Anno Domini 19 – Via Negativa

Anunțuri

Geneza 21 – Naratiunea Fundamentala

Geneza 20 – Babel

Problemele Tehnice Rezolvate

Am cumparat piese si am reparat computerul, multumim tuturor celor care ne-au ajutat.

Revolutia Araba ca Tragedie si Farsa

Hegel comenteaza undeva că toate faptele mari si protagonistii lor in istoria lumii apar, ca să spunem aşa, de două ori. El a uitat să adauge: prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă. Karl Marx, 1852.

Revolutia araba este o farsa. Tragedia a avut loc acum o jumatate de secol.

Aduc in favoarea acestei afirmatii argumentul celor care ma vor contrazice: “revolutiile arabe sunt revolte spontane ale maselor impotriva exploatarii si tiraniei.” Tocmai asta este problema.

Poporul nu face revolutie. Dati-mi pace cu mitul poporului care lupta pentru libertate. Poporul sparge vitrine, linseaza, si cere un tap ispasitor. “Prosti da’ multi.” Revolutia o face clasa de mijloc care foloseste furia populara pentru a inlatura clasa conducatoare si a-i lua puterea in numele poporului. Scopul activistului revolutionar nu este satisfacerea cerintelor strazii ci folosirea lor. Cititi “Ce-i de Facut” de V.I. Lenin, care stia ceva despre revolutii. Thomas Paine, Marat, Danton, Robespierre, Lenin, Trosky, Stalin, Mao, au fost intelectuali dezradacinati, uneori de mana a treia, ale caror aspiratii nu aveau nimic in comun cu poporul dar stiau sa coboare ideologia in strada.

Obiectivul adevarat al revolutiei nu este dorit de popor. Poporul se teme de ceva nou. Poporul vrea restaurarea privilegiilor pierdute. Revolutionarul vrea transformarea radicala a societatii. Domnia terorii, care insoteste orice revolutie, nu este indreptata impotriva clasei conducatoare asa cum se pretinde, ci impotriva poporului. Adevaratul agent al revolutiei nu este omul de rand ci comisarul. Comisarul stie ca inamicul lui este traditia si ca singura putere capabila sa infrunte traditia este domnia terorii.

Revolutiile duc la castigarea unor libertati si pierderea altora. Balanta difera de la o revolutie la alta. Dar orice revolutie duce la disciplina sociala si progres. Pretul este de obicei platit in ceea ce Stalin numea “statistica”. Cu cat traditiile sunt mai adanci in popor, cu atat statisticile sunt mai mari. O adevarat revolutie intre arabi ar duce la cifre astronomice.

Din acest punct de vedere, adevaratii revolutionari arabi au fost Gamal Abdel Nasser si Anwar Sadat. Esecul lor se explica prin faptul ca nu au avut curajul sa fac ceea ce au facut Lenin si Ataturk. Lenin a intrat cu baionetele in biserici. Ataturk a interzis hijabul si turbanul in spatiul public. Suna dur, dar istoria are legile ei si nu este sensibila la corectitudine politica. Nivelul scazut de educatie al arabilor face imposibila infectarea strazii cu idei sociale radicale. Islamul a ramas ideologia legitima si Islamul este antiprogresist prin natura lui.

Un alt motiv care a dus la esecul revolutiilor arabe din a doua jumatate a secolului trecut este acela ca in contextul razboiului rece, orice reforma progresista era suspecta de marxism si aliniere cu URSS. US a cautat mai intai sa foloseasca nationalismul arab impotriva marxismului si apoi Islamul radical impotriva nationalismului secular, ca dupa aceea sa vaneze monstrul pe care l-a creat la fel ca celebrul doctor Frenkenstein.

