Noaptea cuțitelor lungi a lui Elohim
21 septembrie 2017 14 comentarii
Versiune audioMesia si abuzul de istorie
8 aprilie 2015 52 comentarii
In faimosul sau eseu „Vom Nutzen und Nachteil der Historie für das Leben”, in traducerea lui Kaufmann: “The Use & Abuse of History”, Nietzsche argumenteaza ca “abuzul de istorie”, adica istoria ca scop in sine, anemizeaza. Istoria ar trebui dimpotriva sa serveasca viata. Nietzsche se ofera pe sine ca exemplu:
But I must be allowed to ascribe this much to myself on account of my profession as a classical philologue, for I would not know what sense classical philology would have in our age unless it is to be effective by its inappropriateness for the times, that is, in opposition to the age, thus working on the age, and, we hope, for the benefit of a coming time.
Ma intereseaza un studiu al istoriei Noului Testament fara abuzul de istorie. Adica, parafrazandu-l pe Nietzsche, nu vad sensul NT pentru timpul nostru altfel decat (tocmai) prin incompatibilitatea si opozitia fata de timpul nostru. Modelul pentru un astfel o astfel de istorie este chiar incompatibilitatea si opozitia NT fata de propriul timp.
NT se descopera istoricului ca o serie de erori. Evanghelistii ar fi interpretat profetiile mesianice dupa ureche. La care se adauga naivitatea de a fi crezut ca un evreu rastignit putea fi altceva decat alt evreu rastignit. Aici abuzul de istorie nu face altceva decat sa repete obiectiile rabinilor si ale istoricilor clasici.
Intrebarea este insa daca un Mesia revolutionar ar fi avut vreo sansa sa se nasca din exegeza stiintifica a unor texte care au fost scrise cu scopul de a conserva status-quo. Sau daca YHWH, asa cum il cunoastem din aceleasi scripturi, poate fi luat la palme. Nu mai intreb daca ar fi putut trece prin capul cuiva, indiferent de religie, ca Dumnezeu poate fi crucificat.
Greseala consta in faptul ca evanghelistii sunt vazuti ca niste studenti la scoala de popi care nu si-au invatat bine lectia, cand de fapt ei exploateaza fisurile iudaismului. Ceea ce au invatat ucenicii de la Iisus si de la Pavel a fost cum sa lucreze sistemul dinlauntru.
Spune Nietzsche:
These are the services which history can carry out for living. Every person and every people, according to its goals, forces, and needs, uses a certain knowledge of the past, sometimes as monumental history, sometimes as antiquarian history, and sometimes as critical history, but not as a crowd of pure thinkers only watching life closely, not as people eager for knowledge, individuals only satisfied by knowledge, for whom an increase of understanding is the only goal, but always only for the purpose of living and, in addition, under the command and the highest guidance of this life. This is the natural relationship to history of an age, a culture, and a people: summoned up by hunger, regulated by the degree of the need, held to limits by the plastic power within, the understanding of the past is desired at all times to serve the future and the present, not to weaken the present, not to uproot a forceful living future. That all is simple, as the truth is simple, and is also immediately convincing for anyone who does not begin by letting himself be guided by historical proof.
Voi lua ca exemplu profetia nasterii din fecioara. Isus era in acte fiul lui Iosif. In versiunea birtherilor ar fi fost de fapt fiul din flori al unui soldat roman numit Panthera. Orice pretentie mesianica era astfel exclusa. In acest sens, singurul argument valid ar fi fost certificatul de nastere de la templu. Asta nu ar fi oprit barfa, dar ar fi satisfacut legea.
Matei si Luca ofera acest argument, desi difera cu privire la genealogia lui Iosif. Oricum, ambele surse il declara pe Iisus fiul lui David, singurul lucru important pentru sustinerea pretentiilor mesianice. Si totusi, ambii evanghelisti isi darama propriul argument, afirmand ca, totusi, Iisus nu a fost cu adevarat fiul lui Iosif, ci fiul lui Dumnezeu nascut din fecioara.
