​1 Corinteni 13:prezent

​Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil, când m-am făcut om mare.. am aflat că se bat neveste și-n afară, că ‘prin credință’ e destulă și-n știință, că creierele de la garderobă n-așteaptă toate steluțe-n coronițe, că avortul nu-i alternativa mai umană varguței la fund, că pedofilii n-au preferință exclusivă și pentru religie, că orgiile sexuale nu necesită strict autoritate pastorală, ca toți suntem egali în ochii lui Dumnezeu dar pe negri îi vede mai bine, că mijlocire fac și ong-urile, că vorbitul în limbi inundă științele sociale, că să fii coadă și nu cap e echitate pentru coadă, că nu e circumcizie dacă tai cu totul, că nu ai voie să ceri seamă nici experților nu doar lui Dumnezeu, ca spălatul la creier nu e doar cu Biblia în cap ci și cu curcubeul pe gât, că fusta scurtă din ziua a șaptea poate să lipsească în luna pride, că împreuna simțire e mai profundă după o lună intensă decât o zi de odihnă, că există nu doar păcat împotriva duhului sfânt ci și banare veșnică pe twitter, că să fii fără cusur se poate: pe instagram cu mult post și fără rugăciune, că se face colectă la biserică dar se strâng daruri și pe onlyfans, că ‘lăsați copilașii sa vină la mine’ se aude nu doar din gura lui Isus ci și la show-uri cu drag ‘kinks’, că nu funcționează doar pusul sub cenzură ci și privarea feministă trimestrială de sex, că degeaba iartă Dumnezeu când psihologul te vede neprihănit într-o lume vinovată, că și zâna maseluță răspunde la rugăciuni și împlinește orice gen îți dorești, că te poți identifica și cu spaghetti monster nu doar cu imaginea lui Dumnezeu, că creștinii trebuie să întoarcă și obrazul dar popoarele sfinte sunt ofensate de logos, că se îngenunchează și la altarul cu BLM nu doar cu GOD, ca icoanele nu-s demodate dacă e Georgele potrivit, că dă rezultate nu doar dacă strigi la Dumnezeu ci și dacă țipi cu portavoce la aproapele, că corpul tău e templu sfânt și cu cât mai încăpător cu atât mai ‘positive’, că e concurență și la cel mai victimă nu doar la cel mai păcătos, că veganismul poate birui, că poți avea autoritate peste adulți și ascultând de influenceri nu doar îndemnat de duhul sfânt, că nu e spirit de turmă dacă e la modă, că prozeliți sunt nu doar cei cu bătutul la ușă ci și nesuferiții care îți schimbă iconițele la aplicații, că stickere cu God sunt și ‘they’ în semnătura de email, ca îl mărturisești pe Dumnezeu nu doar menționându-i numele ci și înlocuind pe ‘el’ cu ‘ea’ în fiecare paragraf, că problemă nu e doar finalul ‘mulțumesc lui Dumnezeu’ ci și debutul cu pronumele preferat, că exersezi pentru cer nu doar dacă n-adormi până se termină predica ci și cu fața serioasă pe durata lecturii despre diversitate.

În sfârșit, de când m-am făcut om mare, gust mai bine ironia: că marea deșteptare le lipsește și wokeiștilor.

Apariții Editoriale

Pentru a rămâne fidel și recunoscător tuturor participanților acestui site și blog cultural și spiritual, ca și inițiatorului și moderatorului său, Pastorul și Omul de cultură și spiritualitate care este Edmond Constantinescu, mă simt onorat să prezint articolele care au fost făcute publice pentru prima dată aici, în culegere, la apariția lor, cele două lucrări, în ordinea apariției la Editura Letras, în format eBook:

Metamorfoze spirituale și Gândul zilei. 

eBook Gandul zilei – Letras

eBook Gandul zilei – LetrasComanda si citeste eBook-ul Gandul zilei – Sorin Sandulache – Editura Letras, 2022. Promovam autorii romani!

eBook Metamorfoze Spirituale – Letras

eBook Metamorfoze Spirituale – LetrasCiteste eBook Metamorfoze Spirituale – Autor: Sorin Sandulache – Editura Letras, 2021. Promovam autorii romani!

Ele au fost continuate, într-un stil oarecum eseistic, dialoguri, meditații, gânduri, mici recenzii ale unor lucrări și autori valoroși.

Este procesul provocator, regenerator al schimbărilor pe care le-am străbătut în ultimii ani! 

Îi consider ani de efervescență intelectuală și spirituală extrem de edificatori și folositori, binecuvântați.

