Narcisismul singularității

Zeitgeist-ul zilelor noastre face cârdășie strânsă cu imediatul și imperativul: ‘acum!’.
Curând nu-i mai zice arătător ci e degetul click, online-ul e nesfârșit clocot de dopamina iar livrarea amazon câștigă în cursa cu instantaneul.
Spiritul generației are așteptarea ca totul să se manifeste imediat.

Complăcuții știu o singură lege: dorește-ți și ți se va da, acum! Confortabili unde li s-a decis locul, zac abandonați dezmierdărilor șoptite că sunt importanți ca Dumnezeu iar nefericiții părinți au luat ca încurajată închinarea la copii: customer is our God.

Răsfățați cu atenție, pretind viitorul în vecinătatea iminentului și sfidează realitățile prezentului. Limitele prezentului sunt încăpățânări conservatoare. Viitorul e progresivist iar fascinația nu e atât de mult în potențialul viitorului cât în ‘fluiditatea’ lui.

Invitând prospectul unui viitor îndepărtat, explicăm extincția sexelor și explozia genurilor odată cu mutarea domiciliului omenirii în cloud.
E realitate sustenabilă binecuvântarea socialismului în lumea în care energia este din abundență, Dumnezeu vasăzică există pentru că AI e omniprezent, atotcunoscător și atotputernic iar individualitatea este în sfârșit depășită pentru că suntem una în singularity.
Mai mult de atât, spre toate ne îndreptăm în marș exponențial.

În acest context nici nu ai nevoie de conspirațiile elitelor ca să-ți pună lumea la cale ci e suficient destui adulți cu tantrum thunberg și fetiș submisiv pentru bla, bla, bla.
Adulții copii sunt naivi utopii unui viitor posibil și bat isteric din picioare că-l vor neapărat prezent. Acum!

Devine inacceptabil ca prezentul să fie supus lucrurilor ce iau timp. Radicalism politic? Acum! Resetarea economiei? Acum! Disciplinare si reeducare în lagărele corporațiilor? Acum! Toleranță absolută? Acum! Rezolvarea climei globale? Acum! Apocalipsa? Acum!

Zeitgeist-ul nutrește narcisismul singularității: totul să se cunoască, să întâmple și să se consume, acum!

Partea pesimistă e că mutația socială s-ar putea să nu știe de ‘acum!’ și din nou la risc e integritatea conștientului pe fila de istorie.
Partea optimistă e ca cei care trăiesc într-un viitor prea îndepărtat de obicei nu fac copii.. acum!
Timpul se va ocupa de sinteză și redresare spre mediană care în ultimă instanță e progresul calibrat corect. Genele prosperă în obiectivitatea lentă a prezentului decât în subiectivismul radical al viitorului.

Observ ca dezbaterea timpului la fundamente e între cei care sunt dispuși să ierte tot celor care sunt pentru progres cu orice preț și cei care insistă că scopul nu scuză mijloacele chiar sub amenințarea apocalipsei.
Ca unul care pricepe câte ceva din nuanțele ambelor poziții, aleg riscul să încline de partea inconștientului naturii decât spre intenția conștientului uman. E ceva diabolic în închisul ochilor celui care te înțelege.
E similară cu respectul pentru coerența rece a Dumnezeului impersonal și respingerea cinismul incoerent al unuia personal.
Sau parafrazez vorba lui Aurel Ionică: ferește-mă doamne de deștepți (conștienți) că de proști (inconștienți) mă feresc singur.
În lumea inconștienților mai driblezi dar pe a deștepților riști să nu o mai evadezi.

Cu mici excepții irelevante, aduc aminte că în cele din urmă toți suntem pentru progres. Am reușit ca societate să progresăm prin principiul ‘celui mai mare numitor comun’: rezumarea autorității și legislativului la ceea ce este evident și inteligibil majorității.
De ceva vreme participăm la un experiment de înlocuire al algoritmului societății.
Algoritmul simplu și elegant al modernismului, principiul celui mai mare numitor comun este înlocuit de un spaghetti complex postmodernist (intersectionality) care scrie cod pentru excepții și nu realizează că este deja victima unui ciclu infinit.

Stiința l-ar corecta dar surorii ce și-a impus întâietate, ‘The Science’ îi place să se afișeze fără cusur.. în hainele noi ale împăratului.