Este ca si cum evenghelistii ar spune: putem oferi dovezi ca Iisus este din linia lui David, dar nu ne intereseaza, pentru ca astfel am confirma iudaismul. Legea cere ca Mesia sa fie din neamul lui David. Noi spunem ca Mesia este abrogarea legii.
De ce este importanta profetia din Is 7:14? Pentru a legitima mesianitatea lui Iisus in iudaism? In acest caz, argumentul este cel putin discutabil. Motivul este insa diametral opus. Nasterea din fecioara intrerupe linia lui David. Dupa lege, Mesia nu are nici un drept in iudaism. Mesia este abrogarea legii, sau este respins implicit.
Mesia este homo sacer prin excelenta, omul dezbracat de orice calificativ social. Cu alte cuvinte, Mesia nu poate fi decat un condamnat, rastignit chiar de la nastere.
Pavel, care a scris inaintea evenghelistilor, nu pomeneste nimic de nasterea din fecioara. Marcu si Ioan ignora istoria, pentru ca publicul lor nu este dintre iudei. Mai mult, in contextul mitologiei pagane, argumentul nasterii din fecioara ar fi fost ceea ce a devenit in timpul nostru. Adica un alt argument pentru status-quo.
Nu este nimic revolutionar intr-o zeita care ramane vesnic virgina sau intr-o nascatoare-de-dumnezeu care ramane virgina dupa nastere. Asemenea miracole satisfac imaginatia populara si consolideaza ordinea existenta.
Insa daca Mesia se afla deasupra legilor de succesiune, si Dumnezeu este indiferent la onoare sociala, atunci Mesia ar putea fi chiar si fiul unei taranci sedusa si abandonata de un soldat roman, iar aceasta poate fi o sfanta in ciuda disgratiei sociale. Atunci orice femeie care naste intr-un grajd un copil fara tata este nascatoare-de-dumnezeu. Asemenea afirmatii sunt insa prea tari pentru urechile de atunci sau de acum. La fel ca in filmul “Life of Pi” adevarul poate fi digerat doar ca poveste-miracol.
Mere Christianity: Goim in Sinagoga
31 martie 2015 274 comentarii
Mi s-a intamplat la o evanghelizare de camin cultural sa intru la mijloc intre crestinismul istoric (CI) si secta sambatarilor (SS). Reprezentantii CI m-au acuzat ca as fi facut-o pe Fecioara “jidovca” si “curva” (prima fiind mai grava decat a doua). “Pai daca Fecioara a fost jidovca, atunci si Iisus era jidan” – a strigat revoltat un CI in strai national cu cizme de piele. Cealalta problema a fost generata de afirmatia ca Miriam nu ar fi avut idealuri de sfintenie calugareasca. “Adica Fecioara era asa, o …”, s-a suparat o CI cu basma neagra.
A doua gafa, cea care mi-a pus SS in cap, a fost o extensie a celei dintai. Am declarat ca, departe de a fi cultivat idealul crestin de virginitate, Miriam facea probabil pregatiri speciale pentru noaptea de vineri – “Adica in Sabat”? – si aspira sa umple casa de copii. “Adica vrei sa spui ca fratii lui Iisus erau fratii lui Iisus”? CI au vrut sa ma bata. SS mai bine m-ar fi batut.
Concluzia: goimul tot goim.
Acum vreo doua mii de ani, un rabin numit Saul din Tars a gasit niste precedente in Lege (Avraam ales inainte de circumcizie, Isaac si Esau nu sunt intaii nascuti, etc.), pe care, cu proverbiala dexteritate a fariseului, le-a manuit in asa fel incat sa fie acceptati goim in secta Nazarenilor. Saul scria si predica intr-un fel de idish, numit astazi greaca Noului Testament, care era si limba de sinagoga in diaspora. Goim au invatat si ei sa vorbeasca idish si Saul a decis ca secta iudeo-goima este noul Israel.
