Eul nuclear

Desigur, titlul acesta este un artificiu gazetăresc. Totuși, am dori să facem distincția între eul nostru psihologic, fără de care nu poate exista integralitate psihologică și eul teologic, o entitate hulită, sursa oricărui egoism, așa zis păcătos și meschin. Ca de obicei, sunt greu de împăcat noțiuni strâns înrudite și cu valențe, coloraturi, atât de diferite.

De fapt scopul nostru este puțin mai ambițios: încercăm, cu ajutorul unor simplificări drastice, să deslușim cum se ajunge la conștiința de sine, la eul conștient.

Acest aspect se impune ca o chestiune de importanță capitală. Aș zice că sunt câteva praguri ontologice fundamentale, în cazul cărora misterul pare de nepătruns, fiind tratate axiomatic. Primul este pragul non existent/existent, apoi viu/neviu, urmat de subiectul nostru, conștient/neconștient.

Aparent, nu știm cum realitatea neurofiziologică devine minte, iar aceasta psihism. Este de mare ajutor analogia hard/soft, dar știm că între hardul microcipurilor și structurile biologice, neurofiziologice, sunt deosebiri de natură fundamentală.

Desigur, pot fi luate în discuție și alte praguri, cum ar fi acela demuritor/nemuritor (mai ales că termenul psihologic de psihic, are un corespondent mai puțin exact și precis, în domeniul limbajului comun sau teologic – acela de suflet – pe care imensa majoritate a creștinătății, îl consideră nemuritor), dar prin acest tip de problemă, pășim deja în domeniul legendelor, basmului, literaturii fantastice, mitului.

Când focalizăm, descoperim raporturile legice, deterministe ale realității imediate, lanțurile cauzale, pragurile devin planuri înclinate, trecerea sincretică devine continuă, și lucrurile încep să se lege. În viitor, anumite praguri pot și vor fi elucidate complet, vom avearăspunsuri definitive. Deocamdată, ne mulțumim cu evidențe parțiale și răspunsuri trunchiate.

Un singur gând despre embriologie. Dintre cele trei foițe, primele diferențiate ale unui embrion, întregul nostru sistem nervos, inclusiv creierul și cel din urmă neuron, este foarte strâns înrudit cu pielea, tegumentul. Prima schiță, tubul neural, are origine ectodermală. Neuronii, celulele nervoase, nu sunt decât un alt tip de celule specializate ale organismului.

La nivelul sistemului nervos, informația – și aceasta este dimensiunea fundamentală care distinge neuronii de celelalte celule, faptul că pot stoca și vehicula informație convertibilă – circulă pe două mari magistrale: fizic – prin biocurenți și chimic – prin neurotransmițători. Sinapsele, spațiile de contact între neuroni și terminațiile lor, au competență pentru ambele modalități, ca de altfel și membranele care le căptușesc.

Între corpul, carnea, oasele, pielea noastră și creierul nostru,există o legătură permanentă, indisolubilă. Mai mult, această legătură are dublu sens – buclă feedback, de retroacțiune pozitivă sau negativă – culege informații și trimite comenzi efectorii,reglaje, prin terminații libere, receptori – traductori de presiune, poziție față de forța gravitației, chemoreceptori, temperatură, etc. – senzitive, portalurile senzoriale – cele cinci simțuri. Terminațiile libere și intensitatea peste un anumit prag, a celorlalți receptori, dau senzația de durere.

De la vârful degetelor picioarelor și până în creștetul capului – măduva și trunchiul cerebral, iar prin intermediul lor, creierul, primește informații segmentare, până la nivelul nucleului trigemen.

Deasupra acestui nivel, toți nucleii au rol de stații de convergență, divergență, integrare, mai ales în partea dorsalătegmentul trunchiului cerebral superior.

De ce v-am plictisit cu aceste detalii? Pentru a încerca să înțelegem parțial un aspect încă neînțeles pe deplin. Cum se naște conștiința de sine. Dacă punem sub microscop o amoebă sau un parameci, forme de viață unicelulare, fără neuroni, totuși uzinextrem de complexe, și le atingem, se retrag speriate și fug! O minimă recunoaștere a agresiunii, le dictează ceea ce interpretăm ca atitudine.

