Anti-Pro-Vita

Este femeia stăpână pe corpul ei?

Libertate reala sau imaginara?

In occident, suntem obisnuiti cu idea de a fii ”unici”, ”independenti”, ”liberi”. Intra-devar, traim in tari democratice, in care avem infinite posibilitati de alegere in orice domeniu al vietii. Ne place sa ne gandim ca ”facem ce vrem, cum vrem si cand vrem”. Totusi, probabil ca multi dintre noi stim ca lucrurile nu sunt atat de simple.

Dintr-un punct de vedere psihosocial, realitatea noastra nu este definita doar social, noi fiind niste automate fara agentie dar nici doar psihologic, fiind determinati doar cognitiv-individual.

Toata realitatea noastra se formeaza intr-un anume context socio-cultural istoric in care devenim umani ca si consecinta a interactiunii sociale inca din momentul in care ne nastem. Un proces important in formarea noastra il joaca normalizarea. Acest proces consta in crearea normelor explicite si implicite care ne reglementeaza comportamentul, gandurile, perceptia sau dorintele intr-o situatie definita. Traditiile, regulile, obiceiurile, moda sunt cateva exemple care ne arata care este ”comportamentul corect” intr-o anumita situatie.

Am putea lua ca exemplu, normalizarea regulilor in ce priveste bijuteriile din biserica adventista (cel putin in Romania). Asa cum spunea si Edi intr-o emisiune, femeile ”au voie” sa poarte tot felul de brose, agrafe, care mai de care coafura (si in ziua de azi chiar si machiaj sau par vopsit) dar cerceii, bratarile, colierele ”sunt pacat”. Un alt exemplu ar fii ”libertatea” musulmanei care ”decide” sa-si acopere parul.

Din perspectiva interactionismului simbolic, inspirat de George Herbert Mead, intelegem ca identitatea nu exista inaintea interactiunii sociale ci se formeaza in timpul acesteia. Ceilalti ne sunt oglinda, ne arata ”cum suntem” si in functie de asta ne formam o imagine de sine pe care o modificam si ajustam mai rational tot in functie de eul creat in interactiunea cu ceilalti. Selful este multiplu pentru ca se schimba in functie de interactiune si context. Emergent pentru ca nu exista inainte de relatiile sociale. Reciproc pentru ca in timpul interactiunii sociale ne formam reciproc. Negociat pentru ca, chiar daca ceilalti sunt oglinda noastra, nu ne conformam total cu imaginea de sine creata de ceilalti. Identitatea noastra este atat cauza cat si rezultatul interactiunii sociale.

Concentrandu-ne pe tema influentei, obedientei sau conformitatii, experimente din secolul XX cum ar fii cel al lui Zimbardo, Milgram sau Asch ne arata ca nu suntem chiar atat de liberi ci ne arata dependenta noastra de grup, context, norme sociale, roluri sociale, relatii de putere, etc.

Incepand cu experimentul lui Asch, acesta ne demostreaza ca perceptia noastra nu este doar un proces biologic sau cognitiv prin care percepem obiectiv proprietatile unui obiect. De exemplu, masa este un obiect pe care mancam pentru ca asa am invatat; putea sa fie altceva. Perceptia noastra este determinata social. Noi percepem ceea ce invatam din interactiunea sociala sa percepem. Nu putem percepe ceva pentru care nu suntem pregatiti. Un alt element important este presiunea de grup. Experimentul a constat in a arata unui grup (toti in afara de o persoana faceau parte din echipa lui Asch) 4 linii dintre care 2 erau egale. Participantii trebuiau sa spuna care dintre ele erau egale. Bineinteles ca echipa lui Asch arata catre linia gresita. Rezultatul a fost nu numai ca 81% dintre subiectii experimentali s-au conformat grupului la un moment dat dar 100% dintre acestia au trecut printr-o puternica tensiune de-a lungul situatiei. Concluzia lui Feliu i Samuel-Lajeunesse este ca rezultatul se poate intelege dintr-un punct de vedere cultural-istoric care ne duce la nasterea modernitatii: individul si stiinta. Prin urmare, conflictul are loc intre norma de a nu fii diferiti in public si intre cea care ii ofera valoare obiectivitatii.

Stanley Milgram, a incercat sa inteleaga, cum a fost posibil ca genocidul nazist sa fie executat cu atata succes. A adunat intre 1961 si 1962 peste 1000 de participanti care stiau ca vor participa intr-un experiment despre memorie si invatare. Filmul Experimenter din 2015 reda foarte bine ce s-a intamplat. Desi dupa primul experiment Milgram a mai creat 18 variante, ma voi concentra pe primele 2. Participantul trebuia sa ii administreze celuilalt participant (care facea parte din echipa lui Milgram) un soc electric (de la 15V la 450V) atunci cand acesta raspundea gresit la o serie de intrebari pe care trebuia sa le memoreze la inceputul experimentului. ”Experimentatorul” si rolul acestuia de autoritate stiintifica, este un factor cheie in a intelege contextul. In prima varianta, in care ”elevul” nu se auzea, 100% dintre participanti au mers pana la capat administrandui pana la 450V. In a doua varianta ”elevul” se plangea de la 75V in sus ajungand sa urle, sa spuna ca vrea sa renunte si pana la urma sa nu se mai auda nimic. Rezultatul este ca 62,5% au ajuns pana la capat. Concluziile sunt multe dar din perspectiva unei psihologii sociale sociologice cum ar fii cea constructionista se intelege ca individ si sistem sau grup si societate sunt acelasi lucru. Feliu i Samuel-Lajeunesse afirma ca demonstratia nu este pierderea autonomiei individului ci ca acesta nu a avut-o niciodata. Individul ca si autonom este definit de structurile de obedienta in care relatiile de putere sunt camuflate. Individul autonom este produsul situatiei si nu antecedentul acesteia. 

Ma gandesc la un exemplu. ”Libertatea in Hristos” predicata in biserici adventiste si nu numai, care camufleaza relatiile de putere in timp ce acestea definesc semnificatia libertatii pentru credinciosi.

The Stanford Prison Experiment, care are cateva variante cinematografice, ultima fiind din 2015, ne arata care este puterea situatiei. Rolurile pe care le adoptam in circumstante diferite sau pe care societatea le hotaraste pentru noi, ne fac sa fim ceea ce suntem. Rezultatul experimentului ne poate soca daca credem ca actiunile noastre sunt consecinta unei vointe proprii, libere in afara oricarei interactiuni sociale. Dupa Feliu i Samuel-Lajeunesse, concluzia experimentului nu este o dezindividualizare asa cum credea Zimbardo ci o modificare in norme de comportament.

Desi experimentele lui Milgram, Zimbardo sau Asch pot duce cu gandul la determinism, vestea pozitiva dupa Feliu i Samuel-Lajeunesse, este ca pana la urma suntem noi, persoanele, cele care dam semnificatie diferitelor situatii care sunt prin urmare transformabile si negociabile.

In concluzie, cred ca dintr-un punct de vedere crestin am putea intelege ca intruparea lui Isus a fost obligatorie si ca asta nu a depins de vreun ”pacat originar”. Fara interactiune sociala nu putem interioriza noi modele de viata, noi realitati. In ce priveste libertatea, Isus spunea ca adevarul ne va face liberi.

La sfarsitul filmului, Milgram ne da un sfat. Un pas inspre libertate ar putea fii constientizarea. Ceea ce inseamna ca ratiunea joaca un rol fundamental.

Anno Domini 35 – Orwell