Atunci cand mintea ta este propriul tau dusman

29 septembrie 2018 de 5 comentarii

Pentru multi dintre noi imaginea persoanelor religios fundamentaliste, abatute, inacrite, anxioase, rigide, fara viata, … este una obisnuita. Multi se intreaba de ce aceste persoane nu pot vedea ca isi distrug nu doar propria viata si fericire dar si a celor din jur. Nu cred ca ceea ce voi spune mai departe va da un raspuns complet sau exhaustiv (cu siguranta ca expertii in domeniu care vor citi vor putea gasi lipsuri) dar totusi cred ca va arunca cel putin o lumina asupra problemei.

Perfectionismul poate fi de doua feluri:

  • pozitiv: in care persoana este pasionata de ceea ce face dar este flexibila si se poate adapta la schimbari
  • negativ: in care persoana este scrupuloasa, meticuloasa dar nu pentru ca este pasionata de ceea ce face ci pentru ca vrea sa evite greseli; are o mare anxietate si teama de a gresi. Se pare ca la orginea problemei se da un amestec intre factori genetici si ambientali iar persoana in cauza invata foarte devreme in viata ca anxietatea (cronica) pe care o simte se evita prin control, scrupulozitate, etc.

Perfectionismul negativ este legat de OCPD (alterare obsesiva compulsiva a personalitatii) dar poate fi si de OCD (alterare obsesiva compulsiva).

Alterarile sunt dimensionale si problema nu este neaparat daca cineva are alterarea ci in ce grad o are. De pilda, cei cu personalitate obsesiva (OCPD) sunt rigizi, vor sa aiba control asupra lor insisi, a celorlalti, a evenimentelor, le este imposibila delegarea activitatilor, nu sunt niciodata multumiti de ei insisi, de realizarile lor. Odata ce au realizat ceva, nu simt satisfactie ci sunt indreptati spre meta urmatoare. Sunt persoane care supravietuiesc punandu-si obiective, este motorul lor in viata. Si simt o teama teribila de greseli. Nu suporta critica, nu inteleg cum altii pot sa gandeasca diferit de ei (pentru ca ei au dreptate tot timpul), gandesc in alb si negru, etc.

Daca pe deasupra se intersecteaza cu alterarea obsesiva compulsiva (OCD) apar ganduri instrusive care pot lua orice forma (dar ceea ce au in comun este ca provoaca multa anxietate pentru ca sunt nedorite, absurde, cu tema violenta, etc.) si comportamente compulsive (comportamente pentru a ameliora anxietatea provocata de gandurile intrusive). De exemplu, cineva care inainte sa iasa din casa simte nevoie de a controla de multe ori daca a inchis aragazul (gandul intrusiv este ca poate provoca un incendiu si comportamentul compulsiv este uitatul repetitiv la aragaz). Altcineva, poate avea gandul intrusiv ca se va contamina daca nu se spala suficient iar comportamentul compulsiv poate fii spalarea mainilor in mod repetat pana la rani dermatologice grave. Altcineva poate avea gandul intrusiv ca este pedofil si ca atare comportamentul compulsiv poate fii sa evite copii, sa-i fie teama sa aiba copii, etc.

Daca trecem la domeniul religios, consecintele pot fi catastrofale pentru ca acesta este elementul care va afecta cel mai mult viata unei persoane cu aceste probleme. Sa vedem cum.

Daca e vorba doar de obsesii ale personalitatii, acestea sunt persoanele care gandesc in alb si negru, rigide, care se imbraca ca si Ellen White sau care cred ca gradinaritul este cel mai bun sport pentru corp. Care isi pedepsesc corpul si viata pentru ca niciodata nu sunt multumite de ele insele sau de altii. Care vor sa aiba controlul asupra oricarui detaliu al vietii proprii si a celorlalti. Care realmente se simt responsabile pentru mantuirea celorlalti, care se simt foarte rau daca altii nu gandesc ca si ele. Care se simt ofensate pentru ca cineva din biserica poate crede ca creationismul este un mit. Care se raporteaza la un Dumnezeu constant nemultumit de orice ar face. Care nu se simt niciodata multumite de ele insele. Care au o teama teribila ca nu cumva sa greseasca pentru ca Dumnezeu este autoritar si nu iarta greselile. Nu ne putem mira daca aceste persoane sunt abatute, fara viata, inacrite, etc.

Daca e vorba de obsesii compulsive, atunci apar ganduri intrusive de tema sexuala, violenta, etc. care sunt ’’ameliorate’’ prin rugaciuni, penitente, posturi, etc.

