Intre soft apocalipsa si post apocalipsa

Cu vreo sapte luni in urma, Flavius Pana (un ex-pastor adventist freelancer) proorocea intr-o postare pe Facebook distrugerea papalitatii: „I-a venit ceasul si anul acesta, cel mai tarziu pe 30 august, Francisc va fi doar istorie. O ultima pagina a unei bestii care 1260 de ani a macelarit pe sfintii care doreau sa traiasca linistiti”. Foto aici.
Ei si ce? De mai bine de un mileniu si jumatate papalitatea a tot avut parte de asemenea urari; din partea unui adventist, nicio surpriza pentru galaxie.

30 august a trecut de mult, postarea cu pricina zace deja in Valhalla (slava Domnului ca adeptii au memorie scurta de la Duhul), papa Francisc nu e chiar istorie, ba inca isi scarpina in fiecare dimineata acele parti inutile primite de la mama natura (alea chiar sunt istorie, la 80 de ani e greu sa le mai reactivezi). Ce e o mica gafa profetica pe langa adevarul-adevarat ca pe 15/16 octombrie 2016 va veni sfarsitul lumii si doar Flavius Pana si cativa alesi il asteapta? Un mizilic ar zice conu’ Caragiale.

Adventismul are o lunga experienta intr-ale vestitului de apocalipse dezumflate: de la acel 1844 memorabil (rebranduit in newspeak-ul advent drept Marea Dezamagire) la tot felul de laici si clerici carora le ticaie ceasul profetic in cap mai ceva ca la muzeul omonim din Ploiesti. In menajeria asta, Flavius nu e vreo exceptie memorabila. Poate doar prin hormonii adolescentini cu care a abordat problema. Dupa principiul irefutabil „bigger is better”, ceasornicul in calduri al lui Pana, ticaie atat de tare in urechi incat i-a blocat facultatile mintale.

Traditional, apocalipticismul adventist, trecut prin rusinea toamnei lui 1844, volens-nolens a devenit ceva mai precaut, evitand sa mai stabileasca date, insa fara sa stinga fervoarea: Isus vine curand, candva in viitor dar nu stim cand, intre timp mai fa-ti o vila, mai testeaza un iaht, da lui Dumnezeu si bisericii ceea ce le datorezi ca sa nu te prinda ca esti necredincios.
Stay hot and chill out – o apocalipsa soft. Din cand in cand, eventual iarna spre primavara, cand incep „campaniile evanghelistice”, se da liber la excese temporare de apocalipsa.
Se vede cu ochiul liber ca modelul asta este imposibil. E ca in desene animate: imaginea cu calul care alearga sa prinda morcovul pe care carutasul i-l flutura cu undita pe dinaintea nasului. Ghici ciuperca ce-i  🙂
Realitatea este ca adventismul este moartea pasiunii in timp ce unii isi fac speranta ca vor primi ceva.

Si aici intervine maestrul Pana, nu naistul ci ceasornicarul. Apocalipsa visata de el este hard, asa cum e normal sa se intample unui barbat in floarea varstei. Dupa calcule alambicate, pornind de la „rezultat” si apoi inventand „demonstratia”, el a descoperit ca tot intr-o fatidica zi de octombrie (cu o saptamana mai devreme, se subintelege,  7 este cifra divinitatii/perfectiunii) va veni sfarsitul lumii. Dar nu dintr-acela care se falfaie in fata nasului, precum morcovul din poveste, il puteai mirosi dar n-aveai voie sa-l atingi. Acel sfarsit al lumii pe care sa-l pipai si sa urli: ESTEE!

Nu, nu vorbesc de vreo noua productie holly/bolly/woodiana („woody”-ana i s-ar cam potrivi). Desi niciun animal n-a fost ranit in timpul transmisiunilor pe youtube, personajele sunt reale. Baietii astia (care, in mod normal, par a avea toate tiglele pe casa) cred ca, in mai putin de 10 zile, viata de pe pamant se va sfarsi in mod brutal, dupa un scenariul apocaliptic adventist de prost gust. Dupa ce, bineinteles, au avertizat intreaga lume, conform evangheliei. Daca ar fi platit o reclama la Pokemon Go, probabil ar fi avut mult mai mult succes. E prea tarziu sa le mai dam sfaturi de PR.

Sper ca dupa 16 octombrie, smecherasii nostri loviti in amor sa vina cu o explicatie despre un experiment gen camera ascunsa: am ras de niste tonti carora li s-a facut o poanta. Sau macar sa recunoasca barbateste ca au cam gresit, desi barbatia e greu de gasit intr-o biserica crescuta de femei.

