Teologia politică

Are sens limbajul religiei? Sau ”face” sens?

Izvoarele lui Agar: tectonică, geopolitică, și religie

În timpul unei sesiuni de întrebări/răspunsuri cu un teolog întors de la conferința Faith & Science 2002, cineva a întrebat cu accent southern, fonetic și ideologic:

”De ce oamenii ăștia de știință nu vor să vadă dovada clară a potopului în volumul uriaș al rezervelor de petrol”?

”Pentru că inchiziția agnostică interzice geologilor să ia în considerare ipoteza unei creații recente și a potopului global” – a răspuns teologul.

Deși făcusem legământ cu buzele mele nu m-am putut abține și am întrebat cum se explică faptul că paradigma evoluției în timp adânc îi ajută pe geologi să găsească petrol? A găsit cineva vreodată petrol folosind Biblia ca manual de geologie?

Răspunsul a venit din partea altui coleg care vorbea cu cu aceleași accente. În Israel, a spus el, creștini evanghelici caută petrol cu Biblia în mână, și au găsit rezerve care depășesc probabil pe cele ale Arabiei Saudite. Colegul meu a oferit ca sursă un articol al lui Hal Lindsey din WorldNetDaily. Așa cum se așteaptă cei care știu cine este Hal Linsdey și cam ce se publică în WorldNetDaily (acum câțiva ani am l-am auzit pe Linsdey repetând povestea la Moody Radio), este vorba despre un amestec de fake-news și speculații profetice.

Compania texană Zion Oil and Gas a fost fondată de John Brown în anul 2000. Scopul companiei este să asigure independența energetică a statului Israel după răpirea bisericii. Este cotată pe piața globală NASDAQ, simbol stock – ZN, și a produs zero profit în 17 ani. Nu că John Brown ar duce lipsă de bani. Mii de evanghelici au învestit cu entuziasm în ZN, în speranța unor dividente grase când se vor întoarce cu Jeezas la sfârșitul celor șapte ani de strâmtorare. Zion Oil and Gas funcționează deci mai degrabă ca o schemă Ponzi.

Premisa lui Brown este binecuvântarea lui Iacob:

Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău… care te va binecuvânta… Cu binecuvântările cerurilor de sus, Cu binecuvântările apelor de jos… Binecuvântările tatălui tău Întrec binecuvântările părinţilor mei… Ele să vină peste capul lui Iosif. Gen 49: 25.26.

Capul lui Iosif este identificat de John Brown cu teritoriul lui Manase din vechiul Israel. Texanul crede că Yahweh, când a inventat petrolul în 2348 BC, a îngropat aici cel mai bogat zăcământ de petrol de pe planetă.

Capul lui Iosif. Aici se află, în opinia lui John Brown, cel mai bogat zăcământ de petrol din lume.

Că fiului roabei izgonite i s-a dat petrol nu este o surpriză având în vedere că îngerul i-a arătat un izvor în pustie (apele de jos), dar: ”Binecuvântările tatălui tău Întrec binecuvântările părinţilor mei”. Iusuf trebuie să aibă mai mult decât Ișmael. Pe de altă parte, profeții spun că Mesia va aduce ”oil”, adică petrol, (Is 61,3; Ier 31; 12). John se consideră noul Ioan Botezătorul pregătind calea Domnului în pustie.

Spre dezamăgirea acționarilor ZN (lui Brown îi merge schema oricum), ca și a colegilor mei echipați cu argumente YEC de la Faith & Science, geologii înțeleg mai bine decât ei abisul din care vine izvorul lui Agar.

Cele zece țări arabe care dețin 48% din rezervele de petrol cunoscute și 38% din rezervele de gaze naturale (analiza BP 2012) pe 3,4% din suprafața pământului, se află pe o placă tectonică minoră cu o istorie geologică unică.

Placa Arabă

Timp de 600 milioane de ani de la formarea ei în continentul Gondwana, Placa Arabă s-a plimbat între paralela 30 N și 30 S aflându-se totdeauna în poziția optimă pentru un cimitir de nevertebrate marine. Prima mare recoltă a fost, firește, explozia Cambrianului. Cea mai bogată a avut loc în Jurassic și Cretacic, când Arabia se afla scufundată în apele mici ale Mării Tethys la Ecuator, în calea curenților de la nord și sud. Și pentru că Alah e bun, tot în această perioadă a avut loc o încălzire globală și două reduceri dramatice de oxigen în ocean. În ultimele douăzeci de milioane placa s-a desprins de Africa și s-a ciocnit cu Eurasia, comprimând depozite imense de organisme marine în formarea munților Zagros și dând naștere la noi țărmuri stabile, favorabile acumulării de organisme bogate în proteine și lipide la Marea Roșie și Golful Persic.

Aventura Plăcii Arabe în eoni geologici. Linia violetă indică poziția zonei Kuweit. În stânga este axa erelor geologice. În dreapta sunt notate principalele evenimente geologice.

MiddleEasturassicCretacis

În Jurassicul timpuriu, Placa Arabă se află în triunghiul format de marea Tethys la estul continentului Gondwana/Pangea. 70% din rezervele de petrol din Arabia provin din Jurassic/Cretacic.

 

Domnul a fost milostiv cu Agar dar i-a dus pe fii Sarei într-un pământ sec și sub un cer care, tot dintr-un capriciu al mișcărilor tectonice, este la fel de sec.

Vom spune deci că geo-tectonica este baza și geo-politica este suprastructura.

