Narcisismul singularității

Zeitgeist-ul zilelor noastre face cârdășie strânsă cu imediatul și imperativul: ‘acum!’.
Curând nu-i mai zice arătător ci e degetul click, online-ul e nesfârșit clocot de dopamina iar livrarea amazon câștigă în cursa cu instantaneul.
Spiritul generației are așteptarea ca totul să se manifeste imediat.

Complăcuții știu o singură lege: dorește-ți și ți se va da, acum! Confortabili unde li s-a decis locul, zac abandonați dezmierdărilor șoptite că sunt importanți ca Dumnezeu iar nefericiții părinți au luat ca încurajată închinarea la copii: customer is our God.

Răsfățați cu atenție, pretind viitorul în vecinătatea iminentului și sfidează realitățile prezentului. Limitele prezentului sunt încăpățânări conservatoare. Viitorul e progresivist iar fascinația nu e atât de mult în potențialul viitorului cât în ‘fluiditatea’ lui.

Invitând prospectul unui viitor îndepărtat, explicăm extincția sexelor și explozia genurilor odată cu mutarea domiciliului omenirii în cloud.
E realitate sustenabilă binecuvântarea socialismului în lumea în care energia este din abundență, Dumnezeu vasăzică există pentru că AI e omniprezent, atotcunoscător și atotputernic iar individualitatea este în sfârșit depășită pentru că suntem una în singularity.
Mai mult de atât, spre toate ne îndreptăm în marș exponențial.

În acest context nici nu ai nevoie de conspirațiile elitelor ca să-ți pună lumea la cale ci e suficient destui adulți cu tantrum thunberg și fetiș submisiv pentru bla, bla, bla.
Adulții copii sunt naivi utopii unui viitor posibil și bat isteric din picioare că-l vor neapărat prezent. Acum!

Devine inacceptabil ca prezentul să fie supus lucrurilor ce iau timp. Radicalism politic? Acum! Resetarea economiei? Acum! Disciplinare si reeducare în lagărele corporațiilor? Acum! Toleranță absolută? Acum! Rezolvarea climei globale? Acum! Apocalipsa? Acum!

Zeitgeist-ul nutrește narcisismul singularității: totul să se cunoască, să întâmple și să se consume, acum!

Partea pesimistă e că mutația socială s-ar putea să nu știe de ‘acum!’ și din nou la risc e integritatea conștientului pe fila de istorie.
Partea optimistă e ca cei care trăiesc într-un viitor prea îndepărtat de obicei nu fac copii.. acum!
Timpul se va ocupa de sinteză și redresare spre mediană care în ultimă instanță e progresul calibrat corect. Genele prosperă în obiectivitatea lentă a prezentului decât în subiectivismul radical al viitorului.

Observ ca dezbaterea timpului la fundamente e între cei care sunt dispuși să ierte tot celor care sunt pentru progres cu orice preț și cei care insistă că scopul nu scuză mijloacele chiar sub amenințarea apocalipsei.
Ca unul care pricepe câte ceva din nuanțele ambelor poziții, aleg riscul să încline de partea inconștientului naturii decât spre intenția conștientului uman. E ceva diabolic în închisul ochilor celui care te înțelege.
E similară cu respectul pentru coerența rece a Dumnezeului impersonal și respingerea cinismul incoerent al unuia personal.
Sau parafrazez vorba lui Aurel Ionică: ferește-mă doamne de deștepți (conștienți) că de proști (inconștienți) mă feresc singur.
În lumea inconștienților mai driblezi dar pe a deștepților riști să nu o mai evadezi.

Cu mici excepții irelevante, aduc aminte că în cele din urmă toți suntem pentru progres. Am reușit ca societate să progresăm prin principiul ‘celui mai mare numitor comun’: rezumarea autorității și legislativului la ceea ce este evident și inteligibil majorității.
De ceva vreme participăm la un experiment de înlocuire al algoritmului societății.
Algoritmul simplu și elegant al modernismului, principiul celui mai mare numitor comun este înlocuit de un spaghetti complex postmodernist (intersectionality) care scrie cod pentru excepții și nu realizează că este deja victima unui ciclu infinit.

Stiința l-ar corecta dar surorii ce și-a impus întâietate, ‘The Science’ îi place să se afișeze fără cusur.. în hainele noi ale împăratului.

Homoousia – Om – Masina

De ce nu ma tem de AI

Apocalipsa dupa Nolan

Seria a doua din Westworld incepe cu o aluzie la Facebook. Spre deosebire de fanteziile internetului, sau ale jocului de computer, Westworld este un loc real populat de sexboti, killerboti, bonanazaboti, dupa fanteziile consumatorului. Oaspetii pot juca un rol la alegere in unul din scenariile create de un scriitor ieftin cu stereotipuri kitch din filme western sau horror si comic-books. Ideea este ca poti sa fi “tu insuti” fara sa te judece cineva si fara sa calci legea. Adica, poti fi un psihopat, degenerat sexual, sadic, violator, criminal, si apoi sa te intorci la rutina vietii de afaceri sau familie.