Dar abia l-a scurtat Nero pe Pavel (de parca nu era destul de scurt), ca goim s-au apucat sa faca test de credinta din porc (adica sa excluda pe cei care nu-l mananca) si au spus ca Legea a fost o pedeapsa pentru evrei, ca s-a stiut dinainte ca or sa-l rastigneasca pe Mesia, ba au fost chiar alesi pentru asta, fiindca erau oricum cei mai rai dintre oameni. Apoi l-au amestecat pe Nazarinean cu un shmeker care vindea ulei de sarpe si facea exorcism prin piete.
Asa se intampla cand primesti goim in sinagoga.
Pozitia de supunere
20 ianuarie 2015 143 comentarii
Am primit de curand urmatorul email de la Marcus Crassus:
Florin Laiu a postat un link despre slujirea femeilor in biserici, sau ceva asemanator – un studiu despre hirotonirea femeilor… Am remarcat un comentariu al unei fete de 28 de ani…
Redau mai jos o parte din comentariul fetei-de-28-de-ani.
Toate lucrurile au fost facute ca femeia sa fie un simbol al creaturii si barbatul sa fie un simbol al Creatorului… De aceea frati si surori care ati sesizat ca hirotonirea femeii ca pastor reprezinta un pacat capital, va rog sa nu omiteti radacina acestui rau intamplat. Cand poporul a cerut un conducator omenesc in locul lui Dumnezeu nu reprezinta (sic) altceva decat femeia in locul Barbatului sau creatura in locul Creatorului… Poporul adventist repeta aceasta istorie trista….. creatura in locul Creatorului, femeia in locul Barbatului…
Fata are dreptate. Cu o singura exceptie: a asezat caruta inaintea cailor. Barbatul nu este simbolul Creatorului, asa cum femeia nu este simbolul creatiei. Dimpotriva, mitul Creatorului patriarh este o proiectie simbolica a politicii sexuale din Canaanul epocii bronzului. Fantoma acestei lumi de mult trecute ne bantuie in imaginea unui Dumnezeu alpha-male.
Sa incepem cu un episod familiar din viata lui Avraam.
Avraam a zis celui mai batran rob din casa lui, care era ingrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ti, te rog, mana sub coapsa mea; si te voi pune sa juri pe Domnul, Dumnezeul cerului si Dumnezeul pamantului ca nu vei lua fiului meu o nevasta dintre fetele canaanitilor, in mijlocul carora locuiesc… (Gen 24: 2.3; vezi si Gen 47:29).
Rabinii sunt in general de acord ca “sub coapsa” este un eufemism pentru Milah, penisul circumcis. Cine jura trebuie sa puna mana pe un obiect sacru. Robul pune mana pe Milahul batranesc asa cum crestinul pune mana pe crucea popii. Caracterul sacru al Milahului s-ar datora faptului ca circumcizia este semnul Legamantului.
Exista totusi o problema cu aceasta interpretare. Avraam nu spune “te voi pune sa juri pe semnul Legamantului” ci “te voi pune sa juri pe Domnul, Dumnezeul cerului si Dumnezeul pamantului”, adica pe Creator. La fel ca fata-de-28-de-ani, Avraam si robul sau cred ca simbolul Creatorului se afla “sub coapsa”. Urmand sfatul lui Spinoza: “non ridere, non lugere, neques destestari, sed intelligere”, nu vom rade ca Charlie Hebdo, nu vom plange ca fata-de-28-de-ani, nu vom detesta pornografia juramantului, ci vom incerca sa intelegem ce se intampla.
Prima explicatie care vine in minte este ca pro-creatia simbolizeaza Creatia. Intrucat se credea ca barbatul are “samanta” iar femeia este doar “brazda” sau “gazda”, (sau vre un alt cuvint de origine geto-dacica), in care este semanata samanta. Barbatul impartaseste o calitate divina, care explica si superioritatea lui morala – vir-tutea. “Ferice-acela… ce ca si Iacob sta var-tos”. Idiomul romanesc exprima intr-un cuvant cele doua calitati cardinale ale patriarhului biblic: virtutea si hiper-potenta sexuala.