Organismele pluricelulare pot fi gândite și ca asociații, societăți de organisme unicelulare, tot mai complex organizate, specializate și ierarhizate. Organizarea socială a unor insecte – termite, albine, sunt un model fascinant, dar stereotip, bazat pe reflexe elementare și automatisme care se repetă inconștient.

Încă de la nivelul trunchiului cerebral, care are în partea inferioară centrii ai funcțiilor vitale – respirația și activitatea inimii, ca și celelalte funcții vegetative aflate mai sus, puntea cu primele funcții de coordonare, apoi avem deja nuclei responsabili pentrustarea de veghe, vigilență.

Astfel, o leziune majoră la nivelul bulbului rahidian, este incompatibilă cu viața, la nivelul mezencefalului, induce coma, iar la niveluri supraiacente, deficite ale funcțiilor de sinteză sau segmentare integrate.

În timp ce există o integrare complexă, pe orizontală,segmentară, sinteza, organizarea și integrarea verticală a centrilor supraetajați, sunt de cea mai mare importanță. Stațiile cele mai importante sunt nucleii tegmentali ai trunchiului cerebral, nucleii de la baza creierului, stații supraspecializate pe funcții de sinteză cum sunt orientarea, echilibrul, coordonarea, memoria, și în fine, cortexul – scoarța cerebrală, instanța supremă a integrărilor și conștienței, conștiinței, valorilor, funcțiilor psihice de sinteză.

Damasio* vorbește despre o ierarhizare progresivă a protosinelui, sinelui nuclear și în fine, sinele autobiografic, pe deplin conștient de sine. Ultima etapă este realizată la nivelul cortexurilor paramediane posterioare, de pe ambii versanți ai celor două emisfere cerebrale, corespunzând oarecum zonei de tranziție parieto-temporale de pe fețele laterale ale creierului. Zone subiacente de convergență divergență există în toate regiunile creierului.

Toate aceste achiziții sunt rezultatul muncii multor neuromorfo-patologi, clinicieni, cercetători și mai ales datelor de neuroimagistică funcțională, posibile în ultimii ani, urmărite cu trasori metabolici.

Revenind, ce fac aceste stații de integrare tot mai complexă? În primul rând culeg permanent, fără nicio întrerupere nici în somn, comă sau stare vegetativă date despre starea morfofiziologică a organismului și le transmit spre centru. Sistemul nervos le integrează și alcătuiește sinteze sub formă de imagini sau hărți privind starea organismului. Vă mai amintiți de homunculus senzitiv și cel motor de la lecția de anatomie? Imagini oarecum similare se află în mintea noastră, traduse în structuri biologice și funcții moleculare, încă incomplet cunoscute, dar perfect dovedite pe aplisia (s-a luat premiul Nobel pentru asta).

Acum să încercăm să gândim și reciproca. Dacă realitatea este reprodusă, memorată sub forma unor imagini, scheme, engrame cerebrale, putem înțelege că întreaga urzeală a omenirii, concepțiile, organizarea, sistematizarea, invențiile, arta, întreaga cunoaștere, au fost zămislite în creierul unora dintre semenii noștri, poate cei mai inventivi, geniali și pragmatici, cei mai profunzi și altruiști, oferind semenilor fructele savuroase ale evoluției și civilizației.

Imensa majoritate a acestor date rămâne inconștientă. Dar la un anumit nivel de integrare, ele dau stările conștiente de sațietate, bine, plăcere, disconfort, sete, jenă, etc. Mai mult, poziția capului, corpului, echilibrul, gravitația, etc.

Să facem un pas mai departe, spre domeniul senzorial. Văd, aud, gust, miros, ating și sunt atins. Simt. Este mediul care mă înconjoară. Dar, în același timp, sunt ochii cu mișcarea lor, poziția capului și gâtului, postura corpului. Până spre vârsta de trei ani, nu fac această distincție. Sunt ca peștele în apă. Nu disting nici între mine și ceilalți. Împreună cu mama, fac corp comun. Ca și cu ceilalți.