In 1953 Mohammed Mossadegh primul ministru al Iranului a fost rasturnat printr-o operatie coordonata de CIA din teama ca ar putea aluneca prea mult spre stanga. Gloate inarmate cu bate si cutite, platite din cufar diplomatic, controlau strazile intimidand opozitia. Doua decenii mai tarziu gloata s-a intors impotriva dusmanilor lui Khomeini. Partidul nationalist Baat a fost sustinut in Siria impotriva rivalilor marxisti. In 1963 Sadam si partidul Baat au fost sprijinite sa ia puterea inpotriva influentelor internationaliste.

Sadam a fost dusmanul neimpacat islamismului si al teroristilor fundamentalisti. Totusi a trebuit sa suporte mania unui electorat indobitocit de religie si talk-radio pentru ceea ce facusera islamistii. Rezultatul a fost re-islamizarea Irakului. Islamul „moderat” ramane optiunea vestului pentru tarile arabe, indiferent de aspiratiile claselor educate.

Faimosii “freedom fighters” care au redat afganilor libertatea de a interzice educatia femeilor si a le impune burka lupta acum impotriva lui Gaddafi ajutati de aceiasi putere care i-a ajutat acum un sfet de secol impotriva rusilor. O jurnalista este violata in plina zi in Cairo. O alta este torturata si molestata in Lybia. Imami radicali arunca flacari in Moschei si statii TV. Poporul cere libertatea de a ucide cu pietre femeile adultere. Un infidel este ucis cu pietre de revolutionari. In acelasi timp, analisti politici discuta despre rolul Islamului in noile democratii arabe.

Aplaudam atunci cand vedem la CNN palate de tirani aruncate in aer si armate spulberate. Acceptam cu seninatate filosofica inevitabilitatea victimelor inocente. Dar este tabu sa te legi de lanturile care leaga 700 milioane de femei. Aruncam bombe pentru dreptul de autodeterminare cultural-religioasa al gloatelor ramase in secolul VIII. Nu ne sinchisim de drepturile individuale ale victimelor unei religii anacronice.

Stiu ce veti spune. Acestea sunt episoade triste dar neesentiale. Cand vor fi liberi de tirani domestici si exploatare imperialista, oamenii se vor civiliza si asemenea lucruri vor inceta de la sine. Quranul va devenii un fel de Magna Charta a lumii arabe aparand drepturile femeii si libertatile civile. Democratia va inflori in teocratie. Imamul si activistul liberal vor paste iarba impreuna ca lupul si mielul in Paradis. Singurul obstacol in calea acestei stari edenice sunt cativa tirani si, fireste, imperialismul.

Ma indoiesc.

Cand ultimul imam va fi spanzurat cu hijabul ultimei musulmane emancipate, voi crede si eu in revolutia araba. Pana atunci, eu zic sa ne pregatim pentru ce-i mai rau. Si ce poate fi mai rau decat o imensa criza a ptrolului, insotita de un val de imigratie islamica, terorism si razboi?

Fireste ca poate fi ceva mai rau: islamofobia.

Patratul lui Ionica sau Sucker Punch

In ultima saptamana am avut mai mult timp decat mi-asi fi dorit. Ca atare mi-am acordat doua mici indulgente: lectura dezbaterii despre Geneza initiata de Aurel Ionica la rubrica de comentarii a ultimei emisiuni de la O&P, si vizionarea filmului Sucker Punch. Printr-o ciudata coincidenta am regasit aceiasi idee in ambele.

Sa incepem cu filmul pentru ca este mai usor. La prima vedere este un Alice in Tara Minunilor cyberpunk. Pelicula abunda de clisee cu femei imbracate sumar si experte in arte martiale, echipate cu toate armele kitch produse in industria de razboi a benzilor desenate. In esenta, este o intrebare despre natura realitatii.

Filmul incepe cu “Baby Doll”, o tanara de 20 de ani, rugandu-se in fata statuii unui inger pentru mama ei bolnava. Pe fond se aude meditatia lui Baby despre ingerii care intersecteaza realitatea experientei noastre penru a ne proteja. Ingerii, ni se spune, apar in forme diferite.