Si totusi, Milahul lui Avraam este o departare de simbolurile falice ale Neoliticului. Baal este intr-adevar o divinitate hiper-sexuala. Yahveh manifesta o virilitate ascetica. Mai mult, cultele fertilitatii sunt condamnate hotarat in Biblie. Milahul exprima o mutatie in teologia politica.
Pentru a intelege aceasta mutatie, vom merge mai departe la continutul juramantului pe care Avraam il cere de la robul sau: “jura ca nu vei lua fiului meu o nevasta dintre fetele canaanitilor, in mijlocul carora locuiesc”. Rabbi Shlomo Ephraim ben Aaron Luntschitz explica astfel relatia intre asezarea mainii pe Milah si continutul juramantului: circumcizia simbolizeaza despartirea reproducerii de pofta sexuala. Fetele canaanite au mostenit dorintele sexuale puternice care l-au facut pe Ham/Canaan sa profite de Noe la betie (era mare criza de fete dupa potop). Recunoastem aici teme de mai tarziu: pericolul femeii straine, care trebuie indepartata cu orice pret, ca in Ezra 9; pacatul originar ca pofta sexuala, la Augustin; circumcizia femeii, in Islam; izolarea vestimentara sau excluderea femeii din spatiul public, in Islam si in Iudaismul Ortodox; conceptia imaculata; sexul doar pentru reproducere; obsesiile puritane; lista continua.
Toate acestea ofera impresia unei preocupari morale. In realitate, reprimarea dorintei are un caracter politic. Scopul este transformarea sexualitatii intr-o relatie de putere. Relatia intre Yahveh si Creatia sa, in special relatia cu Israel, este o relatie sexuala distilata in mod absolut la aspectul de dominatie masculina. Activitatea reproductiva a patriarhilor are ca scop sa genereze o posteritate careia sa-i “porunceasca” cu autoritate absoluta. Simbolul puterii regale este haremul. Scopul acestuia nu este satisfactia carnala, ci proiectia puterii. Yahveh i-a pus lui David la san sotiile stapanului sau. Absalom “a intrat” public la sotiile tatalui sau. Imparatul Siriei cere lui Ahab sa-i dea sotiile si ficele. Imparatul Asiriei ridica asediul Ierusalimului numai dupa ce Ezechia ii cedeaza haremul. Violul de razboi este ritualul invingatorului. Violul strainului, ca in Sodoma, este tot un ritual al puterii.
Femeia devine simbolul obedientei absolute. De aceea ritualul obedientei la barbat este “prosternarea”, adica pozitia de supunere a masculului mai slab in fata la alpha-male. Pozitia de supunere, intalnita la mamiferele gregare, este un ritual sexual, in care masculul se declara simbolic femela, pentru a evita coarnele masculului rival. Este interesant de observat cum a copiat religia si monarhia Orientului Mijlociu acest ritual. Nu doar prosternarea, dar si castrarea simbolica (circumcizia) este necesara pentru a nu starni mania lui Yahveh.
Milahul lui Avraam este simbolul divinitatii, pentru ca este un simbol teologic-politic. Este simbolul dominatiei absolute. Creatorul este vazut ca o divinitate super-masculina aflata intr-o relatie sado-masochista cu propria creatie. Merita sa ne intrebam in ce masura simbolurile de mai tarziu ale Creatorului: coarnele altarului, sulul Torei, filacteriile, crucea, sunt versiuni sublimate ale Milahului patriarhal. Ce-i lipseste femeii ca trebuie sa taca in biserica?