Apoi, ne descoperim ca ființă distinctă. Self și nonself. În timp ce explorăm și învățăm mediul și să ne orientăm, avem permanent date despre noi înșine. Eul explorator și rezultatele explorării sale sunt memorate în engrame sub formă de imagini, hărți, distincte. Ele sunt organizate, ierarhizate pe categorii. Aceasta este cogniția.Criptată în limbaj. Comunicată sub formă de gânduri, idei, cuvinte.

Dar mai e ceva. Părțile mediului, au efect asupra subiectului. Unele sunt benefice, frumoase, gustoase, salutare, altele incomode, provoacă disconfort, suferință. Această valență în raport cu nevoile de supraviețuire si beneficiu al subiectului este colorată afectiv, acceptată sau respinsă. Demersul afectiv, sentimentele, modul nostru de a reflecta realitatea, de a ne raporta la ea. Implicit, de a face distincția. Ca și la nivel cognitiv, vorbim de proto-sentimente, nediferențiate încă, inconștiente, vastul domeniu afectiv precum și de sinteze – dispoziții, atașamente. Și ele sunt parte din depozitul de imagini, hărți, engrame.

Și acum surpriza, care nu mai e de mult o surpriză. Deși suntem în stare să luăm decizii aparent conștiente privind preferințele, simpatiile, tendințele comune, totuși parlamentul nostru interior este alcătuit, într-o majoritate mai mult decât absolută, din voci, opinii, decizii, motivații, instincte inconștiente. În acte, trăiri, este ceea ce constituie flerul, talentul, vocația, virtuozitatea. Se vorbește chiar de inconștientul genomic. Ceea ce dă amprenta noastră specifică, modul nostru de a fi, unicitatea, urmează modelul urzelii inițiale. Atât de sigure sunt aceste date, încât mașinăriile de vot, reclamele și marketingul, industria spectacolelor, se bazează pe mecanismele inconștiente și le influențează, le manipulează copios!

La scara comună, umană, totul este atât de intim determinat, încât poate fi urmărită articularea cauzală în cele mai intime procese și fenomene. În aceste condiții, a postula un suflet nemuritor, o entitate imaterială de sine stătătoare, fără suport morfostructural și neurofiziologic, este o enormitate. Ca și cum ai pretinde toate facilitățile unui soft, în absența oricărui hard. O imposibilitate. Dar unul dintre jocurile oamenilor, este obiceiul de a jongla cuvintele. Totuși, realitatea are primatul, nu cuvintele, care nu fac decât să reflecte realitatea, când reprezintă adevărul. Bunul simț comun ne spune că realitatea obiectivă nu ascultă niciodată de cuvinte, excepția, fiind cea subiectivă.

Distanța dintre amoebă și om pare imensă. Dar e un continuum. Desigur, există regnuri, genuri, familii, specii, rase, dar principiul este același. Aceeași biofizică, aceeași biochimie, același tabel Mendeleev, aceeași biologie, aceleași reguli mendeliene, aceleași baze purinice și pirimidinice, același ADN, aceeași matematică.

În acest proces evolutiv milenar, factorul motrice îl constituie gestionarea vieții, imperativele trebuințelor fundamentalesupraviețuirea și nu doar perspectiva elitistă a superdotării, chiar dacă talentul, ingeniozitatea, geniul, au jucat frecvent, un rol de seamă.

Apoi, este util să reținem îngemănarea dintre natură și cultură, cea de a doua oferind aripi organizării sociale, profilaxiei daunelor, prezervării valorilor, prin morală, spiritualitate, justiție.

În timp ce arta și cunoașterea au fost mijloacele culturale pentru ventilarea și catarsisul frustrărilor și resentimentelor trăite de clasele sociale înalte, divertismentul și mistica au avut același rol pentru omul comun, iar natura a constituit desfătarea tuturor. În cuvintele lui Damasio, arta este unul dintre darurile ramarcabile făcute de conștiință, oamenilor.

