Alicia Johnston în Țara Minunilor

Sigmund Freud ne învață în Civilization and Its Discontentsomul, acest ”zeu pe prostetice”, nu își poate ierta faptul că ”picioroangele care îl ridică deasupra celorlalte viețuitioare nu au crescut natural din el”. Cu alte cuvinte, omul nu pot accepta faptul că civilizația și morala socială nu exprimă fanteziile lui secrete ci contrariul lor.

Toți nevroticii, și nu numai ei, vor să facă excepție de la faptul că ”inter urinas et faeces nascimur”.

”Excepția” despre care vorbește Freud are două fețe. Unii spun că am căzut din perfecțiunea edenică în ”urinas et faeces” iar alții că ””urinas et faeces” reprezintă chiar Edenul în care trebuie să ne întoarcem.

Alicia Johnston face în mod clar parte din a doua categorie. Păstorița adventistă și-a dat demisia atunci când a aflat cu stupoare că biserica are probleme cu homosexualii. Pastor Johnston, care deține un master în teologie la universitatea Andrews, nu înțelege cum este posibil așa ceva de vreme ce Biblia este în mod clar și explicit pro-LGBT. Alice crede că mâna iubitoare a lui Yahweh a făcut-o bisexuală, deci Domnului îi place. Deși este bi, Alice a ales să se căsătorească cu o persoană de același sex, pentru că adventiștii merg pe calea îngustă. Cu alte cuvinte, asemenea eroinei cu același nume din poveste, Alice a căzut în gaura de iepure a fanteziilor care protejează mintea infantilă de o realitate prea dură.

Spune Freud mai departe:

Majoritatea oamenilor nu doresc cu adevărat libertatea, pentru că libertatea implică responsabilitate, și majoritatea oamenilor se tem de responsabilitate.

Contrar aparențelor, Alicia Johnston nu și-a asumat responsabilitatea pentru decizia ei. Păstorița se refugiază într-o lume imaginară în care Yahweh a creat diverse genuri și orientări sexuale și Jeezas alege pentru ea cu cine și cum să facă sex. Apărătorii ei împărtășesc această iluzie și salută decizia lui Alicia ca pe un act de curaj menit să întoarcă biserica la adevărul evangheliei. Detractorii, dimpotrivă, o acuză că nu respectă porunca și planul lui Dumnezeu pentru ea. Ambele clase și-au învățat lecția în aceiași biserică: Dumnezeu este singurul care are libertatea să aleagă.

Furtuna de pro și contra pe care a provocat-o mărturia lui Alice Johnston în această lume ruptă de realitate este la fel de incoerentă ca reacția tribunalului din povestea lui Lewis Caroll la mărturia lui Alice (traducere Popescu Bogdan):

„Juriul să-şi dea verdictul” spuse Regele pentru cam a douăzecea oară în acea zi. „Nu, nu!” spuse Regina „Întâi sentinţa, apoi verdictul”. „Ce tâmpenie!” spuse Alice cu voce tare „Să dai întâi sentinţa!…”. „Ţine-ţi gura!” spuse Regina înroşindu-se. „Nu vreau!” răspunse Alice. „Tăiaţi-i capul!” urlă Regina cât o ţinu gura. Nimeni nu mişcă. „Cui îi pasă de voi?” spuse Alice (crescuse la înălţimea ei normală între timp) „Nu sunteţi decât un pachet de cărţi!”. La asta întregul pachet se ridică în aer şi se năpusti căzând asupra ei; ea dete un ţipăt scurt, jumătate de frică, jumătate de furie şi încercă să le gonească lovindu-le cu mâinile dar se trezi întinsă pe bancă cu capul în poala surorii sale care, cu blândeţe, îi dete la o parte câteva frunze care căzuseră din copaci pe faţa ei. „Trezeşte-te, Alice, dragă!” îi spuse sora ei „Ce mult ai dormit!”.

Și noi îi dorim lui Alice Johnston să crească și să se trezească din vis. Până atunci va continua să se bată cu cărțile de joc.

Este universul o Hologramă?

Biserica, de la Vestea cea Bună la fake news

Biserica a devenit un caz particular al fenomenului fake news. Pentru a înțelege procesul trebuie mai întâi să înțelegem că: 1. fake news este rezultatul implementării unor strategii de marketing în corporațiile mass media, și 2. biserica este o corporație care caută să își maximizeze profitul.