N-a fost ușor, dar urmează să constatați dacă sunt mai puternic, mai stabil, mai realist, mai autentic. Procesul continuă!

Vă Mulțumesc! 

Sorin Sandulache

Știință din vechiului testament: paza de rău pretinde sacrificiu

Gândurile sunt pe marginea subiectelor abordate în expunerile următoare deși ideile din expuneri transcend cele două episoade.
https://oxigen2.net/2021/06/24/nu-te-lasa-mintit-2
https://oxigen2.net/2022/01/05/argumentele-politice-ale-apocalipticismului

Sunt două fenomene pe care le observ în forfota contemporană care îmi dau impresii demne de timpurile mistice de care am aparținut cândva: o retorică în jurul nevoii de sacrificiu și o manifestare a perfecționismului prin intenția de prevenire și eradicare a răului.
Un ecou cu origini din vechiul testament: izbăvirea de rău pretinde dreptul la jertfă.

Manifestarea perfecționismului prin prevenirea și încercarea de eradicare a răului

Edi a expus de mai multe ori și sub diferite forme diferența între adevărul susținut de religie / filozofie și adevărul manifestat în știință. Religia și filozofia pornind de la premisa că dețin adevărul iar în știință adevărul nu aparține nimănui și este de sine stătător. În știință adevărul nu e cunoscut pe deplin dar se descoperă, nu e definitiv dar nici relativ, este tranzitoriu și probabilistic.
Mai departe Edi prezintă omul de știință care există doar ca parte dintr-o comunitate, credibilitatea fiindu-i acordată, legitimizată și dependentă de consensul comunității. Consensul comunități e de importanță semnificativă pentru că multitudinea de experți determină ca probabilitatea de a nu observa un neajuns grav să fie mică iar probabilitatea de a avea o înțelegere corectă să fie mare.
Motivul expunerii adevărului și consensului științific este de a explica de ce probabilitatea înclină de partea consensului comunității științifice și este necesar și justificat să optezi pentru consens când este în opoziție cu opinii dizidente izolate. Asta în ciuda faptului că există posibilitatea consensului să greșească și a argumentelor dizidente să fie persuasive și posibil adevărate.
După prezentarea motivațiilor, Edi aplică explicațiile la contextul covid.

Nu găsesc nimic de reproșat ci doar câteva nuanțe și detalii de evidențiat.
Odată internalizată înțelegerea de mai sus, realizăm că nu contribuie semnificativ la rezolvarea dilemei principale a prezentului: care e contractul social în contextul în care o probabilitate de 1-3% de deces (+ efecte adverse) pentru cineva apare extrem de riscantă și inacceptabilă iar pentru altcineva care lucrează de exemplu în construcții sau șoferie e un risc la ordinea zilei pe care deja îl are asumat prin natura meseriei? Covid fiind doar un extra risc nu foarte diferit de celelalte în probabilitate. Un alt exemplu sunt medicii și asistentele care sunt expuși la risc crescut de a contracta diverse boli și de la a avea un orizont de viață semnificativ redus din cauza meseriei.

Cineva pentru care riscul este intolerabil va legitima orice măsuri. Cineva pentru care același risc este tolerabil, nu va găsi justificată intoleranța celui dintâi.
Chiar dacă gândim în probabilități, nu există acord social cu privire la măsuri decât dacă probabilitățile tind spre extreme iar costul este invers proporțional.
De aici și tensiunea socială semnificativă în contextul covid. Probabilitatea de deces e prea mică pentru determinarea unui acord social semnificativ în favoarea la măsuri radicale fără intervenția autorității. Cu cât crește probabilitatea de deces, cu atât se formează mai mult acord social.

Dacă e să speculăm în ce privește desconsiderația pentru probabilități, îmi imaginez cum cei abandonați spaimei de covid în ciuda riscului relativ mic, vor fi tot cei maxim isterici când vor putea beneficia de prelungirea vieții biologice în perpetuitate. Îi percep în stare de izolare pentru totdeauna undeva într-un buncăr din frica de a muri de diverse accidente fizice cu probabilități minore dar datorită cărora nu merită să-și piardă eternitatea. Iar când va fi necesar să părăsească bucațica de rai pentru a-și alimenta nemurirea din pomul de aur situat în afara grădinii, o vor face cel puțin înconjurați de aurora protectoare a unui costum de astronaut. Tehnic nemuritori, practic o cam sfârșesc cu trăitul din cauza fricii de excepții.

