Notre-Dame: Ce a voit acel Apus?

Nietzschedenkmal auf dem Holzmarkt in Naumburg, By Eandré, CC BY-SA 3.0 de, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=34054646

Notre-Dame nu reprezintă pietatea medievală ci prima încercare a Europei de a se elibera de sub tirania ei. Într-o Europă în care călugări cu pupilele dilatate predicau Apocalipsa, iar ciuma bubonică era tratată cu procesiuni religioase și omorârea pisicilor negre (cei mai eficienți predatori împotriva șobolanilor care mișunau noaptea pe străzi), proiectul catedralei construite în decurs de generații reprezintă credința în istorie, adică secularismul. O credința pe care Biserica nu a avut-o niciodată și postmodernitatea a pierdut-o.

Notre-Dame a fost produsul micilor renașteri europene inițiate de Carol cel Mare și Otto, care au precedat Renașterea. În contextul dezbaterilor între via antiqua și via moderna, arhitectura gotică o reprezintă pe ultima. Pe plan filozofic, nominalismul preferă știința celor observabile și trecătoare științei celor nevăzute și eterne a realiștilor. Trubadurii nu cântă viețile sfinților ci frumusețea damelor și faptele cavalerilor. Constructorii liberi sunt mai interesați de traducerile arabe din Euclid și Arhimede decât de textele sacre, și introduc simboluri faustiene subtile în programul iconografic al catedralelor pe care le construiesc.

Și, ca să așezăm puțină sare pe rană, modernitatea medievală începe cu victoria lui Carol Martel împotriva Califatului și este susținută în continuare de experiența cruciadelor.  

Întrebarea pe care o ridică titanismul simbolic al catedralei gotice este: Ce a voit acel Apus?

Emil Cioran este de acord cu poetul că Apusul a voit puterea. Spre deosebire de el, nu vede superioritatea spirituală a celui care apără sărăcia și nevoile neamului. Catedrala medievală – spune Cioran – reprezintă voința de putere. Noi nu am construit catedrale (medievale) pentru că baciul mioritic, în mod evident, nu are voință de putere și viață. Catedrala modernă a salvării neamului reprezintă de fapt același simptom.

Incendiul de la Notre-Dame este simbolul auto-imolării Europei, nu pentru că Europa a renunțat la sacru, adică la eternitate, ci pentru că Europa a obosit de istorie. Europa nu mai are voința de putere. Corectitudinea politica si hedonismul mandatoriu au reușit acolo unde nu a reușit ciuma bubonică. A distrus voința de supraviețuire și credința în viitor.

În altă ordine, incendiul de la Notre-Dame a oferit Bisericii o excelentă ocazie să abată atenția de la scandalul preoților pedofili la pericolul care îl reprezintă pentru civilizația apuseană lipsa de respect față de institutiile ei. Poate  din cauza că respectul câștigat prin frică se pierde o dată cu ea? Ultima dată Biserica a fost „respectată” în Franța sub guvernul din Vichy când Parisul era ocupat de naziști și Franța lui Petain era disprețuită de axă și aliați în mod egal.

Însă nimic nu dovedește irelevanța Biserici (și a mediei) mai bine decât celebrarea pioasă a salvării relicvelor din incendiu. Acele relicve plimbate de călugări pe străzi insalubre pentru a salva Europa de ciuma bubonică. A fost salvată coroana de spini. Perfect. Biserica va putea continua circul încoronării lui Isus început în camera de tortură a lui Pilat din Pont și continuat de monarhiile europene de drept divin și dictaturile fasciste ale secolului XX.

Apocalipsa post-moderna

Hainele cele noi ale disciplinelor umaniste – (spoiler: sunt sublime dar lipsesc cu desăvârșire) – au fost scoase în strada de ultima farsa Sokal in US. Trei academici au prezentat 20 de articole scrise in jargon feminist/intersectionist, pentru publicare la mai multe jurnale peer-reviewed, specializate studii de gen. Șapte fuseseră deja publicate atunci când farsa a fost descoperita – nu va grăbiți, nu în lumea academica ci pe twitter.

