Somnul ratiunii naste monstri

Tovarasul Militian

Serialul american Comrade Defective/Tovarasul Militian se desfasoara intr-o Romanie alternativa, in care militienii romani se impusca pe strazi cu contrbandisti de biblii, blugi, casete cu muzica rock, filme sexy, si, last but not least, Atlas Shrugged.

Insa nemultumirea spectatorului roman nu este intemeiata. Filmul nu este despre Epoca de Aur ci despre Make America Great Again.

George Orwell a fost primul care ne-a atras atentia asupra potentialului de spalare la creier a televizorului intr-un regim totalitar. Aldous Huxley l-a corectat. Spalarea la creier prin programe TV functioneaza  mai degraba intr-o democratie hedonista. Orwell ne-a spus ca un regim totalitar, ca sa functioneze, trebuie sa interzica cititul. Dar noi eram mai bine cititi decat americanii, inclusiv in propria lor literatura. Huxley ne-a atras atentia la pericolul unei democratii in care cetatenii gasesc cartile prea grele sau plictisoase in comparatie cu showul TV.

Prima greseala ar fi  aceea de a intelege filmul ca pe o incercare de a reconstruii cotidianului romanesc din anii ‘80. Ce-i drept, atentia la detalii este impresionanta. Insa comedia este prezentata ca un serial politist produs de “Departamentul de Divertisment Acceptabil” (!?) al RSR. Intentia de parodie este clara, mai ales cand pe lista creditelor apar nume ca consultant Colonel Rechin Pungas, producator Ana Maimuta si regizor Bebelus Pisicuta.

Aici vine a doua greseala, mai subtila. Serialul se recomanda ca o satira la adresa filmului comunist de propaganda. De fapt, adevarul este exact pe dos. Tovarasul Militian este o incercare de a-l face pe spectatorul american constient de mecanismele subtile de propaganda din filmul politist american.

Producatorii ne spun de la inceput ca au crescut cu Rocky IV si Red Down, fara sa constientizeze ca au interiorizat mesajul de propaganda asezat subtil in film. Antagonistul sovietic intruchipa raul absolut. Protagonistul american castiga victoria in confruntarea maniheica dintre bine si rau. Furat de actiune, spectatorul inghitea carligul cu bat si undita fara sa sa fie constient.

Pentru americanul de rand (the true believer), societatea comunista se inpartea in doua clase: cei spalati la creier de comunism si cei vanati de politia secreta pentru ca citeau Biblia sau pentru ca vizionau casete video cu Chuck Norris. Romanii care au povestit cum erau opriti cu pistolul de militianul din sat cand isi duceau copii la biserica in sabat, sau cum au fost amenintati cu plutonul de executie pentru credinta in timpul serviciului militar (si au fost salvati printr-un miracol), au gasit in bisericile americane  urechi credule conditionate de industria TV.

Propaganda comunista a fost mai putin inteligenta.Filmul comunist zugravea o realitate domestica despre care oricine stia ca este falsa. In ce priveste propaganda anti-americana, Ceausescu se concentra asupra inegalitatii intre Lumea Intaia si tarile in curs de dezvoltare, si a pericolului inarmarii, subiecte care il lasau rece pe omul de rand. America nu era prezentata ca  “imperiul raului” ci mai degraba ca un sistem care revendica aceleasi scopuri ca si socialismul insa nu le poate atinge. In rest, romanii vizionau sambata seara Cojak si Colombo si faceau coada la bilete sa vada ultimele productii Hollywood. Lucrurile s-au schimbat in anii ‘80 din motive de austeritate fiscala si din cauza intoarcerii lui Ceausescu spre nationalismul protocronist, mai degraba decat din cauza radicalizarii in ideologia marxista.     

Cum ar fi aratat propaganda comunista daca ar fi folosit aceleasi tehnici ca cea americana? Cum ar fi aratat un serial politist  ceausist in care actiunea si harisma eroilor ascunde carligul propagandei razboiului rece fara ca spectatorul sa fie constient ca este prins cu undita?

Nu declama lozinci. Atrage-l pe spectator intr-un univers imaginar in care fictiunea si realitatea se confunda. Nu incerca sa vopsesti mizeria in roz. Arata ca dintre toate mizeriile, mizeria tarii tale e cea mai buna. Nu incerca sa ascunzi brutalitatea politiei. Dimpotriva, prezint-o ca pe o reactie de inteles a politistului stresat pana la epuizare in serviciul public, care e si el om. Desensibiliseaza publicul la violenta prin spectacol si arata-i ca este necesar ca politistul sa nu fie ingradit de lege. Nu incerca sa ascunzi faptul ca tara ta este un stat politenesc. Inventeaza pericole imaginare care fac ca tortionarul sa para erou.

