Ghilotine pentru pastori si preoti

Daca astepti o dezvaluire despre ghilotinele pregatite de atei pentru crestini, (sau, in alta varianta, de ateul Francis pentru “adevaratii crestini”), articolul nu este pentru tine. Totusi, inainte de a iesi, o dezvaluire despre ghilotina: nu a fost intrebuintata pentru a face martiri crestini.

Ateismul Revolutiei Franceze este o caricatura imprumutata de „Marea Lupta” din foclorul bisericesc al timpului. In perioada cea mai radicala – (uciderea “celor doi martori” in „Marea Lupta”) – Revolutia a intronat cultul Fiintei Supreme. Respingerea ateismului a fost justificata de Robespierre: „ateismul este atitudinea aristocratului care crede ca nu are nici o responsabilitate fata de istorie”. “Après nous le déluge”, spunea Madame de Pompadour.

Ce legatura avea Dumnezeu cu Revolutia? Rasturnarea ordinii existente, consacrata de biserica si monarhia de drept divin, este legitimata, (la fel ca in Revolutia Americana), de apelul la ceva ce se afla deasupra istoriei: Dumnezeu si eul transcendental care nu este conditionat istoric. Acesta este Illuminsimul si etica Kantiana.

In limbaj postmodern, Faucault defineste subiectul uman ca pe un “dublet empiric-transcendental”, eul transcendental fiind o iluzie necesara care face posibila cunoasterea si libertatea umana.

Indiferent daca Dumnezeu si eul transcendnetal au realitate ontologica, ca la Kant, Robespierre si Jefferson, sau doar virtuala, ca la Foucault, amandoua sunt operative in istorie. Fara subiect transcendental “nu sunt timpurile sub om ci bietul om sub timpuri”, cum spune cu resemnare Miron Costin.

Pentru Robespierre, ghilotina este soarta bine-meritata a slujitorului public care nu se ridica deasupra eului empiric in momentul Revolutiei. In limbajul Evangheliei, a celui care refuza crucea. Din acest punct de vedere, preotii si pastorii moderni ar trebuii ghilotinati.

Nu am spus martirizati.

Doublethink

images Versiune audio

Evanghelia ca cinematografie

Cum ar fi daca viata lui Isus, asa cum o stim din evanghelii, tocmai s-ar desfasura undeva, intr-un colt de lume,
iar Hollywood-ul ar insarcina 4 regizori/producatori sa realizeze cate un material, la libera alegere, despre acele intamplari curioase?
Oare, maestrii ar fi preocupati sa produca ceva ‘adevarat’ din punct de vedere istoric? Ecranizarile lor ar fi deschise interpretarii sau ar reprezenta o opinie absoluta?

In mod frecvent aud crestini repetand: evanghelia dupa x este istoria vietii lui Isus sau evanghelistul y spune ca Isus a facut asa deci este adevarat. In cele din urma, o abordare asa simplista il conduce pe credincios intr-o cursa infernala si imposibila in rezolvarea zecilor de nepotriviri dintre evanghelii.
Evanghelistii nu pot fi pusi de acord cand si unde s-a nascut si a copilarit Isus, ce a zis sau facut intr-o ocazie sau alta, la ce ora a murit, ce a zis sau facut dupa inviere, etc. Ba inca, tocmai evanghelistul care se presupune ca a fost martor ocular (Ioan) si ultimul supravietuitor este cel mai putin interesat de detalii istorice sau de consecventa cu scriitorii dinaintea lui. Citește mai mult din acest articol

A acceptat Isus vinul pe cruce?

Amestecul de vin sau otet cu fiere era un narcotic, pregatit de femeile de clasa inalta din Ierusalim, pentru evreii rastigniti. Romanii acceptasera narcoticul ca pe un compromis. Roma intelegea politica de spectacol. Scopul torturii publice a fost intodeauna aceea de a arata puterea statului asupra oricarui corp aflat sub jurisdictia lui. Evreii obtinusera dreptul la anestezie ca pe o cenzura religioasa la pornografia puterii straine. Omorarea cu pietre era alta poveste.

Matei si Marcu spun ca drogul i-a fost oferit de doua ori. Prima oara, Isus l-a gustat dar a refuzat sa-l bea. A doua oara, un soldat a alergat sa-i ofere vinul, atunci cand Isus a strigat “Eli, Eli, lama sabachthani”. Marcu spune ca soldatul ar fi spus de asemenea: “Lasati sa vedem daca va veni Ilie sa-L coboare de pe cruce!”. Matei spune ca “ceilalti” i-au spus romanului: „Lasa sa vedem daca va veni Ilie sa-L mantuiasca.”

Cine sunt ceilalti? Sarcasmul este oferit in idiom apocaliptic si are sens doar in aramaica. Roma e dura. Ierusalimul e sadic.