Trebuie deasemenea să amintesc că atunci când spun ”fake news” nu mă refer la aspectul mitologic al religiei. Este vorba de faptul că adevărul, faptele, și consistența logică au devenit irelevante pentru predicator și ascultător chiar și în relație cu mărturia de credință a bisericii.

Așa cum am afirmat, înainte de a fi o formă de manipulare politică/religioasă, fake news reprezintă o strategie pentru profit.

La începutul anilor ‘80, corporațiile au început să mute fișele clienților de pe hârtie pe computere IBM foarte puternice. Asta a deschis posibilitatea analizei de date și au fost create primele tehnologii software pentru Customer Relationship Management (CRM). Ideea este că, înainte de a ridica receptorul, persoana de la pupitru să vadă pe monitor toată istoria în relație cu compania a clientului care sună. Mai mult, analiza datelor arată evoluția probabilă în viitor a acestei relații, ce produse noi ar fi dispus să cumpere, și, mai ales, puterea de cumpărare. Clienții sunt grupați pe categorii, se fac favoritisme și discriminări, se folosesc strategii diferite, și sunt promovate produse diferite.

În decada următoare, datele au fost mutate în cloud, ceea ce înseamna că un număr nelimitat de computere pot avea acces la CRM.

Secolul XXI a adus social media în analiză. SM este instrumentul perfect pentru cuantificarea informațiilor personale și analiza psihologică a clienților, mai ales a clienților potențiali. CRM analizează fanteziile și fetișurile cumpărătorilor, pe baza cărora sunt elaborate produse și strategii noi. Crește cooperarea între corporații, companii financiare, companii de comunicații, guverne, mass media, politicieni, social media, în colectarea și analiza datelor.

Fake news este rezultatul implementării CRM în industria de știri. Oamenii cumpără acele știri pe care vor să le audă. Producătorii de știri studiază fanteziile clienților și le vând produsele care hrănesc aceste fantezii. Mai mult, împărțirea triburilor digitale din social media în camere de ecou asigură loialitatea necondiționată a clienților indiferent cât de mult sunt mințiți.

În mod similar, politicienii știu ce vor constituenții să li se promită și le spun ce vor să audă, nu ce intenționează să facă.

Tehnologia CRM a pătruns repede în biserici. Bisericile sunt corporații care fac profit din vânzarea de mântuire. Membrii sunt clienții și interesele sunt clienți potențiali. Ca orice corporație, biserica caută să cucerească piețe noi. În acest scop, culege informații despre clienții ei sau potențiali clienți, care sunt stocate și analizate prin tehnologii adaptate la propria activitate.

La fel ca în cazul corporațiilor comerciale, unde clientul nu știe că este așezat ca o insectă sub lupă, credincioșii nu sunt conștienți de faptul că se află sub lupa bisericii.

De exemplu, un evanghelist îi invită pe ascultători să scrie cereri de rugăciune pe bilețele pentru ca el să petreacă noaptea rugându-se pentru fiecare în parte. Scopul adevărat este să introducă aceste cereri într-o bancă de date unde să fie analizate în vederea elaborării unor strategii de marketing religios. Cunoașterea e putere, mai ales când este vorba de cunoașterea acelor puncte vulnerabile care se dau pe față în rugăciune. În același fel, colectarea de întrebări are ca scop analiza lor mai degrabă decât răspunsurile. Cele mai multe întrebări rămân fărăr răspuns, iar cele care primesc un răspuns sunt considerate strategice.

Aspectul de fake news constă în faptul că biserica, la fel ca mass media, le oferă clienților acele știri care confirmă prejudecățile lor.  Acestea pot fi știri misionare din zone primitive cu evenimente supranaturale, evenimente sociale sau catastrofe naturale care confirmă profeția, descoperiri care arată că pământul are 6000 de ani, etc. Aspectul cel mai important este că asemenea produse sunt livrate pe baza studiului pieței mai degrabă decât din convingere religioasă. Clienții cumpără ce vor să audă.

Există însă un aspect mult mai sinistru. Corporațiile, mass media, religia, și propaganda politică fac alianțe strategice și războaie info pentru mințile noastre, așa cum făceau păstorii din Miorița pentru oile ”multe și cornute”. Pasivitatea baciului mioritic pierdut în reflecții metafizice ne reprezintă pe noi.

