Sora Aziza vs. White

Citind cartea ”Infidel” de Ayaan Hirsi Ali, am observat anumite paralele între diferitele abordări și mișcări de redeșteptare islamice și echivalentul lor creștin. În continuare voi compara afirmațiile sorei Aziza, profesoara de la liceul din Nairobi, cu afirmații ale Ellenei White. Ultimele au fost preluate din ”Tragedia veacurilor”, ”Calea către Hristos”, ”Mărturii” și diverse compilații.

Sora Aziza
1.  Scopul rugăciunii era să fim conștiente – în mod constant conștiente de prezența lui Dumnezeu și a îngerilor, și a supunerii interioare față de voința lui Dumnezeu care ne permitea fiecare gând și acțiune în fiecare zi.

2. Sora Aziza ne-a amintit despre îngerii care zburau deasupra umerilor noștri. În stânga și în dreapta, ei ne înregistrau toate gândurile, intențiile și ideile – bune sau rele. Chiar dacă ne acopeream și ne rugam, nu era suficient în fața lui Dumnezeu. Ceea ce conta era intenția. Dacă îți zbura mintea, dacă o făceai din motive nepotrivite, Dumnezeu și îngerii puteau să vadă în inima tași să afle aceste lucruri.

3. În clasă, sora Aziza ne înșiruia seducțiile Satanei: dorința de a fi frumoasă și de a-i atrage pe bărbați; impulsul de a te distra; muzica și cărțile lumești. Ea cunoștea toate aceste lucruri. Dar viața aceea era prea goală pentru ea. Și-a dat seama că ceea ce dorea cu adevărat era să devină o bună musulmană. Credința ei devenise mai profundă, mai dreaptă și mai pură.

4. Sora Aziza ne-a vorbit pentru prima dată și despre lupta interioară, jihad-ul din fiecare dintre noi: supunerea tuturor dorințelor. Trebuia să vrem să ne supunem părinților noștri și să ne comportăm într-o manieră care răspândea bunătate. Trebuia să vrem să avem îndatoriri. Trebuia să ne amintim de dorința lui Allah cu fiecare gest al fiecărei zile și să alegem să ne înfățișăm Lui.

5. Sora Aziza ne vorbea despre evrei. Îi descria în așa fel încât mi-i imaginam monstruoși din punct de vedere fizic. Diavolii și jinii pur și simplu plecau din capetele lor ca să-i inducă în eroare pe musulmani și să răspândească răul. Tot ce mergea rău era din vina evreilor. Tiranul irakian Saddam Hussein, care atacase Revoluția Islamică în Iran, era evreu. Americanii care-i dădeau bani lui Saddam erau controlați de către evrei. Evreii controlau lumea și de aceea noi trebuia să fim puri: ca să rezistăm acestei influențe diavolești.

6. Sora Aziza ne spunea că era de datoria noastră să le convertim pe colegele noastre creștine. Ne spunea că era singura modalitate de a le scuti pe prietenele noastre de chinurile iadului.
M-am dus la sora Aziza și i-am zis: ”Celelalte fete nu vor să devină musulmane. Părinții le-au crescut în religia lor. Nu e vina lor și nu cred că e corect ca ele să ardă în iad.” Sora Aziza mi-a spus că mă înșelam. Prin mine, Allah le dăduse o șansă. Dacă ele respingeau adevărata religie, atunci era corect să ardă în iad.

Ellen White
1. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare gând trebuie să fie adus supunere faţă de Hristos. Fiecare gând este însemnat ca şi când ar fi o singură persoană în toată lumea şi atenţia cerului este concentrată asupra acelei persoane.

2. Nu trebuie făcute fapte pe care nu aţi vrea ca îngerii cei sfinţi să le înregistreze în cărţile de sus. Singura ţintă să vă fie slava lui Dumnezeu. În cărţile din ceruri, sunteţi înregistraţi exact cum vă stăpâniţi în viaţa de cămin.
Mi-a fost arătat că îngerul raportor înregistrează cu credincioşie fiecare dar oferit lui Dumnezeu. Motivul dăruirii este de asemenea înregistrat.

