Sindromul sfantului predator sexual

Psihiatrul si psihologul Ion Popescu-Sibiu, pioner al metodei lui Freud in Romania interbelica, a fost invitat candva sa prezinte un seminar despre psihaaliza pentru familiile pastorilor aflati in concediu la Sovata. Erau vremurile bune cand pastoritele cu parul lins pe spate si adunat in coc faceau drumetie in fusta si isi udau talpile pe marginea strandului, conversand dspre obsesii ipohondre si baia Kuhne. Nu stiu daca psihanalistul a fost atras de oportunitatea rara a unei conferinte despre Freud intr-un context ideologic dominat de stalinismul pavlovian, sau de curiozitate stiintifica. In ultimul caz nu a fost dezamagit. Conferinta a fost intrerupta de reactii isterice.

Psihanaliza are la baza premisa ca existenta este incapsulata intr-o minciuna. Ne place sa credem ca suntem subiecte carteziene a caror viata este structurata de alegeri rationale si principii morale. Esecurile cotidiene si perpetua amanare a idealurilor noastre sunt explicate prin lanturi de circumstante nefavorabile sau absenta perseverentei, (trebuie sa lupt mai tare, trebuie sa ma rog mai mult, am neglijat legatura cu Isus, etc.) Psihanaliza nu le explica ca contingente ci ca necesitate. Nu suntem rationali in alegeri si nu suntem sinceri in morala si religie. Vietile noastre sunt controlate de motive si dorinte pe care nu avem curajul sa le acceptam.

Cand un globetrotter charmant spune ca a avut sex cu peste o mie de femei in cariera de tenisman profesionist, ne intrebam cum a fost posibil. Consideram ca trofeele sexuale l-au interesat mai mult decat cele sportive, si intelegem cum se face ca cel mai talentat jucator din generatia lui nu a castigat nici o data marele W. Insa atunci cand aflam ca un sfant jerpelit, cu harisma de cal mort, a molestat cateva sute de minore in cariera lui de misionar, nu ne intrebam cum a fost posibil, nici nu ne indoim de faptul ca toate energiile lui au fost dedicate trofeului ceresc. Repetarea constanta a aceluiasi delict timp de decenii si numarul incredibil de victime sunt explicate ca un simplu accident care nu anuleaza adevarul ca viata misionarului a fost definita de motive si scopuri inalte. Nu ca el insusi nu ar fi fost convins de aceiasi minciuna cu privire la propria viata.

Cand Boko Haram violeaza femei crestine in Africa, spunem ca da pe fata adevarata natura a fundamentalismului islamic. Cand un pastor african, fundamentalist crestin, cunoscut pentru intransigenta lui impotriva drepturilor femeii si a ideilor Apusului (Boko Haram insemana “educatia Apusului este pacat”) se da pe fata a fi un violator in serie a surorilor lui de credinta, spunem ca “a cazut in har”. Chipurile omul a exagerat putin de partea legalismului si Dumnezeu i-a dat o lectie, ca lui Petru. Seria de violuri repetate a fost “un accident” intr-o viata dealtfel deplin dedicata adevarului si slujirii semenilor din dragoste. El insusi se percepe pe sine ca un vultur ranit care, „prin harul Domnului”, este gata sa-si intinda aripile din nou.

Nevoia de a proteja aceasta iluzie este si motivul pentru care crestinii umplu buzunarele celor doua clase de predicatori populisti: clasa celor care lovesc cu biciul de la amvon si clasa celor care vorbesc dulce. Biciul confirma iluzia ca crediniosul inainteaza pe calea ce dreapta si ingusta, si tocmai de aceea are nevoie de corectii repetate. Bati boul care trage. “Daca ne biciuieste pe spate inseamna ca mergem in directia buna”. Predicatorul cu vorba dulce spune “hai calutul meu”. Iluzia este aceiasi. Adevarul este ca credinciosul a luat-o prin porumb si nu este interesat decat de stiuleti si bostani.

Filmul Life of Pi este istora unui naufragiat care ajunge in barca de salvare impreuna cu o zebra, un urangutan, o hiena si un tigru. Hiena ucide zebra si urangutanul, dar este ucisa si mancata la randul ei de tigrul care iese de sub punte la timp pentru a salva viata naratorului. Protagonistul traverseaza Pacificul intr-o relatie quasi-mistica cu tigrul, relatie care constituie substanta si farmecul filmului.

Un detaliu interesant este numele tigrului: Richard Parker. Numele este luat dupa un personaj din romanul lui Poe, “The Narrative of Arthur Gordon Pym of Nantucket”. In povestirea lui Poe, Parker este canibalizat de membrii echipajului naufragiat. O coincidenta sisnistra face ca, la jumatate de secol de la publicarea romanului, un baiat de cabina avand acelasi nume sa fie mancat de echipajul naufragiat.

Dupa debarcarea in Mexic, un agent de asigurare gaseste istoria neverosimila, si Pi ii ofera o alta varianta. El este Richard Parker, dar un Parker care a supravietuit. Mai mult: si-a mancat rivalul.

Tigrul iese de sub punte (din zona abisala a mintii) in momentul cel mai critic pentru a ucide hiena care, in a doua versiune, este bucatarul canibal. Eroul a supravietuit traversarea Pacificului manancandu-l pe bucatarul care voia sa-l gateasca. A supravietuit deci prin tigruli din el, pe care il proeicteaza asupra tigrului alter ego, pentru ca nu poate traii cu adevarul despre el insusi. Pi este vegetarian si practicant simultan al Hinduismului, Crestinismului si Islamului pentru ca “il iubeste pe Dumnezeu”. O intalnire cu Dumnezeu, in prima versiune a naratiunii, in forma unui plaur-paradis, se termina cu descoperirea ca paradisul este format din plante carnivore care se hranesc cu oameni. Intr-un cuvant, aventura lui Pi ii dezvalui natura irationala (ca si cifra Pi) a universului si a propriei naturi. Un adevar care trebuie dezvaluit si ascuns simultan in fantezia cohabitarii cu tigrul.

Geniul filmului consta in faptul ca spectatorul insusi este pus sa aleaga intre cele doua naratiuni si cei mai multi aleg aventura cu tigrul. Este o alegere care confirma teza psihanalizei.

In alta ordine, filmul arata ca tigrul era necesar pentru supravietuirea lui Pi. Nu suntem fiinte rationale, dar asta nu este rau in sine. Instinctele noastre au fost selectate tocmai pentru ca s-au dovedit bune pentru supravietuirea speciei intr-o evolutie improbabila si intr-o lume primejdioasa. Pentru acelasi motiv sunt prea puternice pentru a fi suprimate. Freud a observat ca reprimarea naturalului poate absorbii energiile sufletului pana la punctul in care intreaga viata devine neproductiva. Istoria lui Pi ne spune ca poti traii cu instinctele tale fara sa-ti pierzi umanitatea. Pe de alta parte, sfintii predatori sexuali pe care i-am amintiti si-au pierdut-o crezand ca instinctul este „pacat” fire pamanteasca” „natura cazuta” „Satana” si au cautat sa il exorcizeze. Intrebarea este daca nu cumva sfintenia si predatia sexuala sunt simptome ale aceluiasi instinct reprimat religios.