De asemenea, în abordarea evoluției omului, avem tendința de a ignora faptul că, el însuși este parte a realității, naturii, culturii și, în acest sens, însăși conștiința, limbajul, știința, arta, spiritualitatea, ca și tehnologia, devin factori ai evoluției, care influențează profund procesul, accelerându-l.

Să ne gândim puțin la evoluția automobilului în scurta sa istorie, sau la evoluția muzicii, între cântul gregorian și formelemuzicale actuale, la evoluția locuinței, a mijloacelor de igienă și confort corporal sau a formelor de psihoterapie, tehnicile de comunicare la distanță, între tam-tam-ul african, telefon și social media. Sau evoluția medicinii moderne după 1870, în 150 ani.Microbiologia, clinica și nosografia bolilor, tehnicile chirurgicale și de anestezie, terapie intensivă, cunoștințele tot mai intime de fiziologie, fiziopatologie, patologie celulară și metabolică,farmacologie, imagistică și mai ales imagistică intervențională, medicina nucleară cu toate formele de radiodiagnostic, radioterapie și accelerație a particulelor. Domeniile ce pot fi enumerate se ridică la sute și mii. O singură minte a devenit neîncăpătoare și ignorantă,pentru complexitatea atâtor teritorii care cer supraspecializare și expertiză, ca fie înțelese.

Perioadele de referință pentru aceste procese sunt infime la scara evoluționară, variind între aproximativ, cinci sute și cincizeci de ani, uneori sub douăzeci de ani.

Vizitați Fatima sau Lourdes și vedeți ce poate face evoluția unor convingeri într-un singur secol, formele lor instituționalizate, dintr-un vis, opinie, eveniment, rostogolit narativ de niște copii sărmani, preluat de grupuri la fel de sărmane, de nevoia de miraculos, beneficii intangibile, mirajul iluziilor, setea de senzațional, putere, influență. Evoluție și evoluții. Lascaux și Lourdes.

Am afirmat că odată cu conștiința de sine, vine și conștiința propriei morți, un alt fel de a înțelege ‚căderea’. Am greșit! E o viziune fatalistă, apocaliptică! Adevărații eroi ai umanității, adevărați vizionari, au fost capabili să cumpănească trecutul și înțelepciunea lui, să trăiască rodnic prezentul dat lor, și să prefigureze viitorul încrezător și optimist al omenirii, să contribuie în mod concret la realizarea lui potențială și actuală. Poate că acesta este adevăratul salt de la martiri la eroi! Într-adevăr, martirii ‚n-au căpătat lucrurile promise’ Evr 11,13 până acum, dar eroii, savanții, artiștii și toate geniile, nu așteaptă nimic. Ei se oferă umanității cu tot ce au avut mai bun, mai frumos și mai surprinzător, adormind cu zâmbetul bucuriei pe buze, la care au contribuit pentru copiii copiilor lor. Da, Antonio, acesta este cel mai înalt și frumos dar al conștiinței, oferit perpetuu întregii umanități.

______

*Antonio Damasio, Self Comes to Mind, 2010, trd Doina Luică, Ed Humanitas, 2016.

Cum să ieși dintr-o mlaștină

Viata in lanturi

In nevoia noastra de a pune ordine in haos, este atat de usor sa cadem in capcana. Sa strangem viata in lanturi. Pazite cu gelozie de fel si fel de gardieni.

Imi place sa ma gandesc la farul de pe o stanca care in noaptea intunecata lumineaza calea unor nave. Echipajele acestora cauta sa descopere tot mai mult din viata necunoscuta aflata in adancimile marilor. Oameni specializati in diverse stiinte, instruiti in scafandrerie. Barcute umplute cu tehnologia necesara si scafandrii nobili, ambitiosi, gata sa-si duca misiunile pana la capat.

Cu totul pregatit la indemana, se scufunda si cauta. Gasesc. Inspectioneaza. Se reintorc la barcute, aseaza si gestioneaza tot felul de evidente, pentru ca dupa ce isi termina datoria, sa se reintoarca la nava mama in care totul se reinspectioneaza, categorizeaza, arhiveaza. Procesul continua si informatia devine tot mai completa.

