De ce este Dumnezeu violent?

Anunțuri

Complexul spiritual-industrial și sacralizarea Americii

În cartea The Spiritual-Industrial Complex (2011), Jonathan Herzog susține o teză surprinzătoare cu privire la trezirea evanghelică din America anilor 1950. Este perioada în care protestantismul mainstream a fost dislocat de mișcarea evanghelică, Congresul a înlocuit E Pluribus Unum cu In God We Trust ca motou național și a adăugat One Nation Under God la jurământul de loialitate, rugăciunea a devenit mandatorie în școală, monumente ale celor zece porunci au fost așezate în tribunale și școli, institutul Moody predică literalismul Genezei la viitorii astronauți, iar Președintele a devenit Marele Preot. Billy Graham este profetul acestei treziri și modelul imitat de ceilalți evangheliști.

Orice redeșteptare religioasă în America a fost un fenomen la firul ierbii. Redeșteptarea evanghelică a mijlocului de secol a fost diferită în sensul că a plecat de sus în jos, orchestrată de strategii războiului rece. Herzog folosește termenul complex spiritual-industrial (CSI) ca aluzie la complexul militar-industrial cu privire la care a avertizat președintele Eisenhower în cuvântarea lui de încheiere a mandatului. Amândouă au fost răspunsuri urgente la amenințarea războiului rece. Amândouă i-au supraviețuit.

CSI a fost creat din cauză că idealismul marxist, quasi-religios, începuse deja să infiltreze societatea americană, materialistă și obsedată de satisfacții imediate. Faimoasa ”ceartă din bucătărie” între Nixon și Hrușciov la expoziția americană din Moscova, 1959, este un bun exemplu. ”Nu aveți și o mașină care să vă bage mâncarea în gură”, a întrebat batjocoritor Hrușciov. Sarcasmul primului secretar a rezonat în America mai mult decât mixerul lui Nixon între moscoviții care oricum nu prea aveau la ce să-l folosească.

A fost operată ”sacralizarea” materialismului american. Consumul a fost ritualizat și spiritualitatea a devenit marfă. Toate mijloacele științifice de propagandă au fost mobilizate pentru a-i întoarce pe americani în bisericii și sinagogi.

Analiza lui Herzog este mult prea complexă pentru a fi discutată aici. Mă voi ocupa doar de aspectul care mi se pare cel mai important: dislocarea protestantismului mainstream în favoarea evanghelicilor.

Motivul a fost acela că protestantismul mainstream nu putea fi instrumentat politic. CSI voia să vândă publicului american o narațiune conform căreia războiul rece nu era confruntarea pentru dominație globală între două supra-puteri ci o bătălie maniheică între Dumnezeu și Satana. Războiul Rece a fost îmbrăcat într-un limbaj apocaliptic care trecea drept metaforă pentru unii dar era înțeles literal de inițiați.

Teologii protestanți au fost primii să ridice sprâncenele tocmai pentru că înțelegeau limbajul. Evanghelicii, dimpotrivă, aveau o escatologie în alb și negru în care confruntarea statului Israel cu un inamic satanic ”din fundul miazănoaptei” juca un rol central. Ei credeau că un război nuclear cu URSS va inaugura mileniul mesianic. Nimic de pierdut. Ce sunt câteva sute de milioane de vieți și sfârșitul civilizației când porți războaiele domnului?

Evanghelicii ofereau și alte avantaje. Protestanții erau pentru despărțirea bisericii de stat și priveau cu suspiciune relațiile între Casa Albă și Vatican. Evanghelicii credeau că ”zidul de despărțire” este o conspirație ateistă. Protestanții erau interesați de probleme sociale. Pe evanghelici îi interesa salvarea de suflete. Protestanții erau critici față de materialismul american. Evanghelicii credeau în evanghelia prosperității.

A existat un McCarthyism teologic având ca scop supravegherea și eliminarea teologilor care erau critici față de politica războiului rece sau înclinau spre idei de stânga. Evanghelicii nu voiau altceva decât să impună literalismul biblic împotriva teologiei liberale. Dar teologia liberală se suprapunea prea adesea cu pacifismul și evanghelia socială. Ascensiunea lui Billy Graham a fost rezultatul alianței între literalismul biblic și complexul militar-industrial.  

