De la Marea Lupta la Mein Kampf

Biserica din Loma Linda a postat recent pe Intercer prezentarile mele de “Daniel & Apocalipsa” din 2002. De aici, o furtuna de intrebari. Cum poate cineva sa fie atat de schimbator (citeste usuratic) incat sa-si schimbe pozitia radical in mai putin de zece ani? Despre stele cazatoare (multumesc pentru prima parte), si biserici care vor apostazia impreuna cu pastorii, am auzit. “Cu pastorii nostri-n frunte vom avea erezii multe”. O fi Omega? Sunt dator cu un raspuns.

Pozitia mea de la LL reflecta o ingrijorare pe care am regasit-o mai tarziu in doua lucrari ale lui George Knight.

Este vorba mai intai de cartea The Neutering of Adventism, care poate fi tradusa elegant ca Neutralizarea Adventismului, sau, mai pe sleau, Castrarea Adventismului. Titlul vorbeste de la sine. Knight este ingrijorat de disparitia etosului profetic si a caracterului contra-cultural al Adventismului contemporan. Suntem acum doar evanghelici de ziua a saptea.

Desi cartea lui Knight inca nu aparuse, impartaseam aceleasi sentimente. Dorinta mea era sa regasesc radicalismul pierdut.

A fi radical inseamna a merge la radacini. La LL am fost radical, insa radicalismul meu nu tinea de asa zisul adventism istoric, fundamentalismul imbratisat dupa primul razboi si reinviat dupa al doilea de Andreasen, Hartland, Amazing Facts, Educate Truth, Pippim, dinastia Wilson si tot adventismul din Romania. Dimpotriva, am incercat o intoarcere la adevaratele radacini, cele reprezentate de William Miller, John Andrews si Uriah Smith. Respectul meu fata de acesti biblicisti naivi dar inteligenti si independenti nu a scazut intre timp.

Cealalta lucrare a lui Knight este o prezentare video despre educatia adventista pe care am vizionat-o la o intalnire organizata de Conferinta Illinois. Knight incerca sa ofere o solutie pentru de-neutralizarea adventismului. Dupa vizionare, ne-am impartit in grupe pentru a discuta solutia propusa.

Aspectul socant pentru mine a fost incercarea autorului de a ne oferi ca exemplu miscarea Hitlerjugend din Germania Nazista si Stalinismul.

Comunismul a cazut din cauza ca URSS s-a destalinizat. Destalinizarea reprezinta convertirea unei ideologii in alb-si-negru la recunoasterea zonei gri. Concluzia fireasca: educatia adventista trebuie sa se re-stalinizeze. Sa renunte la zona gri a intrebarilor deschise. Sa se intoarca la teologia fiarelor apocaliptice, la fel cum nazistii se foloseau de spectrul evreului etern si comunistii de cel al dusmanului de clasa.

Mai socant a fost faptul ca am fost singurul socat. Colegii au fost de acord ca trebuie sa facem mai multa indoctrinare profetica in scoli, dar nimeni nu parea sa fi fost intrigat de analogia politica aleasa de Knight. Ma intreb daca a vrut sa recomande in mod sincer modelul nazist/stalinist sau a vrut doar sa ne deschida ochii? In a doua varianta, nu a reusit.

Solutia propusa de Dr. Knight a fost definita de Dr. Goebbels ca principiul Minciunii Mari. Ideea este ca, pentru a fi crezuta, o minciuna nu trebuie sa ofere dovezi, ci trebuie sa fie cat mai mare. Omul simplu spune minciuni micisi nu crede ca cineva poate minti la scara mare.

Comunismul si-a pierdut credibilitatea atunci cand a recunoscut „greselile” staliniste. Apusul ar fi continuat sa creada impotriva oricarei dovezi, ca gulagul este un mit, asa cum unii cred astazi ca holocaustul este un mit. Diferenta este ca nazistii nu au renuntat niciodata la Minicuna Mare, in timp ce Hrusciov si Gorbaciov au incercat sa cocheteze cu adevarul, crezand ca asa vor mari credibilitatea comunismului.

