Clasa de sexscatologie biblică

Iacob Coman

Pastorul Iacob Coman aduce două argumente biblice în favoarea sexului oral. Primul este acela că Dumnezeu ne-a revelat că aprobă fellatio în Cântarea Cântărilor:

Ca un măr între copacii pădurii, aşa este prea iubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.

Al doilea argument este că Dumnezeu, acum 6000 de ani, a modelat cu propriile degete unul și același epithelium pentru ambele cavități ale Evei. Spre deosebire de evoluție, creația în șase zile nu este limitată de principiul parcimoniei. Dumnezeu ar fi putut face două epithelia pentru două intenții diferite. Țesutul identic arată că cele două cavități au un scop comun. Întrucât Eva mânca doar cu gura, înțelegem că intenția divină a fost sărutul franțuzesc biblic.

Având în vedere episodul clasic cu pedeapsa lui Onan, este greu de imaginat că Yahweh ar fi aprobat risipa de gameți sugerată în Cântara Cântărilor. Nu degeaba spunea Augustin că homosexualitatea și masturbația sunt păcate mai grave decâ violul, pentru că violatorul nu risipește sămânța. Din același motiv, incestul serial al lui Tamar este aprobat de autorul Genezei, pentru că Tamar ”a ridicat” sămânța lui David, în timp ce Onan a risipit-o. Cum a ajuns un poem ca Cântarea Cântărilor în canonul iudeo-creștin?

Așerah

Așerah, soția surghiunită a lui Yahweh, prototipul Sunamitei din Cântarea Cântărilor

Explicația probabilă este aceea că un rabin luminat a hotărât să salveze unul din cele mai frumoase poeme din istoria literaturii universale de revoluția patriarhală din perioada celui de-al doilea templu: imnul canaanit al zeiței Așerah.

Așerah a fost soția lui Yahweh și mama lui Israel, fiind adorată ”sub orice copac verde” în toată perioada primului templu. Femeile căutau protecția ei împotriva bolilor sau la naștere, dar și ca reprezentantă a drepturilor femeii în litigii. Cultul zeiței era însoțit de dansuri senzuale și imnuri de dragoste erotică pentru Yahweh, desfășurate în cadrul bucolic pe care îl cunoaștem din Cântare.

Surghiunirea lui Așerah și aderarea la monoteismul patriarhal în fața pericolului militar asiro-babilonian a fost similară cu trecerea de la cultul lui Dionisos la cel al lui Apollo, în Grecia amenințată de invazia Ahemenidă, analizată de Nietzsche în Nașterea Tragediei. Cele două curente paralele au dus la religia filozofilor în Grecia și la religia cărții în Iudea. În secolul I cele două au fuzionat mai întâi în Iudaismul Elenist, apoi în Creștinismul Elenist. Fundamentaliștii de ambele părți ale sintezei iudeo-eleniste ignoră contribuția grecilor.

Agnes Blannbekin

Agnes Blannbekin (1244 – 1315). Așerah trăiește.

Înapoi la Cântarea lui Solomon. Așerah a fost înlocuită cu Sunamita, Yahweh a fost înlocuit cu Solomon, și Solomon fiind Solomon, motivele ne-ortodoxe se explicau de la sine, la fel ca în Eclesiastul. Nu că dubiile au dispărut vreodată în Iudaism.

Mai naivi, creștinii au acceptat imnul ca pe o alegorie a iubirii între Isus și Biserică. Insă se pare că virusul canaanit nu moare ușor. Mistici medievali de ambele sexe au avut fellatio cu Mirele din Cântarea Cântărilor în viziune. Călugărița vieneză Agnes Blannbekin (1244-1315) a declarat că ”fructul” avea gustul pâinii de la împărtășanie.

Ca un bun creaționist, pastorul Coman ignoră succesiunea straturilor geologice în textul biblic. Abordarea pe orizontală îl împiedică să vadă în erotismul viguros al Cântării momentul istoric păgân negat de revoluția iudeo-creștină. Iudeo-creștinismul s-a auto-definit în opoziție cu natura ”căzută” și religiile naturii. Negarea negației va veni prin Renaștere și Revoluția Științifică, care vor redefini locul omului în natură – și, implicit, locul sexualității în natura umană, – în contextul cultural al iudeo-creștinismului. Însă aici este moștenirea grecilor pe care fundamentalismul biblic nu o recunoaște. Dar fundamentalismul pare să nu fie imun la virusul Așerah dormant în versurile imnului canaanit.