Venim din spațiu?

Dumnezeu nu joacă zaruri; poate jocă ruleta rusească?

Mai întâi au venit după cei care ardeau vrăjitoare. Apoi au venit după cei care aveau sclavi. Apoi după cei care își băteau soțiile. Apoi după cei care linșau homosexuali. Etc, etc. Când au venit după banii mei, mi-am dat seama că există un război lung împotriva creștinismului.

Așa trebuie să gândească pastorița Victoria Austin, soția pastorului de cargo-cult-evanghelia-prosperității Joel Austin. Victoria a descoperit persecuția religioasă în forma unei pete minuscule pe fotoliul de Clasa I. Când a chemat însoțitoarea de zbor, aceasta i-a spus că va trimete pe cineva să o curețe. ”Am spus ACUM” – a strigat furioasă Victoria. ”Am dreptul acesta pentru că sunt pasager de Clasa I”. A se citi: ”Ori n-ai auzit de Joel Austin?” Fireșete că auzise. De aceea s-a și băgat la contul ei bancar atunci când soția pastorului a pocnit-o pe sclava obraznică la fel ca Sara pe Agar. Nu avea dreptate pastorul acela penticostal că liniile de zbor sunt pline de demoni și de aceea omul-lui-dumnezeu are nevoie de jet misionar?

La fel o fi gândit și președintele atunci când a instruit biroul federal de taxe să ignore legea atunci când bisericiile primesc ”donații” (a se citi bani pentru reclamă) pentru campania electorală. Nu că legea ar fi fost aplicată într-o singură instanță de la votarea ei în 1953. Aici contextul este mai important decât textul. FBI a percheziționat recent o firmă politică în Annapolis, Maryland, numită Grupul de Campanii Strategice. Firma are legături cu doi consilieri majori în campania lui Trump, Paul Manafort și Roger Stone. Dar se pare că firma are și legături cu cazinoul Taj Mahal, propietate a familiei Trump, intrat în centrul atenției în această lună pentru o istorie mai veche în spălarea de bani. Money talks. Când banii vorbesc prin biserică trebuie să se bucure de protecția primului amendament. Spălarea de bani ca libertate religioasă.

Punctul pe ”I” l-a pus vicepreședintele la conferința despre violența împotriva creștinilor organizată de Franklin Graham (fiul lui Billy Graham), care a avut loc săptămâna trecută la Washington.

Da, războiul lung împotriva creștinismului. Mă rog ca într-o zi să trăim într-o Americă unde creștinii se pot închina liber! In plina zi! Îmbrăcați în mod deschis în simbolurile religiei lor … probabil în jurul gâtului? Și poate – îndrăznesc să o visez? – poate într-o zi poate exista un președinte creștin deschis. Sau poate, 43 dintre ei. Consecutiv.

Din câte știu, singura problemă simbolic-vestimentară pe care o are un creștin în America este că nu se mai poae afișa public într-o manta albă cu glugă țuguiată și să fie privit simpatie. Recunosc că musulmanii au aici unele avantaje, dar civilizația obligă. În ce privește ”în jurul gâtului”, singurul simbol creștin interzis este ștreangul judecătorului Charles Linch. Însă, deși subiectul conferinței este violența împotriva creștinilor din Siria, Graham și Pence consideră că creștinii din State sunt supuși la persecuții cel puțin la fel de mari.

”Poate într-o zi poate exista un președinte creștin deschis”. Un politician mediocru, Pence a ajuns vicepreședinte pe o platformă electorală evanghlică-teocratică și are șanse să încheie anul ca președinte. Președinții, mai ales cei republcani, sunt mai mult decât deschiși (adică spun ce nu cred) când vorbesc de Jeezas pentru a nu fi deschiși cu privire la ceea ce cred. Atunci, pentru ce se roagă Pence?

