Drumul spre Waco

Cum am ajuns să iubesc bomba și să mă tem de Apocalipsa

23 Septembrie 2017

Isus nu va reveni în 2017

Intre soft apocalipsa si post apocalipsa

Cu vreo sapte luni in urma, Flavius Pana (un ex-pastor adventist freelancer) proorocea intr-o postare pe Facebook distrugerea papalitatii: „I-a venit ceasul si anul acesta, cel mai tarziu pe 30 august, Francisc va fi doar istorie. O ultima pagina a unei bestii care 1260 de ani a macelarit pe sfintii care doreau sa traiasca linistiti”. Foto aici.
Ei si ce? De mai bine de un mileniu si jumatate papalitatea a tot avut parte de asemenea urari; din partea unui adventist, nicio surpriza pentru galaxie.

30 august a trecut de mult, postarea cu pricina zace deja in Valhalla (slava Domnului ca adeptii au memorie scurta de la Duhul), papa Francisc nu e chiar istorie, ba inca isi scarpina in fiecare dimineata acele parti inutile primite de la mama natura (alea chiar sunt istorie, la 80 de ani e greu sa le mai reactivezi). Ce e o mica gafa profetica pe langa adevarul-adevarat ca pe 15/16 octombrie 2016 va veni sfarsitul lumii si doar Flavius Pana si cativa alesi il asteapta? Un mizilic ar zice conu’ Caragiale.

Adventismul are o lunga experienta intr-ale vestitului de apocalipse dezumflate: de la acel 1844 memorabil (rebranduit in newspeak-ul advent drept Marea Dezamagire) la tot felul de laici si clerici carora le ticaie ceasul profetic in cap mai ceva ca la muzeul omonim din Ploiesti. In menajeria asta, Flavius nu e vreo exceptie memorabila. Poate doar prin hormonii adolescentini cu care a abordat problema. Dupa principiul irefutabil „bigger is better”, ceasornicul in calduri al lui Pana, ticaie atat de tare in urechi incat i-a blocat facultatile mintale.

Traditional, apocalipticismul adventist, trecut prin rusinea toamnei lui 1844, volens-nolens a devenit ceva mai precaut, evitand sa mai stabileasca date, insa fara sa stinga fervoarea: Isus vine curand, candva in viitor dar nu stim cand, intre timp mai fa-ti o vila, mai testeaza un iaht, da lui Dumnezeu si bisericii ceea ce le datorezi ca sa nu te prinda ca esti necredincios.
Stay hot and chill out – o apocalipsa soft. Din cand in cand, eventual iarna spre primavara, cand incep „campaniile evanghelistice”, se da liber la excese temporare de apocalipsa.
Se vede cu ochiul liber ca modelul asta este imposibil. E ca in desene animate: imaginea cu calul care alearga sa prinda morcovul pe care carutasul i-l flutura cu undita pe dinaintea nasului. Ghici ciuperca ce-i  🙂
Realitatea este ca adventismul este moartea pasiunii in timp ce unii isi fac speranta ca vor primi ceva.

Si aici intervine maestrul Pana, nu naistul ci ceasornicarul. Apocalipsa visata de el este hard, asa cum e normal sa se intample unui barbat in floarea varstei. Dupa calcule alambicate, pornind de la „rezultat” si apoi inventand „demonstratia”, el a descoperit ca tot intr-o fatidica zi de octombrie (cu o saptamana mai devreme, se subintelege,  7 este cifra divinitatii/perfectiunii) va veni sfarsitul lumii. Dar nu dintr-acela care se falfaie in fata nasului, precum morcovul din poveste, il puteai mirosi dar n-aveai voie sa-l atingi. Acel sfarsit al lumii pe care sa-l pipai si sa urli: ESTEE!

Nu, nu vorbesc de vreo noua productie holly/bolly/woodiana („woody”-ana i s-ar cam potrivi). Desi niciun animal n-a fost ranit in timpul transmisiunilor pe youtube, personajele sunt reale. Baietii astia (care, in mod normal, par a avea toate tiglele pe casa) cred ca, in mai putin de 10 zile, viata de pe pamant se va sfarsi in mod brutal, dupa un scenariul apocaliptic adventist de prost gust. Dupa ce, bineinteles, au avertizat intreaga lume, conform evangheliei. Daca ar fi platit o reclama la Pokemon Go, probabil ar fi avut mult mai mult succes. E prea tarziu sa le mai dam sfaturi de PR.

Sper ca dupa 16 octombrie, smecherasii nostri loviti in amor sa vina cu o explicatie despre un experiment gen camera ascunsa: am ras de niste tonti carora li s-a facut o poanta. Sau macar sa recunoasca barbateste ca au cam gresit, desi barbatia e greu de gasit intr-o biserica crescuta de femei.

Hai sa lasam aberatiile. Evident ca vor „descoperi” ca Domnul intarzie si de data asta. 🙂 Biserica lor  ar trebui sa se numeasca: Intarziatii de Ziua a Saptea (nu traduceti in alta limba decat pe riscul vostru)

Post apocalipsa este post orgasmica. Iti tragi chilotii pe tine, iti aprinzi tigara (daca iti da voie religia) si te intorci la normalitate. Succes, Flavius.
P.S. Cei care sunteti amatori de studii de caz, descarcati clipurile lor de pe canalul de youtube, banuiesc ca dupa „marea dezamagire”,  cand vor disparea subit, se vor vinde pe sub mana.

Apocalipsa dupa Iacob Mincinosul

Apocalipsa dupa Sorin Petrof