Biologia fructului oprit

Viata gaseste o cale

Ma simt legat cu fiecare celula de bacteriile de pe Venus

Este un truism că stăpânii întunericului acestui veac sunt interesați de stiintele vietii pentru simplul și singurul motiv ca sunt interesați de bioputere. Tocmai de aceea trebuie sa ne intereseze si pe noi. Cunoașterea este putere.

Astrobiologia joacă aici un rol special pentru ca promite sa dezlege misterul vieții.

Ce este viata? Am fost invatati ca viata biologica este slabiciunea naturii umane. Acum suntem educați sa credem că sexul biologic este o slabicune care se cere mortificata prin ideologie asa cum carnea era mortificata candva prin religie. Dar viata bate ideologia. Viata gaseste mereu o cale. O cale care poate fi periculoasa pentru cei ce vor sa o controleze politic.

De aceea mi-am exprimat scepticismul cu privire la conferința de presa anticipată de la Royal Astronomical Society, despre detectarea unor semne de viata în atmosfera planetei Venus, și cu privire la ridicarea embargoului pe articolul publicat din greșeală în Nature. Luni, la ora 15 GMT, m-am asezat in fata laptopului și am așteptat.

A fost și nu a fost o surpriza. Surpriza a fost transparenta, entuziasmul, și optimismul panelului format din Jean Greaves, William Bains, și Sara Seager. A încetat sa fie o surpriza atunci cand am înțeles ca cele doua mari agenții politico-spatiale, NASA si ROSCOSMOS, nu au fost implicate. Ce-i drept, au fost menționate cu răceala în partea de intrebari si raspunsuri a webinarului. NASA, a răspuns Greaves, are priorități “competitive” iar cu rușii “nu am avut timp sa luam legatura” (hm, hm).

Cum era însă de așteptat, ambele agenții s-au grăbit sa sara în tren. NASA și-a schimbat iarăși prioritățile (care se schimbă cu fiecare administrație) și a promis sa trimită un laborator echipat cu tot ce trebuie în atmosfera venusiana. Rușii ne-au adus aminte de formidabilul program Venera. Venera 9 a reușit să ne ofere singurele imagini pe care le avem de pe suprafața planetei înainte ca echipamentul electronic sa se prajeasca. Însă tot respectul castigat de programul sovietic s-a risipit cand ROSCOSMOS s-a lăudat ca rușii au descoperit de mult viața pe Venus, mai exact, Venera ar fi văzut un fel de scorpion (la 460 grade Celsius în mediu anaerobic), și a pretins întreaga planetă în stilul cunoscut de la anexarea Crimeei. Relaxati-va: e votka și, poate, ceva krokodil.

Inapoi la conferinta RAS. Jane Greaves, cu zambetetul pe care trebuie să-l fi avut Galileo cand a anunțat descoperirea satelitilor lui Jupiter, ne spune ca exista șansa sa fi detectat prezența vieții în atmosfera ostilă a planetei Venus. În 2016, spune Greaves, a încercat sa calibreze telescopul James Clerk Maxwell din Hawai pentru detectarea unui gaz rar numit fosfina (PH3) folosind atmosfera lui Venus. Scopul ei inițial era sa caute fosfina în atmosfera exoplanetelor. PH3 este considerat o bio semnătura pentru ca nu poate fi produsă în cantități semnificative decât de bacterii anaerobice, pe o planetă terestra. Poate vă amintiți de la ora de chimie că hidrogenul și fosforul au o antipatie reciprocă greu de biruit. A ales Venus pentru ca nu se aștepta să o găsească acolo și voia sa elimine orice fals pozitiv.

Spre surpriza ei, a găsit fosfina în partea temperata a atmosferei, la altitudinea de 40-60 km, adică exact acolo unde anticipase Carl Sagan că ar fi putut supravietuii, adaptate la mediu acid, o populație de microorganisme, în urma catastrofei care a făcut din Venus un iad și i-a schimbat sensul rotației. Sceptica, a cerut rețelei puternice de radiotelescoape ALMA din Chile sa verifice rezultatele. Rezultatul a fost pozitiv.

