Papa vrea sa ne rugam corect politic


Intr-un interviu acordat radio-jurnalistului NPR Robert Siegel la All Things Considered, preotul iezuit James Martin justifica decizia papei Francis I de a corecta propozitia si nu ne duce in ispita in rugaciunea Tatal Nostru. Rugaciunea, ne aminteste popa iezuit, a fost tradusa din aramaica in greaca. Papa considera ca traducerea este incorecta. “Traducerea corecta” ar fi “protejeaza-ne de ispita”.

Uite popa, nu e popa, popo. Cum poti corecta traducerea cand nu cunoasti originalul?

Martin: (Razand) Idea ca Dumnezeu ne-ar duce in ispita nu face sens. Am oferit un exemplu usor de inteles (homey) acum cateva zile, daca treci strada – esti un copil care trece strada cu parintele lui… stiti, trebuie sa spui parintelui, stiti, protejeaza-ma de masini – stiti, masinile care vin. Nu vei spune, nu ma baga in fata masinii.

[Noi preferam un exemplu la fel de homey cu un parinte care isi duce copilul la preot, stiti, si copilul se roaga cu lacrimi, stiti “ tata/mama nu ma duce la Padre”, pentru ca, stiti…]

Argumentul ignora aspectul subversiv al rugaciunii Tatal Nostru. Ucenicii i-au cerut lui Isus un text liturgic care sa formalizeze inchinarea. Textul oferit de Isus este destul de “cuminte” pentru orice sinagoga pana ajunge la problema ispitei. In mijlocul petitiilor si flatarilor traditionale la adresa Divinitatii, acel „nu ne duce in ispita” ne trezeste la realitatea ca cel caruia ne rugam este un parinte care isi traverseaza copilul prin spatele autobuzului.

Soren Kierkegaard in Frica si Cutremur remarca in mod corect ca ispita lui Avraam, atunci cand i s-a cerut sa-l aduca jertfa pe Issac, a fost etica. Diferenta intre jertfirea lui Isaac si jertfirea Ifigienei de catre Agamemnon si a ficei lui Iefta, sau executia fiilor lui Brutus sub supravegherea tatalui lor, este ca Iefta, Agamemnon si Brutus actioneaza etic atunci cand isi sacrifica familia pentru binele cetatii. In cazul lor, ispita este sa acorde prioritate relatiei personale asupra eticii. Avraam, dimpotriva, sacrifica etica universala pentru relatia personala cu Dumnezeu. Ispita lui este imperativul categoric.

Kierkegaard crede ca religia il ridica pe Avraam deasupra eticii rationale. Sunt curios ce ar fi spus teologul danez daca ar fi apucat vremuruile lui ISIS. Noi le-am apucat si avem ceva de obiectat.

Intr-un context mai putin dramatic, cunoastem exemplul idiot cu evreul din debara si rezolutia eroica a credinciosului sa nu minta agentii Gestapo pentru ca Dumnezeu este atotputernic si poate sa il salveze daca vrea sa traiasca. Diferenta este aici ca frica si cutremurul nu este de partea credinciosului ispitit de etica ci a vecinului Shlomo. “Unde erai tu cand am creat Universul?” – raspunde Dumezeu ca in cartea lui Iov celor care intreaba de soarta lui Shlomo. Mai putin credincios decat Iov, Shlomo intreaba: “ Daca esti asa puternic, unde erai cand eu inspiram Zyclon B pentru ca vecinul meu ti-a onorat porunca?”

Un bun exemplu de cadere in ispita eticii este Saul. Porunca de a extermina pe toti urmasii lui Amalek pentru un razboi de aparare purtat in urma cu patru secole apare monstruoasa chiar si in contextul sangeros al epocii fierului. Saul este lepadat pentru ca, la fel ca Francis I, interpreteaza porunca divina sa “faca sens”.

„Nu face sens” a fost si motivul bisericii medievale atunci cand a unit primele doua porunci ale Decalogului intr-una singura si a impartit porunca a zecea in doua. „Dumnezeu nu a intentionat sa aseze sotia alaturi de bou si magar in lista inventarului gospodaresc”, au gandit papistasii. Ba exact asta a intentionat. Locul femeii este alaturi de robi si animalele de curte. Tot ce trece peste aceasta se numeste umanism. Vine de la cel rau.

Dupa criteriul aceleiasi hermeneutici uite popa nu e popa, saptamana trecuta, pastorul Valentin Danaiata incerca sa ne convinga ca “pomul din mijlocul gradinii… bun de mâncat şi plăcut de privit şi …de dorit ca să deschidă cuiva mintea” se afla doar in mintea femeii, pentru ca Dumnezeu nu ispiteste. Sunt de acord cu el ca pomul din mijlocul gradinii este doar un produs al mintii, desi nu al mintii femeii. Insa mesajul este clar: Dumnezeu a asezat ispita si agentul ei in locul cel mai vizibil. Cine cumpara spatiu de reclama in centrul orasului si prezinta produsul in imagini care aprind beculetul lui Pavlov, o face pentru ca vrea sa isi vanda marfa.

La fel ca parintele lor, Papa Francis I, James Martin si Valentin Danaiata incearca sa faca Bibila corecta politic. Macane.

