Homo Deus: Peterson este mort

​​Nu puțini ar zice că încep literal cu ‘devil its due’ dar odată trecut de fragmentele împrăștiate pe social media poți aprecia cu ușurință că Harari își merită elogiile.
Homo Deus este o lectură foarte bună. Aprinde neuroni, ridică păr pe spate, stârnește indignare, are ce-i trebuie. Mai mult de atât, sintetizează vocabular pentru dezbaterea publică.
Harari rostește veștile proaste, articulează intuiții pe care le avem fiecare și are un mesaj optimist pentru toți, dar nu și pentru individ.
Cum nu strică doza de umor în introducere, reiterăm dorința autorului în particular pentru frații din state: don’t shoot the messenger. Nu doar atât dar merită să-i fim recunoscători pentru friendly fire.

Între prezentările lui Edi și Homo Deus, am rămas cu context în privința originii dezicerii de individualism, ce stă în spatele respingerii ideii că problema cu care ne confruntăm e marxism cultural, în ce context socialismul democratic reprezintă o soluție, m-a făcut să internalizez o nouă perspectivă cu privire la cum teoriile conspirative chiar adevărate pot fi irelevante, în ce fel putem aluneca într-un nou dark age, mi-a întărit sentimentul că wokeismul e reacția emoțională/religioasă la deducțiile și implicațiile transumanismului și nu în ultimul rând mi-a descris și confirmat suspiciunea că religia împarte momentan masa parastasului alături de iluminism, liberalism, individualism și umanism. Câteva subiecte abordate în cele ce urmează, altele într-o a doua parte.

Mai mult decât ocazional nu mă abțin de la sarcasm cu privire la fundamentalismul religios și wokeism pe motiv că ambele pe cât pot fi de absurde au în aceeași măsură și dreptate. Și nu dintr-o perspectivă postmodernistă ci din perspectiva că ambele filozofii sunt extremele distorsionate ale ideilor fundamentale care ne definesc timpul. Zeigestul ne invită la revizuirea raportului dintre filozofia competiției și filozofia cooperării.

Filozofia competiției reprezintă lumea veche. Confortul din uter al umanității. Uitatul înapoi care te menține stană de piatră. Etapa infantilă a omenirii când era despre supraviețuirea celui mai puternic. E libertatea negativă, lumea opoziției puterii și intereselor, lumea subiectivismului. E ‘ortodoxia trecutului’ la care ne-ar întoarce sau ar cauta să ne mențină voluntar sau involuntar Peterson.

De cealaltă parte se află orizontul nou: filozofia cooperării. Aflată în durerile nașterii și reprezintă progresul neapărat spre care trebuie să ne îndreptăm pentru a ajunge adulți necondiționati de instincte și biologie. E libertatea pozitivă, lumea interesului comun și lumea obiectivismului. Curentul este reprezentat de Harari.

Harari și Peterson sunt reprezentanți involuntari ai acestor filozofii datorită alinierii intelectuale și notorietății publice contemporane.

Peterson este cât se poate de potrivit pentru filozofia umanistă. Încorporează suficient din religie dar în același timp destul de eluziv încât să fie suferitor ca purtător de cuvânt și pentru noii vizați de rezistență față de progres: iluminismul, liberalismul, individualismul și umanismul.

În prima etapă am trecut prin conflictul dintre religie și valorile iluministe. Religia reprezentând ortodoxia lumii în care pământul era scopul și centrul universului iar realitatea ne-a lovit cu dezvăluirea că suntem departe de evadarea stropului de entropie fără direcție în universul rece.
În prezent iluminismul se alătură religiei în a reprezenta ortodoxia trecutului. Lumea în care deși pământul a părăsit centrul universului, totuși păstrează omul ca măsură a tuturor lucrurilor.
Transumanismul prevestește apocalipsa ultimului rudiment al geocentrismului. ‘Geocentrismul moral’ în care omul e apogeul conștiinței, sursa și vast subiect al moralei și eticii.
Dezicerea de valorile iluministe e reflectată printre altele și în tranziția semnificativă a spectrului politic spre stânga. Semeții liberali clasici se regăsesc acum modești conservatori moderni. Valorile iluministe sunt acum relicvă a trecutului, indiciu conservator.