Sa revenim la timpul nostru cu un citat din Michel Foucault:
Underlying both the general theme that power represses sex and the idea that the law constitutes desire, one encounters the same putative mechanics of power. It is defined in a strangely restrictive way, in that, to begin with, this power is poor in resources, sparing of its methods, monotonous in the tactics it utilizes, incapable of invention, and seemingly doomed always to repeat itself. Further, it is a power that only has the force of the negative on its side, a power to say no; in no condition to produce, capable only of posting limits, it is basically anti-energy. This is the paradox of its effectiveness: it is incapable of doing anything, except to render what it dominates incapable of doing anything either, except for what this power allows it to do. And finally, it is a power whose model is essentially juridical, centered on nothing more than the statement of the law and the operation of taboos. All the modes of domination, submission, and subjugation are ultimately reduced to an effect of obedience. Why is this juridical notion of power, involving as it does the neglect of everything that makes for its productive effectiveness, its strategic resourcefulness, its positivity, so readily accepted? In a society such as ours, where the devices of power are so numerous, its rituals so visible, and its instruments ultimately so reliable, in this society that has been more imaginative, probably, than any other in creating devious and supple mechanisms of power, what explains this tendency not to recognize the latter except in the negative and emaciated form of prohibition? Why are the deployments of power reduced simply to the procedure of the law of interdiction?
Let me offer a general and tactical reason that seems self-evident: power is tolerable only on condition that it mask a substantial part of itself. Its success is proportional to its ability to hide its own mechanisms. Would power be accepted if it were entirely cynical? For it, secrecy is not in the nature of an abuse; it is indispensable to its operation. Not only because power imposes secrecy on those whom it dominates, but because it is perhaps just as indispensable to the latter: would they accept it if they did not see it as a mere limit placed on their desire, leaving a measure of freedom however slight-intact? Power as a pure limit set on freedom is, at least in our society, the general form of its acceptability.
Pentru cei care nu au avut rabdare sa citeasca tot pasajul, il voi reduce la o idee oarecum trunchiata. Represia sexuala ascunde adevaratul caracter si scop al puterii. Suntem facuti sa credem ca daca nu am acorda altora puterea sa limiteze libertatea noastra, am fi in pericol. Puterea nu este interesata decat de putere, dar vrea sa credem ca este interesata de conditia noastra morala, pentru a ne controla vietile cu consintamantul nostru.
Nici o societate, orcat de barbara, nu ar accepta omorarea cu pietre daca ar stii ca scopul ei este doar acela de a intarii puterea de viata si moarte a conducatorilor religiosi. Nici o biserica nu ar accepta controlul pastoral absolut, daca ar stii ca pastorul este preocupat doar de putere. Hirotonirea femeii nu ar fi o problema daca agenda politica a celor care i se opun ar fi clara. Creatia nu ar fi o sotie desculta si gravida in bucatarie, cu o vanataie sub ochi, daca fata-de-28-de-ani ar intelege natura politica a sexismului biblic. Dar creatia pare sa aiba Stockholm Syndrome.
Nu va lasati creierele pe calea ferata
14 ianuarie 2015 32 comentarii
La ceremonia inmanarii premiului Darwin pentru soldatul care a devenit cobai voluntar, Darwin a luat cuvantul si a spus:
Cu cine voi asemana neamul acesta de oameni? Il voi asemena cu o turma de oi care trece calea ferata urmandu-si pastorii. Trenul se apropie cu viteza, locomotiva suiera strident, dar turma nu se opreste. Dupa ce bolidul a trecut, turma isi continua mersul compact lasand in urma creiere de oaie risipite pe calea ferata.
Dupa ceremonie, ucencii s-au apropiat de el si l-au intrebat: „talcuieste-ne pilda cu trenul si oile pe calea ferata”.
Darwin a luat din nou cuvantul si a spus:
Voua v-a fost dat sa intelegeti tainele selectiei naturale. Pentru ei, taina aceasta este acoperita de Creationismul Stiintific.
Asa cum v-a scris, dupa intelepciunea data lui, si fratele Dawkins, selectia actioneaza la nivelul genei. Supravietuirea genei de oaie depinde de supravietuirea turmei, mai degraba decat de cea a individului, si de decizia pastorului, mai degraba decat de cea a oii. De aceea instinctul de conservare al oii este instinctul de consevare a turmei. Oaia va alege sa moara mai degraba decat sa se rupa de turma, si turma va alege sa sacrifice un numar de oi, mai degraba decat sa se desparta de pastorii ei.