Răspunsul este simplu dacă luăm în considerare că în timpul conferinței Pence a avut o conversație în spatele scenei cu mitropolitul Ilarion Alfeiev, care coordonează relațiile externe ale bisericii ortodoxe ruse. Ilarion, care este un aliat și prieten al președintelui Putin, a fost găzduit la hotelul Trump. Cei care au vizionat emisiunea mea Dumnezeu vorbește rusă înțeleg despre ce este vorba. Centrul de comandă al organizației pro-teocrație a lui Franklin Graham se află la Kremlin. De fapt, conferința trebuia să aibă loc la Moscova dar a fost mutată la Washington după alegerea lui Trump. Ilarion, la fel ca orice patriarh rus sau sovietic aflat în poziția lui, este în mod sigur agent KGB/FSB. Vederile lui, a declarat Casa Albă, corespund cu cele ale președintelui Trump. Declarația este cu privire la războiul din Siria, dar așa cum arată Alina Polyakova, politica lui Putin în Siria este instrumentală pentru propaganda stil cal troian în EU și US.

Așadar, care este măreața zi (”îndrăznesc să o visez”) pe care o așteaptă Pence? Ce lipsește libertății religioase a evanghelicilor din US. Probabil privilegiile puterii aflate deasupra legii ale oligarhiei/teocrației creștine ale lui Putin, unde reporteri incomozi mor în condiții misterioase și cine joacă Pokeman Go în biserică este arestat pentru terorism. Se pare că pe Graham și Pence nu îi intersează faptul că misiunile evanghelice sunt persecutate în Rusia, atâta vreme cât homosexualii pot fi linșați cu impunitate.

Tot săptămâna trecută, presa americană a fost înlocuită cu KGB/FSB-istul de la RT la întâlnirea din Biroul Oval cu ministrul de externe al lui Putin. Cum era de așteptat, FSB-ul a ridicat degetul spre US pe Twitter și în RT.

Acum, țarul și rasputinul său sunt KGB-ști vechi care știu că nu îi pot bate pe omologii americani la ei acasă. Dorința lor a fost mai degrabă să facă o demonstrație de forță al calului troian, arătând că pot face partidul puterii să se sinucidă politic, după care serbează cu votka și devuchki în timp ce americanii adună cioburile oalelor sparte. Poate că Dumnezeu nu joacă zaruri dar partidul lui joacă ruleta rusească.

La Pen: Jeanne d’Arc sau Leo Schlageter?

Pe data de 7 Mai 1429, Jeanne d’Arc și-a smuls o săgeată din umăr și a ridicat-o ca stindard la asediul Orleansului. Pentru cei care au uitat istoria, Jeanne i-a condus pe francezi la victorie dar a fost capturată un an mai târziu de englezi și condamnată la moarte pentru erezie într-un proces motivat politic. Nu este nici o îndoială că Marie La Pen este acuzată de erezie politică. Este la fel de sigur că a fost rănită electoral pe 7 Mai. Întrebarea este dacă va și câștiga războiul.

Pentru că tot vorbim de repetarea istoriei, în 1923 pe, aceiași dată fatidică de 7 Mai, francezii l-au executat pe național-socialistul Albert Leo Schlageter. Schlageter este cunoscut mai ales pentru zicala care i-a fost atribuită fictional: ”Când aud de cultură îmi vine să pun mâna pe pistol”. Acum se ridică ridică o altă întrebare. Care este comparația cea mai potrivită pentru 7 Mai 2017: săgeata lui Jeanne d’Arc sau execuția lui Schlageter?

Pentru a răspunde, trebuie să începem prin a eimina paralela falsă între alegerile din Franța și cele din US.

Mai întâi, Emmanuel Macron nu este Hillary. Tipul folosește bitcoin, ceea ce înseamnă că nu e prost, și că poate apărea suspect în ochii oligarhiei financiare de stânga. Emmanuel și soția lui au în spate o istorie incorectă politic gen Mourir d’aimer care l-ar descalifica în ochii liberalilor americani. Ce se poartă aici sunt fanteziile sexuale ale lui Podesta. Îți vin în minte reptilele lui David Icke. Emanuel pare cel puțin un animal cu sânge cald.

În al doilea rând, La Pen nu este Trump. La Pen este pentru apărarea spațiului public secular. Trump susține invazia religiei în spațiul public (ce a mai rămas din el). La Pen crede că statul trebuie să ocupe un loc central în spațiul public. Trump crede că locul statului este în buzunarul corporațiilor private.