Revenind la titlul expunerii, remarc că mi s-a părut totdeauna exagerată împiedicarea de greșelile lui Peterson. Nu sunt câtuși de puțin deranjat de așa-zisa ‘întoarcere în trecut’ (‘ce nu spune Peterson’). Că nu spune nimic nou.. puțini ajung să spună ceva nou, e util și spusul diferit. Ideea că naște legionari și white supremacists.. :eyes_roll..
Încă nu am dat peste argumentele care să-mi pară substanțiale în practică dar pe parcursul lecturii Homo Deus am realizat construcția la posibil argumentul cel mai solid împotriva lui Peterson: futilitatea.
Futilitatea lui Peterson, futilitatea iluminismului, liberalismului, individualismului, raționalismului, umanismului, geocentrismului moral.
Nu e lipsa valorii, nu e lipsa relevanței, nu e lipsa substanței, e neajunsul, depășirea, copleșirea soluțiilor vechi în lumea care nu e doar nouă, ci nu mai ia răgaz de la nou.

Futilitatea împuternicirii individului
În perspectiva transumanistă omul e atât de depășit de algoritmi, informație și schimbare încât e futil mesajul de împuternicire a individului predicat de Peterson. Un mesaj cât se poate de liberal de altfel.
De exemplu îndemnul lui Peterson de a nutri potențialul de a fi periculos și de a-l păstra nemanifestat. Nu neapărat în direcția violenței ci în sensul mai general, al competenței. Sau să folosesc o analogie inspirată de Edi: nuclearele. Libertatea negativă prin balanța opoziției de putere. De data asta care trebuie s-o manifeste individul.
În perspectiva lui Harari, lucrurile se îndreaptă într-o totală altă direcție. Individul devine curând irelevant. Steril aportului economic și militar pentru că algoritmii și super oamenii vor controla aceste domenii.
Practic în lumea viitorului vei fi atât de depășit ca individ încât să te pretinzi periculos sau impredictibil va fi futil și va atrage atenția cel mult a ridicolului.

Futilitatea suportului emoțional
E futilă căutarea de sens și suport emoțional din moment ce pentru imensitatea de vulg fără sens și utilitate la orizont, va fi nevoie de mult mai mult decât discursuri motivaționale gen Peterson.
Dilema este prezentă și în sarcasmul care-l însoțește pe Harari în aparițiile publice (parafrazez): pentru enormitatea de clasa inutilă care răsare la orizont, momentan nu avem soluție mai bună decât opiu și realitate virtuală.
Dincolo de jumătatea de glumă, Harari susține că soluțiile pentru depresie și probleme psihice care se amplifică la scară largă vor putea fi gestionate doar sub forma manipulărilor chimice și fizice ale creierului. Altfel riscăm lipsă de Petersoni pe cap de inutil.

Futilitatea insistenței liberului arbitru
În timp ce Peterson adaugă 12 reguli la cele zece porunci pentru că nu strică puțin ajutor cu multitudinea de decizii care te așteaptă, Harari indică spre futilitatea exercițiului deoarece nu numai că ‘tu’ nu faci deciziile, dar ‘tu’ nici măcar nu poți fi definit iar în cel mai generos caz ‘tu’ ești cel mult un algoritm depășit.
Pe bună dreptate Harari evidențiază cum sinele în cele din urmă e rezultatul unei sinergii de influențe, mai mult decât orice asemănător unui algoritm care procesează date. Liberul arbitru e iluzia creată de scurtăturile și improvizațiile creierului în scopul conservării de energie. De unde și parte din sursa subiectivismului, speculației, preferințelor și diferențelor de opinie.
Indignarea constă în inevitabila concluzie că tu vei fi suficient cu o singură regulă de aur: algoritmul știe mai bine. Și implicația că va rămâne tot mai puțin loc de subiectivitate. Subiectivitate care e necesară personalității. Fără de care nu poți demonstra că există cineva sub carcasă. Fără de care nu poți justifica indivizi ci doar actori, clone. Fără de care nu poți justifica și deduce drepturi.