Nici unul dintre cei doi evanghelisti nu ne spunea daca Isus a acceptat sau a refuzat vinul a doua oara. Ioan ne spune ca l-a baut.

Care este adevarul istoric? Aici putem vorbi iarasi despre abuzul de istorie. Explicatia cea mai abuziva este aceea ca Isus ar fi acceptat vinul a doua oara ca simbol pascal. Adevarul care ma intereseaza se afla insa “pe buza istoriei” (multumesc Ibrian).

Refuzul lui Isus are loc la inceputul torturii. Este refuzul drogului, nu doar in sens chimic. Mai precis, este refuzul capitularii in fata neputintei umane. Isus este deasupra istoriei, intr-un scenariu inscris in sulurile atemporale ale Cartii. “Eli, Eli…” exprima momentul caderii in istorie. Isus este acum doar o alta victima neputincioasa a justitiei strambe si cruzimii semenilor, care striga zadarnic catre un cer prea indepartat.

Ioan nu spune nimic despre “Eli, Eli…”. Isus ar fi spus doar “mi-e sete”: nevoia elementara a muribundului, fara nicio incarcatura teologica. Soldatul alearga sa-i ofere vinul, manat de solidaritatea celor care cohabiteaza pe aceiasi parte intunecata a istoriei. Isus este acum fratele lui pentru ca a coborat acolo unde violenta perpetua si moartea sunt singurele certitudini. Camarad sau dusman, invingator sau invins, cel care a luptat bine are dreptul sacru la vinul amestecat si lovitura de gratie. “Bea evreule, fratele meu, vinul este este tot ce avem impotriva mortii” – spune legionarul cu fata aspra. Isus a baut vinul. Apoi a murit fara sa strige triumfatorul „s-a savarsit”. Asa ne spune Ioan. Mesajul e clar. Isus a murit in istorie.

Pavel ne spune doua adevaruri inacceptabile. Primul: revelatia in istorie a lui Dumnezeu este posibila doar pe cruce. Dumnezeu nu poate fi vazut decat in momentul mortii. Al doilea: noi am inviat impreuna cu Hristos “in locurile ceresti” adica in afara istoriei. “De ce-l cautati pe cel viu intre cei morti”?

Ibrian, eu nu ciocnesc oua de Paste

Este un joc pe care il cunoastem din copilarie. Se joaca cu oua vopsite: ”Hristos a inviat” – cioc, cioc. Oul mai tare castiga.

Ibrian ne-a provocat la concursul oului de paste. Las pe seama oaspetilor sa decida daca oul sau s-a dovedit mai tare sau mai fragil decat al celorlalti favoriti ai grandslamului. Eu il voi lasa pe Ion Barbu sa raspunda la intrebarea daca locul Inviereii este pe buza Istoriei, sta in gat, sau trebuie inghitita si digerata.

E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !

Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi – întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou – simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.

Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă – în soare si cunoaste !

*

Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar…
A mortii frunte – acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma – dogma.

*

Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă – în pacea – întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.

Adevarat a inviat, Ibrian. Dar lasa nefacutul in pace. Nu-l manca, ca nu face bine la colesterol, si nu-l pune la clocitoarea istoriei ca ies monstrii.

Obiectivism de la marginea buzei

„Am vrut doar sa arat aspectul subiectiv al adevarului istoric. Isus putea fi la fel de bine fiul lui Pantheras, Maria putea avea conversatia cu Gabriel ca un defens mechanism, Isus putea avea halucinatii pe cruce, fara ca asta sa stirbeasca adevarul profund al teologiei logosului intrupat.Pe de alta parte, incercarea de a stabili adevarul/neadevarul obiectiv prin abuz de istorie nu duce nicaieri.” Edi

Daca toate spusele despre Isus pot deveni lejer fictiuni istorice si mai toate „logiile” puse pe seama sa pot fi compilari tarzii de autenticitate dubioasa, impresia mea nu este ca asta nu stirbeste „adevarul profund al teologiei logosului intrupat”. Si asta din doua motive: nu este vorba in acest context de niciun fel de adevar (let alone – unul profund) si un logos intrupat este unul necesarmente intrupat intr-o istorie obiectiva (obiectuala- „s-a facut carne”) sau nu avem de a face cu nicio intrupare – punct.