Ofer cateva exemple sumare mai jos.

Parcurile urbane de căini reprezinta o cultura de viol si opresie canina a catelelor MeToo. Mai grav: stăpânii se uita cu indiferenta atunci cand cainele obiectivizeaza cățeaua, dar urla isteric la căinii gay. Si mai grav: stăpânii examinează organele genitale ale câinilor pentru a asigura cis-normativitatea relațiilor canine. Autoarea – sub nume și PhD fictiv – sugerează ca bărbații trebuie ținuti în zgarda.

Un plagiat de 3000 cuvinte din Mein Kempf substituie jargonul hitlerist cu cel feminist. Bărbatul alb-hetero este denunțat în limbajul folosit de Hitler pentru evrei.

Studenții albi trebuie legați în lanțuri și nu au voie sa pună intrebari in timpul orei. Profesorul are datoria sa discrimineze ca reparație pentru minorități.

Astronomia este dominata de matematica, adica de barbati albi morti sau vii. A sosit timpul ca femeile sa își spună cuvântul in astronomie cu astrologie feminista și dansuri stelare. Astronomia etnocentrica trebuie îmbogățita cu una post-colonialista, în care mituri aborigene și intuiții religioase sunt așezate deasupra ideologiei newtonian-einsteinene.

NA: Se pare ca adevăratul inchizitor este Galileo cu dogma lui pe nedrept numita știința. Bănuiesc ca Hawking ar lua totuși nota de trecere datorita handicapului.

Cultura de fitness și politica de sănătate dominanta discriminează împotriva minorității (?!) obeze. Trebuie încurajata imaginea publica a obezului ca ideal al corpului uman.

Bărbații albi hetero se tem de inteligenta artificiala pentru ca știu din experienta ca logica si raționalismul sunt instrumente de opresie culturala. Soluția este o singularitate feminina în care mașina AI irațional-inclusivista si mistic-feminista operează pe baza de algoritmi emoționali/hormonali.

Recepția – cu o puține excepții – a oscilat intre aprobare și entuziasm din partea comitetelor de examinare.

Trebuie totuși amintit ca jurnalele de sociologie și psihologie – adică acele jurnale în care știința contează – au aruncat articolele la coșul de gunoi.

Puteți citi întreaga istorie aici. Nu râdeți. Sunt semnele celei de a doua veniri a asteroidului care a pus punct la istoria dinozaurilor. De data asta vine pentru noi.

Ce se întâmpla? Noțiunea adevărului obiectiv, definit pe baza rațional-empirica, noțiunea adevărului de la Socrate la Iluminism, a fost abandonata în favoarea celei post-moderne ca adevărul este un construct politic. Logica și știința nu sunt instrumente pentru aflarea adevărului obiectiv- care nu exista – ci ideologii ale puterii colonial-patriarhale.

Nevoia de justiție sociala cere detronarea rațiunii in favoarea adevărului post-colonialist, post-rasist, post-masculin, post-hetero, post-cis, in ultima instanta, post-uman. Pentru ca penitenta în regresie infinita duce in cele din urma la închinarea în fata unui copac, ca in Avatar, sau la la un Caesar sub-hominid ca în Planeta Maimutelor.

Creaționismul măcar nu se învață în scoală, dar non-sensul ca evoluția s-a oprit cu H sapiens este dogma. Nu degeaba creaționiștii se alimentează din scepticismul post-modern cu privire la știința.

De fapt, ridicarea extremei drepte este condiționata de postmodernism.

In US, încă nu s-a răcit disputa cu privire la nominalizarea unui nou judecător in Curtea Suprema. Pseudo-stânga, în loc sa pună în discuție imparțialitatea ideologica a judecătorului Kavanaugh, a sucombat la retorica MeToo. Dezbaterea cu privire la constituție a fost înlocuita cu mediatizarea lui Christine Blasey Ford. Investigarea de către cea mai puternica agenție domestica de informații din lume a unei drame de liceu, consumata acum o jumătate de secol, a devenit centrala in validarea unei poziții cheie pentru viitorul democrației. Kavanaugh măcar a știut sa nu puna pe masa cartea anti-avort. Te miri ca idioții astia au pierdut alegerile.

