Papa vrea sa ne rugam corect politic


Intr-un interviu acordat radio-jurnalistului NPR Robert Siegel la All Things Considered, preotul iezuit James Martin justifica decizia papei Francis I de a corecta propozitia si nu ne duce in ispita in rugaciunea Tatal Nostru. Rugaciunea, ne aminteste popa iezuit, a fost tradusa din aramaica in greaca. Papa considera ca traducerea este incorecta. “Traducerea corecta” ar fi “protejeaza-ne de ispita”.

Uite popa, nu e popa, popo. Cum poti corecta traducerea cand nu cunoasti originalul?

Martin: (Razand) Idea ca Dumnezeu ne-ar duce in ispita nu face sens. Am oferit un exemplu usor de inteles (homey) acum cateva zile, daca treci strada – esti un copil care trece strada cu parintele lui… stiti, trebuie sa spui parintelui, stiti, protejeaza-ma de masini – stiti, masinile care vin. Nu vei spune, nu ma baga in fata masinii.

[Noi preferam un exemplu la fel de homey cu un parinte care isi duce copilul la preot, stiti, si copilul se roaga cu lacrimi, stiti “ tata/mama nu ma duce la Padre”, pentru ca, stiti…]

Argumentul ignora aspectul subversiv al rugaciunii Tatal Nostru. Ucenicii i-au cerut lui Isus un text liturgic care sa formalizeze inchinarea. Textul oferit de Isus este destul de “cuminte” pentru orice sinagoga pana ajunge la problema ispitei. In mijlocul petitiilor si flatarilor traditionale la adresa Divinitatii, acel „nu ne duce in ispita” ne trezeste la realitatea ca cel caruia ne rugam este un parinte care isi traverseaza copilul prin spatele autobuzului.

Soren Kierkegaard in Frica si Cutremur remarca in mod corect ca ispita lui Avraam, atunci cand i s-a cerut sa-l aduca jertfa pe Issac, a fost etica. Diferenta intre jertfirea lui Isaac si jertfirea Ifigienei de catre Agamemnon si a ficei lui Iefta, sau executia fiilor lui Brutus sub supravegherea tatalui lor, este ca Iefta, Agamemnon si Brutus actioneaza etic atunci cand isi sacrifica familia pentru binele cetatii. In cazul lor, ispita este sa acorde prioritate relatiei personale asupra eticii. Avraam, dimpotriva, sacrifica etica universala pentru relatia personala cu Dumnezeu. Ispita lui este imperativul categoric.

Kierkegaard crede ca religia il ridica pe Avraam deasupra eticii rationale. Sunt curios ce ar fi spus teologul danez daca ar fi apucat vremuruile lui ISIS. Noi le-am apucat si avem ceva de obiectat.

Intr-un context mai putin dramatic, cunoastem exemplul idiot cu evreul din debara si rezolutia eroica a credinciosului sa nu minta agentii Gestapo pentru ca Dumnezeu este atotputernic si poate sa il salveze daca vrea sa traiasca. Diferenta este aici ca frica si cutremurul nu este de partea credinciosului ispitit de etica ci a vecinului Shlomo. “Unde erai tu cand am creat Universul?” – raspunde Dumezeu ca in cartea lui Iov celor care intreaba de soarta lui Shlomo. Mai putin credincios decat Iov, Shlomo intreaba: “ Daca esti asa puternic, unde erai cand eu inspiram Zyclon B pentru ca vecinul meu ti-a onorat porunca?”

Un bun exemplu de cadere in ispita eticii este Saul. Porunca de a extermina pe toti urmasii lui Amalek pentru un razboi de aparare purtat in urma cu patru secole apare monstruoasa chiar si in contextul sangeros al epocii fierului. Saul este lepadat pentru ca, la fel ca Francis I, interpreteaza porunca divina sa “faca sens”.

„Nu face sens” a fost si motivul bisericii medievale atunci cand a unit primele doua porunci ale Decalogului intr-una singura si a impartit porunca a zecea in doua. „Dumnezeu nu a intentionat sa aseze sotia alaturi de bou si magar in lista inventarului gospodaresc”, au gandit papistasii. Ba exact asta a intentionat. Locul femeii este alaturi de robi si animalele de curte. Tot ce trece peste aceasta se numeste umanism. Vine de la cel rau.

Dupa criteriul aceleiasi hermeneutici uite popa nu e popa, saptamana trecuta, pastorul Valentin Danaiata incerca sa ne convinga ca “pomul din mijlocul gradinii… bun de mâncat şi plăcut de privit şi …de dorit ca să deschidă cuiva mintea” se afla doar in mintea femeii, pentru ca Dumnezeu nu ispiteste. Sunt de acord cu el ca pomul din mijlocul gradinii este doar un produs al mintii, desi nu al mintii femeii. Insa mesajul este clar: Dumnezeu a asezat ispita si agentul ei in locul cel mai vizibil. Cine cumpara spatiu de reclama in centrul orasului si prezinta produsul in imagini care aprind beculetul lui Pavlov, o face pentru ca vrea sa isi vanda marfa.