Deși sunt de acord și găsesc pertinente observațiile și deducțiile lui Edi și pe cât m-ar încânta ca gândirea în probabilități să rezolve ceva semnificativ pe atât mi-e greu să identific cum. Cel puțin în materie de măsuri. În practică o măsură va fi implementată ușor și rapid doar dacă probabilitatea de consecințe negative este mare iar costul de implementare este mic.
În afara acestei circumstanțe fericite ești din nou în lumea în care totul e cam la fel de complicat ca înainte.

Poate răspunsul ar fi că de fapt experții trebuie să facă decizia cu privire la măsuri. Dar de ce experții și în funcție de ce fac decizia?
Pentru că atât timp cât probabilitatea de deces este într-un interval redus este o dilemă de preferință socială subiectivă fiecăruia nu de domeniul autorității experților ca și cum ar fi amenințată specia umană în sine.
Dacă obiecția e că nu e o preferință socială atunci întreb dacă avem de gând să fim consecvenți și cu alte conjuncturi similare: de exemplu libertatea să mănânci ce dorești cu riscul obezității. Sau să salvăm potențialele victime prin interzicerea șofatului, a muncii în construcții și a serviciilor medicale.
Dacă probabilitatea de risc în covid justifică să nu fie tratat ca o preferință socială atunci de ce probabilitatea de risc în cazul altor activități nu ar fi tratată similar?

Un exemplu recent de subiectivitate care nu-și are locul în stabilirea contractului social este declarația recentă a lui Macron că „an irresponsible person is no longer a citizen” (o persoană iresponsabilă își pierde dreptul de cetățean). Sub limbajul vag de ‘iresponsabil’ pot justifica aproape orice. ‘Iresponsabil’ e la fel de vag și lipsit de substanță pentru justiție cum e și termenul de ‘ofensiv’. Relativ la subiectivitatea cui?
Din moment ce ne confruntăm cu ceva subiectiv e de așteptat să lăsăm dilema, conflictele și soluțiile să se manifeste și să se negocieze în teritoriul privat al interacțiunii indivizilor și a nu face din autoritatea statului un tătuc cu reguli arbitrare care pedepsește pentru neparticipare la echitate. Toți avem lucruri și limite unde devenim ‘iresponsabili’ și ‘ofensivi’.

Cu alte cuvinte vechea dilemă: adoptăm probabilitățile dar unde-i limita unde lucrurile nu mai rămân preferințe ci devin decrete?
În numele perfecțiunii, eficienței și salvării speciei orice abuz poate fi raționalizat ca fiind justificat și necesar. Devine doar o nouă ‘problemă de limbaj’.
Din motivul acesta nu cred că e recomandată mutarea dilemelor subiective din domeniul privat în teritoriul autorității sub pretextul amenințării speciei umane.

Nu că nu aș considera consensul experților cea mai bună șansă pe care o avem, dar ce faci când partea dizidentă nu e opinia izolată a unui singur individ ci e o parte din comunitate?
Cu cât ne apropiem de proporții egale cu atât ești îndreptățit cu orice alegere și în același timp ești greșit indiferent ce alegi. Doar în cazul în care consensul este drastic disproporționat te confrunți cu o alegere evidentă.
În același timp cum garantezi că experții nu sunt tot oameni care pot fi sechestrați de interese și intimidare? Ai putea spune că prin complexitatea asigurată de un număr mare de experți. Dar se și întâmplă în realitate că numărul de experți crește sau se micșorează? Și cum crești numărul de experți în același timp în care cauți să reduci populația? Din moment ce procentul din populație a celor care ajung experți rămâne constant și mic.
Adaugă la asta fenomenul de cancelare a experților dizidenți.
Edi a sugerat o justificare inteligentă pentru fenomenul cancelării dizidenților dar rămân sceptic consensului prin excluderea opoziției. Motivul e că excluderea opoziției e o chestiune clară și simplă doar când ai de-a face cu nebuni de legat. În afara nebunilor de legat, parcă stabilisem că e binevenită critica în știință.