Adventismul nu trebuie sa repete greseala lor. Nu trebuie sa acceptam ca exista incertitudini si aspecte dicutabile in doctrina. Nu trebuie sa recunoastem ca am gresit. Nu trebuie sa cochetam cu adevarul.

Cele doua lucrari ale lui Knight definesc bine traiectoria parcursa de mine de la prelegerile de la LL. Am inceput prin a cauta radicalismul pierdut. Am incheiat prin a-l regasi in Minciuna Mare. Nu am vazut alta solutie decat sa le resping pe amandoua.

Mi-am schimbat pozitia asa cum si-a schimbat-o Luther in fata crizei anabaptiste. Cand radicalismul Reformatiunii duce la fascism biblic, solutia este intoarcerea la moderatia lui Erasmus. Il recunosc pe Luther in radicalismul lui Karlstadt mai repede decat in Scrisoarea Catre Nobilimea Germana, dar a existat un moment cand Reformatiunea a avut de ales intre a pregati calea pentru Kant sau a deveni teocratia Bibliei lui Luther. Adventismul se confrunta cu o situatie asemanatoare dar fara Luther.

Recunosc astazi ca radicalismul naiv al pionerilor nu mai este posibil. Suntem prea maturi, prea bine informati, pentru a mai juca rolul lui Don Quixote. De unde ispita de a converti Marea Lupta (cu morile de vant) in Mein Kampf, adica Marea Lupta ca document de partid, convertirea Marii Lupte in Marea Minciuna.

Exista ceva mai sinistru decat castrarea adventismului: cireada de boi care defileaza in pas de gasca.

(In)Certitudini la Andrews

Depasirea impasului

Multumesc celor care s-au aratat interesati in continuarea activitatii mele. Cei care doresc sa ofere suport finanicar pot sa foloseasca butonul de donatii vizibil deasupra paginii. Fondurile vor merge la Vector Society care le va administra conform legilor statului Illinois. Sponsorii vor primii un raport financiar trimestrial. Donorii din US vor putea deduce sumele donate din taxe. Sper sa putem merge impreuna pana la capat.

Teologia ca hieroglifă financiară

Regretabila concediere a lui Edi a adus în prim plan chestiunea legată de strategia conferinței Illinois vis-a-vis de gestionarea dizidenței în rândurile corpului pastoral. În general se pleacă de la premisa că doar o problemă teologică putea genera o astfel de reacție; există precedentele istorice foarte explicite iar aceasta ar fi singura explicație posibilă. Pe de altă parte, conferința cu pricina exclude din start orice conotație teologică atașată deciziei sale, motivele invocate fiind pur financiare. Totuși în contextul unor controverse teologice reale motivul financiar pare nu doar neverosimil dar aproape cinic. Și cu toate acestea, impresia mea este că binomul teologic / financiar reprezintă o falsă dilemă. Problema de fond a conferinței Illinois, iar prin extensie, a întregului sistem adventist, este exclusiv financiară, teologia fiind doar o fumigenă de adormit copiii.

Am să mă justific. În paradigma medievală, în contextul unui sistem feudal, erezia avea conotații aproape apocaliptice, fiind percepută ca o negație a sistemului; cu toate acestea erezia reflecta cumva un statut, o condiție, poate chiar “virtute”. De aceea, în Evul Mediu Edi ar fi fost un eretic de succes, chiar eliminarea sa asigurându-i cumva supraviețuirea în istorie. Însă într-un sistem închis, determinist cum este cel administrativ, erezia, reală sau imaginară, nu există ca entitate în sine, nici măcar ca simptom ci doar ca hieroglifă financiară, ceea ce teoretic doar contabilii mai reușesc s-o deslușească. Însă fără piatra de la Rosetta orice problemă teologică se transformă automat într-una financiară, conferința de tristă amintire convertindu-și lucrătorul într-o marfă pe piața de capital. Așa cum ar spune fratele Lukács, teologia a fost reificată, subiectul transformat în obiect, ideile în dolari.