„Karl Heim a remarcata odata in gluma, intr-o conversatie particulara cu mine, ca de cand Karl Barth a relocalizat invierea lui Isus la ‚buza’ istoriei, istoricii din Europa, in ciuda eforturilor herculene de a descoperi o astfel de buza, nu au fost capabili sa o localizeze. ” […]”Barth implica faptul ca revelatia nu a fost data intr-un eveniment istoric obiectiv, care sa poata fi cunoscut in principiu in fara credintei personale” (C.F.H. Henry)

Plasarea lui Iisus in afara istoriei face irelevanta orice discutie despre el si despre teologia crestina. Naratiunile care-l privesc nu sunt defel foarte reusite stilistic si nici planul actiunii nu e foarte captivant. Orice copil poate remarca – daca nu a fost de-adevaratelea, nu prezinta vreun interes. In acest context „logosul intrupat” este o sintagma lipsita de sens, care esueaza in a se referi la ceva identificabil si in a fi supusa unui discurs cu o urma de pretentie publica. Iti ramane doar un subiectivism cras sau un ateism cinstit.

Invierea ramane doar o nota marginala a unei lecturi ce ignora orice pretentie a textului la extra-textual. Daca ar fi sa-l parafrazez pe unul dintre autorii mei preferati as spune ca Edi ne mai poate vorbi doar de o inviere a Hristosului „lui”.

Daca Hristos pica de pe buza istoriei, ingerii nu il vor prinde, pentru ca au disparut si ei din istorisire.

Hristos a inviat!

Supunere

images Versiune audio

O apocrifa

Redau mai jos rezumatul unei evanghelii apocrife, pe care biserica a condamnat-o ca blasfemie. A poruncit sa fie arse toate copiile si sa fie executati toti cei care vor pomeni vreodata de existenta ei.

Nu sustin ca este adevarata. O prezint doar ca pe o curiozitate.

A existat candva o fecioara numita Miriam, care a fost violata de o grupa de soldati romani condusi de sergentul Panthera. Cu nasul spart si fata plina de vanatai, hainele si sufletul sfasiate, Miriam si-a pierdut constiinta. Atunci a vazut un inger care i-a spus ca el este Gabriel, despre care auzise cand se citeau sulurile la sinagoga. Ingerul i-a spus sa nu se simta dezonorata, pentru ca virginitatea ei nu poate fi atinsa.

I-a mai spus ca YHWH coborase la ea in timpul cosmarului cu soldatii, pentru ca a ales-o sa fie mama fiului sau. YHWH a obosit de singuratate si vrea un fiu uman. Ca ingerii cazuti dinainte de potop. YHWH a cazut si va da nastere la uriasi.

Miriam a ascuns povestea cu violul si a pastrat-o doar pe cea cu ingerul. Fiul ei a fost adoptat de un batran vaduv din casa lui David, care avea nevoie de o sotie tanara sa-i creasca copiii. A fost numit Iisus, si a devenit un invatator vestit.

Ucenicii lui cunosteau istoria cu ingerul si credeau ca este Mesia. Cu ocazia pastelui, Iisus le-a dezvaluit ucenicilor tot adevarul. Ucenicii s-au infuriat si l-au parasit. Unii s-au dus si au povestit preotilor tot ce spusese Iisus despre Templu, Marele Preot si Caesar. Iisus a fost arestat pentru blasfemie si tradare. A fost judecat si l-au condamnat sa fie rastignit.

Pe cand agoniza pe cruce, si-a pierdut constiinta si l-a vazut pe ingerul Gabriel, care i-a spus ca YHWH este batran si a hotarat sa lase tronul fiului sau. Iisus s-a bucurat pentru ca nu-i placea cum mergeau treburile in imparatie si se gandea la o revolutie. I-a impartasit vestea unui talhar care se afla rastignit alaturi, si acesta i-a cerut sa nu-l uite, ca au fost frati in puscarie si pe cruce. Iisus a raspuns ca nu va uita pe nici unul dintre fratii sai partasi la tragedia umana.

Cuvintele lor au fost auzite de o prostituata numita Maria Magdalena, care le-a povestit mai departe.

Restul e ca in evangheliile canonice.

Fireste ca e doar o poveste bizara.

Mesia si abuzul de istorie

In faimosul sau eseu „Vom Nutzen und Nachteil der Historie für das Leben”, in traducerea lui Kaufmann: “The Use & Abuse of History”, Nietzsche argumenteaza ca “abuzul de istorie”, adica istoria ca scop in sine, anemizeaza. Istoria ar trebui dimpotriva sa serveasca viata. Nietzsche se ofera pe sine ca exemplu:

But I must be allowed to ascribe this much to myself on account of my profession as a classical philologue, for I would not know what sense classical philology would have in our age unless it is to be effective by its inappropriateness for the times, that is, in opposition to the age, thus working on the age, and, we hope, for the benefit of a coming time.

Ma intereseaza un studiu al istoriei Noului Testament fara abuzul de istorie. Adica, parafrazandu-l pe Nietzsche, nu vad sensul NT pentru timpul nostru altfel decat (tocmai) prin incompatibilitatea si opozitia fata de timpul nostru. Modelul pentru un astfel o astfel de istorie este chiar incompatibilitatea si opozitia NT fata de propriul timp.