Dar, chiar si asa, viata marina ramane o necunoscuta. Mereu apar noi forme de viata. Altele deja cunoscute, surprind prin dezvaluirea partilor lor ascunse. Multe se sting fara sa se aiba vreo idee despre ele. Pot aparea curenti care sa ingreuneze miscarea, obstacole care sa impiedice vederea. Iar pentru toate acestea, este important ca scafandrii sa fie mereu pregatiti pentru imprevizibil, gata sa-si reevalueze cunostintele, modesti.

De curand, s-au descoperit noi date despre niste creaturi ciudate dar frumoase, cu o ampla variabilitate inter- si intraindividuala la nivel de grup. Unul dintre scafandrii, Kazimierz Dąbrowski, si-a dedicat timpul acestor fiinte ca sa le inteleaga mai bine si astfel se poate cunoaste mai mult despre intensitatea si sensibilitatea lor, care pot cuprinde cinci dimensiuni (acestea se poate regasi in una, doua sau mai multe desi alte pareri sustin ca daca se regasesc in una, o vor face si in altele):

-intelectuala: curiose, introspective, gandesc abstract, etc.

-de imaginatie: cu fantezie bogata, dramatice, viseaza cu ochii deschisi, etc.

-emotionala: sensibile, empatice, etc.

-psihomotora: energice, vorbesc repede, intense fizic, etc.

-senzoriala: au simturile mai ascutite.

Un alt grup de scafandrii fascinati de aceste descoperiri, va pot oferi mai multe informatii daca ii contactati aici.

Aceste creaturi au fost si inca sunt destul de neintelese atat de experti cat si de populatia generala. Tendinta spre conformism si spre etichetare in prostie, distruge vieti. Multe dintre ele primesc diferite diagnostice, pot fi indopate sau nu cu medicamente si consiliere pentru comportamente excentrice vazute ca si patologice cand de fapt acestea tin de singularitatea lor si nu sunt anormale. Altora li se camufleaza problemele datorita inteligentei lor, neprimind astfel ajutorul necesar. De asemenea, se poate intampla ca unele sa aiba probleme psihice serioase relationate cu abilitatile lor, fara ca ajutorul pe care il primesc sa fie adaptat nevoilor lor. In ce le priveste pe cele mai mici, se intampla ca sa li se descopere atat problemele cat si abilitatile dar asistenta pe care o primesc sa se concentreze pe primele, neglijand celelalte. La fel de important este un studiu facut de SENG, care arata ca este mult mai mare probabilitatea de a le pune semnul fiarei acestora decat altora.  

Si continuand cu descrierea lor in general, unele se nasc in medii stabile si cu mai mult noroc, in care primesc stimularea necesara, obtinand astfel un start bun in viata desi lucrurile nu sunt roz nici pentru ele. Altele, vor trece prin imprejurari mai putin favorabile, poate diferite abuzuri, care vor lasa urme pentru tot restul vietii. Ele vor fi nevoite sa invete sa-si cicatrizeze ranile intr-un proces de metamorfoza continua. Multe vor muri fara sa stie ca de fapt erau o splendoare, poate uitate sau aruncate pe undeva, ascunse de vreun bolovan ori acoperite cu mult noroi. Altele vor inceta sa mai respire, sa mai emane culoare, aruncandu-se in gura unui predator, nemaiputand sa suporte intensitatea si problemele acumulate, neintelese nici de ele si nici de mediul lor. Pentru altele, refugiul va fii in ape intoxicate. Si lista continua.

A fi acest gen de faptura nu e lucru usor. Vei fi nevoit sa te misti si sa innoti in diferite ape, printre tot felul de vietati, curenti si capcane. Fiecare obstacol depasit te poate duce intr-un loc mai bun care la randul lui iti va prezenta noi provocari. Dureroase dar necesare pentru a putea innota in spatii tot mai fermecatoare.

Si pana la urma, acest itinerariu interminabil poate implini doua nevoi la fel de importante, la fel de profunde. Pe de-o parte, a propriei fericiri si satisfactii. Pe de alta, a imbogatirii si imbunatatirii existentei marine.  