Futilitatea să lupți pentru adevăr și să te opui minciunii
Odată că algoritmii vor indica mai bine decât oricine realitatea universului dar te vor cunoaște și pe tine mai bine decât te cunoști tu însuți.
În privința minciunii, dezicerea arată mai degrabă a act de lepădare de sine. În sensul că în sine exiști ca o minciună. Din moment ce propriul creier nu are multe inhibiții în a minți cu improvizații și narative pentru a compensa lipsa de date.
De unde și deducția dataismului că liberalizarea fluxului de date va fi una dintre cele mai importante aspecte ale viitorului. Promisiunea obiectivității în schimbul datelor.

E futil să educi cu privire la masculinitate
Individul pierde relevanța economică. Masculul nu mai este provider. Explorator de teritorii noi este AI. Înmulțirea nu mai e necesară pentru că matriarhatului singularității nu îi mai e utilă diversitatea indivizilor ci conformitatea agenților.

E futil să lupți pentru familia tradițională
Algoritmii oricum fără să realizăm îi vor educa pe părinți cum să educe pe copii.

E futilă dezbaterea despre echitate și egalitate când direcția e inevitabil clasa useless: egalitate în nimicnicie.

E futil să continui pentru că va persista același mesaj optimist pentru noi toți ca singularitate dar nu și pentru noi înșine ca indivizi.

În final mesajul pentru Peterson pare valabil și pentru Edi și noi forumiștii: e futil refugiul în iluminism. Iluminismul împarte masa cu religia la parastasul filozofiei competiției și în cele din urmă, ca un ciclu al istoriei care mimează lecțiunile care o iau de la început, a ajuns și moș Ion sa fie vindicat la biserică: competiția e până la urmă de la diavol iar creierul stătea cu motiv la garderobă.

​Păcatul împotriva duhului sfânt: respingerea noului

Încep cu concluzia:
Păcatul religiei e că permite fundamentalismului literei să prevină apariția noului.
Păcatul secularismului e că permite progresului să fie absolutist în respingerea noului în idei din trecut.
Păcatul transumanismului e paradoxul că noul e posibil în ciuda eliminării impredictibilului.

Laodiceenii sunt căldicei datorită tensiunii de mijloc iar mai important vărsatului din gură e aerul proaspăt ce-l succede.

Intriga:
E noul și setea de cunoaștere așa-zisul ‘mușcat din fructul oprit’ sau e împlinirea poruncii de a ‘crește și umple pământul’? Iar dacă e umplerea pământului, risipește Dumnezeu universul doar pentru a ne limita la pământ?

În cuvinte care se vor multe, tipicul povestirii despre rai din copilărie e că toate-s bune și frumoase până când trebuie schimbat subiectul pentru a evita plictiseala și sesiza staticul și sumbrul din Eden. Începe să fie evidentă absența transformării. De exemplu lipsește detaliul cotorului. Mărul mâncat nu ajunge cotor pentru că nașterea cotorului implică moartea mărului.
Cu cât e internalizată lipsa transformării, cu atât zbenguitul pe pajiștile veșnic verzi sfârșește nemișcat într-o colivie gri bacoviană. Din ce știm despre rai, episodul White Christmas din Black Mirror oferă gustul cel mai apropiat de gândul veșniciei.

Idea articulată fiind că ‘cea mai moarte’ e de fapt absența noului. Prin comparație, moartea biologică asemeni cotorului, rămân doar benigne transformări. ‘Adevărata moarte’ e lipsa noului, iar apogeul suferinței e imaginea conștientului captiv în colivia unde noul nu mai vizitează niciodată.

O altă formulare care atinge aceeași idee o menționează des Elon Musk. În particular în ce privește geriatricul politic (parafrazez): ‘oamenii ajung să nu-și schimbe ideile, motiv pentru care prelungirea nelimitată a vieții s-ar putea să nu fie o idee tocmai bună, iar moartea sa nu fie neapărat un bug ci un feature (nu un defect ci o abilitate)’.
Din nou ‘adevărata moarte’ fiind reprezentată de lipsa noului.