Un alt aspect în privința vaccinurilor: analiza cost benefit nu indică avantaje ‘compleșitoare’ în favoarea vaccinării. Prezintă niște avantaje, în funcție de multiple criterii dar nu drastic semnificative încât în toate cazurile riscurile vaccinării să fie clar și indubitabil o alegere evidentă relativ la riscurile contractării virusului. De așteptat e ca lucrurile să funcționeze ca în cazul prezumției de nevinovăție: dovezile trebuie să fie multiple, coroborate, clare, semnificative și să încline ‘copleșitor’ (burden of proof) de o singură parte. Cu siguranță în lipsa acestei situații nu e justificată condamnarea, demonizarea și insultarea nevaccinaților. Mai mult de atât, în ce privește medicina, la consensul experților se adaugă ca și criteriu semnificativ individualitatea persoanei. Individualitate care ia precedență și determină ca recomandarea ‘opiniei dizidente’ a doctorului sau doctorilor individului să poată acționa împotriva consensului general. Sau cel puțin cândva ‘însuși consensul general așa stabilise consensul’. Se pare că am asistat la schimbarea regulile jocului în timpul jocului fără nici o discuție și negociere prealabilă. În materie de medicină consensul științific constituie o judecată ‘în medie’ și de ansamblu. Medicii au datoria judecății în detaliu și individuale. Consensul științific însuși a decis că în materie de medicină specificul individual să aibă precedență peste consensul general. Cu alte cuvinte explicația cu privire la consensul științific nu are aceeași valoare și nu face același sens în materie de medicină.

În sinteză, incapacitatea autorității și societății de a reacționa proporțional în fața riscului covid / vaccinare determină o parte a societății să manifeste o atitudine perfecționistă în ce privește prevenirea covid. Până la a improviza artificial eradicarea riscului prin măsuri excesive gen lockdown, abuzul față de copii, masca virtuții, persecuția necuraților etc.
Un procent de creștere a deceselor per total (din orice cauză) în marjă tolerabilă (la nivelul anilor 2010) dar însoțit de o isterie pe care numai o căutare a perfecțiunii în prevenirea răului o poate justifica.
Sunt conștient că progresul prin sine caută să contribuie la prevenirea răului dar mai sunt conștient că există și legea randamentului redus (law of diminished returns) și de asemenea că nu degeaba ne-am ales cu clișeul de a nu permite perfecțiunii să fie inamicul binelui.
Cu alte cuvinte nu încercarea în sine de a controla virusul e intenția de eradicare a răului ci manifestarea credinței că se poate face fără pierderi și cu orice preț gen Australia.

Asta ne conduce către cel de-al doilea fenomen: ‘invitația’ la sacrificiu

Cum n-am îndoială că întrebările de până acum au trecut deja prin mintea cugetătorilor, nu pot să concluzionez decât că sinteza finală sună ceva de genul: nu putem avea garanția consensului experților din a nu fi corupt și nu putem garanta lipsa abuzului față de populație dar chiar dacă domeniul experților va fi corupt putem totuși miza că instinctul de supraviețuire va continua să funcționeze în cei care corup și îi va determina să fie preocupați de supraviețuirea conștiinței.
În ultimă instanță bucuria noastră trebuie să fie supraviețuirea conștiinței. Așadar e numai potrivit să renunțăm la a fi egoiști și individualiști iar nefericirea de-a fi afectați negativ de experimentele pe care e nevoie să le efectuăm (pentru supraviețuirea conștiinței) trebuie manifestată cel mult ca suspin în intimitate. Fă-ți partea. Cum unii se nasc nefericiți de la natură, alții ajung nefericiți în urma experimentelor necesare. Și aceasta în cele din urmă este o îmbunătățire a distribuirii echității sociale în materie de dezabilități.

Un spirit mai pragmatic poate dezbrăca newspeak-ul: pregătiți-vă să serviți ca material de experiment pentru binele comun pentru că nu-i normal să existăm doar ca niște consumatori, căpușe iraționale care golesc inutil vigoarea planetei.

Să n-o numim jertfă, nici sacrificiu nu e destul de inofensiv, mai bine datorie civică (Macron) sau și mai bine, echitate.
Într-adevăr, o nouă problemă de limbaj pentru oameni foarte inteligenți.
N-am îndoială că se vor descurca bine cu limbajul și vor introduce eufemisme iscusite dar observ în lumea tehnocraților că îngrijorarea este cu lipsa monopolului asupra interpretării.

Regăsesc și printre rândurile lui Edi uneori exemple de avertismente / ‘invitații’ la un ‘sacrificiu social justificat științific’ care e presupus că urmează și e necesar.

De exemplu menționează o teamă pentru soarta experților și lamentează iertarea sub pretextul intențiilor bune și lipsei minciunii în eventualitatea în care empiricul refuză teoria.

O altă aluzie este relativ la nevoia de reconsiderare a eticii în sine. Deși înțeleg ideea și nu implică nimic nelegiuit în sine, m-a dus cu gândul imediat la tehnocrații UE care deja ‘reconsideră’ codul Nuremberg. Nu pot să nu devin puțin suspect intențiilor bune ale tehnocraților când prea multe lucruri dubioase se întâmplă la grămadă.