Daca ne gandim la idea sfintirii celor 144.000 sau a celor care cred ca nu mai pot pacatui sau nu mai vor sa pacatuiasca, putem observa acelasi fel de gandire. De exemplu, oameni care nu vor sa pacatuiasca nici cu gandul. Sa nu cumva sa uite sa marturiseasca vreun gand, vreun pacat. Sa nu cumva sa le apara vreun gand de pofta, de invidie, etc., si atunci cand acesta apare (ceva normal) se sperie, au anxietate si recurg la tot felul de compulsiuni (rugaciuni, etc.). Sau ne putem gandi la evreii ortodocsi care nu se uita la o femeie daca trece pe langa ei ca nu cumva sa pacatuiasca. Un perfectionism legat de obsesii de a nu pacatui.

Un alt element relationat este indoiala patologica care este tot un fel de gand intrusiv si care poate lua orice forma. In mediul religios, persoane care se intreaba la nesfarsit daca Dumnezeu chiar le iubeste, le accepta, le iarta pacatele, etc., urmate de comportamente compulsive ca de exemplu rugaciuni la nesfarsit, cititul exagerat al bibliei, penitente, post, comportamente fanatice, si altele.

Am vazut mai demult o postare pe FB unde este vorba de o fata penticostala care se intreaba la nesfarsit daca Dumnezeu chiar o iubeste. Asa cum vedem, se intreba daca nu este doar in mintea ei si se pare ca mama ei i-a spus de multe ori ca da, ca Dumnezeu o iubeste. Putem observa un alt element al perfectionismului negativ (fata spune ca a facut pacate de moarte). Sunt curioasa ce fel de pacate ‘’de moarte’’ a facut fata asta.

 

Celor care se simt identificati in ceva, as vrea sa le spun ca tendintele acestea nu au nimic de-a face cu Dumnezeu sau cu Satana, nici de faptul ca nu sunt destul de credinciosi, morali sau buni. Problema este prihologica. Este vorba de niste mecanisme ale mintii care trebuiesc intelese pentru a putea avea o viata normala. De aceea, celor identificati le-as recomanda sa nu mearga la pastor sau la alti credinciosi sa le ceara ajutorul, ci la cineva care ii poate ajuta cu adevarat. Adica la un expert in domeniu (psiholog clinic cu specializare in OCD, OCPD/Perfectionism negativ).

Pana la urma si Isus ii vindeca pe oamenii bolnavi inainte ca acestia sa poata fii receptivi cu adevarat la mesajul Lui.

Filed under Editorial Tagged with , , , , , , , ,

Căsătoria gay este Zeitgeist

24 septembrie 2018 de 144 comentarii

Filed under Video

Haskalah contează

18 septembrie 2018 de 136 comentarii

Filed under Video

Rațiunea nu are limite

14 septembrie 2018 de 54 comentarii

Filed under Video

Un altfel de exod

14 septembrie 2018 de 14 comentarii

Polihronul a propus exodul. Votam cu picioarele pentru ca ridicatul mâinii a fost monopolizata de “rămășita care votează”, partidul, avangarda revoluționara a clasei muncitoare, care conduce proletariatul bisericii spre tara promisa.  La classe operaia va in paradiso.
No, grazie, sono sazio. A venit timpul pentru greva la sweet-shoppurile care confecționează cămăși de noapte albe pentru somnul rațiunii. Sa nu mai transpiram pe mașinile de țesut pentru a creste capitalul negustorilor de haine albe.
Intrebarea este unde plecam.
Exista doua exoduri.
Primul este exodul lui Moise. Despărțirea de familia umana pentru a face parte din familia lui Dumnezeu. Este o ratacire in pustie. La capătul drumului se afla Ierusalimul – tirania religioasa concentrata în jurul templului. Marele secret al templului este acela ca dincolo de perdea nu se afla nimic.
Las filozofilor sa delireze despre diferența intre spațiul sacru și cel profan, teofania originara și alte non-sensuri pentru care Mircea Eliade a cădelnițat ca mare preot. Exodul lui Moise culminează cu o închinare la nimic.
Al doilea exod este definit in Evrei 13: 12, 13.
De aceea și Isus, ca sa sfințească norodul cu însuși sângele Sau, a pătimit dincolo de poarta. Sa ieșim, dar, afara din tabăra la El și sa suferim ocara Lui.
Ecce homo sacer: leprosul, vamesul, curva. Vere homo, vere deus. Inapoi la familia umana, adica la Dumnezeu.

Filed under Editorial

Binemeritatul exod

6 septembrie 2018 de 60 comentarii

Scriu rindurile de mai jos pentru toti cei care, in pofida dezangajarii intelectuale fata de dogmele bisericii lor, isi mentin inca, dintr-un motiv sau altul, cel mai adesea „de dragul parintilor/copiilor”, adeziunea formala fata de adventismul de ziua a saptea.