La fel ca parintele lor, Papa Francis I, James Martin si Valentin Danaiata incearca sa faca Bibila corecta politic. Macane.

Cererea ucenicilor pentru o rugaciune liturgica a fost prima incercare de canonizare a invataturii lui Isus. Propozitia si nu ne (mai) duce in ispita” aseaza o bomba cu explozie intarziata chiar la temelia structurii. In mod similar, povestea caderii aseaza sub semnul intrebarii doctrina pacatului originar. Biblia se auto-subversioneaza facand sa cada orice structura teologica construita pe temelia ei. Este de fapt singurul argument in favoarea relevantei ei permanente. Nu incercati sa o corectati.

Anunțuri

deus contra Homo

Persoana anului – 2017

Ideea

 

Intaia oara, brusc, fara sa stiu,

De dincolo de lucruri am vazut Ideea,
Cum vezi, cand se despica norii grei
Si negri
Zigzagul de argint al fulgerului viu (Camil Petrescu, Ideea).

In 1915, Lenin era dezamagit. Revolutia parea o cauza pierduta. Partidele socialiste muscasera adanc din fructul nationalismului. Proletariatul european se lupta impartit pentru Dumnezeu si Patrie. Marx fusese falsificat.

In acest context, Lenin face ce a facut Saul din Tars cand s-a lovit de perete in drumul spre Damasc: a plecat in pustia Arabiei sa reinterpreteze sulurile profetilor. Lenin iese din viata publica si se inchide in bibliotecile europene sa il ia pe Marx de la capat, adica de la Hegel.

Notele lui Lenin din Hegel au fost considerate atat de periculoase de comunisti incat nu le puteai gasi in biblioteci. Revolutiile – citeste Leinin in Hegel – nu le fac masele si nu sunt determinate economic. Revolutiile le face Ideea. “Istoria este evolutia ideii de libertate” scrie filozoful german.

Pentru a face o revolutie, Ideea trebuie sa infecteze mintea unui om supra-dotat, ambitios, egocentric, caruia nu-i tremura mana sa verse sange, pe care Ideea il foloseste si apoi il scuipa din gura sa moara timpuriu. Adevaratul revolutionar, intelege Lenin, urmeaza Ideea, nu vointa poporului, bun doar sa sparga vitrine si sa revendice paine si circ.

Hegel spunea ca a vazut Ideea atunci cand l-a vazut pe Napoleon calare, in copilarie. Eugène Delacroix a vazut-o intr-o pariziana cu tricolorul in mana in 1830. (Pasajul cu Incoronarea zeitei ratiunii din Marea Lupta este caricatura aceluiasi motiv).

Am vazut Ideea intr-o iraniana cu parul dezvelit si pumnul ridicat, folosind hijabul pentru a se proteja de gaze lacrimogene. Zilele astea, Teheranul nu crede in lacrimi.

Nu cred in democratia religioasa. Valoarea democratiei nu consta in faptul ca acorda un vot celor 999 de prosti intr-o mie. Valoarea democratiei consta in faptul ca acorda o voce celor 1 la mie in dezbaterea publica, ca tolereaza dizidenta si disobedienta civica. Democratia religioasa cu care se lauda Iranul este tirania celor 999 de imbecili asupra celor 1 la mie, reprezentati de femeia care nu crede in hijab, lacrimi, si puterea venita din cer.

Apusul crede in lacrimi. Apusul nu este (deocamdata) o teocratie care arunca bombe lacrimogene. Este o idiocratie care arunca  imagini lacrimogene. Tot ce are media de facut este sa ne arate imaginea fara substanta a victimelor dusmanilor Apusului. Apoi Apusul sta la TV mancand pizza si priveste cum cad bombele in numele drepturilor omului. Apusul se afla in versiunea digitala a pesterii lui Platon. Vede imagini dar este orb la idei.

De accea, femeia care nu crede in lacrimi, hijab si Quran, femeia infectata de idei, nu este vazuta ca Ideea, ci doar ca o problema social-economica.   

Propaganda occidentala si Iraniana sunt de acord cu privire la faptul ca problema in Iran este economia. “It’s the economy stupid” suna sloganul marxist al capitalismului corporat de stat. It’s not the economy, idiot. Pana si Lenin, cat era el de marxist, a inteles ca “pace, paine, pamant” e doar un slogan, si ca poporul nu face revolutii, ci doar betii si acte de vandalism. Revolutia inseamna educatie, electrificarea satelor, disciplina, biciul pe popor, si cativa popi spanzurati de stalpii de telegraf. Revolutia este actul unei minoritati care se foloseste oportunist de furia populara pentru a face un pas inainte, impotriva poporului indobitocit de votca si superstitie. In 2017, revolutie ar inseamna un imam spanzurat cu un hijab.