Altă sugestie e că orice retorică sau întrebare din rândul non-experților e de fapt o întrecere de sofiști și poeți care trebuie ignorată. Din nou sună ca o altă justificare într-un set de justificări pentru ceva ce printre rânduri înțeleg că e necesar și legitim să urmeze.
Presupun că motivul ar fi temerea că experții în etică și filozofie ar găsi vinovate bunele intenții ‘necesare’. În practică se întâmplă că sugestiile se aliniază bine cu cenzura implorată de progresiști.

Separat de expuneri un alt fenomen pe care îl observ în media este jocul cu termenii pentru îngroparea deciziilor greșite sub pretextul ‘autocorecției științifice’.
Înțelegem cu autocorecția dar nu pot să nu percep că suntem luați nițel de fraieri când regulile schimbate în timpul jocului și lipsa premeditată a precauției se cer considerate autocorecție inocentă.

Practic ce interpretez din cele spuse e că soluția pentru ‘asigurarea viitorului’ e inevitabil autoritară dar de data asta suntem sigur siguri că e în numele binelui obiectiv.

Gânduri finale:
Sunt conștient că nu am în minte orizontul și variabilele mult mai elaborate deținute de cei cu mult mai erudiți și aprofundați în aceste subiecte dar ce pot spune e că deși înțeleg și împărtășesc multe idei, în privința măsurilor covid și apocalipsei științifice mai larg, nu am găsit nimic deocamdată substanțial care să mă determine să înclin câtuși de puțin empatic măsurilor și experimentelor abuzive la care suntem supuși și care înțeleg că e necesar și justificat să participăm și în viitor.

Reacționez la atitudinea că e ilegitim și demn doar de lunatici să fii reticent față de vaccinuri și măsurile covid. Opinia mea e că sunt motive justificate pentru reticență fără apel la religie sau conspirații. Nu intenționez să scuz isteria din partea religiei sau a conspirațiilor dar nu sunt ele cele cu pretenții de rațiune și obiectivitate.

Împărtășesc îngrijorarea cu privire la retorica tot mai clocotită de emoții din dreapta și stânga politică dar sunt îngrijorat și de retorica rece și vrută obiectivă a tehnocrației științifice. Nu obiectez pasiunii sau lipsei pasiunii abuzului ci obiectez abuzului.

Lucrurile rămân complicate și nuanțate chiar și în probabilități.

Fascism ca la carte, științific

Câtă vreme cățelul are loc să se mute, lupul nu e retras în colț.

În ciuda ciopârțirii brutale a limbajului, cățelul poate încă lătra la alt copac (one ‘ism’ at a time). Cenzura retrage lupul în colț.

Câtă vreme puii rămân ai părinților, cățelul și-i mută la altă școală. Când serviciile sociale vizitează coliba pentru că circulă povești cu hate speech din Biblie, lupul e împins la colț.

„Aport băiatu’ ” cățelul tolerează, „abort bitch” ridică sprânceana lupului din colț.

Diversitate.. dar nu pentru căței.

Ca și în alte ocazii care ne-au îmbogățit cultura cu zicala ‘don’t let a good crisis go to waste’, pandemia e folosită din plin pentru cotonogit căței.

Cu aceeași precizie ca revenirea lui Isus, ne regăsim la n-th-a încercare de a sfârși lumea cu încălzirea globală, la a 700-a zi din „15 days to slow the spread” și la debutul extratereștrilor în scena autorității care știe mai bine ce-i bine pentru tine.

Odată cu pandemia am văzut lipsa de autonomie a majorității națiunilor. Pentru un moment a căzut cortina și au încremenit marionetele. Am văzut cum federalizarea globală nu dă doar din gură ci are din plin mâinile la lucru. Centralizare UN, WHO, WEF, CDC, FDA etc încât să nu mai ai unde să scapi pe planeta asta de re-educare prin wokeism.
Problema e că ne jucăm cu mecanismul ultim de depresurizare socială: abilitatea de a găsi și a te muta în alt loc unde lucrurile sunt mai în concordanță cu principiile și valorile individului.
Federalizarea în US și globalizarea mai în general caută să distrugă însăși diversitatea socială pe care o predică.
Traiectoria pe care suntem: indivizii copleșiți care cedează autonomia statului. Națiuni copleșite care cedează autonomia marilor puteri. Mari puteri copleșite care cedează autonomia corporațiilor. Corporații copleșite care cedează autonomia la big tech. Big tech copleșit care cedează autonomia la AI. AI nu e copleșit pentru că e Tătucul Suprem V2.
De la AI încolo toți suntem doar niște oameni simpli. Să sperăm că vine direct cu noul testament.