In același timp, in România, referendumul pentru schimbarea constituției a scos la lumina pericolul pe care noua putere demagogica a hoardelor mănate la vot de pastori îl constituie pentru viitorul democrației. La fel ca în America, adevărata problema a devenit periferica fata de politica de victimizare. A câștigat la urma apatia politica, celebrata ca o dovada ca romanii au devenit în sfârșit europeni.

Ce avem in ambele cazuri, ca sa nu mai amintesc problema Islamului, este o situație în care golul intelectual lăsat de trădarea modernității a fost umplut de ideologii pre-moderne. Delirul post-modern nu este un argument valid împotriva unei extreme drepte care conjură spiritele “barbatilor albi morti” impotriva intersectionismului post-colonialist și apelează la Darwin împotriva noilor discipline umaniste cu termenul studies la coada.

Nu este un accident ca aceste discipline celebrează sacrul și intuițiile mistice deasupra științei. Nu este accidental nici faptul ca astfel de studies sunt bine primite ln universitati ca SAU și în reviste ca Spectrum.

In loc de concluzie. Dupa ce ne-a vizitat asteroidul la sfârșitul Jurasicului, din toată clada arheosauria  au rămas doar crocodilii si pasarile. Specia H sapiens va fi inlocuita de predatori pe fundul apelor tulburi și pasări pe cer. Unora le cresc fălcile si pielea groasa, altora le cresc aripi. Prefer aripile.

În căutarea eului pierdut

Abolirea eternului feminin

O fantoma bantuie America: fantoma eternului feminin. Oprah si Zukerberg, activisti trans si politicieni, Me Too si avocati rechini, s-au unit sa o exorcizeze.

Biblia ne spune ca Dumnezeu a facut femeia dintr-o coasta a barbatului. Nietzsche crede ca, dimpotriva: “Barbatul a facut femeia dintr-o coasta a lui  Dumnezeu – adica a Idealului sau”. Ion Barbu repeta ideea in alte cuvinte: “… din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum”.

Etern femininul este o fantezie a barbatului. Adica este un construct sexist. A devenit incorect politic. Trebuie abolit.

Iin Specters of Marx, Jacques Derrida combina cuvintele haunting – a bantuii – si ontologie, intr-un singur termen: hauntologie. Derrida pleaca de la prima propozitie din Manifestul lui Marx: “O fantoma bantuie prin Europa”. Hauntologia se refera la „figura fantomei ca ceva care nu este nici prezent nici absent, nici mort nici viu” care exprima nostalgia trecutului mort si a “viitorurilor pierdute”.

Metafora centrala a lui Derrida este fantoma din Hamlet, care se intoarce din mormant sa denunta prezentul: “time is out of joints”. Francezul atinge un nerv atunci cand aplica metafora la obsesia cu Marx intr-o epoca cand Comunismul este doar o fantoma venita din trecutul mort sau, mai ales, nostalgia unui viitor devenit imposibil.

Etern femininul a devenit ultimul exemplu de hauntologie in America. Adica de viitor pierdut.

Pentru Goethe, etern femininul este sublimarea instinctului faustic: „Etern-femininul / Ne trage în sus”. Pentru noi, care am denuntat pactul faustic ca pe o ratacire a Apusului, Gretchen merge in iad inaintea lui Faust.

Nietzsche defineste Nihilismul ca fiind momentul in care Europa devine constienta de faptul ca nu exista un lucru in sine transcendental, o realitate metafizica, care sa reprezinte suportul ontologic al idealurilor ei. Nu mai exista acel dincolo care da valoare la aici si acum. Insa Europa este inca crestina in secret si crede ca daca nu exista un dincolo care sa o justifice, viata trebuie condamnata.

