comunisti dupa ‘90, Soljenițîn nu face altceva decât sa schimbe rolurile în romanul cu ilegaliști. Ce-i drept, și Dostoievsky a fost un reacționar panslavist, dar cel puțin a privit adânc în acel abis despre care Peterson vorbește doar din auzite.

Este momentul să amintim un alt reacționar genial pe care Peterson îl reclamă ca mentor. Friedrich Nietzsche este o lectură periculoasă pentru un mascul narcisist aflat în criza de andropauză. Norocul lumii că împăratul îmbrăcat în haine noi nu citește. Însă Peterson putea învăța mai mult și mai bine de la mentorul său.

Una din intuițiile socio-biologice ale lui Nietzsche este aceea că orice formă de nebunie antisocială transmisă genetic reprezintă o strategie de supraviețuire, care a fost o dată necesară pentru binele speciei, și la care omenirea apelează din nou la nevoie. Să ne gândim, de exemplu, la modul în care Europa a părăsit și izolat genetic o singura familie de sociopați pe tronurile ei. Când nu au mai fost necesari, au fost executați, surghiuniți, sau paparazizati, ca o subspecie periculoasă sau, mai nou, fotogenică. Motivul pentru care Muschetarii lui Dumas pot fi ecranizați astăzi doar ca parodie, este acela că eroii, luați în serios, apar ca niște monștri fără sentimente umane. Totuși, această formă de sociopatie criminală a fost necesară timp de un mileniu pentru ca civilizația să poată renaște sub protecția gangurilor de aristocrați militari.

Aici se vede că Peterson nu și-a învățat bine lecția pe care vrea să o predea altora. Precaut să nu apeleze la prejudecățile morale denunțate de Nietzsche, el apelează la argumentul simplist că biologia condamnă transgenderismul pentru că reproducerea depinde de sexul binar.

Există suficiente exemple în natură în care succesul reproductiv depinde de asexualizarea majorității populației, ca la insectele eusociale, sau de schimbarea sexului la nevoie. Este de asemenea fapt că Homo sapiens s-a caracterizat în istoria lui printr-o capacitate unică de a-și recicla instinctele fundamentale prin cultură. De aceea (unii din noi) suntem îngroziți când citim istorii care păreau normale autorilor biblici, și care sunt alegorizate astăzi la amvoane. Căsătoria “biblica” originează în Roma pre-creștină iar dragostea romantică a fost inventată de trubadurii medievali. Ambele ni se par veșnice.

Peterson nu se întreabă care sunt rădăcinile evoluționare ale transgenderismului. Nici nu pare să observe că există un arhetip al Hermafroditului asa cum există unul al Fecioarei cu Pruncul sau al Dragonului. Acceptând ca validă abordarea lui, ne întrebam: ce adevăr evoluționar și psiho-abisal se ascunde în simbolul Hermafroditului, celebrat în aproape toate religiile vechi. Până și Geneza începe, conform mai multor rabini, cu un Adam bisexual, din care femeia și bărbatul sunt despărțiți, asa cum au fost despărțite lumina de întuneric și apele de uscat. Nu este, de aceea, surprinzător faptul că în ultimul Adam predicat de Pavel “nu mai este nici bărbat, nici femeie”, întrucât istoria s-a consumat la cruce.

Este ușor de argumentat că mișcarea Trans a deraiat. Mai dificilă este întrebarea dacă nu cumva sexualitatea umană a fost deturnată și deraierea Trans reprezintă doar o încercare disperată de a sări din trenul controlat de puteri sinistre.

Sexualitatea noastră este controlată de puteri corporate ale căror tentacule digitale pătrund până în cele mai adânci unghere ale minții. Luați de exemplu scandalul Facebook. Pe baza like-urilor, un anume algoritm decide că cineva este nu știu câte procente homosexual și decide că locul lui se află într-un trib digital de gay. Nu doar patriarhalismul, dar și feminismul și homosexualitatea sunt instrumente de control social. Gândiți-vă de asemenea la legile, care se înmulțesc mereu, pentru protecția victimelor sexuale, și care sfârșesc totdeauna prin criminalizarea victimei și împuternicirea diferitelor clase de pimpi și prădători din structurile puterii.