O a treia formulare e întâlnită în perspectiva transumanistă comunicată de Harari în Homo Deus:
‘What is death, if not a situation when information doesn’t flow (ce e moartea decât situația în care informația nu mai circulă)?’
‘Adevărata moarte’ fiind lipsa mișcării informației, lipsa noului.

Incidental, am dat peste un ecou al aceleiași idei în comentariul lui polihronul:
‘Am putea spune că Dumnezeu este aspirația totalitaristă a cunoașterii. Și că ateismul e celebrarea fragmentarului ca spațiu al libertății. De altfel, putem deriva un excelent argument antiteist din simpla observație că o hartă 1:1 a universului ar fi anihilarea universului’.
Dincolo de faptul că e perfect valabilă și înlocuirea lui Dumnezeu cu ‘The Science’ și a ateismului cu speculația filozofică, miezul ideii e în ‘cunoașterea ultimă/absolută’ ca fiind însoțită de ‘moartea ultimă’: absența noului.

Pe firul ideii realizezi că încă există poezie în mitul fructului oprit: că dacă te întinzi destul eventual îți fuge craca de sub picioare. Cât din setea de cunoaștere e în același timp și condamnare? Cât din nevoia omului de determinism, de a fi stăpân peste natură, în control asupra propriului destin, de a atinge ‘cunoașterea ultimă’ se plătește cu diminuarea noului și în cele din urmă cu moarte?

Pentru că în cele din urmă, ce poate fi mai sfâșietor decât imaginea unei conștiințe care nu mai are ce cunoaște?

Ironic, absolutul, Dumnezeu, pare să fie singurul care a gustat agonia absolută. Ca singura conștiință captivă unui infinit în care noul e absent. De unde poate încă o explicație a paradoxului în care inviți să fii ca Dumnezeu și în același suflare previi să fii ca Dumnezeu.
Aceeași agonie probabil a inspirat și tabloul lui Dumnezeu care plictisit de lipsa de nou, creează omul, îl dă pe mâna Satanei și slobozește impredictibilul.

Eliminarea impredictibilului e cealaltă față a monedei absolutismului religios și la schimb e tot libertatea și autonomia individuală.

Ca apostol al poziției că nu există întrebări interzise, întreb dacă și cât din setea de cunoaștere e supusă și ea legii randamentului redus?
Cât din eliminarea impredictibilității face loc tiraniei?
Sau dacă e mai preferabil: câtă centralizare a cunoașterii ajunge să amenințe ‘fragmentarul ca spațiu al libertății’?
Sau pe limba huiduitului (Peterson): câtă ordine în haos e prea multă ordine?

Dacă amenințarea religiei e în absolutismul ideologic, pericolul transumanismului și ‘dataismului’ (Homo Deus) e în inițiativa de eliminare a impredictibilului. Cu precădere cel uman.
Ambele riscă păcatul respingerii noului.

Apariții Editoriale

Pentru a rămâne fidel și recunoscător tuturor participanților acestui site și blog cultural și spiritual, ca și inițiatorului și moderatorului său, Pastorul și Omul de cultură și spiritualitate care este Edmond Constantinescu, mă simt onorat să prezint articolele care au fost făcute publice pentru prima dată aici, în culegere, la apariția lor, cele două lucrări, în ordinea apariției la Editura Letras, în format eBook:

Metamorfoze spirituale și Gândul zilei. 

eBook Gandul zilei – Letras

eBook Gandul zilei – LetrasComanda si citeste eBook-ul Gandul zilei – Sorin Sandulache – Editura Letras, 2022. Promovam autorii romani!

eBook Metamorfoze Spirituale – Letras

eBook Metamorfoze Spirituale – LetrasCiteste eBook Metamorfoze Spirituale – Autor: Sorin Sandulache – Editura Letras, 2021. Promovam autorii romani!