NT se descopera istoricului ca o serie de erori. Evanghelistii ar fi interpretat profetiile mesianice dupa ureche. La care se adauga naivitatea de a fi crezut ca un evreu rastignit putea fi altceva decat alt evreu rastignit. Aici abuzul de istorie nu face altceva decat sa repete obiectiile rabinilor si ale istoricilor clasici.

Intrebarea este insa daca un Mesia revolutionar ar fi avut vreo sansa sa se nasca din exegeza stiintifica a unor texte care au fost scrise cu scopul de a conserva status-quo. Sau daca YHWH, asa cum il cunoastem din aceleasi scripturi, poate fi luat la palme. Nu mai intreb daca ar fi putut trece prin capul cuiva, indiferent de religie, ca Dumnezeu poate fi crucificat.

Greseala consta in faptul ca evanghelistii sunt vazuti ca niste studenti la scoala de popi care nu si-au invatat bine lectia, cand de fapt ei exploateaza fisurile iudaismului. Ceea ce au invatat ucenicii de la Iisus si de la Pavel a fost cum sa lucreze sistemul dinlauntru.

Spune Nietzsche:

These are the services which history can carry out for living. Every person and every people, according to its goals, forces, and needs, uses a certain knowledge of the past, sometimes as monumental history, sometimes as antiquarian history, and sometimes as critical history, but not as a crowd of pure thinkers only watching life closely, not as people eager for knowledge, individuals only satisfied by knowledge, for whom an increase of understanding is the only goal, but always only for the purpose of living and, in addition, under the command and the highest guidance of this life. This is the natural relationship to history of an age, a culture, and a people: summoned up by hunger, regulated by the degree of the need, held to limits by the plastic power within, the understanding of the past is desired at all times to serve the future and the present, not to weaken the present, not to uproot a forceful living future. That all is simple, as the truth is simple, and is also immediately convincing for anyone who does not begin by letting himself be guided by historical proof.

Voi lua ca exemplu profetia nasterii din fecioara. Isus era in acte fiul lui Iosif. In versiunea birtherilor ar fi fost de fapt fiul din flori al unui soldat roman numit Panthera. Orice pretentie mesianica era astfel exclusa. In acest sens, singurul argument valid ar fi fost certificatul de nastere de la templu. Asta nu ar fi oprit barfa, dar ar fi satisfacut legea.

Matei si Luca ofera acest argument, desi difera cu privire la genealogia lui Iosif. Oricum, ambele surse il declara pe Iisus fiul lui David, singurul lucru important pentru sustinerea pretentiilor mesianice. Si totusi, ambii evanghelisti isi darama propriul argument, afirmand ca, totusi, Iisus nu a fost cu adevarat fiul lui Iosif, ci fiul lui Dumnezeu nascut din fecioara.

Este ca si cum evenghelistii ar spune: putem oferi dovezi ca Iisus este din linia lui David, dar nu ne intereseaza, pentru ca astfel am confirma iudaismul. Legea cere ca Mesia sa fie din neamul lui David. Noi spunem ca Mesia este abrogarea legii.

De ce este importanta profetia din Is 7:14? Pentru a legitima mesianitatea lui Iisus in iudaism? In acest caz, argumentul este cel putin discutabil. Motivul este insa diametral opus. Nasterea din fecioara intrerupe linia lui David. Dupa lege, Mesia nu are nici un drept in iudaism. Mesia este abrogarea legii, sau este respins implicit.

Mesia este homo sacer prin excelenta, omul dezbracat de orice calificativ social. Cu alte cuvinte, Mesia nu poate fi decat un condamnat, rastignit chiar de la nastere.

Pavel, care a scris inaintea evenghelistilor, nu pomeneste nimic de nasterea din fecioara. Marcu si Ioan ignora istoria, pentru ca publicul lor nu este dintre iudei. Mai mult, in contextul mitologiei pagane, argumentul nasterii din fecioara ar fi fost ceea ce a devenit in timpul nostru. Adica un alt argument pentru status-quo.

Nu este nimic revolutionar intr-o zeita care ramane vesnic virgina sau intr-o nascatoare-de-dumnezeu care ramane virgina dupa nastere. Asemenea miracole satisfac imaginatia populara si consolideaza ordinea existenta.

Insa daca Mesia se afla deasupra legilor de succesiune, si Dumnezeu este indiferent la onoare sociala, atunci Mesia ar putea fi chiar si fiul unei taranci sedusa si abandonata de un soldat roman, iar aceasta poate fi o sfanta in ciuda disgratiei sociale. Atunci orice femeie care naste intr-un grajd un copil fara tata este nascatoare-de-dumnezeu. Asemenea afirmatii sunt insa prea tari pentru urechile de atunci sau de acum. La fel ca in filmul “Life of Pi” adevarul poate fi digerat doar ca poveste-miracol.