Nici propaganda anti-americana din film nu este asa cum o stim. Producatorii folosesc dubla fictiune a fimului despre film pentru a lovi acolo unde stiu ei ca doare.

“Ti-a dor de America?” – intreaba Anghel. “Desigur, nu mi-e dor de saracie, inegalitati sociale, rasism, crima, in nici un caza nu mi-e dor de AIDS – se pare ca in America aproape toata lumea are AIDS, dar America este totusi a great country” raspunde Jane. “De ce sunteti voi americanii atat de inclinati spre violenta?” – intreaba Baciu. “Cand traiesti fara un sistem de siguranta sociala instinctele primare pun stapanire pe natura umana” – raspunde franc ambasadoarea. „Religia este un drept fundamental”, spune Jane. „Asistenta medicala este un drept fundamental” raspunde romanul.“Este prima data cand apreciez obsesia americana cu Al Doilea Amendament” remarca ironic Anghel atunci cand primeste cadou pistolul de la Jane. „De cand ii pasa Amercii de dreptul international?” intreaba capitanul de parca am fi in secolul XXI. 

Asemenea dialoguri nu  ar fi spus nimic spectatorului roman din epoca de aur, care ar fi preferat oricum nesiguranta capitalismului certitudinii in mizerie.  Le fel, titluri ca Mana Invizibila sau Supravietuirea Celui Mai Puternic,  referinta la Adam Smith si Atlas Shrugged, ar fi fost opace pentru majoritatea romanilor. Mai degraba, aluzii la Romania ca „statul 51 al US”, prostitutuarea fata de Apus, si enclavele capitalismului salbatic in Bucuresti, par clisee decupate dintr-un film romanesc post-comunist, gen California Dreaming sau Moartea Domnului Lazarescu. Insa dialogurile nu sunt scrise in primul rand pentru romani, cu atat mai putin pentru cei din anii ’80. Producatorii au in minte alta realitate decat cea ceausista si alt public spalat la creier de TV decat cel romanesc.

“Am aflat ca in New York este un tip care construieste zgarie nori si isi aseaza numele in aur pe frontispiciu” – spune un militian. “Ar trebuii scrise numele tuturor celor care au lucra la constructie” raspunde partenerul sau in stil marxist. Intelegem ca nu e vorba despre Casa Poporului.

Exorcistul

Am inteles ca suntem posedati de Diavol, domnule Goldstein, acum fi amabil si dezleaga funiile de pe mintea noastra.

In ultimul sau tratat de exoricism, sub titlul  Baptizing the Devil, Clifford Goldstein se intreaba de ce sunt unii crestini atat de grabiti sa impace Geneza cu evolutia. Dupa cliseul predictibil „nu judecam motivele”, Goldstein ne dezvaluie totusi motivul: supunerea conformista fata autoritatea stiintei, pentru ca, ne explica el, spre deosebire de religie, stiinta se bazeaza pe autoritate.

Daca stiinta este in stare sa descopere adevarul, continua Goldstein in clisee la fel de reduntante, de ce se schimba teoriile stiintifice, de ce se contrazic oamenii de stiinta, de ce rade stiinta de astazi de stiinta de ieri, denuntand ca mituri teorii respoectate in secolele sau chiar deceniile precedente?

Platidudinile lui Goldstein nu ar merita un rapuns daca Biblia nu ne-ar fi invatat sa raspundem nebunului dupa nebunia lui.

Mai intai, noi nu incercam sa armonizam stiinta cu Biblia ci sa le separam. “Biblia ne invata cum sa mergem la cer, stiinta ne arata cum merge cerul”, a spus Galileo bisericii la inceputul revolutiei stiintifice. Mai mult, stiinta ne ajuta sa intelegm ce spune Biblia, independent de autoritatea bisericii. Si pentru ca am inteles Biblia stiintific, adica am inteles textul in context cultural-istoric, stim ca Geneza nu face stiinta chiar fara sa consultam stiinta originilor.

In al doilea rand, nu acceptam stiinta pe baza autoritatii  ci pentru ca ofera dovezi care pot fi verificate. 

Trei, in cei patru sute de ani de la revolutia stiintifica, stiinta nu s-a schimbat pur si simplu ci a evoluat. De la elipsele lui Kepler la geometria relativista a lui Einstein, de la la mecanica lui Newton la mecanica cuantica, de la observatiile lui Darwin la evolutia bio-moleculara si aplicatiile ei in stiinta medicala sau editarea genomului, exista o dezvoltare organica in care o generatie construieste pe umerii alteia. 