Nu stim in ce forma se afla ingerul cand a murit mama, dar ne dam seama imediat cine este demonul. Tatal vitreg a pus ochii pe avere, care prin testament apartine celor doua fete. Suntem in 1955 si solutia optima este ospiciul. Baby si-a impuscat sora intr-un accident, in timp ce cauta sa o salveze din ghiarele tatalui vitreg care o molesta. Demonul intrupat o interneaza si aranjeaza sa fie lobotomizata. Gardianul (alt demon) este mituit sa falsifice in acest scop semnatura lui Dr. Gorsky, terapista lui Baby. Operatia este programata sa aiba loc peste cinci zile.

Dr. Gorsky, o psihiatra cu accent slav, practica o terapie originala. Constienta ca pacientele ei psihotice nu pot sa integreze eul cu realitatea, ea le incurajeaza sa salveze unitatea eului intr-un univers solipsist, in care drama existentei scapate de sub control este re-jucata si rezolvata in lumea fanteziei. Gorsky considera ca astfel ofera pacientelor un mijloc de a supravietuii launtric.

Baby se refugiaza in propria fantezie. Tatal ei vitreg devine un preot catolic molestator, responsabil de orfelinat, care a vandu-to unui bordel controlat de mafie. Pacientele sunt sclave sexuale. Gorsky este profesoara de dans si confesoarea secreta a sclavelor pe care le ajuta “sa supravietuiasca.” Gardianul este propietarul bordelului. Baby comploteaza in secret evadarea intregului grup. Gorsky o informeaza pe Baby ca peste cinci zile va fi oferita unui mafiot grotesc care va platii din greu sa o dezvirgineze.

Realitatea (imaginara) este iarasi prea mult pentru Baby care plonjeaza intr-un al doilea nivel de fantezie (fantezie in fantezie) in care ea si colegele ei sunt un comando in stilul benzilor desenate. O aluzie fina este confruntatrea cu unitati germane suprarealiste din primul razboi mondial. Accentul slav al lui Gorsky si germana dura a inamicului sunt simbolice. Dusmanul lui Baby in viata reala este stiinta medicala (cu nume germane) din prima jumatate asecolului XX. Exista un “inger” in toate aventurile, un razboinic batran si benevolent care conduce operatiunile si o instruieste pe Baby in propria lupta.

In cele din urma Baby realizeaza ca istoria nu este a ei ci a lui Sweet Pea, una din colege si intelege ca ea este de fapt ingerul in fantezie. Ca atare, se sacrifica pentru a inlesni evadarea lui Sweet Pea. Fantezia se termina cu pumnul unui bodyguard plonjand peste fata triumfatoare a lui Baby.

Filmul se intoarce la realitate. Baby se afla pe scaunul de operatie zabmbind triumfator. Aflam ca in ultimele cinci zile Baby a fost agentul unor actiuni disruptive in incinta ospiciului. Printre altele, l-a injunghiat pe gardian si a ajutat-o pe pacienta Sweet Pea sa evadeze. Ultima scena o prezinta pe Sweet Pea interceptata de doi politisti in statia de autobuz. Soferul, care are chipul razboinicului inger, intervine pentru ea si o lasa sa urce fara bilet. Autobuzul se pierde in ceata pe langa un o tabla indicatoare pe care scrie Paradise Valley.

Sa ne intoarcem la Ionica. Atunci cand a aparut pe forumul de la O&P denuntand ca “tampenie” si “idiotenie” afirmatiile mele despre Geneza sau istoria planetei, Aurel a fost salutat cu bucurie de aparatorii cartii de colorat. Faptul ca injectivele lui erau insotite de afirmatii stranii despre “poponetze goale” (sic) si “mere paduretze” sau “Isus al doilea Cain” era un detaliu care se putea rezolva fara a strica aromonia anticoncordista a celor care confunda Geneza cu the Flinstones. Inginerul Marius Sergiu Popilian s-a grabit sa-i arate mere ionatane in cartea de colorat iara doctorul Virgiliu Indrei l-a dat de exemplu pe Einstein ca experiment de gandire fara baza empirica, apropos de notiunile morale ale perechii originale. Respectivii intelectuali nu sesizau ca spate gol insemna de fapt blana si merele padurete erau banane.