Atmosfera planetei, explica ea, emite unde radio care originează în norii de altitudine medie. Dacă exista fosfina deasupra lor are loc o cădere prezisă a undei de 1 mm din cauza rotației cuantice a moleculei. Triumfatoare, Greaves deseneaza un V, urmat de un share screen al imaginii digitalizate de la ALMA. Voila, fosfina.

Mai mult, semnalul este plat la poli. Explicația este că bacteriile ipotetice cad, împreuna cu curentii de aer racit, sub zona de emisie, pentru a fi ridicate iarăși cand vantul ajunge în zona calda.

Concentratia, continua Greaves cu entuziasm, este 20 molecule la un miliard, adică suficientă sa indice o populație de bacterii care produce PH3 la 10% din eficientă celor de pe pamant. Modele simulate arată ca în condițiile din atmosfera lui Venus este destul.

Greaves este urmată de Bains, care ne spune ca a testat orice model de producere abiotica a fosfinei de pe Venus, fotochimic, termodinamic, chimia rocilor, meteoriti, vulcani, și răspunsul este “nu” în multe ordine de magnitudine, adică NU. Singura explicatie abiotica ar fi o chimie “exotica”. (Ironic, majoritatea comentariilor post conferința înclina spre opinia ca chimia “exotica” este mai probabilă decât cea cunoscută).

Întrebarea este: ce fel de organism trăiește într-un mediu de 1000 de ori mai acid decat o baterie acidă, 80% acid sulfuric, și de 100 ori mai uscat decat cel mai uscat loc din lume?

Sara Seager intervine și ne spune ca exista o ceata misterioasa la altitudini inferioare în atmosfera lui Venus. Ceata se afla sub emisiile radio așa ca nimeni nu poate spune ce este. Ne amintește, de asemenea, că, spre deosebire de pamant, norii venusieni nu ploua, deci sunt permanenți. Pe pamant, bacteriile se ridica pana în straturile superioare ale atmosferei dar cad iarăși prin ploaie. Pe Venus, picăturile de acid sulfuric se evapora și sporii bacteriilor ipotetice sunt absorbiti din nou în zona habitabila și rehidratati sa continue ciclul vieții. Ceata misterioasa ar putea fi formata din spori.

Articolul publicat în Nature de întreaga echipa internațională dezvolta aceleași argumente în limbajul experților.

Nu suntem experți așa ca suntem la mâna jurnalistilor. Ceea ce surprinde la aceștia nu este atat scepticismul – care era de așteptat – cat ignorarea sau prezentarea trunchiată a argumentelor de mai sus. Suntem educați sa nu vibram la miracolul vieții. Vibram doar în fața imaginii electronice și a miracolelor pieței de consum, Mai rău, vibram la discursul demagogic.

Înclin sa cred ca exista viata pe Venus pentru ca cred în viața. Universul este ostil vieții în general dar Venus este cel mai ostil loc pe care îl cunoaștem și planeta sora a suferit cea mai mare catastrofa din istoria sistemului solar. Si totusi, viata a gasit o cale.

Mă simt legat cu fiecare celulă de bacteriile de pe Venus pentu ca celulele mele poarta istoria a 4 miliarde de ani de evolutie prin biruinte repetate impotriva unui univers ostil.

Viața înseamnă putere. Viața bate ideologia. Bioputerea este iluzia puterii pentru ca viața găsește totdeauna o cale. Poate acesta este adevărul pe care stăpânii întunericului acestui veac nu vor sa îl aflăm.

Viata pe Venus?