După criza rachetelor din Cuba războiul rece a intrat în faza de detentă. CSI a devenit inutil geopolitic. Pe măsură ce activismul judiciar a început să demoleze monumentele și instituțiile CSI, Coaliția Creștină a înlocuit CSI, având ca misiune salvarea acestor instituții și monumente (ei cred că vin de la părinții fondatori). Rămășițele complexului sunt încă instrumentate în lupte politice. Cea mai durabilă moștenire rămâne însă dominația evanghelicilor în spațiul teologic-politic.

Ellen White și Deepak Chopra

Ekleipsis

Am privit eclipsa într-un loc simbolic. Nu mă refer la observatorul din Chicago. Cerul a fost acoperit de nori și, pe deasupra, eclipsa era parțială aici. Am privit-o din parcarea unui sex-shop, singurul semn de civilizație în afara silozurilor și culturilor de porumb industrial, undeva în sudul statului Illinois.

Simbolistica observatorului nostru improvizat ține de un anumit entuziasm pe care l-am simțit încercând să retrăiesc înfiorarea scribilor haldei care au curvit cu oștirea cerurilor în antichitatea biblică.

Apocalipsa lui Enoh ne spune că astronomia antică s-a născut atunci când îngerii care și-au luat neveste dintre ficele oamenilor i-au învățat pe copii lor căile corpurilor cerești, scrisul pe papirus, farmakea (vrăjitoria) ierburilor de leac, tehnologia armelor de bronz și, last but not least, albastrul de ochi, pentru care a fost aruncată pe fereastră managera sex-shopului fenician din Israel.

Legenda reflectă suspiciunea triburilor de nomazi față de civilizația agrar-urbană și revoluția științifică a epocii bronzului. Conflictul s-a păstrat până în timpurile noastre. Eclipsa, luna roșie, căderea de stele, trebuie privite cu temeri apocaliptice. Curiozitatea științifică este păcatul originar al civilizației.

De la scribii haldei gândul m-a purtat la filozofii greci. Grecii au calculat circumferința pământului și a lunii, distanța până la lună și chiar la soare, desenând triunghiuri și cercuri pe nisip.

A fost descoperit chiar și un computer analog pe care grecii îl foloseau să prevadă eclipsele de lună și soare, și data olimpiadelor.

Multe din realizările științei grecilor sunt cunoscute din Istoria Eclesiastică a lui Eusebiu din Cezarea. Eusebiu considera că întruparea Logosului a venit la ”împlinirea vremii”, după ce știința și filozofia au descoperit Logosul – Rațiunea. Înțelegem că Eusebiu se aștepta ca creștinismul să inaugureze o nouă eră de aur a științei și filozofiei. Un secol mai târziu a fost ucisă Hypatia. Moartea ei a însemnat începutul unei eclipse de o mie de ani.

Eclipsele spiritului, la fel ca cele ale soarelui, sunt evenimente periodice. Mi-am amintit de Hypatia în timpul eclipsei. Mi-am amintit că Rațiunea a intrat iarăși în eclipsă. Cuvântul grec ekleipsis înseamnă întunecare sau prăbușire. Cât va dura de data aceasta?

E luna August. Plăjile sunt pline. Facebookul e saturat de pântece leneșe unse cu sunscreen și costume de baie din branduri care propovăduiesc profeția Apocalipsei că ”marea nu va mai fii”. Fără să știe de ce, fundamentaliștii au dreptate când spun că bikini sunt ”ca-n zilele lui Lot”. Nu mă refer la prejudecăți puritane (doamne ferește) ci la ”un foc veșnic” (Iuda 7) descoperit nu pe insula Patmos ci pe Atolul Bikini.

În aparență, marea este acolo unde era și pe vremea grecilor. Dar marea grecilor, Thalassa, Thalassa, nu mai există.

Provoc pe orice om modern aflat în vacanță la mare să încerce să calculeze distanța până la Lună desenând figuri geometrice pe plajă. Avem computere miniaturizate care ne pot arăta timpul și locul oricărei eclipse cu mii de ani în urmă sau în viitor. Ne imortalizăm digital pântecele leneșe sau soțiile martirizate întru dietă și le expunem pentru audiențe globale.