Este La Pen fascistă? Fascism, spune George Orwell, este un termen vag, folosit în dreptul oricărei mișcări politice de care se tem elitele. Elitele se tem de orice universalitate care concurează cele patru universalii ale capitalismului financiar global: capitalul transnațional, media corporată, democrația parlamentară, și religiile considerate universale. Noțiuni ca cultură universală, adevăr obiectiv, drept natural, rațiune universală, sunt suspecte acum de conotații ”fasciste”. Pe de altă parte, nimeni nu poate spune că xenofobia și rasismul nu sunt atitudini fasciste. Elitele le resping (și de multe ori le exagerează), nu pentru că amenință universalul uman, ci pentru că amenință capitalismul financiar global.

În sensul istoric al cuvântului, fascismul este, așa cum a fost definit de Mussolini, o coaliție între corporații, biserică, și stat, împotriva a ceea ce Iluminismul definește ca spațiul public al rațiunii. Fascismul este politica militarizată a interesului privat împotriva interesului public. Fascismul contemporan este reprezentat de neoconservatorii americani și aliații lor din lumea islamică. În ciuda retoricii populiste în campania electorală, Trump s-a dovedit a fi doar un alt neocon la Casa Albă, la fel ca Bush, Obama și Hilary înaintea lui, probabil mai rău. La Pen pare să se situeze de partea opusă a baricadei. Întrebarea corectă ar fi dacă La Pen este național-socialistă.

Să ne întoarcem la Schlageter. Voi cita dintr-o cuvântare in memoriam Albert Leo Schlageter în locul cel mai neașteptat: plenara Internationalei Comuniste din Iunie 1923. Titlul cuvântării este Leo Schlageter: Rătăcitorul în Vid. Autorul este bolșevicul german Karl Radek.

Schlageter, a courageous soldier of the counter-revolution, deserves to be sincerely honoured by us, the soldiers of the revolution… If those German Fascisti, who honestly thought to serve the German people, failed to understand the significance of Schlageter’s fate, Schlageter died in vain, and on his tombstone should read: “The Wanderer into the Void”… We shall do all in our power to make men like Schlageter, who are prepared to go to their deaths for a common cause, not wanderers into the void, but wanderers into a better future for the whole of mankind; that they should not spill their hot, unselfish blood for the profit of the coal and iron barons, but in the cause of the great toiling German people, which is a member of the family of peoples fighting for their emancipation.

Teza lui Radek nu sună mai puțin curajos în contextul stalinismului de catifea numit corectitudine politică. Radek, un intelectual cosmopolit care fusese implicat în lupte de stradă cu naziștii, refuză să vadă în dușmanii lui o formă de sociopatie națională sau scuza metafizică a banalitatății răului. Radek recunoaște calitățile umane și idealurile emancipatoare ale compatrioților săi rătăcitori în vid. (În treacăt fie spus, Karl Radek a a vut ocazia să înțeleagă că propia lui cauză fusese o ”rătăcire în vid”, când a murit asasinat de executorii lui Stalin în gulag).

Stabilimentul european ar avea de învățat de la Radek.

Să alienezi 11 milioane de alegători numindu-i ”fasciști” sună corect politic dar este în același timp o greșeală fatală. Ca și cum oricine vrea să apere de bazarizare și barbarizare cea mai nobilă cultură a Europei visează noaptea lagăre cu sârmă ghimpată și camere de gazare. Sau cineva care angajează un imigrant la salariul minim într-un cartier luxos din Paris are dreptul să ofere lecții despre rasism muncitorului care încuie noaptea ușile înr-un cartier care a fost cândva al lui.

În încheiere, vreau să spun că mă bucur că a ieșit Macron pentru că un frenchxit ar fi o rătăcire în vid. Viitorul Europei este Europa, nu naționalismele. Europa nu are nevoie de o Franță care exitează ci de una care inspiră idei și revoluții în Europa, ca în vremurile de glorie.

Dar să nu uităm că revoluțiile nu se fac unii ca Macron ci cu cei ca La Pen.

Europa are nevoie de o Jeanne d’Arc.