Să trecem acum la celălalt argument: ”același epithelium”. ”În biologie” – spune Dobzhansky – ”nimic nu are sens decât în lumina evoluției”. Pentru un fundamentalist, anatomie comună înseamnă scop comun. Pentru biolog, înseamnă strămoș comun.

Lumea vie este spectacolul unei varietăți de anatomii reproductive, de la organisme simple care manâncă, excretă și secretă gameții prin unul și același orificiu, la reptile și păsări care folosesc cloaca ca organ comun pentru excreție  și reproducere, la mamifere care folosesc canalul urinar pentru transportul gameților, până la femela primată, care posedă un canal diferit pentru reproducere. Drumul de la o formă la alta se face cu pași mărunți, adică cu un număr limitat de substituții moleculare. De aceea mintea educată în contemplarea tabloului larg al vieții nu va fi surprinsă de faptul că aceiași pași de la simplu la complex se pot vedea în succesiunea fosilelor pe verticală în coloana geologică. Evoluția începe cu sexul oral (și excreție orala) și progresează spre reducerea gradată a promiscuității sex- scatologice. Epitheliul comun nu a fost creat după același design la ambele capete, ci a coborât, evoluînd împreună cu glandele sexuale și canalele de excreție/reproducere tot mai specializate.

Este un truism a spune că creierul este organul sexual cel mai important. Întrebarea este, cu ce parte creierului facem sex. Adorabilul dumneavoastră câine, care se oprește și ridică piciorul la fiecar copac, este stimulat sexual de mirosul urinei de femelă și are obiceiul prost de a mirosi și linge ”epithelia” la alți câini. Chiar și atunci când dă din coadă în semn de afecțiune, câinele dumneavoastră împrăștie feromonii excretați prin sfincter, și crede că vă face o favoare. Cimpanzeul supraveghează atent fesele femelelor din hoardă ca să observe semnele perioadei fertile. Vărul lui care se consideră sapiens  a rămas fixat pe același obicei fără să știe de ce.

Cu ce creier facem sex? Aceasta este întrebarea interzisă in clasa lui Dr. Coman unde sola scriptura înseamnă somnul rațiunii. Monștrii se ridică din timpul adânc. ”Ontogeneza repetă filogeneza” susținea Heckel. A uitat să spună că involuția personală repetă filogeneza în sens invers: de la om la cimpanzeu și apoi la câine. Nu e de mirare că acești oameni nu cred în progres.

Dacă vreți să știți cu ce creier face dragoste omul ca om, priviți la dansurile populare, ascultați Patetica, citiți Luceafărul, vizionați Moscova nu crede în lacrimi  (un clasic mai bun decât toate melodramele Hollywood laolaltă), dar, mai ales, amintiți-vă escatologia din finalul poemului Faust de Goethe: ”Etern femininul ne-nalță-n tării” (Tr. Lucian Blaga). Aspectul umanist constă în transfigurarea estetică și sublimarea emoțională a instinctului animal. Aspectul escatologic constă în aspirația spre idealitate, în permanentul efort al omului de a depași condiția lui animală.

Tocmai acesta aspect escatologic este refuzat de fundamentaliști în numele unei escatologii cu foc și pucioasă care denunță orice creație a spiritului uman ca deșertăciune și idolatrie, ca un act de sfidare la adresa lui Yahweh, iar acesta răspunde cu ciumă, lăcuste, sabie, foc, etc. În mod ironic, această atitudine anti-umanistă duce la împlinirea profeției lui Pascal că omul devine mai animal de câte ori încearcă să fie mai sfânt. Cântarea Cântărilor, cel mai frumos poem erotic scris vreodată, este citită ca un text pornografic, în absența interfaței de simboluri pe care cultura o așează între sexul brut și sublimarea estetică. Avea dreptate Zizek: împăratul e îmbrăcat dar proștii nu-i văd hainele. Aici fundamentalistul religios ajunge acolo unde se află deja manelistul și rapperul. Războiul religios împotriva științei și umanismului ajunge la hedonismul de WC-eu.

Obscurantism la Semnele Timpului

Isus nu a fost Lebensborn

Lebensborn (Izvorul Vieții) a fost o asociație înființată de SS al cărei scop era purificarea și perfecționarea rasei ariene prin relații extramaritale ale unor persoane clasificate ca ”sănătoase și pure rasial”. Lebensborn încuraja nașteri anonime de către femei nemăritate, și mijlocea adoptarea lor de către familii sănătoase și pure după aceleași criterii. (Wikipedia).