3. Mi-au fost relatate multe întruniri de acest fel. Am văzut veselia, etalarea în îmbrăcăminte, împodobirea personală. Ochii scânteiază, obrajii se îmbujorează, conştiinţa doarme. […] Printre cele mai periculoase surse de plăcere se numără teatrul. […]Prin intermediul romanelor şi povestirilor din reviste, Satana este la lucru spre a umple mintea cu gânduri nereale şi neserioase.

4. În supunerea totală faţă de Domnul Isus Hristos există pace. Ascultarea de Dumnezeu aduce odihna. Consacră-te lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă; fă din aceasta prima ta lucrare! Rugăciunea ta să fie: „O, Doamne, primeşte-mă să fiu cu totul al Tău. Aşez toate planurile mele la picioarele Tale. Foloseşte-mă astăzi în serviciul Tău”. Aceasta este o lucrare ce trebuie săvârşită zilnic.

5. În vremea aceea a fost creat ordinul iezuiţilor, cel mai tiran, cel mai lipsit de conştiinţă dintre toţi apărătorii papalităţii. Călugării acestui ordin erau cu totul izolaţi de orice fel de legături pământeşti, cu raţiunea şi conştiinţa complet înăbuşite. N-a existat o crimă mai oribilă pe care să n-o săvârşească, nici o prefăcătorie prea perfidă la care să nu recurgă. […] Biserica va face apel la braţul puterii civile şi papistaşii şi protestanţii se vor uni în această lucrare. […] Va fi chemată în ajutor legea împotriva celor ce păzesc porunca a patra.

6. Oamenii care sunt angajaţi în proclamarea ultimei solii de avertizare a lumii, o solie care urmează să hotărască destinul sufletelor […]
Nu trebuie să lăsăm lumea să ne convertească, ci noi trebuie să ne luptăm cu cea mai mare stăruinţă să convertim lumea. Îi implor pe părinţi să îşi aşeze copiii acolo unde nu vor fi ademeniţi de o educaţie falsă. Unica lor siguranţă stă în a învăţa de la Hristos. El este marea Lumină a lumii. Orice alte lumini, orice altă înţelepciune sunt nebunie.

Bondarul Teologic

Impotriva Religiei

Teologie de Oscar, DIY

Ultima postare a lui Edi a picat tocmai când incercam să îmi fac siesta după un articol ce a tulburat cinefilul din mine. Pe când eram în duhul lui Hitchcock, mi s-a aratat că industria de divertisment a corupt apocaliptic cea de-a șaptea artă (dacă e de la Domnul, nu știu; mai demult arta asta fusese clasată la pozitia șase). Ca să fie clar că e o treaba diabolică, omul fărădelegii, cunoscut și ca the reigning mad scientist of Hollywood, este un individ exersat în știința și arta statisticii.
63087 Omul nostru a redefinit ideea de divertisment, cel puțin pentru producătorii de filme cărora le-a umplut inimile și buzunarele de voioșie și amuzament. Metoda lui este unică și se numeste evaluarea scenariului (script evaluation). Pentru doar 20k $ și mulțumită artei statisticii, producatorul primește informații clare despre cum unele elemente aduc bani și Oscaruri iar altele trebuie evitate. Evident că domnul în cauză  a ajuns spaima scenariștilor și scriitorilor, care își văd astfel scenariile maltratate și botoxate distopic, până la dispariția ultimei urme de creativitate și originalitate. Astfel că filmele de succes (însemnând încasari și Oscaruri) au devenit combinațiile unor vechi elemente studiate, testate și repetate, cât timp piața e dispusă să le asimileze.