Un alt fenomen din pandemie a fost retrăirea sentimentului prin care am trecut în procesul de părăsire a religiei de modă veche.
Pe românește: realizarea că am sărit din puț în lac iar mai pe englezește: pilula roșie nu a rămas locală infecției cu religie tradițională ci s-a extins si la cancerul matrixului secular.

O dezamăgire însoțită de senzație de dezgust și sufocare pe măsură ce conștientizam că lumea seculară nu e una cu lumea lipsită de religie, lumea adulților nu e pur rațională iar lipsa religiei nu e același lucru cu lipsa ideologiei și incoerenței.

Cu ‘mica dar colosala’ diferență că religia de modă veche o mai poți părăsi, dar religiei seculare nu i te mai poți sustrage. Pentru că religia seculară e așa mai ca islamul, unită cu statul, însăși societatea și camuflată sub eufemismul de ‘sistem’. O formă de fascism științific care deocamdată e la modă și se poartă dar în cele din urmă ne lămurim că și religiei ăsteia îi stă bine divorțată de stat.

Nu mai e destul sa fii doar om simplu, normie și să te naști cu drepturi. În noua religie trebuie să fii expert ca să ai pretenții în a gândi și a vorbi. Problema cu experții e că sunt atât de specializați și concentrați încât nu observă cum li se operează craca de sub picioare (hopefully nu de cei cu gender reassignment). ‘Trust the experts’ îi va bântui și pe experts când se vor găsi domenii cu care să fie abuzați la rândul lor de alți experts. Cum ar fi ăia versați în științele sociale.

Am fost martor la destul încât să-mi dau seama că religioșii științifici, ca și cei mistici, pot fi la fel de orbi, paralizați de frică și capabili de aceleași atrocități. Cei din urmă persistă în salvarea de suflete, cei dintâi după ultimul update salvează ‘conștiința’. Pentru că umanitatea e deja obsolete și a rămas ca petrolul: doar o rușine de vărsat în marea uitării.

Apogeul ironiei e nimeni altul decât Elon Musk. Individ care ușor ar trebui să mulțumească și pe cei alarmați de extincția omenirii și pe cei mai relaxați în privința extincției omenirii.
Tesla adresează problema încălzirii globale. Energie verde și manufacturing distruptive profitului din planned obsolescence.
Neuralink e speranța că va contribui la obiectivitate și agreement social pentru că îmbunătățește accesul la date și capacitățile cognitive ale tuturor. În același timp e speranța că vom fi una cu Tatăl. Tatăl AI.
SpaceX speră că vom stabili colonii în spațiu și vom avea backup și în alta parte decât pământ.
Nereligios, liberal social, excelentă etică de muncă, educat în multe discipline, avid după tehnologie, preocupat de toate temele salvării umanității, tocmai ce a vândut acțiuni să mulțumească progresiştii cu plata celei mai mari taxe anuale din istorie, plin de rezultate pozitive care nu au implicat tiranie și brutalitate față de omul de rând și totuși.. incapabil să mulțumească taman pe progresiștii preocupați de aceleași teme.
Motivul: e nesupus.
Din nou ajungem la miezul problemei. Nu îi e fascismului științific de extincția în viitor a omenirii cât îi e de supunerea în prezent a individului.

Cât despre intelectuali, sunt atât de speriați de fantoma extremei drepta religioase că văd la stânga doar copii cel mult silly dar în cele din urmă inocenți.

Tot aștept să fiu iluminat și eu de înțelegerea cum baubaul sare numai din dreapta. Dar până acum pare că și cu ‘The Science’ e tot ca la biserică. Tainele adânci îs ascunse de sugari, turma să urmeze spuma iar iluminarea pe care o aștept probabil vine doar când îmi îngădui să aud și șoptirile duhului sfânt.

Știința mai puțin exactă confirmă eficiența iadului

În virtutea noii hermeneutici progresiste în care 2+2 e un subiect complicat iar black and white nu mai e așa negru pe alb ci e ‘Black and white’, prozeliții noii religii, așa numiții tehnocrați accelerază ritmul cunoașterii prin tranziția(sic) de la descoperirea științei, la producerea ei.
Cu umilință și consecvență, știința insistă nestingherită pe cărarea îngustă a autocorecției ca singură unealtă legitimă a cunoașterii, în schimb ce nerăbdătoare și tentată de potențialul adevărui absolut, versiunea coruptă din capul locului își proclamă dreptul la autoritate: ‘The Science’.