Hai sa lasam aberatiile. Evident ca vor „descoperi” ca Domnul intarzie si de data asta. 🙂 Biserica lor  ar trebui sa se numeasca: Intarziatii de Ziua a Saptea (nu traduceti in alta limba decat pe riscul vostru)

Post apocalipsa este post orgasmica. Iti tragi chilotii pe tine, iti aprinzi tigara (daca iti da voie religia) si te intorci la normalitate. Succes, Flavius.
P.S. Cei care sunteti amatori de studii de caz, descarcati clipurile lor de pe canalul de youtube, banuiesc ca dupa „marea dezamagire”,  cand vor disparea subit, se vor vinde pe sub mana.

Apocalipsa dupa Iacob Mincinosul

Apocalipsa dupa Sorin Petrof

Apocalipsa ca „obiect al dorintei”

“In order to continue to exist, desire must have its objects perpetually absent. It’s not the ‘it’ that you want, it’s the fantasy of ‘it’.” (intr-o traducere aproximativa: pentru ca o dorinta sa continue sa existe, obiectul ei trebuie sa ramana continuu absent. Nu el este cel dorit ci fantezia despre el)

Ideea de mai sus, un citat din filmul Life Of David Gale, popularizata de Slavoj Žižek (via Lacan – Objet petit a) mi-a venit in minte cu ocazia unor proaspete tulburari cu tenta apocaliptica in iazul adventist; tulburari deloc surprinzatoare pentru mediul acesta religios, prin excelenta apocaliptic si milenarist. Dar de bagat in seama intr-un context mai larg al radicalizarii credinciosilor de pretutindeni (crestinism, islam, diferite alte ideologi cu sau fara religie in fundal).

Slavoj Žižek  spune ca noi nu dorim sa obtinem cu adevarat ceea ce gandim ca dorim. Fascinatia si fiorul obtinerii obiectului dorit sunt mult mai importante decat obiectul in sine. Exemplul clasic pe care il ofera el este cel al triunghiului amoros: sot-sotie-amanta. Barbatul viseaza continuu: „ce fericit as fi daca sotia ar disparea, mi s-ar deschide o viata noua cu amanta”. Orice psihanalist ar spune ca daca, intr-un fel sau altul, sotia ar disparea, el va pierde si amanta. Pentru ca, atunci cand va ramane cu amanta, va constata ca situatia e mult mai complexa si ca nu a atins fericirea visata. Amanta devine sotie, probabil isi va cauta o noua amanta la care sa viseze, pe care sa o pastreze la distanta ca „obiect al dorintei/object of desire”.

In cuvintele personajului jucat de Kevin Spacey: „fanteziile trebuie sa fie nerealiste… in secunda obtinerii obiectului cautat, nu mai poti si nu mai vrei sa il doresti”. Si mai departe „vanatoarea e mai dulce decat vanatul”.

Revenind la balta adventista, periodic, ca dupa ploaie, apar in zona tot felul de credinciosi, grupari, miscari, partide si alte echipe de soc si groaza, dispuse sa avertizeze mai intai fauna locala si apoi toate speciile terestre si extraterestre despre faptul ca Apocalipsa este aproape, chiar la usi. Bineinteles, din scenariile astea, nu putea sa lipseasca papa, principala sursa de fantezii pentru adventisti. Iata cateva exemple: unu, doi, trei

Ceea ce nu vor sa inteleaga predicatorii inchiderii harului pe 30 August 2016, este faptul ca Apocalipsa nu poate ramane fascinanta decat printr-o continua absenta.
Biserica crestina (catolicism/ortodoxie) a inteles cu mult timp in urma lucrul acesta astfel incat, ori de cate ori apareau grupari infierbantate si excitate de la prea mult sfarsit al lumii, ca niste adolescenti in calduri, se mai infiinta un nou ordin calugaresc, mai trimitea o noua misiune peste mari, se mai zidea o catedrala.

Daca intentioneaza sa devina relevant, adventismul poate ca ar trebui sa invete sa-si tina fanteziile apocaliptice in frau. Folosind o metafora populara in cartea Apocalipsei, daca biserica apare in fata lumii cu poalele in cap si „obiectul dorintei” la vedere, pe masa, mai mult ca sigur ca nu va trezi in privitor vreun fior sau vreo fascinatie de durata. Cel mult unul de unica folosinta, de inchiriat cu ora.

Adiafora

Apocalipsa ca test Rorschach

Regandirea Apocalipsei