A venit timpul sa parasiti biserica. Presedintele Conferintei Generale scria anul acesta: „Avem nevoie de sacrificiul de sine si umilinta autentica nascute din legatura cu Hristos, pentru a ne atenua tendinta de a opune propriile opinii si convingeri deciziilor bisericii, votate de catre ramasita lui Dumnezeu pe Pamint.” Nu e nicio noutate ca actuala conducere a bisericii e obsedata de promovarea supunerii prin orice mijloace – de la indoctrinarea islamista din studiile Scolii de Sabat pina la manipularea deciziilor institutionale pentru a suprima orice dezacord politic si doctrinar. Dar distinctia din finalul frazei de mai sus, intre biserica si ramasita votanta, m-a facut sa ciulesc urechile.

Urmatorul paragraf ne lamureste pe deplin: „Se pare ca nesupunerea pe motive de ‘constiinta’ fata de deciziile masei generale a bisericii, cum ar fi Conferinta Generala in sesiune sau Comitetul Executiv al Conferintei Generale functionind ca biserica a ramasitei lui Dumnezeu, are de confruntat un munte de dovezi biblice si din Spiritul Profetiei care arata ca gindirea independenta trebuie supusa hotaririlor comune.” Nu numai ca constiinta e buna doar atunci cind se opune, cu acordul bisericii, vreunei puteri din afara ei, dar e clar ca biserica, in intregimea ei multicolora, nu se mai poate confunda cu „biserica ramasitei”. Doar votantii bine struniti ai Conferintei Generale, ba chiar minoritatea minoritatii Comitetului Executiv, constituie „biserica ramasitei”.

Asadar, in viziunea Bisericii Adventiste, constiinta e musai de pus in ghilimele atunci cind incomodeaza conducatorii ei autoritari. Vi se spune asta pe sleau, ca sa nu mai aveti scuze pentru comoditatea de a nu va imbratisa binemeritatul exod. Daca nu v-au ajuns nesimtirile de pina acum ale „bisericii ramasitei”, poate va ajunge asta.

PS Profu’ de italiana (si, neoficial, japoneza) din liceu remarca acum un sfert de veac, cind a auzit carei denominatiuni apartineam, ca „adventistii urmeaza modelul catolic”. Am fost contrariat atunci, dar stiu astazi, mai bine decit oricind, ca avea dreptate.

Filed under Editorial

Evolutia ochiului la cefalopode si la pastori

3 septembrie 2018 de 56 comentarii

La fel ca Darwin, gasesc ca imi este mai usor sa ma inchin unui Dumnezeu care a creat spectacolul cosmic al evolutiei decat unui monstru care a creat un imens lagar de exterminare in care paraziti metodici tip Mengele paralizeaza creierul victimei pentru ca apoi sa o devoreze in liniste.

Din aceleasi motive, refuz notiunea ca Dumnezeu i-a dat pastorului/preotului misiunea sa paralizeze mintile credinciosilor prin sofisme si amenintari pentru a-l putea suge in liniste. Recunosc in acelasi timp ca, intr-o biserica infestata de paraziti, creierele paralizate sunt greu de trezit. Trebuie sa ai credinta ca sa incerci.

Cartea lui Lucian Cristescu, Evolutionismul la bara (Viata si Sanatate, 2017) este echivalentul modern al peroratiei unui preot Iezuit din secolul XVII care incearca sa dovedeasca ca teoria lui Galileo este nestiitifica pentru ca nu satisface predictiile unui empirism vulgar.  Avem chiar si un Simplicio care semneaza pe coperta sub Padre Luciano. Nu lipseste nici argumentul moral impotriva heliocentrismului, sustinut inca de John Wesley in era lui Newton, aplicat la teoria evolutiei: evolutionismul ar submina ordinea morala bazata pe o teologie naturala naiva.

Nu era nevoie ca Cristescu sa il aduca pe Darwin la bara. Procesul a avut deja loc in 2005, la Dover. Investigatia ordonata de judecator a dovedit ca la baza miscarii creationism/intelligent design nu se afla stiinta ci o agenda ideologica. Deasemenea, proponentii designului inteligent nu au putu oferii un singur exemplu de predictie falsificabila. Creationismul este in cel mai bun caz doar o filozofie, si in cel mai rau, o ideologie extremista.

Insa autorul vrea sa ne faca sa credem ca toate academiile nationale de stiinta din tarile dezvoltate fac ideologie, in timp ce adevarata stiinta se face in tarile islamice si in zona umbrita a fragilelor democratii din estul Europei. Dealtfel, o simpla plimbare prin social media este suficienta sa constati ca argumentele creationiste sunt prezente in aceleasi camere de ecou in care se propaga mesaje tribaliste, teorii conspirative extreme, si sentimente politice autoritariene. Analiza tuturor agentiilor de informatii din tarile democrate arata ca, asa cum suna titlul de trista amintire al unei carti de Petru Groza, lumina vine de la rasarit.