Dar nu mai desenăm cercuri pe nisip și plaja noastră nu se mai învecinează cu Universul. Apocalipsa s-a împlinit. Ni s-a luat marea.

Poate într-o zi vom crea Thalassa pe Marte.

Lăsați-l pe Dumnezeu să evolueze

Boala psihica tine cont de religie, chiar daca religia nu tine cont de boala psihica

Boala psihica depresie religie abuz

Tragedia care s-a petrecut astazi in apropiere de Bucuresti unde o femeie insarcinata impreuna cu cei trei copii s-a aruncat in fata trenului aduce in atentie o problema pe cat de controversata, pe atat de ignorata: tine cont boala psihica de religia bolnavului? Raspunsul simplu, intuitiv, si in parte corect este ca religia nu reprezinta un factor determinant in declansarea unei tulburari psihice. Nuanta este una subtila si este intens exploatata de cei carora li se cer niste raspunsuri privind o tragedie in masura sa zdruncine intreaga societate, precum decizia femeii de a-si lua viata nu doar siesi, ci si copiilor ei. Ziarele deja raspandesc informatia potrivit careia femeia, in varsta de 30 de ani, era membra a Bisericii Adventiste. Ne putem astepta ca reactia oficiala a Bisericii sa fie una de totala dezangajare fata de un membru care, se va spune, are libertate deplina asupra hotararilor pe care le ia, fie ca tin de cumpararea unei masini sau de intentia de suicid. Va face, eventual, unele comentarii despre importanta tratarii depresiei cu ajutorul psihiatrului si al psihologului, subliniind ferm ca boala psihica nu este determinata de religia credinciosului si ca Biserica nu are control asupra sanatatii mentale a enoriasilor sai. Comunicatul va fi distribuit rapid, precis, enoriasii speriati la gandul ca poate au pacatuit intrebandu-se cum e posibil ca un „ales” sa fie in stare de-o asemenea fapta vor fi lamuriti, forfota interioara isi va pierde treptat intensitatea, linistea se va restabili, credinciosii vor reveni la ale lor, conducatorii la ale lor. E in natura lucrurilor sa se intample astfel.

Si totusi, tristul eveniment de astazi ridica niste intrebari care nu mai pot fi tinute sub obroc. Multi s-au straduit indelung sa indese sub pres aceste chestionari impiedicand reflectia, elaborarea si vindecarea unor suflete care s-au izbit, direct sau indirect, de realitatea zdrobitoare a bolii psihice. Fie ca e vorba de anxietate, depresie, schizofrenie, tulburare paranoida, bipolara sau perversiune, oamenii care au o tulburare psihiatrica sau au in jurul lor persoane cu astfel de tulburari, au nevoie sa inteleaga si sa dea un sens suferintei psihice. Sa inteleaga ca boala psihica nu reprezinta justitia divina impotriva pacatosului, nici vreo uneltire a duhurilor rele impotriva credinciosului si, mai ales, sa inteleaga ca tulburarea psihica nu se trateaza cu suc de patrunjel si lanturi de rugaciune. Boala psihica este o conditie medicala patologica si nu tine nici de vointa celui afectat, nici de credinta sau necredinta sa. Boala psihica trebuie tratata impreuna cu medicul psihiatru si cu psihoterapeutul insa, din pacate, in cele mai multe cazuri, ea este bagata sub pres(ul bisericii). Desigur, biserica si conducerea politica au treburi mult mai importante de rezolvat decat sa discute despre tentative de suicid sau abuz emotional. Una se ocupa cu tranzactia de suflete, cealalta cu tranzactia financiara. De cele mai multe ori se confunda intre ele.

Religia nu reprezinta un factor determinant in etiologia bolii psihice, insa ea devine un factor important in masura in care boala psihica este privita ca in Evul Mediu si in masura in care, mai ales in sectele fundamendaliste, este asociata fie cu lipsa reperelor morale (de aici se ajunge la vinovatie indusa si deci, favorizeaza declansarea tulburarii psihice in randul celor instabili emotional), fie cu suferinta imensa pe care divinitatea o „ingaduie” (si in acest caz orice chestionare, reflectie si ajutor medical si comunitar sunt stopate din fasa, daca nu chiar interzise).