Deja vue. Mitul Ubermench-ului născut din păcatul imaculat al femeii care se dăruiește dezinteresat pentru puritatea și perfecțiunea rasei ariene are rădăcini la fel de adânci ca serbarea Crăciunului. Maria este o fecioară logodită (deci măritată de drept) care se dăruiește lui Dumnezeu pentru a naște omul perfect și salvatorul divin din puritatea rasială a familiei lui David și concepția imaculată cu Dumnezeu, iar soțul ei îl va adopta.

Omul modern privește ideea cu scepticism, nu pentru că nașterea unui copil fără tată i se pare imposibilă, ci tocmai pentru că este realizabilă. Admițând, în aceiași parametri, că partea masculină a concepției trebuie să fie un gamet cu cromozon Y fără strămoș comun, avem tehnologia să îl edităm în laborator. Într-un viitor previzibil, vom cunoaște care sunt genele pe care trebuie sau nu trebuie să le posede, și, voila, ecce homo.

Scepticismul modern provine din faptul că ideea a fost deja încercată prin selecție sexuală și, dacă ar fi să credem unele legende urbane despre Dr. Mengele, chiar prin inginerie genetică. Din fericire ne-am maturizat înainte de a avea acces la tehnologii noi. Nu mai așteptăm mântuirea de la Übermensch. Dimpotrivă, ne temem.

Este însă nașterea din fecioară necesară pentru Întruparea Divinității? Marcu, cel mai vechi evanghelist, nu știe nimic despre ea. Ioan, ultimul evanghelist, și primul care se ocupă de teologia Întrupării, o ignoră.

Pavel, autorul celor mai timpurii scrieri ale NT și părintele teologiei Întrupării, nu spune nimic despre nașterea din fecioară. Argumentele lui în favoarea divinității lui Isus sunt învierera și, paradoxal, felul în care a murit.

Matei și Luca introduc episodul nașterii din fecioară într-un context plin de contradicții. Amândoi încearcă să demonstreze, în două rapoarte care se exclud mutual, că Iosif a fost un iudeu pur sânge și membru al dinastiei lui David, iar Isus a fost fiul lui. Pentru ca apoi să susțină că Isus nu a fost de fapt fiul lui Iosif, ci fiul biologic al lui Dumnezeu. Contradicția este ușor de rezolvat dacă luăm în considerare că Matei și Luca scriau în contextul în care ideea că Isus se născuse dintr-un viol al Mariei de către un legionar numit Pantera devenise principalul argument împotriva mesianității lui. Atât genealogia lui Isus din David prin Iosif cât și nașterera miraculoasă din fecioară au scopul comun de a răspunde acuzației că Isus era fiul natural al lui Pantera.

Dacă Isus era fiul nelegitim al unui Roman, Maria trebuia omorâtă cu pietre, chiar dacă fusese victima unui viol. Nu numai că Isus nu avea dreptul să se proclame Mesia, dar nu avea nici măcar dreptul la existență. Numai prezența romanilor îi împiedica pe zeloții iudei să pună mâna pe pietre.

Vă invit pentru o clipă să vă imaginați că Isus a fost cu adevărat fiul lui Pantera. Anticipez pulsul ridicat și reacția indignată: ”cum poți să sugerezi o asemenea blasfemie”. Tocmai ați dovedit că aveți mentalitatea celor care au strigat ”răstignește-l” în piața din Ierusalim.

Imaginați-vă ca Isus s-a născut într-un WC public unde doi refugiați numiți Iosif și Maria au plătit câțiva cenți femeii de servici ca să-i lase să petreacă noaptea înlăuntru. ”Cum îți permiți? Fiul lui Dumnezeu s-a născut în lumina cerească a ieslei”. De ce ne temem să spunem grajd? De ce avem nevoie de imaginea kitch a ieslei cu beculețe de la supermarket sau din holul bisericii, într-o lume în care oameni disperați dorm în WC-uri. De ce avem nevoie de imaginea arhetipală a fecioarei într-o lume în care o femeie dă naștere într-un lagăr african copilului rezultat dintr-un viol soldățesc de gang? De ce cîntați Stille Nacht cand e teroare noaptea?

Nu vreau să susțin că Isus este fiul lui Pantera, dar dacă nu înțelegem că Omul-Dumnezeu se poate naște din tragedia banală a unei țărănci violate de o armată de ocupație, se poate naște în WC-ul unui aeroport internațional sau intr-un lagăr african, înseamnă că nu există speranță pentru om.