De la egal la egal

Oare ce-o fi vrut să spună poetul? „Doar ateul stă ochi in ochi cu Dumnezeu.” Păi, în primul rînd că, poeți fiind – făuritori adică, se cade să ne asumăm responsabilitatea pentru ce fel de Dumnezeu creăm. Dacă ce ne iese din mînă ne dezamăgește, avem libertatea – nu, datoria – să spargem vasul și să punem pe roată un nou bulgăre de imaginație. Integritatea artistică ne constrînge să aruncăm la gunoi Dumnezeul rebut.

Dacă țineți să investim, creativ, opera cu autonomie, atunci singurul mod decent și sănătos de a face asta e să-i oferim demnitatea egalității – autorul e creatorul și creatura creațiilor lui. Dumnezeu e unul dintre noi. Situarea asta hristică are avantajul șansei iubirii – dragostea e posibilă doar între egali. Ăsta e, de altfel, corolarul inovației noutestamentale: sîntem, fără excepție, arhierei, cum arhiereu e, în Hristos, Dumnezeu. Împărțim cu Dumnezeul-Om buricul imaginar al lumii.

În fine, „ochi în ochi” înseamnă reciprocitate. Cine se închină încă nu iubește. Legămîntul iubirii e unul de nesupunere. Sălbăticia omului nu e nicicînd mai înfiorătoare decît atunci cînd, domesticit și birocratizat în serviciul unei transcendențe, el sau ea devine simplă mașină, executant al imperativelor turmei, ale suzeranului. Sălbăticia omului-oaie. Leul strivit de absolut. Poetul ucis de poem.

Dante e, ca orice mistic veritabil, ateu – e suficient de individualizat să stea, de la egal la egal, ochi in ochi cu Dumnezeu. Dacă n-ai ajuns încă ateu, roagă-te să ți se facă harul. Glumesc – pune mîna pe hîrtie și rupe poezia care te-nrobește.

De ce nu ma tem de AI

Trump are dreptate: voluntarii americani in Europa au murit de fraeri

Ultimul scandal media este anularea participarii presedintelui american la un ritual cu sacrificii umane.

Revista The Atlantic susține ca Trump s-a temut că își va uda parul din cauza ploii în timpul vizitei la cimitirul soldatilor americani din Aisne Marne. Mai rău, i-ar fi numit “losers” și „suckers”. În idiom dambovitean, niste fraeri care au luat-o la muie.

Nu știu dacă zvonul este adevărat și nu am apetit pentru politică de tabloid dar dacă este așa, cu regret, Trump are dreptate. Nu a făcut altceva decat sa repete, în stilul devenit clasic, ceea ce ne-au spus de mult marii purtători de cuvânt ai generației pierdute: Erich Maria Remarque, Ernest Hemingway, Jaroslav Hašek, la noi, George Toparceanu în Balada Corbilor:

Când geme-n vaier lung câmpia,
Când stau întorși spre bolta cruntă
Cei logodiți cu veșnicia
Sub ploaia rece și măruntă;
Când moartea seceră flămândă
Făcând mormane de eroi, —
În dosul frontului, la pândă,
Noi nu ne ducem la război!

Târziu, cu penele mânjite
De sânge negru — și sătui,
În cuiburi calde și ferite
Ne-mperechem și scoatem pui
Ce s-or hrăni ca și părinții
Din hoituri slabe de eroi, —
Căci, soli voioși ai suferinții,
Noi nu ne ducem la război!

Corbii nu se duc la război dar iau premiul Nobel pentru pace (hai mă, nu va mai ganditi la prostii ca nu fac aluzie la rasa). La război se duc fraerii. Pentru ce au murit soldații americani în Marele Război? Pentru panslavismul țarist, irredentismul francez, și imperialismul britanic. În ultima instanta, pentru pax americana, ultima fiind amanata pana la următorul război din cauza gripei secrete.

Walter Lippman, nasul elitist care l-a învățat să meargă pe anarhistul Chomsky, a făcut parte din Comitetul pentru informații publice (citește propaganda) pentru sustinerea primului război mondial. Această experiență l-a învățat cât de manipulabil e publicul, cât de ușor este captivat de o poveste bine spusă.