Gasesc revoltatoare atitudinea unor secte de a recruta oameni bolnavi psihic sau vulnerabili emotional. Acesti oameni nu sunt stapani pe propria lor minte, nu sunt capabili sa ia decizii rationale sau sa aiba discernamant. Asta nu constituie o piedica in calea bisericilor de a boteza si a adauga, astfel, inca un numar la sirul lipsit de identitate de enoriasi. Gasesc actul de a boteza astfel de oameni aflati in suferinta si complet neajutorati unul pervers si profund distructiv pentru o persoana confuza si vulnerabila. Daca proaspatul recrut experimenteaza durere psihica sau se afla intr-o stare de saracie materiala se agata de orice speranta care il poate ajuta sa supravietuiasca. Daca vorbim despre o conditie psihiatrica, dupa scurta perioada de energie, speranta si gandire pozitiva pe care cineva o poate experimenta atunci cand se afiliaza unui crez religios, va urma, negresit, revenirea la realitate. Or aceasta revenire va fi cu atat mai zdrobitoare cu cat i s-a promis ca se va simti mai bine, ca viata lui se va imbogati, ca relatiile nu vor mai sta sub apasarea ambivalentei. Aceasta realitate carora unii incearca sa se sustraga si cad intr-o patologie si mai severa in care simtul realitatii este profund afectat, va lovi cu o furie extrema in moalele capului deja fragil si va incepe sa sape fagas catre concluzia ultima, aceea ca moartea constituie solutia finala.

Un sistem care perpetueaza ideea ca boala psihica este, in totalitate, in responsabilitatea celui afectat si care asociaza tulburarea emotionala cu vinovatia, rusinea, dezgustul, este un sistem nociv. De asemenea, o comunitate care declara ca este interesata de binele celuilalt si care, in acelasi timp, promoveaza ghetoizarea, ignoranta si chiar ura fata de cel diferit este o comunitate a carei existenta se sprijina pe mecanisme de functionare perverse. Aici nu mai este vorba despre „opium pentru mase” ci de fetisizare, ura de sine si ura fata de celalalt.

Cat despre actul femeii care a hotarat sa-si ia viata si sa traga dupa ea si pe cei trei copii mici, el reprezinta un gest extrem al unui om cu o suferinta psihica teribila. Un gest absurd, greu de inteles si dificil de elaborat. Reprezinta gestul unui om insingurat, cu un jug imposibil de dus, cu o viata care si-a pierdut pana si ultima picatura de licarire vitala. Dar noi, noi am ramas. Si inca putem decide sa traim si sa lucram in slujba vietii. Iar atunci cand esuam, sa cerem ajutor, un ajutor viu si real. Sa punem intrebari, sa reflectam, sa elaboram, sa dam un sens. Sa invatam si sa crestem. Caci aceasta este viata adevarata!

 

LATER EDIT: Conferinta Muntenia a trimis un comunicat extrem de prompt prin care spune ca femeia si sotul ei nu apartineau Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea.

Problemele ridicate in articol raman valabile, intrucat ele nu se refera doar la o situatie particulara, ci la practici si atitudini generale.

Apologia victimizarii in Suedia

De ceva timp am vrut sa fiu voluntara la un ONG din Suedia pentru a ajuta tinere care trec prin diferite etape si probleme. Dupa ce am trecut de interviul de cateva ore, m-au acceptat si dupa un timp am inceput cursurile de pregatire impreuna cu alte noi voluntare unde trebuia sa invatam cum sa vedem si sa tratam diferite probleme. Toate bune si frumoase pana aproape la sfarsitul cursului unde m-am intalnit cu doua probleme (pe care nimeni altcineva nu le sesiza).