De la Socrate de Brexit

Genealogie

Este posibil să credem că atunci când suntem frământați de întrebări ontologice, epistemologice, am putea fi noi singura trestie gânditoare? Imposibil. Umanitatea are cca zece mii de ani de istorie consemnată în scris, alte câteva zeci de mii de ani pentru care există artefacte irefutabile ale evoluției omului și alte câteva sute de mii de ani ale evoluției hominidelor, milioane de ani ale evoluției vieții și miliardele de ani ale vârstei pământului, universului. Putem crede că suntem primii care ne punem problemele existenței și ale misterelor ei?

Au făcut-o alții, mult înaintea noastră, mult mai bine, mult mai sclipitor! Așa se explică toată cultura și spiritualitatea lumii! Așa s-a născut regina gândirii – filosofia, metafizica, așa au fost generate legendele și miturile, explicații simple, simpliste sau de o profunzime cuceritoare, uneori pline de umor și malițioase. 

Așa a fost creată arta și frumusețile nepieritoare ale unor genii prea pline de talent. Artiștii au avut ochi să vadă frumosul, proporția și armonia în natură, au avut urechi să audă muzica apelor, sferelor și trilurile păsărilor, zbuciumul crivățului și adierea zefirului. Așa au fost imaginate religiile, comori de mângâiere și promisiuni, de speranță și încredere, optimism în fața vitregiilor.

Așa s-a confruntat omul cu obstacolele și dificultățile, ușurându-și munca, inventând pârghii și mecanisme, roți și bolte, aducând confortul, îmblânzind și domesticind prieteni necuvântători. A deslușit misterele legilor naturale, a cultivat și ameliorat plante – continuă s-o facă. Așa s-a întrupat știința și tehnologia.

Și, după toate acestea, omul are tendința de a-și ignora propria evoluție, de a se autodisprețui în mod gratuit, suveran sau cu o mentalitate de sclav! Orbit de misterul existenței exterioare, al complexității interioare, preferă să proiecteze în imaginar, ideal și absolut, tot ce este indisolubil legat de esența imediată a realității. Pentru simplul fapt că aceasta este incomodă, relativă, surprinzătoare, plină de contradicții, suferință și moarte. Este prețul vieții, al conștiinței, datoria lucidității!

Sindromul Salvatorului, Altruist, Mesianic

Fiind obiect și subiect al unei educații tradiționale, religioase, mi-a fost destul de greu să pricep ce înțeleg psihologii și psihiatrii prin aspectul patologic al altruismului, sindromul salvatorulului sau mesianic, cu nuanțele lor. În toate aceste trăsături nu vedeam decât calități și asta m-a dus cu gândul că e posibil să fiu personal afectat.

De multe ori ceea ce nu înțelegi teoretic, poate și pentru că ai o pată ‚oarbă’, înțelegi practic, de la pacienți. Ca întotdeauna, este vorba despre simțul măsurii. Altruismul ca o contrapondere la tendința generală spre egoism, este desigur o calitate, dar când singura ta rațiune de a exista, de te face fericit este să trăiești doar pentru ceilalți, să te consumi, să nu mai ai viață personală, să intervii intempestiv, fie că ți se cere sau nu, atunci ceeea ce ar fi trebuit să fie necesar, a devenit deplasat, dăunător, patologic.

Am văzut de curând o pacientă care părea personificarea acestei tulburări. La 56 ani, o ființă altă dată sclipitoare, frumoasă, plină de vitalitate, spontană, dinamică, devenise ofilită, stoarsă ca o lămâie, sluțită de oboseală și efort, anxioasă, vibrând de un tremor inxplicabil – fără tulburări organice, deprimată, dezamăgită, dezavuată, nefericită, încercată de panică și neliniște, încercând să fugă de ea însăși, fără să se regăsească în tot ceea ce însemnase viața ei, tot ceea ce oferise și pentru care nu primise decât fărâme.

Ajungând în a doua parte a vieții, deodată i s-a impus un bilanț tragic: ea oferise totul ca om, ca specialist – maestru cofetar, reprezentase factorul cheie în baza unui lanț de cofetării celebru, primise doar un salariu minim de subzistență, nu se căsătorise, nu fusese iubită, nu născuse copii, iar acum nu mai era sănătoasă. Ce făcuse cu viața ei?