Și-astăzi dup-aceleași legi,
Te-ntrupezi fără s-alegi

Fraza de mai sus a fost ștearsă dintr-o carte de imnuri ciopârțită pentru ca biserica să poată pune copy-right pe ce nu-i aparține. Motivul invocat a fost acela că imnurile trebuie aduse în prezent. Mesajul pentru timpul prezent se află în cele două versuri șterse. Suspectez însă că aici este vorba despre un reflex freudian. Ciopârțitorii cred în Lebensborn. Nu cred că legea Întrupării este ”fară s-alegi”. Ei cred că salvarea vine doar de sus în jos. Cu alte cuvinte, ei nu cred că noi ne putem salva fără ei.

Imaginea unui cuplu flămând, disperat, și obosit, care se adăposteste într-un grajd să nască, într-o lume în care reproducerea este un blestem fiziologc ca la muște sau buruieni, nu pare imaginea potrivită pentru o felicitare de Crăciun. Așa cum imaginea unei femei desperate cu un copil slab a cărui supraviețuire este improbabilă, nu se potrivește cu muzica și decorul de la supermarket și de la biserică. Dar scopul unei asemenea imagini nu este să provoace milă ci să provoace speranță. Acum două milenii, copilul a supraviețuit, impotriva oricărei șanse. Mai mult, a învins. Omul va supraviețui și, mai mult, va învinge.

dsc_8409

Crăciun fericit.

Sex, tabu, confuzie, și iubire

Împotriva iubirii creștine

Poate fi asanată mlaștina bisericii?

Biserica în mlaștină

Are dreptate Zizek: în situațiile rare cand electoratul iese din apatie și iși exprimă voința politică, media corporată vorbeste despre “criza democratiei” si ne aminteste versiunea Hollywood/History Channel a alegerii lui Hitler (N.B: Hitler nu a venit la putere prin vot). Furia, disperarea, conspiraționismul absurd, partinitatea deschisa a mediei, isteria „fake news”, își au originea in faptul că americanii au dezbrăcat culorile politice și s-au unit pentru asanarea „mlaștinii” din Washington.

Ce este „mlaștina”?

Cuvantul mlaștină este o metaforă politică pentru statul adânc. Statul adânc nu este elita politica sau vreo conspirație ocultă în stil Illuminati. Este vorba despre o rețea non-guvernamentala de corporații, fundații non-profit, familii, brokeri de putere, lobbiști, organizații religioase, care acționează ca contractori și middle-men în orice program social și investiție în complexul social-militar-industrial-informatii. Efectul este creșterea exponențială a costului oricărui program sau investiții pe care îl suportă clasa de mijloc. Vezi programul pentru asigurare medicală universală la Obama sau cele 4 miliarde pentru jetul prezidențial al Jokerului, care i-a invitat insă politicos să fac(ă ce trebuie)yourself.

Statul adânc nu are culoare ideologică. Este la fel de confortabil într-o teocrație evanghelică sau musulmană și într-un paradis gender-fluid. Are totuși o opțiune ne-negociabilă: status-quo sub linia de plutire.

Să lasăm politica în pace, că acele ființe maiestoase care traiesc fără pacat și oxigen pe Saturn au deschis Shabbatul. Să ne întorcem la probleme mai duhovnicești: poate fi asanată mlaștina în care este împotmolită biserica?

Mă refer la acea rețea de familii (în primul rând familii), „activități” si structuri, inclusiv cele ”independente”, care întrețin showul misiunii de spectacol pentru un ban câștigat la umbră.

Hai să ne întoarcem la un exemplu din statul adânc: afacerea cu furtul secretelor campaniei electorale a democraților. Când șeful a primit un phishing email ”de la Google” anunțându-l că i-a fost spart contul, și că trebuie sa dea click pe un buton pentru a reseta parola, acesta l-a trimes mai departe la expertul în securitate de internet, cu întrebarea dacă emailul este legitim. Răspunsul expertului: ”is a legitimate email, change the password”. Restul e istorie. Timp de câteva săptamâni, diverși mileniali  s-au distrat toată noptea în mansarda parinților, punând să danseze pe Internet scheleții din debaraua șefului.

Cum a fost posibil? Explicația expertului: a fost un typo. A vrut să scrie ”is a illegitimate email” dar l-a mâncat pe „i”. Omul pare să nu știe că ortografia corectă este ”an illegitimate”. Lăsând la o parte ortografia, e clar ca se pricepe la securitate de internet la fel de bine ca bunica care ascultă predici pe Intercer. Cum de a fost angajat?

Nu e greu de înțeles. Cineva ”din familie”, poate un donator generos, i-a spus șefului „am și eu un baiat care se pricepe sa umble pe computer”. Păcat de el. A ratat șansa să lucreze pentru președintă.

De la statul adânc la biserica adâncă.