Ele au fost continuate, într-un stil oarecum eseistic, dialoguri, meditații, gânduri, mici recenzii ale unor lucrări și autori valoroși.

Este procesul provocator, regenerator al schimbărilor pe care le-am străbătut în ultimii ani! 

Îi consider ani de efervescență intelectuală și spirituală extrem de edificatori și folositori, binecuvântați.

N-a fost ușor, dar urmează să constatați dacă sunt mai puternic, mai stabil, mai realist, mai autentic. Procesul continuă!

Vă Mulțumesc! 

Sorin Sandulache

Doi virusi

O salata de cuvinte greu de digerat

Martin Luther a scris candva o scrisoare adresată lui Erasmus din Rotterdam în care îl asigura ca a așezat tratatul lui despre liberul arbitru la loc de cinste pe peretele latrinei și va citi cu atenție fiecare pagina înainte de a o folosi. Asta explica de ce răspunsul lui Luther a fost neobișnuit de metodic și calculat pentru temperamentul său. Lectura și răspunsul au fost moderate de ciclul digestiei.

M-am aflat într-o situație identică vizionand emisiunea Punctul Critic – Invazia spiritualistă” – Sinuciderea protestantismului (VII), moderata de Dragoș Turturica, cu Valentin Danaiata și Elvis Dengel ca invitați. Mi-am pus mana la nas și am vizionat toata emisiunea, însă răspunsul este moderat de ciclul digestiei. O asemenea salată de vorbe goale și concepte pseudo filozofice e greu de digerat și pentru a păstra puțină substanță din ceea ce își are locul acolo unde conform Mantuitorului se curata toate bucatele sunt obligat sa consum salată de cuvinte cu lingurița. Mă voi ocupa deocamdată doar de primele 8 minute care reprezinta “partea introductiva” a emisiunii.

Spune Turturica:

Pentru a înțelege ce se intampla cu protestantismul astăzi am discutat despre modul în care Scoala din Frankfurt a produs un declin cultural care a reprezentat fundamentul pentru o atitudine poate mai contagioasa decat virusul din aceste zile și anume o atitudine de victimizare…

Nu știu ce au discutat amicii noștri despre Scoala din Frankfurt dar se vede ce nu au pus mîna pe un singur autor al Școlii din Frankfurt și în cazul improbabil ca au facut-o nu au înțeles ce au citit. Numitorul comun în spectrul larg și de multe ori contradictoriu al acestor autori il reprezinta tocmai analiza critica a unei culturi în declin din cauza ca criteriul pieței se substituie valorilor spirituale.

Theodor Adorno, exponentul cel mai influent al curentului, acuză cultura de masa ca oferă iluzia libertății de alegere în faptul că poți alege între mai multe branduri de consum material, cultural, de știri și comentarii politice, dar, mai ales, pentru ca ai acces liber la aproape toate fanteziile sexuale ca marfa.

Exista aici o zona de intersecție între preocupările SDF și ale teologilor protestanti. De fapt, a existat și încă exista un dialog fructuos între cele doua clase. Motivul pentru care mișcarea evanghelica – penticostala ignora acest dialog este pentru ca este ea insasi o cultura de consum și o economie de himera nu lipsita în secret de hipersexualizarea pe care SDF o găsește inevitabilă în astfel de piețe.

Idea că politicile de identitate/victimizare vin din SDF da pe fata aceeași ignoranță pretentioasa. Dacă cineva chiar vrea să găsească o baza filosofică pentru ele aceasta este mai degrabă ceea ce se numește destul de vag poststructuralism și este opusă marxismului. Însă aici avem cu adevărat ceea ce Turturica numește “o atitudine poate mai contagioasa decat virusul din aceste zile”, teoria conspirației marxismului cultural pe care prietenii nostrii au inghitit-o în ignoranță, cu carlig și undita.

Mai departe:

Aceasta atitudine de victimizare… duce individul la un punct foarte critic de vulnerabilitate, o zona în care este susceptibil la niște primejdii care îi vor afecta modul de gandire și înțelegere a realității.