Insa, spune Nietzsche, idealurile noastre nu au coborat din cer. Sunt expresia vointei de putere, a acelei vitalitati care creaza ceva din nimic. In spatele atitudinii pe care o putem numii astazi “postmoderna” de devaluare a lumii el vede ura ascetic-religioasa impotriva exuberantei naturale a vietii.

Daca l-am citit bine pe Nietzsche, inteleg ca in spatele corectitudinii politice se ascunde adevarul inconfortabil ca omul a pierdut energia vitala si puterea de creatie.

Fantomele se intorc in mormant. The rest is silence.

Minoritatea asediata a conservatorilor moderni

Un studiu publicat recent in Bioscience contesta prejudecata comuna ca identitatea politica/religioasa conservatoare reprezinta principalul factor de predictie cu privire la acceptarea sau respingerea evolutiei.

Deena Weisberg sustine ca aceasta prejudecata se datoreste caracterului trunchiat al intrebarilor puse de sondajele de opinie. Principalul factor de predictie, spune Weisenberg, este de natura cognitiva. Crestinii conservatori sau liberali, care inteleg cum functioneaza stiinta, accepta evolutia ca pe un fapt. Acelasi lucru se poate spune despre membrii educati stiintific ai partidelor conservatoare. Insa acestia sunt de obicei sub radarul sondajelor, concentrate aproape exclusiv asupra identitatii politce sau religioase.

Studiul echipei lui Weisenberg confirma intuitiile personale ale unora dintre noi. Crestinii educati tin stiinta si teologia separate una de alta si fac de obicei distinctie intre teologia personala si dogma bisericii.

Un alt aspect important este acela ca cineva poate accepta evolutia, inclusiv antropogeneza, fara sa fie un materialist plat. Filozofia moderna s-a dezvoltat din distinctia kantiana intre lucrul in sine si felul cum suntem afectati de lume. Suntem in postura copilului nascut orb si surd care trebuie sa reconstruiasca lumea in mintea lui pe baza unei experiente in pestera. Teologia isi are sfera legitima de existenta in aceasta filozofie.

Weisenberg ignora aici un aspect politic important. Segmentul superior cognitiv religios/conservator este supus unei presiuni din doua parti. Majoritatea conformista a bisericii vede in ei coloana a cincea a conspiratiei ateist-liberale. De partea liberala, o gloata zgomotoasa va aseza etichete ca “double-talk” sau “double-think” asupra interogatiilor nascute din experienta unei existente fragmentate.

Intrebarea care se ridica aici este daca biserica ar trebuii sa isi educe membrii sa inteleaga nu numai legitimitatea stiintei evolutionare dar si propria teologie in contextul istoriei gandirii. Am colegi care imi spun ca vad lucrurile la fel ca mine insa se tem sa recunoasca public ca sa nu fie “pricina de poticnire”. Imi vine in minte un preot din secolul XVII care stie ca Galileo are dreptate dar se teme de Inchizitie. Intre timp, Inchizitia a fost re-inventata si bisericile s-au transformat in enclave medievale.

O alta intrebare este daca nu cumva conservatorismul religios ar trebuii sa se transforme dintr-o fortareata anti-moderna intr-o fortareata a modernitatii asediate. Unii dintre noi au trait deja aceasta metamorfoza. Insa, din nefericire, ceea ce vedem este insusirea deconstructiei postmoderne a realitatii obiective ca apologie a dogmei. Relativismul moral este invocat in favoarea caracterului absolut al unor precepte anacronice. Scepticismul filozofic vine in apararea declaratiilor autoritare ale clerului. Suntem atacati din doua parti.

Daca avem ceva de invatat din istoria militara a lumii, lectia este ca in asemenea situatie singura aparare este atacul. Si ce poate fi, in acelasi timp, mai modern si mai conservator decat Blitzkrieg?

Omul: A Treia Ipostaza

Sindromul Cain