În filmul Jurassic Park, dinozaurii apelează la ADN-ul de broască să-și schimbe sexul, pentru că reproducerea lor este controlată de stăpânii parcului. Este o strategie care a lucrat, se pare, de mai multe ori în istoria vieții. Din câte înțeleg, avem mai mult ADN de broască decât de rac în celulele noastre de vertebrate terestre.

Suntem prizonieri într-o închisoare sexuala făcută pentru profitul celor puțini. Nu e de mirare că unii prizonieri încep să-și schimbe sexul. În ce mă privește, prefer zborul ca strategie a dinozaurului amenințat cu extincția, dar fiecare cu strategia lui. Vorba lui Malcom: life finds a way.

Filed under Editorial Tagged with , , , ,

Alunecarile freudiene ale lui Jordan Peterson

14 martie 2018 de 11 comentarii

Jordan Peterson a devenit popular in ultimii ani ca un critic al culturii de corectitudine politica. Este un truism ca are dreptate in multe lucruri. Ar fi, deasemenea, absurd sa negam faptul ca suntem masini de gene egoiste inainte de a fi animale politice.

Incepand din anii ‘50, antropologia si disciplinele umaniste au repudiat sociobiologia ca pe o panta alunecoasa care ar putea duce la un nou Holocaust. Stanga a imbratisat multiculturalismul si politica victimizarii. Dreapta a ales iudeo-crestinismul ca scula de propaganda.

In secolul XXI, incepand cu decoadarea genomului uman, dezvoltarea biologiei moleculare a pecetluit victoria lui Darwin asupra creationismului biblic, la fel cum Newton a pecetluit candva victoria lui Galileo asupra cosmologiei biblice. Procesul din Dover a constituit umilirea publica a miscarii Intelligent Design. Era de asteptat ca Dreapta sa se intoarca la Darwin. Peterson reprezinta aceasta turnura.

O sa fac si eu pe psihanalistul (fara pretentii) incercand sa analizez doua alunecaturile freudiene ale lui Peterson. Ma refer la doua “gafe” care, departe de a fi simple gafe, reflecta minciuna ideologica drapata in adevar stiintific.

Prima alunecatura este afirmatia ca oamenii si homarii au avut un stramos comun acum 350 milioane ani. Peterson face aceasta afirmatie in contextul unui argument cu privire la baza evolutionara a ierarhiilor sociale. Homarii sunt organizati ierarhic. Secretia de serotonina, mai ridicata sau mai scazuta, determina pozitia dominanta sau subordonata in ierarhie.

Greseala lui Peterson este usor de vazut. Crustaceele si vertebratele apartin unor clade deja distincte in Explozia Cambrianului, acum 560 milioane de ani. Datele moleculare indica la o separarea lor dintr-un stramos comun acum 800 milioane de ani.

Media a rectionat isteric, folosind eroarea lui Peterson ca om de paie in argumentul ca  mecansimele electrochimice nu joaca nici un rol in ierarhiile sociale. Oare asa sa fie? De ce consuma stapanii nostrii ierarhici cocaina (pentru care umplu inchisorile cu supusi), de ce fumeaza trabucuri groase si beau wisky scump? De ce sunt conducatorii politici si religiosi implicati atat de des in scandaluri cu prostituate si minore? De ce practica razboiul ca sport? Ce neurotransmitatorii se declanseaza in creierul speculatorului finaniciar atunci cand mai da o gaura in buzunarele noastre? Ce reactii au loc in creierele noastre cand buzunarele si conturile sunt goale? Banuiesc ca nu sunt aceleasi.

Greseala lui Peterson nu este insa o simpla eroare cladistica intr-un argument de altfel valid. Ce avem aici este mai degraba un simptom, o alunecare freudiana, care dezvaluie aspectul abisal al argumentului. Undeva, in adancul intunecat al oceanului ideologic, isi misca antenele un crustaceu urias care asteapta ca naufragiatul sa cada la fund.

Motivatia are o baza chimica diferita la mamiferele superioare. Un circuit al rasplatii in creier este declansat atunci cand cainele prinde mingea, exploreaza mediul, sau este mangaiat de om. Aceiasi neurotransmitatori sunt activati atunci cand ne atingem telurile sociale, ne satisfacem curiozitatea intelectuala, ascultam muzica, batem mingea, mancam cu prietenii. Proiectia psihologica consta in sentimente sociale complexe.