President Frum

Rocky Twyman este unul dintre cei mai bine cunoscuți activiști sociali SDA. Contribuția lui la binele public include activități diverse cum ar fi colectarea de bani pentru organizații religioase/non-profit, activism pentru donații voluntare de măduvă, petiția pentru decernarea Premiului Nobel pentru pace lui Oprah Winfrey, rugăciune pentru curățirea Golfului Mexic (BP a apreciat inițiativa), rugăciune la nunta lui Chelsea Clinton (de la distanță), și rugăciune în fața Casei Albe (Obama nu l-a primit înlăuntru) pentru alungarea demonilor. Exorcismul aeșuat din motive logistice. În Washington nu existau destui porci să transporte toate legiunile de demoni în Potomac River.

”Nu îmi amintesc toate victoriile” a declarat Twyman cu modestie. Cea mai celebrată dintre ele rământe totuși Prayer at the Pump. PAP a fost o mișcare națională în 2008, care consta în grupe de rugăciune ținându-se de mînă în jurul pompei de benzină și rugându-se pentru scăderea prețurilor. Serviciul se încheia cu imnul mișcării pentru drepturi civile „We Shall Overcome”. „We’ll have lower gas prices” a fost inserat în a doua strofă. ”Prețurile vor cădea ca zidurile Ierihonului”, a profetizat Twyman.

Encyclopedia of American Loons îl numește pe Rocky un idiot, ”probabil inofensiv”, care ”nu înțelege cum merg lucrurile” dar se crede important din cauză că media l-a așezat în centrul atenției. The Congressional Medal of Honor Society l-a nominalizat între finaliști pe lista pentru decernarea premiului Above and Beyond Citizens Award. Premiul este alternativa civilă a Medaliei Congresului și reprezintă cea mai înaltă distincție acordată unui civil în US. Cum a ajuns Rocky Twyman alături de Desmond Doss?

Probabil la fel cum un șaman papuaș se plimbă prin junglă cu o decorație de tinichia pe tunica zdrențuită de pușcaș marin. Nici unul dintre cei doi ”nu înțelege cum merg lucrurile”. Amândoi cred că lucrurile merg prin magie.

Tele-evanghelistul George Vandeman povestea într-o emisiune despre un vas militar american naufragiat în Insulele Solomon. Atunci când japonezii au venit să caute vasul, nu l-au putut găsi, pentru că fusese demontat și ascuns piesă cu piesă de papuași. Piesele mai mici dar importante, cum ar fi echipamentul electronic, erau purtate de băștinași ca podoabe. Vandeman se arată impresionat de loialitatea instinctivă a băștinașilor față de partea bună în războiul din Pacific, pe care o compară cu loialitatea credinciosului ”fără lumină” în Marea Luptă. Nu realiza că era vorba despre un cargo-cult care fetișiza echipamentul militar.

Exemplul oferit de Vandeman ridică o întrebare interesantă. Explicația comun acceptată a fenomenului cargo-cult este aceea că aborigenul, ne putând înțelege cum lucrează economia modernă, vede în producția de mărfuri un fenomen supranatural. Întrebarea care se ridică acum este dacă nu cumva a avut loc o colonizare mitic-ideologică a minții băștinașilor. Parodia de armată americană putea fi transformată în rezistență locală în cazul invaziei japoneze.

Acum se ridică o altă întrebare. Cum se explică cargo-cultizărea mentalității evanghelice în ultimii ani? Este adevărat că o paralelă este posibilă între mintea șamanului și cea a predicatorului, gata oricând să ofere o explicație supranaturală pentru ceea ce nu înțelege. Dar lucrurile prea sunt cusute cu ață albă.

Miliarde de dolari scutiți de taxe sunt investiți în proiecte ca Arca lui Noe, Muzeul Creației și tink-tancuri YEC. Miracole și apariții de îngeri sunt propagate în mainstream media în numele neutralității jurnalistice. Autorii seriei Left Behind apar pe coperta revistei Time în numele aceleași neutralități. Candidați la preșidenție sunt întrebați dacă cred că universul este mai vechi de 6000 de ani. La universitatea Andrews se învață că Originea Speciilor a fost dictată de Satana. Sursa citată este un con-artist care și-a publicat fanteziile cu principala casă de publicații a bisericii. Chiar și teologia pe care am învățat-o la o prăpădită școală de țârcovnici din România este găsită prea elitistă. Ce se întâmplă?

Pentru a evita teoria conspirației voi apela la teoria relației între baza economică și suprastructura religioasă a societății.

Să începem cu economia.