Cererea ucenicilor pentru o rugaciune liturgica a fost prima incercare de canonizare a invataturii lui Isus. Propozitia si nu ne (mai) duce in ispita” aseaza o bomba cu explozie intarziata chiar la temelia structurii. In mod similar, povestea caderii aseaza sub semnul intrebarii doctrina pacatului originar. Biblia se auto-subversioneaza facand sa cada orice structura teologica construita pe temelia ei. Este de fapt singurul argument in favoarea relevantei ei permanente. Nu incercati sa o corectati.

Anunțuri

deus contra Homo

Persoana anului – 2017

Ideea

 

Intaia oara, brusc, fara sa stiu,

De dincolo de lucruri am vazut Ideea,
Cum vezi, cand se despica norii grei
Si negri
Zigzagul de argint al fulgerului viu (Camil Petrescu, Ideea).

In 1915, Lenin era dezamagit. Revolutia parea o cauza pierduta. Partidele socialiste muscasera adanc din fructul nationalismului. Proletariatul european se lupta impartit pentru Dumnezeu si Patrie. Marx fusese falsificat.

In acest context, Lenin face ce a facut Saul din Tars cand s-a lovit de perete in drumul spre Damasc: a plecat in pustia Arabiei sa reinterpreteze sulurile profetilor. Lenin iese din viata publica si se inchide in bibliotecile europene sa il ia pe Marx de la capat, adica de la Hegel.

Notele lui Lenin din Hegel au fost considerate atat de periculoase de comunisti incat nu le puteai gasi in biblioteci. Revolutiile – citeste Leinin in Hegel – nu le fac masele si nu sunt determinate economic. Revolutiile le face Ideea. “Istoria este evolutia ideii de libertate” scrie filozoful german.

Pentru a face o revolutie, Ideea trebuie sa infecteze mintea unui om supra-dotat, ambitios, egocentric, caruia nu-i tremura mana sa verse sange, pe care Ideea il foloseste si apoi il scuipa din gura sa moara timpuriu. Adevaratul revolutionar, intelege Lenin, urmeaza Ideea, nu vointa poporului, bun doar sa sparga vitrine si sa revendice paine si circ.

Hegel spunea ca a vazut Ideea atunci cand l-a vazut pe Napoleon calare, in copilarie. Eugène Delacroix a vazut-o intr-o pariziana cu tricolorul in mana in 1830. (Pasajul cu Incoronarea zeitei ratiunii din Marea Lupta este caricatura aceluiasi motiv).

Am vazut Ideea intr-o iraniana cu parul dezvelit si pumnul ridicat, folosind hijabul pentru a se proteja de gaze lacrimogene. Zilele astea, Teheranul nu crede in lacrimi.

Nu cred in democratia religioasa. Valoarea democratiei nu consta in faptul ca acorda un vot celor 999 de prosti intr-o mie. Valoarea democratiei consta in faptul ca acorda o voce celor 1 la mie in dezbaterea publica, ca tolereaza dizidenta si disobedienta civica. Democratia religioasa cu care se lauda Iranul este tirania celor 999 de imbecili asupra celor 1 la mie, reprezentati de femeia care nu crede in hijab, lacrimi, si puterea venita din cer.

Apusul crede in lacrimi. Apusul nu este (deocamdata) o teocratie care arunca bombe lacrimogene. Este o idiocratie care arunca  imagini lacrimogene. Tot ce are media de facut este sa ne arate imaginea fara substanta a victimelor dusmanilor Apusului. Apoi Apusul sta la TV mancand pizza si priveste cum cad bombele in numele drepturilor omului. Apusul se afla in versiunea digitala a pesterii lui Platon. Vede imagini dar este orb la idei.

De accea, femeia care nu crede in lacrimi, hijab si Quran, femeia infectata de idei, nu este vazuta ca Ideea, ci doar ca o problema social-economica.   

Propaganda occidentala si Iraniana sunt de acord cu privire la faptul ca problema in Iran este economia. “It’s the economy stupid” suna sloganul marxist al capitalismului corporat de stat. It’s not the economy, idiot. Pana si Lenin, cat era el de marxist, a inteles ca “pace, paine, pamant” e doar un slogan, si ca poporul nu face revolutii, ci doar betii si acte de vandalism. Revolutia inseamna educatie, electrificarea satelor, disciplina, biciul pe popor, si cativa popi spanzurati de stalpii de telegraf. Revolutia este actul unei minoritati care se foloseste oportunist de furia populara pentru a face un pas inainte, impotriva poporului indobitocit de votca si superstitie. In 2017, revolutie ar inseamna un imam spanzurat cu un hijab.

Este momentul sa amintim aici ipocrizia feminismului occidental, care tace cu privire la femeia oprimata in Islam dar urla si  miauna cu privire la oprimarea femeii musulmane in Apus, pentru ca nu are voie sa transforme un bazin public intr-o ciorba de microbi si secretii acumulate sub varza foilor de vesminte canonice. Pussocratele si pussygraberii sunt uniti in atitudini reactionare.

Va fi revolutie in Iran? Nu stie nimeni. Poporul va fi gata oricand sa isi apere lanturile si Iranul este o democratie religioasa. In mod sigur, Apusul nu o doreste.

Insa, la fel de sigur, de la Camil Petrescu citire, „de dincolo de lucruri am vazut Ideea”.