Stiinta nu rade astazi de invatatii din epoca bronzului care au inventat geometria si ajuns la concluzia ca pamantul e plat pe baza observatiilor limitate, nu rade de grecii care care au ajuns la concluzia ca pamantul este imobil  pe baza paralaxei stelare, pentru ca nu realizau distanta uriasa pana la stele, nu rade de Newton care credea ca spatiul si timpul sunt absoluturi si ca legile mecanicii pot explica lumina.

Teoria evolutiei  nu considera ca taxele lui Lineus sunt mituri, desi prefera sa clasifice lumea vie in clade bazate pe stramosul comun mai degraba decat pe asemanari morfo-functionale.

Intr-o singura generatie stiinta computerelor a avansat de la masini mari cat frigiderul care puteau opera o fractiune din ce pot face computerele moderne la cutia mica pe care o tinem in buzunar. Totusi, marul muscat pe computerele Macintosh este un tribut adus fondatorului stiintei computerelor martirizat de puritanismul teocratic rezidual anglo-saxon. Testul Turing este inca valabil. Testul de orientare sexuala a cazut. Cea care isi denunta istoria nu este stiinta.

Stiinta rade de cei care cred astazi ca pamantul este plat sau vechi de cateva milenii, ca speciile sunt fixe, care se folosesc de iPod sa posteze in social media mesaje homofobe, si folosesc un GPS bazat pe un ceas radiometric reglat in fuctie de diferenta in timp relativist intre pamant si orbita satelitului stationar, in timp ce contrazic datarile radiometrice si inflatia relativista a universului.

Cum scria Galileo lui Kepler: “ce vom mai rade de profesorii lenesi ca niste serpi imbuibati care recita texte filozofice vechi si refuza sa priveasca prin telescop”. Stiinta rade de cei care, la fel ca Goldstein, intampina dovezile ei cu un scepticism bazat pe pretentii literar-filozofice rumegate in fotoliu. 

La fel ca in cazul mentionat de Galileo, in spatele pretentiilor filozofice ale lui Goldstein se ascunde calugarul medieval care conduce gloata cu furci si faclii in linsarea omului de stiinta suspectat ca are legaturi cu Diavolul. Pentru ca Diavolul a fost botezat in persoana celor care nu si-au supus mintea unui crez absurd, votat de o majoritate care raporteaza regulat exorcisme si invieri miraculoase, si crede ca femeia trebuie sa taca, mai ales atunci cand este violata de un mare evanghelist.

Ceea ce ne ofera Goldstein nu este o dezbatere ci un act de exorcism. Insa, la fel ca preotul din Exorcistul, Goldstein e cool si il aboredeaza pe Diavol in maniera detectivilor din brigada victimelor speciale in Law & Order. la fel ca in Exorcistul, aparenta modernitatii are ca scop sa camufleze complotul sinistru de a intoarce biserica sub obscurantismul medieval.

La fel ca in Exorcistul, noi, partea posedata de Diavol a bisericii, cerem sa ni se desfaca legaturile.

La fel ca in Exorcistul, Clif raspunde ca am fost legati pentru protectia noastra si ne intreaba de ce nu le dezlegam singuri.

Adica, de ce nu plecati de buna voie?

Nice try perete varuit, dar nici Satana nu-i prost: “ar fi prea vulgar” raspunde  la fel de cool demonul. Asta este si opinia noastra.

 

Cine se mai afla in vizuina iepurelui

Cat de adanca este vizuina iepurelui?

Papa vrea sa ne rugam corect politic


Intr-un interviu acordat radio-jurnalistului NPR Robert Siegel la All Things Considered, preotul iezuit James Martin justifica decizia papei Francis I de a corecta propozitia si nu ne duce in ispita in rugaciunea Tatal Nostru. Rugaciunea, ne aminteste popa iezuit, a fost tradusa din aramaica in greaca. Papa considera ca traducerea este incorecta. “Traducerea corecta” ar fi “protejeaza-ne de ispita”.

Uite popa, nu e popa, popo. Cum poti corecta traducerea cand nu cunoasti originalul?

Martin: (Razand) Idea ca Dumnezeu ne-ar duce in ispita nu face sens. Am oferit un exemplu usor de inteles (homey) acum cateva zile, daca treci strada – esti un copil care trece strada cu parintele lui… stiti, trebuie sa spui parintelui, stiti, protejeaza-ma de masini – stiti, masinile care vin. Nu vei spune, nu ma baga in fata masinii.