Este momentul sa amintim aici ipocrizia feminismului occidental, care tace cu privire la femeia oprimata in Islam dar urla si  miauna cu privire la oprimarea femeii musulmane in Apus, pentru ca nu are voie sa transforme un bazin public intr-o ciorba de microbi si secretii acumulate sub varza foilor de vesminte canonice. Pussocratele si pussygraberii sunt uniti in atitudini reactionare.

Va fi revolutie in Iran? Nu stie nimeni. Poporul va fi gata oricand sa isi apere lanturile si Iranul este o democratie religioasa. In mod sigur, Apusul nu o doreste.

Insa, la fel de sigur, de la Camil Petrescu citire, „de dincolo de lucruri am vazut Ideea”.

Cine ne va salva în 2018

Cum să îți pregătești fiica pentru un pedofil

Avantajul de a fi crescut intr-o dictatura

Cand am venit in US, diferite categorii de binevoitori au incercat sa-mi explice ca noi, cei veniti din lumea comunista, fusesem supusi unei propagande de stat care ne-a indoctrinat in gandire de turma. Intunerecul se risipeste in lumina televizorului. Media informeaza, cetateanul decide.

Prietenii mei erau surprinsi sa afle ca media comunista te invata sa gandesti. Motivul este acela ca propaganda de stat era bazata pe un discurs rational. Omul de rand invata sa deconstruiasca un astfel de discurs de la primele fraze. Apeluri la sacrificiu pentru binele colectiv erau primite cu cinism. Imaginile si naratiunile orchestrate de putere erau reciclate in bancuri politice care le reduceau la propria caricatura.

Un astfel de mecanism de aparare a mintii nu exista in lumea libera. Motivul este acela ca politicienii si media si-au insusit tehnicile care l-au ajutat pe Hitler sa confiste puterea in Republica din Weimar. Aceste tehnici constau in apelul la emotii primare ca la meciurile de football sau trezirile religioase. Instinctele noastre de oameni ai pesterii ne fac sa dansam in acelasi ritm, la lumina aceluiasi foc digital, si sa vedem in aderarea la aceiasi naratiune semnul apartenentei la propriul trib. Sa nu ai alt mit afara de mine, este prima porunca.

In mod paradoxal, propagandistul comunist iti cerea sa gandesti pentru a intelege logica  partidului. Cu exceptia celor foarte prosti, omul de rand vedea usor falsitatea argumentului. Politicianul contemporan iti cere sa simti. Gama emotiilor poate varia de la ura fata de dusmanul oficial la simpatie cu victima oficiala, de la frica la triumfalism, insa emotia este totdeauna destul de primitiva pentru a fi sincronizata in masa. Partidele politice se deosebesc prin emotiile pe care le declanseaza in electorat. Alegatorul nu este chemat sa analizeze ci sa simta.

Discursul politic devine un ritual religios, in care raul este exorcizat prin incantatii si binele se realizeaza prin promisiuni codificate in slogane si imagini. Daca Orwell a fost vreodata profet, este acum.

In acest context cultic, a gandi este crima politica. Deconstruirea mitului, le fel ca in Evul Mediu, te aseaza de partea Diavolului. Esti bigot daca nu accepti drepturile de grup. Esti comunist daca nu accepti privilegiile celor putini. Esti anarhist daca nu accepti brutalitatea politiei. Esti rasist daca aperi legea si ordinea. Esti xenofob daca esti impotriva balcanizarii Europei. Nu esti patriot daca crezi in visul european. Esti elitist daca accepti incalzirea globala. Esti cavalerul apocalipsei daca nu crezi in energia solara. “Totuna-i ce faci:/Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci”, cum spunea Arghezi.

Prostia a devenit virtute civica. Ne batem pentru credinta ca sa nu fim suspecti de logica. Urmasii nostri vor crede ca stiam pentru ce ne batem la fel cum noi credem astazi ca cei din secolul IV vedeau o diferenta intre homoousios si homoiousios.

Filmul, bratul drept consacrat al propagandei, ne invata ca eroul bun este totdeauna omul simplu care se increde in instinctele lui. Intelectualul este suspect. Omul de stiinta este un potential Mengele. Liceanul interesat de stiinta e “nerd”. Jucatorul de football e “cool”. Walter White e “breaking bad” pentru ca e chimist. Jessie Pinkman (mi se pare mie, sau numele astea nu sunt alese la intamplare) se mantuieste pentru ca e semi-literat. Hank, politistul brutal, e bun pentru ca e politist. Gus e demonic pentru ca a fost general.  

Intr-o situatie fara precedent, politicienii cauta sa para mai prosti decat sunt. Unul pretinde ca nu crede in incalzirea globala. Altul sustine ca pamantul e vechi de 6000 de ani. Cineva propune granite deschise si stat de wellfare in aceiasi suflare.

Nu-i credeti. Nu sunt atat de prosti. Trebuie sa treaca de prosti ca sa se califice ca reprezentanti ai celor multi. Se numeste democratie.