Omul este singurul animal care isi poate recicla instinctele prin cultura. Religia este instrumentul cel mai eficient. Revolutia pleistocenului a constat in transformarea omului din scavenger si culegator in vanator. Cultura picturilor rupestre, care se intindea din Spania pana in Romania si Franta, ne-a lasat urmele unor ritualuri elaborate prin care omul se identifica cu animalul de prada. Revolutia agrara, care a avut loc aproximativ acum 10.000 de ani, a reciclat instinctul de vanator in instinctul de turma. Instrumentul acestei transformari a fost credinta in zei, care a inlocuit religia totemica si shamanismul vanatorului-culegator. Oamenii au devenit “turma zeilor” pastorita de reprezentantii acestora, preotul si regele.
Manifestarea istorica extrema a co-dependentei oaie pastor a fost iudaismul. Trebuie sa recunoastem totusi ca profetii evrei au fost primii care au atacat aceasta relatie. Totusi, ea s-a pastrat in Crestinism, comunicata prin canalele paralele ale religiei si agriculturii, pana in secolul luminilor. Iarasi trebuie sa recunoastem ca evreii seculari au avut o contributie majora in victoria iluminismului. Acesta este si motivul pentru care evreii sunt subiectul favorit al teoriilor conspirative reactionare, de la Protocoalele Inteleptilor Sionului la Walter Veith.
Atunci, un profet evreu, care se scobea in nas sub crengile pomului vietii, s-a ridicat si a zis:
Capitalismul a eliberat taranul medieval din robia seniorului si a preotului. Proletarul e stapan pe forta lui de munca si poate sa o vanda cui vrea. Desi nu se bucura de educatia burgheza, proletarul nu are stupiditatea religioasa a taranului. Duminica bea bere si mananca mici in loc sa mearga la biserica. Cat despre burghez, religia lui este banul.
Atunci – intreba alt ucenic – cum au ajuns AZS sa aiba psihologie de turma in sec XX?
Evreul se mangaie pe barba si raspunse:
Religia este opiumul poporului. Literalismul Vechi-Testamentar a facut ca AZS sa devina o enclava Vechi-Testamentara in timpurile moderne. De asemenea, paranoia apocaliptica ii face pe AZS sa creada ca daca se desprind de turma vor fi victimele celor sapte plagi. Cat despre pastori, ei sunt clasa stapanitoare, membrii ai acelei elite pe care propria lor invatatura o numeste “fiara cu coarne de miel care vorbeste ca un balaur”.
Profetul scoase o hartie de sub surtucul peticit si citi cu accent german:
We feel that if anyone should recognize a debt of loyalty and service for the many courtesies and considerations received from the Department of Defense, we, as Adventists, are in a position to feel a debt of gratitude for these kind considerations. The type of voluntary service which is being offered to our boys in this research problem offers an excellent opportunity for these young men to render a service which will be of value not only to military medicine but to public health generally. I believe I speak not only the sentiments of our administrative group in this office, but also of our Adventist young men in the services, in observing that it should be regarded as a privilege to be identified with the significant advanced step in clinical research.
Aceste este, continua el, raspunsul lui Theodore R. Flaiz, secretar al Departamentului medical al Conferintei Generale catre Lt Colonel W. D. Tigertt, commantul unitatii medicale de la Fort Detrick. Tonul este acelasi pe care pastorii din Romania il foloseau, in acelasi timp, in corespondenta lor cu autoritatile marxiste, (evreul rosii), in timp ce tinerii lor infudau puscariile pentru aspecte tehnic-formale imprumutate din Iudaism si invatate de la aceiasi pastori.
