Audi alteram partem

Spune Crassus:

„Scepticismul lui Poli vine din reminiscenta ideii de theos patriarhal, care creaza din afara sistemului prin puterea (literala) cuvantului.”

Nici vorba. Am trecut, pina la ateism, prin toate teismele posibile. N-am gasit niciunul pe care sa-l pot legitima pina la capat. Il invit pe Crassus sa ne descrie theos-ul lui. Ii promit ca pina la urma nu va ramine nimic din el. Adevarata noastra vocatie, a oamenilor, nu este inchinarea, ci deicidul. Si nu pentru ca vreau eu asta, ci pentru ca zeii, oricit de subtili, mor de indata ce ne ies pe gura. Ateismul meu e doar recunoasterea acestui fapt banal.

„O schimbare de mentalitate destul de mare de la Enthousiasmos…”

Nici vorba. In primul rind, pentru ca Enthousiasmos n-a fost o mentalitate. In al doilea rind, abandonasem de mult dumnezeul patriarhal, lucru vizibil chiar si in „Enthousiasmos” – concept pagin al posedarii/inspiratiei divine, devenit la adoptarea in limbile moderne nume al excesului religios, complet secularizat azi (chit ca-l vindeam condimentat cu teologie ioanina). Eram deja tongue in cheek. In al treilea rind, tuturor ne cad dintii de lapte.

„…cred ca putem spune despre Univers in sine ca este un miracol, in totalitatea lui. Frumusetea creatiei consta tocmai in faptul ca nu exista un Homunculus care intervine supranatural, ci prin interactiunea unor sisteme naturale disparate se ajunge la cresterea complexitatii.”

A spune despre univers, „in totalitatea lui”, ca e un miracol e totuna cu a nega posibilitatea miraculosului. Iar impersonalul „se ajunge” scoate in afara discutiei orice notiune teista. Draga Crassus, esti mai aproape de ateismul meu decit de biserica in registrele careia, probabil, inca figurezi.

Anunțuri

Pentru o lume mai buna

Atita cerneala a curs in ultima vreme in conflictul dintre realiste si idealiste, incit oceanul s-ar putea intuneca definitiv! De parca ar avea vreo importanta ca, la venirea lui, preamaritul Santa – imbelsugat fie-i sacul! – va fi insotit de opt sau de noua reni! Cu riscul de a ofensa ambele tabere, marturisesc ca eu sint si realista, si idealista!

Da, sintem toate octopode si e numai firesc sa aderam la doctrina traditionala a Santayana („vehiculul lui Santa”, pentru neinitiati). Unde mai pui kilooctetii, cifra octanica si nemuritorul film Octopussy! Dar sint de acord si cu rudolfienele, care acuza vechea ortodoxie de caracatitzomorfism si vad intr-o Santayana cu noua reni o perspectiva mai luminoasa pentru viitorul oceanului – 9 fiind cifra bratului ocult, a transcendentului, a depasirii banalitatii lui opt, a unui stadiu superior al fiintei, a innoirii (care, se stie, vine de la si odata cu „noua”).

N-ar fi mai util sa ne unim toate, realistele lui opt si idealistele lui noua, impotriva noului curent de necredinta, care propovaduieste inexistenta lui Santa – imbelsugat fie-i sacul! – si tagaduieste venirea lui? Doar asa, golind oceanul de scepticism, vom face lumea mai buna si se va implini numarul celor scrise in catastiful aducerii aminte. Caci zis-a Santa – imbelsugat fie-i sacul!: „pina nu veti fi ca niste copilasi cuminti…”

Science and The Ontological Argument