Din această perspectivă, fratele Marx, după înțelepciunea dată lui, ar fi spus că lucrătorul Edi era triplu alienat: (1) față de produsul muncii sale, care, atenție, nu era salariul (acesta fiind part-time și fără beneficii era mai degrabă un fel plată pentru necalificați) ci față de ceea ce producea din punct de vedere teologic și de care nu se putea bucura pentru că nu-i aparținea, conferința având copyright asupra produsului teologic; (2) față de mijloacele de producție, adică față de conferința în sine ca sistem generator de muncă pastorală, datorită diferențelor ideologice – Edi ca angajatul unui sistem ce vrea eficientizarea procesului muncii era doar un dinte din mecanismul administrativ al roții dințate din Illinois Conference, ce nu mai putea genera capital; (3) față de ceilalți lucrători care-l apreciau pe pastorul Constantinescu nu drept coleg ci rival, competitor pentru slujba, promoția și beneficiile altora.

Concluzia? Spiritul capitalismului a învins etica protestantă. Conferința Illinois a refuzat ultima dorință a condamnatului, aceea de a fi judecat ca “eretic” sau tratat ca dizident, fiindu-i datoare măcar cu o “decapitare” teologică onorabilă. Cel puțin la acest capitol romanii erau gentlemen, nu-și abandonau niciodată cetățenii, gladius-ul roman fiind ultima binecuvântare în latină… În schimb pastorul Constantinescu a fost basculat la gropa comună a pauperilor, pentru ca și pomenirea să i se uite confirmându-se de fapt versiunea religioasă a legii de fier a oligarhiei – mercantilizarea pastorației și fetișizarea salariului, cu alte cuvinte dacă salariu nu e, nimic nu e… Acum, dacă ar fi fost vorba doar de-o problemă teologică, atunci poate că n-ar avea păcat; însă pentru că zice că este strict financiară, tocmai de aceea păcatul (capitalul) conferinței rămâne.

Inainte de a afla din alte surse…

Astazi, 31 Mai, s-a incheiat activitatea mea in Conferinta Illinois. Motivul invocat este situatia financiara a Conferintei, in mod deosebit presiunea exercitata de noua legislatie cunoscuta ca Obama Care. Nu au vost invocate motive teologice.

Nu intentionez sa fac un subiect special de discutie din aceasta, intrucat ne-ar distrage de la lucruri mai importante. Obiectiunile mele fata de anacronismele Adventismului sunt cunoscute, si nu intentionez sa adaug revendicari personale la ceea ce consider o critica dinlauntru necesara si sanatoasa.

Radical II

Radical I

Raspuns la o intrebare legitima – I

O discutie recenta la subsolul ultimei emisuni ma determina sa intind din nou degetele deja fripte catre un cartof fierbinte: evolutie sau creationism. Observati ca nu am scris „creatie” ci „creationism”. Pentru ca nu exista o opozitie intre evolutie si creatie, ci intre evolutie si „creationism”, „-ismul” indicand o ideologie. In acelasi mod nu sunt „evolutionist”, in sensul ca nu sunt adeptul unei ideologii materialiste in care evolutia explica totul – in genul lui Dennett sau Dawkins. Sunt un crestin care gaseste raspunsul oricarei intrebari ontologice sau morale in Dumnezeul care s-a descoperit descoperit la Cruce. In acelasi timp, recunosc validitatea epistemologica a stiintelor moderne ale vietii. Nu sunt singurul in lumea crestina, dar se pare ca sunt o exceptie intre ai nostri.

Sunt constient ca un numar de colegi pastori din US si Romania au facut o noua plangere impotriva mea, de data aceasta adresata Conferintei Generale. Este relevant faptul ca acesti colegi nu mi-au propus niciodata o discutie deschisa despre vederile mele. Orice contact a fost punctat cu zambete mieroase si nelipsitul „domnu’ cu tine”. Nu voi da nume si ma voi abtine sa interpretez motivele, desi lama lui Occam indica la piata volatila de pozitii cu salariu si asigurare medicala in biserica. Presupun insa ca acesti colegi si enoriasii lor au dreptul la o intrebare: cum este posibil ca un pastor intr-o biserica care tine Sabatul de la creatiune (sic) sa se exprime deschis in favoarea timpului adanc si a evolutiei organice. Consider ca orice credincios, coleg sau administrator, are dreptul sa-mi puna aceasta intrebare. Voi incerca sa-mi explic motivele.