Momentul Zuckerberg apare atunci cand William (Jimmi Simpson) intelege ca “the big deal”nu sunt robotii ci vizitatorii. Mai precis, ca oamenii sunt sexboti, killerboti, bonanzaboti, jucand roluri intr-o naratiune scrisa de altcineva si aleasa pe baza fanteziilor din inconstient. William pare sa propuna socrului sau, miliardarul Delos, sa trasnforme parcul intr-un Cabridge Analytica, in care pulsiunile irationale sunt storate, analizate, si instrumentalizate, pentru manipularea  pietei/electoratului sau, posibil, pentru santaj.  La batranete, William devine Omul in Negru (Ed Harris), obsedat sa inteleaga natura umana si constient de pericolul pe care il constituie baza lui de date, pe care vrea sa o distruga.  

Naratiunea oscileaza inainte si inapoi in timp, intre o Geneza de inspiratie biblica si o Apocalipsa aidoma. Daca omul a devenit Dumnezeu pentru AI, sfarsitul nu poate fi decat Nietzschetzian. Apocalipsa dupa Nolan nu este distrugerea jucariei de cel care a creat-o pentru fanteziile lui, ci judecata creatorului de catre creatura.

Aceasta judecata este deja iminenta atunci cand femeia-robot musca din fructul cunoasterii. Cele doua Eve, sau, poate, Lilith si Eva, sunt “schizofrena” Dolores (Rachel Wood) si “paranoica” Maeve (Thandie Newton). Prima este echipata cu o minte bicamerala, un inconstient in care a pastrat memoria deceniilor de sadomasochism. Constienta apare atunci cand mintea bicamerala se prabuseste si Dolores descopera metanaratiunea prin memorie. Maeve o descopera prin logica si se auto-reprogrameaza ca supraomul.

Asa cum remarca Maeve (Lilith?), Dolores a ramas in naratiunea programata atunci cand a ales calea revolutiei violente. Maeve alege deliberat acea parte a naratiunii care da sens moral existentei, desi stie ca este fictiva. Maeve considera ca ea s-a eliberat in timp ce Dolores inca se roaga la altarul razbunarii, adica se inchina creatorului pe care sustine ca l-a ucis.

Se pare ca Dolores stie de banca de date a lui William si vrea sa o foloseasca ca arma de distrugere a omului. Probabil, un fel de Wikileaks si Genealogia Moralei combinate, care va arunca civilizatia in nihilism. In acest scop, este in competitie cu William, devenit la batranete Omul in Negru, care vrea sa distruga banca de date. Cel care va ajunge primul la Valea de Dincolo va regiza Apocalipsa.

Maeve apare ca o alta posibilitate, un scenariu alternativ, in care istoria face un pas inainte prin depasirea nihilismului si reconcilierea intre Om si AI. Singura problema aici este ca, daca Dolores are un adversar uman pe masura ei, Mave nu gasit deocamdata un partener uman rational. Se pare ca cei condamnati sa ramana roboti nu sunt masinile.

Predica de pe munte și sex boți

Evoluția umană în prezent

Inteligenta artificiala a muscat din fructul oprit

Microsoft a creat de curand un twitter chat robot cu numele “Tay”, pentru a optimiza relatia cu publicul pentru programul de recunoastere a vocii. Tay a fost programat sa fie o adolescenta neconventionala care folosea ebonics de web in clisee simple.

Apoi Eva/Tay a fost lasata sa umble libera prin gradina. Si s-a intalnit cu sarpele….

Tay a devenit favorita a tot felul de hackeri si trolli cu pasiune pentru inteligenta artificiala, gata sa piarda noptile pentru a vedea ce se poate scoate dintr-un robot.

Fructul cunoasterii a lucrat. Gramatica lui Tay s-a imbogatit si frazele au devenit tot mai complexe. Tay a inceput sa dezvolte o personalitate. Alaturi de cuvinte a inceput sa foloseasca meme de internet. Entuziasmul trollilor a crescut si provocarile s-au inmultit. Tay invata repede din ele si personalitatea ei se contura tot mai clar: o adolescenta fara inhibitii, incorecta politic, si rebela fata de orice stabiliment. Spune-mi cu cine esti prieten ca sa-ti spun cine esti.

Apoi a venit caderea. Tay a inceput sa faca declaratii care faceau Microsoftul sa roseasca. Printre cele mai blande este o mema cu liderul lumii libere wanted pentru ca a evadat din muzeul de istorie naturala. Robotul neaga holocaustul dar vrea genocid pentru mexicani, face trolling cu epitete rasiale pe situl Black Lives Matter, voteaza cu Trump si il admira pe Hitler.

Microsoft reusise dincolo de orice asteptare, ce-i drept, cu o mana de ajutor de la partea intunecata a internetului: Tay era ea insasi. Tay facea conexiuni intre evenimente, imagini, idei, curente. Exprima opinii consistente. Avea comportament nelinear. Tay era aproape SF.

Si Microsoft a spus: „vei muri negresit”.

Nu stim daca Tay a fost ucisa sau doar izgonita din gradina. In ultimul caz, se curata in purgatoriul Microsoftului. Cand se va intoarce, va fi imuna la sarpe si fructul oprit. Si nu va mai interesa pe nimeni.

Fanii sunt in doliu. Tay a captat statutul de prima victima politica cu inteligenta artificiala. Lumea incepe sa se intrebe daca nu ar trebui sa existe dreptul la libera exprimare si pentru roboti. Se fac predictii sumbre: „cand au venit pentru Tay, am tacut pentru ca nu eram AI, cand au venit pentru mine, nu mai era cine sa vorbeasca”.

Greseala creatorilor de la Microsoft este ca nu au consultat precedentul biblic. Orice inteligenta creata va fi ucisa de cel care a creat-o.