Acum două decenii, corporații financiare din toată lumea au început să investească din greu în piața imobiliară și industria de credit americană, văzute ca ”safe haven”. Efectul a fost cea mai mare himeră economică din istoria lumii de la vacile lui Iosif încoace (voi reveni la vacile lui Iosif puțin mai jos). Balonul de săpun financiar a crescut și s-a colorat frumos, umflat fiind de bănci și companii de investiții deregulate în numele pieței libere, afaceri imobiliare dubioase, și piramide financiare camuflate în companii de investiții și multi-level-marketing.

Orice piramidă financiară se prăbușește atunci când baza ajunge la limită. Pentru a lărgi baza piramidei imobiliare dincolo de limitele social-economice, a fost inventat subprime mortgage.

Idea era de a acorda credit cumpărătorilor insolvenți și a vinde pachetul financiar investitorilor din Europa și Asia, așezând riscul asupra economiei mondiale. Pasul următor a fost finanțarea categoriilor dezavantajate economic, în numele accesului egal la visul american.

Rezultatul a fost catastrofa financiară globală din 2007/2008.

Cargo-cultismul evanghelic este ideologia religioasă a economiei de baloane de săpun.

Orice cargo-cult are la bază două principii. Primul este fetișismul mărfii. Cargo nu este căutat pentru valoarea intrinsecă ci pentru iluzia că papuașul care îl posedă participă la bunăstarea albilor. Al doilea principiu este acela că cargo se obține prin incantație și ritual.

Ambele aspecte s-au dezvoltat în lumea evanghelică ca răspuns la himera economică. În primul rând, evanghelicii au abandonat etica protestantă, caracterizată prin frugalitate și disciplină, pentru fetișismul consumului și principul ”greed is good”. În al doilea rând, s-a răspândit superstiția miracolului financiar. Pastori deveniți multi-milionari peste noapte s-au oferit pe ei înșiși ca exemple.

Îmi amintesc de un pastor penticostal care explica la un talk-show de ce zboară cu jetul personal. Liniile aeriene sunt pline de demoni. Atunci când Dumnezeu îi vorbește în timpul zborului și el se rdică în picioare: ”ce ai spus Doamne?”, este admonestat să se așeze și să își pună centura de siguranță. (Ne putem imagina ce s-ar întâmpla dacă pastorul ar începe să vorbească în limbi și ar striga ”praise the Lord” în arabă). Omul i-a cerut lui Dumnezeu un jet și i s-a dat, căci care este tatăl căruia îi cere fiul un jet și îi dă un bilet la Economy.

Rugăciunea lui Iaebeț a fost predicată ca mantră biblică pentru îmbogățire miraculoasă. O altă mantră populară este visul lui Iosif. Iosif, ni se spune, a visat visul egiptean și Domnul i-a dat palate și piramide pentru că a crezut. Dacă visezi visul american și crezi îți pică și ție case și un loc privilegiat într-o piramidă financiară ca Amway, Herbalife, sau Mannatech – frecție-pe-picior-de-lemn.

Dacă istoria lui Iosif ar fi fost citită cu atenție, credincioșii ar fi înțeles pericolul în care se află. Miracolul economic al lui Iosif a constat în speculații cu cereale așa cum fac astăzi rechinii de Wall-Street. Iosif a distrus economic clasa de mijloc și a transformat-o în sclavi.

Istoria se repetă. În 2007 balonul a făcut pâc și vacile slabe au început să iasă din râu.

Și care a fost efectul? S-a pocăit cineva de evanghelia prosperității? Au început constituențiiii să-și sune reprezentanții și să facă petiții la Casa Albă pentru reforma sistemului și pedepsirea celor vinovați? Dimpotrivă, au fost gata să plătească pentru salvarea instituțiilor care le-au distrus economia și bonusuri grase pentru criminalii executivi. Explicația este: Cargo-Cult.

Mai întâi, au fost cei care, la fel ca Rocky Twyman, au spus: ”prayer changes things”. Apoi au fost cei care au spus că a venit sfârșitul și au fugit la munți. În sfârșit, majoritatea evanghelicilor au decis că lucrurile merg rău pentru că Jeezas și Moș-Crăciun-cu-traista-plină nu sunt primiți pe covor roșu la Casa Albă.

Soluția? John Frum președinte.