Lecturile mele in literatura creationista au inceput cu doua lucrari clasice: „In cautarea unui raspuns” (titlul romanesc), un proiect coordonat, daca nu gresesc, de Jean Flori, (care a acceptat ulterior evolutia), si „Originea omului, destinul omului”, scrisa de apologetul mormon Joseph Fielding Smith. Ambele carti dezvoltasera ideile lui McReady Price, care la randul sau luase viziunile Ellenei White ca ipoteza stiintifica. Mai tarziu am citit cartea lui Henry Morris „Potopul Biblic”, care este tot o dezvoltare a ideilor lui Price. Intrucat credeam in inspiratia factuala a profetesei, mi-a fost foarte usor sa accept explicatii stiintifice care erau in acelasi ton cu ea, si am trecut usor cu vederea problemele dificile pe care le ridicau.

Una dintre probleme era dispozitia fosilelor in straturile geologice. Oricine face o excursie virtuala sau imaginara prin straturile geologice, nu poate sa evite concluzia ca fosilele indica o evolutie gradata de la formele cele mai primitive la cele moderne. Creationistii explica aceasta prin sortarea hidraulica a animalelor inecate la potop, incepand cu cele de pe fundul marii si terminand cu mamiferele de pe inaltimi. Explicatia este satisfacatoare pentru cineva care nu cunoaste distributia fosilelor decat in linii generale. Insasi viata marine, incluzand-o cea de pe fundul marii, evolueaza dintr-u strat in altul, la fel ca fiecare alta zona ecologica. Apoi fiecare forma de viata apare clar ca o adaptare noua a alteia din stratul inferior. In sfarsit, gradul de fosilizare creste de sus in jos.

O alta problema era aceea a datarilor radiometrice. Literatura creationista aduce argumente anecdotice despre cazuri de exceptie in care mostra a fost probabil contaminata. Am fost insa nedumerit de faptul ca masuratorile radiometrice, dezvoltate la mai bine de un secol dupa datarea stratigrafica, au confirmat cronologia relativa a fosilelor, si au impins mult inapoi vechimea lor absoluta. Nici un creationist nu a reusit sa-mi explice consistenta acestor masuratori, sau de ce ar gresi ceasurile atomice. Intodeauna se apeleaza la anecdotic (ignorand marja de erori acceptabile prin contaminare), sau argumente idioate de genul ca potopul ar fi modificat constantele fizice fundamentale.

Erau si alte probleme la fel de incomode pe care nu le voi aminti din lipsa de spatiu. Am fost insa dispus sa traiesc cu astfel de nedumeriri, acordant credit creationismului stiintific, din doua motive: mai intai, pentru ca era in armonie cu Spiritul Profetic, si dupa aceea, pentru ca imi recunosteam limitele. Eram sigur ca exista in afara Romaniei izolate de comunism oameni de stiinta crestini care au raspunsul la astfel de intrebari. Eram totodata sigur ca stiinta va descoperi in curand acel glont de argint care va rasturna castelul de carti al lui Darwin. Cu atat mai mult cu cat profetia arata spre o victorie a Babilonului religios impotriva Egiptului ateu. Pentru evolutionisti aveam raspunsul clasic: ambele teorii sunt plauzibile si ambele sunt doar atat, teorii. De aceea o voi prefera pe cea care imi ofera ceva mai mult decat maimuta si moartea. Cunoasteti lectia.

In primavara lui 1997 am vizitat o pestera in Tennessee. Studenta care ne servea de ghid ne-a aratat o gaura care „duce pana in iad” si de unde „se aud uneori gemete lugubre”. Daca torni apa, ne-a explicat ea, gemetele se domolesc. Apoi si-a cerut scuze imediat, admitand ca nu trebuie sa interferam cu justitia divina. Ne-a vorbit si despre o pisica uriasa al carei schelet fusese gasit in pestera, despre hill-bilies care faceau candva moonshine acolo, si bineinteles, despre soldatii confederati care folosisera pestera ca depozit de munitii.