Ne imaginăm lucrurile înainte de a le experimenta și devenim ostatici ai acestor preconcepții. Astfel de naratiuni ne apara de incertitudini. Ele prezintă o imagine ordonată a lumii, de care sunt ancorate gusturile, stereotipurile și valorile noastre. De aceea este atât de greu să separi publicul de dogma. „Orice perturbare a stereotipurilor pare un atac asupra bazelor universului … Este un atac asupra bazelor universului nostru” spune Lippman.

Și care a fost narațiunea vanduta publicului american? Cruciada pentru salvarea democrației. Salvarea civilizației “creștine” de “hunii” germani care predau evolutia în scoala și fac înaltă critică în teologie. Fake news despre calugarite belgiene violate si preoti rastigniti, care au creat o alta cruciada, vanatoare de vrajitoare de etnie germană acasă. De fapt, propaganda si interferenta Americii, a dus, contrar planului de pace lui Wilson, întrerupt de gripa spaniola, la condițiile care au generat fascismul european și al doilea război. Suckers and losers.

Trump ar fi fost eroul meu dacă ar fi coborat “sub ploaia rece si marunta” alături de “cei logodiți cu vesnicia” sa denunțe atunci și acolo roiurile de corbi care pandesc în spatele frontului. A facut-o mai tarziu cand, temandu-se sa nu piarda votul soldaților și veteranilor, și-a redirectionat atacul asupra corbilor. A fost un risc calculat.

Persoanele de varf din Pentagon… nu vor altceva decât să facă război, așa incat toate acele companii care produc bombe și fac avioane și orice altceva să rămână fericiți.

Nu ca indignarea liberalilor ar fi altceva decat ipocrizie. Protestatari împotriva războiului din Vietnam de ieri sunt entuziaști ai războaielor “umanitare” de astăzi. Dacă ploua pe 3 Noiembrie mulți constituenți democrați vor gandii, la fel ca Trump, că nu merită sa isi ude parul alături de suckerii si loserii care îl vor vota pe Biden.

Noi, ceilalti 1%

Două evenimente tragice s-au întâmplat în ultima saptamana în America. Activistul Antifa Michael Reinoehl din statul Oregon a fost împușcat de politia federala pentru ca a scos pistolul atunci cand au încercat să-l aresteze. Michael Reinoehl îl împuscase pe Aaron “Jay” Danielson, un membru al grupului de dreapta “Patriot Prayer,” în timpul unei confruntări la un raliu pro Trump în Portland.

Adolescentul Kyle Rittenhouse, 17, a fost acuzat ca l-a împușcat pe Anthony M. Huber și Joseph Rosenbaum în timp ce încearcă sa protejeze un dealer de masini în timpul unei demonstrații “pașnice” în Kenosha, Wisconsin.

Nu am nevoie sa ma urmaresc TV pentru a sti ce va fi debitat pe Fox sau CNN, nici pe Twitter, Reddit, sau Facebook ca sa asist la masturbatia ideologică a celor doua tabere din US. Fac parte din cei 2%.

Cei 1% sunt cei care “știu” si manipulează conflictele sociale în favoarea lor, ceilalți 1% sunt “loserii” care înțeleg schema celor 1%. Mă număr printre ei.

Adevărul este ca atat Michael Reinoehl cat si Kyle Rittenhouse au mai multe în comun între ei decat cu politicienii și punditii media care orchestreaza războiul civil american. Amandoi sunt idealisti. Amandoi sunt pro amendamentul 2. Amandoi se tem de o dictatura. Amandoi consideră ca libertatea este mai importantă decat siguranța personală.

Singurul lucru care îi desparte este propaganda la care au fost expuși. Propaganda celor 1%. Este timpul ca noi, ceilalți 1% să vorbim.

Populiști din toate spectrele uniti-va.