Papa vrea sa ne rugam corect politic


Intr-un interviu acordat radio-jurnalistului NPR Robert Siegel la All Things Considered, preotul iezuit James Martin justifica decizia papei Francis I de a corecta propozitia si nu ne duce in ispita in rugaciunea Tatal Nostru. Rugaciunea, ne aminteste popa iezuit, a fost tradusa din aramaica in greaca. Papa considera ca traducerea este incorecta. “Traducerea corecta” ar fi “protejeaza-ne de ispita”.

Uite popa, nu e popa, popo. Cum poti corecta traducerea cand nu cunoasti originalul?

Martin: (Razand) Idea ca Dumnezeu ne-ar duce in ispita nu face sens. Am oferit un exemplu usor de inteles (homey) acum cateva zile, daca treci strada – esti un copil care trece strada cu parintele lui… stiti, trebuie sa spui parintelui, stiti, protejeaza-ma de masini – stiti, masinile care vin. Nu vei spune, nu ma baga in fata masinii.

[Noi preferam un exemplu la fel de homey cu un parinte care isi duce copilul la preot, stiti, si copilul se roaga cu lacrimi, stiti “ tata/mama nu ma duce la Padre”, pentru ca, stiti…]

Argumentul ignora aspectul subversiv al rugaciunii Tatal Nostru. Ucenicii i-au cerut lui Isus un text liturgic care sa formalizeze inchinarea. Textul oferit de Isus este destul de “cuminte” pentru orice sinagoga pana ajunge la problema ispitei. In mijlocul petitiilor si flatarilor traditionale la adresa Divinitatii, acel „nu ne duce in ispita” ne trezeste la realitatea ca cel caruia ne rugam este un parinte care isi traverseaza copilul prin spatele autobuzului.

Soren Kierkegaard in Frica si Cutremur remarca in mod corect ca ispita lui Avraam, atunci cand i s-a cerut sa-l aduca jertfa pe Issac, a fost etica. Diferenta intre jertfirea lui Isaac si jertfirea Ifigienei de catre Agamemnon si a ficei lui Iefta, sau executia fiilor lui Brutus sub supravegherea tatalui lor, este ca Iefta, Agamemnon si Brutus actioneaza etic atunci cand isi sacrifica familia pentru binele cetatii. In cazul lor, ispita este sa acorde prioritate relatiei personale asupra eticii. Avraam, dimpotriva, sacrifica etica universala pentru relatia personala cu Dumnezeu. Ispita lui este imperativul categoric.

Kierkegaard crede ca religia il ridica pe Avraam deasupra eticii rationale. Sunt curios ce ar fi spus teologul danez daca ar fi apucat vremuruile lui ISIS. Noi le-am apucat si avem ceva de obiectat.

Intr-un context mai putin dramatic, cunoastem exemplul idiot cu evreul din debara si rezolutia eroica a credinciosului sa nu minta agentii Gestapo pentru ca Dumnezeu este atotputernic si poate sa il salveze daca vrea sa traiasca. Diferenta este aici ca frica si cutremurul nu este de partea credinciosului ispitit de etica ci a vecinului Shlomo. “Unde erai tu cand am creat Universul?” – raspunde Dumezeu ca in cartea lui Iov celor care intreaba de soarta lui Shlomo. Mai putin credincios decat Iov, Shlomo intreaba: “ Daca esti asa puternic, unde erai cand eu inspiram Zyclon B pentru ca vecinul meu ti-a onorat porunca?”

Un bun exemplu de cadere in ispita eticii este Saul. Porunca de a extermina pe toti urmasii lui Amalek pentru un razboi de aparare purtat in urma cu patru secole apare monstruoasa chiar si in contextul sangeros al epocii fierului. Saul este lepadat pentru ca, la fel ca Francis I, interpreteaza porunca divina sa “faca sens”.

„Nu face sens” a fost si motivul bisericii medievale atunci cand a unit primele doua porunci ale Decalogului intr-una singura si a impartit porunca a zecea in doua. „Dumnezeu nu a intentionat sa aseze sotia alaturi de bou si magar in lista inventarului gospodaresc”, au gandit papistasii. Ba exact asta a intentionat. Locul femeii este alaturi de robi si animalele de curte. Tot ce trece peste aceasta se numeste umanism. Vine de la cel rau.

Dupa criteriul aceleiasi hermeneutici uite popa nu e popa, saptamana trecuta, pastorul Valentin Danaiata incerca sa ne convinga ca “pomul din mijlocul gradinii… bun de mâncat şi plăcut de privit şi …de dorit ca să deschidă cuiva mintea” se afla doar in mintea femeii, pentru ca Dumnezeu nu ispiteste. Sunt de acord cu el ca pomul din mijlocul gradinii este doar un produs al mintii, desi nu al mintii femeii. Insa mesajul este clar: Dumnezeu a asezat ispita si agentul ei in locul cel mai vizibil. Cine cumpara spatiu de reclama in centrul orasului si prezinta produsul in imagini care aprind beculetul lui Pavlov, o face pentru ca vrea sa isi vanda marfa.