Ionica nu sustine creatiunea ca eveniment istoric. Argumentul lui Ionica este:

Ca sa realizati dimensiunile acestei stupiditati, incercati sa aplicati acest concept la un automobil: Daca vrei sa stii cum este un automobil, trebuie sa stii cum a fost automobilul cind a aparut

Ionica arunca un red herring si intelectualii pierd urma. Istoria automobilului este una, cu ce se deosebeste Dacia de Honda este alta. Oricine stie ca exista o progresie in planul automobilului. Si aceasta progresie este de fapt o foarte darwinista “reproducere prin modificare” supusa la selectia natuirala a pietii. De ce nu a “evoluat” Dacia in economia socialista? Pentru ca nu exista selectie naturala.

Mai deaprte:

Realizati acum ce timpenii am mostenit de la greci sub sloganul ca am mostenit “gindire stiintifica”? Ideia aceasta de inceput este ideia de baza si in evolutionism: Deoarece omul se trage din animale, omul este ceea ce a fost la inceput, adica animal. “Logic”? Avind in vedere ca spre deosebire de Edi si evolutionisti marea majoritate a oamenilor sunt in stare sa gindeasca si sa vorbeasca iar animalele nu au aceasta capacitate, daca oamenii sunt ceea ce au fost la inceput, adica animale, cum se explica faptul ca ei au aceste capacitati pe care eivident animalele nu le-au avut niciodata fara sa mai vorbim de vre-un “inceput”?

Ionica nu spune ca omul nu s-a tras din animal ci ca nu el nu mai este animal. “Tampenia grecilor” este substanta – ceea ce ramane neschimbat cand aparentele se schimba. Trecand peste faptul ca serpii si magarii sunt capabili de limbaj articulat, omul este vertebrat, este patruped, este mamifer, este primata. Ionica refuza ideea ca exista vre-o legatura intre gandirea logico-conceptuala si structura realitatii.

Geneza nu spune “cind” a aparut lumea si omul, ci spune “cum” sunt”.

Este uimitor deficitul de atentie al intelectualilor nostrii. Popilian a venit cu poze de mar ionatan din cartea de colorat iar Virgiliu elaboreaza cum ca Adam era mai dastept decat Einstein. Domnilor, nu ati inteles conceptul. Ionica nu discuta despre ce a fost.

Dar este ceva mai mult decat deficitul de atentie. Inteleg dom’ doctor si dom’ inginer (ca sa ramanem la intelectualitate) ce vrea sa spuna Ionica prin “tampeniile grecilor”, idioteniile” lui Aristotel, Pavel, Darwin, si (ca unei starpituri, in cele din urma) Edi? Se intreaba dumnealor de ce Ionica nu il numara pe Marx intre tampiti? (cu siguranta ca Ionica stie ca Marx este altceva decat a invatat dom’ inginer la socilasm stiintific). Ce are de exemplu Aristotel cu automobilul? Pai conform lui Aristotel doaga aia hodorogita si Honda lui Ionica au in comun ousia – substanta automobil. Ionica tine de o scoala a celor taiati imprejur care sustine ca nu exista substanta, nu exista relatia subiect-obiect, nu exista unitate logica a existentei, nu exista o baza ontologica a ceea ce suntem si vedem, exista doar constructia subiectiva a lumii in mintea noastra.

Domnilor, nu va mai faceti iluzii. Ionica nu crede ca geneza este istorie. Ionica nu crede in istorie. Ionica nu crede in realitatea obiectiva. Geneza nu este o naratiune vis-a-vis de realitate, ci o naratiune printre alte naratiuni, pentru ca nu exista altceva decat naratiuni.

Geneza apare astfel ca “o fantezie intr-o fantezie” in care o naratiune o rezolva pe alta. Sucker punch.