Cand cineva ține un seminar pentru creșterea bisericii, când se schimbă un cuvânt sau armonia la o cântare veche, când se tehno-redactează noua carte, când se publica pagini de hârtie scumpă pe care nimeni nu le citește, când se publica tone de Marea Luptă, când se fac evanghelizări de spectacol, când sunt angajați copii „din familie” ca IT sau secretare, când se fac diferite proiecte media sau de mega-construcții, cand sunt platite bilete de avion și camere de hotel, când se merge la pescuit de balene înecate sau de indieni în Peru, când se deschid „câmpuri noi” în țari comuniste sau ex-comuniste, cineva face bani și altcineva plătește. Și de cele mai multe ori, cel care face bani este un amator mediocru al cărui singur merit este lanțul de cromozoni sau interese care îl leaga de Familie.

Pe când o criză a democrației în biserică?

Shakespeare, adesea te gandesc cu jale…

Othello

Eminescu are acum un motiv in plus sa se gandesca cu jale la Shakespeare. Autorul central al canonului occidental i s-a alaturat saptamana aceasta in groapa comuna a oamenilor albi morti.

Un grup de studenti al prestigioasei University of Pennsylvania au scos (fara permisie) portretul lui William Shakespeare de la intrarea Departamentului de Limba si Literatura Engleza, Muzica si Cinema si l-au inlocuit cu cel al poetei intersectioniste (afro-americana-lesbiana- feminista) Audre Lorde.

Cotidianul The Daily Pensilvenia ne informeaza ca departamentul de engleza a votat sa inlocuiasca portretul lui Shakespeare acum patru ani “pentru a-si afirma angajamentul fata de o misiune mai inclusiva” dar nu a implementat-o. Studentii au luat problema in mainile lor ca reactie la alegerea lui Trump.

Studentii departamentului de limba engleza au declarat “nu ne trebuie Shakespeare”, este “prea iconic”, programa de limba si literatura engleza se ocupa prea mult de “idealuri europene si apusene” , inlocuirea portretului este un act de “culture jamming” (subversiune culturala), si ca ce au facut este “cool” (misto).

Jed Esty, seful departamentului, sustine ca este vorba despre un exercitiu de gandire critica cu cu privire la schimbarea conceptulu de autor literar, istoria limbii, si viata politica a simbolurilor.

Revoluia culturala de la Ivy League ne ajuta sa intelegem afirmatia controversata a lui Horia Patapievici:

Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.

Am inteles ca trebuie sa ne debarasam de Eminescu pentru ca Eminescu este prea roman pentru Uniunea Europeana. Acum intelegem ca adevaratul motiv este acela ca Eminescu este prea european. Problema cu Uniunea Europeana nu este antinationalismul ci anti-eurocentrismul. La fel ca Shakespeare, Eminescu reprezinta acela “idealuri europene si apusene”, impotriva careia se ridica atat Uniunea Europeana si neo-liberalismul/conservatorismul american, si care constau in proeictul Apusului de a crea o cultura universala bazata pe credinta in universalitatea ratiunii.

Intorcandu-ne la revolutia culturala din America, la baza ei se afla cliseul “dead white males”, formulat de Jay Stevenson intr-o carte sub titlul sugestiv: The Complete Idiot’s Guide to English Literature.

In the postmodern period … traditional literature has been found to have been written by „dead white males” to serve the ideological aims of a conservative and repressive Anglo hegemony … In an array of reactions against the race, gender, and class biases found to be woven into the tradition of Anglo lit, multicultural writers and political literary theorists have sought to expose, resist, and redress injustices and prejudices.

La care John Searle, un clasicist, raspunde:

There is a certain irony in this [i.e., politicized objections to the canon] in that earlier student generations, my own for example, found the critical tradition that runs from Socrates through the Federalist Papers, through the writings of Mill and Marx, down to the twentieth century, to be liberating from the stuffy conventions of traditional American politics and pieties. Precisely by inculcating a critical attitude, the „canon” served to demythologize the conventional pieties of the American bourgeoisie and provided the student with a perspective from which to critically analyze American culture and institutions. Ironically, the same tradition is now regarded as oppressive. The texts once served an unmasking function; now we are told that it is the texts which must be unmasked.

Punctul pe I. Si daca asa stau lucrurile, nu cumva revolutia culturala din America, ca si “imbogatirea” culturala a Europei, este de fapt o revolutie culturala maoista care deschide calea catre un nou totalitarianism? Este de fapt sinucidera acelui spirit inchizitiv care de la Socrate la Marx si Nietzsche nea-a invatat sa smulgem masca oricarei religii si ideologii de pe chipul hidos al puterii.

Dar, dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.