Crustaceele, insectele, paienjenii, sunt altfel. Comportamentul nevertebrat este controlat de un circuit pe care il putem numii mai degraba al pedepsei. Organismul este “pedepsit” de mediul neprielnic, absenta mancarii, invazia teritoriului, nevoia de reprodcuere, si se misca ca raspuns la aceste impulsuri.

Imaginea unui paianjen nemiscat in mijlocul plasei pana ce prada sau invadatorul declanseaza raspunsul imediat, ne pare sinistra pentru ca ne este straina. Nu putem proiecta asupra lui trairile noastre pentru ca nu are chimia noastra.

Insa paienjenul in mijlocul plasei, sau crabul pe fundul oceanului, invita totusi o proiectie umana. Vedem in el imaginea sociopatului care nu are sentimente ci doar emotii primare: teritoriu, mancare, sex, deominatie bruta. Adevarul este ca traim in societati umane dominate de crabi si paianjeni, adica sociopati cu creier de predator primar.

Sa trecem la a doua gafa. Raspunzand la scandalul #me too, Peterson sustine ca motivul pentru care feministele evita sa denunte abuzul femeii in Islam este acela ca in inconstientul fiecarei femei exista fantezia secreta a dominatiei masculine brutale. Orice femeie occidentala viseaza sa fie batuta si violata de un arab, pentru ca marxismul cultural i-a facut pe albi pussy.

Gafa a fost urmata de apologii si explicatii, dar iarasi ne interseaza ce nu spune Peterson.

Sexualitate de crustaceu a lui Harvey Weinstein, (era sa zic “de porc”, dar ce vina are bietul mamifer?), se suprapune cu sexualitatea vechi-testamentara, implicit cu Islamul, in faptul ca ambele sunt relatii de dominatie. Ce-i drept, dominatia femeii nu este unica in Biblie si Quran. Ce caracterizeaza insa puritanismul vechi-testamentar/quranic este faptul ca relatia de dominatie se substituie aspectului ludic al sexualitatii. Esentiala aici nu este relatia de putere in sine ci interzicerea jocului.

In lumea vietuitoarelor cu sange cald si creier evoluat, reproducerea este un joc. Mult trambitatul razboi al sexelor este doar un joc. Dominatia sexuala este un joc in care rolurile se schimba adesea. Normele sunt facute sa fie calcate. Ascunzatorile sunt facute sa fie gasite. Obstacolele sunt puse sa fie trecute.

Puritanismul abrahamic a eliminat aspectul ludic din sex. Razboiul sexelor este luat in serios. Dominatia patriarhala este un absolut. Normele sunt calcate cu pretul vietii. Ce este ascuns nu are voie sa vada lumina. Obstacolele sunt de netrecut. Curiozitatea, explorarea, aventura, sunt pedepsite.

In acest fel, sexul este redus la aspectul de „ascultare” sau „ne-ascultare” adica de putere.

Abolirea jocului inseamna blocarea creierului de mamifer si de om, pentru a ne intoarce la racii lui Peterson.

Feminismul #me too are in comun cu racii lui Peterson faptul ca impune o serie de reguli pentru protectie care elimina, in ultima instanta, tocmai aspectul ludic al sexualitatii. Este tot o sexualitate de crustaceu, dar una in care pozitia misionara este interzisa, la figurat daca nu la propriu. Nu degeaba se gasesc atatea femei cu peruca sau hijab intre feministe.

Este inutil sa facem aici un alt om de paie. Peterson are dreptate cand spune ca feministele sunt pe undeva pe aceiasi pagina cu apologia hijabului si chiar cu cea a FGM. Insa cauza nu este fantezia secreta a femeii de a fi dominata ci ideologia secreta a puterii care a infiltrat feminismul. Suntem prinsi in plasa paianjenului, inotatori epuizati panditi cu ochi de crustaceu de pe fundul oceanului. Evolutia darwineana a fost talmudizata si hadiditizata.

Racii conduc lumea. Si merg indarat.

Filed under Editorial Tagged with , ,

Adevăr în Apocalipsa?

19 octombrie 2017 de 10 comentarii

Filed under Video Tagged with , ,