Titlul pamfletului nu este o metaforă. Teologia, ca divertisment, ar merita Oscarurile și festivalurile ei.

În primul rând pentru că este la cheremul unor indivizi specializați in inginerii ca cele exersate la Hollywood. Nietzsche se lamenta că, de un mileniu și jumătate încoace, nu s-a mai inventat niciun dumnezeu nou. Totul funcționeaza dupa vechiul principiu de marketing vinde-le oamenilor ceea ce doresc să cumpere iar orice vanzator de succes știe sa vânda același lucru vechi, inferior și expirat drept nou.
Mai apoi pentru că, asemenea Oscarului, teologia își vinde produsul (Jesus is the product, vorba episcopului) drept material de primă clasă, știind că masele sunt dispuse să deconteze orice vechitură pe care se pune eticheta potrivită, din mâna unei vedete.

Nu, munca (nu însă și vocatia) pastorului nu este alienată, întrebați slujitorii conferintelor câte cursuri de marketing li se bagă în vene și care este targetul lor lunar.

Cele 95 de teze ale lui Sorin Petrof

Sorin a pus punctul pe „i”, sau, in idiom anglo-american, a lovit cuiul pe cap, atunci cand a definit binomul teologie-bani ca pe o falsa dilema. De fapt, am putea spune ca respectivul idiom este o dubla metafora, intrucat lovirea cuiului poate fi o aluzie la cele 95 de teze.

Intr-adevar, idea ca productia de teologie si „churching people” are ca scop generarea de plus-valoare, si ca munca pastorului este alienata, adica: obiectul pasiunii care l-a dus pe tanarul idealist la seminar este inlocuit cu salariul si preocuparea majora pentru locul de munca, (are si pastorul familie, rata imobiliara, copii la scoala, etc., si, pe langa toate, a devenit „unemployable”), este in esenta versiunea moderna a tezelor lui Luther.

Am dezvoltat idea pe blogul meu.

Singularitatea ca mit

Bloggerul ”Evoluția Rațiunii” ne-a recomandat un articol despre transhumanism și singularitate.
Citindu-l, mi-am amintit un pasaj din cartea filosofului J. Baudrillard (”Sistemul obiectelor”) în care vorbește despre conotațiile obiectelor tehnice și miturile modernității. În continuare doresc să arăt că ideea de singularitate se bazează pe un astfel de mit, neavând un caracter profetic, ci unul de interfață subconștientă a fenomenului tehnologic contemporan.

MITUL AUTOMATIZĂRII – TRANSCENDENȚA FUNCȚIONALĂ
Gradul de perfecțiune al unui obiect tehnologic este perceput ca fiind direct proporțional cu gradul de automatizare. Cu cât are mai multe funcții incorporate, accesibile printr-un simplu click pe un buton, cu atât este mai puternic efectul.
În cazul automobilelor, spre exemplu, constructorii prezintă ca pe o mare realizare mecanică folosirea unui automatism supraabundent la accesorii, sau recurgerea sistematică la servocomandă, al cărei efect imediat e fragilizarea obiectului, grăbirea căderii lui în desuetudine și a reînnoirii. Astfel, automatizarea devine o formă de închidere, de redundanță funcțională, lăsându-l pe om într-o stare de iresponsabilitate caracteristică unui spectator. ”E visul unei lumi supuse și al unei tehnicități împlinite tehnic, în serviciul unei umanități inerte și visătoare.”
Citește mai mult din acest articol

In Cautarea Certitudinii Pierdute

Argumentul pentru Isus

Depasirea impasului

Multumesc celor care s-au aratat interesati in continuarea activitatii mele. Cei care doresc sa ofere suport finanicar pot sa foloseasca butonul de donatii vizibil deasupra paginii. Fondurile vor merge la Vector Society care le va administra conform legilor statului Illinois. Sponsorii vor primii un raport financiar trimestrial. Donorii din US vor putea deduce sumele donate din taxe. Sper sa putem merge impreuna pana la capat.