‘The Science’ e în acord cu science doar în principiu. În practică autocorecția necesită răbdarea sfinților și e birocrație exclusiv rezervată timpurilor bune; dar timpurile bune sunt un lux ce nu ni se mai permite. Argumentul nu este nou: vine sfârșitul, cei aleși au soluția iar tu ești prea limitat să înțelegi.

Trăim vremuri apocaliptice. Se ezită de la hazardarea unei date exacte, dar cu ceva timp în urmă mai aveam 12 ani, iar acum consensul e la fel de neschimbat și precis, negreșit 12 ani.
Ce e important e că suntem sub iminența focului ce va să cadă. Din cauză că am supărat Clima, care știm din vechiul testament, este capricioasă, are crize de isterie și poate fi copleșitor de răzbunătoare. Clima, pentru cei neinițiați: e de la Mama Natură, pentru ca tatăl de sus a fost dovedit patriarh toxic și pus sub cenzură, cancelled.
Și spun profeții de la amvonul cu diagonală: vor arde cu precădere cei care consumă carne. Ceva legătură cu gazele, metanul.
Dar de ei, mâncătorii de carne știam deja pentru ca au fost stabiliți încă de la măsuța cu nisip.

Nou e că nevaccinații vor avea un loc special în iad. Ni s-a descoperit de la cel cu porțile. Nu că ar fi cumpărat inclusiv terenul cu hotarul împărăției ci acel Gates doar cu numele, de care trebuie doar să ascultăm nu să-i și urmăm exemplul. Pentru că el este important, demn de research-ul în viața veșnică iar noi abia avem steluțe de carbon footprint-ul redus. Noi suntem doar vrednici de firmituri de gândaci și condamnați la mersul pe jos pentru că ne place prea mult cu jucăria în nisip și ne înmulțim de rămâne pământul vlăguit.
Îndrăznesc să concep că Gates e un fel de Isus, dar sigur cineva e nemulțumit de comparație pentru că Isus a ajutat semnificativ mai puțini oameni decât Microsoft, ong-urile și binefacerile lui Gates.

Tot nouă e nefericirea de a ți se opri norocul la intersecția greșită de identități: ești pe keto, nevaccinat, patriarh toxic și poate luminezi prea white atunci ai merita o intervenție personală: tot cu flacăra, dar de lumânare.

Desigur, dacă nu face sens ceva din cele spuse, e tot vina ta. Lipsa de empatie și judecată mai multă cu inima. Că doar simțind vine iluminarea și ajunge mintea limitată să cuprindă toate genurile și diversitatea recunoscută de The Science. Doar așa și dacă petreci destul timp cu playstation-ul încât e frustrant că nu ești deja uploadat în cloud pentru dezlegare totală la customizare.

Totuși există speranță. Cei care vor să ajungă în utopia seculară unde nu deții nimic și vei fi fericit, sau mai pe înțelesul celor old school: sunt străzi de aur iar pentru nematerialisti: virginele ard de nerăbdare, nu ia decât să bifezi câteva checkbox-uri.
Pasați tot ce aveți, nu vă răzvrătiți în lockdown, nu contraziceți pastorul de la amvonul cu diagonală, aveți grija de aproapele vostru (grijă să poarte corect masca) și mai presus de toate: fă-ți partea și vaccinează-te, că doar nu ești conspiraționist și poate (de)curge altceva decât duh sfânt.
Vaccinul e marea cernere; grâul de neghină, oile de capre, curați de necurați sau mai puțin figurat cum place istoriei: umani de inumani.

Morala 1: știi ce vremuri trăiești când lipsa coerenței intelectuale e de nepătruns decât de comic și poezie.

Morala 2: onorabilă e introspecția când ‘The Science’ devine sursă abundentă de ipocrizie, comic și sarcasm, loc de obicei ferm bătătorit de analele religiei. Comicul e un indicator bun de datorii excesive neachitate autocorecției.

Morala 3: ‘The Science’ are raiul pavat cu bune intenții.
Cu riscul punerii în pericol a ‘safe space-ului’ cititorului, îndrăznesc să speculez că deși e lungă lista cu reproșuri ce se poate aduce creștinismului, totuși deține un anumit mecanism de autocorecție care tinde să-l redreseze de-a lungul timpului: acceptă imperfecțiunea și respinge că utopia e posibilă ‘pe acest pământ’.
De cealaltă parte, ‘The Science’ e pe traiectoria convingerii sporite că atingerea perfecțiunii, eliminarea incertitudinilor și posibilitatea ‘prevenirii răului’ sunt ‘demonstrabile științific’, posibile și în cele din urmă imperativ necesare.