[Noi preferam un exemplu la fel de homey cu un parinte care isi duce copilul la preot, stiti, si copilul se roaga cu lacrimi, stiti “ tata/mama nu ma duce la Padre”, pentru ca, stiti…]

Argumentul ignora aspectul subversiv al rugaciunii Tatal Nostru. Ucenicii i-au cerut lui Isus un text liturgic care sa formalizeze inchinarea. Textul oferit de Isus este destul de “cuminte” pentru orice sinagoga pana ajunge la problema ispitei. In mijlocul petitiilor si flatarilor traditionale la adresa Divinitatii, acel „nu ne duce in ispita” ne trezeste la realitatea ca cel caruia ne rugam este un parinte care isi traverseaza copilul prin spatele autobuzului.

Soren Kierkegaard in Frica si Cutremur remarca in mod corect ca ispita lui Avraam, atunci cand i s-a cerut sa-l aduca jertfa pe Issac, a fost etica. Diferenta intre jertfirea lui Isaac si jertfirea Ifigienei de catre Agamemnon si a ficei lui Iefta, sau executia fiilor lui Brutus sub supravegherea tatalui lor, este ca Iefta, Agamemnon si Brutus actioneaza etic atunci cand isi sacrifica familia pentru binele cetatii. In cazul lor, ispita este sa acorde prioritate relatiei personale asupra eticii. Avraam, dimpotriva, sacrifica etica universala pentru relatia personala cu Dumnezeu. Ispita lui este imperativul categoric.

Kierkegaard crede ca religia il ridica pe Avraam deasupra eticii rationale. Sunt curios ce ar fi spus teologul danez daca ar fi apucat vremuruile lui ISIS. Noi le-am apucat si avem ceva de obiectat.

Intr-un context mai putin dramatic, cunoastem exemplul idiot cu evreul din debara si rezolutia eroica a credinciosului sa nu minta agentii Gestapo pentru ca Dumnezeu este atotputernic si poate sa il salveze daca vrea sa traiasca. Diferenta este aici ca frica si cutremurul nu este de partea credinciosului ispitit de etica ci a vecinului Shlomo. “Unde erai tu cand am creat Universul?” – raspunde Dumezeu ca in cartea lui Iov celor care intreaba de soarta lui Shlomo. Mai putin credincios decat Iov, Shlomo intreaba: “ Daca esti asa puternic, unde erai cand eu inspiram Zyclon B pentru ca vecinul meu ti-a onorat porunca?”

Un bun exemplu de cadere in ispita eticii este Saul. Porunca de a extermina pe toti urmasii lui Amalek pentru un razboi de aparare purtat in urma cu patru secole apare monstruoasa chiar si in contextul sangeros al epocii fierului. Saul este lepadat pentru ca, la fel ca Francis I, interpreteaza porunca divina sa “faca sens”.

„Nu face sens” a fost si motivul bisericii medievale atunci cand a unit primele doua porunci ale Decalogului intr-una singura si a impartit porunca a zecea in doua. „Dumnezeu nu a intentionat sa aseze sotia alaturi de bou si magar in lista inventarului gospodaresc”, au gandit papistasii. Ba exact asta a intentionat. Locul femeii este alaturi de robi si animalele de curte. Tot ce trece peste aceasta se numeste umanism. Vine de la cel rau.

Dupa criteriul aceleiasi hermeneutici uite popa nu e popa, saptamana trecuta, pastorul Valentin Danaiata incerca sa ne convinga ca “pomul din mijlocul gradinii… bun de mâncat şi plăcut de privit şi …de dorit ca să deschidă cuiva mintea” se afla doar in mintea femeii, pentru ca Dumnezeu nu ispiteste. Sunt de acord cu el ca pomul din mijlocul gradinii este doar un produs al mintii, desi nu al mintii femeii. Insa mesajul este clar: Dumnezeu a asezat ispita si agentul ei in locul cel mai vizibil. Cine cumpara spatiu de reclama in centrul orasului si prezinta produsul in imagini care aprind beculetul lui Pavlov, o face pentru ca vrea sa isi vanda marfa.

La fel ca parintele lor, Papa Francis I, James Martin si Valentin Danaiata incearca sa faca Bibila corecta politic. Macane.

Cererea ucenicilor pentru o rugaciune liturgica a fost prima incercare de canonizare a invataturii lui Isus. Propozitia si nu ne (mai) duce in ispita” aseaza o bomba cu explozie intarziata chiar la temelia structurii. In mod similar, povestea caderii aseaza sub semnul intrebarii doctrina pacatului originar. Biblia se auto-subversioneaza facand sa cada orice structura teologica construita pe temelia ei. Este de fapt singurul argument in favoarea relevantei ei permanente. Nu incercati sa o corectati.

deus contra Homo