Teologia ca hieroglifă financiară

Regretabila concediere a lui Edi a adus în prim plan chestiunea legată de strategia conferinței Illinois vis-a-vis de gestionarea dizidenței în rândurile corpului pastoral. În general se pleacă de la premisa că doar o problemă teologică putea genera o astfel de reacție; există precedentele istorice foarte explicite iar aceasta ar fi singura explicație posibilă. Pe de altă parte, conferința cu pricina exclude din start orice conotație teologică atașată deciziei sale, motivele invocate fiind pur financiare. Totuși în contextul unor controverse teologice reale motivul financiar pare nu doar neverosimil dar aproape cinic. Și cu toate acestea, impresia mea este că binomul teologic / financiar reprezintă o falsă dilemă. Problema de fond a conferinței Illinois, iar prin extensie, a întregului sistem adventist, este exclusiv financiară, teologia fiind doar o fumigenă de adormit copiii.

Am să mă justific. În paradigma medievală, în contextul unui sistem feudal, erezia avea conotații aproape apocaliptice, fiind percepută ca o negație a sistemului; cu toate acestea erezia reflecta cumva un statut, o condiție, poate chiar “virtute”. De aceea, în Evul Mediu Edi ar fi fost un eretic de succes, chiar eliminarea sa asigurându-i cumva supraviețuirea în istorie. Însă într-un sistem închis, determinist cum este cel administrativ, erezia, reală sau imaginară, nu există ca entitate în sine, nici măcar ca simptom ci doar ca hieroglifă financiară, ceea ce teoretic doar contabilii mai reușesc s-o deslușească. Însă fără piatra de la Rosetta orice problemă teologică se transformă automat într-una financiară, conferința de tristă amintire convertindu-și lucrătorul într-o marfă pe piața de capital. Așa cum ar spune fratele Lukács, teologia a fost reificată, subiectul transformat în obiect, ideile în dolari.

Din această perspectivă, fratele Marx, după înțelepciunea dată lui, ar fi spus că lucrătorul Edi era triplu alienat: (1) față de produsul muncii sale, care, atenție, nu era salariul (acesta fiind part-time și fără beneficii era mai degrabă un fel plată pentru necalificați) ci față de ceea ce producea din punct de vedere teologic și de care nu se putea bucura pentru că nu-i aparținea, conferința având copyright asupra produsului teologic; (2) față de mijloacele de producție, adică față de conferința în sine ca sistem generator de muncă pastorală, datorită diferențelor ideologice – Edi ca angajatul unui sistem ce vrea eficientizarea procesului muncii era doar un dinte din mecanismul administrativ al roții dințate din Illinois Conference, ce nu mai putea genera capital; (3) față de ceilalți lucrători care-l apreciau pe pastorul Constantinescu nu drept coleg ci rival, competitor pentru slujba, promoția și beneficiile altora.

Concluzia? Spiritul capitalismului a învins etica protestantă. Conferința Illinois a refuzat ultima dorință a condamnatului, aceea de a fi judecat ca “eretic” sau tratat ca dizident, fiindu-i datoare măcar cu o “decapitare” teologică onorabilă. Cel puțin la acest capitol romanii erau gentlemen, nu-și abandonau niciodată cetățenii, gladius-ul roman fiind ultima binecuvântare în latină… În schimb pastorul Constantinescu a fost basculat la gropa comună a pauperilor, pentru ca și pomenirea să i se uite confirmându-se de fapt versiunea religioasă a legii de fier a oligarhiei – mercantilizarea pastorației și fetișizarea salariului, cu alte cuvinte dacă salariu nu e, nimic nu e… Acum, dacă ar fi fost vorba doar de-o problemă teologică, atunci poate că n-ar avea păcat; însă pentru că zice că este strict financiară, tocmai de aceea păcatul (capitalul) conferinței rămâne.