Ucenicii au inceput sa rada si sa faca glume pe seama premiantului, care si-a lasat aripile in jos de rusine. Atunci s-a apropiat de ei un preot iezuit care avea o harca de Homo erectus pekinensis intr-o mana si fructul oprit in cealalta. Parea frantuz, si facea parte dintre ucencii lui Darwin si ai lui Isus, in acelasi timp. Preotul a ridicat mana si a spus:
Nu radeti. Crestinismul va fi salvat de Teoria Evolutiei.
Exista o impresie gresita cu privire la faptul ca Isus ne recomanda sa fim oi. Intr-adevar, Isus se adreseaza oilor si denunta pe pastori ca “hoti si talhari”. “Mai marii neamurilor stapanesc peste ei si oamenii ii numesc “eyergetes” – binefacatori. Intre voi sa nu fie asa”. Pildele lui recunosc o realitate bio-sociala. Dar Isus le recomanda ucenicilor sa recicleze instinctul gregar in instinct de sarpe/porumbel. Oaia care renunta la confortul stupid al turmei va supravietui intre lupi prin reciclarea instinctului gregar in intelepciunea sarpelui.
Sarpele nu este inteligent. “Intelepciunea” la care se refera Isus este suma instinctelor si dotarilor, care este una din cele mai formidabile mecanisme de supravietuire individuala in istoria vietii. Sarpele vede in infrarosu. In aparenta surd, are o ureche interioara care simte cele mai mici vibratii in nisip. Sarpele a renuntat la picioare pentru a se misca liber in orice mediu: pe pamant, sub pamant, in apa, in copaci, in scorburi. Sarpele nu are nevoie de turma si de pastor. Fiti dar intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii
In concluzie, Darwin a spus:
Multumim celor care au imbunatatit genomul lui Homo Sapiens lasandu-si creierele de oaie pe calea ferata.
Akedah
2 decembrie 2014 13 comentarii
Akedah – “Legarea” – este paradigma fundamentala a pietati Vechi Testamentare. Baza istorica a lui Akedah este legarea lui Isaac (Akedát Yitzḥák), sau a lui Ismael (Dhabih) in cazul Islamului, de catre Avraam. Desi Quranul introduce consintamantul lui Ismael in naratiune, (la fel ca Ellen White si Joseph Smith in cazul lui Isaac), un lucru este clar: odata legat, Isaac nu mai are puterea sa aleaga.
Chiar si asa, intrebarea este daca un copil fara expunere culturala in afara familiei si tribului poate sa spuna “nu”. Copii martorilor care refuza transfuzia de sange cu pretul vietii, copii evanghelici, home-schooled de o mama-closca, care cred ca refuza evolutia din motive stiintifice, copilul salvat la Jesus Camp, adventistul si mormonul care aleg sa ramana in ghettoul religios, au aceiasi libertate formala pe care o are o femeie musulmana sa imbrace burca, sau un bombardier sinugicas sa se arunce in aer.
Imaginea lui Isaac, legat de altar, sub cutiul care il va ucide sau doar circum-cide, obiectul absolut al vointei patriarhale, este simbolul perfect, nu doar pentru Iudaism si Islam, ci pentru orice forma de religie a cartii, definita de modelul supunerii absolute fata de ineranta cuvantului scris si a autoritatii patriarhale. Cu alte cuvinte, “Legarea” este Vechiul Legamant.
Pavel dezleaga pe credinciosul aflat sub Noul Legamant atunci cand spune ca Avraam a primit neprihanirea inainte de a fi circumcis. Cu alte cuvinte, urmasii spirituali ai lui Avraam nu sunt sub Akedah. Din nefericire, argumentul lui Pavel are putina putere in contextul re-introducerii autoritatii canonic/patriarhale in Crestinism.
Toti adeptii “dezlegarii”, de la Pavel la Luther, s-au bazat pe argumente teologice prea subtile pentru a fi efective, sau au devenit eretici, ca Marcion. Avantajul nostru este acela ca putem pune sub semnul intrebarii moralitatea lui Avraam, si implicit Akedah, din punct de vedere istoric.
oxigen2 
Comentarii recente