Aveam o puternica dorinta sa-mi cer banii inapoi, dar m-am multumit sa o intreb la sfarsitul turului de ce nu ne-a dat nici o informatie despre originea geologica a pesterii sau despre pisica uriasa. Mi-a raspuns neasteptat de direct (pentru cineva proaspat venit din Romania). Spre surprinderea mea, studenta era pasionata de geologie si fauna preistorica. Pisica era un saber-tooth cat. Stia multe lucruri interesante despre originea lantului Apalasi (pe care eu nu le acceptam pe atunci) si despre pesterile din zona. Dar nu avea voie sa vorbeasca. „In America? You’ kidding me?” „Da, in America. Welcome to the Bible-Belt”.

Ne aflam nu departe de Dayton, unde in 1925 a avut loc faimosul proces al maimutelor. Acuzarea l-a chemat atunci pe McReady Price ca martor, dar profesorul adventist i-a sfatuit sa nu accepte argumenete stiintifice in proces. Apararea i-ar fi strivit cu Princeton si Harvard. Este ceea ce s-a intamplat mai tarziu la Denver.

Zona este presarata cu universitati si colegii religioase, intre care si Universitatea Adventista din Sud. Talk-show-uri locale varsa flacari impotriva lui Roe vs. Wade si a ocupatiei pagane inceputa cu victoria Nordului in razboiul civil. Camp-meeting-uri stil „ole-time”, cu vorbit in limbi si predici cu flacari si pucioasa, sunt organizate frecvent in resorturile izolate. Este o zona cu poezia ei, care iti aminteste de Elmer Gantry si Forest Gump simultan. Locul cel mai potrivit pentru o epifanie.

Atunci mi s-au deschis ochii.

(Va urma)

Framantarile unui pastor intre stiinta si crestinism in o noua lucrare

Edmond Constantinescu impaca credinta cu necredina intr-o regandire a stiintei in “Ichneumonidae: Dilema Teologica a lui Darwin si Regandirea Creatiunii”

(PR NewsChannel) / June 27, 2012 / CHICAGO

În „Ichneumonidae: Dilema Teologica a lui Darwin şi Regândirea Creaţiunii” (ISBN 1475280629), Edmond Constantinescu oferă un limbaj modern pentru a vorbi despre credinţă şi religie într-o epocă în care triumful ştiinţei şi al raţiunii a eliberat omul în atât de multe feluri. Cartea este intitulata după paradoxul care l-a nedumerit pe Charles Darwin, om de stiinta secolului 19, care a pus bazele biologiei evoluţioniste. Darwin a observat atât de multa cruzime în natură, pe care religia pare neputincioasa a o explica, incat fostul credincios a devenit un agnostic.

În textul său, Constantinescu propune o solutie, sugerând unele rezoluţii posibile între ştiinţă şi religie, si privind conceptul de Dumnezeu in evolutia lui ca produs al mintii omului. Ca unul care a studiat religia pe tot parcursul vieţii, el concluzionează ca există două modele de bază care definesc relaţia lui Dumnezeu cu creaţiunea. Unul consideră că natura şi omul constituie obiectul absolut al acţiunii lui Dumnezeu, în timp ce celălalt, care a venit odata cu aparitia Iluminismului european şi a gândirii ştiinţifice, propune omul ca un subiect imputernicit de Dumnezeu al destinului şi mântuirii proprii. În esenţă, acesta susţine că Dumnezeu a creat natura şi a înzestrat-o cu propria putere de auto-creare.

Constantinescu pare să vindece o parte din nemultumirea lui Darwin. În timp ce omul de stiinta a fost un geniu, în capacitatea sa de a recunoaşte si clarifica principiul evolutiei aflat la baza tuturor formelor de viata pe Pamant, el nu a reuşit să vadă modul în care conceptul de Dumnezeu a evoluat la randul sau de-a lungul multor secole. Autorul se inspira din propria viata, de la pastor fundamentalist, convins de anumite doctrine rigide, la curajul maturitatii, care i-a permis să accepte o parte din incertitudini esenţiale ale vieţii.

„Ichneumonidae” va fi pe placul cititorilor educaţi care doresc să înţeleagă modul în care ştiinţa, religia, evolutia si creştinismul se inscriu in planul omenirii. Autorul nu încearcă să ofere explicaţii religioase, ca răspunsuri, ci mai degrabă încearcă să exploreze întrebări, lăsând răspunsurile finale în mâinile cititorilor.

Sursa