Nu va voi obosii discutand aici argumentele reduntante pe care le putem cunoaste din Turnul e Veghe sau dintr-o vizita la muzeul ridicol Arca lui Noe.  Insa pentru multi dintre cititorii lui argumentele par valide pentru ca nu inteleg cum lucreaza stiinta. Imi amintesc de intrebarea lui Constantin Maximilian, atunci cand Lucian Cristescu m-a autorizat sa-i fac o vizita misionara in timpul cruciadei lui Brad Thorp la Polivalenta. Cum se face ca eu, dupa o viata de cercetare in genetica, impreuna cu toti colegii mei, accept teoria evolutiei, pe care domnul Thorp a rasturnat-o doar asezand pe monitor o reprezentare simplista a ADN-ului? Trebuie sa aduga ca savantul, uitat de romani in era politcienilor, manelistilor si teleevanghelistilor, era membru in comisia pentru bioetica in Consiliul Europei si un sustinator al eticii crestine in revolutia biotehnologica. Nici vorba de conspiratie impotriva moralei crestine.

Ceea ce ofera caracter stiintific unei teorii nu este empirismul plat ci faptul ca teoria face predictii masurabile care pot fi falsificate prin observatie sau experiment. Cristescu remarca in mod corect ca Darwin si-a formulat teoria inainte de aparitia stiintelor moderne ale vietii. Ceea ce omite sa spuna este ca stiintele moderne ale vietii si datarile radiometrice de mai tarziu au confirmat predictiile principale ale lui Darwin: evolutia prin variatii aleatorii si selectie naturala, si istoria vietii in timp adanc. De fapt, mai multe discipline moderne au confirmat independent una de alta predictiile evolutionare de la Darwin incoace.

Voi alege un singur exemplu din cartea lui Lucian Cristescu, pentru ca acum 30 de ani l-am sustinut si eu intr-o predica in biserica pe care o luasem in primire de la el, dar de atunci am evoluat diferit.

Cefalopodele si vertebratele sunt clade diferite insa ambele au ochi tip camera. Concluzia mea, ca si a lui Lucian in carte, a fost ca analogia structurala dovedeste un design comun.

Analiza biomolculara arata ca ochiul tip camera s-a dezvoltat dintr-un stramos comun al vertebratelor si molustelor, care a existat cu 270 milioane ani inainte de evolutia ochiului cefalopodelor si intre 110 si 160 milioane ani inainte de evolutia ochiului vertebratelor. Baza acestei concluzii este faptul ca vertebratele si cefalopodele poseda variante evoluate independent ale genei PAX – 6, mostenite de la stramosul filogenetic, care sta la baza ochiului camera. Timpul este calculat pe baza ceasurilor moleculare si a numarului de substituii diferite in variantele genei la cele doua clade

Designul comun ar trebuii sa aiba la baza un cod genetic comun, asa cum in arhitectura designul comun se vede in primul rand pe plansa.

Dimpotriva, analogia este limitata la ce se vede. Ochiul cefalopedelor nu se dezvolta in embrion ca o prelungire a creierului, ca la vertebrate, si de aceea nu are cornee. Nervi optici sunt dispusi in spatele retinei, in timp ce, la vertebrate, nervii optici sunt la suprafata retinei, ceea ce duce la existenta punctului orb pe care il cunoastem din experienta atunci cand lovim cu racheta in vant pe terenul de tenis.

Toate celelalte argumente din carte sunt de aceiasi natura. In timp ce mentioneaza ca Darwin nu cunostea stiintele moderne ale vietii, autorul ignora raspunsul unor astfel de discipline la vechile obiectii anti-evolutioniste repetate fara imaginatie.

Ca ne place sau nu, religia face parte din viata si viata inseamna evolutie. Evolutia divergenta a ochiului meu fata de cel al lui Lucian in cei 30 de ani care au trecut de atunci are la baza principiul lui Iov ca nu este bine sa minti pentru a-l apara pe Dumnezeu.

Ochiul este lumina trupului.

Filed under Editorial Tagged with , ,

In cautarea eului pierdut – Engleza

2 septembrie 2018 de 7 comentarii

Pentru cei care vor sa ajute proiectul lui Edi fara sa-i coste prea mult, in nici un caz bani, doar putin timp, pot ajuta prin a merge pe Medium site si sa dea articolului care l-am scris cu permisia lui Edi cateva aplauze. The more the better! Medium recompenseaza articole care sunt populare, si prin acest mod am putea sa ajutam acest proiect cu timpul nostru daca bani nu prea sunt!

Vezi la Medium.com

Vezi la Medium.com

Filed under Editorial

Căderea Romei o istorie care se repetă

1 septembrie 2018 de 11 comentarii

Filed under Video