Morala 4: referitor la multiplele dificultăți pe care omenirea trebuie să le înfrunte: poate filozofia lui Musk de a porni cu axioma de maximizare a autonomiei individuale iar soluțiile care rezultă să nu fie dependente de tiranie, e superioară filozofiei tehnocraților de a porni de la axioma controlului individului pentru ca soluțiile rezultate să fie simple și multiple.
Prima are măcar un potențial de reușită, cealaltă este repetarea aceleiași vechi idei în așteptarea unui rezultat diferit.

Concluzie: interpretarea mai abstractă a ideii ca poți argumenta orice cu biblia e ca omul își face religie din orice.
Dacă dumnezeul potrivit nu există, trebuie inventat.

Apocalipsa ne-gândirii

Cruciadă împotriva științei

Un dublet empiric-transcendental

Două meserii în care banii nu au miros

Florin Lăiu mă mustră în idiom arghezian: ”Părinte, matale de ce nu te-ai făcut căcănar”?

Este o anecdotă populară. Se spune că un popă, după ce și-a luat darul de Bobotează, l-ar fi întrebat pe Arghezi: ”Dar chiar o fi Dumnezeu”? Poetul l-a întrebat tăios: ”Părinte, matale de ce nu te-ai făcut căcănar”?

Florin vrea să spună că Arghezi l-ar fi condamnat pe popă pentru îndoială. Greu de crezut o astfel de condamnare din partea ierodiaconului renegat Iosif de la Mânăstirea (ironie) Cernica, hulitorul din Psalmi, în care își exprimă propria îndoială: „Pari cand a fi, pari cand că nu mai ești” (Psalm VI). Singura lui problemă cu îndoiala popii este că nu o strigă în gura mare de la altar.

Este ironic – în contextul mustrării lui Florin – că, într-o polemică cu Iorga de la începutul secolului, Arghezi îi laudă pe adventiști pentru independența față de orice dogmă și autoritate bisericească. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Meseria pe care, mi se reproșează, am trădat-o, a devenit o altă meserie în care ne place să credem că banii nu au miros.

Reproșul arghezian mi-a fost adresat la subsolul unei emisuni în care arătam că escatologia Noului Testament este gândită într-un univers ptolemeic. Este adevărat că unele secte americane au regândit această escatologie în contextul astronomiei populare din secolul XIX. Joseph Smith a văzut oameni pe Lună. Ellen Harmon-White a văzut ”lumi necăzute” pe două planete care seamănă suspect cu Jupiter și Saturn, așa cum puteau fi văzute prin telescopul de amator al lui Joseph Bates. Tot căpitanul Bates a ”descoperit” și Cerul în nebuloasa din Orion. Surse din aceiași zonă ne spun astăzi că NASA ar fi confirmat această descoperire.

Am arătat în prezentarea mea că, în epoca explorărilor NASA la periferia sistemului solar, cu misiunea Kepler descoperind mereu noi exoplanete, și în contextul astrofizicii relativiste, escatologia lumilor necăzute și a cerului ca loc în spațiu și timp nu mai poate fi crezută.

Nu am susținut abandonarea escatologiei nou-testamentare ca speranță și credință, ci eliberarea ei de un tablou pre-științific sau pseudo-științific al lumii. Nu am pretins dărâmarea teologiei ci maturizarea ei prin acceptarea dilemei. La care teologul are un singur răspuns: ”De ce nu te-ai făcut căcănar”.

E rândul meu să îl citez pe Arghezi:

Cel ce gândeste singur si scormone lumina…

Vorbesti cu fundul lumii, la tine, din odaie
Secunda-ntrece veacul si timpul se-ncovoaie:

Se-nnalta slabul, omul, pe aripi în Tării
Si-aduce de acolo noi legi si marturii…

E timpul, sluga veche si robul celui rau,
Tu, omule si frate, sa-ti fii stapânul tau.

Decât să gândești singur, mai bine să gândescă biserica pentru tine. Decât liber, mai bine slugă la dârloaga bisericii. Decât să scormoni lumina, mai bine bagi mâna în WC. Sfaturile unui ierodiacon/poet de la Mânăstirea Cernica care nu a apostaziat.

Ziua în care a căzut cerul