Are un prieten care trăiește în altă țară și cu care împărtășește cele mai intime confesiuni. Toată viața, acesta i-a spus să aibă răbdare, să aștepte, să nu se vândă ieftin, să-și trăiască viața, dar n-a făcut niciun pas în plus.

‘Am lucrat permanent câte două sau chiar trei slujbe, din zori și până în noapte, am dat totul, eram fericită să fiu de folos, entuziasmată pentru grandoarea oricărui proiect, mă identificam cu fiecare dintre ele, dar azi îmi dau seama că nu erau ale mele. De fapt, îmi erau străine, am sentimentul că am fost folosită. Mă simt epuizată, nefericită, dezamăgită!

Acest realism târziu m-a văduvit de motivație, țel, energie, sensul vieții mele. Deodată, viața mea este pustiită. Pentru ce am trăit, pentru ce mai trăiesc?’

Stai puțin! Cine suferă? Poate că a fost o eroare să te secătuiești pentru alții, dar viața ta este totuși în față! Ce ar fi să te mai ocupi și de tine! Să-ți oferi relaxare, odihnă, vacanțe, un hoby sau mai multe, să lucrezi la înfățișarea ta, părul tău, corpul tău, timpul tău liber, cultura ta, călătorii!

Am adăugat una două investigații, câteva prescripții pentru simptomele cele mai supărătoare și revenirea cu rezultate și proiectul nou de viață. Va reuși?

Ridica-te, da-ti drumul si zbori

V-ar placea sa zburati cu parapanta? Poate ca unii o faceti deja, dar cu siguranta ca la altii nici nu le-ar trece prin cap. -Mai bine mor! ar spune. Ei bine, experienta zborului e unica, adrenalina la maxim, creierul in extaz. O minunatie. Cum ar putea cei carora le este teama, sa se lanseze in abis…si sa savureze o astfel de experienta? Poate ca mai intai ar trebui sa se arunce in moarte pentru ca sa poata gusta ce este viata. -Si Edi, nu ma refer la Darwin Awards in nici un caz.

De ce sa nu practicam sporturi mai normale, mai sigure? De ce sa ne riscam viata chiar in halul asta? De ce sa nu facem doar plimbari, poate mai rapide, dar totusi plimbari. Poate am putea alerga sau merge cu bicicleta. Oh, am uitat gradinaritul. De ce sa luam un risc nenecesar, sa ne pierdem pamantul de sub picioare, siguranta? Sa facem ceva ce merge impotriva vietii, asa cum o stim, asa cum am invatat si ne este drag?

Apoi, ganditi-va la uimirea celor care nici in ruptul capului nu vor sa zboare. -Ia uite mai, e sarit cu parapanta! Ce nebunie!

Unii, se intind pe iarba verde la un picnic, mananca, povestesc, pe cand altii cu ochelari de soare si berea in mana, stau sa se bronzeze. Privesc spre cer si teoretizeaza zborul. -Uite, eu cred ca…-Ba nu, eu cred ca…Si-ar dori sa o faca, dar e prea bine la caldurica si la sigur.

Si totusi, daca vrei sa zbori, nu poti sa o faci de pe o zi pe alta. Trebuie sa te pui in forma, sa inveti de la altii, sa-ti alegi cu grija echipamentul si sa aduni ore de practica. Dar merita efortul. La inceput, vei zbura acompaniat dar apoi, cand, cat si unde vrei tu. Odata ce ai inceput, nu vei dori sa te mai opresti. O vei face tot mai bine, peste peisaje tot mai diferite.

Pentru a trai, trebuie mai intai sa mori. Sa mori fata de zona ta de confort, siguranta, prejudecati. Sa te arunci in abis simtind ca vei muri si doar atunci vei vedea ca poti si tu zbura. Sa infrunti in locul cel mai adanc din tine, teama. Teama de necunoscut. De viata.

Cine își va păstra viaţa o va pierde și cine își va pierde viaţa pentru viata, o va câștiga.