Și Avraam a întrebat dezamăgit: ”Doamne, ce-mi ve da”? Și Domnul i-a răspuns: ”Ridică-ți ochii și privește stelele. Așa va fi moștenirea ta”. Avraam și-a ridicat ochii, a privit stelele și a zis: ”Nu înțeleg”. ”Ce vezi tu nu poți pricepe acum, dar vei pricepe la urmă. Taina se numește e=mc^2.

Se spune că atunci când l-a luat prizioner pe sultanul Baiazid, Timur Lenk ar fi râs: ”Ce glume mai face și Allah. Să împartă lumea între un șchiop ca mine și un chior ca tine”. Ce glume sinistre face Eliyahu cu familia disfuncțională a lui Avraam. Să dea petrolul lui Ișmael și bomba lui Ițak.

Cum să aprinzi un foc – II

Dileme polare

Acum trei saptamini lasam un mic comentariu, ba retoric, ba sarcastic, la un articol din Dilema Veche in care dna. Anca Manolescu lua la refec niste politicieni preadimboviteni care se dadusera in spectacol cu nu-stiu-ce briu grabnic facatoriu de minuni. Doua numere de revista mai tirziu, ma trezesc citat si combatut de autoare, la aceeasi rubrica „din polul plus”. Cum fiara sint si in viata ‘reala’, nu doar pe coclauri oxigeniste, am ridicat manusa cu textul de mai jos. Nu am cerut un ‘drept la replica’, pentru ca sint curios de amploarea disponibilitatii dialogale a distinsei dilematice. Deci.

Că „Biblia nu e coregrafie roză” era temeiul reacției mele la textul doamnei Manolescu (a cărei disponibilitate pentru dialog surprinde plăcut). Orice scriptură aspiră să fie un text totalitar, o carte a „întregului real”. Iar principalul motor al acestei aspirații e tocmai promiscuitatea hermeneutică a receptării textului sacru – lucru care se poate vedea deja în relația dintre cele două testamente ale Bibliei creștine. Secretul deschis al multiplicării imposibil de îngrădit a interpretărilor este prejudecata potrivit căreia a rămîne la „intenția textului” e de fapt „a-i distorsiona mesajul”. Vorbește Isaia 7 despre un prinț ierusalemitan de secol VIII precreștin, născut pe cale naturală? Vorbește. Ne spune evanghelistul că de fapt „sensul lui orientat transcendent” vizează un nazarinean partenogenetic din zorii Imperiului Roman? Ne spune. De ce să nu pretind și eu că Isus al lui Matei e doar schema tipologică a unei noi umanități? Sîntem doară „mereu mai departe pe drumul sensului”, nu? Nu spunea Tertulian că Pavel e haereticorum apostolus? Și cîți creștini sînt oare conștienți că teologia paulină nu are nici cunoștință, nici trebuință de nașterea din fecioară? Să te smintești, nu alta!

Jertfele din Legea lui Moise sînt totuși circumscrise unor „interese prea umane” – preoția, adică administrația de stat (în teocrație), trebuie să aibă ce mînca. Ba chiar dijmuiește prizoniere de război. Și templul, și tabernacolul sînt guvernate de aceeași topologie religioasă a centrului greu accesibil – căci orice jertfă e qorban, adică „(mijloc de) apropiere”. În Sfînta Sfintelor intră doar un om, doar o singură dată pe an. Crucea aruncă în aer această paradigmă a sacrului, deschizînd în Hristos un drum liber, accesibil oricui, oricînd, oriunde, către focul îmblînzit al slavei Tatălui (a se revedea teologia Epistolei către Evrei, cu accentul ei obstinat asupra discontinuității legămintelor). Cheia simbolică a acestei rupturi e sfîșierea catapetesmei. Iar a spulbera paradigme ale sacrului într-o teocrație este, evident, a face politică. Vameșul, curva și samarineanul intră mai degrabă în Împărăție decît preotul, levitul și fariseul. Pentru că Împărăția a și venit, e „în(tre) voi”. „Glasul inspirat” al Noului Legămînt a „dinamitat închiderile”.

Istoria creștinismului este însă prea adesea povestea „insensibilității față de noutatea cu care divinul se adresează omului”. Biserica redevine prea ușor „instituție-închidere” – de la reinventarea catapetesmei ca iconostas la excluderea femeilor de la altar. Nu e o coincidență că țările cele mai religioase ale Europei creștine sînt și cele mai antisemite. N-au trecut nici două veacuri de cînd papa numea libertatea de conștiință “absurda illa ac erronea sententia, seu potius deliramentum”. Creștinii ardeau cărți în Fapte 19, iar monumentele intelectuale ale modernității sînt mai toate la Index. Apropo, nu și cărțile lui Darwin, pe care însă le digeră greu creștinismul răsăritean. Să recapitulăm și celelalte orori, mai vechi sau mai noi, ale Europei creștine? Nu e cazul. Ajunge să ne amintim că mulți europeni se întreabă de ce există și azi, încă, un stat teocratic pe continent. Stat a cărui conducere tocmai a decis că anafora nu poate fi gluten-free. Suferă greu Europa că nu se laudă cu creștinismul! Lucru cît se poate de fals, de altfel. E la modă de cîteva decenii ca filozofi atei să-l redescopere pe Pavel, apostolul. Duhul încă înmulțește sensurile, iar noi, europenii ambivalenți față de creștinism, încă ne numărăm anii de la Hristos.

Cum să aprinzi un foc

Focul care se stinge