Prima era ca ni s-a dat un exemplu in care o fata la vreo 14-15 ani, izolata si cam singuratica, a inceput sa chatuiasca cu cineva care se dadea drept de varsta ei si la care a inceput sa-i trimita poze in lenjerie intima. Se pare ca dupa ceva timp, baiatul care de fapt era mai mult spre barbat, i-a postat pozele pe facebook si de acolo a inceput drama. Dupa filmulet, s-au facut grupuri de cate 2 ca sa dezbatem si apoi sa spunem parerea fiecarui grup in public despre cum am ajuta o fata intr-o astfel de situatie. Am picat cu o studenta la sociologie si mai mult decat dezbatere s-a transformat in altceva, pentru ca colega nici nu-si ridica ochii din caiet si tot repeta aceleasi lucruri suparata pe argumentul meu. Dupa ce in sala era linistie si numai noi doua ne mai auzeam, am inceput sa spunem parerea fiecarui grup. Toata lumea aveo o versiune, grupul nostru avea doua. Am spus ca noi nu ajunsesem la nici un punct comun. Argumentul meu era ceva de genul: as incerca sa o fac sa vada ca este doar o faza in viata ei si as incuraja ”victima” sa se concentreze pe a-si forma o identitate proprie, spre a fii puternica, spre a-si vedea partile tari, etc. la care am adaugat ca trebuie sa aiba grija ce trimite pe internet si ca asta este consecinta faptului ca nu il cunostea prea bine pe tip”, etc. Colega mea suparata, spunea ca ceea ce eu spun arunca vina asupra victimei, ca o fac sa se simta rau, ca vina e doar a lui ca a postat pozele, adica in concluzie, fata a facut totul bine, nu a gresit cu nimic. Ideea ca ”victima” si-a asumat un risc atunci cand a trimis pozele unui necunoscut, parea monstruoasa colegei mele.  Dupa ce fiecare grup si-a spus versiunea asemanatoare cu a colegei mele, una dintre liderii proiectului mi-a spus asa mai subtil ca argumentul meu arunca vina asupra victimei si ca nu prea e potrivit.

Ok, am crezut ca pur si simplu a fost o mica diferenta de opinii pana cand ni s-a dat ultimul exemplu ca tema de casa, in urma caruia mi-am dat seama ca nu sunt in locul potrivit. Este vorba de un caz real redat intr-un documentar despre o fata care intalneste un baiat atunci cand iese seara cu prietenii si dupa ce petrec ceva timp la o petrecere acasa la cineva,  fata il acompaniaza pe baiat la el acasa. In timp ce tipul merge dupa inca doua pahare de vin, fata adoarme pe canapea. Baiatul, se pune langa ea si incepe si el sa faca ce este (cam) de asteptat. Incep mangaierile iar fata se intre-trezeste si ii spune ca e un scarbos si ca ce face el este viol. Ce se intampla mai departe este ca tipul trebuie sa o compenseze economic cu 55.000 coroane suedeze pe langa un an de inchisoare vinovat pentru viol.

Care e problema pe care o vad? O apologie a victimizarii. Fetele sau femeile se victimizeaza fara sa-si asume responsabilitatea pentru faptele lor. Nu am nimic de comentat la partea legala si mi se pare bine ca sunt legi impotriva oricarui tip de apropiere atunci cand una dintre parti doarme sau este inconstienta, dar ideea ca fata a gresit si ea, ca si-a asumat un risc, parea sa fie inexistenta in mintea tuturor la voluntariat. Mie mi se parea ca fata si-a asumat riscuri atunci cand a baut si apoi atunci cand a mers acasa la un necunoscut. Pentru celelalte voluntare fata a facut totul bine si vinovatul era doar nesimtitul ala care a incercat sa profite de saraca fata in timp ce aceasta dormea. Oare au mers sa se joace carti sau remi? Nu cred. Pe langa faptul ca bietul tip actioneaza conform asteptarilor momentului (nu spun ca e ok, dar este de asteptat), ea se trezeste dintr-o data ca frumoasa adormita doar ca saruturile nu o readuc doar la viata ca si in poveste, ci si la un proces legal.

Un alt aspect care m-a pus pe ganduri era ca trebuie sa o terminam cu cultura tolerantei (nu te inteleg, nu sunt de acord cu tine dar te respect) si in schimb sa incepem sa fim critici cu normele (daca esti homosexual, ok, nu am de ce sa cred ceva despre tine sau sa am o parere despre sexualitatea ta si tu nu ai nevoie sa-mi auzi parerea). Ideea era cam asa: sa avem grija sa nu jignim pe cineva cu parerea noastra si atunci mai bine sa nu mai avem nici o parere.

Am renuntat la voluntariat dupa ce mi-am dat seama ca nu pot ajuta pe nimeni in conditiile astea. Daca nu sunt libera sa spun ceea ce gandesc si trebuie sa ader la un crez, nu merci.