Homo-exit

Dupa 220 de ani

John Adams

In anul 1801, Thomas Jefferson a anuntat victoria Revolutiei Americane. John Adams pierduse alegerile după primul termen și Jefferson i-a luat locul. Adams era federalist in timp ce Jefferson era democrat-republican. Cele două partide erau fiecare la beregata celuilalt și dezbaterile se încheiau uneori în dueluri letale. Filosofia lor politică era mutual ireconciliabilă. Fiecare candidat credea ca celalat era un pericol pentru reușita proiectului american. 

Însă Jefferson nu vorbea despre victoria lui. Adams cedează locul lui Jefferson fara obiectie, pentru ca credea în democrație mai mult decat în federalism. La data aceea, sistemul era destul de necopt pentru ca Adams să păstreze puterea dacă ar fi ales și partidul său era gata de lupta. Însă a ales sa respecte Constituția. Victoria pe care o anunța Jefferson era a lui Adams: America dovedise lumii ca democratia functioneaza. 

George Washington nu era la fel de optimist. In opinia lui, democratia americana avea o fisura care, daca nu era reparata, avea să ducă la prăbușirea ei. Washington era convins ca partidele politice sunt incompatibile cu Res-Publica, Lucrurile Comune. In timp, spunea el, partidele politice aveau să sacrifice interesul comun în lupta pentru putere. Cezarismul in Roma si Bonapartismul in Franta ofereau exemple clare cu privire la destinul republicii dominată de politică partizană. Grecii ne-au arătat cum se trece de la democrație la oligarhie și de la aceasta la tiranie. Intre timp, istoria ne-a oferit și alte exemple. Sfarsitul republicii din Weimar si ridicarea lui Adolf Hitler ne spune ca atunci când poporul devine conștient că este este mintit de politicieni și exploatat de oligarhi rezultatul nu este restabilirea democrației ci tirania harismatica.

Cine ignora istoria este condamnat sa o repete. 

Însă politica partizană nu era singurul pericol care umbrea victoria din 1801. Exista un alt pericol cu privire la care Washington, Adams si Jefferson erau in comun de acord. Părinții fondatori știau că problemele lumii vechi se datorau amestecului bisericii în politică și erau îngrijorați de faptul ca americanii, la fel ca atenienii cărora se adresa Pavel, erau “prea religiosi”. De aceea au avut grija sa stipuleze în Articolul VI din Constituția Statelor Unite că „nici un test religios nu va fi vreodată cerut ca o calificare pentru vreo funcție sau încredere publică din Statele Unite”. Primul Amendament al Constituției împiedică, de asemenea, Congresul Statelor Unite să facă orice fel de lege care să sustina o instituție religioasa  (clauza de stabilire), formulată de Jefferson în metafora zidului de despărțire. 

Res-Publica inseamna compromis, dar omul religios respinge compromisul. Pentru el, lumea se imparte intre cei care slujesc lui Dumnezeu si cei ai Satanei. Însă cand cineva crede ca votează “pentru Dumnezeu” cel care castiga e Diavolul.

Au trecut 220 de ani de la victoria Republicii pana ce primul președinte american a refuzat sa accepte rezultatul alegerilor. Revolutia Americana a pierdut, insa Trump nu este decat un simptom. Viața politică este dominată de lupta între două partide politice care sunt simple conspiratii ale puterii. Ambele promit sa refaca democrația pe care o saboteaza, aducand America pe pragul unui nou război civil, împărțind electoratul pentru probleme “culturale”, adica fictive. Unul face apel la un egalitarianism abstract, celalalt la un populism vulgar-religios.  Res-Publica a fost privatizata de oligarhi până la cele mai elementar comune lucruri, cum ar fi apa și aerul. Religia, privatizată și ea de oligarhia corporata, este elefantul din sufragerie pe care stânga îl ocolește diplomatic și dreapta îl calareste. Soarele apune din nou după o zi cum nu a mai fost vreodata și nimeni nu știe cand va răsări iarăși. Poate niciodata.

Cum spune poetul:

Greve, sânge, nebunie.

Foame,

Plânset mondial…

Pe când lasă-amurgul flăcări

Pe-un final ce se anunţă

Pe-un decor miliardar… (George Bacovia, Amurg).