În principiu sunt de acord, însă trebuie sa recunoastem ca negrii, femeile, și homosexualii măcar au motive sa se considere victime. Întrebarea este cum de nu pricep amicii nostrii ca ei reprezinta tot o atitudine de victimizare însă pe baza imaginare. Ce altceva este teoria conspirației marxismului cultural decât victimizarea imaginara a dreptei creștine? Însă amicii noștri merg mai departe, ei se considera victimele speciale ale fantomei protestantismului sinugigas si a unei conspiratii spiritiste globale.

Aceste pericole, unul dintre ele, poate cel mai important dintre ele este subiectul emisiunii de astăzi: spiritismul.

Are dreptate moderatorul că complexul victimizării “va afecta modul de gandire și înțelegere a realității”. Danaiata și Dengel ne oferă cele mai absurde și fanteziste scenarii ale metamorfozei unei școli de gândire materialiste într-un cult care invoca spiritele.

Prima problema, explica Danaiata, sunt liber cugetatorii. Un liber cugetător este cineva care își formează opiniile numai pe baza de logica, rațiune, și empirism. De aceea liber-cugetatorii nu apelează la explicații supranaturale. Asta duce inevitabil la spiritism, adică la credința în supranatural. Dacă nu pricepeți cum înseamnă ca nu sunt singurul.

Mai departe. SDF a combinat marxismul, o teorie materialista a societății, cu freudismul, o teorie materialista a psihicului uman. Asta duce la dualism, adică la neoplatonism, și de aici la spiritism.

Simțământul comunitar duce la neoplatonism, probabil pentru că Platon a scris Republica. Republica este un manifest elitist, anti-egalitarian. Asta duce la egalitarianism și ca atare protestatarii de astăzi sunt platonistii de maine deci spiritistii de poimaine.

Teologia liberarii s-a împotrivit bananizarii Americii Latine de către corporații străine și regimuri de war-lords deci sunt împotriva legii și ordinii și inspiră pe cei care se dedau la acte de vandalism în protestele recente. Protestatarii vor ca poliția să nu fie deasupra legii, deci sunt împotriva legii. Concluzialui Danaiata este ca protestele vor degenera in ședințe de spiritism.

Elvis Dengel ne explica cum infiltrarea neo-marxismului in US incearca sa elimine religia din spațiul public “cum s-a întâmplat și în Europa”. Entschuldigen Sie dar a făcut-o Constituția acum peste doua secole și Europa s-a luat după America.

Politicile de identitate, continua el, duc la credinta absoluta in stiinta. Sorry, dar parte a politicii de identitate este denunțarea științei ca eurocentrism și imperialism vestic. Elvis, ai auzit vreodată de decolonizarea științei? E din aceeași familie cu creaționismul științific adică susține ca stiinta e relativa.

Spune Dengel mai departe: „aceasta incredere absoluta in stiinta este poartea prin care va intra spiritismul și va cucerii stiinta si religiozitatea moderna”. Presupun ca Dengel știe ca în știința se considera ca orice ipoteza sau teorie este provizorie. Increderea absoluta in stiinta este increderea absoluta in metodologia naturalista. Adică excluderea supranaturalului în explicația lumii. Aceasta este poarta prin care spiritismul, adică credința în supranatural, va intra în stiinta, dupa logica lui Dengel. Caile Diavolului sunt întortocheate.

În concluzie, spune Danaiata, spiritismul are trei ramuri: „stiinta, filosofie, și religie. În toate trei aspectele este captivant pentru clasa de oameni despre care vorbim”, adică pentru liber-cugetatori, marxiștii culturali, protestatari, evolutionisti, egalitarieni, comunitari, umanisti, oameni de stiinta, sinugicasi protestanți, atei, și, last but not least, membrii bisericii care resping autoritatea pastorului asupra minții.

Va las deocamdată sa digerati introducerea.

Va urma.

Este Biblia vie sau moartă?

Demistificarea cartii lui Daniel

Adevărat a înviat?

Cine ne va salva în 2018

O intrebare gresita, doua raspunsuri false