La fel ca parintele lor, Papa Francis I, James Martin si Valentin Danaiata incearca sa faca Bibila corecta politic. Macane.

Cererea ucenicilor pentru o rugaciune liturgica a fost prima incercare de canonizare a invataturii lui Isus. Propozitia si nu ne (mai) duce in ispita” aseaza o bomba cu explozie intarziata chiar la temelia structurii. In mod similar, povestea caderii aseaza sub semnul intrebarii doctrina pacatului originar. Biblia se auto-subversioneaza facand sa cada orice structura teologica construita pe temelia ei. Este de fapt singurul argument in favoarea relevantei ei permanente. Nu incercati sa o corectati.

Anunțuri

„Autoportret (robot) de conservator”

Am descoperit recent acest text al lui Teodor Baconschi, pe care l-a repostat pe Facebook la diferență de un an, sub titlul Autoportret de conservator. Din biografia lui (antropolog religios, autor, diplomat, teolog și politician român) mă interesează aspectul de teolog și apologet al creștinismului. Este reprezentativ pentru intelectualitatea creștină românească.

Îmi declar consternarea față de subîntelesul textului său și față de concluzii.  Căci, înlocuind „Dumnezeu” cu „Allah”  și „creștinism” cu „islam”, mielul începe să grăiască horror, ca un balaur apocaliptic. Ca și în islam, creștinismul lui Baconschi a pus coada la pruna civilizației. De fapt, nicio religie care se respectă nu se multumește cu mai puțin. Lumea este creația zeului (-lor), pentru slava Lui și, oricine nu aderă la setul lui de valori nu o merită.

Dacă asta înseamnă că sunt retrograd și periculos, obtuz și obscurantist, fie! – conchide triumfal Baconschi.  Din nefericire, asta e și mantra ‘telectualilor din mărunta ogradă de ziua a șaptea, vezi F. Lăiu.

Cu asemenea lideri și apologeți, proorocesc în duhul lui Arthur C. Clarke că, într-un viitor deloc distopic, credincioșii „adevărați” se vor simți la fel de bine într-o moschee ca în orice altă biserică.


1. Cred în Dumnezeu și în sinteza de la Niceea și Constantinopol (în care Noica vedea temelia Europei).

Evident că face paradă de ortodoxia (nu ortodoxismul) lui. Dar să te lauzi cu un Dumnezeu conceput de niște concilii în 325/381 e doar neputință și incompetență. Neputința de a vorbi pe limba secolului în care trăiești, incompetența de a fi relevant; formulările de la Niceea si Constantinopol n-au sens pentru omul de rând, necunoscător ale conceptelor filozofiei grecești de acum un mileniu.

2. Susțin civilizația libertății responsabile, conform principiului paulin: ”toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.”

Asta nu este libertate responsabilă ci pragmatism machiavelic. A avea libertatea de a face tot ceea ce îți este de folos e drumul cel mai scurt către iad pe pământ: lui Hitler i-a fost de folos o Polonie și a avut libertatea să și-o ia; coloniștilor americani le-au fost de folos teritoriile locuite de indieni așa că și luat libertatea de a și le însuși. Mă întreb dacă este vreun război, vreo agresiune, vreun holocaust care să aibă o altă motivație în spate. Nu avem motive să fim mândri de felul în care s-a construit civilizația noastră.

3. Consider că avem dreptul moral și datoria civică de a apăra valorile fondatoare ale civilizației euro-americane.

La fel a gandit și ucigașul lui John Lennon. Expresia „dreptul moral și datoria civică” în aceiași frază e o monstruozitate. Istoria ne-a învățat că, de obicei, datoria civică reprezintă sfârșitul dreptului moral.
În contextul ăsta, mi-e groază să mă gândesc la ce înseamnă ‘valorile fondatoare’. Au lăsat o dâră de milioane de morți în urmă.

4. Văd democrația (autentică) într-o cheie creștin-personalistă.

De două ori caricatură: democrație autentică (un exemplu ar fi binevenit, dacă există 🙂 ), democrație creștină.
Democrația nu e o invenție creștină, dimpotrivă, ea a rezistat în ciuda creștinismului. Orice democrație încăpută pe mâna unei majorități creștine se transformă în teocrație

5. Accept pluralismul cultural ca pe o taină a providenței, care ne testează astfel fidelitatea față de Evanghelie: îngrijește-te de străin, căci și Dumnezeu întrupat a fost ca un străin pe pământ.

Altfel zis, teologul nostru îi tolerează pe cei care nu îi împărtășesc valorile doar motivat de frica iadului și/sau pentru răsplata paradisului. Ce s-ar alege de el în absența motivațiilor?

6. Respect științele tari și ader la umanismul creștin care a permis nașterea lor, încă din Renașterea italiană. Universul e misterios, iar descifrarea lui are o dimensiune liturgică.

M-am liniștit. Baconschi promite că nu (mai) arde cărțile păgâne. L-aș întreba cum se împacă „datoria civică” exprimată anterior cu produsul umanismului creștin numit Reformațiune. Istoric vorbind, ortodoxia a flirtat cu lutheranismul.

7. Nu cred în revoluție, ci în evoluția lentă, realistă, fără șarje utopice și deformări ideologice potențial fanatice.

Depinde în ce barcă te afli (sau dacă te afli în barcă sau în baltă). Cu burta plină e normal să predici orwelian: ‘Ia-o ușurel ca fac indigestie’. Între timp, mieii sunt dusi la taiere pe bandă. În altă ordine de idei, nici nu e de mirare că ortodoxia nu a progresat după un mileniu și jumătate. Să se revizuiască dar să nu se schimbe nimic. La ei revoluție înseamnă să adopți calendarul gregorian la vreo 200 de ani după restul lumii.

8. Apreciez că istoria are o structură teleologică: se îndreaptă spre un țel pe care nu l-am fixat noi, voluntarist, ci Dumnezeu, ca suveran transcendent al parcursului umanității.

Despre argumentul teleologic (și celelalte avataruri defuncte ale lui: intelligent design, fine tuning) s-a discutat enorm pe oxigen2. Baconschi doar repetă papagalicește după Toma D’Aquino.

9. Văd anumite direcții culturale ale Occidentului contemporan ca pe niște erori alienante: excesele corectitudinii politice (transformată în poliție morală), consumismul excesiv (care implică idolatria mărfurilor și servitutea), populismul (care denaturează demnitatea persoanei și libertatea națiunilor).

El vede doar efectele dar nu și cauza. Alienarea, potrivit lui Marx, a început odată cu civilizația și cu apariția claselor sociale. Mai mult, apariția conceptului de zeu a generat un nivel și mai profund de alienare. „Poliția morală” pe care zelos o demască este tocmai idealul Cetății lui Dumnezeu în care visează el să trăiască.

10. Resping dogma progresului continuu: omul progresează științific, tehnic, cognitiv, dar nu moral: suma viciilor umane e constantă, mântuirea nu e colectivă, ci individuală. Hristos e modelul nostru: Dumnezeu făcut om adevărat, smerit, curat cu inima, simplu și curajos, gata să se jerfească din iubire, nu să găsească vinovați și să-i execute pe alții în numele unei Dreptăți abstracte.

Îmi este neclar după ce logică omul „progresează cognitiv, dar nu moral”. Pentru că, după logica aia, un neanderthal ar fi trebuit să fie la fel de moral precum sapiens-ul contemporan (no offence pentru neaderthals, am luat la cunoștință că aveau cutia craniană mai mare decat a lui homo sapiens). Dar știm bine că drepturile omului, de exemplu, nu le-am primit nici de la omul peșterilor, nici din ceruri ci le-am făurit cu sudoare și sânge. Și încă sunt „work in progress”. Abia recent le-am extins și asupra negrilor, femeilor, minorităților sexuale. Inutil să amintesc provocarile morale moderne: clonare, eutanasie, fertizare in vitro, mama surogat, etc.
Domnul teolog trăiește într-o realitate alternativă, bazată pe păcatul originar și mântuirea prin har care vine prin biserică. Știti poezia.

11. Sprijin patriotismul constituțional, nu și naționalismul ca mesianizare a unui neam pretins ales.

Asta cu patriotismul constituțional este de o grețoșenie fără limite. Și soldații lui Hitler sau ai lui Stalin erau patrioți constituțional. La fel și legionarismul. Uliul teocrație visează.

12. Cred că – în orice situație istorică – moderația și dialogul sunt mai bune decât radicalismul și monologul cu pretenții infailibile.

Last but not least, cum s-ar zice. Teologul cu pix de politician ne asigură că e deschis „moderației și dialogului”. Poate într-un univers paralel. În bula lui de pe facebook, comentează doar aplaudacii cu har. Ceilalți pot comenta o zi da, una nu. Astăzi nu 🙂

Și acum rămân acestea trei: „datoria civică”, „patriotismul constituțional” și „umanismul creștin”. Dar cea mai mare dintre ele este fățărnicia.

De vorba cu Cristian Pridie

Isus nu va reveni în 2017

Sentința împotriva creștinismului

Ascultare II

Ascultare